Viața exemplară a
fericitului Brodski
| 
Viața
  lui Iosif Brodski a fost exemplară pentru un artist dăruit propriului  destin, iar fericirea  sa  este postumă – o operă. Vom căuta să dovedim
  aceste afirmații.  Pe scurt, câteva
  date – s-a născut la 24 mai 1940, la Leningrad, actual Sankt- Petersburg, a
  murit la vârsta de 55 de ani, în Brooklyn, SUA, la 28 ianuarie  1996, după 
  mai multe infarcturi, este înmormântat la San Michele ( Italia) ca și
  Axel Munthe, pe care îl admira ca destin. A dorit să-și păstreze cetățenia
  sovietică, deși regimul nu-l dorea și l-a persecutat cu perseverență.
  Cunoștea limba engleză la fel de bine ca și rusa, limbă în care și-a creat o
  operă neperisabilă prin  volumele –„Poezii
  și poeme” ( 1965), „Popas în pustiu” ( 1970), „Sfârșitul epocii minunate”
  (1977), „Parte de vorbire” ( 1977), „Noi stanțe în august”(1983), „
  Urania”(1987), ca și numeroase 
  articole, eseuri, lecții, conferințe, el fiind numit profesor
  universitar în SUA,  deși în URSS nu
  terminase decât opt clase.Ascris și proză, a tradus enorm din engleză pentru
  a-și câștiga existența în URSS.În 1987 i s-a conferit Premiul Nobel pentru
  literatură, pe care îl merita fiind unul dintre cei mai importanți poeți de
  limba rusă, alături de Țvetaeva și Ahmatova , pe care le admira nespus, de
  Pasternak, Esenin, Maiakovski. Nu a fost angajat politic, deși în adolescență
  visa să producă o revoluție a elitelor, impresiona prietenii și cunoștințele
  prin vervă și cultură. Era un răzvrătit, fără a fi alcoolic ca Esenin, gloria
  sa a început în Occident, apoi a fost recuperat ca scriitor în patria care îl
  izgonise. Înainte de a pleca, i-a scris lui Brejnev că poetul aparține limbii
  și poporului care vorbește acea limbă, iar opera sa va fi moștenită de
  cultura rusă. Deși a fost numit și la modul peiorativ – „jid” , nu i-a păsat,
  a respectat cultura. În timpul vieții a refuzat interviurile și scrierea unor
  biografii despre el , era modest, chiar timid uneori, dar avea orgoliul
  artistului autentic. La procesul care i s-a intentat la Leningrad pentru
  „trândăvie”, a declarat simplu – „ Sunt poet”. Judecătoarea la întrebat dacă
  a studiat sau i s-a spus că este calificat ca poet. Răspunsul lui Brodski
  este  exemplar – „ Poezia nu se învață,
  vine de la Dumnezeu”. Drept care a fost trimis în lagăr pentru cinci ani. La
  intervenția lui Sartre către Mikoian, pedeapsa a fost redusă la un an și
  jumătate, după care i s-a pregătit expulzarea, fiind indezirabil pentru comunismul
  din URSS.  A fost judecat în public,
  ziarele oficiale l-au numit în mod repetat „trântor” , deși Brodski a muncit
  enorm la traduceri pentru edituri de stat. Clasa muncitoare nu avea nevoie de
  Brodski, sarcinile de partid erau mai importante. Ca și Mandelștam , el nu
  era iubit și nu iubea dictatura, dar Brejnev nu mai avea un GULAG. Tatăl lui
  |Brodski, Aleksandr Ivanovici era fotograf, avea simț artistic,  mama, Maria Moiseeva Volpert, era contabil,
  dar iubea literatura. Familia trăia într-o cameră și jumătate, cum glumea
  Brodski, adică a doua cameră era ocupată de patul tânărului, iar jumătate era
  atelierul de fotograf al tatălui. La izbucnirea războiului, tatăl a fost trimis
  pe front ca fotocorespondent, iar mama cu micul Osia s-au refugiat la
  Cerepoveț, la rudele ei, pentru a evita blocada ce a adus zeci de mii de
  jertfe. Mama își amintea că la trei ani copilul avea în mâini o carte a lui
  Nietzsche,  amănunt  puțin plauzibil, dar prevestitor pentru  preocupările de mai târziu ale lui Brodski.
  După război, tatăl a fost trmis în China, astfel că tatăl și fiul s-a
  cunoscut târziu. Osia învăța destul de prost, mânca și bătaie de la tatăl
  său, dar învățătura era în atenția părinților. Elevul Brodski făcea desene pe
  caietele de la toate materiile, enerva profesorii. A schimbat școala de șapte
  ori. Se bătea cu cei care îl numeau „jid”. La 15 ani s-a angajat la uzina „Arsenal”,
  lucra la freză, dar mergea și la universitate să asculte cursurile. A
  încercat și medicina, a lucrat la farul portului la Baltica, a plecat în
  expediții în nord, apoi în Extremul Orient, în Iacuția, la Marea Caspică.etc,
  era plin de energie .În 1958 i-a fost refuzată  primirea în armată, inima era deja o
  problemă. O moștenire de la tatăl său. Spunea – „ Dickens este mai real decât
  Stalin și Beria”. Kafka și Camus nu se traduceau în rusă, i-a citit în
  polonă, pe care a învățat-o de dragul lor. Poezia l-a interesat de la 16 ani,
  dar nu scria încă versuri. Citea mult din literatura universală. Dintre poeții
  ruși, contemporani,  îl admira pe
  Sluțki. În 1960 a publicat cinci poeme în revista „ Sintaxis”, puțin
  cunoscută., redactată de un student, Al. Ghinsburg. KGB-ul se interesa de
  studenții cu inițiative necomsomoliste, Brodski a intrat în vizorul serviciului
  secret. Un amic a fost arestat pentru că plănuia o deturnare de avion. În
  1961, brodski o cunoaște pe Anna Ahmatova, care avea o vârstă, dar era mult
  admirată de tineri, ca poetă. A vut o relație 
  capricioasă cu frumoasa Marina Basmanova, care l-a părăsit în final. În
  acea perioadă a început o campanie publică de denigrare a poetului, numele
  său era cunoscut. Pe 8 ianuarie 1964 au apărut în „Vecernyi Leningrad”  scrisori ale oamenilor muncii ,pline de
  calomnii, astfel că pe 13 februarie are loc primul arest al lui Brodski. A
  făcut un infarct chiar în celulă. A fost internat la un spital de psihiatrie
  unde era chinuit îngrozitor. Metodele aminteau de Evul Mediu. Pe 13 martie a
  fost adus la un club muncitoresc al unei uzini pentru a fi rejudecat și
  condamnat. Intelighenția rusă s-a mobilizat, au intervenit Kornei Ciukovski,
  Samuil Marșak, Constantin Fedin, Alexei Surikov,  ș.a. Brodski a fost exilat în regiunea
  Arhanghelsk, aproape de Cercul Polar, într-un cătun. A primit în dar de la
  prieteni,  o mașină de scris a pregătit
  prima cartye de versuri. A revenit la Leningrad, a fost primit în filiala
  Uniunii Scriitorilor din Leningrad. În 1968, volumul „ Popas în pustiu” a
  trecut granița în Vest. George |Klein, un admirator, i-a publicat-o la New
  York, în 1970. Brodski avea un fiu, Andrei, dar mama copilului, Marina
  Basmanova i-a părăsit. El se gândea să plece în Israel, oficialii nu au fost
  de  acord, a fost chemat , totuși , la
  secția de pașapoarte, în 1972, astfel cvă la 4 iunie era la Viena. W.H.
  Austen, laureat cu Nobel, poet american s-a adresat lui Brodski, invitându-l
  în SUA. Brodski îi tradusese mai multe poeme în rusă. A juns la New York, prin
  Londra. De aici începe drumul glorios al poetului, însoțit de boala sa gravă  de inimă. La un moment dat s-a propus un
  transplant. Soarta a vrut altceva. Poezia sa se îmbogățea an de an, alături
  de el era o nouă iubire, Maria Sozziani, preda ,la Universități, era
  înconjurat de admiratori. Cum am spus, s-a stins la vârsta de 55 de ani.
  Titlul acestui scurt itinerar este metaforic.  
BORIS
  MARIAN MEHR | 
