Tudor Vianu- 50 de ani de la despărțire

Tudor Vianu- 50 de ani de la despărțire
 
L-am cunoscut pe Tudor Vianu doar din vedere. Treceam  pe Calea Victoriei și am intrat la o librărie unde era prezentată o carte. Vianu vorbea cu eleganța unui profesor de la Sorbonna, avea un prestigiu  extraordinar și era ascultat cu sfințenie. Citind articolele sale, opinia mea s-a confirmat. S-a născut la8 ianuarie 1898, după stil nou, la Giurgiu și a decedat la 21 mai 1964, la București. Estetician, critic și istoric literar, poet, eseist, filosof și traducător, el a acoperit o arie culturală extinsă. Era fratele mai mare al publicistului Alexandru Vianu. Fiul său, Ion Vianu, este un cunoscut medic psihiatru și scriitor. Tatăl  său a fost medic și a participat la Războiul de Independență din 1877. În anul 1915, Tudor Vianu devine student la Facultatea de Filosofie și Drept din București. Obține titlul de doctor în filosofie al Universității din Tübingen. În perioada de doctorat a purtat o corespondență susținută, punctată de întâlniri amicale, cu prietenul său din liceu, poetul Ion Barbu, care studia matematica la Göttingen. Creația lui a acoperit exact patru decenii: de la apariția în 1928, în germană, a volumului de debut, totodată și primul său studiu de estetică, valorificare a tezei sale de doctorat susținută la Facultatea de Filozofie Eberhard Karl a Universității din Tübingen, (în noiembrie 1923), Das Wertungsproblem in Schillers Poetik. Über naive und sentimentalische Dichtung (Problema valorizării în poetica lui Schiller) și până la volumul apărut postum Arghezi, poet al omului, purtând subtitlul „Cântare Omului” (explorând un domeniu al literaturii comparate), ultimul său studiu antum, intrat la tipar chiar în ziua dispariției autorului și apărut după puțin timp, la începutul verii anului 1964. Teza de doctorat a fost lăudată de Lucian Blaga, cu care Vianu era coleg în paginile revistei Gândirea, mai ales pentru trimiterile permanente le Expresionismul german, de care Blaga însuși era puternic influențat în epocă.În anul 1931 apare volumul Arta și frumosul. Din problemele constituției și relației lor. În 1933 publică în volum un mic studiu care va deveni unul de referință în bibliografia studiilor despre Hegel, intitulat Influența lui Hegel în cultura română. Anul 1934 este deosebit de fast pentru cariera sa academică, îi apar două volume, primul volum din Estetica sa, în care sunt incluse capitolele Problemele preliminare ale esteticii, Valoarea estetică și atitudinea estetică și Opera de artă, iar în 1936 va apărea volumul al doilea, care includea alte două părți, Structura și creația artistică și Receptarea operei de artă. În 1934 publică și Istoria esteticii de la Kant până astăzi la Institutul de arte grafice Bucovina. În 1937 își adună articolele de estetică publicate până atunci în antologia Filosofie și poezie, cu precizarea că, în ediția a doua din 1943, studiile vor fi complet diferite deși titlul se păstrează același. În 1941 tipărește Arta prozatorilor români, poate cea mai cunoscută și mai comentată dintre cărțile sale, un exemplu de analiză stilistică în care este anticipată acribia formalismului sau a structuralismului. În 1942 publică la Editura Cugetarea volumul Introducere în teoria valorilor, întemeiată pe observația conștiinței. După reforma învățământului din 1947 este scos de la catedra sa de Estetică și preia cursul de istorie a literaturii universale, devenind un precursor al comparatismului literar de la Facultatea de Litere a Universității din București. Între 1946 și 1947 a fost ambasador al României la Belgrad. Anul 1952 îl surprinde în afara Facultății, devine simplu cercetător la Institutul de Lingvistică, lucrând la Dicționarul limbii române moderne și la Dicționarul limbii poetice a lui Mihai Eminescu. După 1955 este reintegrat în mediul academic universitar și se dedică redactării unor studii, micro-monografii despre Cervantes, Shakespeare, Camoens, Voltaire, Goethe, F.M. Dostoievski, Stendhal, Odobescu. Toate aceste studii vor fi ulterior în volumul Studii de literatură universală și comparată. Studiile de stilistică sunt reunite în alte două antologii Probleme de stil și artă literară și Problemele metaforei și alte studii de stilistică. În anii 1961 și respectiv 1963 apar Jurnalul, un pseudo jurnal de fapt conținând texte cu caracter publicistic, și Idei trăite, volume în care Tudor Vianu își creionează personalitatea de umanist și filolog complet, de om al Renașterii.Este fondatorul școlii de stilistică a Facultății de Litere din București și inițiator al catedrei de literatură universală, căreia i-a fost multă vreme șef. Tudor Vianu a fost profesor titular de estetică, director al Teatrului Național (1945). Istoricul literar Henri Zalis a fost apropiat de profesorul Tudor Vianu, a scris despre opera sa. Vom prelua  citate din ”O istorie condensată a literaturii române” ( Ed. Bibliotheca-2005) – „ Vianu – un constant exeget al temelor mari – prometeicul versus demonii interiori, erosul bivalent, proustianismul, umanismul goethean, sadovenian, focul  purificator al erudiției, demnitatea culturii…Spirit doct, de mare generozitate și disciplină mentală, Tudor Vianu  a modelat un tip de trăire universitară cum nu prea am avut nici în perioada interbelică, nici în cea controlată de  comunism”.  Dacă vorbim despre rezistența prin cultură, nu pputem omite numele lui Tudor Vianu.
Boris Marian
http://bits.wikimedia.org/static-1.23wmf17/skins/common/images/magnify-clip.png
Niciun comentariu:

Colectiva lui Petre

 

„E alb Petre-acuma/ și doarme pe spate /îl plâng toți, și muma/îl plânge și-un frate”- asta scria subsemnatul când avea circa 15 ani, un elev hrănit cu povestiri sovietice despre Pavlik Morozov care și-a turnat bunicul la miliție ca dușman al poporului.  Crescut la oraș , habar nu aveam de viața de la țară, dar credeam în valorile sau în sloganurile socialiste. Au trecut  aproape 70 de ani. URSS s-a prăbușit, România socialistă nu mai există. Există o Românie oarecum democrată, oarecum capitalistă, dependentă în mare măsură de UE, de SUA, gata să susțină orice acțiune antirusească, antisocialistă, etc. Nimic rău. Istoria nu se scrie cu DACĂ. Nu pot spune acum, dacă Stalin nu ar fi ucis milioane de țărani ucrainieni care se opuneau cotelor obligatorii, milioane de opozanți politici, milioane de militari în al doilea război mondial, din cauza incompetenței sale. Nu pot spune, dacă Dej nu ar fi fost o marionetă, Ceaușescu un  clovn sinistru, etc. Nu pot spune că am fost comunist, deși am intrat de bună voie în PMR-PCR, dar am crezut, în mod absurd că cele două sisteme vor coexista, socialist și capitalist, până când unul dintre ele va ceda. A cedat sistemul socialist, parțial, nu se știe  ce va urma. Ecologia încă nu și-a spus cuvântul. Sunt convins de câteva lucruri – colectivizarea agriculturii, mai bine zis, cooperativizarea, nu a fost o greșeală, greșit a fost modul n care s-a înfăptuit – cu pistolul în spate. Este inadmisibil ca o țară cu un  potențial agricol excepțional să devină un client umil, în loc să se îmbogățească din agricultură. La fel - turismul . La fel Sănătatea, la fel mica industrie. Crimele PCR  nu pot fi negate, dar nici incompetența, jaful național, tâlhăria cu acte în regulă nu pot fi tolerate. Cât va dura această sinistră stare? O mie de ani? Se poate. Colectiva lui Petre rămâne un vis. Orice analist va spune – ești naiv, gândești primitiv. De acord. Nu am văzut un analist să pună în practică marea sa competență. Toți se ascund după  o doctrină sau alta. Iar lucrurile sunt clare – bogăția nu se naște numai prin muncă, ea se naște mai degrabă din furt, iar sărăcia din slăbiciune, incompetență, boală, nenoroc, din orice defect care te împiedică să  fii în fruntea cursei spre îmbogățire.  Distanțele cresc, săracii, bolnavii mor, legea junglei devine dominantă. O fi aceasta legea naturală? Poate. Înseamnă că suntem foarte asemănători cu animalele de pradă.

BORIS MARIAN MEHR
Niciun comentariu:

Gertrude Stein(3 februarie 1874-27 iulie 1946)- 140 de ani


Gertrude Stein(3 februarie 1874-27 iulie 1946)- 140 de ani

Gertrude Stein  a fost o scriitoare americană celebră, poetesă, dramaturg, colecționară de artă modernă. S-a născut la Pittsburgh-Pennsylvania, a trăit în California, apoi la Paris, unde a rămas o bună parte a vieții. A deschis un salon vizitat de celebrități ale lumii artististice și literare din Europa și America, printre care strălucea în primul rând Picasso, care i-a făcut și portretul. Ernest Hemingway a fost și el prezent adeseori. In 1933, Stein a publicat memorii din anii parizieni sub titlul, The Autobiography of Alice B. Toklas, scrise , de fapt de partenerul ei de viață. Cartea a fost un bestseller, făcând-o celebră. Tatăl ei a fost un om de afacetri bogat din San Francisco. A urmat atât învățământul laic, cât și cel iudaic. Apoi a studiat la Harvard University, fiind studenta lui William James, o celebritate în lumea universitară. Concepțiile pe care și le-a format au apropiat-o de Virginia Woolf , James Joyce., de psihologia lui BF Skinner.  Este una dintre inițiatoarele „dicteului automat” ca metodă de versificare. A fost atrasă , pe plan științific de studiul  embriologiei. W. James o considera una dintre cele mai strălucite studente din cariera sa.  O altă preocupare a fost impunerea drepturilor femeilor, fiind o precursoare a feminismului. A  avut adeseori un comportament excentric, adoptând și homosexualismul.  Henri Matisse i-a făcut portretul, fără a specifica numele ei. Mult timp i-a fost alături, fratele ei , Leo. A început să colecționeze lucrări din colecția lui Vollard, la Paris, semnate de Cezanne, Renoir, Gauguin,Delacroix, Picasso,Matisse, ș.a. Colecția ei a devenit un loc de pelerinaj artistic, valoarea achizițiilor fiind considerabilă.Nu lipseau lucrări de Daumier, Lautrec, ș.a.Frații, surorile ei , i-au urmat exemplul, ulterior Muzeul din Baltimore beneficiind de aceste achiziții. O parte dintre exponate au fost transferate de fratele Leo lângă Florența, în Italia, între Gertrude și Leo intervenind un conflict care a durat până aproape de moarte. Gerterude Stein  a preferat mai mult lucrări de Picasso , Gris,cubiști, ș.a.Relațiile ei cu marii scriitori ai interbelicului erau cunoscute și trezeau interesul publicului. Ea a introdus sintagma „ generația pierdută” pentru scriitorii care, de fapt au fost cei mai apreciați  ulterior. ” The Making of Americans” este  dintre scrierile cele mai des citate, ea reflectă modul cum s-a format personalitatea scriitoarei. Influența cubismului, a altor curente moderniste, ermetismul  au influențat-o considerabil. „ Excitarea existenței pure”, „manipularea emoțională” erau termeni curenți în maniera ei. Folosea repetițiile , de ex. „ trandafirul este un trandafir”, ș.a. , creeațiile sale în poezie au fost preluate de muzicieni, s-au scris opere moderne, de ex.  „ Patru sfinți în trei acte”.Gertrude Stein organiza expoziții de mare succes în Franța și în SUA. Din 1934, ea este mai mult prezentă în SUA. A fost primită cu entuziasm, s-a împrietenit cu Eleonore Roosevelt, cu Charlie Chaplin. În timpul celui de al Doilea Război Mondial  s-a aflat în Franța, a beneficiat de protecția regimului de la Vichy, ceea ce nu a constituit pentru ea un motiv de laudă, dar excentrismul și faptul că era o celebritate i-au salvat viața. Este greu de acceptat faptul că Gertrude Stein l-a propus pe Hitler pentru Premiul Nobel în 1938, lăudându-i ulterior pe Franco, pe Petain, criticându-l pe Roosevelt. Analizând la rece comportamentul ei din ultimul deceniu de viață , am putea să constatăm un dezechilibru  în ceea cea inttrepprins și a scris,  o dovadă că uneori și mințile unor oameni extrem de inteligenți o pot „lua razna”.  Nu are niciun rost să fie ascunse aceste  aspecte biografice. Este vorba de o personalitate cu sinuozități grave  dealungul vieții. O oglindă a unei derute în rândul intelectualității din interbelic. A murit de cancer, fiind înmormântată în cimitirul Pere Lachaise. Nu i s-au reproșat declarațiile aberante din ultimii ei ani. A fost în stare să-i admire și pe Stalin, Trotsky, Mussolini, îi plăceau personalitățile de orice natură.În domeniul sexualității avea aceleași oscilații pornind de la teoriile lui Otto Weininger. „Nimic din ceea ce era omenesc nu îi era străin”, s-ar fi putut spune despre ea, nu cunoștea păcatul  nesincerității sau obediența, cu orice risc. A fost admirată și detestată cu aceeași intensitate. Una dintre cele mai controversate scrieri ale ei este „QED”.   La New York i s-a ridicat o statuie. Opiniile despre ea sunt celer mai  diverse. Dar nu i se neagă inteligența și buna credință, poate o naivitate dusă la extrem, diferită de cea a mediocrilor. Bibliografia ei este impresionantă-  circa 30 de cărți originale și sute de trmiteri bibliografice.

BMM

 

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/en/thumb/f/fb/Matisse-Woman-with-a-Hat.jpg/220px-Matisse-Woman-with-a-Hat.jpgOpere publicateThree Lives (The Grafton Press, 1909)



  • Toiklas, Alice (1973), Burns, Edward, ed., Staying on Alone: Letters, New York: Liveright, ISBN 0-87140-569-5 .
  • Grahn, Judy, ed (1989). Really Reading Gertrude Stein: A Selected Anthology with Essays by Judy Grahn. Crossing Press. ISBN 0-89594-380-8 
  • Vechten, Carl Van, ed. (1990). Selected Writings of Gertrude Stein. ISBN 0-679-72464-8
Niciun comentariu:

Vladimir Tismăneanu – cronicar al comunismului din România


Vladimir Tismăneanu – cronicar al  comunismului din România

 

Indiferent de atacurile  de la dreapta/stânga, reproșurile, calomniile, aberațiile  răspândite cu obtuzitate, invidie, xenofobie împotriva lui V. Tismăneanu, acesta va rămâne drept unul dintre  cei mai merituoși „cronicari” a comunismului românesc, care a avut  și el un specific. Recunosc că nu am fost de la început entuziasmat de  scrierile sale teoretice, mă rețineau două aspecte -  echivalarea fascismului, în speță a nazismului cu regimurile comuniste și  accentul pus pe participarea unor evrei la edificarea comunismului în România, în speță pe  cea a lui L. Răutu. Citind una dintre cărțile apărute mai de curând( în 2012)  la Humanitas,  „Lumea secretă a nomenclaturii”, o  carte fără pretenții teoretice, dar o pasnoramă a  unui adevărat „bâlci al deșertăciunii”  care a fost regimul comunist din România, am început să privesc cu alți ochi demersurile de peste 20 de ani ale lui Tismăneanu, pe care, întâmplător, l-am cunoscut în anii pubertății-adolescenței. De la început doresc să spun că a fost un copil sclipitor de inteligent, care chiar mi-a trezit entuziasmul. Ulterior nu am știut cum a evoluat, ce a scris în favoarea PCR, cum a plecat în Vest, nici nu mă interesează. Ceea ce reușește VT este o performanță -  ne convinge că în România comunismul  a fost adus  de sovietici, adicpă nici de evrei, nici de români vânduți, nici de  umbra lui Marx. De el s-au lipit două categorii de oameni – unii absolut naivi , de bună credință, alții – carieriști lipsiți de orice scrupul, printre ei și foști legionari, liberali,  fără de partid, etc. Fascismul  -nazismul  a promovat  deschis o politică  discriminatorie față de evrei, comunismul a fost mai  dibaci – egalitate pentru toți, dar moștenirea xenofobă, antisemită a rămas aproape neatinsă. Mai mult, aristocrația „comunistă”, însoțită de eșalonul doi, al „slugilor” s-a format rapid, iar lupta pentru locuri și  bunăstare a atins  nivelul canibalismului  și bizantinismului decadent. Ce i se reproșează acum lui VT, supă ce el a deschis căi  bine ascunse, spre cunoașterea istoriei postbelice a României?  Că este fiu de nomenclaturist  și că este evreu(  asta , uneori , mai discret). Nu cred că tatăl lui Volodea a fost satrapul României. Nu a fost niciodată în eșalonul principal și nici slugă, dovadă că în 1958-1959 i s-a dresat un dosar care putea să-l ducă și la închisoare.  Turnătoria era o armă de mare preț, ca în Roma imperială. În Germania, fiul lui M.  Bormann, adjunctul lui Hitler în NSDAP, deci fiul  a scris fără reținere despre tatăl său. Devenise antinazist. Se știe din vechime că fiul poate fi un adversar ideologic al tatălui. Spre deosebire  de Nicu Ceaușescu care s-a complăcut în mediul și cu camarila părintelui, visând chiar moștenirea, după modelul nord-coreean, V. Tismăneanu, coleg de clasă cu Nicu s-a debarasat de comunism, plecând ca mulți alții în Vest. Mulți consideră că Paul Goma este marele demolator al mitului comunist. Nu se poate nega curajul și voința lui Goma de a combate comunismul încă în România fiind, dar  soția sa este fiica unui comunist evreu, oarecum fost nomenclaturist. Nimeni nu i-a amintit  cu insistență aceste amănunte. Mai mult, Goma a aruncat vina tuturor relelor ( cedarea Basarabiei, sovietizarea  României, instalarea dictaturii) pe evrei, față de care  are o ciudată  aversiune, deși chiar fiul lui Goma a optat la un moment dat să plece în Israel. Se tace. Nu e bine să comentezi. De ce se face acest favor lui Goma și reproș lui V. Tismăneanu? Mânios că nu i s-a oferit  președinția Comisiei de Analiză a Comunismului, Goma nici nu a vrut să intre în Comisie.  L-a preocupat mai mult  răfuiala cu foștii prieteni, cu  obștea evreiască, etc.

Astăzi  constatăm câteva tendințe total  nocive în sânul opiniei publice românești -

-Disprețul pentru intelectuali de valoare (încercări de a-i marginaliza pe Patapievici,Pleșu, Liiceanu, Tismăneanu, Manolescu, Breban, ș.a.)

-Renașterea și  emergența cultului pentru legionari,  pentru extrema dreaptă , ca și pentru un dictator   care a dus armata română până la Cotul Donului, Ion Antonescu, creatorul marelui lagăr numit Transnistria, cel care a comandat arderea de vii a 20.000 de evrei absolut nevinovați, la Odessa.  Desigur, unii cred că astfel combat nostalgia pro-comunistă.

- Crimele regimului comunist se pun pe seama unei etnii minoritare, evreii, fiind însoțită de tendința formulată la punctul anterior, când,de fapt, comunismul a fost „internaționalist”, fostul PCdR număra 500 de membri, plus simpatizanți circa 50.000, evrei și alte etnii ( numărul total al evreilor în 1938 era de peste 750.000). China avea 20 milioane comuniști și sub 100 de evrei  necomuniști. URSS  avea un PCUS  cu milioane de membri neevrei. Stalin, Molotov, Beria ș.a. nu erau evrei, Ana Pauker a fost în conducerea PCR mai puțin de opt ani(  sept. 1944- iunie 1952),  Teohari Georgescu era chiar Georgescu, nicidecum Tescovici Burăh, Pantiușa Bodnarenko era ucrainian, Nikolski-Gruenberg a arestat numeroși evrei. Majoritatea  ofițerilor evrei din Securitate au fost scoși din funcții în perioada 1961-1968.

-Învinuirea fiilor pentru  faptele părinților, uitându-se că marii corupți de azi provin chiar din  mediul  crescut de fostul regim în  spirit, zice-se „proletar”. Îl acuzi pe Tismăneanu că tatăl său a luptat în Spania de partea  republicanilor, iar pe  „baronii”, mafioții de azi îi ierți de orice legături cu  fostul regim.

Ceea a făcut și face în continuare V. Tismăneanu este salutar, este un act de salubrizare, iar în cazul său se poate pune întrebarea ( amară) – cine este profet în țara lui? Pentru că V. Tismăneanu s-a născut în România( se poate verifica) și a crescut în România. Cred că suferă scriind despre  haosul  politic care  pare de neînlăturat. Aici, în curtea noastră.

BORIS MARIAN.  
Niciun comentariu:

RADU ALBALA





Radu Albala- scriitorul sefard-român.

 

Radu Albala (20 februarie 1924, Bucureşti - 10 mai 1994, Bucureşti) a fost un prozator de manieră „mateină”, istoric literar şi traducător. Era fiul Anei-Erna şi al lui Iacob Albala, cerealist. Face liceul în Bucureşti şi este licenţiat al Facultăţii de Drept şi al Facultăţii de Litere, secţia filologie clasică a Universităţii din Bucureşti. A fost avocat până în 1948, când este eliminat din barou. Ca funcţionar la Biblioteca Academiei Române, este angajat iniţial pentru fondul de manuscrise latine. Redactor la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, de unde a fost exclus în 1959, va fi, peste câtva timp, redactor la Editura Litera, unde l-am cunoscut în 1986, când am debutat cu un volum de poezie, el fiindu-mi lector. Avea o alură de personaj din galeria lui Mateiu Caragiale, modelul său incontestabil.  

A debutat în 1936,apoi a colaborat la „Viaţa românească", „România literară", „Teatrul" etc. Ca istoric literar debutează cu volumul Antim Ivireanul şi vremea lui (1962) şi cu antologia Bucureştii în literatură (1962). Traducătorul se face şi el cunoscut prin versiunea românească a Vieţii lui Constantin Cantemir de Dimitrie Cantemir (1960) şi a textelor din volumul Proză istorică latină (1962), precum şi a unor scrieri de Paul Scarron (Romanţul comic) sau de Alfred de Vigny (Servitute şi grandoare de ostaş), pe care le şi prefaţează. A îngrijit  ediţii din scrierile lui Anton Pann, G. Sion etc. Opera sa originală se constituie din volumele de povestiri Desculţe (1984; Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), Făpturile para­disului (Desculţe vechi şi noi) (1987) şi Femeia de la miezul nopţii şi alte povestiri desculţe (1994),apreciate de critică în termeni elogioşi. Este menționat în mai toate istoriile literaturii române. 

 Prozatorul Albala este un excelent povestitor. Perso­najelor lui le place să relateze întâmplări, unele de-a dreptul spectaculoase. În acelaşi timp, el se relevă ca un înzestrat portretist, mai ales în chipurile de femei, ştiind să descifreze fineţea şi expresivitatea trăsăturilor, frumuseţea sălbatică şi senzuală, coborâtă parcă din Cântarea Cântărilor, din care auto­rul şi citează. Albala se înfăţişează, de asemeni, ca un excelent pictor de medii, al unei lumi crepusculare, ca şi Mateiu I. Caragiale, este un pictor al Bucureştiului, cu somptuoase restaurante şi cârciumi sordide, unde eroul povestitor se „cufundă în lafuri şi palavre". E o lume de sibariţi, atinsă de o anume morbiditate, situată între rafinamentul culturii occidentale şi farmecul frust răsăritean. Autorul face şi el parte din povestire, conferindu-i, ca martor şi părtaş, o şi mai mare autenticitate, prin contopirea cu acea lume ce stă să apună. Sfârşitul „veacului cel din urmă al bunului plac şi al bunului gust" e unul tragic, simbolizat semnificativ în incendiul cârciumii din Femeia de la miezul nopţii. Un scriitor original ce va fi citit multă vreme.

 

BMM

 

 
Niciun comentariu:

Gherasim Luca- 20 de ani de la plecarea spre stele


Gherasim Luca- 20 de ani de la plecarea spre stele

Gherasim Luca (sau Ghershim Luca; 23 iulie1913 – 9 februarie 1994) a fost un supratrealist de marcă, este citat de critici francezi precum Gilles Deleuze și Félix Guattari.S-a născut la  București ca fiu al unui croitor, cunoștea limbile română, idiș, germană, franceză, a scris în aceste limbi. În 1938 se afla la Paris unde a intrat în cercul suprarealiștilor. Deja, în România era prieten și colaborator al lui  Gellu Naum, Paul Păun, Virgil Teodorescu, Dolfi Trost.A publicat primele poeme în franceză.  Este inventator al „cubomaniei”, o modalitate inedită de exprimare, ce amintea de Apolinaire. Revenit în România a părăsit din nou țara în 1952, ajungând în Israel, apoi la Paris. A colaborat cu artiștii  Jean Arp, Paul Celan, François Di Dio and Max Ernst, a realizat colaje. În 1967 și în următorii ani a susținut congerințe la Stockholm, Oslo, Geneva, New York , San Francisco. În 1988 realizatorul de emisiuni TV,  Raoul Sanglas i-a făcut un portret care l-a ajutat să devină o personalitate cunoscută publicului larg. In 1994, starea sa psihică se deteriorează, este evacuat din propria locuință, nu avea nici pașaport de ședere permanentă în Franța, , iar la 9 februarie 1994 se aruncă de pe un pod al Senei, așa cum a procedat în 1970 Paul Celan. „, Inventatorul Iubirii” și„ Un lup văzut printr-o lupă” au fost publicate la București în 1945, published in Bucharest in 1945,apoi traduse în engleză.  De Julian și Laura Semilian.  were translated into English (The Inventor of Love and Other Works) by Julian and Laura Semilian, în 2009. I-a aperut o ediție de opere , în 2010 sub girul editurii Corti. Din scrierile sale cităm -Un loup à travers une loupe, București, 1942,Quantitativement aimée, Éditions de l'Oubli, București, 1944,Le Vampire passif, Éditions de l'Oubli, București, 1945,Dialectique de la dialectique, înmpreună cu Trost, Éditions surréalistes, Bucureștit, 1945,Les Orgies des Quanta, Éditions de l'Oubli, București, 1946,Amphitrite, Éditions de l’Infra-noir, Bucurerști, 1945,Le Secret du vide et du plein, Éditions de l'Oubli, București, 1947,Héros-Limite, Le Soleil Noir, Paris 1953,Ce Château Pressenti, Méconnaissance, Paris 1958, cu gravuri de Victor Brauner,La Clef, Poème-Tract, 1960, Paris,L'Extrême-Occidentale, Éditions Mayer, Lausanne 1961 with 7 engravings by Jean Arp, Brauner, Max Ernst, Jacques Hérold, Wifredo Lam, Roberto Matta, Dorothea Tanning,La Lettre, Paris, 1960,Le Sorcier noir, împreună cu Jacques Hérold, Paris 1996( postum),Sept slogans ontophoniques, Brunidor, Paris 1963,Poésie élémentaire, Éditions Brunidor, Vaduz, Liechtenstein, 1966,Apostroph'Apocalypse, Éditions Upiglio, Milan 1967,Sisyphe Géomètre, Éditions Givaudan, Paris, 1967,Droit de regard sur les idées, Brunidor, Paris, 1967,Déférés devant un tribunal d'exception, no editor mentioned, Paris, 1968,Dé-Monologue, Brunidor, Paris, 1969,La Fin du monde, Éditions Petitthory, Paris 1969, cu desene ale autorului,Le Tourbillon qui repose, Critique et Histoire, 1973,Le Chant de la carpe, Le Soleil Noir, Paris, 1973,Présence de l'imperceptible, Franz Jacob, Châtelet; Paralipomènes, Le Soleil Noir, Paris 1976,Théâtre de Bouche, Criapl'e, Paris, 1984,Satyres et Satrape, Éditions de la Crem, Barlfeur, 1987,Le Cri, Éditions Au fil de l'encre, Paris, 1995.

Poetul Georges Astalos, originar din România și revenit în țară după o lungă ședere  la Paris, l-a inclus în antologia sa „Heritage lyrique”( Casa Radio, 2002)  dedicată unor poeți de origine iudaică. Din păcate opera lui Gherasim Luca este puțin cunoscută, deși valoarea sa o depășește cu mult pe a altor suprarealiști din diverse țări.

BORIS MARIAN
Niciun comentariu:
Abonați-vă la: Postări (Atom)