DADA sau nu
La primul Târg internațional DADA de la Berlin, în 1920 se putea citi – „
Arta a murit, trăiască noua artă mecanică a lui Tatlin”, „ DADA este de partea
proletariatului revoluționar”.Declarându-se
antiburghezi, dadaiștii se aliniau politic bolșevismului, din dorința de
a face valuri în vest. Nu conta faptul că în războiul civil din Rusia muriseră
milioane de oameni. De la început, această mișcare a pornit, cum se spune cu
„stângul” și la propriu și la figurat.
Dar în artă orice înnoire poate fi binevenită. Printre părinții
DADA-ismului nu se numărau proletari, dimpotrivă, erau fii din familii burgheze
– Tristan Tzara, Marcel Iancu , originari din România, alături de mulți alți
artiști din Occident. În anul 1916, la Zuerich , unde a apărut acest curent, la
Cabaretul Voltaire veneau refugiați politic, printre care și Lenin. Dar între
bolșevici și DADA nu a fost nicio legătură, iar realismul socialist impus mai
târziu a respins orice tendință avangardistă. Jean Arp scria în 1920 – ”Tapa
tapa tapa/pata pata/Maurulam katapultilem i lamm/haba habs tapa/Mesopotaminem
masculini/Bosco & belachini/haba habs tapa/Woge du welle/haha haha”. Este o
doză de schizofrenie în această „compunere”.
Artiștii plastici se iau la întrecere în a realiza colaje aiuritoare.
Erau respinși atât cubiștii, post-simboliștii, post-impresioniștii, etc. DADA este denumirea căluțului de lemn cu care se
joacă , se pare, copiii, așa explică francezii. Inventatorul denumirii acestui
curent este Hugo Ball. Nimeni nu neagă dorința inițiatorilor de a aduce ceva
nou în literatură și în arte plastice. Dar riscul de a fi ridicol și
anti-artistic este mare. DADA-ismul și-a făcut loc și în lumea dansului, al
muzicii. Au fost căutate simboluri africane,
explicații mistice, teorii matematice. Orice era bun pentru a construi o
„nouă artă”. Raoul Hausmann este unul dintre inovatori. Marcel Iancu creează
măști. Sophie Taeuber scrie o lamentare onomatopeică. Unul dintre sloganurile
grupului era – „ Fiți prudenți, evitați orice emoție”. Richard Huelsenbeck,
student în medicină, dermatologul Walter Serner se manifestă și ei zgomotos. La
fel Hans Richter, Otto Flacke. Jean Arp se refugiază în Elveția spre a scăpa de
armată și simulează nebunia. „Îmi place să calculez încet și fals”, scrie el.
Părintele DADA-ismului, care a redactat și revista , a organizat expoziții,
conferințe a fost, desigur Tzara ( Rosenstock).Manifestul DADA apare în 1918, la 28 iulie, seara, când curentul era deja
cunoscut. „Împreună se pot face acțiuni opuse”, era alt slogan. În 1916 apăruse
„ Prima aventură celestă a domnului
Antipyrine”, a lui Tzara. Hazard, „fiecare, individual, cu nebunia lui”, astfel
se prezentau dadaiștii. „ Capul mecanic” al lui Hausmann face furori la
Berlin. Apare și fotomontajul cu crâmpeie din mișcările de stradă ale revoluției din Berlin. În
februarie 1918 apare Johannes Baader, autoproclamat Președinte al Societății
Națiunilor Telurice Supradadaiste. Într-o vitrină , Baader apare gol pușcă
, spre spaima burghezilor din cartierul
Steglitz. Alte nume - Hanna Hoch și Georg Grosz, acesta din urmă, un artist
autentic.Huelsenbeck editează Almanahul DADA, acesta ajunge și în |Japonia. Poetukl
Schwitters publică –„ Anna Blume are o sămânță/Anna Blume e roșie/ Ce culoare
are sămânța?/ Albastru e culoarea părului tău galben/ Roșul îți gângurește
sămânța de pasăre verde”. Nu suntem departe de versuri publicate și azi de
diverși autori de pe la noi și din alte zone. Apar noi curente – Merz ( de la
Komerz), Anti-DADA, dar tonul este același. Deci – colaje, texte absurde,
montaje, picturi, texte și ilustrații împreună, acestea sunt armele curentului
dadaist. Uneori intervine poliția, dar
nu se știe pentru ce. Franța, Germania, Anglia sunt cuprinse de furia unor
fanatici dadaiști. Totuși ei sunt pașnici, uneori pornografici, adeseori
inventivi. Cine caută un substrat filosofic nu îl va găsi, totuși DADA a
contribuit la evoluția artei, literaturii. Nu se știe când s-a stins, se pare
că instalarea dictaturilor în Rusia,
apoi în Germania, izbucnirea celui de al doilea război mondial, Holocaustul, masacrele, genocidul, perioada
postbelică de schimbare a sferelor de influență au înăbușit acest protest
pornit dintr-un imbold tineresc și legat
de nume de valoare ale culturii europene
și universale . Dăm doar o scurtă listă – Aragon, Arp,Ball,Breton, Picabia,
Duchamp, Eluard, Max Ernst, Grosz, Hausmann, Huelsenbeck, Huidobro, Marcel
Iancu, Man Ray, Satie, Soupault, Tzara, ș.a.
BORIS MARIAN