Fenomenul Freud

Fenomenul Freud






Am putea spune că secolul XX a fost marcat, pe plan științific de două mari personalități – Einstein și Freud. Fiecare a avut și are contestatarii săi, dar nimeni nu neagă rolul lor revoluționar în știință.

Din momentul apariției „ Interpretării viselor”, al lui Sigmund Freud, în 1899 și, apoi, în 1900, psihologia și psihiatria au intrat în noi etape. Unii l-au considerat pe Freud un impostor genial. Adică ... totuși genial. Modernitatea nu se poate debarasa de nume ca Marx, Nietzsche, Freud. Descoperirea și sondarea subconștientului sunt cuceriri care nu pot fi ignorate. Poate că într-un Ev Mediu mai luminat, Freud cu teoriile sale ar fi putut salva mulți nefericiți arși pe rug de Inchiziție , acuzați de erezie, pact cu diavolul, vrăjitorie.

Dintre numeroșii discipoli, în România, ai lui lui Freud , s-a remarcat dr. Ion Vianu, fiul istoricului literar Tudor Vianu, care și-a fundamentat lucrările științifice, dar și proza, pe psihanaliză. „Operele” lui Freud au apărut în mai multe volume, în România, încă dinainte de 1989, apoi au apărut „Eseuri de psihanaliză aplicată”, „Omul cu șobolani”, ș.a. V. Protopopescu își intitulează un articol interesant despre Freud, în OBSEVATOR CULTURAL din 3.august 2006, „Freud – onestitea de a fi ateu”. Ceea ce l-a caracterizat pe Freud înainte de toate a fost LUCIDITATEA savantului. Anecdotic, vom aminti că el era un mare consumator de trabucuri, fuma circa 20 pe zi, a făcut un cancer bucal la vârsta de 66 de ani ( în 1922), s-a tratat prin numroase operații, dar trabucul nu l-a lăsat din mână. Medicii și prietenii l-au întrebat cum de nu se lasă de acest obicei păgubos. Freud a răspuns - eu nu beau alcool, alcoolul întunecă judecata, dar tutunul o limpezește, fără tutun nu pot să mă concentrez și eu am nevoie de concentrație maximă. A fumat până la finalul vieții, în 1939, la vârsta de 83 de ani. A lucrat până în ultima săptămânii , deși avea dureri atroce.

Freud afirma – „Visele sunt o proiecție a realității, iar realitatea este o proiecție a viselor”. Influența sa a fost covârșitoare nu numai în domeniul psihiatriei, dar și în arte, literatură. Pe scurt itinerarul lui Freud a fost următorul – hipnoza apare ca descoperire în anul 1790, în Franța, inițiatorul fiind celebrul Mesmer. Născut în 1856, Freud studiază medicina la Viena, apoi trece în Italia, dar marea șansă i-o oferă participarea la lecțiile marelui Charcot, la Paris, unde a ajuns în 1885. În 1895 publică „Studiile asupra isteriei”, apoi lucrarea menționată mai sus, despre vise, revine la Viena, este cofondator al Societății de psihologie, la rândul său inițiază reforme în psihiatrie, începe să-și pună în practică propriile metode de tratament, unul din pacienții săi fiind compozitorul Gustav Mahler, în 1910. Primii discipoli îl părăsesc, Fliess, Albert Adler, Karl Gustav Jung, fiecare alegând un drum propriu. În 1923 publică „Eul și sinele”, fiecare lucrare constituie o surpriză în lumea științifică. În 1924, suprarealismul se autodefinește într-un manifest. Unul dintre mentori este considerat, indirect, Freud. În 1930, i se acordă, ca un gest de recunoștință din partea literaților, Premiul Goethe. În 1938 este nevoit să se refugieze la Londra, pentru că naziștii ocupă Austria. Moare în 1939. A avut trei fii și o fiică, Anna Freud, un cunoscut medic.

Freud nu a fost numai un savant, el s-a preocupat de drepturile evreilor în imperiul habsburgic, a luat atitudine față de discriminările etnice, care nu au dispărut o dată cu adoptarea legislației din 1867, una din primele măsuri democratice referitoare la minoritățile naționale în bătrânul imperiu. S-a bucurat de o imensă popularitate, iar prințesa Marie Bonaparte, l-a ajutat pe Freud să părăsească Austria ocupată și să se refugieze la Londra. Naziștii și susținătorii din Austria ar fi exterminat fără prea multe scrupule pe un savant ca Sigmunt Freud.

Salvador Dali, Thomas Mann, James Joyce au fost fascinați de psihanaliza lui Freud. Breton și Max Ernst și-au declarat admirația.

Născut ca și Kafka, pe meleagurile fostei Cehoslovacii, în Moravia, Freud a influențat și concepția marelui scriitor praghez, ia Proust s-a regăsit în studiile de spre inconștient ale lui Freud.

Sociologii, istoricii, politologii au văzut în psihanaliză o cale de explicare a unor fenomene pe scara societății. Desigur, ca orice teorie, freudismul a fost treptat completat și depășit. Dar descoperirile sale sunt încă jaloane pentru medicină, psihologie, etc. Sexualitatea, visele,

suferințele psihice, rolul amintirilor din primii ani de viață, reacțiile aberante sau adverse, o multitudine de aspecte s-au integrat într-un concept care a apropiat mai mult medicina de nevoile omului și ale societății.



Boris Marian

Turbulențe în apele românești

Turbulențe în apele românești






Anul 2010 se încheie cu multe incerrtitudini, pesimismul fiind la el acasă. Veniturile scad, impozitele, taxele cresc, oamnii pleacă din nou peste hotare spre Vestul care ba primește, ba respinge pe flămânzii est-europeni. Guvernul, mai mult decât președintele, este înjurat de ai lui, de opoziție, este țapul ispășitor, pe merit, al tuturor erorilor și furtișagurilor petrecute în cei 21 de ani de libertate a fărădelegii, dar și exprimării cuvântului, acolo unde nu se amestecă șarpele cu clopoței de aur. Soluția de a împrumuta la nesfârșit bani de la FMI este atât de proastă, încât și autodidactul din Scornicești înțelesese ceva. Gloanțele care l-au trimis în ceruri au revenit cu un ricoșeu care nici azi nu s-a oprit. Unde sunt producția proprie, industrială, agrară, asistența medicală, bună , rea, școala, bună, rea, pensiile, bune, rele, etc. ? Capitalism, dar să știm și noi, iubim capitalismul, dar urăm capitaliștii, că ne fură. Nu numai sărăcia ne umilește, dar și degradarea relațiilor interumane, a relației Putere- cetățeni, corupția s-a întins ca o epidemie, în toate mediile. Cotrocenii stau undeva sus, deasupra norilor, alături de Dumnezeu. Uneori plouă cu lacrimi. Opoziția seamănă cu o adunare de băbuțe supărăcioase, nimic nu se clintește după vorbulițele opoziției. Li s-a subțiat glasul și mintea. Iar picioarele de lut ale economiei se duc la vale cu scurgerea crizei. Ne mai lipsesc acum lideri carismatici, tip
Dan Diaconescu, cel cu ceas în gură, care vorbește ca dispecerul din gară, apoi niște verzulii de la Noua Dreaptă, care se adună numai la comemorări, că la altceva, cum? Unii zic că sunt ecologiști, cine să creadă, copacii au murit de mult. Nu este de mirare că Ion Cristoiu, jurnalist uns cu alifii și alte materiale mai frumos sau urât mirositoare să se trezească, mai bine zis să umble ca un lunatec pe la emisiunea vesperală a Eugeniei Vodă și să se declare îndrăgostit de umbra lui Zelea Codreanu. Carismă? Evident? Cinste? Evident. Iubire de țară? Cum altfel? Nimic despre asasinarea prefectului de Iași, Manciu, despre CĂRTICICA ȘEFULUI DE CUIB, care conține sfaturi utile pentru tineri, să muncească, să fie disciplinați, să asculte, să-și iubească țara și să rezolve „problema jidovească”. Este cert că, spre deosebire de Horia Sima care este bănuit și de un joc dublu, care a provocat o rebeliune și un pogrom antievreiesc, Zelea Codreanu a murit ca un martir de mâna unor „băieți” ai regelui Carol II. Dar ce propunea carismaticul Zelea pe plan politic-economic? Nimic. Credința în Dumnezeu nu este o doctrină economică. Iar credincioși suntem cu toții, indiferent de etnie, de rasă, de vârstă. Unii erau și atei – comuniști, naziști, dar și intelectuali sceptici, să fie sănătoși. Deci „modelul Zelea” este o mascotă, un mijloc de mistificare. Ce ar putea propune Cristoiu, după anii lucrați cu sârg la SCÂNTEIA TINERETULUI, după lupta sa pentru edificarea idealurilor socialismului multilateral mutilat? După alergăturile pe la diverși lideri și pe la diverse grupuri de influență?

Rău este că tinerii nu văd limpede nici trecutul, nici viitorul, cine poate, pleacă și nu mai vine. Vom deveni o țară, vorba guvernanților, de mămici, bebeluși, pensionari și ... morți.

Cireașa de pe tortul anului ce se duce a fost vizita „bătrânei Doamne” , nu este chiar bătrână, Herta Muller ( cu Umlaut). După ce primește Nobelul care trăznește în ultimele cinci decenii a interes politic, Herta Muller vine și îi ceartă pe români că nu au țipat ca ungurii, cehii, polonezii, nemții, în anii comunismului. Mircea Cărtărescu, pe care eu îl agreez mai mult ca personaj și personalitate, nefiind un fan al prozei sale, mai mult al poeziei sale, spune foarte corect - Herta Muller a cam uitat sau nici nu a cunoscut bine realitățile din România. Supărat este și Paul Goma, care spune undeva că fostul soț al distinsei scriitoare, Richard Wagner ( sic!) a fost responsabil cu probleme culturale în județul Timiș. Așa dizidență, așa dizidenți. Însăși scriitoarea, în tinerețea sa revoluționară mergea la fabrică numai ca să-l enerveze pe director. Îți trebuie mult curaj să-l enervezi pe un director de fabrică. Eu aș spune că scriitoarea a prins cea mai tipic mentalitate dâmbovițeană, deși este de pe malul Begăi – aceeea de a te da erou după război. Că se adunau și formau un grup de discuții, ehei, eu am auzit, mergând ci trenul de la sud la nord și înapoi, cum țăranii strigau în tren, prin anii 80, după o gură de țuică, „ f... tu-i mama lui de Ceaușescu”. Nu era nici țipenie de securist prin preajmă sau era și se făcea că doarme. Inginerul Gh. Ursu ( Babu) a fost ucis în beciul Securității numai pentru că a ținut un jurnal personal. Ia să fi ținut Herta Muller un jurnal personal. Precis cădea și dictatura. Sriitoarea îi plânge pe nemții morți în URSS, în România, persecutați, duși în Bărăgan. Amintește și de evreii uciși de nemți. Este chiar lăudabil, în Vest nu ține să negi un Holocaust. Dar disprețul pentru marea majoritate a intelectualilor români, cu lipsurile lor, cu lașitățile lor, cu talentele lor, este, după opinia mea de fost inginer, deci din afara frontului ideologic, total deplasată. A început să uite și limba română, poate nu o știa bine, nu-i nimic, germana este o limbă „mai” europeană. Nu judec talentul ei, nici cărțile ei nu mă atrag, am alte cărți necitite. Să fie sănătoasă. Păcat că noi suntem bolnavi grav, de deznădejde, nici umor nu mai avem, ne-am înrăit, ne sfâșiem între noi. Și cel mai rău este că trecutul se profilează, de parcă nimeni nu a învățat nimic din crimele și erorile trecutului.



Boris Marian

Ana, Luca și cu Dej...

Ana, Luca și cu Dej...






Dej, vrej, breji...Cum poate un om să necinstească o localitate? Gh. Gheorghiu- Dej cel blând, zâmbitor, crud, care a deportat zeci de miii de oameni, la ordinul sovieticilor, da și din proprie convingere, a încveput Canalul cu deținuți politici , a dezlănțuit teroatrea luptei de clasă, contribuind la moartea a mii de oameni, a fost câine de pază pentru URSS în fața lui Tito, pe care îl pizmuia, i-as ucis pe posibilii adversari, Ștefan Foriș, Lucrețiu Pătrășcanu, i-a exterminat lent pe Ana Pauker, Vasile Luca, deși toți trei erau slugi plecate în fața Moscovei, Pauker și Luca fiind încadrați în organele sovietice de represiune, ce să mai adăugăm. Ca tot omul a avut și părți umane. I-a urmat un pitic la propriu și la figurat, geniul din Scornicești, care a participat cu entuziasm la politica genocidară a lui Dej, dar a demascat-o cu perversitate, după moartea celui care l-a promovat, a dovedit o viclenie greu de înțeles chiar pentru vestici, a plătit cu viața pentru paranoia sa și pentru toate crimele regimului din 1945 până în 1989. Merita să nu moară de glonț, ci de frig și de stat la cozi.

De ce al reluat aceste momente din istorie. Pentru că indivizi ca Dej există, ei se cred democrați, anticomuniști, antifasciști, ant-anti, dar sunt niște Deji în miniatură. Am greșit, ei nu se cred nimic, ei vor să fie crezuți. Când sunt contraziși , trec la represalii. Nici unul dintre ei nu se ocupă de boala milenară numită corupție, o acceptă, așa cum a

acceptat Dej sistemul , l-a și consolidat. Fără asemenea specimene, poate că și corupția ar fi fost diminuată, că despre eradicare nu poate fi vorba. Democrația îi suportă, pentru că democrația este tolerantă, ea nu știe să elimine nimic. Dar, vorba lui Churchill, altceva mai bun nu se cunoaște. Noi nu putem opri corupția, putem însă combate dejismul, acest bizantinism ordinar.



Boris Marian

Ițic și Iisus

Ițic și Iisus






Se spune că Ițic, de fapt Itzhak,

Ar fi fost primul om scutit de Dumnezeu

Să fie jertfă,

Copiii lui Ițic s-au numit tot Ițic,

Până la a zecea spiță, când , din iesle a ieșit Iisus,

Spune Ițic, Rabi Ioshua, că așa i se spunea,

De ce m-ai pus să-i cunosc pe toți ticăloșii lumii,

Pe Nabucco, Nero, Hmielnițki, Adolf, Stalin,

Numai pentru a prețui mai mult frumusețea Cărții?

Iisus a tăcut. A tăcut și la Auschwitz, la Treblinka,

Pe vasul STRUMA, la Mihailovka și Bogdanovka,

La Odesa și Storojineț, la București și la Iași, în Siberia,

În insula Cipru, a tăcut de Yom Kippur, în 1973,

Tace și acum, ce faci Ițic? Întreabă Iisus.

Înțeleg, spune Ițic, cu accenul său din ștetl,

Gen moi Grivei, înțeleg, doar așa prețuiesc

Frumusețea Lumii create de Dumnezeu,

Doar așa înțeleg ce înalt este Ierusalimul.





Boris Mehr

O, tempora

Eheu, fugaces, Postume, labuntur anni






Traduc, pentru cei care nu cunosc versul lui Horațiu – Eheu, cum trec de repede anii, Postume ( un amic al poetului). Voi scrie despre relația dintre tineri și bătrâni, din păcate m-am încadrat benevol în categoria bătrâni din două motive- nu am murit mai tânăr, iar azi aud prea..des..adresări..referitoare..la..vârsta..mea.

Nu sunt un predicator, nu voi cita din Decalog, respectă pe mama și tatăl tău, voi porni din alt punct. Revoluția sau Loviluția de la 1989

a creat o falie socială, dar nu numai. Ea a dizolvat și anumite tradiții de familie. Nu laud sistemul socialist care nu a adus nimic nou în educația de bază, dimpotrivă, dar atunci era puțin pe dos. Exista gerontocrația, partidele comuniste erau conduse de oameni în vârstă. În China, Den Siao Pin era trecut de 80 și conducea din umbră, Ceaușescu era trecut de 70 dar arăta mai bătrân. Gorbaciov a fost mai tânăr și a răsturnat tot sistemul, a vrut sau nu a vrut, așa a ieșit.

Tinerii din 1989 au azi în jur de 40, alții, apoi sunt cei care s-au născut după 1989, toți se gândesc cu ură la trecut și au și unele motive întemeiate. Dar starea națiunii de acum este o rezultantă a incapacității întregii societăți. Inclusiv a tinerilor. Nu cred că vârsta cuiva este o vină prin numărul de ani. Fiecare are la activ o sumă de fapte. Bune, rele, unii nu au nimic la activ dar judecă înverșunat pe cei care au mai făcut ceva. Fatalitatea face că toți îmbătrânim, toți murim. Nu ne respectăm, uneori nici respectul nu este obligatoriu, dar trebuie să știi de ce nu respecți un om.

În domeniul literar și artistic, dar și în cel științific situația celor în vârstă este la fel de tragică, generalizând, ca pentru toți pensionarii modești. Ați auzit de cazul chirurgului Pesamosca, o somitate care , ajuns pensionar cu o mie de lei pe lună, trăiește într-o cameră de spital? Nu mai are spațiu. A salvat mii de oameni, acum nu mai are spațiu.

Sunt scriitori și scriitori. Unii nu sunt scriitori și se declară ca atare. Nu cred că este cineva în stare să califice taelntul altcuiva, fără a-i lectura atent textele, sine ira et studio. Un „neam prost” , cândva șef pe la un post de radio, desigur, mai tânăr decât mine mă acuză de incapacitate. Un poet de pe la o revistă online mă numește „dobitoc bătrân”. Nu mai continui, că mi se face greață, nu mi-este milă de mine, îmi este greață de mediul în care trăiesc. Incultura face pași MARI ÎN DOMENIUL NE- EDUCȚIONAL. Falși intelectuali înjură ca la ușa cortului, provoacă scandal, ignoră pe cei mai buni decât ei. Orice argument calomniator este bun

Sexul, etnia, trecutul securist, fie el inventat de un mincinos, ceva ce poate fi lipit ca o marcă pe orice plic, toți comuniștii au devenit antisomuniști, toți anticomuniștii au devenit securiști, o lume cu susul în jos. A fi antisemit acum este o floare la ureche. A fi neo-legionar mai este ceva, desigur lăudabil. Singura lege care nu s-a aplicat NICIODATĂ ÎN ROMÂNIA a fost pedepsirea celor care propagă idei, simboluri ale extremismului politic fascist sau comunist, dar în special fascist, legioanaroid,nazistoid, etc. Primarul Mazăre de la Constanța este un excentric duios. Pe Internet te jidănește cine vrea. Limbajul unora este identic cu cel de la străvechile PORUNCA VREMII, SFARMĂ PIATRĂ. . O, Tempora!

NU m-aș mira, la un viitor scrutin electoral, ca în starea de criză în care ne aflăm să  vedem în fruntea țării tineri legionari la fel de frumoși, arătoși, carismatici, necorupți precum acel Zelea Codreanu lăudat pe postul TVR 1 de sâsâitul de Ion Cristoiu, aflat într-o seară în admirația rozuliei doamne Eugenia Vodă. O, Tempora!!!





Boris Marian



.