rec. Terner

Zoltan Terner Noua carte de poezie a lui Boris Marian Mehr Ca şi în precedentele volume de versuri semnate de Boris Marian Mehr, şi “Infernul de toate zilele” (Editura “Granada”, 2011) stă sub semnul avangardei, al suprarealismului, poate şi al dadaismului, continuându-le în stilul său propriu . Multe dintre poeme ţintesc infernul epocii în care trăim: “Totul devine banal, precis,/ Cumplit, fiecare obiect/ Se aşează ca o fiară dresată,/ Iar noi, ce facem?/ Dragoste cu storurile trase./ De parcă războiul nu s-a terminat./ Ne predăm duşmanului.” Surrealismul lui Boris Marian Mehr nu are ca prim obiect trăirea lăuntrică, subconştientul. Se îndreaptă cu precădere către existenţa şi condiţia umană: “Cred că oamenii nu-şi merită condiţia mizeră. / Perfomanţa cea mai strălucită este veghea. / Maimuţele se trag din oameni. / Peştii se trag din maimuţe./ Dumnezeu se trage din Marele Peşte./ Toţi mirosim a peşte.” Apoi “logica” e spartă: “Arma păianjenului este pânza./ Nimeni nu mi-a cântat Carmagniola./ Nu mă întrerupeţi.” Poetul foloseşte nonsensul pentru a ajunge la sensuri. Distruge ordinea liniară a retoricii. Ne conduce la sens, inventând, jucăuş, ca într-o doară, volute, spirale, arabescuri, fracturi. Întâlnirea dintre cuvinte şi miezul lor are loc după un drum ocolit, paradoxal. Poetul acesta nu e calofil, estetizant, nu caută neapărat frumuseţi, nici subţirimi, nici metafore subtile şi rare, deşi muzica nu lipseşte de regulă din aceste poeme. Rima e perceptibilă, pe alocuri, şi pe jumătăţi de vers. Nu se poate vorbi, de o unitate stilistică. Poetul îşi schimbă tonalitatea şi registrul stilistic de la un poem la altul. De la versul alb, la rima suprasaturată, la poemul în proză, la versificaţia de cântec popular, la recitativ amplu. Asociaţii insolite , ca moduri de înţelegere a lumii exterioare şi interioare. Treptat, începi să înţelegi regula, lipsită de regulă, a jocului de-a hazardul, de-a absurdul, de-a nonsensul. Îl înţelegi neînţelegându-l. Accepţi jocul. Te asociezi la pariu. Enigmistica absurdului te atrage. Important devine jocul, mai mult decât câştigul (de sens, de înţelegere, de profunzime). Fascinantă e deconstrucţia din unele poeme. Visurile cu geometrii schimbătoare. Reînviind plăcerea infantilă a jocului cu caleidoscopul. Din loc în loc, iar coerenţă, iar câte un poem în care metaforicul se aliază cu imagistica “realistă”: “Noaptea cedează dimineţii,/ Ca o văduvă în aşteptare,/ Braţe roşii o cuprind,/ Păsările tresar la zgomotele/ Acestor oameni barbari,/ Acestor limuzine trufaşe,/ Beat se retrage visul/ În creierul mic,/ Va deveni un reflex,acolo,/ Totul devine banal, precis,/ Cumplit, fiecare obiect/ Se aşează ca o fiară dresată,/ Iar noi ce să facem?/ Dragoste cu storurile trase./ De parcă războiul nu s-a terminat,/ Ne predăm seara duşmanului.” Pe alocuri, ascuns într-un text, câte un vers aforistic-metaforic care valorează cât un întreg poem : “Ce este liniştea? Un procent din moarte.” Iată un alt vers/poem: “Să-ţi pierzi vocea, abia atunci începi să gândeşti.” Pe măsură ce înaintezi cu lectura, simţi vigoarea ascunsă în cele mai multe dintre poeme. Un poem închinat lui Gellu Naum, tinde, normal, către surrealism: “Ştiaţi că furnicile nu dorm? / Eu dorm. Ştiaţi că ochiul struţului/ Este mai mare decât creierul său?/ Or fi oameni de acest fel?/ Ştiaţi că o bibliotecă se poate scufunda/ sub greutatea propriilor cărţi?/ Eu simt asta,uneori, când scriu./ De patru mii de ani noi nu am reuşit/ Să domesticim un animal, dar cred că/ Unii dintre noi s-au întors din drum. /Durerea a căpătat o unitate de măsură, doi,/ Nu pot să cred, pe mine când mă doare,/ Nu mai cred în nimic.” Împerecheri de cuvinte care nu se supun noimelor logice, psihologice sau ontologice redau o realitate plină de paradox, ca orice realitate…reală. Multe dintre aceste bizare asocieri au o autentică relevanţă metaforică, sapienţială sau chiar filozofică. Numeroasele trimiteri livreşti, aluziile la faimoase personalităţi, versuri sau dictoane ne fac să înţelegem că dincolo de aceste texte poetice se ascunde un om al cărţii şi al ideilor, familiarizat cu marile repere ale culturii şi ale artei. Iată un fel de parafrază poetică la “Metamorfoza” lui Kafka: “Închis într-o cutie / Cu şase laturi / Ca o insectă pe nume Gregor, / Zăresc un cub luminos / Rotindu-se în jurul meu, / Este scurta istorie a unei vieţi, / Cubul acesta indestructibil, / mi-e teamă că este veşnic.” Limbajul poetic al lui Boris Marian Mehr nu mizează prea mult pe imagistică. Oferă, în schimb idei, aserţiuni,panseuri, constatări, mărturisiri, credo-uri. În “Tablou în oglindă” verbiajul jucăuş, parodiază ironic-tandru, reflexia filozofică: “Împovărat de ani şi de melancolie,/ profesorul ar vrea să recâştige/ timpul înscris pe–o coală de hârtie,/ se duce gândul în urma unei cotige,/ “Pe mine binele suprem mă obsedează,/ dar nu ştiu, dragii mei, care e ţelul”,/ profesorul ar prefera o vază cu flori aprinse,/ decât să reia duelul/ părerilor opuse, miza-I mare,/ “E veşnică pe lume doar schimbarea”,/ începe profesorul confesiunea,/ care a el nu este nici o minune,/ ar vrea şi el un oarecare basm,/ dar tusea îl îneacă, are astm,/ este un om care se pregăteşte acum/ să povestească începutul unui drum.” Tenta parodică, specifică postmodernismului, se regăseşte în multe din poemele din această carte: “Discut cu clasicii, modernii,/ Din toamnă până-n miezul iernii,/ Apoi declar iubirii – vino,/ În vino veritas, Regino!” Nonsensul se doreşte a fi în slujba sensului. O şi declară: “Eu nu mă ruşinez,/în orice caut un miez” Când optează pentru coerenţă, i se întâmplă să alunece spre liric/patetic: “poetul mereu va renaşte-n cocori, /Va renaşte în frunze, în vântul fugar,/../ Dacă Domnul e veşnic, nici poeţii nu mor.” Orice pas spre sentimentalism, se grăbeşte apoi să-l reteze parodic: “mai avem nevoie de un sărut, / De un bună-dimineaţa, un pic de soare,/ Iei orătania din curte şi o creşti cu grijă, / Până devine Pasărea Măiastră.” Adeseori ne pune în dificultate când se joacă cu vacuitatea sensului: “Cu Zarathustra/ Cade lustra,/ Iubita-şi pierde/ Ochiul verde,/ Puşcăriaşii-uriaşii/ Îşi lasă lanţurile-n şanţuri”. În alt poem ermetizează hieratic, rafinat şi muzical, cu vagi ecouri din Ion Barbu: “Iar vântul deveni tăcut,/ Între ruine umblă umbre,/ Durerea s-a-ntrupat în lut/ Şi s-a întors în turme sumbre,/ nici mugetul de val rănit/ nu se aude, alge-n tremur,/ privesc în ceaţă răsărind/astrul solar strivit de vremuri.” Nu e totuşi o lirică cu preponderenţă de stare, de viziune. E mai degrabă ideatică. Dar cu o retorică amintind pe alocuri de dicteul automat. E amalgamare a întâmplărilor lumii, o trecere prin malaxor a gândurilor. Mixaje, supraimpresiuni, colaje, cioburi de holograme oglindind parcă însuşi caracterul compozit al realităţii. Ieşiri şi intrări în coerenţă. Colajul surrealist e folosit uneori cu un condei de maestru: “Pe patul spitalului/ Cuţitul este aproape de aortă,/ Cineva lipeşte bucăţi de ziar / În albumul familiei,/ Facem filozofie, eu şi vecinul,/ Mecanic de bloc,/ Afară, soarele apune definitiv.” Câteodată e filmic. Secvenţe marcate de nostalgie, cursive, ritmate, ne cuceresc prin simplitatea lor de litografie alb-negru: “Închid ochii/ Şi peisajul dispare,/ văd în interiorul meu/ vechiul mobilier/ din copilărie,/ trenurile cu mulţi refugiaţi,/ o execuţie în stradă,/ aud împuşcătura seacă, o tuse finală./ Ridic pleoapele,/ Lacul, păsări de apă,/ Iarba înaltă, pace./ Palmele calde ale iubitei,/ închid din nou ochii,/ Dispar. Se nasc noi generaţii.” Postmodernist şi prin variaţia stilistică, topeşte laolaltă poeticul romantic, cel simbolist-surrealist cu elemente reflexive, eseistice, ludice. Iată-l definindu-şi epoca reflexiv-interogativ: “E vremea unor teme grave,/ Când râsul se măsoară-n grame,/ Când vorbăria are sens,/ E vremea unui plâns intens./ Văzut-aţi stea pierind plângând/ Sau pasăre fără cuvânt?” Poetul pedalează pe temele condiţiei existenţiale a omului, în actuala epocă a consumismului. Surrealist înrudit cu Gellu Naum, zeflemiseşte tandru absurdul cotidianului citadin: “Singur,/ În oraşul numit Babilon,/ O femeie căuta un palton,/ Un bărbat îşi căuta femeia/ Pe numele ei Filofteia./ În zadar ghicitoarea le-a spus,/ Babilonul de mult a apus,/ Nici caii nu au căutare,/ Iar vaca lapte nu are./ Buzele tale, iubito,/ Miros a Colgate, Molitto, / Fumăm ziare, bem sânge,/ Într-un azil Domnul plânge.” Timpurile revolute sunt privite cu o nostalgie în care percepem aceeaşi fibră parodică: “Trăim în spaţii/ În care alţii au murit cândva,/ Puteau fi oameni-fluturi, raze invizibile,/ Suflete,/ Spaţiul nu est virgin şi vid, uită-te.” Fie că aderi la această poezie, fie că o dezagreezi, pe ici pe colo, cum mi s-a întâmplat mie, sfârşeşti prin a-i mulţumi poetului că te-a pus să faci efortul de a înţelege chiar şi ininteligibilul din unele poeme ale sale. Încheind lectura cărţii, te simţi ca după un sejur în lumea unui poet interesant. Uneori chiar pasionant. Un talent lucid, vag parodic, cu bizarerii, cu o remarcabilă imaginaţie asociativă. Un jucător grav, aproape un obsedat al reflexiei, muncit de interogaţii esenţiale. Autor Zoltan Terner About these ads Share this: 3           Related Noua carte de poezie a lui Boris Marian Mehr In "Recenzii de carte - autori români" Semnal In "Articole" Zoltan Terner – Lumea de sub pod și zarva ei ( autor Boris Marian) In "Cititorii recomandă" Tags: Zoltan Terner Permalink About viorelploesteanu om Post navigation ← Paletă de poezii, toamnei Noua carte de poezie a lui Boris Marian Mehr → Lasă un răspuns Introdu comentariul tău aici...Introdu comentariul tău aici... Gravatar WordPress.com Logo Twitter picture Facebook photo Google+ photo Visit REPUBLICA ARTELOR 309,477 vizitatori Email Subscription Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email. Join 5,341 other followers Introduceti autorul sau titlul dorit: Categorii: Selectează o categorie Anunţuri (256) Frecventa Cititor de Proza (14) Arte plastice (197) Articole (2,140) Autorii (31) Cititorii recomandă (198) Colecţia online Cititor de Proză (3) CONCURS ”PEREGRINĂRI”- Poezie (333) Critică (117) Cronici răsturnate (3) Cronică (1) Cărţi uitate (5) datini și sărbători (2) Despre cei care au plecat (14) Din partea administrației (49) Distihuri (8) Editurile (5) Eseu (2) Eseuri (314) Evenimente (33) Experiment literar (2) Featured (9) Film (9) Folclor (16) Fotojurnalism (1) gânduri (5) Ghicitori (1) Haiku (2) Interviu (31) Jurnalism literar (197) Lit. pentru copii- poeme (255) lit. ptr. copii (19) Literatura pentru copii (129) Minipoeme (1) Modele, memorii, jurnale, gânduri (165) Monostih (3) Muzica Video Youtube (2) Note de lectură (5) obiceiuri (2) Pilula de psihologie (37) poem în proza (84) Poeme (13,606) povestire (175) prezentare (238) Prezentare autor (83) Prezentări de carte (310) Lansare de carte (78) Prezentări de reviste (14) Promovare Republica (14) Proză (4,975) LSF (101) Nuvelă (45) Povestiri (176) Proză scurtă (646) Roman (184) Psalm (4) Psalmi (4) psihologie (97) Recenzii de carte – autori români (191) Recenzii de carte – autori străini (34) Roman în serial (66) Studii (138) Superstiții (1) Sărbători Pascale (28) Teatru (522) Satiră (439) Teatru de papusi (3) Tinerii scriitori (207) Tinerii scriitori- poeme (149) Tradiții (2) Traduceri (158) Umanitare (4) Umoristică (38) Uncategorized (104) Video Youtube (12) Volum de poezie (15) Volum de proză (21) Arhiva: Selectează o lună august 2014 (157) iulie 2014 (309) iunie 2014 (363) mai 2014 (247) aprilie 2014 (235) martie 2014 (198) februarie 2014 (304) ianuarie 2014 (446) decembrie 2013 (290) noiembrie 2013 (210) octombrie 2013 (1782) august 2013 (3) iulie 2013 (814) iunie 2013 (496) mai 2013 (399) aprilie 2013 (582) martie 2013 (503) februarie 2013 (256) ianuarie 2013 (437) decembrie 2012 (44) noiembrie 2012 (315) octombrie 2012 (418) septembrie 2012 (158) august 2012 (55) iulie 2012 (174) iunie 2012 (231) mai 2012 (270) aprilie 2012 (143) martie 2012 (218) februarie 2012 (816) ianuarie 2012 (650) decembrie 2011 (1138) noiembrie 2011 (510) octombrie 2011 (261) septembrie 2011 (384) august 2011 (738) iulie 2011 (576) iunie 2011 (639) mai 2011 (525) aprilie 2011 (681) martie 2011 (764) februarie 2011 (911) ianuarie 2011 (516) decembrie 2010 (615) noiembrie 2010 (508) octombrie 2010 (517) septembrie 2010 (456) august 2010 (657) iulie 2010 (496) iunie 2010 (412) mai 2010 (584) aprilie 2010 (640) martie 2010 (482) februarie 2010 (375) ianuarie 2010 (282) decembrie 2009 (31) noiembrie 2009 (14) Semnul cititorului: Hopernicus on Rugăminte privind chestionarul… Creative Commons Attribution-Non-Commercial-No Derivative Works 3.0 Romania Licence Creative Commons License Biblioteca Cititor de Proză by Hopernicus is licensed under a Creative Commons Attribution-Non-Commercial-No Derivative Works 3.0 Romania License. Based on a work at falezedepiatra.net. Permissions beyond the scope of this license may be available at http://cititordeproza.ning.com/. Create a free website or blog at WordPress.com. | The Nuntius Theme. Follow Follow “Biblioteca Cititor de Proză” Get every new post delivered to your Inbox. Join 5,341 other followers Powered by WordPress.com loading

Canibalismul

Nu știu alții cum sunt, dar eu m-am apucat să scriu versuri și proză sub influența unui profesor de ..școală veche, în cel mai bun sens.- Mișu Bărbătescu, odihnească-se în pace, nepot al lui G. Panu, junimistul. Omul nu mă aprecia prea mult, făceam greșeli de exprimare, etc. Mi-a trezit o ambiție neobișnuită pentru mine, care în afară de istorie și chimie nu mă interesam de nimic. Omul ne punea să facem fișe după fiecare scriitor studiat. Blaga, Ion Barbu erau prohibiți, ca și Labiș, de altfel (?)Eram la Sf. Sava, cel mai ....La o teză despre RĂSCOALA lui Rebreanu am obținut singurul zece, nu de alta, dar scena erotică îmi plăcuse, ca și romanul. Desigur, teza mea se referea numai la violența mișcării. Era chiar o oarecare detașare față de această violență aproape oarbă. Nu am agreat niciodată violența, deși mi-am apărat cu dinții independența și mândria. Ciudat, după o viață de om, adică prin 2009, am procurat un computer și am intrat într-o lume, pe cât de fascinantă, pe atât de sălbatică. Internwetul îți dă posibilitatea să te ascunzi, te poți lăuda cu orice, că ai creier, mușchi, ești bărbat, etc. Ești patriot, ești ultranaționalist, ș.a.m. d. Numele de MARIAN îl datorez unui amic, pe care îl stimez, dar și poetului de cea mai nobilă fibră, Geo Dumitrescu. El mi-a sugerat, din motive de morală proletară ( exact începuse național-comunismul) să semnez altfel decât MEHR: Pe străbunicul meu cred că-l chema Meir, pe bunicul Meer, pe tata, care a studiat la Viena l-au numit Mehr. Bun. La un moment dat trmiteam versuri Constanței Buzea, Domnul s-o ierte, că aprigă era, deși poetă bunișoară. Mi-a refuzat câteva texte, apoi le-am retrmis cu semnătura ION SÂNTU. Uluitor, au apărut, cum laudae. Înțelege fiecare ce vrea.. Toți cunosc bancul cu evreii din filarmonica Moscovei. Îl reproduc. Hrușciov afirmă în fața lui Kennedy că în URSS nu există antisemitism, dovadă, 80% din filarmonica din Moscova sunt evrei. La DVs.? Răspuns- nu știm, nu i-am numărat. Eu nu mă autoapreciez , nici nu pot afirma că un autor evreu criticat este privit neapărat ca un element alogen. Fac alergie la cei care mă arată cu degetul, exact cum reacționează negrii în SUA, țiganii oriunde. Sunt un antirasist activ și fără compromisuri. Există canibalism literar, când scriitorii se mănâncă, indiferent de valoarea lor. Ex. Macedonski față de Eminescu, cel mai ilustru exemplu. Dar la toate nivelurile, în toate timpurile canibalismul literar există. Dacă mai adaugi și xenofobia, incendiul este iminent. Fac apel la inteligența celor care se cred și sunt inteligențo să evite asemenea situații. Nu există vaccin anti-xenofob.Acest microeseu este doar un medicament homeopatic. Ajută celor ce cred în el.. Încă o cbhestiune - nu alerg după nicio glorie, nu port niciun baston de mareșal, cine scrie pentru glorie literară este un NON-SCRIITOR. O spun cu toată convingerea. Mulțumesc celor ce m-au înțeles. o Eseu - See more at: http://literaturadea

Scurtă istorie a vestitului Koba

Scurtă istorie a vestitului Koba În anul 1879, luna decembrie , se năștea la Gori un prunc pe nume Iosif, tatăl său legal fiind Visarion, dar tatăl natural nu s-a arătat la botez. Era un nobil gruzin, la care era angajată mama viitorului tătuc al popoarelor. Cizmarul osetin Visarion își bătea cu regularitate familia, ceea ce l-a obligat pe nobilul gruzin să-l trimită pe bietul Iosif la un seminar teologic. Iosif era obsedat de legenda unui haiduc pe nume Koba, a luat acest pseudonim cu care îl onorau numai prietenii cei mai fideli, mai târziu, adică Molotov, poate și alții, majoritatea prietenilor fiind lichidați cu multă atenție după 1917. Cu aproape un deceniu mai devreme se născuse la Simbirsk învățatul-teroris Ulianov-Lenin, care dorea din tot sufletul să-l răzbune pe fratele Alexandr, unul dintre participanții la un atentat arhicunoscut împotriva țarului. La un deceniu după nașterea lui Iosif-Koba se năștea un alt titan-tâlhar , viitor pictor și dictator Dolfi Hitler. În doar două decenii, 1870-1890, istoria s-a căpătuit cu cei mai destoinici călăi din mileniile cunoscute de noi. Împrietenindu-se cu un revoluționar de profesie, Iosif a învățat cum se jefuiesc transporturile de bani pe calea ferată, bani necesari luptei împotriva țarismului. A ajuns la închisoare, apoi în Siberia, unde erau mai mulți revoluționari decât în toată Rusia. Koba a devenit Stalin, cum Ulianov a devenit Lenin ( de la fluviul Lena), Bronstein a devenit Troțki ( după numele unui gardian). Tovarășii se cam fereau de Koba pentru că acesta dormea cu cizmele pe el și mirosea urât. I se spunea „puturosul”, iar la limbi străine era tufă de Veneția. În schimb citea orice era în limba rusă, pe care a îndrăgit-o mai mult decât gruzina. Nu iubea pe intelectuali, era tăcut, se supăra repede. Antipatia lui pentru Troțki, Kamenev, Zinoviev era evidentă. În tinerețe , seminaristul scria versuri de dragoste, despre natură,așa cum Hitler picta. . Apoi s-a căsătorit cu fiica unui revoluționar Svanidze, pe care o salvase de la înec. Iosif avea o mână mai scurtă, în urma unei poliomielite, de aceea în multe poze apare cu mâna sub al treilea nasture al hainei militare, imitându-l pe Napoleon. În ce privește talentele sale de militar se poate spune că era total inapt, având la activ două înfrângeri răsunătoare – la Țarițân, numit ulterior Stalingrad, unde a fost trimis pentru organizarea alimentației armatei, dar a intervenit în planurile de atac, apoi în Polonia, unde , alături de un alt inapt precum Tuhacevski, a pierdut toate bătăliile. De aceea l-a și împușcat, în 1938 pe admirabilul său tovarăș de arme, acuzându-l de complot. Destinul lui Stalin a mai avut sincope riscante, astfel ,în 1917 s-a opus acțiunii din octombrie ( 7 noiembrie, pe stil nou) , numai pentru că organizarea era în mâna lui Troțki. Lenin l-a iertat, dar tensiunea dintre cei doi a crescut în timp. În 1922, la trei ani de la atentatul comis de socialist-revoluționara Fani Kaplan, nu se știe de cine încurajată, Lenin a căzut la pat, iar Stalin l-a izolat la stațiunea Gorki ( a nu se confunda cu numele scriitorului) . Krupskaia , soția lui Lenin, care i-a suportat soțului toate aventurile amoroase, a fost îndepărtată brutal de către Stalin. Lenin i-a scris că relațiile lui cu secretarul general Stalin sunt înghețate și va clarifica poziția acestuia în partid. Lenin a murit după un an și jumătate fără a mai clarifica nimic. Dar lagărele, poliția politică, dictatura au fost creația bunului Lenin, cu entuziasmul lui Troțki , aflat alături. Contribuțiile catastrofale ale lui Koba au constat în următoarele – lichidarea întregii echipe formate de Lenin, izgonirea, apoi uciderea lui Troțki și, cel mai important – desființarea NEP-ului, noii politici economice, adică a pieței libere și inițiativei libere, prin care Lenin dorea să stabilizeze economia. Colectivizarea forțată este opera fundamentală a lui Stalin, metodă preluată orbește de țările socialiste după al doilea război mondial, cu excepția Poloniei, Iugoslaviei și Bulgariei ( aici existau cooperative înainte de război). Pasul invers făcut de guvernul Roman, în România anilor 1990-1991 a fost la fel de inept. În 1925, Stalin îl lichidează pe Frunze, de teama unui puci militar. Paranoia se accentuează. În 1929-1932, țăranii ucrainieni cad victimă dușmăniei nebunești a lui Koba, care considera că Ucraina nu este devotată Puterii Centrale. Îi înfometează, mor milioane de oameni, sunt bombardați , mitraliați. SUA a ajutat cu tehnică și consiliere programul de industrializare a URSS, un program – fulger, cu scopul vădit de a da o lecție Europei de Vest și a opri tendința URSS de a avansa în Asia. Ascensiunea lui Hitler, în loc să-l îngrijoreze pe Stalin îl fericește, caută mereu colaborarea, în ura sa pentru Anglia și Franța. Rezultatul – pactul Ribbentrop-Molotov de împărțire a Europei de Est. Alt rezultat- un pas aproape fatal – mutarea spre vest a granițelor URSS, subestimarea strategiei germane, trezirea unor dușmănii nedorite din partea Poloniei și României. Stalin credea orbește că Hitler nu va deschide frontul răsăritean, dar a încălcat principiul lui Napoleon, nu aștepta să te atace dușmanul. Micul osetin-gruzin s-a dovedit din nou un pigmeu în arta militară. A fost salvat de dârzenia rușilor siberieni, ca și de ajutorul american. După război, vechiul antisemitism al seminaristului s-a retrezit. A vrut să deporteze pe evrei în Extremul Orient, iar o parte să plece în Palestina să facă o țară socialistă. Este ciudat cum de un om dotat cu o putere de muncă extraordinară, o memorie la fel de cuprinzătoare, cădea mereu în plasa propriilor iluzii. Primul care s-a bucurat de moartea lui Koba a fost prietenul Beria. Un obsedat sexual, extrem de inteligent, Beria ar fi dorit să renunțe la RDG, să facă o pace durabilă cu Vestul pentru reforme în interior. Desigur, sub controlul Securității. Hrușciov, unul dintre cei mai ciudați lideri de la Kremlin l-a lichidat. Ne întrebăm cum au reușit doi oameni- Stalin și Hitler, aparent normali, să ucidă zeci de milioane de oameni. Nu ei i-au ucis, ci un sistem care funcționa ca aparatul lui Kafka din povestirea COLONIA PENITENCIARĂ. Ideologia, structura bazată pe această ideologie au funcționat nebunește. Istoria este presărată de asemenea fapte inițiate fără feed-back de fanatici ai puterii. Fostul jefuitor de trenuri cu bani nu avea nimic comun cu progresul social, economic. Lecțiile nu se învață. Sperăm că marile puteri nu vor accepta asemenea lideri, deși viitorul nu poate fi prezis. BORIS MARIAN