Einstein

A avut dreptate Einstein?


Nu am de gând să supun analizei teoria relativităţii, restrânsă şi generalizată a fizicianului Albert Einstein. Mulţi ştiu, probabil, că Premiul Nobel nici nu i-a fost acordat pentru aceste teorii, considerate „elucubraţii” la începutul veacului XX, ci pentru descoperirea fenomenului foto-electric, care a permis dezvoltarea unei importante ramuri a automaticii industriale, casnice, etc. Dar Einstein nu a fost numai un fizician de geniu, el a avut o minte strălucită care i-a permis să înţeleagă lumea în care trăia mai profund decât mulţi dintre contemporanii săi. O întreagă anecdotică, în bună parte falsificată, este pusă pe seama răspunsurilor lui Einstein. Dar el era un om, în fond, foarte serios, adică profund. „Un om deştept rezolvă problema, un om şi mai deştept o evită”... „Este mai uşor de sfărâmat un atom, decât o prejudecată”... ”Singurii oameni de ştiinţă serioşi sunt cei profund religioşi” (Einstein a declarat că el crede în Dumnezeul lui Spinoza, adică era panteist)... ”Dumnezeu este subtil, dar nu rău intenţionat”... „Imaginaţia este mai importantă decât erudiţia” (extraordinară declaraţie a unui om de ştiinţă)... „Valoarea unui om rezidă din ceea ce el dă şi nu din ceea ce primeşte”... ”Realitatea este o iluzie” (aici îl auzim şi pe Eminescu)...” „Două lucruri sunt infinite–universul şi prostia omenească, dar eu mă mai îndoiesc de primul”... „teoria descrie ceea ce noi putem observa”...” Singura modalitate de a nu greşi niciodată este de a nu avea idei noi”... „Orice prost poate şti. Scopul este să înţelegi”... ”Mă interesează ce gândeşte Dumnezeu, restul sunt detalii”.
Născut la 14 martie 1879, la Ulm, în Germania, Einstein a murit în SUA, la Princeton, la 18 aprilie 1955, în plină glorie, singurii săi duşmani, paradoxal, fiind dogmaticii religioşi, conaţionali cu el. În 1933, când a părăsit ţara natală, sovieticii au încercat să-l atragă, ba, se spune că a existat şi un plan de răpire a savantului, dar el a preferat ţara cea mai democrată, la acel moment, stabilindu-se în America. A fost unul dintre partizanii fabricării armei atomice, pentru a distruge regimul nazist, dar a regretat mai târziu, fiind conştient că a fost deschisă o cutie a Pandorei. Einstein nu a participat la realizarea acestei arme, nici nu avea pregătirea tehnică necesară, dar prestigiul său de savant şi studiile sale au slujit proiectului. Germania nazistă se pregătea să obţină şi ea această armă, îi mai trebuiau un an-doi, se spune, cum se afirmă şi că savanţii germani ar fi sabotat propriul proiect, fiind oponenţi ai nazismului, dar ipoteza nu este verificabilă.
Einstein s-a dovedit un elev indisciplinat, nici ca student nu a arătat o mare iubire pentru cursurile unor profesori, de altfel, eminenţi. Dar geniul are căile sale proprii de a se afirma. Matematica o avea, cum s-ar spune în sânge, încă din copilărie, dovedea o mare putere de concentrare, de sinteză, fizica nu a avut secrete pentru el. Autocaracterizându-se, a spus că pentru el important este ceea ce gândeşte şi cum gândeşte, nu ceea ce face sau simte. O viaţă închinată „bucuriei de a gândi”. Dispreţuia confortul, solemnităţile, fericirea lumească, averea, succesul de faţadă. A fost nedrept cu prima soţie, părăsind-o, apoi şi-a găsit o parteneră, poate mai potrivită, îi plăcea să cânte la vioară, să corespondeze, să discute cu oameni de nivel apropiat cu al său. Profesorii nu l-au iubit nici când le-a fost elev, nici când au văzut că faima sa trece graniţele Germaniei, Elveţiei, unde a locuit un timp, dar au fost şi personalităţi care i-au înţeles imensul rol în revoluţionarea ştiinţelor, chiar a filosofiei. Einstein a fost pasionat de poezie clasică, muzică simfonică (Beethoven, în special), dispreţuia orice interpretare din afara fizicii. Tatăl său era om de afaceri, dar avea un unchi inventator, de la care , probabil a preluat talentul şi imaginaţia. Şi-a făcut stagiatura într-un birou de invenţii, la Berna. Era o perioadă în care fizica şi tehnica se dezvoltau vertiginos. De la Galilei şi Newton, bazele fizicii erau neatinse, criza unei stagnări în concept era în plină desfăşurare. Maxwell a început să „sape” fundamentele, iar Einstein a preluat şi desăvârşit lucrarea. Aşa cum Lobacevski şi Bolyai au dovedit că liniile paralele se pot întâlni, că suma ungiurilor într-un triunghi nu trebuie să fie obligatoriu 180 de grade, la fel şi Einstein a afirmat că nici un fenomen nu este sesizat identic de doi observatori. Importantă este poziţia şi viteza de deplasare a obiectului în raport cu viteza de deplasare a observatorului, pentru că nu există observator care să aibă viteza zero. Poate Dumnezeu. Asta spunem noi. Această revoluţie nu a avut echivalent în istoria fizicii, poate că o asemenea revoluţia a avut loc în astronomie, când teoria geocentrismului a lui Ptolemeu a fost respinsă de Giordano Bruno şi de Galileo Galilei. Astăzi, oricine poate înţelege că una este să priveşti un peisaj stând pe o bancă şi alta să fii în avion şi să priveşti în jur. Avionul pare nemişcat, iar peisajul „se mişcă” cu o anumită viteză. Aceasta este teoria relativităţii ,restrânsă, exprimată în termeni elementari. Expresia matematică a formulat-o acelaşi Einstein. El a introdus ca factor de referinţă viteza luminii. Astăzi nici această referinţă nu mai este sigură. Einstein a încercat să dezvolte şi o teorie generalizată a relativităţii, dar a dat peste dificultăţi insurmontabile, din lipsa unor date experimentale. Expansiunea Universului, curbarea razelor de lumină au fost descoperite târziu. Originea gravitaţiei nu este nici astăzi lămurită.
Un susţinător al teoriilor lui Einstein, din anul 1909 a fost Max Planck, cel care a impus teoria cuantelor în fizică, dar drumurile celor doi savanţi s-au despărţit, sub aspect ştiinţific, teoria relativităţii generalizate nu accepta existenţa energie sub formă de cuante, iar sub aspect politic, Planck a fost un fanatic naţionalist, astfel că nici executarea fiului său, ca participant la un complot împotriva lui Hitler nu l-a determinat să renunţe la susţinerea regimului.
Formula lui Einstein de punere în ecuaţiei a energie şi materiei E = m.c la pătrat, în care c este viteza luminii, explică matematic posibilitatea transformării materiei în energie. Unii cred că aceasta este teoria relativității. Este cu totul altceva, aplicațiile practice fiind bomba atomică și centralele nucleare. Einstein a fost, probabil, cel mai cunoscut fizician al secolului XX , ca şi unul dintre cei mai importanţi din istoria ştiinţei, deşi tot ceea ce a lăsat moştenire a fost permanent completat, dicutat, combătut şi reluat în alţi termeni. Statul Israel şi l-a dorit ca prim preşedinte, dar el a refuzat categoric, deşi era în cele mai bune relaţii cu liderii sionişti, Weizmann şi Ben Gurion. Chimistul Chaim Weizmann, savant la rândul său, a acceptat funcţia onorifică din noul stat evreiesc. Din lumea artistică, Einstein s-a bucurat de admiraţia şi dragostea lui Charlie Chaplin şi Marilyn Monroe. În lumea ştiinţifică, aproape că nu există laureat cu Nobel, în fizică, să nu amintească de Einstein în discursul de recepţie, o expresie sinceră a admiraţiei acestora. El a inspirat literatura SF, umoristică, artele plastice moderne, ş.a. Spaţiul quadridimensional, în care timpul este a patra dimensiune a devenit o noţiune obişnuită, la fel cu înţelegerea relativităţii noţiunilor de timp şi spaţiu. Astfel ajungem la acea noţiune respinsă timp de secole de ştiinţă, anume de Creator Absolut, de Dumnezeu, chiar dacă Einstein nu s-a preocupat de teologie şi nu credea în ea. În caz contrar am cădea în eroare că „din nimic se naşte ceva”, ceea ce este imposibil. Latinii aveau dreptate, ex nihilo nihil . Atomiştii, în frunte cu Niels Bohr, Oppenheimer i-au fost recunoscători, ca şi preşedinţii Americii, Truman, Eisenhower, deşi nu acceptau pacifismul declarat al lui Einstein, adversitatea sa faţă de războiul rece. Stephen Hawking, marele savant englez, încearcă să găsească punţi între teoriile lui Einstein şi mecanica cuantică, dar, se pare, fizica nu poate evolua fără crize, astfel că ne găsim într-o nouă criză a acestei minunate ştiinţe. Chiar dacă nu eşti mereu de acord cu el, frazele sale sunt mereu surprinzătoare. Întrebarea – dacă a avut sau n-a avut dreptate Einstein, este acum superfluă - era prea critic faţă de sine însuşi, prea lucid şi modest, ca să nu aibă dreptate.

Boris Marian
.  | index










Acest text îţi aparţine: Poţi edita/corecta acest text.





 
poeziipoeziipoeziipoeziipoeziipoezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice   Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Creația artistică

Creaţia artistică ( patru modalităţi)


Creaţia artistică nu este limitată de nici un fel de tematică, dar se pune întrebarea- după toate grozăviile prin care am trecut, cum este cu putinţă ca un scriitor să se ocupe azi de întâmplări imaginare? Vremea fanteziei geniale, a inspiraţiei divine a trecut.
Se spune că un om şi-a vândut sufletul diavolului. Era foarte zgârcit. El a visat într-o noapte că s-a îmbolnăvit şi familia nu a îndrăznit să cheme un doctor pentru ca bolnavul să nu facă scandal pentru cheltuielile necesare. Omul a visat că a murit. Familia s-a gândit că nici banii pentru înmormântare nu mai meritau să fie cheltuiţi, astfel că au trecut câteva zile şi cadavrul a început să miroasă. Omul visa şi se îngrozea şi nu putea să se trezească. „Chemaţi un preot să mă îngroape”, strigă el în plină noapte.”Ce ai, dragă?” , întrebă nevasta neliniştită. „A, n-am murit”, oftă omul mulţumit şi adormi la loc.
„Într-o dimineaţă, când Gregor Samsa se trezi în patul său, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gânganie înspământătoare”. Toată lumea ştie de unde citez.
A făcut tot posibilul şi imposibilul ca punţile să fie rupte. A reuşit... Să nu ameninţi pe nimeni. Să nu dispreţuieşti pe nimeni...Animalele ştiu foarte bine să se facă temute sau iubite. Oamenii nu.
Ceas de noapte, dormi iubito, ceas de moarte, dormi, iubito, mâine nu voi fi pe lume, vei fi tu şi restul lumii, voi veni pe înserate, voi cânta încet pe strune, te-am iubit, dar n-a fost vreme,te-am iubit, dormi, nu te teme, ceasul bate ca o toacă, dormi, iubito, dracii joacă şi îşi râd de noi, de toate, dormi, iubito, sfântă noapte, dormi, încet mă voi preface într-un zburător din nouri, voi veni cu visul paşnic, te voi lua zburând în stoluri spre o altă mare caldă, unde sunt îngemănate inimile care caută, părăsind singurătatea.

Boris Marian


.  |






Porumbelul


Porumbelul

 

Lângă mine zace un porumbel mort.

Era cândva purtătorul mesajelor mele

Către iubită. Iubita s-a evaporat,

A înghețat, s-a transformat

Într-un stâlp de sare.

Dar ce vină are nevinovata pasăre?

În fața mea strălucește pustiul,

Marea Moartă se întinde lenevos,

Apele ei sunt dense,

Porumbelul  a murit de mult.

Oare, de când?

 

Pe câmpul de luptă, negru de fum,

Cădeau soldații, unul câte unul,

Morți paralele, departe

Cavalerii Apocalipsei  trăgeau după ei

Tunurile  din  secolul trecut,

Noi, copiii, habar nu aveam, așteptam

Avioanele să arunce cutii cu lapte condensat,

Ca daruri ale cerului. Un cap s-a rostogolit

Pe un plan înclinat, calculați viteza ,

Vă veți trezi în lumina stelară.

 

 

Nu veți reuși să-mi treziți ura,

Nici mila nu o pot oferi,

Dragoste, dragoste, unde-s  Tablele, sura,

Nobili, poeții sunt nu cunosc moartea,

Așa o fi, yofi, o fi?

Nu sunt celebru, nu ești celebru,

Dar ne iubesc tigrul și cerbul,

O, Valery, o, Pasternak,

Când urile urlă, muzele tac.

BORIS MARIAN

   

 

Nu vei reuși


Nu  vei reuși

 

 

Nu vei reuși,  să-mi trezești ura, nici mila nu ți-o dăruiesc. Puteam să  facem comerț cu umorul nostru, dar de unde?  Reacționezi normal în situații anormale și invers. Oamenii cu nasul lung și coroiat ca al meu sunt fie vicleni, fie inteligenți, dar nu este o regulă. În antichitate toți aveau acest nas, în Orient, desigur. Mai departe. Despre versificare- o cupație nobilă, la fel de antică, poți , de pildă săcânți la vioară ca Paganini, dar să rămâi necunoscut. Celebritatea este adesea un joc al zarurilor. Ea nu adaugă valoare, nici nu o scade. Marele Nichita, cine nu îl iubește, chiar și cei care nu-l înțeleg, a preluat instrumentele suprarealismului, ca  și ale matematicii  poetului Paul Valery, la care a adăugat umorul balcanic. DACĂ SE NĂȘTEA ÎNAINTE DE RĂZBOI, SOARTA SA AR FI FOST ALTA.  Putea să rămână necunoscut, îl înghițeau suprarealiștii. Dar , după două secole de proletcultism, poezia sa a redat demnitate poeziei române. Labiș era mai dotat, fără îndoială, a fost , se pare ucis. Marii poeți, la noi, după Eminescu au fost Arghezi și Ion Barbu. Eu aici mă opresc. Bacovia, Blaga sunt pe a doua treaptă. În ce te privește, nefiind poetă, doar cititor, ai o privire oarecum în fantă, iar complexul de superioritate , lăudăroșenia cu  marea acumulare de cultură provine din fosta nomenclatură. Nu poți să înțelegi. Cine a stat în cartierul de nord, al primăverii, fost Jdanov-Kalinin, nu prea cunoaște viața din copilăria proprie. Eu nu am fost sărac,  am trăit în plin centrul Bucureștiului, am văzut săraci și  burghezi-comuniști, milițieni, securiști, etc. Tatăl meu era un comunist naiv și lucid totodată, greu de explicat, a suferit efectiv când a aflat despre crimele staliniste, mai cu seamă că în anii războiului am fost în fosta URSS.  A fost și beștelit de ai săi tovarăși, de ce venit în România, care era patria lui. A fost incinerat la ordinul Com Partid al Capitalei, eu ca fiu, familia nu aveau nici un cuvânt. Mama a rămas toată viața îndrăgostită de Țara Sfântă în care a ajuns doar în vizită,  eu am rugat-o să nu rămână acolo, nu puteam să plec, din motive personale. Frații ei au construit Noua Țară, așa că să nu-mi dea mie cineva lecții de sionism. Știm cine. Acum e bine, în 1925 era un pustiu acolo. În ce mă privește nu am ce spune. Am trăit cum am putut, idealul meu a fost și este să scriu, indiferent de este bine sau rău, numai cine nu scrie crede că este simplu. De aceea nu pun preț pe opinii ale unor out-sideri, chiar și ale unor critici.Eu pot juca brutal, ca la box sau fotbal, dar nu lovesc sub centură, dumneata lovești. De asta nu te iubește nimeni. Așa cred. De fapt nu te deosebești de majoritatea semenilor. Ești o persoană perfect normală.

BORIS MARIAN  

calendar

DE AVUT IN VEDERE
OCTOMBRIE  2014
  1 oct. 1934 - n. I. Schechter - scriitor
 5 oct. 1974 -m. Zalma Shazar , fost preşedinte al Statului Israel
 7 oct. 1944 - Revolta din  lagărul de la Birkenau-Auschwitz
 8  oct. 2004 -m.Jacques Derrida - filosof
 14 oct. 1914 - m. Oscar Lemnaru - scriitor
 17 oct. 1924 - n,.Miriam Răducanu - dansatoare, coregraf
 23 oct. 2004- m. Alexandru Vona - scriitor
 23 oct. 1924 - n. Sergiu Fărcăşan, scriitor, publicist
 24 oct. 1974- m. David Oistrah - violonist
 24 oct . 1784 - n. Moses Montefiori - filantrop, fondator al unor  aşezări evreieşti în Palestina
 NOIEMBRIE 2014
 - 4 noiembrie 1995 - m. Yitzhak Rabin - prim-ministru al Statului Israel -
 - 4 noiembrue 1930 - n. Horia Aramă - scxriitor
 -  8 noiembrie 1920 - m. S. Anski -  dramaturg
 - 16 noiembrie 1924 - n. Chaim - Bar-Lev - general de armată, diplomat izraelian
 -20 noiembrie 1924 - n.Maia Pliseţkaia - balerină
 -23 noiembrie 1914 - n. Alice Saragea , microbiolog, a colaborat cu acad. N. Cajal
 -23 noiembrie 1920 - n. Paul Celan
 - 24 noiembrie 1994 - m. George Almosnino - poet
 - 30 noiembrie 1945  - n. Radu Lupu - pianist
 
 >DECEMBRIE 2014
 - 9 decembrie 1924 - n. Tania Lovinescu - poet, prozator
 - 13 decembrie 1204 - m. MAIMONIDE
 - 21 decembrie 1804- Benjamin Disraeli, om politic britanic
 - 31 decembrie  1904 - n. Nathan Millstein- violonist
 - 31 decembrie 1914- n. Nell Cobar - grafician, caricaturist
IANUARIE 2015
 - 4 ianuarie 1975- m. Carlo Levi - scriitor, supravieţuitor al Holocaustului
 - 7 ianuarie 1895- n. Clara Haskil - pianistă
 - 12 ianuarie 1925 - n. Laurenţiu Profeta - compozitor
 - 12 ianuarie 1925- n. H. Yvonne Hasan - pictor
 - 26 ianuarie 1925 - n. Paul Newman - actor
 - 27 ianuarie 1985- m. Ioan Massoff
 -27 ianuarie 1945 - Eliberarea lagărului  de la Auschwitz - Ziua
 Mondială a Holocaustului
 FEBRUARIE 2015 -
 - 2 februarie 1915- n. Abba Eban - lider politic izraelian
 - 8 febr. 1935 - m. Max Liebermann - pictor
 - 14 febr. 1895 - n. Max Horkheimer - sociolog
 - 15 febr. 1925 - n. Petre Solomon- poet, prieten cu Paul Celan
 MARTIE 2015
 -  1 martie 1925 - n. Solomon Marcus- filosof, academician
 - 1 martie 1855- n . Elias Schwartzfeld - filolog, publicist
 - 2 martie 1895 -n. Eugen Relgis - scriitor
 - 5 martie 1915 - n. Franz Auerbach - fost director al TES, regizor
 - 7 martie 1875 - n. Maurice Ravel - compozitor
 - 14 martie 1905- n. Raymond Aron - filosof, publicist
 - 21 martie 1995 - m. Ionel Jianu - critic de artă,  publicist
 - 22 martie 1985--m. Mirel Ilieşiu - regizor film
 - 23 martie 1925 - dr. Alexandru Elias - fondator al psihiatriei geriartrice
 -  28 martie 1985 - m. Marc Chagall
 - 31 martie 1885 - n. Jules Pascin - pictor
 APRILIE 2015
 - 1  aprilie 1925 - Înfiinţarea Universităţii Ebraice din Ierusalim
 -  1 aprilie 1995 - Înfiinţarea revistei REALITATEA EVREIASCA( în
 locul Revistei Cultului Mozaic)
 - 5 aprilie 2005 - m. Saul Bellow - prozator
 - 10 aprilie 1990 - Înfiinţarea Asociaţiei Culturale de Prietenie România-Israel
 - 16 aprilie 1945 - n. dr. Irina Cajal, membru al Conducwerii FCER
 - 29 aprilie 1885 - n. Egon Erwin Kisch - scriitor, publicist
 MAI 2015
- 1 mai 1895 - n. Ury Benador - scriitor
 - 5 mai 1905 - n. Elly Roman- compozitor
 -  6 mai 1930 - n. Dorel Dorian- scriitor, publicist
 - 20 mai 1915 - n. Moshe Dayan - ilustru militar israelian , om politic
 - 20 mai 1930 - n. Geo Şerban - istoric literar
 -  26 mai 1875 - n. Stan Golestan - compozitor
 IUNIE 2015
 - 5 iunie 1940 - m. Constantin Graur - publicist
 - 10 iunie 1915 - n. Saul Bellow - scriitor
 - 13 iunie 1965 - m. Martin Buber - iudaist, scriitor, filosof
 - 18 iunie 1970 - m.  Iaacov Mordechai Zalman - rabin, promotor al
 învăţământului iudaic
 IULIE 2015
 - 3 iulie 1905 - n. Moni Ghelerter - regizor
 - 3 iulie 1935 - m. Andree Citroen- constructor auto şi industriaş
 - 8 iulie 1885 - n.Ernst Bloch - filosof
 -25 iulie 1905 -n. Elias Canetti- scriitor
 AUGUST 2015
 - 4 august1940 - m. Vladimir ( Zeev) Jabotinski- lider sionist
 - 9 august 1850 -  n H. Tiktin - filolog, folclorist
 - 11 august 1980-  m. I. Peltz - scriitor
 - 21 august 1940 - m. Lev Trotzky- lider antistalinist
 -  27 august 1930 - n. Zigu Ornea - istoric literar
 -30 august  1860 - n. Isaac Levitan - pictor  peisagist
BMM
Fericiți cei săraci cu duhul, dar bogați în

subconștient, acesta este talentul.

* Lecție de modestie – ce importanță are dacă

Homer sau Shakespeare au existat sau nu?

* Dacă mieii, vițeii, purceii nu trezesc mila, de

unde mila pentru om?

* Ați privit ochii unui copil bătut?

* Cuvântul poate fi pumnal, glonț, otravă, dar

și panaceu.

* Pe cel rău, binele îl înrăiește mai mult. O știu

din experiență.

* Cruzimea din texte face bine, dar nu acesta

este adevărul căutat.

* Adevărul este iubire.

* Iubirile nu mor, se transformă.

* Poți cunoaște un om în câteva minute sau niciodată.

* Ura se hrănește din orice, chiar din ea însăși.

* Femeia și bărbatul au aceleași drepturi, dar

fiecare le înțelege altfel.

* Nu există un labirint mai greu de străbătut

decât sufletul femei, dar merită.

* Cavalerii, cu legile de acum, ar fi fost toți la

închisoare, pentru omor calificat.

* Adevărul nu este urât, urâți putem fi noi,

uneori.

* E bine să ascultăm femeile, dar apoi să judecăm

la rece.

* Laudele pot fi letale pentru artiști.

* Nu lăudați soarele, el există și fără noi.

* Trăncăneala este salvare pentru cei ce nu gândesc.

* Fii circumspect față de anii ce vin.

* A fi sau a nu fi nu este o întrebare, ci două, iar

răspunsurile sunt nenumărate.

* Să fii cinstit și să te cheme Brutus?

* Ca să rupi un trandafir îți trebuie fie curaj, fie

pasiune.

* În timpul vieții, poeții nu sunt luați în serios,

iar după moarte sunt uitați. Unii.

* A greși este omenește, a nu regreta este iar

omenește, a repeta, tot omenește este, dar ce nu

este omenește?

* Minciuna nu are picioare lungi, dar poate alerga

în patru labe.

Grupul editorial Cervantes-Inspirescu:


Manager grup Cervantes-Inspirescu: George Terziu (editurainspirescu@gmail.com)

Director editură: Liliana Terziu (gliliana920@gmail.com)

Redactor şef: Emil Lungeanu (lungeanu@yahoo.com, Bucureşti);

Redactori: Mihail Grămescu; Nicolae Rusu (rsncl48@gmail.com, Chişinău); Liliana Terziu

(gliliana920@gmail.com); Camelia Pantazi Tudor (camipantazi2010@yahoo.com, Bucureşti); Victor Martin

(mar_vic_2005@yahoo.com); Ştefan Doru Dăncuş (dorudancus@yahoo.com, Târgovişte), Patricia Lidia (patricia_

lidya@yahoo.com, Timi şoara); Florin Grigoriu (grigoriu.florin@gmail.com, Bucureşti); Constantin

Kapitza (kapitza_costel@yahoo.com, Bucureşti); Boris Marian (boris.mehr@gmail.com, Bucureşti)

Redactor extern: Lidia-Jeni Caciora (lidia.jeni@yahoo.com)

Redactor corector: Rodica Cuc

Tehnoredactare: Natalia-Carmen Sfâra, (firmapromovare@g.mail.com

LIBERTATE - DEMOCRAȚIE

Libertate - democrație

 
 Libertatea și democrația sunt două noțiuni ce se intercondiționează
dar nu se identifică. Ambele au fost adeseori  doar paravane pentru
sisteme și  campanii de teroare , totalitarism. Revoluția franceză a
lansat cunoscuta lozincă, triada iluzorie, dar s-a înecat în sânge și
numai dictatura lui Napoleon  a mai potolit în interiorul Franței
spiritele, pornind în schimb un  război pe plan european.  Revoluția
bolșevică a preluat multe din formele fără fond ale revoluției
franceze, încercând să împace marxismul cu iluminismul francez. A
rezultat un război civil cu peste cinci milioane de morți, apoi o
dictatură care a durat circa 70 de ani cu zeci de milioane de jertfe.
Democrația socialistă a devenit  o noțiune  absolut vidă de conținut,
iar libertatea s-a transformat în despotism de tip antic. În paralel,
capitalismul  văzut de Marx s-a  „perfecționat”,  proletariatul  ca
segment social a dispărut, în schimb a apărut lumea a treia și,
probab,l a patra, adică lumea săracilor din Asia, Africa, America
Latină. Socialismul ca sistem nu a dispărut, el există cu mari
cosmetizări în China, probabil și în țări mai mici. Economia de piață
sau capitalismul nu va rezolva problemele sărăcimii. Lumea stă pe un
butoi cu pulbere. Extremismul islamic se bazează pe inconștiența
sărăcimii, care nu poate fi neglijată. SUA și-a luat un rol , ca și
UE, pe care nu-l vor juca până la capăt. Economia este încă  un
domeniu ale cărei legi sunt  prea puțin cunoscute. Desigur , prima
condiție a oricărui progres real este democrația. Dar nu și libertatea
absolută. Libertatea este ceva iluzoriu. Această contradicție dintre
democrație și libertate bazată pe legi democratice. este încă un
mister ca o ecuație  matematică irezolvabilă în prezent. În cănu au
apărut nici profeții, nici teoreticienii geniali. om muri și om vedea.

BORIS MARIAN
Născut la 19 noiembrie 1941, în Rusia, regiunea Stavropol ( Caucazul de Nord). A venit în România, în 1945, a absolvit liceul Sf.Sava, din București, în 1959, apoi studiile inginerești, în 1965, la Moscova. A debutat cu versuri la „România literară”, în 1968, cu girul lui Geo Dumitrescu, apoi la „Luceafărul” ( prezentări de Grigore Hagiu, Ilie Constantin), a publicat șapte volume de versuri, la editurile Litera, Cartea Românească, Albatros, Ed.Nouă (Asociația Scriitorilor din București), lectori fiind, respectiv, Radu Albala, Florin Mugur, Georgeta Dimisianu, Horia Gârbea.Despre Boris Marian au scris Cornel Regman, Alex.Stefănescu, Gh.Grigurcu, ș.a. fiind prezent în Dictionarul Literaturii Române ( Editura Academiei), sub redactia acad. Eugen Simion, în Dicționarul Scriitorilor Români, al lui Aurel Sasu, în istoriile literaturii române scrise de D. Micu, Marian Popa, Henri Zalis. A mai publicat trei volume de eseuri despre personalități și momente din istoria evreilor, la editurile Hasefer, Ed Nouă. Dintre cărțile publicate menționăm – „Numele profesorului” (1986), „Profesorul de fericire” ( 1989), „Vocea profesorului”(1993), „Mers în pustiu sau căutarea lui Dumnezeu”(2005),”Dicționar sentimental”( 2006), ”Adesea între ore solitare”, „154 de sunete”, „Bazar oriental” ( p.I, p.II), „A bis sau a șaptea poartă” ( 2008) - Ed. Nouă- Asociația Scriitorilor din București, „ 154 de Sunete” ( 2009) - Ed. Granada, „Infernul de toate zilele” (2011) Ed. Granada, antologii  colective
Diverse ( în România, Franța)
Colaborează la reviste din țară și din străinătate.

Ref. critice - Dicționarul General al Literaturii Române - Ed. Academiei ( coord. Eugen Simion) – 2008
                   -Dicționarul Scriitorilor Români  - Cluj - autor Aurel Sassu
                   -Dicționarul  scriitorilor români de azi - Iași, 2011 - Boris Crăciun, Daniela Crăciun
                   -Istoriile literare ale lui  D. Micu, H. Zalis, Marian Popa
                   -Articole în reviste - Alex Stefănescu ( Flacăra), Gh. Grigurcu ( Steaua), H. Zalis  (Contemporanul), s.a.

Dicționarul General al Literaturii Române –Academia Română ( coord. Eugen Simion)- Editura Univers Enciclopedic ( literele L-O)-2009
„Poezia lui Boris Marian cultivă un umor discret, reținut, asociat acidității asumate, într-un stil direct, ca într-o radiografie a trăirilor”

La primirea în USR a fost recomandat de Geo Bogza, Maria Banuș, D. Micu:


Dumitru Micu – istoric literar – recomandare de intrare în USR ( 1990)
„Impresia provocată de parcurgerea tuturor poemelor este categoric favorabilă, natură elegiacă și reflexivă, Boris Marian se comunică într-o formulă proprie, interesantă”

Geo Bogza – poet – recomandare în 1990
„Boris Marian se dovedește un poet adevărat, pe care l-am citit cu interes și mari satisfacții estetice”.

Maria Banuș - recomandare 1990
„ Am citit cu emoție și plăcere volumele de versuri ale lui Boris Marian, este o poezie autentică,  de factură modernă, de o limpede expresivitate, adeseori aforistic-parabolică”.

Alex. Ștefănescu – istoric și critic literar – revista FLACĂRA/aprilie 1990 –
„ De ce nu se scrie despre Boris Marian?”

Gh. Grigurcu – scriitor – revista STEAUA -  nr.3/1990

Premiul Cenaclului Nichita Stănescu - 1987


Ziua Ierusalimului - 38

28 Iyar este Ziua Eliberării oraşului vechi al Ierusalimului, Muntelui Templului şi Zidului de Apus, în timpul războiului de şase zile...
În afară de luna renaşterii, data proclamării Statului Israel, care a avut loc la 5 Iyar 5708 (1948), Ziua Indepedenţei statului evreu, mai există încă o dată la care a avut loc un eveniment important pe drumul relizării „Începutului mântuirii” generaţiei noastre. Ea este 28 Iyar, Ziua Eliberării Ierusalimului, proclamată pentru totdeauna ca „Ziua Ierusalimului”.
Consiliul Superior Rabinic al Israelului a stabilit ca în această zi, rugăciunea să cuprindă psalmii de laudă („Halel”), care trebuie citiţi în sinagogi. Există obiceiul de a veni în aceeaşi zi la Ierusalim, în amintirea pelerinajului care avea loc odinioară, precum şi ca expresie a autoidentificării cu capitala Israelului şi cu speranţa reconstruirii Templului.
După 19 ani de la întemeierea Statului, conducătorii statelor arabe l-au ameninţat cu un război distrugător. Ei au concentrat forţe militare uriaşe lângă graniţele de nord, de est şi de sud ale ţării. Zahal (Armata de Apărare a Israelului) nu a avut altă posibilitate decât să înceapă un război preventiv de apărare pe aceste trei fronturi, cu scopul de a sparge centura de sufocare şi de înconjurare.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, care a venit în ajutorul fiilor săi, aşa cum a venit în toate războaiele Israelului, Zahal a reuşit să distrugă principalele centre de forţă ale duşmanului pe cele trei fronturi. După 6 zile de lupte crâncene a avut loc o victorie strălucită, Israelul înfrângând duşmanul în Peninsula Sinai, Platoul Golan, Iehuda şi Şomron. Zahal a ajuns la o culme istorică în ziua de 28 Iyar 5727 (1967), când trupele noastre au pătruns în oraşul vechi al Ierusalimului, aflat în mâinile duşmanului – şi l-au eliberat, ajungâng în interiorul său, la Zidul de Apus, rămăşiţă a Tempului.
În anul 5708 (1948), gânduri multe au năpădit asupra poporului evreu. Atunci am reuşit să obţinem independenţa Israelului, statul poporului evreu, dar n-am reuşit să primim Ierusalimul. El a rămas împărţit, tăiat în două. Un zid despărţea între noi, pe de o parte – şi oraşul vechi şi Muntele Templului pe de alta. Era un zid în inimă şi un zid fizic, rreal. Încercările repetate de a elibera Ierusalimul nu au reuşit. Ce s-a întâmplat? De ce în cel mai sfânt război care a avut loc în Ereţ Israel, au rămas în afara Statului Israel nou creat, tocmai Ierusalimul dintre ziduri, oraşele Beit Lehem, Hebron şi altele, tocmai aceste locuri? Poate că războiul de independenţă ar fi fot o aventură? Poate că Dumnezeu nu este mulţumit de acest lucru?
Pecetea de sus, din cer, care a venit să pecetluiască soarta acelui război, „vasul de ulei” care să ne justifice calea, este războiul de şase zile. Am intrat în Ierusalim şi am reuşit să-l eliberăm, în 2-3 zile.
În timpul războiului de şase zile am văzut dovezi de unitate şi dragoste între evrei. A fost instaurat un guvern de unitate naţională, s-au prăbuşit paravanele şi barierele, cca prin farmec au dispărut toate acele lucruri care îi depărţeau pe evrei între ei. Chiar şi evreii depăstaţi, asimilaţi, care nu ştiau nimic despre iudaism, s-au trezit în acel moment. În mintea şi inima lor s-a aprins o scânteie. În Israel cu toţii s-au oferit voluntari. Îmi amintesc bucuria manifestată de evrei ş experimentată de ei în sinagogi şi la întâlniri particulare în România. S-a realizat o unitate completă, totală. Prin forţa ei şi cu ajutorul lui Dumnezeu am eliberat Ierusalimul.
Este deosebit de greu a vorbi despre Ierusalim. Nu există poezie, nu există cântec, nu există fapt şi lucru care să poată exprima ceea ce simte cineva atunci când pronunţă cuvântul „Ierusalim” (Yerushalayim). Acest cuvânt cuprinde totul. Rabi Şmuel Ha-Naghid a spus: „Dacă cineva a scris chiar 5.000 de poezii, dar nu a scris nici o poezie despre Ierusalim, este ca şi cum n-ar fi scris nimic. Dar dacă el va scrie o singură poezie, despre Ierusalim, în această poezie el va exprima totul, pentru că este deosebit de greu a vorbi despre Ierusalim”.
M-am gândit în sinea mea că generaţia noastră a avut norocul de a cunoaşte şi a primi ceva care nu au cunoscut şi nu au primit alte generaţii. Acest ceva de care am avut parte, acest dar bogat şi frumos pe care l-am primit, se datorează şi celor care nu au uitat Ierusalimul şi au fost ataşaţi de el totdeauna trup şi suflet, de-a lungul mileniilor care s-au scurs de la dărâmarea Templului. Deşi nu l-au văzut niciodată, ei l-au simţit drept oraşul lor, drept capitala lor. Acesta este un lucru minunat, de care n-a avut parte nici un alt popor. Sentimentul lor a fost exprimat în rugăciuni şi obiceiuri, în zile de bucurie şi în zile de durere.
Rabinul învăţat Malbim, care a fost rabinul comunităţii evreieşti din Bucureşti timp de 6 ani (1858-1864), împarte jurământul pentru Ierusalim, depus de evreii din Babel (Irakul de astăzi) în trei feluri de jurăminte, diferite între ele.
Primul dintre aceste jurăminte este: „Dacă te voi uita Ierusalime, să-mi fie uitată dreapta”. Acest jurământ apar şi situaţiei, în care evreii puteau şi trebuiau să apere oraşul, să lupte pentru el. Într-o asemenea perioadă, dacă un evreu se mulţumea cu vorbe şi poveşti, dar nu făcea nici o fapt şi nu-şi punea în acţiune mâna dreaptă, oricum el îşi călca jurământul „dacă te voi uita Ierusalime, să-mi fie uitată dreapta”, respectiv mâna dreaptă cu care putea lupta, care trebuia să apere Ierusalimul dar nu făcea aceasta. De aceea, urma să-i fie uitată dreapta.
Dar au fost perioade şi situaţii în care evreii nu puteau să lupte, iar în acest caz ei erau obligaţi să respecte cel de-al doilea jurământ, respectiv să se roage pentru Ierusalim, să înveţe despre Ierusalim – iar dacă nu făcea acest lucru încălcau jurământul: „Să mi se lipească limba de cerul gurii”. Era vorba despre acea limbă cu care evreul trebuia să se roage, să înveţe şi să povestească despre Ierusalim, iar dacă nu făcea acest licru, limba urma să i se lipească de cerul gurii.
Dar mai sunt perioade şi situaţii şi mai grele, aşa cum a fost în Rusia, situaţii in care evreul nu putea nici să se roage, nici să înveţe. Dar şi în acest caz el este obligat să-şi amintească de Ierusalim.
La nuntă, când bucuria este în toi, se sparge un pahar de sticlă. Atunci când un evreu îşi văruieşte locuinţa, el lasă un colţ nevăruit, în amintirea Ierusalimului. Dacă nu făcea acest lucru, călca jurământul „Dacă nu vom putea înălţa Ierusalimul în culmea bucuriei noastre.”
Prin puterea acestor trei jurăminte depuse şi făcute de-a lungul mileniilor atât de noi cât şi de strămoşii strămoşilor noştri, în orice situaţie şi oerioadă istorică, generaţia noastră a avut norocul să ajungă la ziua eliberării şi unirii Ierusalimului.
Învăţaţii noştri ne arată că după o victorie apare pericolul cel mai mare.
După ce am reprimit regiunile Iehuda şi Şomron, după ce am reprimit Platoul Golan (Ramat Ha-Golan) şi după ce am reprimit Ierusalimul întregit, Bunul Dumnezeu trebuie să vină în faţa noastră şi să ne spună din nou: „Nu te teme. Eu te voi apăra”. În război, Dumnezeu ne-a făcut o minune mare, minunea salvării noastre. Acum, noi avem nevoie de o nouă minune, cea a salvării acelei minuni. Prin această minune, Ierusalimul reunit, reîntregit, reunificat ca oraş, să rămână al nostru pe vecie. Dumnezeu va face pace şi va face în aşa fel încât să avem parte de a vedea unirea de la inimă la inimă, unitatea poporului, aşa cum s-a reunit Ierusalimul – şi să avem parte de a vedea revederea întregului popor evreu în Ereţ Israel, în curând, în zilele noastre. Amin.

 

Main | Frofil | Scopul Asociatiei | Noutati | Publicitate | Luati legatura
 
Cadavrul  viu
    Prietenilor mei EP, DI, EV

Degetele lui erau bufante,
Colonelul  părea-mbătrânit, fost infante,
el se hrănea cu celulele mele
moi și mustoase, boabe prea grele.
Palid reflectă furculița de-argint
lumina lui Jupiter din fostul Olimp,
eu m-am  schimbat la față, tu, ba,
tu nu ai față, o canava,
te voi vopsi ca în Tahiti,
să fii și tu sexy și pretti,
te-ai fript, îți spune policemanul,
ia povestește-ne crima și șmenul,
un act de milă este un ac,
atâta simți , de nu ești drac.
Pocnetul sec al ușii trăsurii,
este măsura iubirii și urii,
slăbănog, tu, un clovn sperios,
astfel te crede un  șef lunecos,
unde e inima de mărgean?
Unde-i oceanul pacific?  Lighean.
Dar cerul, terra  dăruie lesne,
nu pentru sine, doar contra beznei,
Ființa Veșnică , nedobândită
se mai reflectă într-o pepită.
De te-ntâlnești cu un nume celebru,
gândește-te ce faci pe Elba, pe Ebru.
Să nu vă-mbătați cu Netul, ascetul,
nu vor dispare  cartea, carnetul,
ca și orhestrele ce nu se tem
 de electronica manelelor ghem.
Litera grea, așternută pe piatră,
apoi pe piele de vită, de capră,
apoi pe hârtie, ca Biblia, Cartea,
cine s-o șteargă, virușii, noaptea?
Bune sunt saiturile, de-s buni gospodarii,
cine-i scriitor stă la fruntarii,
Toți se suspendă,  stăm suspendați,
precum Villon, de-un simplu laț.
Prietene, ia, tipărește, oricum,
Nu ești Socrate, Țuțea, la drum
către tiparul de neînvins,
nu sunt domnici, popi cu păr lins,
nu sunt viclene macedolene,
bun este saitul, tipărește poeme.

BORIS MARIAN 
Un film mai mult decât istorie, o rană deschisă

„ Valea curajului”, filmul izraelian  prezentat de Radu Gabrea la Cinematograful Union al Cinematecii Române, , ar fi trebuit să mă reconforteze psihic și totuși, am plecat cu o anumită tristețe. Mi-am amintit de rudele mele din partea mamei, plecate imediat după |Primul Război Mondial  în Palestina britanică și am înțeles că nu le-a fost ușor. Mai greu îmi pot imagina ce a însemnat exodul evreilor de prin anii 80 ai secolului XIX, acei eroi disperați , unii din Rusia pogromurilor, alții din România  prejudecăților și ieșirii din feudalismul târziu, din Polonia, ș.a., care au ajuns într-o țară deșertică, administrată de o Putere care nu avea nici un interes să dezvolte economia zonei, locuită de  arabi cu mentalități  rămase  din Evul Mediu. O femeie tânără din Rusia , care își poartă în brațe fetița născută după un viol nenorocit al unui pogromist-cazac, vine cu unchiul ei și începe o viață de ocnaș, cară pietre pentru a desțeleni un pământ degradat de sute de ani de o climă aspră și de inactivitatea unei populații care creștea doar cămile. Dragostea unui evreu stabilit mai devreme o ajută, ea își reface viața, mai bine zis deschide drumul unei noi vieți în Palestina ce avea să devină patria imigranților din Moineștii României,  din Rusia, Ucraina, Polonia, alte țări. Așa a renăscut Statul Israel, din eroismul munci, nu al războaielor provocate de vecini care nu au făcut nimic sute de ani ca în Vechiul Canaan să înflorească o economie normală. Acesta este mesajul extraordinar al unui film de mare impact pentru cei ce vor să înțeleagă începutul unei istorii în Orientul Apropiat. Regizorul este Dan Wolman ( n. 28 oct.1941), fiul unui imigrant, el însuși  apărător al țării sale, artist recunoscut în Israel, premiat în India, China, Franța, Germania, Elveția, România ( 2011), ș.a.  Cartea are la bază romanul scriitoarei  Shulamit Lapid,( n. 9 sept. 1934)la Tel Aviv, fost președinte al  Uniunii Scriitorilor Israelieni, soție și mamă a unor politicieni Josef Lapid și Iair Lapid., originară din Etiopia, a studiat la New York, are la activ cărți de succes. Actorii sunt excelenți profesioniști - Tamat Alkan, Zion Asckenazi, Yaacov Boda, Levana Finkelstein, Ezra Dagan, Rotem Zusman. Au participat ES Ambasadorul Statului Israel, dl. Dan Ben Eliezer, Președintele CEB și Vicepreședinte al FCER ing. Paul Schwarz, secretar general al FCER ing. Albert Kupferberg, consilier  cultural ing. Jose Blum, un public format în mare parte din tineri, studenți, ca și membri ai comunității. Înaintea prezentării filmului, Klezmer Band Orchestra CEB a susținut un scurt concert cu participarea unor soliste, repertoriul fiind atât idiș, cât și izraelian. Filmul a fost prezentat în mai mute  comunități evreiești din țară.
BORIS MEHR


Sfaturi rele pentru bunul poet


Sfaturi  rele pentru bunul poet

 

1.       Nu vei lua premiul Nobel, te asigur.

2.        Orice premiu vei lua, nu are nicio valoare  istorică

3.       Nu te lua prea în serios, riști să te sinucizi

4.       Citește  cât mai mult, în special poeți slabi, vei învăța multe

5.       Joacă-te cât poți cu cuvintele, nu știi ce delicios este.

6.       Nu aștepta laude, ele vin și pleacă singure

7.       Închipuiește-ți că ești cel mai bun, chiar dacă nu te apreciază nimeni sau aproape nimeni

8.       Nu te lăsa niciodată de scris,  riști să mori ( psihic)

BMM

Tudor Vianu- 50 de ani de la despărțire

Tudor Vianu- 50 de ani de la despărțire
 
L-am cunoscut pe Tudor Vianu doar din vedere. Treceam  pe Calea Victoriei și am intrat la o librărie unde era prezentată o carte. Vianu vorbea cu eleganța unui profesor de la Sorbonna, avea un prestigiu  extraordinar și era ascultat cu sfințenie. Citind articolele sale, opinia mea s-a confirmat. S-a născut la8 ianuarie 1898, după stil nou, la Giurgiu și a decedat la 21 mai 1964, la București. Estetician, critic și istoric literar, poet, eseist, filosof și traducător, el a acoperit o arie culturală extinsă. Era fratele mai mare al publicistului Alexandru Vianu. Fiul său, Ion Vianu, este un cunoscut medic psihiatru și scriitor. Tatăl  său a fost medic și a participat la Războiul de Independență din 1877. În anul 1915, Tudor Vianu devine student la Facultatea de Filosofie și Drept din București. Obține titlul de doctor în filosofie al Universității din Tübingen. În perioada de doctorat a purtat o corespondență susținută, punctată de întâlniri amicale, cu prietenul său din liceu, poetul Ion Barbu, care studia matematica la Göttingen. Creația lui a acoperit exact patru decenii: de la apariția în 1928, în germană, a volumului de debut, totodată și primul său studiu de estetică, valorificare a tezei sale de doctorat susținută la Facultatea de Filozofie Eberhard Karl a Universității din Tübingen, (în noiembrie 1923), Das Wertungsproblem in Schillers Poetik. Über naive und sentimentalische Dichtung (Problema valorizării în poetica lui Schiller) și până la volumul apărut postum Arghezi, poet al omului, purtând subtitlul „Cântare Omului” (explorând un domeniu al literaturii comparate), ultimul său studiu antum, intrat la tipar chiar în ziua dispariției autorului și apărut după puțin timp, la începutul verii anului 1964. Teza de doctorat a fost lăudată de Lucian Blaga, cu care Vianu era coleg în paginile revistei Gândirea, mai ales pentru trimiterile permanente le Expresionismul german, de care Blaga însuși era puternic influențat în epocă.În anul 1931 apare volumul Arta și frumosul. Din problemele constituției și relației lor. În 1933 publică în volum un mic studiu care va deveni unul de referință în bibliografia studiilor despre Hegel, intitulat Influența lui Hegel în cultura română. Anul 1934 este deosebit de fast pentru cariera sa academică, îi apar două volume, primul volum din Estetica sa, în care sunt incluse capitolele Problemele preliminare ale esteticii, Valoarea estetică și atitudinea estetică și Opera de artă, iar în 1936 va apărea volumul al doilea, care includea alte două părți, Structura și creația artistică și Receptarea operei de artă. În 1934 publică și Istoria esteticii de la Kant până astăzi la Institutul de arte grafice Bucovina. În 1937 își adună articolele de estetică publicate până atunci în antologia Filosofie și poezie, cu precizarea că, în ediția a doua din 1943, studiile vor fi complet diferite deși titlul se păstrează același. În 1941 tipărește Arta prozatorilor români, poate cea mai cunoscută și mai comentată dintre cărțile sale, un exemplu de analiză stilistică în care este anticipată acribia formalismului sau a structuralismului. În 1942 publică la Editura Cugetarea volumul Introducere în teoria valorilor, întemeiată pe observația conștiinței. După reforma învățământului din 1947 este scos de la catedra sa de Estetică și preia cursul de istorie a literaturii universale, devenind un precursor al comparatismului literar de la Facultatea de Litere a Universității din București. Între 1946 și 1947 a fost ambasador al României la Belgrad. Anul 1952 îl surprinde în afara Facultății, devine simplu cercetător la Institutul de Lingvistică, lucrând la Dicționarul limbii române moderne și la Dicționarul limbii poetice a lui Mihai Eminescu. După 1955 este reintegrat în mediul academic universitar și se dedică redactării unor studii, micro-monografii despre Cervantes, Shakespeare, Camoens, Voltaire, Goethe, F.M. Dostoievski, Stendhal, Odobescu. Toate aceste studii vor fi ulterior în volumul Studii de literatură universală și comparată. Studiile de stilistică sunt reunite în alte două antologii Probleme de stil și artă literară și Problemele metaforei și alte studii de stilistică. În anii 1961 și respectiv 1963 apar Jurnalul, un pseudo jurnal de fapt conținând texte cu caracter publicistic, și Idei trăite, volume în care Tudor Vianu își creionează personalitatea de umanist și filolog complet, de om al Renașterii.Este fondatorul școlii de stilistică a Facultății de Litere din București și inițiator al catedrei de literatură universală, căreia i-a fost multă vreme șef. Tudor Vianu a fost profesor titular de estetică, director al Teatrului Național (1945). Istoricul literar Henri Zalis a fost apropiat de profesorul Tudor Vianu, a scris despre opera sa. Vom prelua  citate din ”O istorie condensată a literaturii române” ( Ed. Bibliotheca-2005) – „ Vianu – un constant exeget al temelor mari – prometeicul versus demonii interiori, erosul bivalent, proustianismul, umanismul goethean, sadovenian, focul  purificator al erudiției, demnitatea culturii…Spirit doct, de mare generozitate și disciplină mentală, Tudor Vianu  a modelat un tip de trăire universitară cum nu prea am avut nici în perioada interbelică, nici în cea controlată de  comunism”.  Dacă vorbim despre rezistența prin cultură, nu pputem omite numele lui Tudor Vianu.
Boris Marian
http://bits.wikimedia.org/static-1.23wmf17/skins/common/images/magnify-clip.png

Colectiva lui Petre

 

„E alb Petre-acuma/ și doarme pe spate /îl plâng toți, și muma/îl plânge și-un frate”- asta scria subsemnatul când avea circa 15 ani, un elev hrănit cu povestiri sovietice despre Pavlik Morozov care și-a turnat bunicul la miliție ca dușman al poporului.  Crescut la oraș , habar nu aveam de viața de la țară, dar credeam în valorile sau în sloganurile socialiste. Au trecut  aproape 70 de ani. URSS s-a prăbușit, România socialistă nu mai există. Există o Românie oarecum democrată, oarecum capitalistă, dependentă în mare măsură de UE, de SUA, gata să susțină orice acțiune antirusească, antisocialistă, etc. Nimic rău. Istoria nu se scrie cu DACĂ. Nu pot spune acum, dacă Stalin nu ar fi ucis milioane de țărani ucrainieni care se opuneau cotelor obligatorii, milioane de opozanți politici, milioane de militari în al doilea război mondial, din cauza incompetenței sale. Nu pot spune, dacă Dej nu ar fi fost o marionetă, Ceaușescu un  clovn sinistru, etc. Nu pot spune că am fost comunist, deși am intrat de bună voie în PMR-PCR, dar am crezut, în mod absurd că cele două sisteme vor coexista, socialist și capitalist, până când unul dintre ele va ceda. A cedat sistemul socialist, parțial, nu se știe  ce va urma. Ecologia încă nu și-a spus cuvântul. Sunt convins de câteva lucruri – colectivizarea agriculturii, mai bine zis, cooperativizarea, nu a fost o greșeală, greșit a fost modul n care s-a înfăptuit – cu pistolul în spate. Este inadmisibil ca o țară cu un  potențial agricol excepțional să devină un client umil, în loc să se îmbogățească din agricultură. La fel - turismul . La fel Sănătatea, la fel mica industrie. Crimele PCR  nu pot fi negate, dar nici incompetența, jaful național, tâlhăria cu acte în regulă nu pot fi tolerate. Cât va dura această sinistră stare? O mie de ani? Se poate. Colectiva lui Petre rămâne un vis. Orice analist va spune – ești naiv, gândești primitiv. De acord. Nu am văzut un analist să pună în practică marea sa competență. Toți se ascund după  o doctrină sau alta. Iar lucrurile sunt clare – bogăția nu se naște numai prin muncă, ea se naște mai degrabă din furt, iar sărăcia din slăbiciune, incompetență, boală, nenoroc, din orice defect care te împiedică să  fii în fruntea cursei spre îmbogățire.  Distanțele cresc, săracii, bolnavii mor, legea junglei devine dominantă. O fi aceasta legea naturală? Poate. Înseamnă că suntem foarte asemănători cu animalele de pradă.

BORIS MARIAN MEHR