Avangarda a ajuns în Israel datorită imigrației unor artiști plastici, poeți, dar și prin achiziționarea unor lucrări de valoare de către Muzeul Bezalel, devenit Muzeul Israel, prin achiziții particulare, prin
influențe care au rodit pe un teren relativ nedefrișat. Inainte de toate vom porni de la cartea lui Ov.S.Crohmălniceanu ” Evreii în mișcarea de avangardă românească” ( Ed. Hasefer), lucrare de referință, fiind cunoscut faptul că artiștii, scriitorii din Romînia au jucat un rol important în avangarda europeană. După „bomba” dadaistă lansată de Tzara, Marcel Iancu (Janco) în 1916, la Zurich ( la acea vreme se afla acolo, din alte motive,Lenin), avangardismul a luat avânt în Europa, în special după încheierea ostilităților militare. In 1922, la București, Ion Vinea înființează revista ”Contimporanul”, care va rezista zece ani. El avea drept companioni pe Tzara, venit o perioadă în țară ( n.n. Samuel Rosenstock și-a luat numele de Tristan Tzara printr-un joc de cuvinte - trist în țară), Marcel Iancu, B.Fundoianu, Felix Aderca, Jacques Costin, Ion Călugăru, M.H.Maxy, ș.a. Ilarie Voronca și Victor Brauner au lansat picto-poezia, un gen nou, inspirat din maniera lui Apollnaire. Au apărut revistele „75HP”, „Integral”, „Punct”, ș.a. Amintim aceste momente pentru a înțelege cum a ajuns avangarda din Romînia în Israel. Desigur, artiști din Franța, Germania, Italia, Elveția, țările nordice, Rusia au adus contribuții pe măsură.În 1930, apare la București revista „Alge” cu colaborarea lui Baranga, Sesto Pals ( s-a stabilit după război în Israel), Gherasim Luca, D.Trost, Paul Păun. Participarea a numeroși evrei la mișcarea avamgardistă a produs nu numai obișnuitele „valuri” în lumea artelor, dar și reacții antisemite, un oarecare Nicolae Roșu acuzând pe evrei de decadență , exact în spiritul propagandei naziste din anii de după 1933.Numeroși artiști au plecat , din acest motiv, din țară, dar nici românul Constantin Brâncuși, genialul sculptor nu a rezistat criticilor și zeflemelelor răuvoitoare, stabilindu-se la Paris.
De fapt de ce se înțelege prin avangardism? El este confundat cu modernismul, care nici el nu este bine definit. Din avangardism s-au desprins următoarele curente- expresionismul, futurismul ( de la future – viitor, in franceză), dadaismul, constructivismul, suprarealismul. Ovidiu Morar, un exeget al avangardismului românesc numește aceste curente – avataruri ale avangardismului. In fond este vorba de un eclectism, iar fiecare din aceste „avataruri” au avut evoluții și aplicații diferite. Expresionismul a avut primii aderenți în Germania, apoi în Franța, Rusia, futurismul s-a născut în Rusia prerevoluționară, chiar Maiakovski a fost unul dintre promotori, despre dadaism am amintit, constructivismul s-a dezvoltat mai mult în arhitectură, în special în stilul sovietic din anii 3o, suprarealismul a cuprins cea mai intinsă arie, având și astăzi adepți. Indiferent de tipul de avangardism, trebuie remarcat că artiștii evrei din diverse țări au avut contribuții importante. In pictură,Chaim Soutine, Marc Chagall, în poezie , majoritatea dadai-știlor, apoi Fundoianu, Luca, Voronca, sunt nume sonore.La aceștia se adaugă creatorii din cinematografie,teatru, balet modern, arhitectură, sculptură, inclusiv teoreticienii din aceste domenii. Ne vom referi aici la poezie și apoi la artele plastice, ca domenii de manifestare ale avangardismului în Israel. Din generația mai tânără amintim pe Amir Or, Nurit Zarhi, Liat Kaplan, Agi Mishol, Ronny Someck, Salman Massalha, Asher Reich, Dan Armon, ș.a. Desigur, acești poeți nu pot fi considerați avangardiști, poate , într-o accepție largă, moștenitori ai diverselor maniere, motive, abordări avangardiste. Poezia modernă nu poate fi ruptă de moștenirea poetică a lumii, inclusiv avangarda. ”Acest poem merge în marș cu durerea, peste magma gânditoare a secolului”, scrie Amir Or, limpede, în manieră expresionistă.„Copilăria mea translucidă ca un vis, vântul deșertului îi ridică marginile rochiei”, versuri ale poetei Nurit Zarhi, de asemenea în expresie post-avangardistă .
.
Deși nu a aparținut culturii israeliene, marea poetesă germană Else Lasker Schueler și-a petrecut ultimii ani de viață în Eretz Israel, unde a murit la 22 ianuarie 1945. A fost o exponentă a expresionismului poetic german. A scris atât poezie , cât și dramaturgie, proză. S-a
născut la 11 februarie 1869, la Elberfeld ( azi, Wuppertal), tatăl era bancher, dar fiica a ales un mod de viață mai puțin ordonat, s-a căsătorit cu fratele celebrului campion de șah, Lasker, a avut un copil, a divorțat, s-a recăsătorit, a dus o viață de boem la Berlin, a cunoscut numeroși artiști, poeți, viața ei se aseamănă oarecum cu aceea a Almei Mahler,Frieda Kahlo, era plină de energie și imaginație, o inteligență sclipitoare o făceau să fie în atenția a numeroși admiratori. In 1932 primește premiul Kleist, dar în 1933 se refugiază din fața violențelor antisemite ale naziștilor, la Zurich, apoi, în 1934 vizitează Palestina și în 1937 se stabilește la Ierusalim.A publicat volumele de poezie ”Styx” ( 1902), „Der siebente Tag” ( Ziua a șaptea) în 1905, „Mein Wunder” ( Minunea mea) în 1911,”Gedsammelte Gedichte”( Poeme alese)în 1917, „Mein Blaues Klavier” ( 1943). A scris drama „ Die Wupper”în 1908, pusă în scenă abia în 1919, la Berlin. Dintre poeme, emblematic pentru arta ei poetică este „ Un vechi covor tibetan”, un poem de dragoste, în care geometria țesăturii cuprinde și prinde viață prin sufletele celor doi amanți, autoarea și iubitul ei. Influența avangardistă este vizibilă, la fel ca și în poemele ”Aș părăsi această lume”, „Barbarului”, ”Cunoscându-l pe Tristan”, ș.a. Dar valențele poetice, amplitudinea mesajului depășesc pragul oricărei maniere, Else Lasker Schueler este mai mult decât un autor exspresionist. Un alt poet ajuns în Israel, după o carieră în Europa a fost Sesto Pals , născut la 18 septembrie 1913, la Odesa ( îl chema Semion Șestopal , probabil de la rusescul „șestoi paleț”, adică al șaselea deget , o poreclă). Venit de copil în România, a publicat la revista ”Alge”, în 193o, ca și la „unu”, unde erau Geo Bogza, .Păun, ș.a. Se inspiră din „Cântarea Cântărilor”, în registru avangardist, face referiri la Patriarhul Abraham, la Noe, Apocalipsă, Potop, combate ura dintre oameni, comparându-i cu lupii. A fost coleg de clasă cu Gherasim Luca,amândoi devenind apoi corifei ai avangardismului poetic.( Luca s-a sinucis la Paris). In 1933 este arestat pentru pornografie, dar părinții îl salvează de la o condamnare. Studiază la Politehnică între 1934-1940. In 197o pleacă în Israel, se stabilește la Haifa, dar activitatea literară și-o reia abia în 1982. Moare la 27 octombrie 2002, la vârsta de 89 de ani., practic uitat în România, deși , la editura Vinea i-a apărut în 1998 volumul antologic. „Omul ciudat”, republicat în 2003, la Ed. Paideia. Pe Internet este prezent cu un citat exemplar – „Cam așa se întâmplă/ Când îți cântă greierii în tâmplă”.Despre poet au scris Ov.S.Crohmălniceanu, Michael Finkenthal,ș.a.Inanii regimului comunist , el a refuzat să publice deși era prieten cu Baranga, Bogza, aflați în grațiile conducerii de stat și de partid.A lucrat ca inginer geotehnic la Centrala CFR, a brevetat invenții proprii, apoi a trecut prin primejdia de a fi arestat, soția sa, Valentina fiind condamnată în lotul lui Caraion, la 15 ani închisoare. Puțini știau că poetul Sesto Pals există, scrie, cugetă, umple pagini pe care nu le publică. După moartea sa, s-a scris mai mult despre el , în România și în Israel . Revistele „Apostrof” (Cluj), „Observator cultural” (București), „Izvoare” (Tel Aviv) i-au dedicat pagini cu evocări și poeme. Riri Manor, poetă israeliană a scris în cotidianul „ Ziua”, la un an de la dispariția lui Sesto Pals. Poezia sa, de o mare putere iradiantă, merită o analiză pe care o vom face cu altă ocazie.Deși expresia diferă de cea a lui Bacovia, există o paralelă între cei doi poeți- ”Au murit îngerii trecutului/ au murit demonii viitorului/ și în spațiul vid, suspendat ca o fantomă/ sufletul se rotește în jurul meu/ cu un chip de lună”. Se regăsesc aici și accente din poezia lui Emil Botta.
Liderul sionist A.L.Zissu (1888- 1956) a fost și un scriitor de talent, a lăsat, printre alte creații, o proză stranie, „Spovedania unui candelabru” , tradusă în 1926, în franceză de B.Fundoianu. Sunt destule motive s-o încadrăm în literatura avangardistă. Zissu a murit în Israel, la câteva luni după eliberarea din închisoare, în România.
Poezia israeliană , atât cea de limbă ivrit, cât și cea scrisă în limbile țărilor de proveniență a autorilor, are , desigur, un specific propriu, astfel că indiferent de stil, manieră, tematica le apropie de anumite repere, istoria seculară și recentă,problematica situației din zonă, aspectele sociale, etc. Totuși marii poeți din Israel, de la Zelda la Yehuda Amihai, la Nathan
Zach, ș.a. au avut contact cu fenomenul avangardist, chiar dacă nu l-au asimilat. In 199o, la inițiativa lui Amir Or s-a înființat Helicon Society for Advancement of Poetry in Israel, care promovează poezia cu cele mai moderne „arme”.Au fost organizare festivaluri de poezie, s-a editat o publicație, iar printre participanți se numără T.Carmi, Tuvia Rubner, David Avidan, Hayim Gouri, Yoram Brunovski, Dan Daor, ș.a Cursuri, conferințe, decernarea unor premii fac obiectul acestei societăți, iar sponsorul principal este Primăria din Rishon Lezion.
Poetul Radu Cârneci a întocmit, în 1997. o antologie a poeților israelieni de limbă română, sub titlul „Arborele memoriei”, în care a inclus nume de poeți, unii cunoscuți în România – Luiza Carol, FelixCaroly, Sebastian Costin, Andrei Fishof, Solo Har, Solo Juster, Tania Lovinescu ( a revenit în România), Bianca Marcovici, Noemi Pavel, Eran Sela, Vlad Solomon, Elena Esther Tacciu, Liana Maxy, ș.a. Desigur, nici unul dintre acești poeți nu pot nega faptul că expresia lor, concepția artistică nu a preluat ceva și din avangardismul generațiilor trecute.
II
Despre modernismul în arta israeliană a scris, printre alții și Emil Wittner(Ed. Forum – 2003) în cadrul unei lucrări mai extinse – „Un secol de artă modernă”.
Aflăm că există o monografie „O sută de ani de artă în Israel” de Ghideon Ofrat, pe care nu o avem la îndemână, dar Wittner se referă la această carte. Sunt menționați o serie de artiști moderniști. Iosef Zarițki (1891-1985)a venit la Ierusalim în 1923, din Kiev, pictor monumentalist, admirat și de Ben Gurion, influențat direct ( a stat un timp la Paris) de Matisse, Soutine, Braque, Picasso, Juan Gris. Impreună cu Marcel Iancu, Y.Streichman, Jean David ( din România)
Iacov Wechsler, ș.a. au înființat gruparea ”Orizonturi noi”, care a atras și pe poeții Avraham Shlonski, Lea Goldberg, prima asociație de avangardă, din Palestina mandatară.Avigdor Stemațki (19o8- 1989) s-a născut la Odesa, a ajuns cu familia în Palestina, în 1922, studiază cu pictorul Orland și cu arhitectul Iosef Berlin, apoi pleacă pentru un an la Paris, în 193o.Revenit în patrie,se asociază cu artiștii avangardiști, deveniți destul de numeroși ( Avni, Ghiladi, Holzman; Levanon,Zvi Schor, Priver, Felius, Melnikov ). ”Orizonturi noi”, de care am pomenit, promovează în 1948 un abstracționism liric, specific artei israeliene moderne. Reuven Rubin ( 1893-1974) a ajuns în Palestina, în 1922, după ce studiase la Paris, Munchen, In același an, 1922 are o expoziție la New York, care se bucură de succes.Privit cu oarecare reținere de unii confrați, inclusiv de clasicistul Boris Schatz, directorul Muzeului Bezalel, Reuven Rubin a fost prețuit de Haim Bialik,A.Shlonski care i-au sugerat lui Ben Gurion numirea pictorului în funcția de amabasador al nou înființatului Stat Israel , la București. Influențat în egală
măsură de avangardismul francez, de arta naivă, de arta populară, inclusiv cea românească, Reuven Rubin, un colorist de mare clasă, cu o marcă de originalitate indiscutabilă, s-a impus în istoria artelor plastice. Marcel Iancu, care a sosit în Palestina în 194o, după ce se făcuse cunoscut ca fondator, cu Tzara ș.a. a mișcării DADA, ca arhitect în București, autorul a mai multor proiecte puse în operă, a devenit o celebritate în Țara Sfântă , în cinstea lui a fost înființat, el fiind în viață ( a trăit între anii 1895-1984), un muzeu la Ein Hod, satul artiștilor, la nord de Tel Aviv, care și astăzi poartă numele de „Janco – DADA”. El a afirmat că a privit mișcarea DADA ca pe un protest impotriva iraționalismului ce a dus la izbucnirea primului război mondial Spre deosebire de Tzara, Iancu a păstrat un bun respect pentru valorile „clasice”, fără a respinge inovațiile în arhitectură și în pictură. A făcut portrete numeroase prietenilor din România, din Franța, pictori, poeți. Primul maestru al lui Iancu a fost Iosif Iser, căruia i-a purtat recunoștință de-a lungul vieții .Iancu a respins suprarealismul , care l-a atras pe Tzara, pictorul- arhitect fiind un „constructivist”. A colaborat la revistele ”Integral”, „Punct” cu Voronca, Maxy, a ilustrat scrieri ale lui Tzara, Zaharia Stancu. Cum am amintit, cu Vinea a editat „Contimporanul”. Vilele de la Șosea, din strada Negustori, bazinul Lido( în desființare), alte construcții poartă semnătura lui Iancu. Sosit în Eretz Israel, Iancu era un necunoscut ( 194o), fiind întrebat doar dacă VanGogh era evreu ori nu( din interviurile sale oferite unor vizitatori din România). Nu ne mai oprim la alți artiști avangardiști, cum spuneam , numeroși în Israel și activi, vom menționa doar „școlile”din care fac parte – „canaaniții”, Tamuz, Danziger, ș.a., apoi„berlinezii”, Lehman , Eisenscher, ș.a., fiecare dintre aceștia purtând repere din țara de origine, apoi existențialistul Avigdor Arikha, pictor de mare succes ( n.1929 , la Rădăuți), care și-a văzut părintele ucis în Transnistria de un ofițer- călău. In kibuțuri s-a născut arta„de stânga”, un realism-socialist sui-generis, dar o parte dintre artiști s-au desprins de modelele sovietice și au revenit la un avangardism de calitate.
Gruparea „ Zece plus” a reprezentat orientarea spre pop-art, inițiată în Israel de Raffi Lavi. Printre școlile mai recente se numără și „Fin de siecle”, o revenire la izvoarele artei israeliene părăsite timp de decenii.
Inainte de a încheia, vom aminti de sinagoga de lângă noul Spital Hadassa, din Ierusalim, ale cărei vitralii au fost executate după proiectul lui Marc Chagall, reprezentând cele 12 triburi ale lui Israel, din antichitate. Artistul este atât de cunoscut și prețuit, încât unii îl consideră ca făcând parte din arta Țării Sfinte.Despre Mane Katz, născut în 1894 la Kremenciuk, în Ucraina, cetățean al Franței, apoi al SUA, decedat la Tel Aviv în 1962 nu vom vorbi aici, deși importanța sa este de netăgăduit, deoarece nu s-a stabilit niciodată în Israel, dar l-a vizitat în cele mai grele momente.La Muzeul de Artă Modernă din Haifa se află o colecție impresionantă , de 1o4 tablouri și șase sculpturi toate reprezentând diverse direcții ale artei moderne și avangardiste, semnate de Mane Katz..
Boris Marian
Thomas Mann , căsătorit cu o evreică, mama a doi copii, dintre care unul a devenit scriitor, Klaus Mann, a avut o largă simpatie și înțelegere pentru iudaism, ca mod de existență și de filosofie a vieții. „Muntele vrăjit” a lui Th.Mann are personaje cu pregnantă gândire evreiască, iar scriitorul a fost un antinazist convins, nu numai prin atașamentul pentru soția sa, din care cauză a fost nevoit
să părăsească germania lui Hitler, dar siprin concepția sa umanistă, în opoziție cu antidemocratismul, extremismul naționalist, antisemitismul și spiritul revanșard al nazismului. „ Iosif și frații săi”, roman scris de Thomas Mann în perioada studierii cu mare putere de pătrundere a istoriei biblice reflectă o simpatie deschisă față de soarta evreimii, din antichitate. O povestire „ Das Gesetz” ( Legea), tratează episodul moisidic din Biblie. Pentru a s crie „Dr. Faustus”, Thomas Mann a studiat 
diverse documente mai vechi, din epoca evomediană, apoi legendele despre Maharalul din Praga, a urmarit și documentele din timpul procesului lui Dreyfuss, toare acestea fiind cunoscute din corespondența cu prietenii săi, mulți evrei. Insăși apariția primului roman „ Casa Buddenbrook” a fost susținută de un editor evreu. In publicistica sa, Thomas Mann s-a exprimat disprețuitor la adresa propagandiștilor șovini care vobeau de „Herrenvolk”, adică poporul de dominatori, desigur , german.
Deși iubea cu ardoare cultura germană, era un admirator fără rerzerve al lui Goethe, el nu a negat contribuția evreilor la cultura germană, care a fost extrem de bogată, poate cea mai extinsă, în spațiul european. Se știe că Thomas Mann s-a aplecat asupra studiului unor scrieri de Rachi din Troyes, Maimonide, Salomon Maimon, din secolul XVIII, dar a evitat mistica evreiască , nefiind decât adeptul realismului dominant în literatura secolului XX. Fiul său, Klaus Mann, evreu după mamă, 
a fost complexat de masivitatea prestigiului tatălui, relațiile cu el nu au fost cele ideale, dar atitudinea antinazistă, problematica evreiască nu-i erau străine, dimpotrivă. „Mefisto” este o creație dintre cele mai expresive despre malignitatea propagandei naziste, despre rolul „actorului” în tragedia Germaniei supusă nazism ului. Klaus Mann a avut mulți prieteni evrei, cel mai apropiat fiind Hermann .Kesten, care a și scris despre el. A luptat în armata americană, împotriva Germaniei naziste. L-a admirat pe unchiul său, Heinrich Mann, un spirit democratic, cu care , din păcate, Thomas Mann a avut relații destul de reci. O familie cu multe probleme, dar atitudinea față de evrei era univocă – recunoașterea contribuției lor culturale și civilizatorii.
