Boris Marian Mehr

Rachel Hausfater- o scriitoare franceză cu origini românești

RRachel Hausfater- o scriitoare franceză cu origini românești

	Rachel Hausfater s-a născut în 1955 la Paris , este o celebritate în lumea literară, deținătoare a două premii internaționale ( Enfantaise-2000 și Goya – 2003) . Familia ei a avut de suferit în timpul Holocaustului, ceea ce i-a influențat și concepția de scriitoare. A călătorit în SUA, Anglia( a studiat limba și literatura engleză), Israel ( unde are rude). Are la activ 11 volume publicate. Temele abordate sunt de interes atât pentru, pentru adolescenți, adulți,, cât și pentru cititorii care au cunoscut ororile războiului.

· Le chemin de fumée, Seuil Jeunesse (collection Fictions) - 1998

· Viola Violon, Père Castor Flammarion, Castor poche - 2000

· La danse interdite, Thierry Magnier - 2000

· Fugue en mineure, Thierry Magnier - 2001

· L'école des gâteaux, Casterman - 2001

· Yaël Hassan et Rachel Hausfater, De S@cha à M@cha, Flammarion, coll. « Père Castor » (n^o 4815), mars 2001, 192 p. (ISBN 978-2-0812-4200-5) .

· Un Jour, un jules m'aimera

· Le petit garçon étoile, Casterman, Albums Duculot - Novembre 2001

· Je ne joue plus !, Casterman - 2002

· Petit roman portable, Hachette Jeunesse, Livre de poche jeunesse - 2002

· Gigi en Égypte, Casterman, Romans Casterman - Janvier 2003

· Le garçon qui aimait les bébés, Thierry Magnier - Mars 2003

· Moche, Père Castor Flammarion, Tribal - Octobre 2004

· Dans la rue du bonheur, perdue, La Martinière jeunesse, Confessions - Mars 2005

· Pourquoi ça fait mal ?, Thierry Magnier - Mars 2005

· La lumière de Bouchka, Sarbacane - Septembre 2006

· Quand elle sera reine, Thierry Magnier - Février 2008

· En vrai, Thierry Magnier, Petite poche - Avril 2008

· Miralaide, Mirabelle, Père Castor Flammarion, Castor poche - Février 2009 (note : c'est une réédition de Moche, le titre ayant changé)

· Un soir, j'ai divorcé de mes parents, Thierry Magnier, Roman - Mars 2009

· Despre ea însăși scrie – „ Mă simt déjà bătrână ( puțin), frumoasă ( puțin),nebună( puțin)… Sun veselă, tristă, fericită…Am avut și eu o copilărie, am copii la rândul meu, soț,cărți…Am ce să iubesc și să urăsc, iubesc adevărul…Cred că și cărțile mele mă iubesc. ..Viața este une ri o nebunie, uneo ri te simți un idiot, aud sunete, simt o furie… --

· i

http://www.romanialibera.ro/usr/thumbs/thumb_217_x_340/2011/03/03/170924-15vedeta.jpg

Bunicii autoarei sunt originari din Iaşi şi din Bacău

Rachel Hausfater: Scriitoarea-vedetă cu origini româneşti

4 Martie 2011

RomaniaLibera.ro foloseste cookies. Afla mai multe despre cookies aici.

AGORA: CORUPŢIA VĂ POATE PUNE ÎN PERICOL SĂNĂTATEA. CE PĂRERE AVEŢI?

Inregistrare gratuita

Utilizator inregistrat

Partea superioară a machetei

Partea inferioară a machetei

Cultura

ACTUALITATE

|OPINII

|EXCLUSIV RL

|BANI & AFACERI

|TIMPUL LIBER

|CULTURA

|STIL DE VIATA

|TEHNOLOGIE

|MULTIMEDIA

|FORUM

OAMENI

|VEDETE

|FILM

|MUZICA

|TEATRU

|CARTE

|ALDINE

|MEDIA

|ARTE VIZUALE

Home » Cultura » Aldine

Bunicii autoarei sunt originari din Iaşi şi din Bacău

Rachel Hausfater: Scriitoarea-vedetă cu origini româneşti

4 Martie 2011

Rachel Hausfater: Scriitoarea-vedetă cu origini româneşti

Rachel Hausfater, considerată de critici un Bellini al literelor. FOTO AGERPRES

vezi articol

E-MAIL

RSS

MĂRIME TEXT

de CLAUDIU PADUREAN

3259 VIZUALIZARI | COMENTARII

"În octombrie am fost invitată de Centrul Cultural Francez și, în mod normal, voi veni, la Iași și în Bacău. Practic, din Iași și din Bacău vine familia mea. Va fi o călătorie care este foarte importantă pentru mine personal. În general, după astfel de călătorii vine și câte o carte. Și așa ar putea apărea o carte despre România."

RACHEL HAUSFATER

Scriitoare

Familia celei mai cunoscute scriitoare pentru copii din Franţa, Rachel Hausfater, a trecut prin calvarul Holocaustului.

Cea mai cunoscută scriitoare pentru copii din Franţa, Rachel Hausfater, provine dintr-o familie de evrei români. Bunicii scriitoarei s-au născut în Bacău şi în Iaşi. Rachel Hausfater s-a născut în anul 1955, în regiunea pariziană. Deşi adoră să râdă, ea scrie cărţi triste, în care teme precum Holocaustul ori suferinţa copiilor în timpul celui de-al doilea război mondial se regăsesc foarte des. Până acum, Rachel Hausfater a scris 21 de cărţi, toate pentru copii. Criticii literari spun că maniera în care scrie Rachel Hausfater seamănă cu cea în care Bellini a realizat pelicula „La vita e bella", în care ororile lagărelor de concentrare sunt ascunse sub jocurile copilăriei.

Cărţile scriitoarei cu origini româneşti au fost publicate, până acum, în limbile română, spaniolă, catalană, olandeză, engleză, chineză şi coreeană. Rachel Hausfater şi-a lansat la Cluj o carte tradusă în limba română, în cadrul unui parteneriat cu Centrul Cultural Francez din Cluj, iar în toamna acestui an va vizita Bacăul şi Iaşiul, locurile de unde provine familia sa. Practic, bunicii scriitoarei de limba franceză au emigrat din România înainte de începerea celui de-al doilea război mondial. Deşi s-au stabilit în Franţa, ei au rămas evrei români, spune Rachel Hausfater. Ei au fost deportaţi şi au cunoscut ororile Holocaustului, după ce Germania nazistă a învins Franţa.

România, un cuvânt magic

Familia de evrei stabiliţi în Fran-ţa a păstrat tot timpul nostalgia după România interbelică, un loc în care, vorba lui Marin Preda, timpul avea răbdare cu oamenii. „Ascendenţii mei sunt născuţi în România, dar în fine, unii au emigrat, iar o parte a familiei a rămas în România Aceştia au murit în timpul războiului, de aceea, nu i-am cunoscut. O altă parte a familiei, aşa cum v-am spus, a emigrat în Franţa, deci, în final, eu am fost născută în Franţa. O mare parte a familiei tatălui meu a fost deportată din Franţa, dar,ei erau evrei români. Aşadar, pentru mine cuvântul, expresia «evrei români» este o expresie aproape sacră", spune Rachel Hausfater. Ea mai povesteşte că, în copilăria sa, cuvântul România avea o rezonanţă aparte.

„Când eram copil, cuvântul «România» era un cuvânt aproape magic. Nu prea ştiam ce vrea să zică acest cuvânt, dar ştiam că tata, familia tatălui meu era de acolo, din România, iar România era un tărâm de poveste. Iar când am ajuns în România cu adevărat pentru prima oară, nu era deloc precum în visele mele, dar, iată, este o ţară care mi-a rămas în suflet, care este importantă pentru mine", spune Rachel Hausfater. Tot ea spune că România pe care a descoperit-o în prezent nu seamănă deloc cu tărâmul fabulos din copilăria sa. „Nu este magică deloc. Este adevărat. Însă acum încerc să descopăr România adevărată. O iau cu binişorul. Însă cuvântul «magic» este în permanenţă ascuns undeva în mintea mea. Deci, dacă voi scrie o carte despre România, ea va fi, deopotrivă, o carte despre România adevărată şi despre România magică, despre ambele. Ar fi păcat să pierd frumoasa Românie din copilăria mea, care nu există în realitate, dar care există undeva, în mintea mea".

Cărţi tot mai cumpărate

Rachel Hausfater spune că „în Franţa este o situaţie specială. De ceva vreme, lumea a început să se intereseze din ce în ce mai mult despre ceea ce s-a întâmplat atunci, în timpul războiului. Oamenii au început să vorbească tot mai mult, să înţeleagă lucrurile pe care francezii înşişi le-au făcut. Dar oamenii sunt, în acest context, pasionaţi de temă, dar şi puţin speriaţi. Este foarte, foarte bizar. Ei bine, dar în orice caz, nu pot spune eu, ca scriitor, că aceste cărţi ale mele ar fi fost refuzat pentru că vorbesc despre asta sau despre alte teme. Editorii acceptă să publice cărţile pe acest subiect".

Cum a reușit Marissa Mayer să crească productivitatea...

În luna februarie, CEO-ul Yahoo, Marissa Mayer le-a interzis celor 12.000 de angajați să lucreze de...

Ashton Kutcher, noul inginer de produse al Lenovo

Compania producătoare de calculatoare Lenovo a anunțat în această săptămână că a încheiat un acord...

Apartament de 40 mp – amenajare moderna, solutii...

In primul rand, designerii au decis sa renunte la hol si au optat pentru un open-space care...

6 proiecte de renovare a livingului, eficiente,...

Dupa cum puteti observa in imaginile prezentate de diynetwork.com, proprietarii acestor case se...

Ce poti invata de la copilul tau?

Copilul poate fi una dintre cele mai corecte surse de informare, dar si o modalitate prin care poti...

Corint Educational la Scoala Regele Mihai I

Pentru ca suntem in plina desfasurare a procesului de invatamant, iar scoala isi urmeaza cursul ei...

VOTEAZA ARTICOLUL

2/5

123 voturi

TAGS:

rachel hausfater, holocaust, scriitoare

Grecia. Hă, hă, hă…!

De când am aflat cu cine am picat la baraj, am făcut febră la burtă de atâta râs, iar inima abia...

N-am făcut nici o glumă cu Oana Roman

Spre finalul excursiei în America, am în sfârșit curaj să scriu despre mâncarea de aici. Încă de...

Lovitură grea pentru Irinel Columbeanu! Uite ce i s-a...

Irinel Columbeanu nu mai ştie pe unde să mai scoată cămaşa, căci este dator vândut. Ca să mai...

În juriul “X Factor” au rămas doar doi membri

În audiţiile “X Factor” de duminică, ce vor putea fi urmărite începând cu ora 20:30, la Antena 1,...

toate comentariile

PRIMELE

| CELE MAI RECENTE

1 2 3

PAGINA URMATOARE

15. rugaminte 07:37 | 29 Aprilie

Iolanda Miculescu

As dori, daca se poate, adresa de E-Mail a scriiroarei Rachel Hausfater. Sunt si eu scriitoare, si as avea mai multe sa ne spunem, avand in vedere preocuparile noastre comune. Va multumesc.

Răspunde

14. scriitoarea vedeta 23:22 | 6 Martie

solomon felix

cine suntetzi voi'comentatorilor" antisemiti sa decidetzi cine e roman si cine nu?nu va bagatzi copitele unde nu intelegetzi nimic. ramaneti in cotetzul vostru, la coada vacii si la cocina de porci, acolo va este locul,si nu cetatzeni ai europei civilizate al secolului 21.

Răspunde

13. intoleranta? 07:57 | 5 Martie

adam

Scris de Ted

....indiferent daca esti român sau nu daca te-ai nascut si ai trait in România e normal sa consideri locul nasterii acasa....multe etape ale vietzii tale sunt legate de acele locuri....ca sa intzelegi trebuie sa traiesti asta....Nu e un repros...si alte popoare fac la fel...dar poate românii exceleaza....In România e multa intolerantza...

sovinism si idei preconcepute,ura fata de evrei si si alte nationalitati.prin asta inteleg unii democratia.

Răspunde

12. adevaruri 07:52 | 5 Martie

Scris de ardeleanu'

"...Rachel Hausfater, provine dintr-o familie de evrei români..."
Evreii nu pot fi români, şi nici nu sunt. Şi nici românii nu pot fi evrei.
Evreii sunt evrei, iar românii sunt români !
. .
"Cărţile scriitoarei cu origini româneşti au fost publicate..."
Raşela asta nu are origini româneşti, ci ascendenţii ei au locuit pe teritoriul Rromînikăi, ceea ce este cu totul ...

esti un sovinist,cu inclinatii naziste.in toate tarile o sumedenie de evrei au contribuit la cultura si stiinta tarilor respective din plin.daca tu nu vrei ,ca si cei de seama ta ,nu ai dece a te enerva.intre 22milioane decetateni traiesc si grupuri de popoare conlocuitoare .in romania nu mai sunt decat cateva mii de evrei,in cea mai mare parte batrani.

Răspunde

11. groaznic 07:45 | 5 Martie

Scris de Rosu

Pentru a nu stiu cata oara Romanii nu sunt evrei.

mai bine turci.arabi adica musulmani ,nu-i asa? nici o teama in romania nu mai exista evrei.dar sunt unguri,sarbi,lipoveni,****,bulgari,samd !!!!!!!!!! asa ca poti dormi linistit.ei contribuie cu adevarat la renumele romaniei.

Răspunde

PRIMELE

| CELE MAI RECENTE

1 2 3

PAGINA URMATOARE

Partea superioară a machetei

Omul care râde

Îl iubesc pe Victor Hugo. Mulți îl iubesc. Cândva i-am citit poemele cu dicționarul.„Mizerabilii” a fost romanul primelor lecturi mai serioase. Dar nu voi uita povestirea „Omul care râde”, un personaj care s-a născut cu un defect facial, a fost folosit drept clovn. În „Notre Dame” personajul Quasimodo este rudă cu acest tragic erou din povestirea amintită. Hugo pune pe tapet o întreagă istorie a stigmatului. Cowboy-i își însemnau animalele cu fierul roșu. În Evul Mediu, infractorii erau și ei stigmatizați. Nu-mi plac nici tatuajele, un semn al prostului gust. Dar noi, oamenii, am avut din vechime răul obicei de a stigmatiza pe cineva. Îmi amintesc de o anecdotă despre un clovn care plângea pe marginea unui trotuar. Ce faci? L-au întrebat. Mă odihnesc, a răspuns înțeleptul clovn. Din nefericire, în istorie au fost stigmatizate popoare, rase. La Moscova am avut un amic, congolez, care avea o aversiune pentru albi. Mi-a explicat și de ce. Eram la Gara Kievskaia, mare, plină de provinciali. Majoritatea se uitau la congolez și el fierbea de mânie. Uite cum mă privesc, ca pe o maimuță. Niciodată nu voi lua o nevastă albă. Unii afirmă că oamenii de culoare au un miros specific. Eu nu cred, congolezul meu era elegant și deștept, vorbea trei limbi străine, era creștin, studiase la un colegiu franțuzesc. Stigmatizați sunt și handicapații, bolnavii de SIDA, homosexualii, etc. Nu fac aici propagandă pentru gay. Dar evit să-i disprețuiesc. Se sare în altă extremă, unii vor să devină travesti, alții fac tărăboi, demonstrații, este o formă opusă a discriminării negative. Nu știm să apreciem rasa umană – există o singură rasă –umană. Este adevărat că ura față de animale este la fel de condamnabilă. Dar regnul animal este diferit de rasa umană. Nu putem să râdem de bâlbâiți, surzi, orbi, bătrâni, cocoșați, pitici, etc. Sunt frații noștri. Nu te obligă nimeni să-i iubești, să-i iei în casă, dar fii omenos. Sărăcia poate deveni un stigmat. Nu putem urî sărăcia, deși unii sărăcesc din cauza viciilor, lenei, unii din cauza unor boli, ș.a. Mă înclin în fața celor care își păstrează demnitatea. Lumea e plinp de prejudecăți – rasiale, sociale. O femeie care nu a avut norocul să aibă o viață de familie devine obiectul bârfelor. Cine știe ce este în sufletul ei? Deși nu sunt practicant religios, admir îndemnul care se regăsește în mai toate religiile moderne ( nu cele primitive) – toți suntem egali în fața lui Dumnezeu. Negrii îl văd pe Iisus negru. Foarte bine. Chinezii cred în divinități cu trăsături mongole. La fel eschimoșii. Ei și? Nu spun nimic nou, îmi exprim durerea pentru că rasismul de orice fel, extremismul de orice fel, religios,naționalist îmi sunt străine, le combat cum pot. Repet – a fi om înseamnă a iubi orice ființă umană, oricine poate ajunge în situația unui „stigmatizat”. Sunt convins că Hugo la asta s-a gândit. Hohotul de durere se confundă uneori cu râsul, batjocura cu umorul. Numai cultura poate salva omenirea de stigmate.

BORIS MARIAN

Între secole

O ascultam într-o seară pe Ana Blandiana și am reținut , cred, una dintre îndemnurile esențiale formulate de poetă- generațiile viitoare să nu uite ce a fost. Am privit în urmă, ca un om născut înainte de jumătatea secolului XX și m-am îngrozit. Cred că acel secol se poate asemăna numai cu epoca ciumelor din Evul Mediu european. Dar ciuma nu este decât o lucrare a microorganismelor. Nefiind în relație directă cu Dumnezeu, nu pot să fac previziuni. Nu știu cum va fi secolul XXI sau următoarele. Dar cred că Dumnezeu ne-a trimis în secolul trecut două calamități făptuite de oameni – ciuma roșie și ciuma brună, nu există o deosebire esențială între ele. Adolf Hitler și Iosif Stalin vor rămâne , probabil, cele mai odioase personaje istorice, față de care Nero, Atila sau Cenghiz Han par niște copii. Poate că El a vrut să ne arate cât de jos poate fi coborâtă demnitatea umană, în ciuda culturii, religiilor, tradițiilor acumulate în cinci mii de ani de civilizație. Disprețul pentru viața a milioane de oameni a atins cele mai „înalte ”cote. Inconștiența și ura față de semeni au devenit legi de stat. Aici nu se pune problema care popoare s-au dovedit mai implicate. Masacrele din Indochina, din Africa dovedesc că niciun popor , nicio rasă nu se deosebesc în neputința lor de a preveni asemenea crime monstruoase. Acum se ridică un alt balaur – islamismul extremist. Dar nu religia, nici popoarele dominate de islamism sunt de vină. Există un rău social, o ură care nu poate fi încă stăpânită. Se vorbește de dominația economică, financiară, dar nimic nu se compară cu genocidul. Ciuma roșie a început cu ura față de bogați, cu invidia justificată a sărăcimii față de bogăția unei pături. Bolșevicii au înlocuit un sistem nedrept cu sistemul genocidar, sub masca egalitarismului utopic. Nazismul a pornit tot de la nemulțumirea unei mase nemulțumite, sărăcite și au îndreptat această ură împotriva concetățenilor evrei, apoi împotriva Europei, împotriva lumii. Niciun sistem, nicio ideologie nu oferă soluții pentru egalitarism. Egalitarismul este contrar firii omenești. Dar noi, oamenii secolului XXI nu înțelegem nici acum că A NU UCIDE este cel mai sfânt comandament din Decalog. Nu numai a nu ucide, a nu împila, a nu înjosi Omul. Simfonia a IX-a a lui Beethoven, Oda bucuriei a lui Schiller ar trebui să fie imnul unei Noi Lumi. Fără Internaționala, care conține îndemnul la crimă, fără Sieg Heil , ne trebuie o religie unică. Vom ajunge oare la acest stadiu sau ne așteaptă o dispariție totală, un război total, o catastrofă cosmică, ce o vrea destinul sau Dumnezeu, cum vreți să-i spuneți?

BORIS MARIAN

Mai bine în fruntea cozii?

· Postat de BORIS MARIAN MEHR în Septembrie 28, 2013 la 6:00pm

· Vezi blog

Mai bine în fruntea cozii?

Am impresia că proverbul sună invers. Voi vorbi în numele meu, cine vrea înțelege, cine nu, iartă-l Cel de Sus. Socializare? Hm! Ce-i aia? Socialismul ne-a învățat că toți suntem egali de la naștere până ce murim. Asta în teorie, pentru homo politicus este hulpav și lupul din unii oameni știe ce face. Nu ne naștem egali în capacități, deși murim cam la fel, adică prin stop cardiac. Nu sunt pentru batjocorirea omului slab, nici pentru acordarea unor avantaje nemeritate. Arta este un domeniu aparent gingaș, dar totodată minat. Unii au talent mult, alții mai puțin , alții deloc. Nu intru în socoteală, să mă judece alții. Dar, după circa 50 de ani de când practic scrisul, poate literar, știu să recunosc un text valoros, mai puțin valoros sau neliterar. Lipsa concurenței, aplauzele acordate gratuit aduc multe rele – pervertesc gusturile, creează faime false, descurajează pe cei buni, dar nesiguri pe ei. Asta doresc să evit prin intervențiile mele pe Blog, prin selecția pentru revistă. Desigur eu și colegii mei de redacție putem greși, dar nu mereu, o valoare nu poate fi neluată în seamă, mai trebuie și răbdare. Au fost mari critici care au greșit. Din păcate nu sunt lăsat să-mi fac datoria în primul rând față de Dvs. Nu doresc să-mi creez un piedestal, nici să sperii pe cineva, nici să jignesc pe cineva, dar simt o presiune din partea celor care preferă să fim în fruntea cozii.Eu vreau să fim fruntea, chiar DACĂ UNII SE AFLĂ O PERIOADĂ ÎN COADA FRUNȚII, SUNT ÎN FRUNTE. Aurea mediocritas este echivalentă cu moartea în artă. Munca în „echipă”, în „colectiv”, intrigile subterane, aranjamentele îmi trezesc silă. Cine are personalitate se manifestă INDIVIDUAL. Da, stimați neprieteni, repet, INDIVIDUAL. Nu sunt un om rău, credeți-mă pe cuvânt, dar când simt că am dreptate nu dau înapoi, prefer să dispar. Cu asta am spus totul. Vă mulțumesc, BMM

București 28 sept. 2013

Vizualizări: 3

Maidanezii în viața politică

Prea mulți maidanezi în România. Toți iubim câinii sau aproape toți. Toți iubim copiii sau aproape toți. Toți vrem aur dar nu vrem cianură. Toți suntem deștepți, dar nu vrem să învățăm. Toți vrem să fim sănătoși, dar nu mai avem medici, medicamente, aparatură medicală. Avem cea mai frumoasă țară din Europa, dar nu avem turism. Desigur, exagerez. Singura cauză a tuturor neajunsurilor este pătrunderea maidanezilor în viața politică. Unii latră, alții mușcă, alții fură un os, două, un miliard de euro. Propun să facem adăposturi pentru politicieni. Cine vrea, să-i adopte sau să-i castreze. Maidanezul-politician vrea să fie deputat, ministru, ba chiar mai sus, premier, președinte. Noi îi alegem. A fi politican înseamnă a fura , zic unii. Și invers. Personal nu înțeleg mai nimic. Am aflat că unii au trecut deja la lichidarea pe orice cale a maidanezilor. Dar de politicieni cine se ocupă? DNA nu face față. Dimpotrivă. Adevărații maidanezi nu merg la vot că nu au dreptul, ar trebui incluși pe listele de alegători. Maidanezii au pătruns și în presa scrisă, audio-vizuală. Secolul XXI va fi al maidanezilor sau nu va fi deloc. Ce-i de făcut? Toată lumea știe ce-i de făcut, dar nimeni nu face nimic. De când trăiesc în București, din 1945, am văzut mulți maidanezi. Dar nu erau politicieni. Ce se întâmplă? Se pare – o mutație genetică. Ce propun? Să vedem cine este maidanez, de ce și ce caută în politică. Orice politician s-ar supăra pe mine, să se supere. Nu cred în profesia de politican. Încă nu s-a înființat o universitate pentru politicianul-maidanez, el este un autodidact. Deci prima măsură ar fi înființarea învățământului pentru maidanezul –politician. Cred că asta va rezolva totul.

BORIS MARIAN

Remember

Idei geniale, cuvinte fără idei. Mă apuc de scris. Ca în fiecare zi a vieții mele trecătoare. Ca și cum m-aș sinucide zilnic. E un paradox. Ce ai făcut cu viața ta? Mă întreabă tata. Nu l-am mai văzut din 1960, când s-a înălțat pe coșul Crematoriului Cenușa. L-am păstrat în amintire, merită. Când aveam 19 ani și-l ridicam de la pământ, ca să-mi încerc puterile, mă ruga să-l las jos, dar era mândru că are un fecior voinic. Când am fost internat la Spitalul Studențesc cu o pneumonie, venea dis de dimineață, pe întuneric și îmi punea pe noptieră termosul cu cacao, știa că-mi place. Mă prefăceam că dorm. Trebuia să-l sărut, în acel an s-a prăpădit. Nu am vărsat o lacrimă la incinerarea lui, eram supărat că „tovarășii” așa au hotărât. Apoi, eram deja bărbat. Lângă mine, prietena N. plângea. Nu știu de ce. Totul părea ireal și Balada lui Ciprian Porumbescu și marșul „Porniți înainte, tovarăși”, o idioțenie „normală” pentru acele timpuri. Nu am coborât să văd procesul combustiei. Ireală mi s-a părut absența sa de atunci până astăzi. Dar el a trăit și trăiește în mine, știu sigur. Hainele mele parcă ar fi ale lui. Mai folosesc și acum port-țigaretul său, cu imaginea Castelului Peleș, încrustată. Mi-a ținut loc de frate și prieten. Deși semănăm prea puțin la chip, el mai purta și ochelari, eu folosesc ochelari doar la citit. Noi gândim identic, așa cred. Este dublul meu. Parcă tot ce știu de la el am aflat, deși am citit o sumedenie de cărți, el ara ateu, dar citise Biblia complet. O știa. De câteva ori era să mor, mă gândeam la el și speram ca el să nu dispară cu mine. Asta , cred, că m-a și salvat până acum. Credea neclintit în dreptate, o prevedea în viitor, că prezentul îi adusese multe nedreptăți și dezamăgiri care i-au grăbit și moartea la vârsta de 50 de ani. Sunt cu peste două decenii mai în vârstă ca el, dar el a îmbătrânit cu mine. Pasionat de politică, nu a numit-o niciodată curvă, nu folosea asemenea cuvinte. Știa că noi, oamenii am obligat politica să se prostitueze, că am subordonat intereselor noastre meschine cele mai frumoase idealuri. Cine râde de idealuri nu mai are nimic de pierdut. În momentul în care , în comuna primitivă deja, șeful îi zdrobea țeasta celui mai slab, a început nefericirea acestei lumi. Cain și Abel există și azi. Eu mă consider urmașul lui Abel. Iar Biblia ar trebui rescrisă.

BORIS MARIAN

Radu Cârneci la 85 de ani

Radu Cârneci declară cu mândrie că este „cel mai vârstnic poet din România”. Spre deosebire de mulți autori „geniali”, el spune „cel mai vârstnic”. O viață dedicată Poesiei, ce poate fi mai frumos? La Editura Anamarol a apărut o carte demnă de tot interesul – „Biblioteca de sentimente” ( 322 pg), cu date bio-bibliografice, ecouri din critică, ilustrații cu valoare documentar-istorică, texte poetice. Să o parcurgem și vom avea oglinda unei vieți de artist autentic. Coperte este ilustrată cu un fragment din tabloul lui Iser – Peisaj(Balcic). Pe ultima copertă este portretul fotografie realizat de Liviu Pendefunda, la Chișinău, la care se adaugă un citat din Radu Enescu – „Opera sa –amestec rafinat de sensibilitate și inteligență artistică, de virtuozitate, de orfevru și de inspirație tumultoasă”. Redactorul cărții este una dintre cele două fiice ale scriitorului, muziciana Carmen Cârneci. O definiție care traversează ca un reper opera lui Radu Cârneci este versul-„Iubirea-i axul cerurilor toate”. În 1997, regretata Zoe Dumitrescu- Bușulenga scria – „Viața și creația lui Radu Cârneci se intre pătrund – talentul și dorința de împlinire prin dăruire totală sunt ca o îmbrățișare dătătoare de energii”. Poetul sd-a născut la 14 februrie 1928 în satul Valea lui Lal, comuna Pardoși, județul Râmnicu Sărat ( Buzău). Modestia l-a împiedicat să se implice într-o sărbătorire binemeritată , la împlinirea unei vârste demne de invidiat. A fost licențiat în Silvicultură, la Brașov. Nu întâmplător , el a editat în urmă cu ceva ani o Antologie a pădurii, în cinci volume. Nu este Natura cea care ne naște și ne este refugiul final?În 1964 a fondat revista de cultură ATENEU, la Bacău, în anii 1972-76 a fost secretar al USR, a fondat apoi revista NEAMUL ROMÂNESC, Editura ORION, a condus revista ARIEL, Fundația IZVOARE, a colaborat și colaborează cu numeroase publicații din țară și din străinătate. Ceea ce impresionează în formația culturală a lui Radu Cârneci este împletirea unei iubiri pasionale pentru natura, tradiția românească și cultura altor popoare, din Europa, Africa, Israel. Orizontul său are o deschidere puțin întâlnită la cărturarii noștri. Putem găsi alăturate poemele „Închinare lui Bach” și „Pădurea de la Fântânele”. Magda și Carmen Cârneci și-au urmat tatăl în pasiunea pentru frumos și cultură, prima ca poet, eseist, a doua ca muzician. Poetul a debutat în 1950 la LUCEAFĂRUL, apoi, editorial la EPL ( condusă de Marcel Breslașu), apoi cca treizeci de volume de poezie originală, traduceri, antologii, multe încununate de premii de prestigiu. Amintim aici doar câteva titluri – „Cântarea Cântărilor”( în două ediții), „Cântând dintr-un arbore”, „Scrieri”, „Sonete”, ș.a. Este un iubitor al clasicismului, al frumosului în stare nealterată de inovații subculturale, un idealist în sensul unui crez în perenitatea purității versului. A tradus și a antologat poezii de Leopold Sedar Senghor, personalitate africană –francofonă, Khalil Gibran, Baudelaire, poeți israelieni de limba română și ebraică, sud-americani, etc. Dintre personbalitățile care i-au acordat prietenia lor amintim pe fostul președinte al Senegalului Senghor și pe Marele Rabin al Genevei, dr. Alexandru Șafran. Numeroși poeți, artiști plastici l-au elogiat, i-au făcut portrete. Este o personalitate mai bine cunoscută în străinătate decât în țară, din păcate. Dar referințele nu lipsesc , nici de la noi, nici din alte țări – Lucian Alexiu, Valeriu Anania, Ion Apetroaie, Al. Balaci, Eugen Barbu, Horia Bădescu, Sabin Bălașa, Voicu Bugariu, Bușulenga, Hristu Cândroveanu,Shaul Carmel,Mihai Cimpoi, Doinaș, Dugneanu, Felea,Dinu Flămând, Tudor George, Aureliu Goci, Dan Grigorescu, Ioan Holban, Mircea Iorgulescu, Carol Isac, Gh. Istrate, Lefter, Al. Lungu, Solomon Marcus, D. Micu, Dan C. Mihăilescu, Romul Munteanu,Ramiro Ortiz, Irina Petraș, Al. Piru, Petru Poantă, Adrian Popescu, Veronica Porumbacu, Aurel Rău, Eugen Simion, C. Stănescu, Grete Tartler, Ioni Tuvia, Mircea Tomuș, L. Ulici, Cornel Ungureanu, Tudorel Urian,Grigore Vieru, Henri Zalis, ș.a. ( în ordina alfabetică). Un bărbat frumos la suflet și la trup, născut pe meleaguri încărcare de istorie, pe unde a ctitorit și Vodă Brâncoveanu, iubitor nu numai de Poesie, dar și de cultura popoarelor, fără nicio prejudecată, Radu Cârneci este un model demn de urmat.

BORIS MARIAN

Gânduri despre comunism

„O stafie umblă prin Europa, stafia comunismului”, scris bărbosul Marx. De adăugat- stafia aceasta umblă și va umbla în toată lumea, pe veci. Animalele nu cunosc fenomen, ele simt nevoia de stăpân. Comuna primitivă a fost prima formă de existență socială. Nu facem o istorie, dar trebuie spus că toate răscoalele sclavilor, în special cea a lui Spartacus a fost de culoare roșie. Mântuitorul s-a adresat săracilor și a fost crucificat nefiind înțeles. Biserica a preluat numai dogma, a devenit de stat și s-a îndepărtat de egalitarismul primilor creștini. Comuniștii utopici, Campanella, Morus erau anarhiști nu recunoșteau puterea de stat. Iacobinii, hubertiștii, babuviștii în sec. XVIII, comunarzii în sec XIX au trecut la teroare. Lenin, Stalin și tot sistemul care era prea puțin marxist au dus la rezultate genocidare de neînchipuit. Canetti spunea – „ Să fugi de omul cu o singură idee”. Să venim pe meleagurile noastre. Ion Ilici Iliescu a declarat cu o candoare de adevărat cameleon - Ceușescu a întinat idealurile comunismului. Nici vorbă. Comunismul ca politică de stat nu se deosebește formele cunoscute de despotism, duplicitatea lui Ceaușescu sărea în ochi – el și camarila o duceau bine, poporul aplauda și strângea cureaua. Iliescu a girat cea mai murdară tranziție de la comunismul de stat la un haos economic-social-juridic care generat ocorupție la cel mai înalt nivel, fără ca Ilici să se îmbogățească. Dacă este cineva care a întinat comunismul utopic, apoi acela este chiar vicleanul Ilici, demn urmaș al celuilalt Ilici. Acum despre viitor. Cândva sindicalismul , social-democrația au frânat procesul de pauperizare a unor mari mase de oameni. Sociasl-democrația se apropie și se confundă cu liberalismul.Acest proces nu poate continua la infinit. Ideea –se descurcă fiecare cum poate seamănă cu..același.proces.care.a dus.la.ruinarea.comunei.primitive,sclavagismului,feudalismului. Societatea de consum este distructivă moral și ecologic. Dacă oamenii nu vor găsi noi soluții, istoria omenirii se va încheia jalnic. Lumea celor săraci devine tot mai agresivă, tot mai anarhică.Până când?

BORIS MARIAN

Viața și moartea tovarășului Stalin

Rămas singur, după cheful de la vilă, tov. S sau simplu S începu să depene amintiri. Era în ajunul zilei de 3 martie 1953. Nimeni nu știa ce o să urmeze. În tinerețe i se spunea Koba, de la numele de ilegalist-infractor, Iakob. I se spunea și Soso, de la Iosif, numele dat de tatăl său, cizmarul. Îl bătea cu sălbăticie acest tată. Soso nu i-a iubit pe muncitori, erau prea duri. El era delicat, scria versuri. Și-a iubit prima soție cu care a avut un copil, l-a numit Iakob. Pe Lenin nu l-a iubit, era prea intelectual. Nici pe Troțki, mai cu seamă când lovitura de stat din octombrie 1917, organizată de acest ochelarist înfumurat, a reușit. În 1918, Lenin a fost împușcat la un miting. Stalin s-a bucurat, deși nu avea șanse să ajungă în frunte. Nu i-a iubit nici pe militari, nu prea înțelegea el arta militară, chiar Troțki i-a spus-o în față, după rușinea îndurată la Țarițân(viitorul Stalingrad), ca și în Polonia, pe care rușii au pierdut-o. Lui Stalin îi plăceau vinul, femeile, cântecele rusești și gruzine. Muncea mult,cu răbdare,verifica tot, mai cu seamă biografiile celor cu care venea în contact. Devenise un om de temut. Când a murit Lenin, în 1924, a preluat cu bucurie nu numai conducerea partidului, dar și lagărele cu politici. Nu erau mulți, zece-douăzeci de mii. A construit un Gulag cu milioane de deținuți. Pe Frunze,moldoveanul care se cam opunea măsurilor represive, l-a lichidat cu ajutorul medicilor. Când a murit Dzerjinski, s-a bucurat nespus, Ceka, temuta Cekă era a lui. A trecut la lichidarea micii burghezii, inginerilor, țăranilor mai bogați, apoi și a celor săraci. Erau obraznici, nu aveau orientare. El știa ce are de făcut,a învățat de la Troțki, care dorea o cazarmă pe tot spațiul URSS . Pe acest om îngrozitor l-a terminat în 1940 cu ajutorul comuniștilor mexicani. Îl admira pe Hitler, cum știuse el să preia puterea fără luptă. Cum vorbea lătrăul acesta. Se cutremura o țară. Stalin avea vocea joasă,răgușită,nu-i plăcea să vorbească în public. Când nemții au trecut granița, la 22 iunie 1941, Stalin s-a speriat. Spera că nebunul de Hitler va termina cu Anglia, apoi,mai știi? A băut trei zile în șir. Aliluieva, a doua soție, care s-a sinucis nu știa de ce, îl mai ținea din scurt. Pe cât de firavă, pe atât de încăpățânată. Pe militarii de frunte, Stalin i-a împușcat înainte de război, antipatia era reciprocă.În timpul războiului a văzut că URSS nu era controlabil, ba îl trădau tătarii, ba ucrainienii, moldovenii, caucazienii. Singurul care îl mai liniștea era Molotov. Omul avea un optimism nativ, nici nu era prost. Ca să-l țină aproape, i-a trimis nevasta în lagăr. Pe evrei i-a folosit să meargă, fruntașii lor intelectuali, în SUA după ajutor. A obținut mai mult decât spera. Arme, haine, alimente. După război, evreii aceștia parșivi trebuiau lichidați, prea știau multe. A lăsat în apropierea lui numai pe cei mai slugarnici. Populația să meargă în Extremul Orient. Să muncească. Hitler nu a înțeles cum să rezolve chestiunea, evreii nu erau un pericol, dar nu puteau fi iubiți. Nu se întreba de ce,Lenin nu avea nimic contra evreilor, era nepot de evreu, admira cultura lor. Stalin iubea cărțile, dar nu oricare. În ultimii ani se temea de un complot al propriilor slugi,în frunte cu perversul de Beria. Simți că i se face rău . Căzu.

Nu a vrut să cheme paznicii, se jena. Vomase. Apoi totul s-a scufundat în beznă. Îl durea îngrozitor capul. A văzut chipul radios al lui Beria,acesta vorbea tare, „A murit, amurit”, spunea nebunul. Stalin aridicat mâna spre Beria, acesta i-asărutat-o. Apoi marele Stalin s-a stins. „Pe mine mă vrea urmaș ”, a strigat Beria isteric. Cei din jur s-au speriat . istoria și-a continuat cursul. Prin 1963 am fost la Gori, satul unde s-a născut Iosif Djugașvili. O statuie mare, ca în fața parcului Herăstrău , din București, ca la Brașov, cândva, mai exista la Gori. Casa-muzeu mai funcționa. Eram mirat, deși nu știam multe despre fărădelegile tătucului popoarelor, eram edificat, omul fusese un dictator cumplit. Nu-l uram, dar nici nu mai aveam acea admirație prostească din copilărie. La cimitirul Novodevici din Moscova era mormântul Aliluievei. Stalin venea în fiecare an și depunea flori. Unii spuneau că el ar fi ucis-o, dar nu pare a fi adevărat. Stalin își iubea femeia cu care trăia. Dar nu permitea nimănui să intervină în planurile sale. Aliații lui Stalin din țările socialiste păreau niște caricaturi în comparație cu tătucul. Doar Mao din China și Tito,care s-a și dezis de Stalin păreau mai originali. Astăzi modelul stalinist există. Poate că în fiecare din noi, acest Cain al secolului XX trăiește ascuns. DAR NU AVEM CONDIȚII.

Boris Marian

12.07.2013

CE ESTE POEZIA?

Ce este poezia și cu ce se mănâncă?

Latinii spun- ABYSSUS ABYSSUM INVOCAT, adică neantul cheamă neant. Poezia, ca toate artele frumoase, trăiește o criză după alta. Majoritatea autorilor se hrănesc , din păcate, încă în lumea iluziilor. Arta, aici fiind inclusă și poezia, evident, are o vechime de mii de ani. Dacă religia este o necesitate, poezia nu este. Se poate trăi foarte bine și fără. Cineva spunea că poezia adevărată îi face pielea de găină. Regret, orice știre teribilă la Tv poate avea un efect similar sau mai „tare”. Autobuzul care s-a răsturnat în Muntenegru, mineri blocași în subterană, cutremure și tsunami pe glob, foametea și genocidul din diverse zone ale lumii ar trebui să ne facă pielea, nu numai pielea, sufletul să sângereze. Dramele noastre intime, mă iubește, nu mă iubește cineva, etc. sunt flori pe câmpie. Poezia nu este panaceul dramelor noastre personale. Psihologia, psihiatria sunt ramuri științifice. Desigur, cei care au parcurs cât de cât drumul poeziei, au înțeles că orice act cultural se înscrie într-o tradiție. Iar tradiția este bună în prima etapă a formării unui artist. Nu poți repeta experiențele înaintașilor. Cineva îmi spunea cu naivitate că el scrie din inimă și că NU A CITIT NICIO POEZIE A ALTUI AUTOR, ca să nu fie influențat. O, sancta simplicitas. Dumnezeu să-l aibă în pază, că nu mai trăiește. Am ascultat poemele sale – curat Enăchiță Văcărescu. Fără să știe el refăcea drumul poeziei. Nu se poate, așa cum nici lectura extinsă la tot ce s-a scris în 3000 de ani , prin absurd, nu ajută la nimic în lipsa unui foc divin. Poezia trebuie să fie, așa cred, quia absurdum est, trebuie să pară a fi un nou născut care vorbește. Nimic nou sub soare nu este valabil pentru un artist adevărat. Orice poezie care îmi amintește de alt autor din sec. XXI, XX, XIX și îndărăt mi se pare suspectă, depășită ca termen de valabilitate. Cântarea Cântărilor din Biblie este scrisă de aproape trei mii de ani, desigur nu de regele Solomon, care avea alte griji. Cine să o mai întreacă? Homer,Dante, Shakespeare ne-au dat ce este mai bun. Ce mai vrem? Ne luăm la întrecere între noi ca la un concurs școlar. Vai, vai, nu mi-au plăcut concursurile, deși am participat, am mau ciupit un premiu, o mențiune. Nix! Vise plăcute. Prima și ultima întrebare a artistului este – am ceva nou de spus, într-o exprimare personală sau tac și ascult? Scrieți, băieți, numai scrieți, era un îndemn pentru dezvoltarea limbii românești. Acum limba română, ca bogăție este la nivelul limbilor de circulație internațională, ba poate fi mai originală. De scris, oricine poate să scrie, dar să nu se laude că este scriitor. Dumnezeu nu a rupt sacul pentru toți. El doar pune mâna pe creștetul unuia. Poate că omul nici nu știe ce noroc a da peste el. Dacă știe, e și mai bine. Dar păsări sunt multe, una este Cea Măiastră. Subsemnatul nu se laudă și nu se crede Alesul. Asta știe Dumnezeu. Iar de crezut, credem cu toții.

BORIS MARIAN.

Somnul rațiunii naște monștri

Mulți cunosc gravura lui Goya cu acest titlu. Mă voi referi doar la doi monștri. Nu înainte de a cita din Cilibi Moise, un trubadur din secolul XIX – CINE DEOSEBEȘTE PE OM DE OM NU ESTE OM.

GERONTOFOBIA - este un viciu de care suferă unii tineri și mai puțin tineri. Recunosc că și eu am suferit de această boală până pe la 30 de ani. Nici nu credeam că voi trăi mai mult, viața mi se părea scurtă și trebuia să mă grăbesc. Tatăl meu s-a prăpădit la vârsta de 50 de ani și eu îl consideram bătrân. Dacă tinerii vor să fie iubiți, ar trebui să învețe de la cei mai în vârstă. Cine nu are un bătrân să-l cumpere. Nici oamenii în vârstă nu ar trebui să privească de sus pe tineri. Există și iuventofobia, dar este mai rară, eu îmi iubesc nepoții, îmi plac tinerii talentați, nu-mi plac obrăzniciile unor tineri. Nu-mi place lipsa de educație și de cultură, care poate să fie apanajul unora de orice vârstă. Priviți la Neagu Djuvara, ce tânăr este, amintiți-vă de Alexandru Paleologu. Sub socialism exista și criteriul absurd – să te ții de scaun cât mai mult, indiferent de vârstă. Ceaușescu este exemplul tipic. Dar tirani și dictatori au fost și tineri – vezi pe Moamar Gadhafi, ajuns la 29 de ani dictator și care a terminat prost ca și Ceașcă al nostru. Cu asta , cred că am spus destul.

XENOFOBIA – alt viciu, mult mai grav, răspândit în toată lumea. Este cauza nenorocirilor din secolul XX , din secolele anterioare, din acest secol. Dar tot mai mult oamenii înțeleg că valoarea individuală este cea mai importantă. Nu există etnii rele și etnii bune. Dictatorul Hitler a început cu handicapații, apoi cu homosexualii ( deși în partidul nazist erau destui homo), apoi cu evreii, cu țiganii, cu slavii ( polonezi, ruși) , urma să „rezolve ” și cu latinii ( românii, italienii, spaniolii, francezii) , așa cum scria în cartea pe care mulți nu au citit-o și nici nu ar avea ce citi, MEIN KAMPF ( Lupta mea). La noi s-au manifestat gălăgios și violent, profesorul A.C.Cuza, apoi legionarii ( pe care unii îi admiră, azi, de parcă erau mai buni decât torționarii comuniști), apoi Mareșalul Antonescu ( personaj controversat, admirat fără a se cunoaște bine politica sa de distrugere a unui stat, în final, ceea ce a dus la ocupația sovietică, drept rezultat) , ca și „bunii” șefi ai PCR-PMR, Dej și Ceaușescu. S-a dovedit că sloganurile comuniste erau false, una se spunea, alta se făcea. Sașii, evreii au fost vânduți ca niște animale, deși erau cetățeni ai României. Comunismul a fost adus de comuniști, care erau de toate etniile. La început au fost mulți evrei în conducere, dar acești mulți erau max. 2000, față de 800.000 de evrei în 1938 și 400.000 după război. Stalin nu a fost evreu, Hitler nu a fost evreu, nici Lenin, care avea un bunic evreu, Ceaușescu a scos aproape pe toți evreii din funcții, el a introdus un concept avortat – național-comunismul, care se autoanulează, comunismul fiind,în teorie, o ideologie internaționalistă. Eminescu a fost acaparat atât de xenofobi, cât și de comuniști, desigur postum. Ca jurnalist el a exprimat opinii politice în concordanță cu gândirea unor conservatori. Dar câți știu că Eminescu a colaborat și a fost prieten cu marele folclorist, rabinul Moses Gaster și cu filologul H. Tiktin? Am scris despre filosoful H. Wald și despre istoricul literar Z.Ornea. Au fost valori ale culturii române, iubiți de intelectuali români. Unii s-a supărat că „bag pe gât evrei”. Wrong, nu bag pe nimeni pe gât, nici pe mine însumi. Limba română este criteriul românității, contribuția la cultura română, nu țipetele unor patrioți de piață. Nu mă refer la persoane cunoscute, nu are rost. Cât privește creștinismul, papa Benedict al XVI-lea, deși în trecut a fost înrolat în trupele germane, a spus – UN CREȘTIN ADEVĂRAT NU POATE FI ANTISEMIT. Cred că și Iisus Christos îl aprobă. Cu asta închei.

BORIS MARIAN MEHR

Prietenie, sex și căsnicie

Am să încep cu căsnicia. Sunt un familist convins, de la 18 ani voiam să mă însor, să nu fiu singur. Nu eram orfan, dar nu aveam prieteni buni, nici printre colegi, nici în afara mediului școlar, universitar. Evident, m-am căsătorit iubind. Evident, iubesc și acum jumătatea vieții mele. Nu i-am dedicat niciodată un poem, pentru că sentimentul este prea profund ca să-l joc la loteria cuvintelor. Dar nu exclud abaterile. Nu suntem pe vremea Inchiziției și nici a anticilor, când adulterul, în special în cazul femeilor se pedepsea cu lapidarea. Sexul este o urmare a originii animale a omului. Nu sunt anti-sexist, nici acum la vârsta „înțelepciunii”. Nu putem să refuzăm una din marile plăceri - sexul. Fie el animalic. Nu cred însă că nu poate exista iubire și fără sex. Sex fără iubire – da. Poate că la bărbați este mai simplu, nu degeaba spune Talmudul că femeia este superioară bărbatului pentru că a fost făcută din os și nu din humă. Cred în inteligența femeilor, desigur nu generalizez. Prietenia? Am citit texte frumoase despre prietenie, inclusiv unul mai recent al Ioanei Pârvulescu, foarte convingător. Ea afirmă că prietenia este superioară iubirii. Wrong! Nu cred. Să tratăm chestiunea sistematic – între bărbat și femeie nu poate exista o prietenie adevărată, în inconștient există o atracție sexuală. Între doi bărbați sau între două femei există prietenii, dar adeseori sunt trecătoare. Homosexualitatea, pe care nici nu o detest, nici nu o condamn, dar nu aș practica-o din motive estetice, dovedește că și prietenia dintre parteneri de același sex poate fi minată tot de atracție sexuală. De ce nu se prea sărută bărbații heterosexuali? Pentru că au o anumită aversiune față de practica homo. Personal, am o oarecare milă pentru gay, ca și pentru lesbiene, deși pe femei la înțeleg mai ușor. Femeile pot fi tandre, mai tandre decât bărbații. Acum am să declar ceva oarecum scandalos - femeia sau bărbatul, căsătoriții fiind , care nu și-a înșelat niciodată partenerul/partenera au ceva sub normal. O inhibiție psihică. Nu judec de ce și cum. A înșela cu gândul, știe orice creștin , este aproape la fel cu a înșela cu fapta. Nu te lasă condițiile, vârsta, etc. dar tendința există. Nu suntem prizonierii unei singure iubiri. Asta seamănă cu călugăria. Aici revin la căsnicie – uneori ea pare un rău necesar, comuniștii utopici credeau că instituția căsătoriei o să dispară. Nu, societatea se bazează pe cupluri legale, are nevoie de copii recunoscuți, nu poate crește numai orfani și copii abandonați. Rostul căsniciei este procrearea și bucuria adusă de copii. Căsniciile fără copii pot fi la fel de fericite, dar dorința de a avea urmași este omenească. Tot din regnul animal vine. În încheiere aș vrea să spun că atracția sexuală nu dispare cu vârsta, se atenuează, apare teama de impotență, de frigiditate, dar în realitate atracția rămâne. Numai frigizii nativi nu au nevoie de sex. Frigiditatea este atât fizică, dar și morală. Sunt oameni care nu pot iubi. Este un mare handicap. Unii se și căsătoresc, fac copii, sunt buni familiști. Aparent. Există frigiditate morală, acest fenomen este cel mai tragic. Este o moarte înaintea morții. Vă mulțumesc, am încheiat conferința.

BORIS MARIAN

Boris Marian Mehr - articole

Rachel Hausfater- o scriitoare franceză cu origini românești

Omul care râde

Între secole

CE ESTE POEZIA?

Arhivă blog

vizitatori

numărul total de accesări