Viața exemplară a fericitului Brodski


Viața exemplară a fericitului Brodski

 

Viața lui Iosif Brodski a fost exemplară pentru un artist dăruit propriului  destin, iar fericirea  sa  este postumă – o operă. Vom căuta să dovedim aceste afirmații.  Pe scurt, câteva date – s-a născut la 24 mai 1940, la Leningrad, actual Sankt- Petersburg, a murit la vârsta de 55 de ani, în Brooklyn, SUA, la 28 ianuarie  1996, după  mai multe infarcturi, este înmormântat la San Michele ( Italia) ca și Axel Munthe, pe care îl admira ca destin. A dorit să-și păstreze cetățenia sovietică, deși regimul nu-l dorea și l-a persecutat cu perseverență. Cunoștea limba engleză la fel de bine ca și rusa, limbă în care și-a creat o operă neperisabilă prin  volumele –„Poezii și poeme” ( 1965), „Popas în pustiu” ( 1970), „Sfârșitul epocii minunate” (1977), „Parte de vorbire” ( 1977), „Noi stanțe în august”(1983), „ Urania”(1987), ca și numeroase  articole, eseuri, lecții, conferințe, el fiind numit profesor universitar în SUA,  deși în URSS nu terminase decât opt clase.Ascris și proză, a tradus enorm din engleză pentru a-și câștiga existența în URSS.În 1987 i s-a conferit Premiul Nobel pentru literatură, pe care îl merita fiind unul dintre cei mai importanți poeți de limba rusă, alături de Țvetaeva și Ahmatova , pe care le admira nespus, de Pasternak, Esenin, Maiakovski. Nu a fost angajat politic, deși în adolescență visa să producă o revoluție a elitelor, impresiona prietenii și cunoștințele prin vervă și cultură. Era un răzvrătit, fără a fi alcoolic ca Esenin, gloria sa a început în Occident, apoi a fost recuperat ca scriitor în patria care îl izgonise. Înainte de a pleca, i-a scris lui Brejnev că poetul aparține limbii și poporului care vorbește acea limbă, iar opera sa va fi moștenită de cultura rusă. Deși a fost numit și la modul peiorativ – „jid” , nu i-a păsat, a respectat cultura. În timpul vieții a refuzat interviurile și scrierea unor biografii despre el , era modest, chiar timid uneori, dar avea orgoliul artistului autentic. La procesul care i s-a intentat la Leningrad pentru „trândăvie”, a declarat simplu – „ Sunt poet”. Judecătoarea la întrebat dacă a studiat sau i s-a spus că este calificat ca poet. Răspunsul lui Brodski este  exemplar – „ Poezia nu se învață, vine de la Dumnezeu”. Drept care a fost trimis în lagăr pentru cinci ani. La intervenția lui Sartre către Mikoian, pedeapsa a fost redusă la un an și jumătate, după care i s-a pregătit expulzarea, fiind indezirabil pentru comunismul din URSS.  A fost judecat în public, ziarele oficiale l-au numit în mod repetat „trântor” , deși Brodski a muncit enorm la traduceri pentru edituri de stat. Clasa muncitoare nu avea nevoie de Brodski, sarcinile de partid erau mai importante. Ca și Mandelștam , el nu era iubit și nu iubea dictatura, dar Brejnev nu mai avea un GULAG. Tatăl lui |Brodski, Aleksandr Ivanovici era fotograf, avea simț artistic,  mama, Maria Moiseeva Volpert, era contabil, dar iubea literatura. Familia trăia într-o cameră și jumătate, cum glumea Brodski, adică a doua cameră era ocupată de patul tânărului, iar jumătate era atelierul de fotograf al tatălui. La izbucnirea războiului, tatăl a fost trimis pe front ca fotocorespondent, iar mama cu micul Osia s-au refugiat la Cerepoveț, la rudele ei, pentru a evita blocada ce a adus zeci de mii de jertfe. Mama își amintea că la trei ani copilul avea în mâini o carte a lui Nietzsche,  amănunt  puțin plauzibil, dar prevestitor pentru  preocupările de mai târziu ale lui Brodski. După război, tatăl a fost trmis în China, astfel că tatăl și fiul s-a cunoscut târziu. Osia învăța destul de prost, mânca și bătaie de la tatăl său, dar învățătura era în atenția părinților. Elevul Brodski făcea desene pe caietele de la toate materiile, enerva profesorii. A schimbat școala de șapte ori. Se bătea cu cei care îl numeau „jid”. La 15 ani s-a angajat la uzina „Arsenal”, lucra la freză, dar mergea și la universitate să asculte cursurile. A încercat și medicina, a lucrat la farul portului la Baltica, a plecat în expediții în nord, apoi în Extremul Orient, în Iacuția, la Marea Caspică.etc, era plin de energie .În 1958 i-a fost refuzată  primirea în armată, inima era deja o problemă. O moștenire de la tatăl său. Spunea – „ Dickens este mai real decât Stalin și Beria”. Kafka și Camus nu se traduceau în rusă, i-a citit în polonă, pe care a învățat-o de dragul lor. Poezia l-a interesat de la 16 ani, dar nu scria încă versuri. Citea mult din literatura universală. Dintre poeții ruși, contemporani,  îl admira pe Sluțki. În 1960 a publicat cinci poeme în revista „ Sintaxis”, puțin cunoscută., redactată de un student, Al. Ghinsburg. KGB-ul se interesa de studenții cu inițiative necomsomoliste, Brodski a intrat în vizorul serviciului secret. Un amic a fost arestat pentru că plănuia o deturnare de avion. În 1961, brodski o cunoaște pe Anna Ahmatova, care avea o vârstă, dar era mult admirată de tineri, ca poetă. A vut o relație  capricioasă cu frumoasa Marina Basmanova, care l-a părăsit în final. În acea perioadă a început o campanie publică de denigrare a poetului, numele său era cunoscut. Pe 8 ianuarie 1964 au apărut în „Vecernyi Leningrad”  scrisori ale oamenilor muncii ,pline de calomnii, astfel că pe 13 februarie are loc primul arest al lui Brodski. A făcut un infarct chiar în celulă. A fost internat la un spital de psihiatrie unde era chinuit îngrozitor. Metodele aminteau de Evul Mediu. Pe 13 martie a fost adus la un club muncitoresc al unei uzini pentru a fi rejudecat și condamnat. Intelighenția rusă s-a mobilizat, au intervenit Kornei Ciukovski, Samuil Marșak, Constantin Fedin, Alexei Surikov,  ș.a. Brodski a fost exilat în regiunea Arhanghelsk, aproape de Cercul Polar, într-un cătun. A primit în dar de la prieteni,  o mașină de scris a pregătit prima cartye de versuri. A revenit la Leningrad, a fost primit în filiala Uniunii Scriitorilor din Leningrad. În 1968, volumul „ Popas în pustiu” a trecut granița în Vest. George |Klein, un admirator, i-a publicat-o la New York, în 1970. Brodski avea un fiu, Andrei, dar mama copilului, Marina Basmanova i-a părăsit. El se gândea să plece în Israel, oficialii nu au fost de  acord, a fost chemat , totuși , la secția de pașapoarte, în 1972, astfel cvă la 4 iunie era la Viena. W.H. Austen, laureat cu Nobel, poet american s-a adresat lui Brodski, invitându-l în SUA. Brodski îi tradusese mai multe poeme în rusă. A juns la New York, prin Londra. De aici începe drumul glorios al poetului, însoțit de boala sa gravă  de inimă. La un moment dat s-a propus un transplant. Soarta a vrut altceva. Poezia sa se îmbogățea an de an, alături de el era o nouă iubire, Maria Sozziani, preda ,la Universități, era înconjurat de admiratori. Cum am spus, s-a stins la vârsta de 55 de ani. Titlul acestui scurt itinerar este metaforic.
BORIS MARIAN MEHR

Istoria noului  stat Israel
Regele Fredecric cel Mare al Prusiei  l-a întrebat cândva pe contele Reventlow – „Puteți să-mi aduceți o dovadă de necontestat a existenței lui Dumnezeu?”. La care contele a răspuns – „ Jawohl,Maiestat, die Juden”. Desigur , crearea noului stat Israel nu este o minune de peste noapte, ea este rezultatul jertfei și strădaniilor timp de 2000 de ani a generațiilor de evrei din Diaspora, după distrugerea Celui de al Doilea Templu, în anul 70 e.n. de către Titus,fiul împăratului Vespasian. În cartea  „Les trois glorieuses d”Israel”(Ed. Laffont,  Paris 1963) a lui Zeev Sharef, fost secretar al primului guvern Ben Gurion, ministru timp de ani de zile, acesta amintește că mandatul britanic asupra Palestinei expira la 15 mai 1948.. În fața unor presiuni extraordinare din Orient și în lume, Ben Gurion decide la 14 mai 1948 declararea oficială a Independenței Statului Israel. Cu jumătate de an înainte, la 29 noiembrie 1947, Adunarea Generală ONU a decis împărțirea Palestinei în două state – arab și israelian. La începutul anului 1948 se activează partide israeliene moderate, Mapai și Mapam și extremist, Heruth. Consiliul de Stat Provizoriu s-a înființat în 14 mai , ziua Independenței. A doua zi cinci state arabe încep ofensiva armată împotriva noului stat – Irak, Transiordania, Egipt, Arabia Saudită, Liban. Motivul era clar - țările arabe beligerante nu acceptau sub nicio formă existența unui stat al evreilor în zonă. Israelul a ieșit învingător, cum va ieși și în 1967, 1973. Primul Knesset ( Parlament) a fost ales în 25 ianuarie 1949, în februarie fiind ales președintele Chaim Weizmann, un savant chimist celebru. La 13 decembrie 1949, Ben Gurion anunță capitala statului – Ierusalim. Nici astăzi acest act nu a fost recunoscut pe plan mondial. la 23 august 1951, SUA și Israel încheie primul tratat oficial de colaborare.Israelul există de 4000 de ani. Istoria biblică se suprapune pe istoria reală și nu vom relua aceste etape. În cei două mi de ani de absență a unei forme statale, au avut loc numeroase cuceriri,arabă (673-1072), selgiucidă ( 1072-1099),cruciații ( 1099-1291), mamelucii ( 1291-1517), otomană ( 1517-1917), mandatul britanic( 1917-1948). Declarația ministrului de externe Balfour din 1917 acorda dreptul evreilor la autodeterminare, dar nu a fost aplicată nicio măsură în acest sens, dimpotrivă, atacurile grupărilor înarmate arabe nu au fost oprite de mandatar,  au pierit civili neînarmați. În timpul războiului cu Germania nazistă , muftiul  din Ierusalim a tratat cu Hitler modul de acaparare a Palestinei. După război, Marea Britanie a sabotat cu cruzime alia – adică revenirea evreilor în Țara Sfântă. Numai URSS ( cu un scop nedeclarat , de a forma un stat socialist) și SUA au susținut cauza Statului Israel. Primii locuitori ai teritoriului actual  au existat cu 2,5 milioane de ani înainte. Nu erau nici evrei, nici arabi. Primul nume al regiunii a fost Canaan, de la numele unor triburi. Alfabetul și limba ebraică au apărut în primul mileniu înaintea erei noastre, dar limba aramaică, provenită din actuala Sirie, a fost chiar mai răspândită. Denumirea de Israeș se regăsește în  documente egiptene din secolul XII î.e.n. După cucerirea romană, o încercare de refacere a statului a fost răscoala lui BarKochba în anii 132-136 e.n. Bizanțul a luat locul imperiului roman, Ierusalimul era un loc de pelerinaj pentru creștini.( 390-634).La începutul sec. XIX, Napoleon, ajuns ăn Orient, a propus evreilor crearea unui stat, dar sfârșitul împăratului a încheiat și acest capitol. Filasntropul Moses Montefiore a început să cumpere pământ pentru așezările evreiești. Un rol pozitiv în Europa l-a jucat Alianța Israelită Universală, dar steagul luptei pentru revenirea în vechiul cămin l-a preluat sionismul. Evreii români au organizat primul Congres sionsit din lume, la Focșani, apoi au plecat în Eretz Israel evrei din Moinești care au înființat așezările Rosh Pina, Zichron Iaacov, ș.a. Theodor Herzl a fundamentat sio nismul politic la Congresul de la Basel din 1897. Istoria secolului XX a fost marcată de |Holocaust.
Din păcate acesta a fost cel mai puternic impuls pentru venirea evreilor Europei în patria strămoșilor. Pentru a avea o imagine a evoluției demografice în Ereț Israel vom prezenta următoarele date--

Anul e.n.
65
100
150
300
550
650
Populație evreiascvă în mii
2,50
1,80
1,20
500
200
100
 
anul
1950
1960
1970
1980
1990
2000
2010
Mii loc.
1,370.1
2,150.4
3,022.1
3,921.7
4,821.7
6,369.3
7,695.1
 
 
Astăzi Israelul este unul dintre cele mai dezvoltate țări din lume sub aspect tehnico-științific , al  sistemul democratic, etc. Pacea cu palestinienii este obiectivul dorit de toți  locuitorii care nu sunt infectați de morbul terorismului/
BORIS MARIAN MEHR
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/f/f5/Westbank_barrier.png/170px-Westbank_barrier.png