Evreul „rătăcitor”

Evreul „rătăcitor”


Legenda evreului veșnic rătăcitor nu are nici o bază istorică. S- a născut în mijlocul mileniului al doilea al erei noastre și a alimentat un antievreism de imagine ( falsă). Se spunea că un evreu din Ierusalim i-ar fi refuzat lui Iisus, în drumul Golgotei, o cană cu apă și chiar a strigat – „Să fie răstignit”. Numit Ahasverus, prin preluarea eronată a numelui unui rege persan care este amintit în Cartea Esterei, evreul respectiv a fost blestemat să nu moară niciodată și să rătăcească pentru a-și răscumpăra vina față de Mântuitor. Legenda contrazice chiar morala creștină care respinge răzbunarea. Dar istoria evreilor este în mare parte o istorie a unei Diaspore ( Risipire, în grecește).
Veniți în Canaan la începutul mileniului al II-lea î.e.n., evreii antici care au antrenat și alte triburi, au reușit la începutul primului mileniu, deci după o mie de ani, să-și întemeieze un regat puternic sub David și Solomon. Regatul se divide în Israel și Iudeea. Apoi, în anul 722 î.e.n. asirienii distrug regatul Israel, iar în anul 586 î.e.n. babilonienii distrug regatul Iudeei. În anul 165 î.e.n. Iuda Macabeul alungă pe grecii regelui Antiochos și întemeiază un nou regat cu capitala la Ierusalim. Dinastia decade, apar regii idumei, Irod și urmașii săi, romanii pun stăpânire pe Palestina, iar în anul 70 e.n. Templul Mare din Ierusalim este distrus. Anul 135 e.n. marchează ULTIMA ÎNCERCARE de refacere a statului evreu, până în anul 1948, când Ben Gurion declară Independența Noului Stat Israel. Timp de aproape două milenii evreii au fost în Diaspora, astăzi , circa jumătate din numărul lor continuă să fie în această Diasporă. Holocaustul, indiferent de ce afirmă negaționiști de diverse orientări, a redus cu circa 30% numărul evreilor în lume, ceea ce reprezintă una dintre cele mai mari catastrofe produse de oameni contra altor oameni.
Să urmărim evoluția acestei Diaspore în timp. Nu se știe cu precizie numărul evreilor la sfârșitul mileniului I e.n., dar un anumit număr de hazari trecuți la mozaism s-a adăugat evreilor tradiționaliști. În nici un caz ei nu au constituit o majoritate, cum pretind unii falsi istorici. La începutul Diasporei din era noastră, evreii locuiau în mare parte în Occident, apoi, la presiunea Bisericii Catolice și a unor principi catolici o parte s-au stabilit estul Europei, în Polonia, Rusia, Galiția, Ucraina, Moldova. În anul 1492, regii Spaniei, Isabela și Ferdinand izgonesc pe toți evreii din regat, astfel că sefarzii ( evrei spanioli) se răspândesc pe teritoriul Imperiului otoman,în Italia,Franța, Țările de Jos, Germania, iar în est se va crea tradfiia evreilor așkenaziți ( Așkenaz înseamnă german, în ebraică). Evreii sefarzi vor vorbi ladino, un dialect spaniol, iar așkenaziții – idișul, un dialect germano- slav- ebraic. Credința este comună, unele rituri diferă. Astăzi aceste diferențe au cam dispărut, mai importante fiind reformele religioase care au intervenit în ultimele secole. În secolul XVIII, când a început mișcarea iluministă evreiască, în paralel cu cea europeană, trăiau în Polonia un milion și jumătate de evrei, circa 250.000 în vestul și centrul Europei, restul de 750.000 în Asia și Africa de Nord, deci în total circa două milioane și jumătate de evrei. În două secole populația a crescut la 15 milioane datorită îmbunătățirii condițiilor de trai, a asistenței medicale în Europa. Exodul evreilor în America a creat noi centre de cultură și civilizație evreiască, ca și pentru o tendință de asimilare. În ajunul celui de al doilea război mondial, numărul evreilor era de circa 18 milioane, pe toate continentele. Circa jumătate din populația evreiască era cuprinsă în sfera industrială, ca și a micii producții manufacturiere, restul în comerț, finanțe, alte ocupații. Agricultura și serviciul militar a fost interzis evreilor timp de secole. Ghetoul și-a pus amprenta pe viața comunităților evreiești de asemenea, timp de secole. El era și un loc de autoprotecție , dar și de marginalizare socială. El a intrat definitiv în istorie, numai la Ierusalim există un cartier Mea Shearim ( O sută de porți) unde trăiesc ultra-religioși în condițiile ghetoului de altădată.
Să urmărim cum a evoluat Diaspora în diverse țări ale lumii. În Peninsula Iberică – Spania, Portugalia, evreii au ajuns încă în primul secol al erei noastre, dar se pare că au fost coloniști și mai devreme. Istoria evreilor din această parte a lumii a fost determinată de valurile de cuceritori, de la triburile germanice, apoi cuceririle arabe, până în fatidicul an 1492 , când evreii sunt izgoniți di n Spania și după trei ani, din Portugalia. Maimonide, Halevi au fost cele mai strălucite personalități ale evreimii sefarde , într-o perioadă „de aur”, secolul XI-XII. Despre evreii sefarzi s-au scris numeroase cărți. Nici în Franța soarta evreilor nu a fost foarte fericită, presiunea Bisericii, cruciadele, apoi Inchiziția, prejudecățile au creat condiții aspre de conviețuire. O personalitate comparabilă cu Maimonide din Spania, a fost Rași din Troyes. Regii Franței au izgonit și ei pe evrei pentru o perioadă. Împăratul Napoleon a repus relațiile cu evreii pe baze moderne, raționale. Dar la sfârșitul secolului XIX, afacerea Dreyfus a aruncat una dintre cele mai întunecate umbre asupra așa zisei „toleranțe” din Franța, acuzația de trădare care i s-a adus unui ofițer de Stat Major total nevinovat era îndreptată, de fapt, împotriva unui popor. Jurnalistul Theodor ( Bejiamin) Herzl, aflat la proces a suferit o adevărată transformare spirituală renunțând la asimilaționism și devenind inițiatorul sionismului politic. Se poate spune că Statul Israel are, indirect, ca făuritor, fără voie pe căpitanul Dreyfus . Sionismul lui Herzl a pus bazele unei strategii care a dat roade. În Țările de Jos situația evreilor a fost favorabilă unei evoluții normale, rolul Bisericii nu era preponderent. Acolo s-a afirmat filosoful Spinoza, ce avea să fie excomunicat pentru că a adus ideea unui panteism „eretic” în concepția rabinică. În Anglia , atitudinea față de evrei a fost oscilantă, de la ospitalitate la respingere, iar marele Will a adus în scenă un personaj , Shylok, aparent odios, care, de fapt cerea respectarea unor prevederi contractuale. Christopher Marlowe era mai puțin înțelegător, „neguțătorul din Veneția” fiind chiar respingător. În secolul XIX, unul dintre constructorii imperiului britanic a fost evreul convertit Disraeli. În Italia, deși Vaticanul nu accepta o apropiere față de „trădătorii” lui Iisus, evreii au fost mai puțin persecutați, date fiind și condițiile istorice. Italia a devenit stat unitar abia în a doua jumătate a secolului XIX. Insulele din Marea Mediterană au fost oaze de prosperitate pentru evrei, în special după venirea sefarzilor. Despre evreii din Balcani se poate spune că ei au format cea mai veche Diaspora, în Europa, adică de la cucerirea Ierusalimului de către Titus ( 70 e.n.). Aici s-au întâlnit evreii antici cu sefarzii și cu așkenazimii. La curtea lui Ștefan cel Mare era un medic venețian pe nume Șmil, spune legenda, iar în oastea lui Mihai Viteazul s-au aflat și evrei. În Ungaria ,Polonia, ca și în Austria, Germania destinul evreilor a fost dependent de politica guvernanților. În Cehia , toleranța religioasă a fost o bună regulă, la fel ca și în țările scandinave. În Țările Baltice, ca și în unele perioade, în Polonia, antievreismul s-a manifestat destul de violent. Nu mai vorbim de Rusia , unde pogromurile, în secolele XVII-XIX s-au succedat cu o violență nemaiîntâlnită în alte țări. Evreii s-a răspândit pe toate continentele, în Asia, Australia, pe insulele din Pacific, etc. În Africa antievreismul a fost dictat de extremismul islamic, iar în Africa de Sud de naționaliștii albi.
Cum spuneam, Holocaustul a devenit o falie în istoria evreimii, iar crearea Statului Israel este și o consecință a acestui flagel extrem de dureros și extins. Astăzi, Orientul Apropiat este frământat de ciocnirea dintre interesele țărilor consumatoare de petrol, de politica duplictaă a Moscovei, dar și de prezența politico-militară a SUA, ca super-putere. Israelul este singurul stat democratic din zonă, înconjurat de țări cu regimuri autoritare și având ideologii fie moderate, fie extremiste. Cuvântul Armeghedon , care semnifică și sfârșitul Lumii în credința populară creștină, provine de la numele geografic al localității Meghido, unde în antichitate se aflau grajdurile regelui Solomon, dar unde au avut loc și o serie de bătălii. Dar sfârșitul Lumii nu este previzibil și nici de dorit. În orice caz nu evreii îl vor aduce.
BORIS MARIAN

La început

La început ( Bereșit)


La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul. Da, Dumnezeu, numai El știe ce este Începutul. Noi, oamenii nu știm, cum nu cunoaștem Infinitul, doar îl intuim. Iar Infinitul nu cunoaște început. Dumnezeu a făcut Omul. El este Tatăl și Mama noastră. Noi ne cunoaștem sau nu ne cunoaștem părinții. Suntem orbi. În Rai a sădit Dumnezeu Pomul Vieții și Pomul Cunoașterii. Aici înțelege fiecare despre ce este vorba. Se opune cunoașterea fericirii umane? Dar au fost frații care s-au omorât între ei. Cain l-a ucis pe Abel. Și astăzi se întâmplă același lucru. Părinții, Adam și Eva au suferit enorm. Apoi a venit Potopul. Oricând poate reveni. S-a ridicat Turnul Babel. Noi nu ne înțelegem nici azi, nu numai din cauza diferenței de limbaj, ci și de gândire. Apoi s-a născut și a crescut seminția lui Abraham. Au apărut cele 12 triburi ale lui Iaacov-Israel. Zece triburi au dispărut. Se caută și astăzi. Să nu uităm nici de gestul disperat al lui Abraham de a-l sacrifica pe Isaac. De câte ori nu este sacrificat omul în favoarea unei idei? Revenind la Iaacov, el s-a luptat cu Îngerul care era întruchiparea lui Dumnezeu. Cum de a avut acest curaj? Nu este Omul egal cu Dumnezeu? Poate. Prima personalitate politică în Biblie este Moise. El conduce, el ucide pe necredincioși, dar tot el este pedepsit. Va muri fără a lăsa un mormânt. Numai o credință, o Lege, Cinci Cărți Sfinte. Robia din Egipt a fost robia pe care un om o impune semenului său. Mersul în pustiu este calea înțelepciunii. Schimbarea ce intervine între generații. Impresionantă scultpura lui Michelangelo – Moise cu coarne pe cap. Nu sunt coarne , ci raze, o confuzie de termeni. Canaanul este ocupat de nomazii evrei. Dar și Europa a fost ridicată de nomazi. Altfel am fi trăit într-un imperiu veșnic . Între civilizație și cultură nu există semnul egalității. Ele se completează. Conducătorii evreilor antici erau păstori. Probabil, analfabeți. Abia ridicat la nivelul unui stat, Israelul este treptat distrus de tensiuni interne și de imperiile care îl înconjurau. Lui David i se atribuie Psalmii, lui Solomon – Eccleziastul și Cântarea Cântărilor, bijuterii ale literaturii și înțelepciunii Antichității. Profetul Ilie anunță venirea în viitor a lui Mesia, considerat de creștini Iisus Cristos, din stirpea lui David. Dar Iisus este și întruchiparea lui Dumnezeu. Așa spun creștinii, adică un miliard și jumătate din populația lumii. Musulmanii au alte concepte despre revelația divină, dar Dumnezeu este Unicul pentru trei religii. Alături de ele, budismul are adepții săi. Lumea este împărțită în credințe diferite. Dacă nu vom ști să ne respectăm unii pe alții ne vom întoarce la Început, când nu era nici cer, nici pământ. Aceasta este istoria lumii în câteva rânduri. Iar în alte sisteme solare există, desigur, cu totul alte repere. Concluzia – nu există Început și nici Sfârșit, există Viața veșnică.
BORIS MARIAN