Viață unui poet -Leonid Dimov(1926-1987)

30 de ani de la despărțire

Născut la Ismail-Basarabia,a fost fiul Nadejdei Dimov, fiică de învățător și al lui Naum Mordcovici, fiul unui comerciant evreu. Corin Braga i-a dedicat o monografie- prefață la Leonid Dimov, Scrisori de dragoste, Polirom, 2003. Rădăcinile evreiești, odată conștientizate, i-au pricinuit lui Dimov grele complexe de inferioritate, încercând o apropiere de antisemitismul legionar.A absolvit Colegiul „Sfântul Sava” din București, 1944, continuând cu studii (trei ani) la Facultatea de Filologie din București, facultate pe care a abandonat-o, însă. La fel a studiat 3 ani de zile biologia, fără a-și lua licența. A mai studiat în paralel, câte un an sau doi, dreptul, teologia și matematica. A fost redactor la publicații literare controlate de PCR, fără a se implica în politică.În 1959 îl cunoaște pe Dumitru Țepeneag, alături de care va teoretiza onirismul estetic. Grupul oniric îi va include pe Emil Brumaru, Sorin Titel, Virgil Mazilescu, Daniel Turcea, Iulian Neacșu, Florin Gabrea, Vintilă Ivănceanu,Valery Oișteanu.

În 1971, după Tezele din iulie, presiunea cenzurii se resimte acut și grupul se destramă, unii dintre membri plecând în exil (Țepeneag, Gabrea, Ivănceanu), alții retrăgându-se din zona vizibilă a lumii culturale (Dimov, Mazilescu, Turcea, Titel).

Relația apropiată a lui Dimov cu Țepeneag și apartenența la Grupul oniric l-a adus pe poet în atenția Securității, care l-a urmărit ani de-a rândul, după cum o dovedesc documentele din arhiva CNSAS.[Dimov a murit în urma unui stop cardiac.

Volume și antologii-Versuri, Editura pentru Literatură, București, 1966 (copertă de El. Mărgineanu)Pe malul Stixului, Editura Tineretului, București, 1968,7 poeme, Editura pentru Literatură, București, 1968,Carte de vise, Editura pentru Literatură, București, 1969 (conține ciclurile Hipnagogice, 7 proze, La capătul somnului și Poeme de veghe)Semne cerești. Rondeluri, Cartea Românească, București, 1970 Eleusis, Cartea Românească, București, 1970 (cu ilustrații de Florin Pucă)Deschideri, Cartea Românească, București, 1972 (copertă de Harry Guttman) A.B.C., Cartea Românească, București, 1973 Amintiri, Cartea Românească, București, 1973 (colaborare cu Mircea Ivănescu și Florin Pucă)La capăt, Editura Eminescu, București, 1974 Litanii pentru Horia, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1975Dialectica vârstelor, Cartea Românească, București, 1977 Tinerețe fără bătrânețe. Basm (după Petre Ispirescu și nu prea), Editura Albatros, București, 1978 Spectacol, Cartea Românească, București, 1979 (cu ilustrații de Florin Pucă) Texte, Colecția "Cele mai frumoase poezii", Editura Albatros, București, 1980 (prefață de Mircea Iorgulescu)Veșnica reîntoarcere, Cartea Românească, București, 1982

Ediții postume-Carte de vise, Editura Eminescu, București, 1991 (selecție și îngrijirea textului de Marina Dimov) Baia, Colecția "Poeți români contemporani", Editura Eminescu, București, 1995 (selecție de Marina Dimo și copertă de Daniel Nicolescu)Carte de vise, Colecția "Biblioteca școlarului", Editura Litera, Chișinău, 1997 (copertă de Isai Cârmu)Momentul oniric, Cartea Românească, București]], 1997 (texte teoretice de Dimov și Dumitru Țepeneag strânse de Corin Braga; copertă de Tudor Jebeleanu) Versuri, Editura Gramar, București, 2000 (ediție îngrijită, postfață, tabel cronologic și referințe critice de Nicolae Bârna) Scrisori de dragoste (1943-1954), Colecția "Ego-grafii", Editura Polirom, București, 2003 (corespondență; ediție îngrijită, studiu introductiv, bibliografie, notă asupra ediției și note de Corin Braga) e malul Styxului, Colecția "Ediții definitive. Scriitori români. Patrimoniu", Editura Vinea, București, 2003 (ediție realizată de Nicolae Tzone și prefațată de Gheorghe Grigurcu) Poezii (carte la borcan), Editura Humanitas, București, 2003,Vol. 1, Colecția "Biblioteca românească. Poezie", Editura Paralela 45, Pitești, 2006 (prefață de Ion Bogdan Lefter)Onirismul estetic. Antologie de texte teoretice, Nedea Print, Curtea Veche, București, 2007 (interpretări critice și prefață de Marian Victor Buciu)

Traduceri-A tradus din Marcel Raymond, Pierre Daix, Hugo Friedrich, Curzio Malaparte, Giambattista Marino, Gerard de Nerval, Andrei Belîi, Mihail Lermontov etc.

Premii și distincții-Premiul Uniunii Scriitorilor pentru traducere (1979) Premiul Asociației Scriitorilor din București pentru poezie (1968, 1977, 1982)

Opinii critice-„Un ermetic descins din Ion Barbu, balcanizant ca Gheorghe Magheru, dar la o treaptă a ființei mult superioară, arghezian și bacovian pe alocuri, „oniric” și acumulator de realități fascinante prin teribila lor concretețe, barochist, grav și burlesc deopotrivă, manierist prin gratuitatea invenției imagistice și virtuozitatea asamblării cuvintelor rare în versuri perfecte, toate acestea sunt, negreșit, adevărate. Dar, dincolo de ele, farmecul secret al artei lui Dimov scapă. Ca un silf, deși ni se înfățișează dimpotrivă în posturi mai curând grotești și neajutorate, Dimov lunecă printre definiții.” Ov. S Crohmălniceanu, Dialectica ideilor, Cronică la Dialectica vârstelor

„Ca și visele, basmele acestea lirice sunt numai aparent inocente, cu zmângălituri și culori copilărești. Sunt în fond crude și anxioase, chiar dacă îmblânzite de un estetism grațios, coregrafic, povești despre viață și moarte. Ludicul nu poate masca substratul existențial, întrebarea înspăimântată despre identitate. [...] Ușurința fanteziei lui Leonid Dimov induce adesea în eroare. Multe poezii par simple evocări sentimentale – impregnate de dulceața obiectelor cotidiene, de zgomotele străzii și ale casei, de un pitoresc vag balcanic – și sunt în definitiv niște parabole ingenioase ale morții, vieții, incertitudinii sau fricii.” Nicolae Manolescu, în România literară, nr. 21/ 1979, cronică la volumul „Spectacol”



p.conf. BMM
 

 

 

 








CARTE MPE

 

 

 

MUZICA ȘI POEZIA EVREILOR

Ep.1

 

 

 

Recentul Festival Internațional George Enescu la care participă ,ca de fiecare dată și muzicieni evrei din Israel și din multe alte țări mi-a sugerat sau retrezit dorința de a scrie un ciclu articole despre rolul și evoluția muzicii ,ca și a poeziei în istoria milenară a poporului lui Israel,fără o cronologie strictă și fără pretenția ridicolă de a epuiza un vast domeniu de cercetare specializată. Dacă muzica are o vechime de circa 40 de milenii, poezia populară, religioasă și cultă este mult mai tânără, iar poporul evreu este și mai tânăr, să ne ierte teologii. Desigur, dacă deschizi subiectul enunțat în titlu, aproape oricine va vorbi despre Psalmii lui David și Cântarea Cântărilor a lui Solomon.Dar evreii în drumul lor din cetatea Ur,prin Mesopotamia, au ajuns în Canaan, apoi în Egipt, au revenit în Canaan, au format regate,au dominat, au fost dominați, exilați  de două ori, risipindu-se în întreaga lume civilizată.Nu se cunosc popoare care să fi avut atâtea contacte, să fi preluat atâtea influențe culturale fără a-și pierde  esența religioasă și culturală, deși limbile vorbite s-au diferențiat pe zone - ebraica veche,aramaica (din antica Sirie), apoi idișul ( din dialect german,cu adausuri ebraice), ladino în Peninsula Iberică), limba actuală în Israel fiind ivrit (ebraica modernizată de Ben Iehuda). Muzica și poezia au suferit aceleași metamorfoze, fiecare în zona unde au evoluat. Puțini știu de ex. că „Sanie cu zurgălăi”, cântec popular românesc are la bază un vechi motiv evreiesc, iar imnul Statului Israel este scris pe un motiv românesc.Muzica și poezia sunt artele cele mai apropiate, dar poezia are avantajul perenității. Noi nu putem ști ce muzică se cânta în vechime, putem deduce după construcția instrumentelor, abia în ultimele patru secole notele muzicale au alcătuit „alfabetul” , așa cum noi putem citi poezia scrisă în ultimele patru milenii. Biblia este un tezaur de poezie și epos ,cu ea vom începe expunerea propusă. Utilizăm traducerea în română din ediția cea mai recentă. Începând cu primele rânduri, primele pagini simțim amploarea acestei minunate alcătuiri,fiorul liric. GENEZA –Pământul era pustiu și gol,peste fața adâncului de ape era întuneric…Urmează apariția lumii vii, alcătuirea lui Adam și a Evei, fratricidul fătuit de Cain asupra lui Abel. S-au scris nenumărate poeme culte pe această temă tragică, muzică de balet, operă și simfonică.
Vom reveni cu exemple. Ne vom opri la muzica sinagogală,la muzicieni evrei celbri,la instrumente muzicale vechi și noi, notații muzicale premoderne,etc. Aceasta este doar o introducere.


 

Ep.2 Muzica antică și sinagogală


În centrul Capitalei se află de peste 150 de ani, pe strada Sf.Vineri, Templul Coral, o frumoasă clădire în stil maur, cu un interior și mai frumos, pe care unii barbari în ianuarie 1941 nu au reșit să-l distrugă. Inițiativa a aparținut Obștei Evreilor Lehi (polonezi), iar atributul Coral este expresia dragostei pentru muzică. Dresda,Viena, Paris au și ele Temple Corale. La ridicarea edificiului a contribuit și Mihail Kogălniceanu cu 10.000 lei aur. A fost inaugurat de rabinul venit din Franța, Antoine Levy. În decursul anilor au susținut predici însoțite de muzică -M.Beck,dr.I.J.Niemirover,dr.Al.Șafran,dr.Moses Rosen,Menahem Hacohen, Raphael Shafer (actualul Prim Rabin). Templul are și o orgă de peste un secol la care a cântat și compozitorul Ivela. Muzica a fost mereu însoțită de psalmi, de versete biblice , poezie religioasă.
Este interesant că în mai toate religiile muzica a fost introdusă prin înfrângerea unei opoziții care susținea caracterul impur, chiar diavolesc al muzicii, o prejudecată respinsă de cei mai mulți credincioși. La fel a fost întâmpinat și vinul care a fost acceptat de majoritatea religiilor . Afro-americanii și africanii au introdus și dansurile lor ritmice care produc extaz, transă. Ne referim,desigur, și la mozaicii de culoare. Louis Armstrong, crescut într-o familie de evrei a preluat motive evreiești în repertoriul său.Leonard Cohen, celebru ca și Armstrong a scris poeme și partituri muzicale pe cele mai variate motive.
Pitagora considera că alcătuirea galaxiei noastre corespunde tonurilor și semitomurilor muzicale,adică unei armonii cerești, divine.În Evul Mediu învățatul Leon Ebraicul a preluat și dezvoltat această idee.
Conform Bibliei , Iubal este părintele muzicii, fiind inventatorul kinorului (lirei), ugavei, tofului (tamburinei), ultima fiind folosită și de Miriam, sora Profetului Moise. Cântecele erau înoțite de poezie și dans.În vremea regelui Solomon au mai fost aduse instrumente, motive muzicale din Egipt. Egiptenii aveau și transcripție a notelor. Înainte de a fi rege ,David îi cânta lui Saul din kinor, de unde și credința că el ar compus Psalmii, minunate poeme la care vom reveni. Pe lângă muzica sacră, ocazionată de sărbători,nunți,nașteri, înmormântări, muzica laică, adeseori veselă, satirică, etc. Profetul Isaia dezaprobă muzica și, desigur, desfrâul. Potrivit tradiției David a fost considerat creatorul muzicii liturgice și al orchestrei de instrumentiști.La instrumentele pomenite mai sus se adaugă nevel (chitară), mețiltaim(țimbalul),șofarul (cornul care anunță Anul Nou,marile sărbători),alte instrumente de suflat, trompete,oboi,flaut.De obicei leviții formau orchestrele. Sinagogile au apărut după distrugerea Primului Templu și apoi al Celui de al Doilea, dar tradiția nu s-a schimbat în Israel și în Diaspora până în zilele noastre. Aceasta este una din minunile lumii. Desigur între sefarzi ( vestul Europei) și așkenazi (est) există diferențe neesențiale, doar de limbă și unele obiceiuri. Sefarzii s-au răspândit din Spania/Portugalia în Imperiul Otoman preluând unele obiceiuri. Rolul muzicii în Diaspora a scăzut, numai vocea cantorului reprenta vechea tradiție muzicală. În schimb poezia religioasă devine prepoderentă, piyutim se numesc poemele dedicate cultului. În sec. XVI apar poeți precum Menahem din Lonsano, Israel Nahara, influențați de Cabala. Despre marele poet Iehuda Halevi, de la începutul mileniului al doilea vom vorbi mai târziu, poezia sa fiind cunoscută și azi. În comunitățile așkenazite din centrul și estul Europei se impun câtecele liturgice, iar cea mai răspândită este Kol-Nidre (toate jurămintele,în traducere, o preluare a tradiției evreilor sefarzi de a-și cere iertare pentru că și-au ascuns credința). Formațiile muzicale de klezmeri au apărut abia în sec.XIX,în Polonia,la nunți și alte sărbători. În sec. XVII-XIX, muzica slavă a avut o mare influență asupra muzicii laice evreiești, Odessa fiind un cenru important. În nordul Italiei apare muzica polifonică, care se răspândește în sinagogile din estul Europei. Sub influența hasidismului și Cabalei muzica este revigorată iar Șabatul se însoțește definitiv cu muzica vocală și instrumentală. Azi muzica evreilor s-a răspândit în mai toate zonele, împletindu-se cu muzica pop, inclusiv în mediile creștine ( ex. Hava Naghila,ș.a.)
Ep.3 Muzicieni evrei- sec.XVI-XX

În sec. XVI apar în Europa formații muzicale fără sedii stabile, oferind programe originale,laice la diverse ocazii. Adesea își găseau protectori/sponsori la curțile nobiliare, la primării. Astfel, la Mantua, familia Gonzaga a luat sub protecție o formație de cameră care a dăinuit aproape două secole. Multe comedii muzicale, madrigaluri erau susținute de artiști evrei. Un muzician cunoscut în Italia, compozitor,dirijor,interpret a fost Salamone Rossi (m.1628). La curtea împăratului habsburgic Ferdinand II era,în acea perioadă compozitorul mantovan Allegro Porto Ebreo. În Franța și Germania ,muzicienii evrei nu au fost încurajați. În schimb Praga i-a primit cu brațele deschise. În sec. XVIII, Anglia încurajează prezența muzicienilor evrei, îar în sec. XIX, majoritatea țărilor Europei cunosc prezența unor formații și personalități evrei. Mozart era în bune relații cu muzicieni și cu sponsori evrei. Devin cunoscuți Halevy, Mendelsohn- Bartholdy, Meyerbeer. Liszt era în relații excelente cu confrați evrei, spre deosebire de ginerele său,genialul Wagner. Opera din Paris datorează înființarea și renumele participării multor muzicieni și sponsori, multor evrei. Hiller, Moscheles,Thalberg,Herz, Rubinstein,Tausig,Goldmark,Bruell, strălucitul Jacques Offenbach, Zepler sunt doar câteva nume care au rămas în istoria muzicală a Parisului și a lumii.Gustav Mahler,la care vom reveni a dat un impuls memorabil muzicii moderne. Libretele, textele literare care au motivat multe creații muzicale aveau și autori evrei.Arnold Schoenberg a fost unul din inițiatorii muzicii moderne în secolul XX, urmat de Ernest Bloch, apoi de Darius Milhaud, în Franța ( Cântece populare ebraice, Poeme evreiești, sunt mostre de muzică cultă pe motive populare), la fel ca Mario Castelnuovo- Tedesco. O pleiadă de compozitori originali, Krein, Gnessin,ș.a. s-a format în Rusia, parte dintre ei emigrân în Palestina,înainte de reconstrucția Israelului. Vom reveni asupre biografiei unora dintre ei fără a uita celebra familie Strauss, antecesorul fiind evreu. De asemenea ne vom opri la pleiada compozitorilor și interpreților evrei din America.
Ep. 4 Psalmii și Cântarea Cântărilor
Biblia este o scriere cu caracter epic, mitologic și liric. În română ea a fost tradusă din mai multe limbi – ebraică, aramaică, greacă, dar mai există traduceri în latină,germană, engleză. rusă, franceză, alte zeci de limbi mai vechi și mai noi. Am folosit pentru română o variantă mai modernă a Pr. Dumitru Cornilescu în cazul Psalmilor și cea a talentatului poet erudit Radu Cârneci,în cazul Cântării Cântărilor. Recunoștința noastră.
Psalmii, 150 la număr nu au numai o funcție fundamental cultică, ei au un rol moral, sunt o neprețuită moștenire estetică și civilizatorie. Zeci, sute de poeți s-au format ca artiști în ecoul milenar al Psalmilor. „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi”…„Calea celor păcătoși duce la pieire”. Fiecare Psalm este un îndemn spre respect pentru cinste, dreptate. De multe ori Psalmistul se adresează marelui cântăreț, interpreților la coarde, poezia se integrează muzicii așa cum Oda Bucuriei a lui Schiller s-a integrat în ultima parte a Simfoniei IX a lui Beethoven.Uneori în subtitlu apare -O cântare a lui David. Îndemnuri precum-Îngrijește de cel sărac. Sunt mustrați cei răi și lacomi. Decalogul este reluat în diverse forme. Episoade istorice se regăsesc, precum Exilul babilonean mult mai târziu decât domnia lui.Remarcabili sunt Psalmii în ultima parte- 130-„Din adâncul adâncului Te chem,Doamne” și 137-„La apa Babilonului ședeam și plângeam”.
Cântarea Câtărilor(în ebraică Șir Șirim) este una dintre capodoperele liricii antice, face parte din Biblie (Vechiul Testament) și apărut în zeci de variante,în funcție de limba din care a fost tradusă- aramaică, ebraică, greacă, latină, franceză, germană, engleză, etc. Radu Cârneci, poet român de vastă experiență a împărțit poemul în șapte cânturi, el și-a finalizat lucrarea în 1972. Alți traducător au extins poemul la opt cânturi. Radu Cârneci pune accentul pe puritatea sentimentului de iubire, plăcerea carnală nefiind despărțită de comuniunea spirituală. Cadrul este rustic, metaforele de asemenea. Se pot face multe paralelisme cu creațiile altor popoare ,în special orientale. Femeia este iubită și proslăvită.
Ep.5 Muzicieni evrei

Mă voi opri la un ilustru exemplu -familia Strauss. Cel mai faimos a fost Johann Strauss II. Bunicul său era evreu. Tatăl său a fost supranumit regele valsului,titlu preluat și de fiu. S-a născut la 25 octombrie 1825,în apropierea Vienei. ceva mai în vârstă decât împăratul, dar a fost mai cunoscut. A compus circa 200 de valsuri, toate interpretate și apreciate. „Dunărea albastră”, „Sânge vienez”,„Povestiri din Pădurea vieneză”, „Vocile primăverii” sunt celebre în lume.„Marșul lui Radetzky”,la fel de cunoscut e compus de tatăl său, cu același nume. Dinastia Strauss s-a compus din Johann, care a impus valsul,la origine un dans rustic, Johann II, autor de valsuri și operete celebre, care l-au pus în umbră pe Offenbach, Josef și Eduard. Am început cu această familie, covetită la catolicism, care după legislația nazistă de la Nuremberg ar fi fost considerată iudee, deci condamnată la gazare în sec.XX. Dar ce ar fi fost Viena și civilizația europeană fără ei. I-a iubit și ultranaționalistul Wagner.Mahler,Ravel, Berg s-au înclinat în fața geniului straussian. La fel și Berlioz.
Puțini știu că Giuseppe Verdi era de origine evreiască,prin bunici, a compus și o operă de inspirație Biblică -„Nabucco„ -1842. În Germania Kurt Weil a compus „Opera de trei parale” după Bertolt Brecht. Alt autor eveu a fost Paul Hinemith.În Franța au fost Georges Bizet, cu opera „Carmen”, Giacomo Meyerbeer, Jacques Offenbach, Maurice Ravel, Camille Saint-Saens, în SUA George Gershwin. La aceștia se adaugă numeroși compozitori și iterpreți , (alfabetic)-Paul Abraham,Isaac Albenitz, Leopold Auer, Alban Berg, Leonard Bernstein, Matvei Blanter, Ernest Bloch, Max Bruch, Anton Bruckner, Eduard Caudella,Ferdinand David, Isac Dunaevski, Max Eisicovici, Hans Fischler,Mischa Elman, Ludovic Feldman, Eddy Nelson, Vaclav Dobias, Alfred Einsten., Edmund Eysler, Anni Fischer, Miguel Fleta, G. Gershwin, Emil Gilels, Stan Golestan,, Louis Freitas, R.Glier, E.Grieg, J.Halevy, Clara Haskil, Jascha Heifetz, V.Horovitz, D.Kabalevski,Leonid Kogan,O.Jeremias, M. Karlowicz, Leonid Kogan, E.Korngold, S. Lemeșev, H.Levi, Lazare Levy, Lorin Maazel, Igor Markevici, Joseph Marx, Alfred Mendelsohn,Mendelsohn-Bartholdy,Yehudi Menuhin, Darius Milhaud, Nathan Milstein, David Oistrah, Daniil Șafran, Isac Stern, Iakov Zak, mulți alți.
În continuare ne vom opri la muzicieni și poeți evrei de prestigiu internațional, parte din ei menționați și mai sus.

Ep. 6 Muzicieni și poeți evrei din Romania(alfabetic)-

A

Algazi Eliahim(1894-1939) -tenor la Opera Română, alte scene,invitat la Curtea Regală
Algazi Leon (1890-1971)- compozitor,critic,profesor,organist, Bucuresti,L Muzicieni eipzig,Paris (dirijor la Grande Synagogue), audiții radio, conferințe, articole,inițiatorul primului Congres Internațional de Muzicologie Ebraică -Paris 1957
Almosnino George(1936-1994)- poet modernist, tradus la Viena,Luxembourg, Basel, apreciat de critici prestigioși

Aramă Horia(1930-2007)- poet, eseist, prozator SF, traducător, redactor
Aramesco Leonardo (1898-?)- tenor cunoscut în România,Germania, Cehia, în 1933 s-a refugiat la Amsterdam, nu se cunosc condițiile morții

Aranovici Șico(1905-1969)- compozitor,dirijor la Chișinău
Auslaender Rose(1911-1978) -poetă de limbă germană, a trăit la Cernăuți, New York, a revenit,l-a cunoscut pe Paul Celan, după război pleacă în SUA, scrie în engleză, în 1964 vine la Viena, scrie în germană, moare la Duesseldorf, devine celebră postum, tradusă în engleză,franceză, ivrit,română
B.

Baltazar Camil(1902-1977)- Leopold Goldstein -poet modernist, numit de Camil Petrescu „poet al luminii”, apreciat ca simbolist de Lovinescu,Ion Barbu,Perpessicius, Crohmălniceanu, s-a inspirat și din Biblie, a scris despre alți scriitori,memorii, traduceri (Renan,Th.Mann,Rearque, etc.
Banuș Maria (1914-1999) -poetă prolifică și ca traducătoare, remacată de la debut de G.Călinescu, marginalizată depă 1989
Baranga Aurel (1913-1979)-poet avangardist, eseist, dramaturg proletcultist

Bard Oszkar (1893-1942)- poet și dramaturg, a avut piese jucate la Cluj, Berlin,Budapesta, a tradus din Blaga

Bercovici Gertruda(?-1943) - pianistă,solistă, născută la Viena, îndrumată de Franz Lehar, s-a stabilit la București
Bercovici Israil (1921-1988) - poet,dramaturg, traducător, idișist,junalist,memorialist, a fost secretar literar la TES, a conferențiat în mai multe capitale europene, a fost distins cu premii naționale și internaționale
Bonciu H.(1893-1950) -poet, prozator, s-a afirmat la cenaclul Sburătorul, apoi apreciat de Crohmălniceanu, numeroase traduceri,
Boz Lucian (1908-2003) -poet,critic,prozator,pleacă la Paris în 1937, internat la Drancy în 1940, revine în România în 1944,apoi la Paris și în 1951 în Australia. Monografii despre Eminescu,ș.a.
Brassai Viktor (1913-1944) - poet, traducător
Brauner Harry (1908-1988)- etnomuzicolog, deținut politic sub comuniști

Breslașu Marcel (1903-1966)-poet proletcultist, traducător,compozitor
Brumaru Ada(1930-2008)- critic muzical, activitate la radio și în presă
C.

Celan Paul (1920-1970) -poet de limbă germană, a început să publice în România ,apoi la Paris,în anii 1941 -44 a fost deportat, părinții au fost uciși în Transnisria, după război a trăit la București, Viena,Paris, s-a sinucis aruncându-se în Sena. Este considerat un maestru al poeziei germane.
Cohen- Bucureșteanu Abraham(1840-1877)- poet, om de teatru, primul literat evreu de limbă română
Comissiona Sergiu(1928-2005) -dirijor la București, Sibiu, Haifa, Goeteborg -Suedia, la Radio-Olanda, din 1946 a trăit în SUA, turnee în 25 de țări
Constantinescu Paul (1909-1963)- compozitor , studii și prelegeri la București,Viena,premii la București, Karlovy Vary, membru cor. al Academiei Române

Costin Sebastian( 1939-1997)-poet, critic, prozator, a emigrat în Israel în 1973

Cristian V.(1912 -?)- poet,jurnalist
D.

Deda Edmond(1920-2006)-compozitor ,a studiat la București, Londra, autor cunoscut de muzică ușoară

Demian Wilhelm(1910 -?)-compozitor,dirijor muzică simfonică, instrumentală

Dominic A.(1889-1942)- poet,dramaturg, a studiat la București,Paris,Bruxelles, apreciat de Lovinescu, Rebreanu,,psalmist,comparat cu V.Voiculescu, autor

al unui grandios poem „Israel”,apreciat de Iorga, Camil Baltazar,Crohmălniceanu, a tradus din Dostoievski, Strindberg,Ibsen. În 1920 a fost,se spune,propus  pentru Premiul Nobel, un talent prea puțin cunoscut


E


Ehrenkranz Benjamin (1819-1883)- poet popular de idiș și ebraică, cunoscut sub numele de Velvl Zbarjer, după locul nașterii din Galiția, a călătorit în multe țări, a fost la New York, a murit la Galata (Turcia)


Ehrlich Henri (1822-1899) -compozitor, pianist, folclorist, critic muzical, a studiat la Viena,a concertat în țară și în străinătate, a fost pianit la Curtea Regală.britanică, profesor la Conservatorul din Berlin.


Eisikovitz Max (1908-1983)- compozitor ,folclorist, diplomat în patru discipline, în anii războiului a fost la Timișoara ca profesor, a creat Școala Goldmark.pentru tinere talente, după război a predat la Conservatorul de la Cluj, a fost rector, a înființat Opera Maghiară din Cluj, a lăsat o moștenire remarcabilă și discipoli






 







 

 

 

CARTE MPE





 

 

 
 ,

CARTE MPE

 

 

 

MUZICA ȘI POEZIA EVREILOR

Ep.1

 

 

 

Recentul Festival Internațional George Enescu la care participă ,ca de fiecare dată și muzicieni evrei din Israel și din multe alte țări mi-a sugerat sau retrezit dorința de a scrie un ciclu articole despre rolul și evoluția muzicii ,ca și a poeziei în istoria milenară a poporului lui Israel,fără o cronologie strictă și fără pretenția ridicolă de a epuiza un vast domeniu de cercetare specializată. Dacă muzica are o vechime de circa 40 de milenii, poezia populară, religioasă și cultă este mult mai tânără, iar poporul evreu este și mai tânăr, să ne ierte teologii. Desigur, dacă deschizi subiectul enunțat în titlu, aproape oricine va vorbi despre Psalmii lui David și Cântarea Cântărilor a lui Solomon.Dar evreii în drumul lor din cetatea Ur,prin Mesopotamia, au ajuns în Canaan, apoi în Egipt, au revenit în Canaan, au format regate,au dominat, au fost dominați, exilați  de două ori, risipindu-se în întreaga lume civilizată.Nu se cunosc popoare care să fi avut atâtea contacte, să fi preluat atâtea influențe culturale fără a-și pierde  esența religioasă și culturală, deși limbile vorbite s-au diferențiat pe zone - ebraica veche,aramaica (din antica Sirie), apoi idișul ( din dialect german,cu adausuri ebraice), ladino în Peninsula Iberică), limba actuală în Israel fiind ivrit (ebraica modernizată de Ben Iehuda). Muzica și poezia au suferit aceleași metamorfoze, fiecare în zona unde au evoluat. Puțini știu de ex. că „Sanie cu zurgălăi”, cântec popular românesc are la bază un vechi motiv evreiesc, iar imnul Statului Israel este scris pe un motiv românesc.Muzica și poezia sunt artele cele mai apropiate, dar poezia are avantajul perenității. Noi nu putem ști ce muzică se cânta în vechime, putem deduce după construcția instrumentelor, abia în ultimele patru secole notele muzicale au alcătuit „alfabetul” , așa cum noi putem citi poezia scrisă în ultimele patru milenii. Biblia este un tezaur de poezie și epos ,cu ea vom începe expunerea propusă. Utilizăm traducerea în română din ediția cea mai recentă. Începând cu primele rânduri, primele pagini simțim amploarea acestei minunate alcătuiri,fiorul liric. GENEZA –Pământul era pustiu și gol,peste fața adâncului de ape era întuneric…Urmează apariția lumii vii, alcătuirea lui Adam și a Evei, fratricidul fătuit de Cain asupra lui Abel. S-au scris nenumărate poeme culte pe această temă tragică, muzică de balet, operă și simfonică.
Vom reveni cu exemple. Ne vom opri la muzica sinagogală,la muzicieni evrei celbri,la instrumente muzicale vechi și noi, notații muzicale premoderne,etc. Aceasta este doar o introducere.


 

Ep.2 Muzica antică și sinagogală


În centrul Capitalei se află de peste 150 de ani, pe strada Sf.Vineri, Templul Coral, o frumoasă clădire în stil maur, cu un interior și mai frumos, pe care unii barbari în ianuarie 1941 nu au reșit să-l distrugă. Inițiativa a aparținut Obștei Evreilor Lehi (polonezi), iar atributul Coral este expresia dragostei pentru muzică. Dresda,Viena, Paris au și ele Temple Corale. La ridicarea edificiului a contribuit și Mihail Kogălniceanu cu 10.000 lei aur. A fost inaugurat de rabinul venit din Franța, Antoine Levy. În decursul anilor au susținut predici însoțite de muzică -M.Beck,dr.I.J.Niemirover,dr.Al.Șafran,dr.Moses Rosen,Menahem Hacohen, Raphael Shafer (actualul Prim Rabin). Templul are și o orgă de peste un secol la care a cântat și compozitorul Ivela. Muzica a fost mereu însoțită de psalmi, de versete biblice , poezie religioasă.
Este interesant că în mai toate religiile muzica a fost introdusă prin înfrângerea unei opoziții care susținea caracterul impur, chiar diavolesc al muzicii, o prejudecată respinsă de cei mai mulți credincioși. La fel a fost întâmpinat și vinul care a fost acceptat de majoritatea religiilor . Afro-americanii și africanii au introdus și dansurile lor ritmice care produc extaz, transă. Ne referim,desigur, și la mozaicii de culoare. Louis Armstrong, crescut într-o familie de evrei a preluat motive evreiești în repertoriul său.Leonard Cohen, celebru ca și Armstrong a scris poeme și partituri muzicale pe cele mai variate motive.
Pitagora considera că alcătuirea galaxiei noastre corespunde tonurilor și semitomurilor muzicale,adică unei armonii cerești, divine.În Evul Mediu învățatul Leon Ebraicul a preluat și dezvoltat această idee.
Conform Bibliei , Iubal este părintele muzicii, fiind inventatorul kinorului (lirei), ugavei, tofului (tamburinei), ultima fiind folosită și de Miriam, sora Profetului Moise. Cântecele erau înoțite de poezie și dans.În vremea regelui Solomon au mai fost aduse instrumente, motive muzicale din Egipt. Egiptenii aveau și transcripție a notelor. Înainte de a fi rege ,David îi cânta lui Saul din kinor, de unde și credința că el ar compus Psalmii, minunate poeme la care vom reveni. Pe lângă muzica sacră, ocazionată de sărbători,nunți,nașteri, înmormântări, muzica laică, adeseori veselă, satirică, etc. Profetul Isaia dezaprobă muzica și, desigur, desfrâul. Potrivit tradiției David a fost considerat creatorul muzicii liturgice și al orchestrei de instrumentiști.La instrumentele pomenite mai sus se adaugă nevel (chitară), mețiltaim(țimbalul),șofarul (cornul care anunță Anul Nou,marile sărbători),alte instrumente de suflat, trompete,oboi,flaut.De obicei leviții formau orchestrele. Sinagogile au apărut după distrugerea Primului Templu și apoi al Celui de al Doilea, dar tradiția nu s-a schimbat în Israel și în Diaspora până în zilele noastre. Aceasta este una din minunile lumii. Desigur între sefarzi ( vestul Europei) și așkenazi (est) există diferențe neesențiale, doar de limbă și unele obiceiuri. Sefarzii s-au răspândit din Spania/Portugalia în Imperiul Otoman preluând unele obiceiuri. Rolul muzicii în Diaspora a scăzut, numai vocea cantorului reprenta vechea tradiție muzicală. În schimb poezia religioasă devine prepoderentă, piyutim se numesc poemele dedicate cultului. În sec. XVI apar poeți precum Menahem din Lonsano, Israel Nahara, influențați de Cabala. Despre marele poet Iehuda Halevi, de la începutul mileniului al doilea vom vorbi mai târziu, poezia sa fiind cunoscută și azi. În comunitățile așkenazite din centrul și estul Europei se impun câtecele liturgice, iar cea mai răspândită este Kol-Nidre (toate jurămintele,în traducere, o preluare a tradiției evreilor sefarzi de a-și cere iertare pentru că și-au ascuns credința). Formațiile muzicale de klezmeri au apărut abia în sec.XIX,în Polonia,la nunți și alte sărbători. În sec. XVII-XIX, muzica slavă a avut o mare influență asupra muzicii laice evreiești, Odessa fiind un cenru important. În nordul Italiei apare muzica polifonică, care se răspândește în sinagogile din estul Europei. Sub influența hasidismului și Cabalei muzica este revigorată iar Șabatul se însoțește definitiv cu muzica vocală și instrumentală. Azi muzica evreilor s-a răspândit în mai toate zonele, împletindu-se cu muzica pop, inclusiv în mediile creștine ( ex. Hava Naghila,ș.a.)
Ep.3 Muzicieni evrei- sec.XVI-XX

În sec. XVI apar în Europa formații muzicale fără sedii stabile, oferind programe originale,laice la diverse ocazii. Adesea își găseau protectori/sponsori la curțile nobiliare, la primării. Astfel, la Mantua, familia Gonzaga a luat sub protecție o formație de cameră care a dăinuit aproape două secole. Multe comedii muzicale, madrigaluri erau susținute de artiști evrei. Un muzician cunoscut în Italia, compozitor,dirijor,interpret a fost Salamone Rossi (m.1628). La curtea împăratului habsburgic Ferdinand II era,în acea perioadă compozitorul mantovan Allegro Porto Ebreo. În Franța și Germania ,muzicienii evrei nu au fost încurajați. În schimb Praga i-a primit cu brațele deschise. În sec. XVIII, Anglia încurajează prezența muzicienilor evrei, îar în sec. XIX, majoritatea țărilor Europei cunosc prezența unor formații și personalități evrei. Mozart era în bune relații cu muzicieni și cu sponsori evrei. Devin cunoscuți Halevy, Mendelsohn- Bartholdy, Meyerbeer. Liszt era în relații excelente cu confrați evrei, spre deosebire de ginerele său,genialul Wagner. Opera din Paris datorează înființarea și renumele participării multor muzicieni și sponsori, multor evrei. Hiller, Moscheles,Thalberg,Herz, Rubinstein,Tausig,Goldmark,Bruell, strălucitul Jacques Offenbach, Zepler sunt doar câteva nume care au rămas în istoria muzicală a Parisului și a lumii.Gustav Mahler,la care vom reveni a dat un impuls memorabil muzicii moderne. Libretele, textele literare care au motivat multe creații muzicale aveau și autori evrei.Arnold Schoenberg a fost unul din inițiatorii muzicii moderne în secolul XX, urmat de Ernest Bloch, apoi de Darius Milhaud, în Franța ( Cântece populare ebraice, Poeme evreiești, sunt mostre de muzică cultă pe motive populare), la fel ca Mario Castelnuovo- Tedesco. O pleiadă de compozitori originali, Krein, Gnessin,ș.a. s-a format în Rusia, parte dintre ei emigrân în Palestina,înainte de reconstrucția Israelului. Vom reveni asupre biografiei unora dintre ei fără a uita celebra familie Strauss, antecesorul fiind evreu. De asemenea ne vom opri la pleiada compozitorilor și interpreților evrei din America.
Ep. 4 Psalmii și Cântarea Cântărilor
Biblia este o scriere cu caracter epic, mitologic și liric. În română ea a fost tradusă din mai multe limbi – ebraică, aramaică, greacă, dar mai există traduceri în latină,germană, engleză. rusă, franceză, alte zeci de limbi mai vechi și mai noi. Am folosit pentru română o variantă mai modernă a Pr. Dumitru Cornilescu în cazul Psalmilor și cea a talentatului poet erudit Radu Cârneci,în cazul Cântării Cântărilor. Recunoștința noastră.
Psalmii, 150 la număr nu au numai o funcție fundamental cultică, ei au un rol moral, sunt o neprețuită moștenire estetică și civilizatorie. Zeci, sute de poeți s-au format ca artiști în ecoul milenar al Psalmilor. „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi”…„Calea celor păcătoși duce la pieire”. Fiecare Psalm este un îndemn spre respect pentru cinste, dreptate. De multe ori Psalmistul se adresează marelui cântăreț, interpreților la coarde, poezia se integrează muzicii așa cum Oda Bucuriei a lui Schiller s-a integrat în ultima parte a Simfoniei IX a lui Beethoven.Uneori în subtitlu apare -O cântare a lui David. Îndemnuri precum-Îngrijește de cel sărac. Sunt mustrați cei răi și lacomi. Decalogul este reluat în diverse forme. Episoade istorice se regăsesc, precum Exilul babilonean mult mai târziu decât domnia lui.Remarcabili sunt Psalmii în ultima parte- 130-„Din adâncul adâncului Te chem,Doamne” și 137-„La apa Babilonului ședeam și plângeam”.
Cântarea Câtărilor(în ebraică Șir Șirim) este una dintre capodoperele liricii antice, face parte din Biblie (Vechiul Testament) și apărut în zeci de variante,în funcție de limba din care a fost tradusă- aramaică, ebraică, greacă, latină, franceză, germană, engleză, etc. Radu Cârneci, poet român de vastă experiență a împărțit poemul în șapte cânturi, el și-a finalizat lucrarea în 1972. Alți traducător au extins poemul la opt cânturi. Radu Cârneci pune accentul pe puritatea sentimentului de iubire, plăcerea carnală nefiind despărțită de comuniunea spirituală. Cadrul este rustic, metaforele de asemenea. Se pot face multe paralelisme cu creațiile altor popoare ,în special orientale. Femeia este iubită și proslăvită.
Ep.5 Muzicieni evrei

Mă voi opri la un ilustru exemplu -familia Strauss. Cel mai faimos a fost Johann Strauss II. Bunicul său era evreu. Tatăl său a fost supranumit regele valsului,titlu preluat și de fiu. S-a născut la 25 octombrie 1825,în apropierea Vienei. ceva mai în vârstă decât împăratul, dar a fost mai cunoscut. A compus circa 200 de valsuri, toate interpretate și apreciate. „Dunărea albastră”, „Sânge vienez”,„Povestiri din Pădurea vieneză”, „Vocile primăverii” sunt celebre în lume.„Marșul lui Radetzky”,la fel de cunoscut e compus de tatăl său, cu același nume. Dinastia Strauss s-a compus din Johann, care a impus valsul,la origine un dans rustic, Johann II, autor de valsuri și operete celebre, care l-au pus în umbră pe Offenbach, Josef și Eduard. Am început cu această familie, covetită la catolicism, care după legislația nazistă de la Nuremberg ar fi fost considerată iudee, deci condamnată la gazare în sec.XX. Dar ce ar fi fost Viena și civilizația europeană fără ei. I-a iubit și ultranaționalistul Wagner.Mahler,Ravel, Berg s-au înclinat în fața geniului straussian. La fel și Berlioz.
Puțini știu că Giuseppe Verdi era de origine evreiască,prin bunici, a compus și o operă de inspirație Biblică -„Nabucco„ -1842. În Germania Kurt Weil a compus „Opera de trei parale” după Bertolt Brecht. Alt autor eveu a fost Paul Hinemith.În Franța au fost Georges Bizet, cu opera „Carmen”, Giacomo Meyerbeer, Jacques Offenbach, Maurice Ravel, Camille Saint-Saens, în SUA George Gershwin. La aceștia se adaugă numeroși compozitori și iterpreți , (alfabetic)-Paul Abraham,Isaac Albenitz, Leopold Auer, Alban Berg, Leonard Bernstein, Matvei Blanter, Ernest Bloch, Max Bruch, Anton Bruckner, Eduard Caudella,Ferdinand David, Isac Dunaevski, Max Eisicovici, Hans Fischler,Mischa Elman, Ludovic Feldman, Eddy Nelson, Vaclav Dobias, Alfred Einsten., Edmund Eysler, Anni Fischer, Miguel Fleta, G. Gershwin, Emil Gilels, Stan Golestan,, Louis Freitas, R.Glier, E.Grieg, J.Halevy, Clara Haskil, Jascha Heifetz, V.Horovitz, D.Kabalevski,Leonid Kogan,O.Jeremias, M. Karlowicz, Leonid Kogan, E.Korngold, S. Lemeșev, H.Levi, Lazare Levy, Lorin Maazel, Igor Markevici, Joseph Marx, Alfred Mendelsohn,Mendelsohn-Bartholdy,Yehudi Menuhin, Darius Milhaud, Nathan Milstein, David Oistrah, Daniil Șafran, Isac Stern, Iakov Zak, mulți alți.
În continuare ne vom opri la muzicieni și poeți evrei de prestigiu internațional, parte din ei menționați și mai sus.

Ep. 6 Muzicieni și poeți evrei din Romania(alfabetic)-

A

Algazi Eliahim(1894-1939) -tenor la Opera Română, alte scene,invitat la Curtea Regală
Algazi Leon (1890-1971)- compozitor,critic,profesor,organist, Bucuresti,L Muzicieni eipzig,Paris (dirijor la Grande Synagogue), audiții radio, conferințe, articole,inițiatorul primului Congres Internațional de Muzicologie Ebraică -Paris 1957
Almosnino George(1936-1994)- poet modernist, tradus la Viena,Luxembourg, Basel, apreciat de critici prestigioși

Aramă Horia(1930-2007)- poet, eseist, prozator SF, traducător, redactor
Aramesco Leonardo (1898-?)- tenor cunoscut în România,Germania, Cehia, în 1933 s-a refugiat la Amsterdam, nu se cunosc condițiile morții

Aranovici Șico(1905-1969)- compozitor,dirijor la Chișinău
Auslaender Rose(1911-1978) -poetă de limbă germană, a trăit la Cernăuți, New York, a revenit,l-a cunoscut pe Paul Celan, după război pleacă în SUA, scrie în engleză, în 1964 vine la Viena, scrie în germană, moare la Duesseldorf, devine celebră postum, tradusă în engleză,franceză, ivrit,română
B.

Baltazar Camil(1902-1977)- Leopold Goldstein -poet modernist, numit de Camil Petrescu „poet al luminii”, apreciat ca simbolist de Lovinescu,Ion Barbu,Perpessicius, Crohmălniceanu, s-a inspirat și din Biblie, a scris despre alți scriitori,memorii, traduceri (Renan,Th.Mann,Rearque, etc.
Banuș Maria (1914-1999) -poetă prolifică și ca traducătoare, remacată de la debut de G.Călinescu, marginalizată depă 1989
Baranga Aurel (1913-1979)-poet avangardist, eseist, dramaturg proletcultist

Bard Oszkar (1893-1942)- poet și dramaturg, a avut piese jucate la Cluj, Berlin,Budapesta, a tradus din Blaga

Bercovici Gertruda(?-1943) - pianistă,solistă, născută la Viena, îndrumată de Franz Lehar, s-a stabilit la București
Bercovici Israil (1921-1988) - poet,dramaturg, traducător, idișist,junalist,memorialist, a fost secretar literar la TES, a conferențiat în mai multe capitale europene, a fost distins cu premii naționale și internaționale


Bonciu H.(1893-1950) -poet, prozator, s-a afirmat la cenaclul Sburătorul, apoi apreciat de Crohmălniceanu, numeroase traduceri,

Boz Lucian (1908-2003) -poet,critic,prozator,pleacă la Paris în 1937, internat la Drancy în 1940, revine în România în 1944,apoi la Paris și în 1951 în Australia. Monografii despre Eminescu,ș.a.

Brassai Viktor (1913-1944) - poet, traducător

Brauner Harry (1908-1988)- etnomuzicolog, deținut politic sub comuniști

Breslașu Marcel (1903-1966)-poet proletcultist, traducător,compozitor

Brumaru Ada(1930-2008)- critic muzical, activitate la radio și în presă
 

 



Muzica și poezia la evrei(1)






























 

MUZICA ȘI POEZIA EVREILOR

 

 

 

 

Recentul Festival Internațional George Enescu la care participă ,ca de fiecare dată și muzicieni evrei din Israel și din multe alte țări mi-a sugerat sau retrezit dorința de a scrie un ciclu articole despre rolul și evoluția muzicii ,ca și a poeziei în istoria milenară a poporului lui Israel,fără o cronologie strictă și fără pretenția ridicolă de a epuiza un vast domeniu de cercetare specializată. Dacă muzica are o vechime de circa 40 de milenii, poezia populară, religioasă și cultă este mult mai tânără, iar poporul evreu este și mai tânăr, să ne ierte teologii. Desigur, dacă deschizi subiectul enunțat în titlu, aproape oricine va vorbi despre Psalmii lui David și Cântarea Cântărilor a lui Solomon.Dar evreii în drumul lor din cetatea Ur,prin Mesopotamia, au ajuns în Canaan, apoi în Egipt, au revenit în Canaan, au format regate,au dominat, au fost dominați, exilați de două ori, risipindu-se în întreaga lume civilizată.Nu se cunosc popoare care să fi avut atâtea contacte, să fi preluat atâtea influențe culturale fără a-și pierde esența religioasă și culturală, deși limbile vorbite s-au diferențiat pe zone - ebraica veche,aramaica (din antica Sirie), apoi idișul ( din dialect german,cu adausuri ebraice), ladino în Peninsula Iberică), limba actuală în Israel fiind ivrit (ebraica modernizată de Ben Iehuda). Muzica și poezia au suferit aceleași metamorfoze, fiecare în zona unde au evoluat. Puțini știu de ex. că „Sanie cu zurgălăi”, cântec popular românesc are la bază un vechi motiv evreiesc, iar imnul Statului Israel este scris pe un motiv românesc.Muzica și poezia sunt artele cele mai apropiate, dar poezia are avantajul perenității. Noi nu putem ști ce muzică se cânta în vechime, putem deduce după construcția instrumentelor, abia în ultimele patru secole notele muzicale au alcătuit „alfabetul” , așa cum noi putem citi poezia scrisă în ultimele patru milenii. Biblia este un tezaur de poezie și epos ,cu ea vom începe expunerea propusă. Utilizăm traducerea în română din ediția cea mai recentă. Începând cu primele rânduri, primele pagini simțim amploarea acestei minunate alcătuiri,fiorul liric. GENEZA –Pământul era pustiu și gol,peste fața adâncului de ape era întuneric…Urmează apariția lumii vii, alcătuirea lui Adam și a Evei, fratricidul fătuit de Cain asupra lui Abel. S-au scris nenumărate poeme culte pe această temă tragică, muzică de balet, operă și simfonică.

Vom reveni cu exemple. Ne vom opri la muzica sinagogală,la muzicieni evrei celbri,la instrumente muzicale vechi și noi, notații muzicale premoderne,etc. Aceasta este doar o introducere.

BORIS MEHR

Ep.2 Muzica antică și sinagogală

 

În centrul Capitalei se află de peste 150 de ani, pe strada Sf.Vineri, Templul Coral, o frumoasă clădire în stil maur, cu un interior și mai frumos, pe care unii barbari în ianuarie 1941 nu au reșit să-l distrugă. Inițiativa a aparținut Obștei Evreilor Lehi (polonezi), iar atributul Coral este expresia dragostei pentru muzică. Dresda,Viena, Paris au și ele Temple Corale. La ridicarea edificiului a contribuit și Mihail Kogălniceanu cu 10.000 lei aur. A fost inaugurat de rabinul venit din Franța, Antoine Levy. În decursul anilor au susținut predici însoțite de muzică -M.Beck,dr.I.J.Niemirover,dr.Al.Șafran,dr.Moses Rosen,Menahem Hacohen, Raphael Shafer (actualul Prim Rabin). Templul are și o orgă de peste un secol la care a cântat și compozitorul Ivela. Muzica a fost mereu însoțită de psalmi, de versete biblice , poezie religioasă.

Este interesant că în mai toate religiile muzica a fost introdusă prin înfrângerea unei opoziții care susținea caracterul impur, chiar diavolesc al muzicii, o prejudecată respinsă de cei mai mulți credincioși. La fel a fost întâmpinat și vinul care a fost acceptat de majoritatea religiilor . Afro-americanii și africanii au introdus și dansurile lor ritmice care produc extaz, transă. Ne referim,desigur, și la mozaicii de culoare. Louis Armstrong, crescut într-o familie de evrei a preluat motive evreiești în repertoriul său.Leonard Cohen, celebru ca și Armstrong a scris poeme și partituri muzicale pe cele mai variate motive.

Pitagora considera că alcătuirea galaxiei noastre corespunde tonurilor și semitomurilor muzicale,adică unei armonii cerești, divine.În Evul Mediu învățatul Leon Ebraicul a preluat și dezvoltat această idee.


Conform Bibliei , Iubal este părintele muzicii, fiind inventatorul kinorului (lirei), ugavei, tofului (tamburinei), ultima fiind folosită și de Miriam, sora Profetului Moise. Cântecele erau înoțite de poezie și dans.În vremea regelui Solomon au mai fost aduse instrumente, motive muzicale din Egipt. Egiptenii aveau și transcripție a notelor. Înainte de a fi rege ,David îi cânta lui Saul din kinor, de unde și credința că el ar compus Psalmii, minunate poeme la care vom reveni. Pe lângă muzica sacră, ocazionată de sărbători,nunți,nașteri, înmormântări, muzica laică, adeseori veselă, satirică, etc. Profetul Isaia dezaprobă muzica și, desigur, desfrâul. Potrivit tradiției David a fost considerat creatorul muzicii liturgice și al orchestrei de instrumentiști.La instrumentele pomenite mai sus se adaugă nevel (chitară), mețiltaim(țimbalul),șofarul (cornul care anunță Anul Nou,marile sărbători),alte instrumente de suflat, trompete,oboi,flaut.De obicei leviții formau orchestrele. Sinagogile au apărut după distrugerea Primului Templu și apoi al Celui de al Doilea, dar tradiția nu s-a schimbat în Israel și în Diaspora până în zilele noastre. Aceasta este una din minunile lumii. Desigur între sefarzi ( vestul Europei) și așkenazi (est) există diferențe neesențiale, doar de limbă și unele obiceiuri. Sefarzii s-au răspândit din Spania/Portugalia în Imperiul Otoman preluând unele obiceiuri. Rolul muzicii în Diaspora a scăzut, numai vocea cantorului reprenta vechea tradiție muzicală. În schimb poezia religioasă devine prepoderentă, piyutim se numesc poemele dedicate cultului. În sec. XVI apar poeți precum Menahem din Lonsano, Israel Nahara, influențați de Cabala. Despre marele poet Iehuda Halevi, de la începutul mileniului al doilea vom vorbi mai târziu, poezia sa fiind cunoscută și azi. În comunitățile așkenazite din centrul și estul Europei se impun câtecele liturgice, iar cea mai răspândită este Kol-Nidre (toate jurămintele,în traducere, o preluare a tradiției evreilor sefarzi de a-și cere iertare pentru că și-au ascuns credința). Formațiile muzicale de klezmeri au apărut abia în sec.XIX,în Polonia,la nunți și alte sărbători. În sec. XVII-XIX, muzica slavă a avut o mare influență asupra muzicii laice evreiești, Odessa fiind un cenru important. În nordul Italiei apare muzica polifonică, care se răspândește în sinagogile din estul Europei. Sub influența hasidismului și Cabalei muzica este revigorată iar Șabatul se însoțește definitiv cu muzica vocală și instrumentală. Azi muzica evreilor s-a răspândit în mai toate zonele, împletindu-se cu muzica pop, inclusiv în mediile creștine ( ex. Hava Naghila,ș.a.)


Ep.3 Muzicieni evrei- sec.XVI-XX

În sec. XVI apar în Europa formații muzicale fără sedii stabile, oferind programe originale,laice la diverse ocazii. Adesea își găseau protectori/sponsori la curțile nobiliare, la primării. Astfel, la Mantua, familia Gonzaga a luat sub protecție o formație de cameră care a dăinuit aproape două secole. Multe comedii muzicale, madrigaluri erau susținute de artiști evrei. Un muzician cunoscut în Italia, compozitor,dirijor,interpret a fost Salamone Rossi (m.1628). La curtea împăratului habsburgic Ferdinand II era,în acea perioadă compozitorul mantovan Allegro Porto Ebreo. În Franța și Germania ,muzicienii evrei nu au fost încurajați. În schimb Praga i-a primit cu brațele deschise. În sec. XVIII, Anglia încurajează prezența muzicienilor evrei, îar în sec. XIX, majoritatea țărilor Europei cunosc prezența unor formații și personalități evrei. Mozart era în bune relații cu muzicieni și cu sponsori evrei. Devin cunoscuți Halevy, Mendelsohn- Bartholdy, Meyerbeer. Liszt era în relații excelente cu confrați evrei, spre deosebire de ginerele său,genialul Wagner. Opera din Paris datorează înființarea și renumele participării multor muzicieni și sponsori, multor evrei. Hiller, Moscheles,Thalberg,Herz, Rubinstein,Tausig,Goldmark,Bruell, strălucitul Jacques Offenbach, Zepler sunt doar câteva nume care au rămas în istoria muzicală a Parisului și a lumii.Gustav Mahler,la care vom reveni a dat un impuls memorabil muzicii moderne. Libretele, textele literare care au motivat multe creații muzicale aveau și autori evrei.Arnold Schoenberg a fost unul din inițiatorii muzicii moderne în secolul XX, urmat de Ernest Bloch, apoi de Darius Milhaud, în Franța ( Cântece populare ebraice, Poeme evreiești, sunt mostre de muzică cultă pe motive populare), la fel ca Mario Castelnuovo- Tedesco. O pleiadă de compozitori originali, Krein, Gnessin,ș.a. s-a format în Rusia, parte dintre ei emigrân în Palestina,înainte de reconstrucția Israelului. Vom reveni asupre biografiei unora dintre ei fără a uita celebra familie Strauss, antecesorul fiind evreu. De asemenea ne vom opri la pleiada compozitorilor și interpreților evrei din America.


 

 

 

 

 



 



 



 



 




 


 


 







Tenebrosul mareșal Antonescu și războiul contra URSS

Tenebrosul mareșal Antonescu și războiul contra URSS

Dacă nu aș fi evreu de cetățenie română, ci român sadea, nu cred că aș avea motive să-l laud pe mareșalul Antonescu, omul care a venit la putere cu legionarii lui Sima, a încercat să realipească Basarabia, dar a pierdut nu numai puterea într-o aventură care a costat armata română peste o jumătate de milion de militari, a nimicit prin ordinele date circa 300.000 de evrei din România, Bucovina, Basarabia, Ucraina pe care i-a deportat în imensul lagăr Transnistria și prin execuții nemotivate, mințind populația că evreii ar fi bolșevici cu toții, etc. Am văzut de multe ori secvențe de la procesul-surogat din 1946, execuția sa, când și-a scos pălăria ca un „cavaler al speranței”. Este curios că PCR a eludat multe aspecte ale istoriei reale, nu a prezentat corect și complet nici procesul, deși Antonescu a fost deținut la Liubianka, sediul KGB din Moscova, aproape doi ani, iar la Nurenberg nu a fost chemat, cu toate că putea da multe amănunte. Marin Preda a încercat , la îndemnul PCR , o înălbire a portretului mareșalului, dar nu a încheiat romanul „Delirul” și nu se știe dacă moartea sa nu a fost provocată din motive politice. Se repetă de către cei ce mai cred în virtuțile lui Antonescu că a fost un mare patriot, un om al ordinei și cinstei, dar Hitler nu a considerat armata română ca pe un aliat sigur, nu a susținut-o, având nevoie mai mult de petrolul românesc, pe care, se zice, l-a plătit. Dacă Stalin nu ar fi smuls Basarabia, Bucovina de Nord, Herța, slăbind propriile granițe, nu cred că Antonescu ar fi fost chemat la conducerea țării. Regalitatea era într-adevăr erodată de corupția generală și a lui Carol II , în special, legionarii visau o conducere proprie, în alianță cu Hitler, iar venirea generalului, autoproclamat mareșal a fost considerată o soluție temporară. Fost atașat militar în Vest, fost membru al Statului Major în Primul Război Mondial, o personalitate fără calități strălucite, un tip cazon și antisemit feroce, Antonescu și-a pierdut puterea și viața, deși începuse tratative secrete cu aliații, chiar și cu URSS, care l-a refuzat categoric. Dacă Hitler ar fi știut, Antonescu ar fi avut soarta lui Horthy, dar firea sa aventuroasă l-a trădat mereu, iar trecerea Nistrului a fost o eroare fatală, deși Maniu i-a prezis un risc major. Nimeni nu va înțelege politica sa antievreiască, când el a refuzat implicarea SS-ului și a lui Eichmann în exterminarea evreilor, preferând să creeze iadul transnistrean. Nici azi nu este bine cunoscut acest iad, în care se murea de foame, frig, boli, oamenii fiind de toate vârstele, neprezentând niciun pericol pentru România. Astfel România a ajuns în tabăra celor care au participat la Holocaust. Ce spun azi ignoranții sau istoricii lipsiți de onoare și cinste se numește negaționism. Ceaușescu era și el un negaționist și un admirator ascuns al mareșalului, ceea ce spune ceva și despre falsitatea unor mituri. Dacă în Ungaria se încearcă insistent reabilitarea unor criminali pro-naziști, acest lucru în România ar fi la fel de neonorabil și inuman. Crimele sunt crime, niciun scop nu justifică uciderea nevinovaților. Este adevărat că un număr mic de evrei au fost lăsați să plece din țară pe vase cumpărate de filantropi, dar două vase, Struma și Mefkure au fost scufundate , se pare , de sovietici, ceea ce pune sub semnul derizoriului așa zis umanismul mareșalului, care își putea imagina riscul trecerii pe mare a unor nefericiți, în condiții de război. A-l pune pe acest militar lipsit de omenie și de calități profesionale alături de eroii neamului, de la primii voievozi la eroii din cele două războaie mondiale este o eroare dezonorantă.

BORIS MARIAN

Arthur Koestler – omul contradicțiilor


Arthur Koestler – omul contradicțiilor

 

Criticat, combătut, admirat și cunoscut în lume, Koestler a rămas pentru unii autorul tezei despre originea parțial hazară a evreilor din estul Europei, care de fapt nici nu i-a aparținut și are și o bază istorică. Dar biografia și opera sa nu se rezumă la acest amănunt neesențial. Un american a spus despre acest gen de personalitate că este născut pentru a trezi dezbateri și confruntări teoretice. Orwell îl ironiza pe Koestler că ar reduce fenomenele revoluționare la impulsuri primare, sexuale. Biografia lui Koestler are unele tangențe cu Manes Sperber, contemporan cu el și prieten. Amândoi au susținut proiectul numit Congresul Libertății  Culturii, din 1950, în Berlinul de Vest. A fost unul dintre cei care au criticat decolonizarea rapidă și trecerea la o globalizare care a provocat numeroase conflicte. A trăit 78 de ani ( 1905- 1983)  sfârșind prin a se sinucide împreună cu soția sa. Născut la Budapesta, a trăit o perioadă la Viena, s-a afiliat mișcării comuniste , de care s-a dezis la vârsta de 35 de ani , devenind un anticomunist  perseverent și uneori obsesiv. A participat șa Războiul din Spania republicană, a scăpat de o execuția prin spânzurare, fiind grațiat de Franco.  În 1931 făcuse  o vizită în URSS, care nu l-a entuziasmat. Era pasionat de psihologia lui Freud, Adler, dar i-a și criticat. Mulți ani s-a ocupat cu jurnalismul, fiind totuși un prozator apreciat. În anii 1926-1927 a fost în Palestina, îl aprecia pe Vladimir Jabotinski. Oscilațiile sale de la marxism la sionism, la anticomunism i-au creat o faimă ambiguă, dar inteligența l-a salvat mereu.În 1949 a publicat  o carte „ Promisiune și împlinire – Palestina”, dar ulterior s-a referit mai puțin la Israel. Pe mulți, teza despre hazari îi irita, fiind o armă a anti-israelienilor. În 1937 scrisese „Testamentul spaniol”, într-un spirit critic apropiat de Orwell. Într-o carte din 1941 a evocat   detenția din lagărele franceze pentru foștii voluntari spanioli, a mai scris „ „Săgeata în albastru” , „Scrierea invizibilă”, „Dumnezeu care a greșit” ( 1949) , ca și următoarele „ Lunatecii”, „În interior și în afară”, „Actul creației”, „ Fantoma din mașină”, „ Drumurile coincidenței”, ș.a, sunt autobiografice și cuprind multe aspecte puțin cunoscute din frământările unui om în căutarea adevărului istoric. Se mai adaugă „ Yogi și comisarul”, „Trădarea dinozaurului”, ș.a. A fost o fire neliniștită, patetică, o conștiință a veacului, iar „ Întuneric în amiază ” este celebră. A locuit în diverse orașe, Berlin,  Paris,  Londra, New York, era cunoscut peste tot. Englezii nu l-au agreat pentru patetismul său.La Paris, Simone de Beauvoire l-a antipatizat,  dar sentimentul era reciproc. De fapt Sartre și Beauvoire au fost în continuare marxiști, în timp ce Koestler s-a rupt categoric de iluziile prosovietice. În viața particulară era extrem de dezordonat și chiar violent, deși era mic de statură. Nici față de problema evreiască nu era consecvent. Romanul „Întuneric în amiază”  este una dintre prozele de referință în combaterea terorii staliniste și Koestler merită elogii.

BMM

MANES SPERBER


 

Manès Sperber - filosoful imaginativ

 

Manes Sperber a avut un caracter greu de definit, mereu supus îndoielilor, insuficient cunoscut, dar un vizionar demn de interes. A scris cu precădere în germană și uneori în franceză. S-a născut la Zablotow , în Galiția, la 12 decembrie 1905 și a murit  la Paris în 5 februarie 1984. Familia era religioasă, hasidică, s-au stabilit la Viena în 1916, tânărul Sperber apropiindu-se de Hashomer Hazair , tinerii sioniști cu orientare de stânga. A devenit apoi un ucenic al lui Alfred Adler, fondatorul psihologiei individuale,  dar a fost atras și de marxiștii –comuniști.Experiența și deziluziile sale s-au regăsit în memoriile apărute cu un an înaintea morții sale, în 1983. A încercat să îmbine, fără success, concepțiile marxiste cu psihologia individual, o experiență aproape unică. Desigur nu a fost singurul „rătăcit”  între cele două concepții contrarii. În 1933, la o lună după venirea lui Hitler la putere , este arestat, riscă o condamnare la moarte, este amnistiat cu ocazia zilei de naștere a Fuehrurului și  i se cere să părăsească Germania. În 1934 se află în Iugoslavia, apoi se stabilește la Paris, fiind solicitat de comuniștii francezi, pentru a crea un centru ideologic. Este unul dintre fondatorii Frontului Popular. Procesele din URSS, din anii 1937-1938 l-au convins să părăsească definitiv  comunismul Stalinist. A fost unul dintre primii care au comparat totalitarismul  hitelrist cu cel Stalinist și a prevăzut prăbușirea  celor doi dictatori. Din păcate a avut dreptate mai mult cu Hitler, care s-a sinucis în aprilie 1945. A publicat un studiu despre totalitarism, cu mult înaintea altor analiști post-belici. În 1939 s-a înrolat în Legiunea Străină, dar a renunțat stabilindu-se în sudul Franței, împreună cu iubita sa, Jenia, ulterior, a doua soție. . În 1942 s-a refugiat în Elveția. După război a lucrat la editura Calman –Levy, la Paris. A colaborat cu Andre Malraux, Raymond Aron, a scris articole pentru germanii din zona de Vest, sub sloganul „reeducării”. Împreună cu Arthur Koestler, cu care avea afinități  spirituale a organizat în Berlinul de Vest un Congres pentru Libertatea Culturală, finanțarea provenind din SUA. Devine mai cunoscut ca autor al trilogiei în proză – „ Ca o lacrimă în ocean”(1949), cu referiri la Europa și Palestina.A fost înmormântat la Cimitirul Montparnasse, fiind recunoscut ca o personalitate. Opera sa este destul de densă –„Șarlatanul și timpul său”( 1924),Alfred Adler – OMUL ȘI ÎNVĂȚĂTURA SA” (1926), „Analiza tiraniei”(1939), „Călcâiul lui Achile” ( 1960), eseuri despre Dostoievski,alți autori, studii de caz, social-politice, în românește foarte puține  fiind traduse, parțial.  A fost onorat cu premii din Germania, Austria, Israel. Întreaga operă a lui Sperber este marcată de propria biografie și de personalitățile care l-au influențat , în primul rând Adler, apoi  Koestler, ca și intelectualii de frunte din Franța. Ceea ce este demn de interes, în concepțiile sale despre epoca pe care a trăit-o este și explicarea poziției unor evrei din Europa, care, prin laicizare au crezut că aderarea la communism le va aduce  încrederea într-un fel de mesianism politic-osocial – egalitatea și fraternitatea dintre oameni. Mare le-a fost dezamăgirea. Se pot discuta multe aspecte din viața și scrierile acestui gânditor care nu s-a subordonat niciunei idei impuse de alții.

BORIS MARIAN   

De la stânga la dreapta


De la stânga la dreapta

Motto - Într-o clasă frumoasă, fără portrete, numai băieți și fete, zise unul, cirip- cirip,  aș vrea să mă fac  circar, cum zise , așa se făcu, în curte se afla un circ. Cu balerine urcate pe frânghii, picioare subțiri, grațioase. Zise altul – ham-ham,  aș vrea să mă fac brahman, nu termină că India era la picioarele lui, cântece, dansuri, se termină cu un foc bengal. Cizmar aș vrea să fiu, precum mi-au fost strămoșii, dar  duhul rău îl făcu vultur peste Carpați, apoi toți tăcură și scena se scufundă în beznă. Aplauze de peste tot, părinții lăcrimau, flori zburau de peste tot și nimeni nu observă că  personajele din piesă deveneau păsări  pe care le împușcau niște vânători abia sosiți în oraș. Toate cercurile deveniră moi, sângele curgea din cer de parcă nu mai exista apă. Cu ochi tulburi noii sosiți își făceau datoria. Lașitate? Îndrăzneală? Ciort znaiet, înjură unul. Numai o pereche de îndrăgostiți se refugie în constelația Vega.

( autor anonim)

 

Trăim un început de veac, după un altul care a fost cel mai sângeros în istorie. Judecăm trecutul, căutăm soluții, vorbim despre dreapta, stânga, democrație, totalitarism, părerile sunt diverse precum constelațiile pe cer.  Imigranți, teroriști, globaliști, nostalgici  fascițti ori comuniști, religioși, mistici, atei, etc. Social-democrația europeană, laburismul britanic, pragmatismul american, neo-imperialismul rusesc, islamismul extremist, câte soluții, câte erori? Despre centrismul radical al lui Tony Blair s-a discutat cu multă și justificată ironie. Dar nici alte variante nu au venit cu soluții. În Franța, Italia oscilațiile de la stânga la dreapta și înapoi au fost periodice și fără efecte majore. Statul intervenționist în economie, cultură, sănătate publică este încă de dorit, dar finanțele au ultimul cuvânt. Problemele sociale revin cu tot mai multă intensitate. Nu știm în ce măsură Primul Război Mondial  a fost provocat de chestiunea socială, dar al Doilea Război  a avut un substrat social greu de ignorat. Nu s-a rezolvat nimic, nazismul și apoi comunismul ca sisteme politice s-au prăbușit la un interval de circa jumătate de secol. De fapt totalitarismul  nazist și comunist s-au compromis , se pare, definitiv. Iar democrația este un câmp larg cu multe lumini și umbre. America pare mai stabilă ca sistem democratic, însă problemele sociale sunt mereu la ordinea zilei. Apoi  xenofobia, cu corolarul ei, antisemitismul ( antievreism, anti-iudaism, anti-israelism) sunt prezente și tot mai agresive, ceea ce denotă un fapt cunoscut,  lecțiile istoriei – oricât de sângeroase – nu se învață în profunzime. Războiul rece despre care s-a crezut că a fost depășit, revine cu alte arme – tehnica avansată, cibernetica sofisticastă , șantajul venit de la state sau grupări ce păreau slabe. Aproape în fiecare zi, undeva apare un atentat, de multe ori nu se cunosc nici autorii reali, nici jocurile ascunse ale marilor puteri. Astăzi Henry Kissinger,  poatre unul dintre cei mai abili politicieni în domeniul extern, în urmă cu decenii,  nu mai este un exemplu, iluziile compromisurilor se spulberă treptat. Pericolul  unei confruntări directe americano- sovietice ( ruse)  devine tot mai îndepărtat, alte forțe se intercalează, comuniștii – agenți secreți în SUA, în alte țări, au fost înlocuiți cu aslte tipuri de „cârtițe”, iar  extremismul islamic  își creează propriile mijloace de subminare.  Secularul spectru creat   de antisemiții „clasici” cu „complotul mondial evreiesc” este tot mai puțin credibil, devine o caricatură ce amintește de propaganda lui Goebbels. Statul Israel ,  existența sa și modul de a se apăra sunt doar false motive de „mobilizare”, în fond  - antiamericană. De aceea Rusia sprijină pe față și camuflat multe grupări extremiste antiamericane. China și Japonia sunt interesate mai mult de dezvoltarea propriilor economii, politica este doar un mijloc, nu un scop de dominație. Căderea blocului sovietic  a avut și are efecte de lungă durată – unele state, cum este și România, mai au mulți pași de „alergat” pentru a intra în plutonul de mijloc. Blocul sovietic a mascat oarecum gravele probleme economice și sociale din țările membre. Cuba așteaptă , probabil, o revigorare, Coreea de Nord se apropie de o catastrofă iminentă sau de o izolare totală. Despre Mongolia, Vietnam nu se știu prea multe, cel puțin subsemnatul nu am informații. În Europa  de Vest și Centrală, Germania dă tonul, este cea mai activă în mai toate domeniile, urmată de Franța care suferă de  vechi traume lăsate de cele două războaie mondiale, ca și de asimilarea imigrației din lumea fostelor colonii și acum din multe țări asiatice și africane.  Ca un ultim refugiu  teoretic al acestei scurte intervenții, mă voi referi la soarta marxismului, această „stafie” născută din Manifestul Partidului Comunist al lui Marx și Engels.  Marxismul nu este nici religie, nici știință, este o sinteză a unor idei cumulate de-alungul istoriei, chiar dinainte de creștinism, cu care are unele tangențe istorice. Dacă fascismul este un avorton al secolului XX, marxismul, tot un „copil”  handicapat, și-a propus rezolvarea revoluționară a tuturor problemelor sociale, economice,  culturale .  Absurditatea  Manifestului amintit constă în  alegerea proletariatului ca factor de realizare a obiectivelor majore propuse, mai mult, nu pe căi democratice, deși ulterior a fost inventată noțiunea hilară de democrație socialistă ( populară) , ci prin dictatură. Iar orice dictatură numai despre normalitate nu amintește. Este identică ori similară cu tratare unui bolnav prin înlănțuire sau schingiuire. Și așa a și fost. Comuna din Paris, apoi revoluția bolșevică, stalinismul și toate dictaturile de acest tip au adus uriașe jertfe umane pe care nici politica genocidară – holocaustică a nazismului nu le-a egalat ca număr de victime. Citind  pe Soljenițîn, Șalamov, care au trecut prin Gulag, apoi pe teoreticienii anticomuniști și antifasciști, Hanna Arendt, Furet, Koestler, Kolakowski, Semprun, Souvarine, Manes Sperber, mulți alții din secolul XX, înțelegem că „banalitatea răului”  este o parabolă genială formulată de Arendt – un călău nu este nici prost, nici inteligent, este o „creație”  sau autocreație fără legătură cu o finalitate logică. În anumite condiții, o ființă umană, apoi o masă umană ( v. și Elias Canetti) pot deveni unelte în mâna unui „vrăjitor”  nevăzut. Nu vrem să fim mistici, dar  multe crime întrec orice imaginație normală, deși asasinii pot fi , aparent, foarte banali. Sperăm că istoria nu ne va mai confrunta cu asemenea „condiții”  și specimene.

BORIS MARIAN