Castelul Kafka


Castelul Kafka

 

 

 Nu mai aveau camere de oferit ,nici beutură

În ce sat m-am rătăcit, o fi un castel pe aici?

Un telefon sări din suport și strigă – anul nou.

Sunt prea timid să răspund.

Pe sobă zăcea un bătrân, nu se știe cine deschisese.

De nu vă place , luăm altă sanie.

Unde sunt aparatele, astea sunt vechi.

Dacă  eu sunt Josef, tu ești Kio.

Barnabas apăru cu un jurnal vechi din 2050 .

Frieda e logodnica mea, dar ți-o pot împrumuta.

Bendemann aștepta scrisori din Rusia, nu-l interesa Frieda.

Pe un colț de masă, Gregor scria versuri.

Din greșeală, Frieda îi  reteză capul.

N-a observat nimeni, Gregor continua să scrie.

Oricum nu le citea nimeni. Frieda nu se mai scuză, era inutil.

Marea surpriză a serii abia sosise.

S-au repezit toți să vadă, dar  cum intra unul în cabina întunecată

Nu mai ieșea nimeni.

Nici autorul nu băgă de seamă.

Cifra 11 deveni 1, apoi fu anunțat Anul Nou.

Ce chestie,  singur reporterul observă că nu este ceva în regulă,

Se gândea cum să relateze faptele.

Trupul, în cele patru puncte cardinale, kafkiene,

Între templieri și masoni  crescu un trandafir,

Bach completa cu răbdare  decompunerea,

Cât de diavolesc și cât de angelic este 

acest sentiment de inocență absolută

Cu naramze și lacrimi revenim la rădăcini,

Rătăcitorul iudeu a revenit, o fi Mesia?

Că doar nu este Sf. Bartolomeu, Doamne, iartă-ne.

Eu, ție , Kafka, își aduc  pios omagiu.

BMM 
Niciun comentariu:

Ludovic  Bruckstein – cine îl cunoaște?

 

BRUCKSTEIN, Ludovic (Arie Joseph-Leib) (27.VII.1920   Lucăceni,  Satu Mare – 4.VIII.1988 Tel Aviv) – publicist şi scriitor; în anii ’50 în Sighetu-Marmaţiei, profesor de liceu, în anii ’60 secretar literar în cadrul secţiei de dramaturgie “de pe lângă Ministerul Culturii” , semnatar de articole la Viaţa Românească. Și-a  trăit viaţa învăţând, mai întâi, să-i supravieţuiască. În adolescenţă le-a văzut pe toate: războaie, prigoane, umilinţe şi, proba de foc, anul petrecut în lagărele de exterminare naziste. Ce rămâne după aşa o istorie? Alfred Bruckstein, fiul său spune că „tata a privit mereu lumea cu optimism şi umor“. Trebuie să aibă o calitate supranaturală aceşti oameni trecuţi prin temniţe şi lagăre, care şi-au acceptat soarta cu seninătate, fără să scrâşnească din dinţi a răzbunare. Fără resentimente. Care au putut să vadă binele acolo unde răul domină. Aşa a ţinut piept Bruckstein tuturor persecuţiilor şi anilor care au urmat: păstrându-şi optimismul şi transformându-şi cele mai negre amintiri în piese de teatru. Unele chiar de comedie. A copilărit  în Sighetu Marmaţiei, orăşelul din nordul Maramureşului, renumit, în acele vremuri, pentru prosperitatea comunităţii evreieşti. Tatăl său ,Mordechai, deţinea, înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial, o mică fabrică de bastoane, pe care o conducea împreună cu fratele său, Aaron. Afacerea era prolifică – veneau cereri şi din străinătate. O vreme, familia a făcut comerţ şi cu plante medicinale din zona Maramureşului, pe care ţăranii le culegeau din jurul Sighetului. Lucrurile mergeau bine, viaţa era frumoasă pe malul Izei. În liceu, Ludovic Bruckstein scria poezii şi avea planuri mari: voia să urmeze Dreptul în Elveţia, dar situaţia politică incertă din Europa l-a făcut să-şi amâne visele şi să dea o mână de ajutor la afacerile familiei. Era sfârşitul anilor ’30. Pâcla care se aşternuse peste Europa se transforma, încet, în beznă. Persecuţiile împotriva evreilor deveneau tot mai aspre. Umilirea lor în plină stradă era spectacolul preferat al naziştilor. După luni bune petrecute în ghetoul din Sighet, familia Bruckstein – mama, tata şi patru copii – a fost deportată la lagărul de exterminare de la Auschwitz. Era mai 1944. Ludovic Bruckstein a fost prizonierul cu numărul A37013. „Toată viaţa s-a întrebat dacă 13 a fost sau nu un număr norocos pentru el“, spune Alfred Bruckstein. A fost eliberat un an mai târziu, după un tur prin mai multe lagăre de muncă forţată: Hanovra, Gross-Rosen, Wolfsberg. S-a întors acasă, aşteptându-şi o vreme familia. Avea să afle că doar fratele lui mai mic, Israel, supravieţuise. A rămas în România pentru o vreme şi a început să scrie, iar asta, de multe ori, era şi o terapie. Rănile proaspete, situaţia tragică a evreilor, familia dispărută erau trăiri pe care le-a vindecat scriind dramaturgie. După un lung lanţ de încercări, viaţa nu mai părea o capcană lucrurile începeau să se aşeze bine. Ludovic Bruckstein îşi ia diploma în literatură şi ajunge membru al Uniunii Scriitorilor. Se căsătoreşte cu Sarolta, cu care va avea un fiu, pe Alfred Bruckstein. E numit director al Şcolii de Artă din Sighet, unde predă arta dramatică. În perioada de aşa-zisă „liberalizare“, după ’68, de dragul unei familii unite, plănuieşte să părăsească ţara şi să se mute în Israel, mai aproape de fratele său. Abia în ’72 reuşesc să emigreze, luând după ei, pe lângă bibliotecă, şi oprobiul partidului, care-i etichetase ca „duşmani ai poporului“. Nu mai conta.  Ludovic Bruckstein a continuat să publice cărţi în limba română şi în ebraică. A fost unul dintre întemeietorii Asociaţiei Scriitorilor de Limba Română din Israel. Câteva dintre volumele sale sunt: „Schimbul de noapte“ (1949), „Familia Grinvald“ (1953), „Generaţia din pustiu“ (1957), „Un proces neterminat“ (1962), „Panopticum“ (1970), pentru care a primit mai multe distincţii. Ludovic Bruckstein a murit în 1988, la Tel Aviv, când avea 68 de ani, fără să fi apucat să revadă România. tică“. Fiul său  a devenit o somitate în lumea științifică, adfmirator al lui Feynman, admirat de colegi mai tineri, unii din România. Cercetarea din România a avut șanse și reprezentanți iluștri, dar preocuparea a dispărut, din păcate, afirmă fiul scriitorului, prof.dr. Alfred Bruckstein.

BMM

 
Niciun comentariu:

Totul pare perfect, doar un punct se revoltă,


Totul pare perfect, doar un punct se revoltă,

Un punct, în spatele punctului este greu să ascunzi ceva,

Punctul era Cernobyl, de acolo mi s-a tras un mic necaz,

m-a durut chestia asta ani de zile, punctul s-a făcut bulgăre,

bulgărele a fost distrus, mi-a adus un prieten, virusul,

bun prieten, nu scapi de el, ca la bâlci, am ajuns

în camera cu oglinzi strâmbe, nici acum nu am ieșit din cameră,

Am intrat în lumea basmelor, e bine, nu aiurez, dar prinsei curaj,

Curaj au nebunii, omul rațional este laș și mincinos,

Zice că nu se teme, el ascunde, se ascunde de sine însuși,

Pe strada Porcului a apărut un Măgar, l-au fluierat sturzii,

Zadarnic, dr. Alambic a încerca să calmeze spiritele,

Porcul a plecat la măcelărie, Domnul fie cu el,

Strada se numea Fostul Porc, fără viziuni, vă rog,

Unei doamne i-a murit vizitiul, se spune că era un soț de taină,

Femeia din casă fu luată de armată, în fiecare an

Năștea un  porcușor, unul dintre ei a scris MEIN KAMPF,

Bog s nim, au zis rușii, după unu vine doi,

Așa au venit două RM, știți voi, fericirea se pornise

La drum lung, cu veis mir nu faci nimic,

Drei Shpan a nălțat un stat, nu doar el,

Limba lui Abraham a recăpătat culoare,

Viitorul se profilează în lumină mov,

Un divorț, o nuntă, un botez, iar un divorț,

Rușine, să vă fie rușine, s-a auzit vocea lui Adonai,

Lăsați-vă de prostii și faceți copii, asta e.

Adică este partea a-ntâia din istoria supraoamenilor,

Că doar toți suntem supraviețuitori. Amin.

BMM
Niciun comentariu:

Soldatul Mirică Costică fu mutat de la Armată la Jandarmerie pe motiv că își pierduse un ochi în războiul martobelic, dar lipsa ochiului era compensată de o hărnicie nemaivăzută a bastonului din cauciuc vulcanizat care își făcea treaba fără ca posesorul său să aibă o contribuție. El putea să discute cu camarazii săi în timp ce atenționa destul de dur pe fiecare manifestant care trecea dincolo de gardul din spatele clădirii Guvernului. Unii încercau să urineze pe ascuns , ce vreți, chestie de natură umană. jandarmul Mirică învățase ceva de la fostul său șef, Fazan CC1 ( număr de cod)- datoria înainte, restul nu contează. Unicul ochi pe care îl păstra ca pe moaștele sfinte vedea tot și ceva pe deasupra. Deasupra putea fi o doamnă,nu contează. Acum el avea o problemă – cine este șeful său? Unii spuneau că era unul în cămașă albă cu roșu, altul spunea că nici vorbă, era unul mai sus, plecat în misiune încă din vremea răposatului . El dădea ordine cifrate pe Facebook, fiecare executant înțelegea ce putea. Mirică nu înțelegea nimic, doar datoria înainte de toate. Lovea militarul unde era nevoie, mai săra și la tunul de apă, spărgea borcane cu gaze parfumate, de-l întreba nevasta – unde fuseși Mirică? Bună ideea, în locul Jandarmeriei se înființă o brigadă de Parfumerie, coordonată de… cine credeți? Costică Mirică. Toți întreba de ce el, nimeni nu știa că el este finul lui….ehei, o să aflați altădată. Brigada răspundea de liniștea din casele și dinafara caselor cetățenilor noștri, ca și ai statelor vecine. Chestia asta nu era binecunoscută de toți camarazii de arme. Atâta doar că numărul de spray-uri Nina Ricci se mărise considerabil, importul fiind preluat de brigada lui Mirică. El nu mai lucra la Interne, lucra la Externe, i se pusese un ochi de sticlă, dar de culoare mov, trăgea spre culoarea steagului din vremea lui Ubu rege. Mirică avea acum un grad greu de exprimat, i se spunea indecibil sau ceva cu globină scăzută. În noul DEX al limbii române cuvântuș globină se regăsea în Addenda. Ce contează? Dacă spui din greșeală Râmbătă în loc de Sâmbătă, ce are? Chiar și Dumnezeu schimbase numele unor zile,în loc de Sâmbătă zicea Duminică, ce are? În loc de șapte zici opt, apoi sari la ziua de marți. Când a aflat vestea, Mirică și-a amintit de ochiul pierdut în războiul martobelic, de necaz și-a scos ochii, amândoi, și cel din țesut uman și cel din sticlă, a rămas ca Oedip, de care nici nu auzise. Și-a pierdut identitatea, evident și funcția, s-a dus în Cișmigiu, unde povestește tot ce i s-a întâmplat. Avea și un câine, Duliu Lavrea, fost mare, fără post, amândoi suferinzi de tranziția asta de la rău la mai rău.


Soldatul Mirică Costică fu mutat de la Armată la Jandarmerie pe motiv că își pierduse un ochi în războiul martobelic, dar lipsa ochiului era compensată de o hărnicie nemaivăzută a bastonului din cauciuc vulcanizat care își făcea treaba fără ca posesorul său să aibă o contribuție. El putea să discute cu camarazii săi în timp ce atenționa destul de dur pe fiecare manifestant care trecea dincolo de gardul din spatele  clădirii Guvernului. Unii încercau să urineze pe ascuns , ce vreți, chestie de natură umană. jandarmul  Mirică învățase ceva de la fostul său șef,  Fazan CC1 ( număr de cod)- datoria înainte, restul nu contează. Unicul ochi pe care îl păstra ca pe moaștele sfinte vedea tot și ceva pe deasupra. Deasupra putea fi o doamnă,nu contează. Acum el avea o problemă – cine este șeful său? Unii spuneau că era unul în cămașă albă cu roșu, altul spunea că nici vorbă, era unul mai sus, plecat în misiune  încă din vremea răposatului .  El dădea ordine cifrate  pe Facebook, fiecare executant înțelegea ce putea. Mirică nu înțelegea nimic,  doar datoria înainte de toate. Lovea militarul  unde era nevoie, mai săra și la tunul de apă, spărgea borcane cu gaze parfumate, de-l întreba nevasta – unde fuseși Mirică? Bună ideea, în locul Jandarmeriei se înființă o brigadă de Parfumerie, coordonată de… cine credeți? Costică Mirică. Toți întreba de ce el, nimeni nu știa că el este finul lui….ehei, o să aflați altădată. Brigada răspundea de liniștea din casele și dinafara caselor cetățenilor noștri, ca și ai statelor vecine. Chestia asta nu era binecunoscută de toți  camarazii de arme. Atâta doar că   numărul de spray-uri Nina Ricci se mărise considerabil, importul fiind preluat de brigada lui Mirică. El nu mai lucra la Interne, lucra la Externe, i se pusese un ochi de sticlă, dar de culoare  mov, trăgea spre culoarea steagului din vremea lui Ubu rege. Mirică avea acum un grad greu de exprimat, i se spunea indecibil sau ceva cu globină scăzută. În noul DEX al limbii române cuvântuș globină se regăsea în Addenda.  Ce contează? Dacă spui din greșeală Râmbătă în loc de Sâmbătă, ce are?  Chiar și Dumnezeu schimbase numele unor zile,în loc de Sâmbătă zicea Duminică, ce are? În loc de șapte zici opt, apoi sari la ziua de marți. Când a aflat vestea, Mirică și-a amintit de ochiul pierdut în războiul martobelic, de necaz și-a scos ochii, amândoi, și cel din țesut uman și cel din sticlă, a rămas ca Oedip, de care nici nu auzise. Și-a pierdut identitatea, evident și funcția, s-a dus în Cișmigiu, unde povestește tot ce i s-a întâmplat. Avea și un câine, Duliu Lavrea, fost mare, fără post, amândoi suferinzi de tranziția asta de la rău la mai rău.

BMM
Niciun comentariu:

În mine pătrunde un duh,


În mine pătrunde un duh,

Un alt duh pătrunde în el,

Unde mă duc, unde urc,

Nathanael?    

Ne vindem unii altora

Și nici un Iuda nu va bucura

Pe trădători, că omul este

Prea trecător la orice veste,

Unde sunt îngerii căzuți?

Ori fi murit chiar nenăscuți?

Doamne dă un leac singurătății,

Nu-mi trebuie chiolhanuri și vin greu,

Sunt cel ce-n inima cetății

găsește drum spre Dumnezeu.

El re ochi și vede altfel,

El are gură și rostește

În sine însuși, este El,

Poate că nu știe, sfințește

Fără să știe sfântul țel.

BMM
Niciun comentariu:

Fife o ”clock.

E cinci dimineața. Am uitat să-mi iau somniferul. E un drog.Fără el sunt pierdut. Mi-ar fi rușine să mă sinucid, dar ce bine ar fi. Fiul meu mămustră - zice, viața este frumoasă. Are doar cincizeci de ani. Oare eu eram mai optimist? Soția îmi spune, nu te gândi, că tot vine. De ce trăim, Doamne? În literatură s-a spus tot. De distrus se poate distruge orice. Prietenia este trecătoare, ca și iubirile. Noroc că avem familii, cea mai mare descoperire a omului. O descoperire în ...spirit, nu aceea din zoologie. orice citesc mi se pare o repetiție. Nu o fi așa, dar pe aproape. Avem o civilizație bătrână.Viața de scriitor este un chin și o beție. Beția cuvintelor. Imaginea Fecioarei este întoate religiile. Cred în ea, ne va conduce dincolo. Ce este dincolo nu știu, nu accept infantilismul religiilor actuale. Cred, dar întreb mereu. Preoții, predicatorii ne cred tâmpiți. Nu pot răspunde decât cu cartea în mână, ca la lecții. Noroc cu poezia, dar nu aceea dulceagă. Prozei îi prefer cărțile de istorie, albumele de artă. Muzica? O minune, Love story fără muzică nu valora nimic.Nu-mi spuneți de Bach, mai bine dorm. Era un soldat în armată. Beethoven, bolnav de sifilis. Chopin - tuberculoză, Ceaikovski - gay. Nu râdeți, vorba activistului, că așa este.
Avem o civilizație care distruge natura, distruge tot, nu știu ce va urma. Politica este bolnavă după experiențele totalitariste. Demcrația seamănă cu o piață supusă jocului de prețuri. Intectualii sunt paralizați. Setea de putere este motorul unui îndoielnic progres. A spune geniu politic este la fel cu a spune un negustor escroc. Literatorii nu se iubesc între ei, orgoliul macină valorile. Iadul este aici, paradisul nicăieri. Viața de apoi este invenția mea, după toți profeții, ea există în creierul meu, dără creier aș fi mai liber. Cine te oprește? Rușinea de a mă sinucide. Nu caut soluții ușoare. În fond sunt ca oricare semen, mi-e milă de mine și de ei.
BMM
Niciun comentariu:

Ciudată este viața, tu dorești una, ea face cum vrea, credeți în destin? Nu cred. Căutam o boală, găsii alta, mai dihai, acum, Dumnezeu cu mila. Ca un ostaș pe front, m-am obișnut cu ea, nu mai mi-e teamă, fac 77, cifră frumoasă. Încă o speranță a literelor românești, deși , din ce citesc în revistele noastre centrale mi se pare jalnic. Unul îl publică pe altul, îl laudă, apoi amândoi cad în uitare. O clipă trec nemuritori și pier în beznă pentru totdeauna. Eu am scris din pasiune, nu am ajuns f. cunoscut, mă doate undeva. Credeți-mă. Sănătoși să fim. Falsul Faust a existat. Există. Prin el am început să cred în nemurire. Apoi viciile sunt perene. Pederastia, zoofilia, canibalismul există. Ei și? Ce ne pasă nouă? Dar frică nu mi-este, întorc capul,, în salturi mari, atletice, câinele Degringo alerga lângă roata din spate, privindu-mă necontenit cu ochii lui limpezi, în care acum licărea parcă și o tăcută mustrare... Scumpul Geo Dumitrescu. Ce mult am iubit versul său bărbătesc, revigorant, generos....Mi-a spus cândva - dragă, eu te-am tot lăudat, da tu - nimic, de ce/ ? Chiar , de ce? Pentru că domnul Geo era un domn, iar acum sunt mai mulți cățelandri, lingăi și pseudo-dictatori. Mă refer la breasla șlefuitorilor de bile de sticlă.

Ciudată este viața, tu dorești una, ea face cum vrea, credeți în destin? Nu cred. Căutam o boală, găsii alta, mai dihai, acum, Dumnezeu cu mila. Ca un ostaș pe front, m-am obișnut cu ea, nu mai mi-e teamă, fac 77, cifră frumoasă. Încă o speranță a literelor românești, deși , din ce citesc în revistele noastre centrale mi se pare jalnic. Unul îl publică pe altul, îl laudă, apoi amândoi cad în uitare. O clipă trec nemuritori și pier în beznă pentru totdeauna. Eu am scris din p...asiune, nu am ajuns f. cunoscut, mă doate undeva. Credeți-mă. Sănătoși să fim. Falsul Faust a existat. Există. Prin el am început să cred în nemurire. Apoi viciile sunt perene. Pederastia, zoofilia, canibalismul există. Ei și? Ce ne pasă nouă? Dar frică nu mi-este, întorc capul,, în salturi mari, atletice, câinele Degringo alerga lângă roata din spate, privindu-mă necontenit cu ochii lui limpezi, în care acum licărea parcă și o tăcută mustrare... Scumpul Geo Dumitrescu. Ce mult am iubit versul său bărbătesc, revigorant, generos....Mi-a spus cândva - dragă, eu te-am tot lăudat, da tu - nimic, de ce/ ? Chiar , de ce? Pentru că domnul Geo era un domn, iar acum sunt mai mulți cățelandri, lingăi și pseudo-dictatori. Mă refer la breasla șlefuitorilor de bile de sticlă.
Niciun comentariu:
La ce mă gândesc? Evident, la moarte, la necunoscut.Că la restul se uită tot omul normal, iar eu nu prea sunt. Mă gândesc adesea la Shakespeare, la Hamlet, la Yorick, ce calmi priveau moartea, iar răzbunarea lui Hamlet este doar o formă de viață, o formă nefericită, iubirea nu este la Hamlet o năzuință, deaupra ei este setea pentru dreptate. Dacă doriți să vedeți o fațetă a omului, citiți „Omul delincvent” de Lombroso. Genial și trist. „ Firește, aș fi putut să nu vă spun acest lucru...dar voi știți... n-am să pot scrie niciodată pe poarta inimii mele- „nu intrați, câine rău”, scria maestrul Geo Dumitrescu. Fără să-l fi văzut vreodată, doar din corespondență, l-am iubit și l-am admirat nețărmurit.
BMM
Comentarii
Tudor Arghezi - Poezii
13 Mai
Azi...Ziua Internationala a Dorului
"Mi-e dor de tine, zvelta mea femeie,
De gura ta de orhidee,
De sînul tău cu bumbi de dude,...
De buzele-ţi cărnoase, dulci şi ude,
Mi-e dor de tot ce se ascunde,
De şoldurile tale tari, rotunde,
De genunchii tăi mi-e dor,
Să-mi strîngă capul înlăuntrul lor.
Dă-mi pe limbă să le bea
Balele tale calde, mult iubita mea,
Femeia mea, durerea mea şi viaţa mea.
Tu nu ştii, că la rău şi bine,
Inima, gîndul meu, lipite sînt de tine,
Ca iedera te înfăşoară
Sufletul meu, cu frunza lui uşoară.
Tulpina ta se-nalţă pîn� la stele
Strînsă de vrejul gîndurilor mele.
Tu nu ştii că eşti totul pentru mine,
Lumina mea şi zările senine,
Văzduhul nalt şi apa ce o sorb,
Sufletul meu fără de tine-i orb,
Mîna tînjeşte, mintea se-nconvoaie
Ca spicul de săcară fără ploaie.
Pămîntul meu te cere, cerul meu,
În care-aud şoptind pe Dumnezeu.
Grădina mea cu poame delicate,
Fântâna mea cu ape ridicate
Ţîşnind în sus în soare
Şi-aducătoare de răcoare.
Vino, femeia mea, să te mîngîi
De-a lungul pînă la călcîi
Cu buzele, cu ochii, cu visarea.
Mă uit la tine, te frămînţi ca marea,
Din spume de dantele, din talaze,
Cu peruzele, cu zmaralde şi topaze.
Strecoară-te subt luntrea mea şi lină
Du-mi-o-n adînc şi în lumină."
Tudor Arghezi
Vezi mai mult
Comentarii
Tudor Arghezi - Poezii
21 Mai
"Pentru credinţă sau pentru tagadă,
Te caut darz şi fără de folos.
Eşti visul meu, din toate, cel frumos
Şi nu-ndrăznesc să te dobor din cer grămadă.
...
Ca-n oglindirea unui drum de apă,
Pari când a fi, pari când ca nu mai eşti;
Te-ntrezării în stele, printre peşti,
Ca taurul sălbatec când se adapă.
Singuri, acum în marea ta poveste,
Rămân cu tine să mă mai măsor,
Fără să vreau să ies biruitor.
Vreau să te pipăi şi să urlu: "Este!"
Tudor Arghezi
Vezi mai mult
Boris Mehr a distribuit un link.
22 ore
aurora-israel.co.il
50 lugares para conocer en Israel | Aurora
A pesar de ser un país pequeño, Israel cuenta con decenas de maravillas de…
Decizia fructelor de a nu cădea,
Razele plecate aproape de infinit,
Creierul –sugativă, da, este ceva,
O frunză uitată în Iliada,
Suflet de cristal la anticariat, ...
Aburul muritorilor de la Pol,
Condeiul este o formă a inimi,
Nu puneți pământ peste flori,
Nici peste poeți, nu uitați nimic din ce nu se observă,
Coborau anii din norii veacului,
Veghez un trup prea fragil,
De-a lungul peretelui lambrizat
Se strecoară un vîrcolaciu,
Este vestea cea rea, iertați-o,
Cică vom fi veșnici, dar nu știm.
BMM
Vezi mai mult
Comentarii
Geta Stanila ,,Nu puneți pământ peste flori,
Nici peste poeți........"
11
Administrează
Îmi place
Răspunde7h
Razant trecu barcazul, pe jungher sau pe șold,
Te aștepta la provă un sac ținut de-un bold,
Ce spune filomena în crâng, nimic, nimic,
Ea este o urmașă a uliului amic,
străinule ce umbli prin UE cu un franc, ...
te-au rechemat barbarii din cartea fără langue,
sus mase,mese joase, cu polonicul strâmb,
grăiești ca fanfaronii la școala unui tâmp,
veni Madeleine cu tava, ne oferi pufleți,
e țara risipită, nu-i nimeni nătăfleț,
o rod și iepuri galbeni și purceluși de cai,
ne cheamă viitorul acolo-n Mont Miraille.
BMM
.
Postări
Vezi mai mult
Razant trecu barcazul, pe jungher sau pe șold,
Te aștepta la provă un sac ținut de-un bold,
Ce spune filomena în crâng, nimic, nimic,
Ea este o urmașă a uliului amic,
străinule ce umbli prin UE cu un franc, ...
te-au rechemat barbarii din cartea fără langue,
sus mase,mese joase, cu polonicul strâmb,
grăiești ca fanfaronii la școala unui tâmp,
veni Madeleine cu tava, ne oferi pufleți,
e țara risipită, nu-i nimeni nătăfleț,
o rod și iepuri galbeni și purceluși de cai,
ne cheamă viitorul acolo-n Mont Miraille.
BMM
Vezi mai mult
Comentarii
Lavandă, floare verde, albă, roz,
Piper și scorțișoară, chinoroz,
Că Zenaida nu e Nadia, ci e spin,
iaurul este chior, are pelin.
Când plânge porumbița, ah , gurița,...
Nu guița, băi, purice, crăița,
se duce la Manole să-l iubească,
chiar între ziduri, cum s-o sprijinească?
Jelim noi starea noastră de servanți, .
O salvă doar și alții, conservanți,
Jelim pădurea, râul, ramul, guvernanții,
Sunt tăți înalți și ne urăsc savanții,
Că mere țara ca un car cu patru boi,
Oh, iartă-mă telică de ciocoi.
Dintre toți vârcolacii doar pe mine mă placi,
Am început să-m refac trupul cu argilă,
Totul pare a fi finit, dar nu este , dragi vârcolaci,
Aveți aripi de argint, doar până mâine.
Obidită pasărea trece peste Styx,
Doamne, vine o sferă grea,
Stînjenei și mardeiași,
Ori din sate , din oraș,
Vin la marele congres convocat de Beth.
N-avem locuri, fete dragi, preferăm proști cu nădragi.
Ați văzut un câmp cu gherghine? Sunt visele noastre nedesfăcute.
Vezi mai mult
Taci din gură, nu vezi că ești prost? MAREA MANIPULARE
Mă simt asediat, pândit, marginalizat, disprețuit, mai exist? În prima clasă primară, învățătorul mi-a tras zece „la palmă”. Mama l-a reclamat, iar învățătorul a venit vesel de la cancelarie și a anunțat că sunt din sticlă și nimeni nu are voie să se atingă de mine. Am stat izolat zile în șir. Nimeni nu mai vorbea cu mine. Cred că Dumnezeu ne-a lăsat doar două daruri – cunoașterea și ura.
Iubirea ne-o inventăm noi. Veț...
Citeşte mai departe
Comentarii
Se reparau scările rulante de la stația de metrou, scântei scoteau ochii trecătorilor, care nu protestau, governul nu observa nemic, hoții furau genți cu nemiluita, barierele spre Rai se deschideau singure, picioarele unora se scurtau, altora se lungeau, ambulanțele nu mai pridideau, ministrul turismului spuse o prostie, televizorul tăcu o clipă, toți veneau din alte secole, chiar jumătate din populație, cunoști ținutul Yahoocamp? Nu am nimic să vă spun, am starea celui care... urcă-n cer. Cum o fi acolo?Cineva îmi scrie că a stat cinci ani la Chicago.A fost bine. Nu înțeleg.Altul îmi povestește cum și-a salvat câinele din ghearele unui urs. Teribil, dar și omul s-a speriat. Recunoștință, iubire din partea câinelui.Răul este în noi are pentru mine un alt sens. Nu răutatea ste….obiectul, ci răul fiziologic pe care îl suportăm mai ușor sau mai greu.
pe de altă parte, nimeni nu are un sistem nervos perfect. Eu am, de pildă, un sistem labil, pot trece ușor de la entuziasm la apatie. Un punct de pornire există?Doamne, ce scriu eu aici, mă ajută oare? Pe cine ajută? Fragilă umanitate,iubim lucrurile mici,iubim lucrurile foarte mici, ființele mici, acolo este esența. Ne stăpânește demonul vidului. Ne este teamă de neant, ne tremură mâinile. Soarele ne trezește la o realitate prea crudă. Lumina ne cade pe față fără a ne liniști. Doamne, oare vom înnebuni cu toții sau numai cei prea slabi, prea sensibili? Mișcarea, mișcarea este totul, omnia fluunt, mișcarea browniană, umană. Roiuri de țânțari, precum gândurile zboară în jurul frunții obosite. Ne trezim încătușați de propriile temeri. Atunci ne punem alte cătușe. Apoi? Ce va fi apoi? Buzele gustând sângele scurs de pe tâmple. În adâncime se întindeau câmpii luminoase. Ne oprim și întindem mâinile după ceva. O cătușă care nu permite nicio săritură e lipsită de sens. Ne strecurăm în jurul focurilor ca în vremurile ancestrale. Ne legănăm, în timp ce alții întind brațele așa, în glumă. Omul este contrariul unui spânzurat. Ne mișcăm întocmai ca într-un vis. Putem deosebi conturul, gâtul pieziș, coada cu care biciuim pământul, țeasta aplecată. Primul lucru care ni se oferă , când ne privim, este corpul, adică o părticică din Univers. Mâinile ca niște păianjeni pe clape, sunetele ies ca din ape, urcă pe boltă. Nu vă așteptați să-mi sfâșii carnea, să-mi arăt sufletul, porumbei, ciori trec prin Cișmigiu, vagabonzi, nebuni, bețivi, boschetari, pensionari, homo-hetero-trans-sexuali, de toate nuanțele, vom fi faianțele de la marea morgă numită Paradis. Nu vă așteptați, nu! Tăcerea universală, imposibilă, cu dinții strânși, o caracatiță-n mandibulă, a doua zi, orașul cu ochi se trezi fără ochi.
BMM
Vezi mai mult
Comentarii
Geta Stanila Da, ,,soarele ne trezește la o realitate prea crudă..."
Administrează
Îmi place
Răspunde6h
Se zice că erau pe lume două împărății mai mari. Una era condusă de Stan și alta de Bran. Numele sunt englezești, ei erau frați, dar nu erau nici prieteni. Stan se îngrijea de împărăția lui, întărea armata și cuceri cam juma din glob. Celălalt scria versuri, lăsase împărăția pe mâna hoților și într-o zi căzu grav bolnav. Nici un supus nu se grăbi să-l ajute, că era absent și niciodată nu se interesa de trebile celuilalt. Doar un câine se mai apropia de el și-l păzea uneori. A...zi așa , mâine așa, muri Bran într-o zi și totul se făcu pulbere. Stan nici nu veni la înmormântare. A mers el cu ale sale cuceriri până la marginea oceanului. Acolo se gândi el să facă o baie. Moby Dick se apropie de țărm , îl înghiți pe loc. Oamenii, ce să facă? Au împărțit pământurile care cât a putut lua și au început o nouă epocă, un fel de orânduiră primitivă. Cineva le-a spus că treburile vor merge exact la fel ca și înainte, adică iar o să apară două împărății. Ei, ce-i de făcut? Cititorul ce zice?
BMM
Vezi mai mult
Comentarii
Floralia Timoteia · Prieten(ă) cu George-Mircea Botescu
S-ar putea face o comparație între guvern și președinție?!?
11
Administrează
Îmi place
Răspunde1z
Floralia Timoteia · Prieten(ă) cu George-Mircea Botescu
Cititorule, ghici cine-i Stan, cine-i Bran?
11
Administrează
Îmi place
Răspunde1z
Floralia Timoteia · Prieten(ă) cu George-Mircea Botescu
Sau ...găsiți o altă comparație...fiți CREATIVI !!!
Administrează
Îmi place
Răspunde1z
Geta Stanila Postarea m_dus cu gândul la așa zisa revoluție fi "89 ....și ce_a urmat......
Administrează
Îmi place
Răspunde6h
Spre deosebire de poezie, unde nu trebuie să spui nimic, decât să emoționezi, în proză ești obligat să vii cu realități, fie normale, fie supranaturale. De pildă pesta porcină. O chestie nasoală, trezește panică, oamenii mănâncă porci bolnavi, se îmbolnăvesc. Bieții porci, bieții oameni. Citesc un roman scurt, al unei autoare germane care s-a retras în Israel. Nu-i dau numele. Proza ei nu-mi place. De ce? Este fiica unei femei necăjite, complexate de urâțenia ei fizică, bun...icul fetei este un maniac dominator, un tiran. Toți sunt nefericiți. Societatea nu le oferă nimic bun. Viața merge înainte. De ce? Care este rostul? Rostul este viața. De aceea unii scriem și proză. Un frate moare în accident. Frica este peste tot. Fata se dedică picturii. O rază de lumină. Bunicul, mama fetei, fata cre se realizează prin artă. Absolut normal. Nu am câștigat nimic citind cartea.---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Douăzeci și patru de lideri politici se adună într-o conferință. Prima chestiune – ce este partidul? El este o monadă care naște alte monade. Astfel se perpetuă reptila. Este o sferă infinită , fără centru prestabilit, fără circumferință, cam dificil de înțeles. Este mintea care naște cuvântul. Și mai greu. Nimic nu este mai bun decât partidul. Este un concept fără început, sfârșit , variație. Groaznic, mi se face teamă. Dragostea pentru partid este mereu în creștere, dar ea dispare pentru participanți, devine ceva divin. Nelimitată este bunătatea partidului. Puterea și înțelepciunea sunt egale în partid. Partidul se opune oricărei medieri în care el nu este implicat. Nimeni nu știe să exprime mai bine noțiunea de partid decât liderul său. Nemișcat în existența lui, el se confundă cu timpul infinit. Partidul se înțelege pe sine însuși. Practic el este întunericul conștiinței. În partid nimic nu se împarte, nu se scade, nu se adaugă. Lumina partidului există oentru restul societății. Nex plus ultra.
Doamne, pentru ce bazaconie s-a murit în secolul XX și se va mai muri în secolul XXI. Peste porcină este nimic față de existența partidului.
BMM
Vezi mai mult
Poarta Corbului, așa îi spuneau camarazii, se deschidea rar, Corbul este un șef, există dinaintea istoriei, are copii, milioane, acum se sprijină de poarta sa, cu un pai în gură, în jur mulțimea se îmbulzește, șomeri, boschetari, unul era asasin de profesie, dorea de mult să-l ucidă pe Corb. I se mai spunea și Matei. Un autobuz i-a ucis familia. Se spune că însuși Corbul era la volan. Poliția nu a constatat nimic. De altfel , poliția se ocupa cu parcurile publice, stropea fl...ori. Ne aflăm în statul Fiorica. Nimic nu pare adevărat. Corbul Matei construia blocuri, adică le comanda, nu știa arhitectură, doar table și poker. Prietenul său era Bob. Capul corespundea numelui. Meritul său , care l-a apropiat de Corb, era că a lovit niște copii de grădiniță. Poliția nu era acolo. Mulțimea a cerut desființarea procurorilor, polițiștilor și era liniște. Ultimul procuror se afla ca ambasador în Mauriciu. Primul avertisment pentru omul puterii a venit de la porumbei. Aveau un cioc otrăvit. Corbul nu s-a ferit și i s-a umflat capul. La sfatul unor medici s-a dus la Marea Moartă. Acolo a devenit sionist. Asta spuneau dușmanii lui. Inteligența i-a crescu enorm. A schimbat Constituția, a desființat închisorile. Deținuții au format garda de corp a Corbului. Simțea în cap o hurducătură care aducea idei. A numit o broscuță maestră de ceremonii. Se pregătea de inundații, era utilă. A avut dreptate, broscuța l-a salvat. Casa Corbului, ca și Podul au rămas intacte. Mavulikli era numită. Iubea muște femei. Unde avea loc o orgie, se ridica un castel. Câteva milenii au trecut în liniște, corbii trăiesc mult. Dar trebuia să aibă copii. Una dintre muște s-a învrednicit, a născut un copil minunat, cu picioare cam subțiri. Un trecător a plesnit puiul de muscă, istoria a revenit la normal.
BMM
Vezi mai mult
-2:18
Clic pentru mai multe
Se pare că ai probleme la redarea clipului video. În acest caz, te rugăm să încerci să reporneşti browserul.
Închide
E o lecție pentru noi toți!
Postat de Esti din Iasi
655.975 de vizualizări
655.975 de vizualizări
Esti din Iasi
10 iulie la 19:13
Ăștia DA doctori, au crezut până în ultima clipă, până la ultima suflare !!! Nu ca-n România... un sistem medical putred care ne omoară. Probabil că la noi după primul minut era declarat mort. 😢
E o lecție pentru noi toți!
Atenție, imagini cu puternic impact emoțional ❗‼❗
-2:37
Clic pentru mai multe
Se pare că ai probleme la redarea clipului video. În acest caz, te rugăm să încerci să reporneşti browserul.
Închide
Приянка Чопра & Джон Траволта
Postat de Женщина на миллион: тебе всё можно
2.176.105 vizualizări
2.176.105 vizualizări
Женщина на миллион: тебе всё можно
28 iulie la 20:00
Приянка Чопра — Мисс Мира-2000, индийская актриса, певица и модель. А как выплясывает с Траволтой! Это на грани фильма Тарантино и «Индия-фильм»! 😂 #ВотЭтоЖенщина #МузыкальнаяПауза #МыЛюбимАВы
Vezi traducerea
Comentarii
Vasilescu Dorin În copilărie mergeam foarte des la film, uneori și de 3 ori pe săptămână, cu mătușa mea , tanti Lelia, și am văzut și filme indiene, dar mare diferență de la "O floare și doi grădinari", sau "Vagabondul", și producțiile actuale, foarte "occidentalizate", și scenarii "subțiri" !
11
Administrează
Îmi place
Răspunde2z
REFLUXURI EROICE, CHIPURILE, zise Ciupurea,
Văr cu Mielurea, ne gândim cu gândim cu Mielurea,
De miercuri, Bukitap stă în proțap, de ce ești urs, azi?
Bre , camarazi, abundența distruge intendența,
Nu bei, nici vise nu ai, hai?...
Un mânz nefătat a apărut azi noapte,
Soarele se desfăcea în lapte, Dumnezeu ne trimise
o ceată de hoți, din ăia sfinți, cu borhot,
Apoooocalipsă, ce ceva nu e lipsă,
Anii mdi aevin tot mai grei,
Mahzunsun, ADUC EU UN TUN,
Și când oi trage o șarjă, va fi prima marjă,
Obsesiv albastru e ceru din glastră,
Iar capul tău și al meu stau în bideu
Și se sărută. Căldură mare, vă cer iertare.
BMM
Vezi mai mult

Mai demult în 2018

Afişează Mai demult în 2018
Boris Mehr
Geta Stanila
Amalia Mindrutiu
Christy Clement
Niciun comentariu:
Abonați-vă la: Postări (Atom)