Academia
ROMÂNĂ PUBLICĂ O ISTORIE A EVREILOR
La ultimul Târg Gaudeamus din noiembrie 2017/ București a fost
lansată ” O istorie altfel a evreilor
din România” de Teșu Solomovici,
cunoscut publicist și istoric,
editor în Israel și în România, la care
au participat acad. Nicolae Breban,
reputat romancier, jurnalistul Sorin Roșca Stănescu, numeroși specialiști și iubitori de istorie. Este un eveniment ce merită salutat nu numai
pentru efortul autorului, dar și pentru atenția acordată de înaltul for științific care este Academia. La ora actuală este
prima lucrare de amploare în acest domeniu. Cartea este autentificată prin prefețele semnate de două personalități –
acad. Dinu C. Giurescu și acad. Răzvan Theodorescu. Aceștia își
exprimă deschis sentimentele de simpatie și înțelegere a
istoriei etniei greu încercate care sunt
evreii, ca și admirația pentru
incursiunea curajoasă, benefică a
autorului într-o istorie ce mai are
lacune pentru oricare specialist. Bazată
pe o bibliografie bogată de sute de surse
și nume de autori, într-un volum de peste 600 de pagini cartea merită citită cu toată atenția
pentru obiectivitatea și erudiția demonstrată de Teșu Solomovici.
Privind numai coperta, cititorul
este atras spre lectură prin numele și
portretele postate – Gaster, Filderman,
Barasch, Dobrogeanu- Gherea, Alexandru Șafran, Sebastian, Zissu, Wiesel,
Goldfaden, Solomon Marcus, Tzara, Moses Rosen, Ana Pauker, Victor
Brauner,Marcel Iancu, Moshe Idel , cei doi Președinți ai FCER, acad. Nicolae Cajal z. L. și acad.
Aurel Vainer, actualul președinte, ș.a. Vom parcurge 47 de capitole, punțnd în evidență noutatea
acestei istorii scrisă
„altfel”. Tot în preambul se dau citate despre rolul evreilor din România în evoluția țării de-alungul secolelor, semnate de cărturari
și oameni politici de la Alexandru Macedonski la Klaus Iohannis,
actualul președinte al României.
Apoi intrăm în conținutul
cărții. La întrebarea cțnd au venit evreii pe aceste meleaguri se pot da multe răspunsuri, Se pare că
înaintea romanilor, grecii au antrenat și venirea unor evrei, ceea ce înseamnă câteva secole înainte de creștinare. Apoi, însuși Decebal a căutat o alianță cu evreii în lupta contra
cuceritorilor romani. Sfântul Apostol Pavel a călătorit în Balcani, iar Sf. Andrei este considerat părintele creștinismului în Daco-Romania. El
era originar din Palestina, fiind evreu.
Mai devreme, Zamolxis, zeul legendar al dacilor a avut
relații cu esenienii de la Marea Moartă. Tot esenieni au inspirat
și pe creștini. Este vorba de cercetări
arheologice cunoscute și publicate în ultimele decenii. Istoria khazarilor , un popor înrudit cu
ugro-finii și cu turcii, se întinde pe mai multe veacuri, de la sec. V la XIII,
deși imperiul lor a fost distrus în sec. X. În sec. VIII regele Bulan a trecut la mozaism și cu
el un număr însemnat de khazari.
Legendele despre Uriașii Jodovi se
explică prin venirea khazarilor pe teritoriul actual al României. Parțial s-au
amestecat cu evreii existenți, alții au
fost asimilați de popoarele vecine. Nume ebraice, monede, inscripții în piatră
dovedesc prezența evreilor și khazarilor iudaizați. Alexandru Odobescu, un
cercetător pasionat de arheologie
menționează acest fenomen. Uneori
khazarii erau confundați cu tătarii. În Evul Mediu exodul evreilor din sud, din est și din nord duce la
creșterea numărului lor în țările române. Antievreismul, diabolizarea
evreilor se instaurează în Europa,
implicit și aici. Deicidul, o acuză
adusă de creștini se impune ca normă de
respingere a evreilor. La fel și tendința de respingere a unui popor ce
nu mai avea o patrie proprie. Apare
calomnia de omor ritual, adică sacrificiul uman pe care evreii l-ar fi practicat de sărbători are o influență negativă asupra
unor mase ușor influențabile. În alte țări
evreii sunyt agresați și uciși, fie obligați să poarte semne
distinctive. În țările române nu s-a
ajuns la aceste măsuri. Dimpotrivă , au fost domni și boieri care au chemat
evrei și s-au folosit de ei pentru împrumuturi de bani, tranzacții, etc.
Nicolae Iorga nu a acceptat ideea existenței evreilor până la anul 1600.
Ulterior el și-a mai revizuit concepția.
În oastea lui Mihai Viteazu au fost
prezenți evrei, fie militari, fie furnizori de
alimente, mărfuri, arme. În sec. XVIII apare funcția de Hahambașa,
conducător al obștii evreilor din Moldova și Țara Românească. Un subcapitol al
cărții are titlul – Bani evreiești
într-o lume stagnantă. Este util să se înțeleagă rostul evreului
neguțător, zaraf, etc. de a sprijini , desigur nu fără un beneficiu,
activitatea social-economică a țărilor române. Trecem peste asăectele
cunoscute în sec. XVIII-Xix, hasidismul,
Haskala ( iluminismul), revoluția de la 1848. Se știu încă puține aspecte ale
activității Bnei- Brith ( Fiii legământului),
dar efectele au fost vizibile – emanciparea evreilor, solicitarea
unor drepturi egale, cetățeniei, multiplicarea relațiilor economice cu
exteriorul, etc. Un rol l-a jucat consulul SUA Peixotto, a oamenilor de afaceri Abraham Cohen Lânaru,A. Blumenfeld,
publicistului N.C. Popper, ș.a.
Masoneria nu s-a apropiat , ci chiar s-a
opus un timp emancipării evreilor, ceea ce spulberă mitul
subordonării masoneriei de către
evrei. Răspunsul a fost creșterea tendinței pro-sioniste. Primul istoriograf al
evreilor din România a fost Iakov Psanter ( 1820-1903).Rolul evreilor sefarzi,
veniți în sec. XVI-XVIII începe să scadă, așkenaziții ( evreii veniți din
Germania, Austria, Polonia) devin
preponderenți. Limba idiș , un
dialect format pe baza lexicului german din sec. XII-XIIi, cu adausuri românești, slave, se vorbește în toate
orășelele ( ștetlurile) României. Totuși
sefarzii au încă poziții puternice în lumea financiară – Hilel Manoah, Bally,
Halfon, Elias. Sefarzii , care vorbeau
ladino, un dialect spaniol, aveau un nivel cultural ridicat și peocupări
artistice. Unii considerau că
antisemitismul era provocat de
îmbrăcămintea și aspectul așkenaziților. Mulți evrei adoptă obiceiurile occidentale pentru a intra în
cercurile mai înalte. În Ardeal
antisemitismul provine din Austria, Ungaria. Un exemplu de multiculturalism îl
dă Cernăuți, unde trăiesc romțni, evrei, germani, polonezi, ucrainieni. Apar personalități, pe lângă rabinii hasizi,
adică apar oamenii modernității, Iuliu Barasch, Iuliu popper, „regele Țării de Foc”, Solomon Schechter,
descoperitorul Genisei din Cairo ( depozit de documente), ajuns în America, poi
teatrul evreisc al lui Goldfaden. Unii artiști ajung vedete internaționale.
Arhitecții evrei se remarcă prin
talentul lor. Dar destui evrei sunt meseriași apreciați de populația română- croitori, tinichigii, agricultori. Evreii
participă la Războiul de Independență din 1877-78, la Războiul de Întregire a
Neamului din 1916-1919. Constituția din 1923 aduce cu mare întțrziere dreptul meritat la cetățenie tuturor evreilor. Reacția cercurilor naționaliste a devenit acută. Rabinul Șef
dr. Niemirower, avocatul liberal Wilhelm Filderman apără în continuare etnia evreiască. Profesorul A C Cuza promovează un antisemitism deșănțat (
cuzismul), preluat de Mișcarea Legionară,
care se desparte de mentorul ei, grupându-se în jurul lui Corneliu Zelea
Codreanu. În Parlamentul de după Primul Război Mondial au intrat destui
aleși din partea evreilor, care formează
un Club al parlamentarilor evrei. România este vizitată de doi lideri importanți evrei – Chaim Weizman, viitorul
președinte al Israelului și Vladimir ( Zeev) Jabotinski, promotorul luptei cu arma în mână pentru eliberarea
Palestinei. Actorul Constantin Tănase care vorbea curent idiș, român fiind,
vizitează Palestina. Vasilache, român și
N. Stroe , evreu formează un cuplu artistic de succes. Totodată apare tendința românizării numelor
evreiești pentru a evita discriminarea, dar și cea de convertire la creștinism.
Lazăr Șăineanu, Tudor Vianu, Eugen Ionescu, Nicolae Steinhardt ( după al Doilea
Război, în închisoare fiind ) sunt cazuri ilustre. La fel Marcel Avramescu,
Richardt Wurmbrand. Dar Sebastian scria cu multă clarviziune – din calitatea de
evreu nu poți demisiona. Istoria sionismului
romțnesc este cunoscută din alte
lucrări, una fiind chiar a lui Teșu
Solomovici. Dureros este faptul că sioniștii plecați din România ca și liderii evrei din Palestina nu au înțeles la
timp pericolul grav pentru evreii rămași
pe care îl reprezenta extremismul
naționalist reprezentat de Germania nazistă și de cercurile extremiste românești,
inclusiv dictatura militară a
generalului Antonescu. Desigur, puțini
au realizat potențialul genocidar al
nazismului, atât cercurile din Anglia, Franța, dar și din SUA. La fel s-a
întâmplat cu evreii din România care puteau fi îndrumați să emigreze la timp
din fața Holocaustului. Chiar bunicii
subsemnatului au plătit cu viața dorința
de a rămâne în Cernăuți, în anii războiului. Puțini știau ce însemna Auschwitz
sau Transnistria. Zadarnic falși
istorici edulcorează realitatea, chiar
aghiotanții lui Antonescu făceau rapoarte
cutremurătoare despre situația evreilor din Transnistria – lipsă hrană,
șomaj total, frig, lipsă asistență medicală. La fel cu Pogromurile de la Dorohoi
( 1940), București, Iași( 1941).Nu reluăm. Teșu Solomovici nu ascunde nimic din
realitățile istorice. Faptul că el îl
numește pe Antonescu un mare patriot nu
înseamnă negativism, generalul a văzut istoria prin prisma pierderii
Ardealului de Nord, Basarabiei, Bucovinei, Dobrogei de Sud. România a
fost lovită în egală măsură de Germania nazistă pornită pe cucerirea lumii și de URSS,
condusă de un dictator paranoic și de o dictatură sângeroasă. Mulți ani
adevărul a fost ascuns de istoricii nu numai comuniști, dar și de unii
occidentali. Faptul că Antonescu a învinuit pe evrei de trădare este o
dovadă de îngustime și chiar cruzime. Evreii au suferit mult de-a lungul
secolelor, stigmatul „trădării” le-a fost pus în urmă cu două mii de ani.
Armata română nu a fost maltratată de
civilii bătrânii sau tinerii evrei, poate că au fost cazuri izolate.
Evreii nu aveau drept de a purta arme. Partizanii sovietici erau de toate
etniile. Odessa a fost un caz tragic, incredibil de crud. Au plătit 20.000 de
nevinovați pentru acțiunile partizanilor. La fel la Kiev, un caz similar, 60.000 de evrei au
fost mitraliați pentru o diversiune a partizanilor. Revenim la realitățile românești.
Sioniștii din România au fost permanent
activi, dar nu ca o „agentură anglo-americană”
cum avea să mintă propaganda comunistă, ci ca un organ de luptă,
desigur, neunitar, cu diverse orientări de la stânga la dreapta. Declarația lordului Balfour, minsitrul de
externe britanic a dat un impuls, dar Marea Britania a făcut mereu un joc dublu
cu arabii. Moses Gaster, expatriat încă
din 1886, a susținut de la Londra efortul sionist. România a fost vizitată de
un marcant personaj din clasa politică britanică Sir Lawrence Oliphant, în sec.
XIX, încă, el a previzionat crearea unui stat evreu. Un lider marcant evreu a
fost Adolph Stern. Presa de orientare antisemită prezenta pe sioniști ca pe un
păianjen care țese plasa în jurul României. Fals, sioniștii îndemnau evreii să
plece în țara lor. Ei au început să
îndemne opulația evreiască să învețe diverse meserii practice, agricultura
pentru a fi utili în Noa Țară. Un rol important l-a avut Joint în ajutorarea
financiară a evrei lor, unii fiind cu
totul săraci. Joint are sediul în SUA. Economia romțnească a beneficiat de
activitatea și inițiativele evreilor cu bază financiară, în sistemul bancar, în
construcția de căi ferate,locuința etc. Academia Romțnă a numărat printre membrii săi
evrei de mare cultură, mai puțini înainte de război, mai mulți după. Camera de Comerț
Romțno-Palestiniană s-a înființat în 1933. Pe atunci nu exista poporul palestinian.
În literatură, de la veselul Cilibi Moise și Velvl Zbarjer până la Radu Cosașu s-au scurs aproape două secole. Anticari, folcloriști,
editori, tipografi , mulți evrei. Cultura română nu a fost „viciată„ de evrei,
ci dimpotrivă. Avangardismul a fost adus
în România în bună parte de evrei.
Mihail Sebastian a venit cu harul
său de dramaturg, publicist, romancier . Prietenia cu ideologul naționalist-extremist Nae Ionescu este o
chestiune care nu-i poate întina memoria. Talentul a primat, ca și conștiința
iudaică. Presa a fost una dintre
preocupările de seamă ale intelectualilor evrei, până la introducerea legilor rasiale de la Goga-Cuza, la Gigurtu
și Antonescu. La 20 noiembrie 1920, anarhistul pro-moscovit Max Goldstein detonează
o bombă în incinta Parlamentului. Gestul
a fost condamnat și de evreimea
autohtonă. Comuniștii evrei erau
închinători ai Moscovei, sperând
că prin comunuism, evreii vor reveni la
starea de cetățeni cu drepturi egale. Deșertăciune. În URSS au fost înghițiți de GULAG, în alte țări au fost persecutați și înainte și
după război. Comunismul a fost un fenomen istoric, nu există un creator sau un
provocator, comuniști au fost de toate etniile, inclusiv română. Unii fac
aritmetică, la fel cum contabilizează victimele Holocaustului, mulți comuniști
evrei, puțini evrei uciși. Totul este pe dos. Desigur lideri evrei comuniști au
existat, se cunosc, la fel și poliția secretă sub comuniști era multietnică. Un
prieten al evreilor și al sionismului a fost părintele-scriitor Gala Galaction,
dar și marele poet Tudor Arghezi. Nicolae Iorga cel sacrificat de Sima a
oscilat între simpatie și antipatie față
de evrei. Carol II era corupt și avea
opțiuni oscilante. Din Casa Regală, regele Ferdinand, apoi regele Mihai și în special mama sa , regina
Elena au apreciat și au susținut
evreimea română în vremuri de restriște. Octavia Goga spunea că are două
camere, într-una scrie poezie ( de mare
valoare), în alta îi înjură pe evrei. Mișcarea Legionară a cuprins membri și simpatizanți în mai toate păturile
sociale. Iluizia era eradicarea corupției, revenirea la morala creștină. Dar
antisemitismul nu lipsea, ceea ce contravine esenței creștinismului. Unii
intelectuali de mare valoare s-a lăsat antrenați în această mișcare, unii au
regretat , alții nu, mulți au făcut închisoare grea sub comuniști. Astăzi e corect
să valorificăm ce a fost bun și ce nu a fost valabil în cazul fiecăruia, să
fie bine delimitat. Mai mult, copiii nu poartă răspunderea
faptelor poărinților lor. PCR a făcut
din adjudecarea istoriei recente
un mijloc de pustiire a culturii „burgheze” exact ca în URSS. În
1940 URSS răpește României Basarabia. Faptul că Ardealul de Nord a fost răpit de
Horthy trezește mai puține reacții. Ciudat. Cine sunt de vină? Evreii
basarabeni, ei au trădat, au scuipat , au atcat armata română. Istoricul Mihai Pelin a demonstrat falsitatea
multor documente ce „dovedeau” crimele
evreilor. Antonescu a luat drept argument faptul că evreii sunt bolșevici. Dar și Iisus Christos, după Evanghelii se
născuse în familie evreiască, la fel Ioan Botezătorul, apostolii. Bolșevicii nu
erau împărțiți pe etnii. Poate mai târziu. La Dorohoi, la Galați, la București,
la Iași, mii de evrei uciși cu bestialitate
de militari care îndeplineau ordinele, uneori ale unor grade inferioare.
Jurnalul lui Sebastian conține multe mărturii din București. Umilința și
teroarea antievreiască au fost greu de imaginat. Se vorbea de „purificarea
nației”, calchiere a sloganului nazist despre arieni. Fără Filderman, Șafran, Zissu pierderile de vieți ar fi fost poate mai mari. Evreilor li s-au cerut sume imense pentru a
fi scutiți de o moarte sigură. Nu aveau aceste sume. Unii au fugit pe vase
uzate, unii s-au înecat în Marea Neagră. Din păcate clasa politică a tăcut,
așteptau mersul războiului. În 1942, deportările s-au oprit, în 1943 o parte
din copii au fost retrimiși în țară, în 1944, alte loturi au fost eliberate, iar 23 august 1944 a pus
capăt acestei tragedii. Antonescu a
făcut opoziție față de venirea lui Eichmann în România ca executant al genocidului, tot el a oprit deportările, însă
pentru moartea a sute de mii de evrei a rămas responsabil. În Transnistria evreul Jagendorf a înființat singura fabrică pentru muncitori evrei. Dar în țară au fost
și trădători ai evreimii, precum Willman care a colaborat cu naziștii și cu
autoritățile române în exterminarea unor evrei.
Gingold a fost și el un personaj controversat. Nu există pădure fără
uscături, la fel și la comuniști, unde unii evrei merită tot oprobiul. Un moment eroic l-a constituit procesul elevilor de la
Liceul evreiesc Cultura, acuzați de comunism, în 1942. Intenționat au fost puși
laolaltă membri ai UTC ilegal și ai organizației sioniste Hashomer Hatzair.
Procesul s-a încheiat cu execuții și condamnări la ani grei. După război, unii
au avut parte și de închisorile comuniste. Spre deosebire de regimul fascist maghiar care
a continuat deportările evreilor în 1944, când soarta războiului era practic limpede, Antonescu a oprit deportările la 13
octombrie 1942, după lungi tratative și discuții în cadrul clasei politice
romțne și cu oficialii naziști. Împotriva deportărilor s-au exprimat și au
acționat Iuliu Maniu, C. I. Brătianu,
Mitropolitul Bălan, Ioan Hudiță, Aurel Socol, Raoul Șorban, mitropolitul Tit Simedrea ( nu i s-a acordat
titlul de Drept al Popoarelor), diplomați de la diverse ambasade. Moscova nu a
intervenit niciodată în asemenea situații. Un rol deplorabil l-a jucat Centrala
Evreilor care a colaborat cu Radu Lecca, împuternicitul mareșalului. În timpul
războiului a existat o Academie rabinică, la care a colaborat și fratele Anei
Pauker, sionist convins, la fel un teatru evreiesc Barașeum, înființat încă în
octombrie 1940 de ministrul legionar Radu Gyr, poet de origine evreiască. La 22 februarie 1941, diplomatul român George
Beza cu familia au sosit la Haifa și au înființat Mișcarea României Libere. Ulterior
au venit un reprezentant al lui Maniu, poetul Ștefan Nenițescu( a făcut
închisoare după război), Pavel Dan, ș.a. Era o activitate antinazistă de care
se știe foarte puțin. O istorie aparte o
au evreii din Ardeal, divizați în
neologi, ortodocși și sabateeni. În anii ocupației maghiare, 1940-1944,
persecuția evreilor a fost mai aprigă, în special după fuga și arestarea lui
Horthy, care încercase o înțelegere cu Aliații, după care a venit
partidul Săgețile albastre, aliniat la
naziști. Deportările masive au început în martie 1944, până spre sfârșitul
anului când armata sovietică și română
au avansat spre granița de vest. Un
capitol puțin cunoscut este cel al evreilor parașutați în România pentru diversiuni antinaziste. Ei erau voluntari din Palestina. Numele lor
se regăsesc în cartea lui Teșu Solomovici. Antonescu a refuzat să predea
Gestapoului pe parașutiștii arestați de
militarii români. Amintim aici numele
lui Itzac Artzi , cunoscut și după
război de evreii din România și din Israel. Căderea regimului antonescian a trezit mari speranțe,
până și Zissu , lider sionist credea că a bătut ceasul libertății. A cunoscut închisoarea până în 1956, când a fost lăsat să plece în Israel unde a murit,
grav bolnav după câteva luni. Procesele antisioniste s-au ținut lanț sub
regimul comunist, în special în 1953. A intervenit și Șef Rabinul dr. Moses
Rosen, succesul fiind minim. Printre torționari erau și evrei, precum Mișu
Dulgheru, care l-a anchetat pe Pătrășcanu, dar a fost și el torturat
pentru slăbiciune omenească. Deși majoritatea conducătorilor comuniști nu
erau evrei, acum se repetă cu
perseverență despr preponderența
evreilor – Luca nu era evreu, Dej , nici el, dar Pauker ( înlăturată în 1952),
Leonte Răutu, Gaston Marin, acad. A. Toma, jurnalistul Sorin Toma, Walter
Roman, lucrători în MAI,Securitate, presă erau
și evrei, fără a-și asuma evreitatea. Teohari Georgescu nu era evreu,
deși unii , după aspect, îl socoteau evreu.
După 1989, falsul tribun C. V.
Tudor i-a „botezat” pe majoritatea comuniștilor cu nume evreiești absolut
inventate. Deja Gheorghiu Dej a început
o „purificare” a conducerii de foști
voluntari în Spania, de evreii veniți de la Moscova, iar Ceaușescu a mers până
la capăt. Mulți scriitori evrei au regretat
după ani la „idealurile”
festiviste ale comuniștilor. Unii au plecat, alții au murit cu mari regrete în
suflet. Față de persecuțiile seculare, promisiunea eliberării părea credibilă.
Au fost și valori, ele au rămas
moștenire. Este ușor să dai cu piatra, asta o spunea chiar Iisus(
Iehoshua). Din Israel Ben Gurion clama – „Evreii din țările socialiste să plece
în orice condiții”. Ceaușescu a găsit o soluție – banii pe cap de evreu, pe cap de sas. O diversiune în primii ani de regim comunist a
fost înființarea Comitetului Democratic Evreiesc, cu cadre bine alese de
PCR-PMR. El a fost ulterior dizolvat, fiind compromis în ochii conaționalilor.
Am putea scrie mult despre cartea lui Teșu Solomovici, dar nu dorim să răpim farmecul și interesul cititorului potențial.
La bună lectură.
BORIS MARIAN MEHR
DECEMBRIE 2017
