Fratele meu este bolnav,


Fratele meu este bolnav,

Aflat în insula Mauriciu îmi scrie că este bolnav,

Nu știu exact ce are,  dar simt o apăsare

În zona inimii, o apăsare grea, mă strivește,

Magia gagurilor  indecente, lupta cu lăptăresele

A început, miercuri voi afla rezultatul,

Păgânilor, un zeu și-un eu, de privesc în sus

Nemic nu se vede, nu vrei să renunți la minciună,

Totuși spui adevărul, așa că nu te mai preface.

BMM  

O boală ciudată, îi crăpa pielea în diverse locuri, nu știa cauza. Nu putea merge la doctor, se afla pe o insulă pustie. A încercat la întâmplare diverse remedii făcute din plante exotice. Soarele devenise insuportabil. S-a împrietenit cu un tigru. Acesta îi procura și hrana. Se obișnuise cu carnea crudă. Plantele și le alegea singur. Totul singur, iar singurătatea este o boală necruțătoare. S-a aruncat în mare, marea l-a readus pe mal, era epuizat. A strigat, nu l-a auzit nici un înger, nici Dumnezeu. S-a rugat la rădăcina unui copac. A auzit o voce – fiule nu păcătui. Eu sunt cel care este. Eu te-am creat, eu am creat și copacul. Împacă-te cu mine și cu soarta. Dar care este soarta , cine o stăpânește? Nimeni, este stihia, sunt spiritele pe care voi le-ați lăsat libere. Pentru păcatele tale Eu nu pot răspunde. Gândește-te, speră, rabdă pedepse chiar de te simți nevinovat. Nimeni din voi nu este nevinovat. Avea dreptate Cel de Sus. Am așteptat, un vapor m-a adus acasă. Dar totul era schimbat, era un alt secol. Cei dragi nu mai trăiau. Pentru mine timpul stătuse pe loc. Vorbesc despre mine pentru că cel el devenisem eu. Am mers la Ierusalim, am plâns la Zidul Plângerii. Eram învelit în cearșaf mare, de culoare cenușie. Nu m-a gonit nimeni.Apoi m-am dus la Marea Moartă, am găsit leacul. Era un soare ucigător, sarea mă acoperise cu un strat lucios. Cineva m-a strigat pe nume. Era mama mea care plecase de mult într-o altă lume. Fericit i-am răspuns și ea m-a lat cu ea.


O boală ciudată, îi crăpa pielea în diverse locuri, nu știa cauza. Nu putea merge la doctor, se afla pe o insulă pustie. A încercat la întâmplare diverse remedii făcute din plante exotice. Soarele devenise insuportabil. S-a  împrietenit cu un tigru. Acesta îi procura și hrana.  Se obișnuise cu carnea crudă. Plantele și le alegea singur. Totul singur, iar singurătatea este o boală necruțătoare.  S-a aruncat în mare, marea l-a readus pe mal, era epuizat. A strigat, nu l-a auzit nici un înger, nici Dumnezeu. S-a rugat la rădăcina unui copac.  A auzit o voce – fiule nu păcătui. Eu sunt cel care este. Eu te-am creat, eu am creat și copacul. Împacă-te cu mine și cu soarta. Dar care este soarta , cine o stăpânește?  Nimeni, este stihia, sunt spiritele pe care voi le-ați lăsat libere. Pentru păcatele tale  Eu nu pot răspunde. Gândește-te, speră, rabdă pedepse chiar de te simți nevinovat. Nimeni din voi nu este nevinovat. Avea dreptate Cel de Sus. Am așteptat, un vapor m-a adus acasă. Dar totul era schimbat, era un alt secol. Cei dragi nu mai trăiau. Pentru mine timpul stătuse pe loc. Vorbesc despre mine pentru că cel el devenisem eu. Am mers la Ierusalim, am plâns la Zidul Plângerii. Eram învelit în cearșaf mare, de culoare cenușie. Nu m-a gonit nimeni.Apoi m-am dus la Marea Moartă, am găsit leacul. Era un soare ucigător, sarea mă  acoperise cu un strat lucios. Cineva m-a strigat pe nume. Era mama mea care plecase de mult într-o altă lume. Fericit i-am răspuns și ea m-a lat cu ea.

BMM

A studiat ecologia, criminalistica și existențialismul cu profesorul Bellow. A călătorit mult la Caliacra, Stuugard, Sinapsburg și alte orășele. A văzut un pui de bivol care semăna cu el, un crocodil ce aducea cu un coleg de bancă, iar pe Nil l-au deranjat țânțarii. Babuinii îi erau prieteni. Girafe, hipopotami, ce să mai spunem? Flamingo era pasărea preferată. O legătură de hașiș îl aștepta la Kampala. Un curcan i l-a mâncat iute, nici nu apucase să-l oprească. Mare tămbălău. Procese, ani grei. A ieșit după 2 de ani. Se schimbase lumea. Biliatrd nu mai putea să joace. Mulți aveau artrită, arterită, scolioză, diabet, pleurezie, datorii la bancă, o mașină stricată. Două surori nemăritate aveau grijă de el. Îl iubeau pe rând. A întinerit, ele s-au dus, el a apucat suta. Ce să facă el cu suta de ani? A jucat-o la loto și a mai luat 25. Mai departe nu știu.


A studiat ecologia, criminalistica și existențialismul cu profesorul Bellow. A călătorit mult la Caliacra, Stuugard, Sinapsburg și alte orășele. A văzut un pui de bivol care semăna cu el, un crocodil ce aducea cu un coleg de bancă, iar pe Nil l-au deranjat țânțarii. Babuinii îi erau prieteni. Girafe, hipopotami, ce să mai spunem? Flamingo era pasărea preferată. O legătură de hașiș îl aștepta la Kampala. Un curcan i l-a mâncat  iute, nici nu apucase să-l oprească. Mare tămbălău.  Procese, ani grei. A ieșit după 2 de ani. Se schimbase lumea.  Biliatrd nu mai putea să joace. Mulți aveau artrită, arterită, scolioză, diabet, pleurezie, datorii la bancă, o mașină stricată. Două surori nemăritate aveau grijă de el. Îl iubeau pe rând. A întinerit, ele s-au dus, el a apucat suta. Ce să facă el cu suta de ani? A jucat-o la loto și a mai luat 25. Mai departe nu știu.

BMM

SAPIENS- scurtă istorie a omenirii


SAPIENS- scurtă istorie a omenirii

 

La Ed. Polirom a apărut o carte de excepție, cu un succes puțin întâlnit  la Bookfest, anume SAPIENS de Yuval Noah Harari. Publicată în 2011, a fost tradusă în 40 de limbi, inclusiv în română. Spre deosebire de alte sute de istorii pe această temă, stilul acestei scrieri este original și  se adresează  tuturor categoriilor de cititori, fiind  bazată pe date recente și totodată pe intuiția unui om de largă cultură filosofică modernă. Tabelul cronologic  stabilește câteva repere ( în ani)-  apariția materiei și energiei – 13, 5 miliarde , formarea planetei Pământ – 4,5 miliarde, apar organismele vii- 3,8 miliarde, ultimul strămoș al omului și cimpanzeilor – 6 milioane,ș.a.m.d. În viitor oamenii vor fi înlocuiți de supraoameni?  Oamenii au apărut în diverse locuri și au evoluat diferit, începând cu 2,5 milioane de ani. Nu există o descedență liniară cum se credea  înainte. Homo sapiens este doar specia care a supraviețuit, numeroasele sale rude fiind dispărute. Mereu se descoperă rămășițe ale rudelor acestei specii. Dar în ultimii 10.000 de ani singura specie din care facem parte este specia umană. Înainte de această „dată”, oamenii preistorici nu se deosebeau de animale, în privința comportamentului. Autorul se desparte  astfel de orice interpretare teleologică  și teologică. Africa de Sud este leagănul apariției omului, dar în paralel și nu simultan au apărut oameni în alte zone apropiate și depărtate. Clima, alimentația au influențat modul lor de dezvoltare fizică, statura, forța, obiceiurile. Comun oamenilor, spre deosebire de animale este creierul care depășește ca volum și structură pe cel al animalelor. Creierul reprezintă 2-3% din greutatea corpului și consumă 25% din energia acestuia, când corpul este în repaus. Din acest motiv, oamenii au fost adesea lipsiți de apărare față de animalele sălbatice. Ajutorul a venit de la puterea de judecată. Cam cu 100.000 de ani în urmă omul a devenit stăpân în natura pământeană. Se pare că oamenii consumau  în special măduva  animalelor sfâșiate de dușmanii lor, ceea ce ar explica și dezvoltarea creierului. Pare simplist, dar adevărat. Focul a fost marea descoperire a omului. Numărul oamenilor nu este cunoscut pentru acele vremuri , pare-se puțin peste un milion. Un rol în evoluția oamenilor l-a avut încrucișarea diverselor  grupe din diverse zone, pentru că oamenii călătoreau de pe un continent pe altul. De asemenea unele grupe puteau extermina alte grupe de oameni. Se cunoaște o statuetă cu o vechime de 32.000 de ani cu trup de om și cap de leu. Statueta este rezultatul unei gândiri artistice, imaginative. Religiile sunt și ele născute din imaginația oamenilor. Apare limbajul,  care diferă de la zonă la zonă. Vânătoarea și formarea unor conducători de cete, apoi de mase mari de oameni au ajuns la apariția tehnicii, intuiției, puterii de concentrare. Hrana era consumată în mod inconstant, funcție de abundența sau lipsa unor resurse. Câinele a fost domesticit înainte de revoluția agricolă. Viața în comunități era destul de armonioasă, dar străinii nu erau acceptați. Poligamia era generală. Potopul, care nu a fost doar unul, a redus și chiar a distrus fauna cu indivizi mari ca dimensiuni. Dar și omul ca contribuit la dispariția unor specii. Între Asia și America exista un pod de trecere, iar adâncimea apelor nu era mare. Se cunosc urme ale trecerii între cele două continente în urmă cu 14.000 de ani.  Tranziția spre agricultură, adică revoluția agricolă a avut loc cam pe la  8500 î.e.a. Dar în unele zone ea a întârziat încă 6000 de ani. Goana după noi terenuri cu grâu a dus la arderea unor păduri, aglomerarea unor așezări, izbucnirea unor epidemii.  A apărut noțiunea de bogăție. oamenii au fost adesea lipsiți de apărare față de animalele sălbatice. Ajutorul a venit de la puterea de judecată. Cam cu 100.000 de ani în urmă omul a devenit stăpân în natura pământeană. Se pare că oamenii consumau  în special măduva  animalelor sfâșiate de dușmanii lor, ceea ce ar explica și dezvoltarea creierului. Pare simplist, dar adevărat. Focul a fost marea descoperire a omului. Numărul oamenilor nu este cunoscut pentru acele vremuri , pare-se puțin peste un milion. Un rol în evoluția oamenilor l-a avut încrucișarea diverselor  grupe din diverse zone, pentru că oamenii călătoreau de pe un continent pe altul. De asemenea unele grupe puteau extermina alte grupe de oameni. Se cunoaște o statuetă cu o vechime de 32.000 de ani cu trup de om și cap de leu. Statueta este rezultatul unei gândiri artistice, imaginative. Religiile sunt și ele născute din imaginația oamenilor. Apare limbajul,  care diferă de la zonă la zonă. Vânătoarea și formarea unor conducători de cete, apoi de mase mari de oameni au ajuns la apariția tehnicii, intuiției, puterii de concentrare. Hrana era consumată în mod inconstant, funcție de abundența sau lipsa unor resurse. Câinele a fost domesticit înainte de revoluția agricolă. Viața în comunități era destul de armonioasă, dar străinii nu erau acceptați. Poligamia era generală. Potopul, care nu a fost doar unul, a redus și chiar a distrus fauna cu indivizi mari ca dimensiuni. Dar și omul ca contribuit la dispariția unor specii. Între Asia și America exista un pod de trecere, iar adâncimea apelor nu era mare. Se cunosc urme ale trecerii între cele două continente în urmă cu 14.000 de ani.  Tranziția spre agricultură, adică revoluția agricolă a avut loc cam cu 8500 de ani în urmă. Dar în unele zone ea a întârziat încă 6000 de ani. Goana după noi terenuri cu grâu a dus la arderea unor păduri, aglomerarea unor așezări, izbucnirea unor epidemii.  A apărut noțiunea de bogăție. Una dintre vele mai vechi așezări, cu câteva sute de locuitori a fost Ierichon, din Orient( 8500 î.e.a.).Pe la 1776 î.e.a. a apărut Babilonul, cel mai mare oraș la vremea sa. Intrăm în istoria mai cunoscută a omenirii, succesiunea imperiilor, în Orient, în China, în Europa, America, Africa. Cartea este structurată  pe   20 de capitole, ordinea lor urmărind  

mai mult  logica  ș mai puțin cronologia. Menționăm câteva titluri incitante – Construirea Piramidelor, Nu există dreptate în istorie, Mirosul banilor, Viziuni imperiale, Legea Religiei, Descoperirea ignoranței, Crezul capitalist, Sfîrșitul lui Homo Sapiens. ș.a. Între religii  sunt incluse și iluzia socialistă, liberalismul etc. Sfârșitul lui Homo sapiens este , credem, o metaforă, ea fiind o replică la avansul extraordinar în domeniul tehnicilor cibernecite de ultimă oră, în mai toate domeniile activității umane. De altfel urmptoarea carte a lui Harari  se numește – Viitorul  tranformarea animalului – strămoș al omului în  zeu.  ( Deus, din titlu). Autorul are doctoratul terminat la  Universitatea din Oxford, a devenit deja celebru și orice cate a sa va fi studiată cu atenție.

BORIS M. MARIAN

 

 

 

Harry Brauner -90 de ani de la naștere, 30 de ani de la deces


Harry Brauner -90 de ani de la naștere, 30 de ani de la deces

 

Harry Brauner, frate cu vestitul pictor avangardist Victor Brauner a fost un eminent etno-muzicolog care a suferit grele încercări sub regimul comunist. Născut  la București, la  24 februarie 1908, Piatra Neamț , a decedat la 11 martie 1988, București. Era căsătorit cu Lena Constante, artist plastic și folcloritst, cunoscut om de cultură, disidentă a  regimului comunist. Harry Brauner  fost  și profesor universitar. El a descoperit-o pe cântăreața de muzică populară Maria Tănase, la mijlocul anilor 1930. Tatăl lau Harry Brauner, un evreu care lucra ca funcționar la o fabrică de cherestea, se mută cu familia, în 1913, la Viena, de unde se întoarce în România după doi ani, stabilindu-se temporar la Brăila. În această perioadă, Harry, frații săi și sora sa învață limba germană.Între 1917-1918 se stabilește cu familia la București.Între 1925-1929 studiază la Conservatorul din București, unde îi are ca profesori pe Dumitru Georgescu-Kiriac (teorie-solfegiu), Alfonso Castaldi (armonie), Ștefan Popescu (dirijat cor) Constantin Brăiloiu (istoria muzicii).În 1928 profesorul său, Constantin Brăiloiu, îl numește secretarul Arhivei de Folklor de pe lângă Societatea Compozitorilor, proaspăt înființată.Între 1928-1929, în paralel studiile muzicale, urmează la Universitatea din București și cursurile de sociologie ale lui Dimitrie Gusti și de estetică ale lui Tudor Vianu.În 1929 sociologul Dimitrie Gusti, descoperindu-i pasiunea științifică față de folclorul muzical, îl include în echipa de cercetare sociologică monografică în satul Drăguș, compusă din Mircea Vulcănescu, Paul Sterian, Petru Comarnescu, Margareta Sterian, Tudor Vianu, dr. Mitu Georgescu, Traian Herseni, Emanoil Bucuța și Lena Constante, de care se îndrăgostește. În cadrul acestei echipe multidisciplinare, Harry Brauner și Brăiloiu se ocupau de muzică. Timp de zece ani a reușit să înregistreze circa 5000 de melodii, cu un fonograf, pe cilindri de ceară.Între 1929-1932, pentru a putea trăi, lucrează ca profesor de muzică la liceul „Sf. Haralambie” din Turnu Măgurele.Între 1932-1935 este profesor de muzică la liceele Sf. Sava, Mihai Viteazul și Matei Basarab din București. În paralel este profesor suplinitor la clasele de istoria muzicii și estetică muzicală la Conservatorul din București și la Academia de muzică religioasă.În 1933 pleacă la Paris cu o bursă, unde lucrează la Muzeul Trocadero, dar se și documentează asupra cercetărilor de folclor muzical sub conducerea etnomuzicologului André Schaeffner.Între 1936-1938 efectuează numeroase cercetări de teren în toată țara și se îngrijește de editarea muzicii românești pe discuri de gramofon la casele Lifa și Columbia. Din 1939 este membru onorific la The English Folk Dance and Song din Londra.Între 1940-1944, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, fiind evreu, găsește cu greu un post de profesor de muzică la liceul evreiesc „Barbu Delavrancea” din București, avându-i colegi pe Alexandru Graur și Jacques Byck.Între 1944-1949 este consilier pentru folclor la Societatea Română de Radiodifuziune, îngrijindu-se de conservarea Arhivei de Folklor, al cărei director devine ulterior.Între 1948-1950 este profesor de folclor muzical la Conservatorul din București,[6] devenind șef de catedră.În 1949 înființează Institutul de Folklor și, prin intervenții la Lucrețiu Pătrășcanu, obține clădirea în care să funcționeze institutul. În aceeași perioadă, în cadrul institutului, întemeiază alături de naistul Fănică Luca și violonistul Ion Luca-Bănățeanu, Orchestra „Barbu Lăutaru”. Este directorul Institutului de Folclor până în ianuarie 1950.În 1950, din cauza amiciției cu Lucrețiu Pătrășcanu și a Lenei Constante cu soția ministrului, este arestat și implicat fără vină în procesul Pătrășcanu, fiind condamnat la 15 ani de închisoare (din care execută 12). Lena Constante, deși nevinovată, este și ea arestată.La 25 ianuarie 1962 este eliberat din închisoare și primește domiciliu obligatoriu la Viișoara, lângă Slobozia, unde putea lucra și discuta cu alți expulzați acolo și putea primi vizitele Lenei Constante, care fusese și ea eliberată din închisoare în 1962.În octombrie 1964 se căsătorește cu Lena Constante în comuna unde acesta avea domiciliu obligatoriu. În același an i se ridică domiciliul obligatoriu și revine la București. După un an cei doi divorțează, deoarece acesta vrea să plece în Israel. După ce renunță la plecare, cei doi se recăsătoresc.Între 1965-1968 este documentarist principal la Institutul de istoria artei al Academiei Române.În 1968, după rejudecarea procesului lui Părășcanu, este reabilitat și primește o pensie mizerabilă.În 1971 conduce primul laborator etnomuzicologic, înființat pe lângă Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București.A fost colaborator la revistele „Contemporanul”, „Flacăra”, „Magazin”, „Muzica”, „Orizont”, „Revue roumaine d'histoire de l'art”, „România liberă”, „La Roumanie d'ajourd'hui”, „Sociologie românească”.În romanul Cel mai iubit dintre pământeni, de Marin Preda, Harry Brauner apare ca personaj, despre care se spune că era un "evreu pasionat de folclorul românesc, un om de cultură rafinat, care se străduia aproape zilnic să ne convingă de marile valori ale cântecelor noastre populare. Știa bocete de o frumusețe care te înfiora, cântece tragice de despărțire, de dor, de nuntă, unele sublime, altele brutale și grotești, cum nu auzise nimeni niciodată". A publicat volumele -Să auzi iarba cum crește (Studii critice despre tezaurul folcloric românesc), Editura Eminescu, București, 1979, 452 pag.,articole, Muzica populară și învățămîntul superior, în „Căminul cultural”, 13, nr. 3, București, 1947,Despre noțiunile de timp și loc în cîntecul popular romînesc, în „Studii”, nr. 1, București, 1948. Numele său se regăsește în numeroase surse bibliografice.

BMM

 

 

 

 

 


I.
PRINȚUL ERA TRIST. Cetatea asediată de circa un an părea să se prăbușească sub loviturile nibelungilor. Atunci, prințul porunci ca poarte dinspre răsărit să fie ridicată. Toți curtenii se cutremurară. Era sfârșitul? Când poarta se ridică, din adâncul pământului se ivi o ființă gigantică, înfiorătoare. Arunca flăcăfri pe nări și mirosea a pucioasă. Este fiul meu, spuse prințul, l-am făcut cu o fecioară care a fost pedepsită pentru păcatul ei să se transforme într-o salamandră, apoi să moră, acest este roduk dragostei mele. Prințul izbucni în lacrimi, în timp ce nibelungii fugeau îngroziți din cetate. Se frăcut pace. Monstrul se ascuns în adâncuri. Prințul se retrase la o mănăstire, locul său fiind luat de unul din fiii pământeni. Dar teama pentru reptila-gigant a rămas în folclor.

II.
După o ploaie strașnică, din crăpătura unui copac vechi ieși un prin de o frumusețe neasemuită. Florile i-au simțit prezența, în special rozele de culoare arămie. Una dintre ele îndrăzni să-i dăruiască un sărut. Prințul căpătă puteri, iar roza cea îndrăzneață deveni prima doamnă din regat. Din păcate nu s-a mulțumit numai cu dragostea Prințului, fu surprinsă într-o noapte cum făcea amor cu un arici. Prințul nu o iertă, o decapită. De arunci, unele flori sunt extrem de roșii.

Marcel Iancu – între libertate şi exil


Marcel  Iancu – între libertate şi exil

Confesiunea unui mare artist

 

În revista Acum, am scris un articol care se referea la reevaluarea, în publicaţiile de limbă română, a unor promotori ai literaturii şi artei de avangardă, din România interbelică, şi care au avut un impact internaţional covârşitor asupra evoluţiei culturii mondiale. Subliniam că, în repetate rânduri, se făcea abstracţie de originea lor evreiască, de impactul pe care l-au avut asupra lor manifestările antisemite, de dispreţul afişat de confraţii lor români, de umilinţele la care au fost supuşi, de legile rasiale care i-au făcut să se simtă străini în România, emigrând spre alte meleaguri. Un exemplu concludent este evreul Marcel Iancu (Janco), pictor, ahitect, cofondator al mişcării Dada, care, revenit de la Zürich, via Paris, la Bucureşti, a revoluţionat arhitectura, arta, literatura şi publicistica română.

 

Am reprodus săptămâna trecută scrisoarea lui Marcel Iancu (1895 Bucureşti – 1984 Tel Aviv) de pe vaporul care îl ducea, în toamna anului 1938, spre Palestina, sub mandat britanic, în speranţa să-şi găsească un nou punct de plecare, spre noi orizonturi existenţiale, artistice şi spirituale, pe teritoriul viitorului stat Israel, a cărui naştere o întrezărea, presimţind-o ca pe o „salvare“, un „leagăn al poporului nostru“. După câteva luni (peste 6, din spusele fiicei sale din Tel Aviv, dna Dadi Janco), artistul revine în România, decis să emigreze cu întreaga sa familie.

 Un alt document important, care dezminte orice încercare de a mistifica motivele pentru care Marcel Iancu a părăsit definitiv ţara sa natală, mi-a fost dăruit tot de fiica artistului. Dar Dadi Janco nu a ştiut să-mi indice editorul acelui manuscris şi, de-abia după o căutare de câteva luni, ajutat de interviul lui Marcel Iancu din Generaţia de Sacrificiu a scriitorului Solo Har, apărută în Israel, şi de cercetările doamnei Ditza Goshen, de la Universitatea din Ierusalim, am reuşit să găsim sursa. Marcel Iancu a scris această confesiune în mod special pentru publicaţia Shevet Romania (Tribul România), în nr. 8-9 (septembrie 1980), la o vîrstă înaintată, aceasta explicînd şi unele mici erori în plasarea evenimentelor în timp. Părţi din acest text au fost citate de Al. Mirodan în Dicţionar neconvenţional al scriitorilor evrei de limbă română (literele G-H-I), apărut de curând în Israel.

 

Shevet Romania, publicaţie periodică de istorie a iudaismului din România, şi-a încetat de mult apariţia. Aceasta era editată de Hitahdut Olei Romania-H.O.R. (Organizaţia Originarilor din România), la Tel Aviv. Mărturia lui Marcel Iancu este zguduitoare, smulsă din suflet, dureroasă, dar şi plină de speranţă. Cu asentimentul dnei Dadi Janco, voi reda integral acest emoţionant material:

 

„Născut în frumoasa Românie, într-o familie de oameni înstăriţi, am avut fericirea de a mă forma într-un climat de libertate şi lumină spirituală. Mama, femeie inteligentă, în posesia unui real talent muzical, şi tata, om sever şi harnic negustor, au creat condiţiile favorabile dezvoltării tuturor aptitudinilor mele.

 Manifestam, încă din primele clase primare, o puternică atracţie pentru desen şi culoare. Pe cât de nemulţumit era tata că mâzgăleam toate caietele şi cărţile mele, că umpleam spaţiile libere cu aşa-zisele «meneheleh», cu caricaturile şi portretele profesorilor sau ale colegilor, pe atât de mândră era mama de înclinaţiile mele artistice, pe care le încuraja neîntrerupt şi pe toate căile. Tot mama a fost, de altfel, aceea care a încercat să mă atragă, ca şi pe sora şi pe fraţii mei, spre arta pe care ea însăşi o practica virtuos, spre muzică. Zadarnic însă, căci repetatele încercări în această direcţie au eşuat toate. Am rămas astfel credincios artei plastice.

 Eram o fire sensibilă şi emotivă, un copil retras şi predispus la visare şi meditaţie. Din prima tinereţe, am încercat să mă formez singur, să caut, adică să înţeleg lumea înconjurătoare, să ajung la adevăr, să descopăr sensul vieţii. M-am dezvoltat într-o atmosferă de libertate reală, dominat de un puternic sentiment de umanitate şi dreptate socială. Existenţa oamenilor defavorizaţi, slabi, a muncitorilor săraci, a cerşetorilor mă îndurera şi, comparând-o cu buna stare a familiei noastre, îmi isca un sentiment de culpabilitate.

 

La vârsta când alţii se dedau cu voluptate numai jocului, eu preferam zgomotoaselor petreceri ale copiilor solitudinea într-un colţ ascuns al grădinii noastre, unde meditam, în tăcere, la toate nedreptăţile vieţii, la dreptul celui mai tare de a-l apăsa şi umili pe cel slab. Ascuns acolo, citeam sau desenam. Citeam, ca să cunosc viaţa, suferinţele omului, şi desenam, cu intenţia secretă de a contribui la micşorarea sau chiar curmarea acestor suferinţe.

 

Eram convins că artei îi revine misiunea de a îndrepta lucrurile, de a lecui rănile, de a întrona dreptatea, de a pune capăt suferinţelor şi a aduce pretutindeni bucuria. Încă din prima tinereţe, orice nedreptate de care mă izbeam o consideram un afront personal, o trăiam intens, ca şi cum aş fi fost eu însumi victima ei; orice suferinţă omenească devenea suferinţa mea. Mă durea durerea orbilor privaţi de bucuria luminii şi mă dureau, la fel, lipsurile orfanilor, necazurile celor ce se zbăteau în sărăcie. N-aş fi ucis vreodată o insectă măcar şi mi se părea un păcat de moarte să rup o floare din grădina pe care o îngrijeam. Era acesta poate comportamentul unui adolescent supersensibil, slab dintr-un anume punct de vedere, nu îndeajuns de pregătit să înfrunte greutăţile vieţii. Aşa eram însă.

Nu-mi propun aici să vorbesc pe larg despre biografia mea şi nici despre activitatea mea artistică. Voi aminti numai că, la 19 ani, am plecat la Zürich, cu scopul declarat de a studia arhitectura, pentru a răspunde astfel doleanţelor tatălui meu care dorea să-mi fac o carieră, dar cu intenţia secretă de a continua acolo studiile începute la Bucureşti cu marele desenator şi pictor Iser.

 

Nu voi insista nici asupra curentului artistic Dada, pe care l-am iniţiat la Zürich, în 1916, împreună cu Hugo Ball, Jean Arp, Tristan Tzara, Hülsenbeck. Voi spune atît doar: aflaţi într-o ţară neutră, într-un moment când, în toată Europa, se desfăşura un război crud şi barbar, am trăit cu o intensitate aparte revolta împotriva unei culturi care, falimentară, a permis dezlănţuirea crimelor bestiale, distrugerea unor ţări întregi de veche şi mare civilizaţie. Dada a fost expresia unei revolte sociale, a protestului vehement împotriva războiului. Am propus o artă abstractă, un nou limbaj artistic care să-i înfrăţească pe oameni şi să-i umanizeze cu adevărat. Nu mie, iniţiator al acestui curent, ci altora – exegeţilor, artiştilor care au fost influenţaţi de mişcarea noastră – le revine sarcina de a vorbi despre importanţa, valoarea şi influenţa acestei revoluţii spirituale care a fost Dada. Mă voi limita aici să narez doar unele întâmplări semnificative pe care le-am trăit după reîntoarcerea mea în România, unde fusesem chemat, cu aceeaşi ardoare, de buni prieteni şi de părinţii acum îmbătrâniţi şi unde veneam ca misionar al artei noi – pentru mine o adevărată religie căreia mă dăruisem cu toată fiinţa.

 Am trăit – repet – în mijlocul alor mei, totdeauna ca om liber; niciodată, nicăieri, în România sau în alte părţi ale Europei, în timp de pace sau în anii cruzi ai războiului, nimeni nu m-a întrebat măcar dacă aş fi sau nu evreu ori… jidan.

 În şcoală şi după aceea, am avut numai colegi care-mi erau prieteni, relaţii cu o lume care nu m-a făcut să mă jenez într-un fel că m-aş fi născut evreu, iar acasă primisem o educaţie care nu mă putea complexa din această cauză.

 

Când m-am întors în România, am auzit, e adevărat, despre existenţa unei mişcări antisemite, dar efectele antisemitismului nu se repercutau asupră-mi. Lucram, expuneam, construiam la Bucureşti şi în alte oraşe din România, în libertate. Nimeni nu cuteza să mă jignească, să-mi facă o culpă din originea mea. Dar, brusc, prin anii 1930-1931, odată cu apariţia lui Hitler, au început să se transforme şi oamenii, şi moravurile. Ciracii români ai lui Hitler au reuşit să schimbe climatul, să facă din România o ţară antisemită. O presiune insuportabilă începea a se simţi pretutindeni: pe stradă, în mediile culturale, în presă, printre artişti, în lumea intelectuală chiar în care, până atunci, antisemitismul nu se manifesta nicicând. Mai mult, chiar din mediile acestea începeau acum a se recruta conducătorii şi «ideologii» huliganilor. Efectul firesc al acestei noi situaţii, al acestei schimbări: m-am simţit, eu însumi, brusc, «jidan» şi victimă a unei insuportabile presiuni.

 

Expuneam în fiecare an la Bucureşti. Ultima mea expoziţie a fost în iarna anului 1936. Am întâlnit în sală un coleg şi un bun prieten, încă din anii şcolarităţii, colaborator activ, o vreme, la revista Contimporanul, pe care o scoteam împreună cu Vinea – pe poetul Ion Barbu.

 Cuprins de admiraţie, entuziasmat de frumuseţea lucrărilor uneia dintre cele mai bune expoziţii ale mele, fostul meu amic s-a îndreptat să mă felicite. Dar felicitările sale se transformară într-o injurie insuportabilă: «Vai, ce păcat că eşti jidan!». Am reacţionat prompt, înjurându-l şi replicându-i că el e armean numai. Am rupt din acea clipă orice legătură cu el.

 

Până atunci eram străin oarecum iudaismului. Deodată, m-am simţit vinovat că n-am luat în serios primele manifestări ale antisemitismului, că nu m-a îngrijorat pericolul care se profila ameninţător; brusc m-am simţit vulnerabil, izolat într-o lume unde, eronat, până atunci, mă credeam acasă. Înţelegeam, în sfârşit, că nu voi mai putea lucra, respira într-o lume ostilă, unde va trebui în permanenţă să mă ascund sau să port o mască apăsătoare. A fost întâmplarea aceasta o trezire la realitate, care, ca om liber, m-a dus la concluzia că, pentru mine şi toţi ai mei, nu rămâne decât o singură opţiune: reîntoarcerea la poporul meu.

 Acestei puternice, zguduitoare traume i-a urmat o consolare. La ferma din Budeni – construită împreună cu marele şi neuitatul poet Jack Costin, care îmi era cumnat –, am aflat, într-o seară, un grup de tineri executând, sub conducerea unui «ofiţer fără uniformă», exerciţii militare. Vorbeau o limbă mie necunoscută. Jack permisese unor tineri evrei «naţionali» sionişti să-şi facă «hahşaraua», pregătirea, în ferma noastră. Erau, asemenea mie, evrei şi vorbeau o limbă pe care, în mod firesc, ar fi trebuit s-o cunosc şi s-o vorbesc eu însumi. Am simţit brusc o chemare: Palestina. Era, de altfel, locul pe care înşişi antisemiţii ni-l indicau, unde intenţionau să ne gonească. «Ofiţerul fără uniformă» era Iacob Schieber, unul dintre apropiaţii lui Vladimir Jabotinski şi şef al Betarului în România.

 Alt eveniment care s-a repercutat puternic asupră-mi o nenorocire: într-o seară, în luna decembrie a anului 1939, o bandă de legionari a pătruns în casa părinţilor lui Jack Costin, cu gândul să-l ridice. Negăsindu-l, l-au luat cu ei pe fratele său, un tânăr splendid. Mişu. L-au schingiuit crunt în beciurile poliţiei legionare, ca să mărturisească unde se ascunde Jack. Când le-a spus că Jack este plecat peste hotare, legionarii s-au răzbunat ucigându-l.

 A doua sau a treia zi – nu-mi amintesc precis – l-am căutat multă vreme printre cele o sută de cadavre ale altor evrei asasinaţi de bestiile legionare. Cu greu numai l-am putut identifica, într-atât îl maltrataseră brutele.

 Situaţia se degrada neîncetat. Trebuia neapărat să plec. Şi cât mai repede. Fusesem doar condamnat pentru vina de a mă fi născut evreu.

 Eu n-am fost maltratat fizic, n-am fost ridicat de legionari. Am fost însă maltratat moral. Am îndurat cu toată intensitatea suferinţele întregului meu popor: am trăit, zi de zi, durerea refugiaţilor evrei din Cehoslovacia, Ungaria, Polonia, care cerşeau la uşa mea şi îmi vorbeau despre orori ce-mi păreau de necrezut; am suferit alături de ei şi am plâns împreună cu ei, gândindu-ne la situaţia disperată a fraţilor noştri din lagărele de concentrare; am plâns când am aflat cum au fost incendiate sinagogile şi arse cărţile noastre sacre, cum au fost pângărite mormintele, distruse cimitirele evreieşti; m-a cuprins disperarea când am aflat că bătrânii şi copiii şi femeile laolaltă, oamenii unui neam întreg, erau goniţi din casele lor şi transportaţi în vagoane plumbuite pentru a fi ucişi în camerele de gazare sau arşi de vii.

 

Suferinţa lor m-a zguduit. Mă simţeam ameninţat – eu şi toţi ai mei – de o mare, de neînlăturat primejdie, simţeam că, dacă, printr-o nesperată şansă, mă voi salva totuşi de acest pericol, tot nu voi mai putea, într-o atare lume lipsită de libertate, lucra. Nici trăi.

 Trebuia neapărat şi cât mai curând să plec.

 N-am acceptat să plec în Franţa sau America, unde atâţia dintre prietenii mei mă chemau insistent.

 Identificat cu neamul meu apăsat, împilat, batjocorit, umilit, sfârtecat, pe care duşmanii intenţionau să-l distrugă, m-am decis pentru Palestina.

 După efectuarea câtorva formalităţi, uşurate de prietenii mei englezi, într-o dimineaţă, fără a anunţa pe nimeni, am părăsit totul: casa şi masa, am părăsit-o pe scumpa mea mamă, mi-am părăsit fraţii, sora. Şi am pornit în pribegie spre limanul ţării mele, singura în care puteam trăi ca un om într-adevăr liber.

 

Am pornit în pribegie împreună cu soţia mea bolnavă din cauza durerii pricinuite de moartea fratelui ei, proaspăt înhumat; împreună cu cele două fetiţe ale mele. Am pornit în pribegie fără bani, fără lucruri, cu mîinile goale; am pornit în pribegie fără să cunosc limba ţării către care mă îndreptam şi fără să am, în acea ţară, un singur om cunoscut măcar. Am pornit în pribegie şi am debarcat la Tel Aviv.

 În acel moment eram un om liber. Am început să lucrez ca arhitect la primăria din Tel Aviv. La aceeaşi masă de desen lucra un tânăr coleg care reuşise printr-un miracol să evadeze dintr-un lagăr de concentrare din Polonia. În orele de răgaz, îmi povestea cum şi-a pierdut în cuptoare părinţii şi colegii, şi prietenii din copilărie. Nu mai contenea să zugrăvească ororile pe care le-a trăit, să vorbească despre oamenii ucişi fără vină, despre copiii zdrobiţi, despre bătrânii legănându-se în spânzurători, despre cadavre de femei sfârtecate de câini, despre bărbaţi înecaţi în gropile de fecale, despre copii care se luptau cu câinii ca să le smulgă un codru de pâine sau un os cu care să-şi astâmpere foamea.

 Colegul acesta m-a făcut să trăiesc toată tragedia poporului meu disperat. Auzeam parcă strigătele inumane ale schingiuirilor, ale celor mânaţi la moarte. Am suferit împreună cu el şi plângeam alături de el calvarul poporului nostru, ai cărui bărbaţi şi ale cărui femei şi copii erau mânaţi, în pielea goală, ca vitele spre abator, pe drumul către camerele de gazare.

Aveam oroare de «civilizaţia» care a permis unui întreg popor să se dezlănţuie cu toată bestialitatea împotriva unor oameni slabi, fără arme şi fără apărare, pe care numai credinţa într-un unic Dumnezeu îi mai susţinea.

 În ceasul când, om liber, mă aflam în ţara mea adevărată, am simţit, bineînţeles, nevoia de a lua arma în mână, pentru a-mi apăra poporul şi a mă răzbuna. Nu mă îngrijorau atacurile bandelor arăbeşti, fiindcă ştiam că, aici, în Ereţ Israel, eram liberi şi eram curajoşi şi capabili să le dăm duşmanilor replica cuvenită. M-a impresionat frumuseţea morală a ostaşului evreu şi vitejia sa.

 Ura şi dispreţul meu faţă de bestiile care au lovit atât de crunt poporul meu şi-au aflat, din chiar prima clipă de libertate, şi altă formă de manifestare. Posedam şi alte arme, ale omului de condei şi de artă. M-am apucat de scris şi am expus cu setea răzbunării. Desenam ca să denunţ demenţa, sadismul, bestialitatea unui întreg popor care, în secolul nostru, trăia în chiar inima a ceea ce numim – civilizata Europă. Desenam cu setea unui fugărit care goneşte disperat să-şi potolească setea şi să afle un refugiu.

 

Închei aici povestea unei vieţi – o viaţă care mi-a zguduit credinţa în valorile acceptate ale culturii şi civilizaţiei, care mi-a întărit convingerea că arta abstractă, practicată de mine, este singura astăzi viabilă, care m-a făcut să mă regăsesc pe mine însumi, aducându-mă în lumina Sionismului.“(Marcel Iancu, „Arta mea şi sionismul“, Shevet Romania, nr. 8-9, septembrie 1980, Tel Aviv).

 (Articol de Vlad Solomon – Observator cultural – http://www.observatorcultural.ro)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mici proze A venit o fiică a pictorului Băncilă, cine i-a scris numele cu D, vorbea fluent româna cu unele derapaje foarte haioase, de pildă, gamaglobină, pigmeii din Pirinei, pergament plin de pigmenți, Marchiza de la balcon, prea mulți vectori în universități, Lector a fost ucis de Ahile,mama ei are mulți hectori,. ( din presă și Net) Era un tip sever, născut în sudul Europei, se credea uriaș, dar avea un metru juma, oamenii vorbeau cu el în genunchi, s-a dus la țărmul mării a mâncat insecte, scoici, crabi, fusese în trecut director la Canal, mirosea și acum a mort, acum spune că era naiv, credea în viitorul luminos din zare, a intrat în apă și s-a făcut verde, iar forma corpului se făcuse de măgăruș. Trecu el calea ferată, îl călcă un tren de noapte care circula și ziua, din verde se făcu măgăruș roșu, a revenit la marea lui neagră, a fost luat la bord niște mateloți din Arhanghelsk, aceștia l-au dus la bucătărie, acolo era tranșat un măgăruș fără culoare. Omul nostru, că om era, a fugit în orașul natal, acolo muri de infarct. La înmormântare veni un vecin care avea un cățel. Când au coborât coșciugul, cățelul începu să latre cu multă duioșie. Așteptam la restaurant să fim serviți, dar chelnerițele se schimbau mereu și se făcuse noapte, se auzea o muzică funebră, ceva a la Chopin. A murit un client, ni s-a explicat. Dar chelnerițele? S-au măritat, au copii, nu pot veni, voi plecați, luați aici o chiftea și plecați. La iețire ne aștepta un echipaj de poliție, ne-au întrebat cât am băut. Nimic. Dar mașină aveți? Nu. Atunci veniți cu noi. De ce? Așa e regula, cine nu are mașină nu circulă noaptea.De la bun început trebuie să recunosc că numele meu nu le spunea mare lucru când la începutul anului 2087 i-am cules o carte de pe rafturile unui anticariat din Londra. A fost o zi în care am pescuit, cum îmi place mie să spun. Apele erau tulburi. Le-am deschis cărțile și am citit din fiecare câteva poeme. Nu știam nici căror națiuni le aparțin și nici dacă sunt în viață sau nu, cu atât mai puțin dacă au vreo valoare versurile lor. După o săptămână Rita s-a așezat în bibliotecă alături de alți amatori, însă un polițai a rămas lângă mine, zi de zi, timp de șase luni. M-a fascinat înainte de toate omul pe care începeam să-l cunosc și pe care îl găseam privindu-mă și zâmbindu-mi parcă numai mie, de fiecare dată, din spatele caselor. Am început să aflu ușor, ușor cât mai multe despre el și uite așa, în final, am ajuns cu admirația aici unde nu știu ce să-i mai fac și nici cărui fapt îi datorez cel mai mult: sincerității, curajului.. Desigur că am pierdut infinit neputând avea acces la multe dintre boeme,aici m-am bazat pe ajutorul prietenului Hadrian al Doilea, pe care îl plagiez zilnic, care a acceptat cu bucurie propunerea mea de colaborare. A murit și el din cauza poluării. Aerul Bucureștiului e saturat cu rugăciuni şi vise, aşa cum aerul oraşelor industriale este irespirabil,uneori sosesc tunuri în loc de omici prozeameni, liniştea urmează neșiniștii. BMM


Mici proze

A venit o fiică a pictorului Băncilă, cine i-a scris numele cu D, vorbea fluent româna cu unele derapaje foarte haioase, de pildă, gamaglobină, pigmeii din Pirinei, pergament plin de pigmenți, Marchiza de la balcon, prea mulți vectori în universități, Lector a fost ucis de Ahile,mama ei are mulți hectori,. (  din presă și Net)
Era un tip sever, născut în sudul Europei, se credea uriaș, dar avea un metru juma, oamenii vorbeau cu el în genunchi, s-a dus la țărmul mării a mâncat insecte, scoici, crabi, fusese în trecut director la Canal, mirosea și acum a mort, acum spune că era naiv, credea în viitorul luminos din zare, a intrat în apă și s-a făcut verde, iar forma corpului se făcuse de măgăruș. Trecu el calea ferată, îl călcă un tren de noapte care circula și ziua, din verde se făcu măgăruș roșu, a revenit la marea lui neagră,  a fost luat la bord  niște mateloți din Arhanghelsk, aceștia l-au dus la bucătărie, acolo era tranșat un măgăruș fără culoare. Omul nostru, că om era, a fugit în orașul natal, acolo muri de infarct.  La înmormântare veni un vecin care avea un cățel. Când au coborât coșciugul, cățelul începu să latre cu multă duioșie.

Așteptam la restaurant să fim serviți, dar chelnerițele se schimbau mereu și se făcuse noapte, se auzea o muzică funebră, ceva a la Chopin. A murit un client, ni s-a explicat. Dar chelnerițele? S-au măritat, au copii, nu pot veni, voi plecați, luați aici o chiftea și plecați. La iețire ne aștepta un echipaj de poliție, ne-au întrebat cât am băut. Nimic. Dar mașină aveți? Nu. Atunci veniți cu noi. De ce? Așa e regula, cine nu are mașină nu circulă noaptea.De la  bun început trebuie să recunosc că numele meu nu le spunea mare lucru când la începutul anului 2087 i-am cules o carte de pe rafturile unui anticariat din Londra. A fost o zi în care am pescuit, cum îmi place mie să spun. Apele erau tulburi. Le-am deschis cărțile și am citit din fiecare câteva poeme. Nu știam nici căror națiuni le aparțin și nici dacă sunt în viață sau nu, cu atât mai puțin dacă au vreo valoare versurile lor. După o săptămână Rita s-a așezat în bibliotecă alături de alți amatori, însă un polițai  a rămas lângă mine, zi de zi, timp de șase luni. M-a fascinat înainte de toate omul pe care începeam să-l cunosc și pe care îl găseam privindu-mă și zâmbindu-mi parcă numai mie, de fiecare dată, din spatele caselor. Am început să aflu ușor, ușor cât mai multe despre el și uite așa, în final, am ajuns cu admirația aici unde nu știu ce să-i mai fac și nici cărui fapt îi datorez cel mai mult: sincerității,  curajului.. Desigur că am pierdut infinit neputând avea acces la multe dintre boeme,aici m-am bazat pe ajutorul prietenului Hadrian al Doilea, pe care îl plagiez zilnic, care a acceptat cu bucurie propunerea mea de colaborare. A murit și el din cauza poluării. Aerul Bucureștiului e saturat cu rugăciuni şi vise,  aşa cum aerul oraşelor industriale este irespirabil,uneori sosesc tunuri în loc de oameni, liniştea urmează neșiniștii.
BMM





Leonard Bernstein – neuitatul muzician


Leonard Bernstein – neuitatul muzician

 

Născut la 18 august 1918, Leonard Bernstein  ajunge postum la un centenar de existență virtuală. Provenea dintr-o familie de imigranți din Ucraina, a făcut o carieră strălucită de pianist, compozitor, pedagog, dirijor în compania unor orchestre celebre. Este considerat unul dintre cei mai prodigioși muzicieni americani. Faima sa este datorată în special poziției de director muzical al  New York Philharmonic. Este cunoscut și ca autor al creației sale muzicale - West Side Story, Peter Pan, Candide, Wonderful Town, On the Town, On the Waterfront.Modern în tot ce creat, a fost un prodigios simfonist, autor de balete,muzică de cameră, de film, corale, etc. A murit la vârsta de 72 de ani, în plină activitate creatoare, la  14 octombrie 1990 . Întreaga viață, începând din copilărie a fost dedicată muzicii clasice și moderne. A studiat și filosofia antică, din care s-a inspirat, ca și din literatura antică. În tinerețe l-a îndrumat un maestru – Dimitri   Mitropoulos, căruia i-a rămas recunoscător. Apoi, Aron  Copland, compozitor în vogă, Fritz Reiner, Isabelle Vengerova, Judy Holliday, Serge Koussevitzky ș.a. A colaborat cu Bruno Walter, dirijor, a parcurs un itinerariu prin muzica secolelor XIX-XX, interpretând pe cei mai importanți compozitori, iar la Carnegie Hall era adeseori  audiat, ca și la radio CBS. Din 1954 ținea prelegeri muzicale la TV, când în Europa televiziunea  abia era cunoscută. Arturo Toscanini l-a invitat să dirijeze în capitale europene.Desigur, nici Israelul nu l-a ignorat, a fost de câteva ori  chemat la Tel Aviv, Ierusalim.  Companiile Columbia , Deutsche Grammophon, Radio Bavaria  i-au înregistrat concertele.  A fost la Scala din Milano, cu participarea Mariei Callas. Baletele sale au fost interpretate chiar și în Tahiti, aflat în Oceanul Pacific. A creat  evenimente, festivaluri, concursuri muzicale, etc. Este cunoscut în Japonia, China. În onoarea  Președintelui Kennedy, asasinat în 1963, el a condus un concert comemorativ din creația lui Mahler. A colaborat cu Dmitri Șostakovici. A fost un admirator al jazz-ului, a contribuit cu compoziții. Pentru   muzică de film a fost invitat și de Zeffirelli. Era un bun cunoscător al muzicii din țările europene,  din Italia, țările nordice, ca și din Rusia. A fost prieten cu Mstislav Rostropovici, admirația fiind reciprocă. Pentru reprezentări de creații muzical-literare a apelat la colaborarea cu actorul Maximilian Schell.  Creația sa este bogată și reprezentată în diverse genuri, a fost activ și pe plan social, avea înclinații  pro-socialiste, iar în viața particulară, deși căsătorit cu o frumoasă acriță din Chile, și-a manifestat  homosexualismul, fără a fi denigrat de admiratori- „nu pentru asta îl iubim”, a spus unul dintre fanii săi. Tempermental, inventiv în muzică, extrem de generos în relațiile umane, Bernstein rămâne o stea în isroria muzicii.

BORIS M. MARIAN 

 

 

 

 

 

 

 
Grea e lumea
Grea e lumea de iubire
Sub poveri de-nsingurare,
Nu se plânge, biet măgar,e...(tharr be more)
Cine nu-nțelege firea.
Cine neagă, murmur jalnic,
Tu atinge trupul fraged,
Ca pe-o carte, pagini, pageri,
Un amor sub brazi, prădalnic.
Ce odihnă, vise limpezi,
Îngeri se-ntâlnesc cu ginii,
Darurile nud-Malvine,
Le posezi și crezi în tine.
BMM

Nici faptele și nici gândurile altora nu ți se potrivesc,


Nici faptele și nici gândurile altora nu ți se potrivesc,

Nu există bucurie fără suferință, dar există suferință și atît.

Totul trece, numai tu rămâi același, deși crezi că te schimbi,

Oricine se consideră nevinovat nu este chiar de tot,

Când cauți adevărul leagă-te la  ochi  și trezește creierul.

În libertate nu există autoritate, nu este nevoie.

Nici un cuvânt nu dă lapte și pâine.

Adevărul absolut e surd și mut, degeaba strigi.

Ce cale să alegem? Calea care duce undeva.

Nu fi virtuos, te costă, dar și păcatul costă, însă te bucură.

Învățătura nu face lumea mai bună,  doar mai diplomată.

Puterea este mereu împotriva omeniei.

Cine spune că noi am ieșit din Evul Mediu? Unii au rămas în Era primitivă.

Visul săracului este de a deveni bogat, dar al bogatului?

Matematica este singurul domeniu care nu cunoaște ura și furia.  

BMM- VOM REVENI

 

 

 

Nina Berberova a scris o povestire, „ Bariny”, tradusă în română, narațoinea este firavă și destul de falsă. Eu fiind martor am versiunea reală. Era revoluție, țarul abdicase, iar două domane din Sankt -Petersburg au fugit cu trenul la țară. Pe drum au fost violate de niște cazaci rebeli. Una era mama și cealaltă fiica ei. Cam cum a descris Moravia în „ Ciociaria”. În aceeași noapte mama muri de infarct, iar fiica se refugie după o săptămână în Occident. A devenit regizoare, scriitoare, a făcut cicni copii, din care primul era sigur un fruct al violului. Era și cel mai frumos, blond ca un rusnac din Cuban și mare bătăuș. Acesta a devenit militar în armata franceză, a străbătut războiul și după război a vrut să-și vadă locurile natale. Nu a mers mult, arestat de NKVD, a luat drumul Gulagului. Zadarnic mama a încercat să-l elibereze. A cerut audiență la ministrul de externe al Franței. Zadarnic. Despre fiul de cazac nu se mai știe nimic așa cum nu se știe despre milioane de jertfe ale lui Stalin, despre care nici tartorul nu știa nimic. El contabiliza morții. Cei vii îl nelinișteau.


Nina Berberova a scris o povestire, „ Bariny”, tradusă în română, narațoinea este firavă și  destul de falsă. Eu fiind martor am versiunea reală. Era revoluție, țarul abdicase, iar două domane din Sankt -Petersburg  au fugit cu trenul la țară. Pe drum au fost violate de niște cazaci rebeli. Una era mama și cealaltă fiica ei. Cam cum a descris  Moravia în „ Ciociaria”. În aceeași noapte mama muri de infarct, iar fiica se refugie  după o săptămână în Occident. A devenit regizoare, scriitoare, a făcut cicni copii, din care primul era sigur un fruct al violului. Era și cel mai frumos, blond ca un rusnac din Cuban și mare bătăuș. Acesta a devenit militar în armata franceză, a străbătut războiul și după război a vrut să-și vadă locurile natale. Nu a mers mult, arestat de NKVD, a luat drumul Gulagului. Zadarnic mama a încercat să-l elibereze. A cerut audiență la ministrul de externe al Franței. Zadarnic. Despre fiul de cazac nu se  mai știe nimic așa cum nu se știe despre milioane de jertfe ale lui Stalin, despre care nici tartorul nu știa nimic. El contabiliza morții. Cei vii îl nelinișteau.

Boris Marian

Philip Roth  s-a stins din viață  ….. 3096 SEMNE

 

La 22 mai a.c. s-a stins din viață unul din scriitorii importanți ai literaturii nord-americane și a lumii, pote cel mai important după Saul Below, între americani, Philip  Roth. A murit la New York, Manhattan, unde a locuit ani de zile. S-a născut la 19 martie 1933, la Newark, statul New Jersey, vecin cu NY, și-l chema cu nume complet Philip Milton Roth. Părinții lui Roth veniseră din Kozlov, lângă Lvov, în Galiția.   Când scrii despre o personalitate este bine să fii cât mai scrupulos și la amănunte. Este și va fi celebru, citit de milioane de oameni din lume, mult timp se credea că va primi și Nobelul, dar un premiu nu este de ajuns pentru atâți scriitori de mare valoare. A studiat la Bucknell University (balaureatul) și University of Chicago (masteratul). Acțiunea romanelor sale era localizată în orașul natal, în special,  era specific autobiografică, cu inserții de filozofie, ficțiune artistică de înalt nivel intelectual, , scria, cum spuneau critcii "supple, ingenious style".Roth a captat atenția cititorilor încă din 1959 cu romanul  Goodbye, Columbus, pentru care a primit  U.S. National Book Award for Fiction. A devenit șef de generație, a fost în continuare apreciat  , a primit cele mai multe premii în vremea sa, printre care și  National Book Award și National Book Critics Circle Award, ca și de trei ori PEN/Faulkner Award,  Pulitzer Prize pe anul 1997 pentru romanul American Pastoral, impunând un personaj –cheie  bine cunoscut în ficțiunile sale Nathan Zuckerman. Pata umană(The Human Stain, este un alt roman cu același Zuckerman, romanul fiind distins cu  United Kingdom's WH Smith Literary Award, drept cel mai bun roman al anului 2000. In 2001, la Praga, Roth a primit primul premiu  Franz Kafka. A mai scris Complexul lui Portnoy, un roman extrem de interesant pentru tensiunea pe care o creează. A fost și publicist, autor dramatic (Sabbath's Theater-1995) . A mai scris „Sunt căsătorită cu un comunist” ( cu referire la perioada lui Mc Carthy),Zuckerman trilogy, despre care am amintit,  Animal pe moarte (2001) un roman scurt, Complot împotriva Ameicii( 2004), o ficțiune politică, în care este implicat Charles Lindbergh, aviator celebru, devenit președinte care ar fi negociat cu Hitler. Este combătut antisemitismul. Philip Roth aoscilat mereu între un optimism exaltat și un pesimism la fel de  acentuat. Cîuta să fie un vizionar, fără a renunț la literatură.  Se considera evreu solidar cu conaționalii săi, dar nu respingea asimilismul. De asemenea personajele sale evolueaă de la promiscuitate la puritate morală, fiind din mediul sărac al evreimii americane. A fost influențat de femeile pe care le-a iubit, s-a căsătorit de două ori. Întâlniea cu Below l-a marcat pozitiv. A lăsat o operă vastă, a avut numeroși comentatori avizați, analiști de forță, s-au realizat opt filme artistice după romanele sale, piese de teatru, etc. A fost și satirizat, dar marele Roth nu s-a simțit ofensat. Probabil l-a durut faptul că nu a i s-a acordat Nobel,  dar posteritatea nu ține cont de acest amănunt.

BORIS M. MARIAN

 

 

 

 

 

 

 

 

Urcam pe un nor , apoi pe alt nor,
Am dat de un măreț , aș spune, un cor,
Eram și eu, eram, nu eram,
Un fel de gală sau un bairam,
poeții, unii, alții în unii,
Eu mă purtam singurel ca lăstunii,
Tigrii mulți întâlneam pe parchet,
vinul avea iz de schelet.
Chifteaua refuză un premiu, ei și?
Eu îl cunosc din anii, mai știi?
Mintea și inima, numai noțiuni,
Iar cu noțiunile ajungi la minciuni.
Siajul e prima, sidiul e rupt,
Ah tu, blucimus, cameleosupt.
Branca și zdranga, ce poezie
Se poate naște pe o hârtie?
Acum e lehuză breasla cu genii,
Salvați de suine sămânța, cocenii.
Spune chifteaua că e trecătoare,
O laudă șeful, o carte tot are,
Există drumul în sus, înapoi,
Există nemoartea cu ochi de vulpoi,
Se ruinează obiectul abject,
Totuși poemul are efect.
Caii se-mpușcă singuri, un bici
Este-ndeajuns să-l faci biet arici,
Numai scriitorii nu mor când vor,Tigrii mulți întâlneam pe parchet,
Pe sub apele care rumegau un schelet.
Chifteaua refuză un premiu, ei și?
Eu îl cunosc din anii, mai știi?
Mintea și inima, numai noțiuni,
Iar cu noțiunile ajungi la minciuni.
Siajul e prima, sidiul e rupt,
Ah tu, blucimus, cameleosupt.
Branca și zdranga, ce poezie
Se poate naște pe o hârtie?
Acum e lehuză breasla cu genii,
Salvați de suine sămânța, cocenii.
Spune chifteaua că e trecătoare,
O laudă șeful, o carte tot are,
Există drumul în sus, înapoi,
Există nemoartea cu ochi de vulpoi,
Se ruinează obiectul abject,
Totuși poemul are efect.
Caii se-mpușcă singuri, un bici
Este-ndeajuns să-l faci biet arici,
Numai scriitorii nu mor când vor,
Tat twam asi aș rosti în viitor,
Că mi-este rudă criticul cel
Mai generos, căpitanul Mișel.
BMM
 




Sunt nevinovat, domnule Președinte, știți și Dvs., a fost un accident, omul era beat, l-am lovit  fără voie, nu am cazier. Știu, tinere, știu, dar legea este lege, cinci ani ai să te gândești la ce vrei, ai timp să scrii  un roman. Mulțumesc, domnule Președinte. Am și o rugăminte, nu mă puneți la comun, aș dori o celulă separată să nu fiu  violat, că așa am auzit de la alții. Serios?  Păi asta e o plăcere. Nu vă supărați, aveți păreri ciudate, eu vă rog. Dragul meu, tu vei fi primul iubit în celula comună. Doamne, am pregătit o lingură ascuțită și cu teamă am adormit în celula comună. Nimeni nu mi-a acordat nici o atenție. A doua noapte a fost mai rău, a venit unul destul de solid să mă mângâie. I-am înfipt lingura în gât. Omul , se pare, a murit. Am ajuns iar la tribunal,același judecător,semăna cu ministrul de finanțe.Deh, nu te descurci, ai cincisprezece ani în plus, deci două zeci, noroc bun. Acum aveam celulă de o persoană, eram periculos. Dar nu aveam pix, hârtie, nu mi s-a dat.  La ce nu m-am gândit? Să evadez ca Papillon? Nu eram solid ca el. Să cânt, să scriu în gând,  să mă sinucid? Nu, era imposibil. M-am adresat Domnului, care a tăcut ca unii   critici cărora poți să le scrii de o sută de ori, nu răspund. Am cerut să mi se taie o mână, să pot cere niște avantaje. Mi s-a tăiat mâna, apoi piciorul, mi s-a scos un ochi, am cerut o femeie, nu mi s-a dat. Era bine, cred că  Iov m-ar înțelege. Dar eu nu cred într-un Dumnezeu vorbitor, cred doar în Spiritul Suprem care este o idee abstractă. Suntem jalnici , oricine ar fi pățit ca mine. Ar trebui să ne naștem fără mâini, ochi,  creier. Ca ființele din fundul oceanelor. Dar ne naștem oameni, însă prostia și cruzimea sunt dominante, arta este un leac precum ceaiurile medicinale.  Ne vor înlocui roboții, ei nu greșesc sau se autodistrug. Nu sunt pesimist, doar visez în somn. aaReluăm filmul.Sunt nevinovat, domnule Președinte, știți și Dvs., a fost un accident, omul era beat, l-am lovit  fără voie, nu am cazier. Știu, tinere, știu, dar legea este lege, cinci ani ai să te gândești la ce vrei,conversație deschisă. Un mesaj necitit.Treci la conținut,se folosește Gmail cu cititoare de ecran,înapoi,arhivează, spam,șterge,mută în eEtichete mai multe,2 din 63,the best advice from 2018's commencement speeches ,mesaje respinse,rețele de spionaj sentimental, the best advice from 2018's commencement speeches.57 people are talking about this."Don't make people feel stupid. Drop the jargon!" ."Our mission is to create an experience that pleases our customers; a workplace that leverages assets; and a business that...bla-bla – bla…14501 people are talking about this.Simplicity is sometimes the most difficult thing to find in management. It's difficult working in an environment where...mai apare și madam cuțit… president Itaca Organization...nu au redactor șef, se autopropune Ghiță Chioru, cetățean australian cu un bogat cazier în lupta pentru pace…Nurses keep hospitals running. Now they want to run the country, too….I am not a nurse….but you are ….Ferman…mant Mohapatra will look into Lightspeed India Partners’ investments in consumer internet and enterprise software start-ups… attacks on the president’s nominee, Gina Z., for the top spot in the CIA due to her involvement in the use of...posturile de redactor-șef, corector și tehno-redactor. Doritorii sunt rugați să aplice la această adresă de e-mail, colț cu Colțea,lipit de servicii funerare…a deal like this puts American Whiskey in the hands of more romanian consumers…ntended for Boris Mehr (jurnalist at Jewish Reality). Learn why we included this.  I am not Bill Gates, but, I can be…âââ

..______________ Sholem Asch, în  ortografie english/germany , s-a născut la 1 noiembrie 1880, Kutno, Polonia,  Russian Empire  și a murit  la 10 iulie 1957, Londra. A fost prozator, autor de teatru, eseist,  a scris în  idiș, pfrea puțin în engleză, trăind în ultima parte a vieții în SUA.  Era unul din cei zece copii ai lui Moszek Asz, meseriaș  și a Frajdei Malka născută Widawska, o familie tradiționalistă sufocată de condiții materiale insuportabile.  În 1903 s-a mutat la Varșovia , s-a căsătorit cu Mathilde Shapiro, fiica unuinprofesor și poet, Mendel Shapiro. Influențat de Haskala a scris inițial în ebraică, dar scriitorul IL Peretz l-a convins să scrie în idiș. A participat la Congresul de la Cernăuți, din 1908 unde limba idiș a fost declarată limbă națională a evreilor , în opoziție cu principiile sioniștilor. Tot în 1908 a vizitat  Palestina, iar în 1910  a fost în SUA.
În timpul Primului Război Mondial a locuit în SUA devenind cetățean american. A mai vizitat Polonia, Franța.  Kiddush ha-Shem (1919) este una din primele sale scrieri în literatura modernă idiș., tema fiind pogromurile din secolul 17 din Ucraina și Polonia.Drama God of Vengeance (Got fun nekome, Dumnezeul răzbunării) tratează relațiile dintre evrei în timpurile moderne, dorința lor de a deveni cetățeni respectabili, dar autorul nu se ferește să redea și scene morbide, personaje decăzute, prostituate,lesbiene,  ceea ce era neobișnuit pentru literatura idiș.    În 1923 piesa a fost tradusă și jucată în engleză, pe Broadway, la  Apollo Theatre on West 42nd Street , cu un actor faimos Rudolph Schildkraut. Proprietarul teatrului, Harry Weinberger a fost amendat pentru obscenitățile din piesă. Dar succesul era asigurat. Piesa a fost jucată în Germania, Rusia, Polonia, Italia, Cehia, Norvegia, fiind tradusă atât în ebraică, dar și în limbile țărilor unde a fost prezentată.  A fost montată și la  Cort Theater on Broadway, în aprilie, 2017,  regia  Rebecca Taichman.În anii  1929–31  Asch a scris trilogia Before the Flood( Înaintea Potopului), tradusă cu titlul Trei orașe în mai multe limbi, inclusiv în română. Este surprinsă viața evreilor la începutul secolului 20, la Sankt Petersburg, Varșovia, Moscova. A mai scris piese despre evreii din Europa și din Palestina, ca și piese inspirate din istoria creștinismului, despre Sf. Apostol Pavel, ș.a. A devenit celebru, deja în 1920 i s-a publicat o antologie în 12 volume , la Londra, apoi a fost ales președinte al PEB Club  la literaturta idiș. A scris și  un roman „Omul din Naareth” pentru care a fost sever criticat de sioniști și de alți intelectuali evrei. I-au apărut în Polonia în 1990, în serialul Scriitori evrei-polonezi, Biblioteka Pisarzy Żydowskich, Aleph mai multe scrieri. Asch a trăit în ultimii doi ani la Bat Yam , Tel Aviv, Israel, dar a murit Londra. Casa din  Bat Yam este  Sholem Asch Museum , parte a  MoBY-Museums din Bat Yam, un complex cu trei muzee.  O parte din scrierile sale se află la  Yale University., din SUA.Fiii și nepotul său au fost și sunt scriitori, jurnaliști în SUA și Anglia.  

Bibliografie -A Shtetl ("The Village"), 1904,Mitn Shtrom (With the Stream), 1904, roman și piesă, Got fun Nekomeh (God of Vengeance), 1907, piesă, Reb Shloyme Nogid, 1913, romn, Motke Ganev (Motke the Thief), 1916, roman, Mary, 1917, piesă, Der Veg tsu Zikh (The Way to Oneself), 1917,piesă, Onkl Mozes (Uncle Moses), 1918,, piesă tradusă în engleză în 1938, Kiddush ha-Shem, 1919 (translated into English 1926), roman,Di Muter (The Mother), 1919 (translated into English 1930),Di Kishufmakherin fun Kastilien (The Witch of Castile), 1921,Urteyl (Death Sentence), 1924,Khaym Lederers Tsurikkumen (The Return of Khaym Lederer), 1927,Farn Mabul trilogy (Before the Flood) 1929-31, translated as Three Cities, 1933,Gots Gefangene (God's Captives), 1933,Der T'hilim Yid, 1934, translated as: Salvation, The War Goes On, 1935,Bayrn Opgrunt, 1937, translated as: The Precipice,The Mother, 1937, roman, Three Novels, 1938,Dos Gezang fun Tol (The Song of the Valley), 1938 (translated into English, 1939)The Nazarene, 1939, roman, What I Believe 1941, essay, 201 pages,Children of Abraham, 1942, short stories,My Personal Faith, 1942, Published: London, George Rutledge & Sons, Ltd,The Apostle, 1943, roman,One Destiny: An Epistle to the Christians, 1945,East River, 1946,(a fost timp de șase luni publicată în New York Times Best Seller List (1946–7),.Tales of My People, 1948, short stories,Mary, 1949, roman,Moses, 1951, roman,A Passage in the Night, 1953,The Prophet, 1955.âââââ  …și fă-ne cafeaua. .. Vai, ce depresie pe dale de gresie,

 Sânge, dar venele sunt tăiate pe jumătate,

 Vin de sabat, îl beau și bat-tac.

 Când logica moare, sângele curge spre soare,

 Pământul devine adăpost pentru cei fără rost.

 Verișoara mea, moartea, s-a împlinit la trup,

 Are o crupă, ca tunul lui Krupp,

 Bum și baț, totul se face laț

Bun de spânzurătoare, iertați,

 Criza e trecătoare.

 ****************************************

 De ce sunt ceea ce sunt, de ce mă doare mijlocelul,

 De frig, de frică, frivol, zice buivol,

 Strănepoții nu s-au născut, vor fi ca mine?

 Am fost ceva, apoi altceva, APOI AM REVENIT,

 Am reașezat cuvintele, a venit o gâscă în zbor,

 s-a ascuns în cuptor, ne-am ospătat, vai ce păcat,

 domnule Taine, domnule Renan, dați-mi un ban,

 Ronul curge lent, Rinul e mai sprinten,

 Pe Insula Diavolului ajung cei fără vină,

Fără tină, în tihnă, ce lepră?

Rătăcitorule, regăsește-mă.

Recitesc, retrăiesc, prin mine, prin alții,

Nu voi  fi pustnic nicicând, nicicând, de o mie de ori,

Nu am învățat nimic din povestea naiv-suavă-gravă

 A  lui Romeo și-a Julietei sale, este jale și azi,

Canibalism sub toate formele, chiar informatice.

Balcanii din scara blocului  există, ei și?

În teorie și în practică tu îți poți iubi aproapele

 chiar de departe, din păcate,

nu geniile lipsesc, ci bunul simț, nu vă supărați,

chiar la toate nivelele, deschideți netul, teveul și robinetul,

apoi vă spălați de mizerie, periculoși sunt falșii  virtuoși,

pletoși ori chei ori clănțănoși, priviți Guernica lui Picasso,

cine și de ce făcură asta? Nu e năpasta de niciunde,

 este de aici, din mintea noastră suferindă,

să nu mințim frumos, nici adevărul nu-i mereu frumos,

 dar îl iubim că prea e prigonit. Mircea Săucan-faimos regizor

90 de ani de la naștere…Născut la 5 aprilie 1928 ,la Paris, decedat la 13 aprilie 2003 , la Nazaret Illit, Israel,  a fost un regizor, scenarist și scriitor român  mult apreciat. . A emigrat în Israel în anul 1987.Tatăl, Alexandru Săucan, mama evreică ,Tereza Solomon, familia, ambii intelectuali,  s-au mutat inițial în Praga, unde părinții s-au căsătorit oficial , pentru ca ulterior să se stabilească în România la Carei din 1934 .În urma Dictatului de la Viena, familia se refugiază între 1940 - 1944 la Sibiu și Sighișoara Între 1948 - 1952 a studiat regia la Institutul Unional de Cinematografie din Moscova , unul dintre profesori fiindu-i chiar marele Eisenstein.Căsătorit din 1959 cu Suzana (Juja) Roth, cu care are un băiat, Emil (n. 1961) Inițial sincer pro-comunist, devine rapid un indezirabil prin calitatea artistică și problematica non conformistă a filmelor și a prozei sale . Se hotărăște să emigreze în 1987 după 7 ani de șomaj impus  și odată cu dispariția ambilor părinți .Filmografie ca regizor - -Sărbătoarea alegerilor (1952),Pe drumul libertății (1954)Reportaj de pe Marea Neagră (1956)Casa de pe strada noastră (1957) , documentare,Pagini de vitejie (1959) – documentar,Când primăvara e fierbinte (1960) – lungmetraj,Țărmul n-are sfârșit (1962) – lungmetraj,Meandre (1966) – lungmetraj,Alerta (1967) -  documentar,100 de lei (1973) – lungmetraj,Ziduri și mâini (1974) - documentar (premiul A.C.I.N.)Un sul de ceară (1975) - documentarImpresii din copilărie (1977) – documentar,Eroul de la Prahova (1977),O boală vindecabilă (1978),Viitorul începe ieri - Ștafeta (1980) - documentar (premiul A.C.I.N.),Sub poalele Taborului (1993),Le retour (1994) - scurtmetraj produs de Ministerul Francez de Externe ,scenarist la Casa de pe strada noastră (1957),Când primăvara e fierbinte (1960)Țărmul n-are sfârșit (1962)Ziduri și mâini (1974),Un sul de ceară (1975)Impresii din copilărie (1977)Le retour (1994).Opera literară- Camera copiilor, București, 1969,Manuscrisul de la Ciumați, Tel Aviv, 1989, Izidor Mânecuță: cioburi, Tel Aviv, 1990; traducere  de Monica Costandache, Paris, 1994, David rege, București, 1991,Parastasul, București, 1994,Funerailles a Bucarest, traducere de Sanda Peri și Monica Costandache, Tel Aviv, 2000.  Bibibligrafia sa și despre el este bogaă, a fost numit – insolit, artist bolnav de imagini, printre biografii săi remarcându-se  o fostăp colaboratoare, Iulia Blaga., ș.a. S-a menționat efectul cenzurii asupra filmului „Meande”. un film înmormântat de viu, ca și despre destinul tragic al regizorului Mircea Săucan- Vă mai amintiți de...Mircea Săucan(, 15 decembrie 2009, Eliza Zidaru,Adevărul), etc..Edmund Husserl- ce știm despre   un mare filosof?80 de ani de la  plecarea în alte sfere S-a născut la 8 aprile 1859, la Proßnitz,  Moravia, fostul Imperiu Habsburgic, azi Cehia, a murit la 27 aprilie 1938 , la Freiburg, Germania. A studiat la Universitatea din Leipzig, la Universitatea de la Berlin,Viena, ca și la Halle,Gottingen, Freiburg, unde a și predat ulterior.Este părintele fenomenologiei ( mulți n-o cunosc) prin lucrările -Transcendental constitutive phenomenology (1910s),Genetic phenomenology (1920s–30), Logical objectivism. În tinerețe a publicat „ Realismul austriac”.  S-a ocupat de epistemologie, ontologie, filozofie generală, matematică. Cine dorește să aprofundeze activitatea sa poate brecurge la un dicționar de filozofie de nivel școlar/universitar. Va îăntâlni ter,eni precum reducție transcendentală, eidetică, noema, viața lumii, subiectivism transcendental, Urdoxa, etc. A fost , el însuși un fenomen în lumea filosofilor. A studiat și matematică superioară cu Karl Weierstrass și Leo Königsberger, filozofie cu  Franz Brentano și Carl Stumpf. A murit, bolnav fiind la Freiburg, 1938, fiind astfel salvat de exil sau de internare într-un lagăr. S-a ocupat și de psihologie teoretică.  Tatăl său l-a convertit la lutheranism, dar apartenența la evreitate nu era un secret. Urmașii săi, puțini rămași în viață(a pierdut trei fii în  Primul Război) au trăit în SUA. Husserl s-a remarcat și ca un excelent pedagog, era iubit de studenți. S-a ocupat și de speculațiile aritmetice în teoria numerelor. Era o fire mereu aflată în căutare de noutăți în domeniile filsofice și matematice. Prieten  cu Heideggeer, dar și oponent pe plan științific, Husserl a fost persecutat de regimul nazist , care l-a marginalizat din cauza originii iudaice. A avut drept colaboratoare pe Edith Stein, a corespondat cu savanți din Franța și Anglia.A publicat sub influnța acestor schimburi de opinii, o lucrare despre cartezianism. Heidegger a avut mereu o atitudine plină de admirație. Totuși Husserl s-a retras în semn de protest pentru atitdinea rasistă a regimului, din Academia Germană de Științe.   I-a studiat cu mare atenție pe Descartes și pe Kant.  Era o somitate recunoscută.  În „Viața lumii”   și-a expus opiniile proprii despre istoricism, evoluția filosofiei și a științelor, despre antropologie. A avut destui oponenți, unii  fiind influențați de avansul nazismului în Europa. Husserl a sesizat și pericolul  unei crize a culturii în Europa. Heidegger  nu s-a dezis de prietenia cu Husserl, iar prima sa lucrare de răsunet, „Sein un Zeit” i-a  fost dedicată prietenului său, în 1941, când nazismul păprea trimfător, dar Heidegger se retrăsese de la conducerea Universității, ca și din viața politică.

Nu trebuie uitat gestul său de curaj civic, când în 4 mai 1933  s-a adresat public regimului nazist  avertizînd  marile pericole pe care Germania le poate provoca  printr-o politică  național-socialistă  și revanșardă. A fost astfel un profet. Circa 40.000 de manuscrise au fost păstrate de un pastor din Belgia,  Hermannn van Bredfa,  fiind valorificate știinșific după război. Domeniul științific în care Husserl a pătruns cel mai perseverent și profund a fost cel al logicii, ceea ce ne amintește de savantul  romîno-evreu Solomon Marcus. A fost un campion al cumunicabilității, un dar mai rar întâlnit în lmea științifică, dar fără de care  orice progres este compromis. Hussrl a introdus  și noținile de cuvinte și de limbajul formal, deosebit de cel  fundamental științific. O altă direcție este cea a confruntării subiectivismului cu obiectivitatea științifică. Husserl a făcut distincția dintre  natural și fenomenological, în cunoașterea lumii.  Conștiința pură  percepe  existența ABSOLUTĂ, ACEASTA ESTE REDUCȚIA FENOMENOLOGICĂ. El nu recurge la transcendent. Între înțelegere și obiect există o diferență ,  aceasta au înțeles și filosofii antici. Pentru obiectele sensibile există intuiția sensibilă. Există de asemenea intuiția categorială,  cea care recurge la disjuncții, conjuncții, pluralitate de sensuri, ontologia formală, numărul  cardinal ca parte a întregului, ș.a. Pot exista două moduri de a judeca obiectul aflat în studiu. Ambele judecăți pot fi valabile. Este un mod liberal  și democratic de gândire. El elimină orice exagerare, radicalizare. Nici idealizarea unui concept nu este acceptată. Există o morfologie a înțelegerii. Logica non-contradicțiilor, dar și evitarea non-sensului, acceptarea diversificății  în teoretizatra unor noțiuni, aceste căi permit evoluția gîndirii. În paranteză putem adăuga  absurditatea pretențiilor marxiste de a defini lumea la modul imuabil și absurd.   Astfel multe descoperiri științifice au fost posibile  unei deschideri față de mulrtitudinea e fenimene naturale, fără a mai vorbi de evoluția socității. Husserl a fost și un promotor al multidisciplinarității, al aplicațiilor matematice în diverse domenii, inclusiv în psihologie și filozofie. Urmașii săi au beneficiat de noi deschideri în propriile cercetări. Cantor, celebru matematician a găsit numeroase aplicații.La fel și Schroeder. Husserl a combătut și unele derapaje numite psihologiste, în domenii adiacente ale științei. Cel mai ilustru urmaș al lui Husserl a fost Heidegger. Au mai fost  dintre foștii lui studenți  și discipoli Adolf Reinach care a murit prematur, Edith Stein, Ludwig Landgrebe,Eugen Fink, Roman Ingarden,Max Scheler, Nicolai Hartman,Levinas, Sartre, mulți alții, și chiar Karol Wojtyla, devenit Papa Ioan Paul II, care s-a referit la etica lui Husserl.  Paul Ricœur  tradus în franceză omare parte din opera filosofului, Jacques Derrida a scris comentarii pe marginea unor teze ale luo Husserl, Stanisław Leśniewski și Kazimierz Ajdukiewicz s-au inspirat din analiza formală a limbajului și gramatica categorială. Ortega y Gasset l-a vizitat pe  Husserl la Freiburg in 1934, contribuind apoi la cunoașterea contribuțiilor sale în America Latină. Chiar și în secolul XXI au apărut numeroase studii despre sau cu referiri la Husserl. Biobibliografia lui Husserl și despre opera sa este impresionantă. În multe țări el este studiat în universități. Sectoare bogate cu bibliografia husserliană se află în marile biblioteci ale lumii.  Sesiuni științifice au fost dedicate acestui filosof multilateral.Tăcerea este mai grea decât moartea,

Fie prieteni, fie dușmani, dar nu am dușmani,

Iar prietenii sunt  lumea largă,

Sunt prieten cu marea, cu munții,

Cu poeții cei mari, cu cărțile mele,

A fugit ceata  singuratică de palmieri,

Luna a stat pe loc, unii bat câmpii,

Alții  îți bat copiii, Doamne, usucă-le mâna,

Mișună strigătele unui vânt nou,

Vechile oglinzi te reprezintă,

Ești 0m,  ești. Ai auzit , madam buhalca  lina bucea?

Mângâietoare muzică, de unde vii?

Numai din ceruri, din Marile împărății ale iubirii,

Tristețea mea se va topi încet în valurile tale ca sărutul,

Cum pot uita acele clipe de lângă locurile sfinte,

Am fost acolo, am auzit și vocile profeților   iubiți,

Și marea am văzut-o și pe Iona  cel adus de chit,

Unde vom merge? Vrea îngerul să ne arate el ceva,

Nu e departe, viața este scurtă ca o clipă,

Ca înțeleptul ce-mi vorbea-n copilărie,

Eu am ajuns să-mi spun că el avea dreptate,

Nimic nu-i veșnic  decât viața, altfel tot ceea ce trăiești

 Se spulberă   precum  cuvintele pe care noi le risipim.

ÎN URMĂ CU O SUTĂ DE ANI...( POATE DEVENI UN REPER/ număr)La 9 aprilie , prin Înalt Decret Regal nr. 830, aviatorul evreu , sublocotenent Marcel Drăgușanu a fost decorat cu Ordinul„ Mihai Viteazul”  pentru vitejia cu care  s-a oferit ca voluntar să execute acțiuni aeriene riscante, doborârea unor avioane inamice în   septembrie și octombrie 1917. Era printre puținii aviatori  de care dispunea armata română. Din documentele  referitoare la Primul Război Mondial rezultă că Marcel Drăgușanu a participat și la luptele de la Cosna. El este menționat șide Lucian Boia în cartea sa despre Războiul de Întregire.  Cunoscut și sub numele  de Marcel  de Sano , el era evreu convertit la lutheranism, a călătorit de tânăr în Occident, mai mult în Franța  unde a cunoscut și stadiul evoluției în construcția unor avioane, de care s-a simțit atras. Plecase de acasă de la vârsta de  nici 17 ani, a  ajuns  pe un vas din Constanța la Marsilia. Era un imigrant ilegal și dorea să intre în Legiunea Străină. A reușit să fie primit în cadrul  forțelor ariene franceze.  În 1916 a primit Legiunea de Onoare și Crucea de Război din partea Statului Francez. În 1917, trupele germane conduse de Mackensen ocupau o parte din Muntenia și Moldova. Marcel Drăgușanu a cerut să fie trimis  pe frontul din Moldova cu un avion aflat sub culorile Franței. A fost distins de regele Ferdinand împreunăcu alți zece combatanți, printre care și căpitanul Grigore Gafencu, observator militar. Una dintre biografele sale, Alexandra Popescu a descris circumstanțele morții   în 1936,  a eroului. În perioada 1918-1936 a  devenit producător de filme, a călătorit în Italia, în SUA,  a colaborat cu Cecile de Mille, avea succes și o carieră promițătoare.  Nu se știe de ce s-a sinucis.

Într-o carte citeam că un erou s-a sinucis,

Avea multe decorații, o singură iubire,

s-a sinucis, ca să mă întorc la tine

 nu este nevoie să ne despărțim,

tu ești ca mrea printre stânci,

cine e marea, cine – stâncile?

Singur am venit către tine,

Eu te-am atins primul,

Acum parcă suntem gemeni,

Pot fi bunicul, tatăl, soțul tău,

Copilul tău, ai să râzi,

Te-m asimilat ca un șarpe,

Râzi ? Da , eu sunt șarpele din poveste.

Veninul meu este dragostea. The newspapers brought the news that a Romanian who settled abroad many years ago committed suicide in a strange and horrible way. Marcel Dragusanu was found dead near Ville d’Array in his car set on fire. At first  it was thought that it was an ordinary accident as his car hit a concrete pillar and the engine exploded. Research police found out that Marcel Dragusanu fixed a rubber tube to the car’s exhaust and giving way, the tube inserted in his mouth, the poisonous gases suffocated him. As he fainted, the car hit the concrete pillar and the engine exploded. Within minutes there was nothing left of the most beautiful Paris car, nor of the most charming adventurer who ever lived. Marcel Dragusanu chose the original death as was original all his life, putting a sudden end to it, in full force and youth.In 1914, then a pupil of the Evangelical Lutheran high school in Bucharest, Marcel  Dragusanu disappeared one day from home. He embarked on a ship carrying wheat from Constanta to Marseille and crossed la Mediterranean Sea in 14 days without eating anything but crackers and drinking fresh water found in the lifeboat where he stood hidden. Arriving exhausted at Marseille, he barely managed to get out of the boat in a night fog. He came to France with the precise purpose to join the Foreign Legion.He has been personally decorated by the King Ferdinand I with the “Michael the Brave” medal and was quoted on the “Order of the day”. The end of the war was a moment of considerable hardship for him. So much accustomed to the exciting atmosphere of the aviation, he no longer understood life than near the fighter with which he had fought in countless air battles. He tried to remain in the army, nevertheless it was not the same. The war was over and his service became common like any other job.So, after six month he resigned from the army with the lieutenant rank. He went to Paris and then to Rome where he dealt intensely with cinema production. At that time Italy was the center of European cinema. He played leading roles in several films along with Francesca Bertini, Pina Menichelli, Lyda Borelli etc.Between him and Lyda Borelli a beautiful romance of love was born which ended with marriage, but that was not to be a too happy one. Lyda Borelli went on a tour in South America and Dragusanu, alone and abandoned by all his friends, fell seriously ill.Fortunately for him, arrived in Italy the great Romanian statesman Take Ionescu who knew the heroic adventurer in Iasi an loved him as a father. He cared of Dragusanu and helped him to go to Paris where just started to assert the film industry of the brothers Nathan, also of Romanian origin. Dragusanu had his first disappointment. But he was quickly reconciled by a new romance, a fatal one, which led to his ill-fated fact. He accepted to become the great singer Jeanette MacDonald’s “manager” for Europe. Dragusanu fell in love with the singer who responded to his love. They became engaged, but didn’t get married. Being in Europe, Dragusanu left his fiancée for two weeks in Italy and came to see his parents and relatives in Romania. He came as a silver-haired, entirely Americanized man, his eyes shining an invincible will, a man who earned successes in life. He charmed everybody he met and left some female victims, of which, a cousin, tried to commit suicide.Dragusanu left to fulfill his destiny. The designed marriage with Jeanette Macdonald was over. He was seen in Paris and in fashionable spas driving alongside to a small Siamese woman who followed him everywhere like a faithful dog.This is the most troubled period in his life. And ends with the tragic suicide that nobody is able to explain.Marcel Dragusanu as a heroic adventurer couldn’t support the decay of the times.   Marcel de Sano -movie director  23 March 1918, had distinguished himself on 13 August 1917 when, during a recon mission, was attacked by 3 enemy aircraft and he shot down one of them and the other two retreated quickly.

 8. cpt. obs. Grigore Gafencu (obsever), awarded by Royal Decree No. 830/9 April 1918, executed several recon missions at Namoloasa and Marasesti, where between 3 and 6 August 1917 he distinguished himself. He engaged an enemy aircraft and shot it down. (he occupied important offices in the Foreign Affairs Ministry during the inter-war era). This is all,be continued.

BMM

 

        

 

 

 




 
Sunt nevinovat, domnule Președinte, știți și Dvs., a fost un accident, omul era beat, l-am lovit  fără voie, nu am cazier. Știu, tinere, știu, dar legea este lege, cinci ani ai să te gândești la ce vrei, ai timp să scrii  un roman. Mulțumesc, domnule Președinte. Am și o rugăminte, nu mă puneți la comun, aș dori o celulă separată să nu fiu  violat, că așa am auzit de la alții. Serios?  Păi asta e o plăcere. Nu vă supărați, aveți păreri ciudate, eu vă rog. Dragul meu, tu vei fi primul iubit în celula comună. Doamne, am pregătit o lingură ascuțită și cu teamă am adormit în celula comună. Nimeni nu mi-a acordat nici o atenție. A doua noapte a fost mai rău, a venit unul destul de solid să mă mângâie. I-am înfipt lingura în gât. Omul , se pare, a murit. Am ajuns iar la tribunal,același judecător,semăna cu ministrul de finanțe.Deh, nu te descurci, ai cincisprezece ani în plus, deci două zeci, noroc bun. Acum aveam celulă de o persoană, eram periculos. Dar nu aveam pix, hârtie, nu mi s-a dat.  La ce nu m-am gândit? Să evadez ca Papillon? Nu eram solid ca el. Să cânt, să scriu în gând,  să mă sinucid? Nu, era imposibil. M-am adresat Domnului, care a tăcut ca unii   critici cărora poți să le scrii de o sută de ori, nu răspund. Am cerut să mi se taie o mână, să pot cere niște avantaje. Mi s-a tăiat mâna, apoi piciorul, mi s-a scos un ochi, am cerut o femeie, nu mi s-a dat. Era bine, cred că  Iov m-ar înțelege. Dar eu nu cred într-un Dumnezeu vorbitor, cred doar în Spiritul Suprem care este o idee abstractă. Suntem jalnici , oricine ar fi pățit ca mine. Ar trebui să ne naștem fără mâini, ochi,  creier. Ca ființele din fundul oceanelor. Dar ne naștem oameni, însă prostia și cruzimea sunt dominante, arta este un leac precum ceaiurile medicinale.  Ne vor înlocui roboții, ei nu greșesc sau se autodistrug. Nu sunt pesimist, doar visez în somn. aaReluăm filmul.Sunt nevinovat, domnule Președinte, știți și Dvs., a fost un accident, omul era beat, l-am lovit  fără voie, nu am cazier. Știu, tinere, știu, dar legea este lege, cinci ani ai să te gândești la ce vrei,conversație deschisă. Un mesaj necitit.Treci la conținut,se folosește Gmail cu cititoare de ecran,înapoi,arhivează, spam,șterge,mută în eEtichete mai multe,2 din 63,the best advice from 2018's commencement speeches ,mesaje respinse,rețele de spionaj sentimental, the best advice from 2018's commencement speeches.57 people are talking about this."Don't make people feel stupid. Drop the jargon!" ."Our mission is to create an experience that pleases our customers; a workplace that leverages assets; and a business that...bla-bla – bla…14501 people are talking about this.Simplicity is sometimes the most difficult thing to find in management. It's difficult working in an environment where...mai apare și madam cuțit… president Itaca Organization...nu au redactor șef, se autopropune Ghiță Chioru, cetățean australian cu un bogat cazier în lupta pentru pace…Nurses keep hospitals running. Now they want to run the country, too….I am not a nurse….but you are ….Ferman…mant Mohapatra will look into Lightspeed India Partners’ investments in consumer internet and enterprise software start-ups… attacks on the president’s nominee, Gina Z., for the top spot in the CIA due to her involvement in the use of...posturile de redactor-șef, corector și tehno-redactor. Doritorii sunt rugați să aplice la această adresă de e-mail, colț cu Colțea,lipit de servicii funerare…a deal like this puts American Whiskey in the hands of more romanian consumers…ntended for Boris Mehr (jurnalist at Jewish Reality). Learn why we included this.  I am not Bill Gates, but, I can be…âââ
..______________ Sholem Asch, în  ortografie english/germany , s-a născut la 1 noiembrie 1880, Kutno, Polonia,  Russian Empire  și a murit  la 10 iulie 1957, Londra. A fost prozator, autor de teatru, eseist,  a scris în  idiș, pfrea puțin în engleză, trăind în ultima parte a vieții în SUA.  Era unul din cei zece copii ai lui Moszek Asz, meseriaș  și a Frajdei Malka născută Widawska, o familie tradiționalistă sufocată de condiții materiale insuportabile.  În 1903 s-a mutat la Varșovia , s-a căsătorit cu Mathilde Shapiro, fiica unuinprofesor și poet, Mendel Shapiro. Influențat de Haskala a scris inițial în ebraică, dar scriitorul IL Peretz l-a convins să scrie în idiș. A participat la Congresul de la Cernăuți, din 1908 unde limba idiș a fost declarată limbă națională a evreilor , în opoziție cu principiile sioniștilor. Tot în 1908 a vizitat  Palestina, iar în 1910  a fost în SUA.
În timpul Primului Război Mondial a locuit în SUA devenind cetățean american. A mai vizitat Polonia, Franța.  Kiddush ha-Shem (1919) este una din primele sale scrieri în literatura modernă idiș., tema fiind pogromurile din secolul 17 din Ucraina și Polonia.Drama God of Vengeance (Got fun nekome, Dumnezeul răzbunării) tratează relațiile dintre evrei în timpurile moderne, dorința lor de a deveni cetățeni respectabili, dar autorul nu se ferește să redea și scene morbide, personaje decăzute, prostituate,lesbiene,  ceea ce era neobișnuit pentru literatura idiș.    În 1923 piesa a fost tradusă și jucată în engleză, pe Broadway, la  Apollo Theatre on West 42nd Street , cu un actor faimos Rudolph Schildkraut. Proprietarul teatrului, Harry Weinberger a fost amendat pentru obscenitățile din piesă. Dar succesul era asigurat. Piesa a fost jucată în Germania, Rusia, Polonia, Italia, Cehia, Norvegia, fiind tradusă atât în ebraică, dar și în limbile țărilor unde a fost prezentată.  A fost montată și la  Cort Theater on Broadway, în aprilie, 2017,  regia  Rebecca Taichman.În anii  1929–31  Asch a scris trilogia Before the Flood( Înaintea Potopului), tradusă cu titlul Trei orașe în mai multe limbi, inclusiv în română. Este surprinsă viața evreilor la începutul secolului 20, la Sankt Petersburg, Varșovia, Moscova. A mai scris piese despre evreii din Europa și din Palestina, ca și piese inspirate din istoria creștinismului, despre Sf. Apostol Pavel, ș.a. A devenit celebru, deja în 1920 i s-a publicat o antologie în 12 volume , la Londra, apoi a fost ales președinte al PEB Club  la literaturta idiș. A scris și  un roman „Omul din Naareth” pentru care a fost sever criticat de sioniști și de alți intelectuali evrei. I-au apărut în Polonia în 1990, în serialul Scriitori evrei-polonezi, Biblioteka Pisarzy Żydowskich, Aleph mai multe scrieri. Asch a trăit în ultimii doi ani la Bat Yam , Tel Aviv, Israel, dar a murit Londra. Casa din  Bat Yam este  Sholem Asch Museum , parte a  MoBY-Museums din Bat Yam, un complex cu trei muzee.  O parte din scrierile sale se află la  Yale University., din SUA.Fiii și nepotul său au fost și sunt scriitori, jurnaliști în SUA și Anglia.  
Bibliografie -A Shtetl ("The Village"), 1904,Mitn Shtrom (With the Stream), 1904, roman și piesă, Got fun Nekomeh (God of Vengeance), 1907, piesă, Reb Shloyme Nogid, 1913, romn, Motke Ganev (Motke the Thief), 1916, roman, Mary, 1917, piesă, Der Veg tsu Zikh (The Way to Oneself), 1917,piesă, Onkl Mozes (Uncle Moses), 1918,, piesă tradusă în engleză în 1938, Kiddush ha-Shem, 1919 (translated into English 1926), roman,Di Muter (The Mother), 1919 (translated into English 1930),Di Kishufmakherin fun Kastilien (The Witch of Castile), 1921,Urteyl (Death Sentence), 1924,Khaym Lederers Tsurikkumen (The Return of Khaym Lederer), 1927,Farn Mabul trilogy (Before the Flood) 1929-31, translated as Three Cities, 1933,Gots Gefangene (God's Captives), 1933,Der T'hilim Yid, 1934, translated as: Salvation, The War Goes On, 1935,Bayrn Opgrunt, 1937, translated as: The Precipice,The Mother, 1937, roman, Three Novels, 1938,Dos Gezang fun Tol (The Song of the Valley), 1938 (translated into English, 1939)The Nazarene, 1939, roman, What I Believe 1941, essay, 201 pages,Children of Abraham, 1942, short stories,My Personal Faith, 1942, Published: London, George Rutledge & Sons, Ltd,The Apostle, 1943, roman,One Destiny: An Epistle to the Christians, 1945,East River, 1946,(a fost timp de șase luni publicată în New York Times Best Seller List (1946–7),.Tales of My People, 1948, short stories,Mary, 1949, roman,Moses, 1951, roman,A Passage in the Night, 1953,The Prophet, 1955.âââââ  …și fă-ne cafeaua. .. Vai, ce depresie pe dale de gresie,
 Sânge, dar venele sunt tăiate pe jumătate,
 Vin de sabat, îl beau și bat-tac.
 Când logica moare, sângele curge spre soare,
 Pământul devine adăpost pentru cei fără rost.
 Verișoara mea, moartea, s-a împlinit la trup,
 Are o crupă, ca tunul lui Krupp,
 Bum și baț, totul se face laț
Bun de spânzurătoare, iertați,
 Criza e trecătoare.
 ****************************************
 De ce sunt ceea ce sunt, de ce mă doare mijlocelul,
 De frig, de frică, frivol, zice buivol,
 Strănepoții nu s-au născut, vor fi ca mine?
 Am fost ceva, apoi altceva, APOI AM REVENIT,
 Am reașezat cuvintele, a venit o gâscă în zbor,
 s-a ascuns în cuptor, ne-am ospătat, vai ce păcat,
 domnule Taine, domnule Renan, dați-mi un ban,
 Ronul curge lent, Rinul e mai sprinten,
 Pe Insula Diavolului ajung cei fără vină,
Fără tină, în tihnă, ce lepră?
Rătăcitorule, regăsește-mă.
Recitesc, retrăiesc, prin mine, prin alții,
Nu voi  fi pustnic nicicând, nicicând, de o mie de ori,
Nu am învățat nimic din povestea naiv-suavă-gravă
 A  lui Romeo și-a Julietei sale, este jale și azi,
Canibalism sub toate formele, chiar informatice.
Balcanii din scara blocului  există, ei și?
În teorie și în practică tu îți poți iubi aproapele
 chiar de departe, din păcate,
nu geniile lipsesc, ci bunul simț, nu vă supărați,
chiar la toate nivelele, deschideți netul, teveul și robinetul,
apoi vă spălați de mizerie, periculoși sunt falșii  virtuoși,
pletoși ori chei ori clănțănoși, priviți Guernica lui Picasso,
cine și de ce făcură asta? Nu e năpasta de niciunde,
 este de aici, din mintea noastră suferindă,
să nu mințim frumos, nici adevărul nu-i mereu frumos,
 dar îl iubim că prea e prigonit. Mircea Săucan-faimos regizor
90 de ani de la naștere…Născut la 5 aprilie 1928 ,la Paris, decedat la 13 aprilie 2003 , la Nazaret Illit, Israel,  a fost un regizor, scenarist și scriitor român  mult apreciat. . A emigrat în Israel în anul 1987.Tatăl, Alexandru Săucan, mama evreică ,Tereza Solomon, familia, ambii intelectuali,  s-au mutat inițial în Praga, unde părinții s-au căsătorit oficial , pentru ca ulterior să se stabilească în România la Carei din 1934 .În urma Dictatului de la Viena, familia se refugiază între 1940 - 1944 la Sibiu și Sighișoara Între 1948 - 1952 a studiat regia la Institutul Unional de Cinematografie din Moscova , unul dintre profesori fiindu-i chiar marele Eisenstein.Căsătorit din 1959 cu Suzana (Juja) Roth, cu care are un băiat, Emil (n. 1961) Inițial sincer pro-comunist, devine rapid un indezirabil prin calitatea artistică și problematica non conformistă a filmelor și a prozei sale . Se hotărăște să emigreze în 1987 după 7 ani de șomaj impus  și odată cu dispariția ambilor părinți .Filmografie ca regizor - -Sărbătoarea alegerilor (1952),Pe drumul libertății (1954)Reportaj de pe Marea Neagră (1956)Casa de pe strada noastră (1957) , documentare,Pagini de vitejie (1959) – documentar,Când primăvara e fierbinte (1960) – lungmetraj,Țărmul n-are sfârșit (1962) – lungmetraj,Meandre (1966) – lungmetraj,Alerta (1967) -  documentar,100 de lei (1973) – lungmetraj,Ziduri și mâini (1974) - documentar (premiul A.C.I.N.)Un sul de ceară (1975) - documentarImpresii din copilărie (1977) – documentar,Eroul de la Prahova (1977),O boală vindecabilă (1978),Viitorul începe ieri - Ștafeta (1980) - documentar (premiul A.C.I.N.),Sub poalele Taborului (1993),Le retour (1994) - scurtmetraj produs de Ministerul Francez de Externe ,scenarist la Casa de pe strada noastră (1957),Când primăvara e fierbinte (1960)Țărmul n-are sfârșit (1962)Ziduri și mâini (1974),Un sul de ceară (1975)Impresii din copilărie (1977)Le retour (1994).Opera literară- Camera copiilor, București, 1969,Manuscrisul de la Ciumați, Tel Aviv, 1989, Izidor Mânecuță: cioburi, Tel Aviv, 1990; traducere  de Monica Costandache, Paris, 1994, David rege, București, 1991,Parastasul, București, 1994,Funerailles a Bucarest, traducere de Sanda Peri și Monica Costandache, Tel Aviv, 2000.  Bibibligrafia sa și despre el este bogaă, a fost numit – insolit, artist bolnav de imagini, printre biografii săi remarcându-se  o fostăp colaboratoare, Iulia Blaga., ș.a. S-a menționat efectul cenzurii asupra filmului „Meande”. un film înmormântat de viu, ca și despre destinul tragic al regizorului Mircea Săucan- Vă mai amintiți de...Mircea Săucan(, 15 decembrie 2009, Eliza Zidaru,Adevărul), etc..Edmund Husserl- ce știm despre   un mare filosof?80 de ani de la  plecarea în alte sfere S-a născut la 8 aprile 1859, la Proßnitz,  Moravia, fostul Imperiu Habsburgic, azi Cehia, a murit la 27 aprilie 1938 , la Freiburg, Germania. A studiat la Universitatea din Leipzig, la Universitatea de la Berlin,Viena, ca și la Halle,Gottingen, Freiburg, unde a și predat ulterior.Este părintele fenomenologiei ( mulți n-o cunosc) prin lucrările -Transcendental constitutive phenomenology (1910s),Genetic phenomenology (1920s–30), Logical objectivism. În tinerețe a publicat „ Realismul austriac”.  S-a ocupat de epistemologie, ontologie, filozofie generală, matematică. Cine dorește să aprofundeze activitatea sa poate brecurge la un dicționar de filozofie de nivel școlar/universitar. Va îăntâlni ter,eni precum reducție transcendentală, eidetică, noema, viața lumii, subiectivism transcendental, Urdoxa, etc. A fost , el însuși un fenomen în lumea filosofilor. A studiat și matematică superioară cu Karl Weierstrass și Leo Königsberger, filozofie cu  Franz Brentano și Carl Stumpf. A murit, bolnav fiind la Freiburg, 1938, fiind astfel salvat de exil sau de internare într-un lagăr. S-a ocupat și de psihologie teoretică.  Tatăl său l-a convertit la lutheranism, dar apartenența la evreitate nu era un secret. Urmașii săi, puțini rămași în viață(a pierdut trei fii în  Primul Război) au trăit în SUA. Husserl s-a remarcat și ca un excelent pedagog, era iubit de studenți. S-a ocupat și de speculațiile aritmetice în teoria numerelor. Era o fire mereu aflată în căutare de noutăți în domeniile filsofice și matematice. Prieten  cu Heideggeer, dar și oponent pe plan științific, Husserl a fost persecutat de regimul nazist , care l-a marginalizat din cauza originii iudaice. A avut drept colaboratoare pe Edith Stein, a corespondat cu savanți din Franța și Anglia.A publicat sub influnța acestor schimburi de opinii, o lucrare despre cartezianism. Heidegger a avut mereu o atitudine plină de admirație. Totuși Husserl s-a retras în semn de protest pentru atitdinea rasistă a regimului, din Academia Germană de Științe.   I-a studiat cu mare atenție pe Descartes și pe Kant.  Era o somitate recunoscută.  În „Viața lumii”   și-a expus opiniile proprii despre istoricism, evoluția filosofiei și a științelor, despre antropologie. A avut destui oponenți, unii  fiind influențați de avansul nazismului în Europa. Husserl a sesizat și pericolul  unei crize a culturii în Europa. Heidegger  nu s-a dezis de prietenia cu Husserl, iar prima sa lucrare de răsunet, „Sein un Zeit” i-a  fost dedicată prietenului său, în 1941, când nazismul păprea trimfător, dar Heidegger se retrăsese de la conducerea Universității, ca și din viața politică.
Nu trebuie uitat gestul său de curaj civic, când în 4 mai 1933  s-a adresat public regimului nazist  avertizînd  marile pericole pe care Germania le poate provoca  printr-o politică  național-socialistă  și revanșardă. A fost astfel un profet. Circa 40.000 de manuscrise au fost păstrate de un pastor din Belgia,  Hermannn van Bredfa,  fiind valorificate știinșific după război. Domeniul științific în care Husserl a pătruns cel mai perseverent și profund a fost cel al logicii, ceea ce ne amintește de savantul  romîno-evreu Solomon Marcus. A fost un campion al cumunicabilității, un dar mai rar întâlnit în lmea științifică, dar fără de care  orice progres este compromis. Hussrl a introdus  și noținile de cuvinte și de limbajul formal, deosebit de cel  fundamental științific. O altă direcție este cea a confruntării subiectivismului cu obiectivitatea științifică. Husserl a făcut distincția dintre  natural și fenomenological, în cunoașterea lumii.  Conștiința pură  percepe  existența ABSOLUTĂ, ACEASTA ESTE REDUCȚIA FENOMENOLOGICĂ. El nu recurge la transcendent. Între înțelegere și obiect există o diferență ,  aceasta au înțeles și filosofii antici. Pentru obiectele sensibile există intuiția sensibilă. Există de asemenea intuiția categorială,  cea care recurge la disjuncții, conjuncții, pluralitate de sensuri, ontologia formală, numărul  cardinal ca parte a întregului, ș.a. Pot exista două moduri de a judeca obiectul aflat în studiu. Ambele judecăți pot fi valabile. Este un mod liberal  și democratic de gândire. El elimină orice exagerare, radicalizare. Nici idealizarea unui concept nu este acceptată. Există o morfologie a înțelegerii. Logica non-contradicțiilor, dar și evitarea non-sensului, acceptarea diversificății  în teoretizatra unor noțiuni, aceste căi permit evoluția gîndirii. În paranteză putem adăuga  absurditatea pretențiilor marxiste de a defini lumea la modul imuabil și absurd.   Astfel multe descoperiri științifice au fost posibile  unei deschideri față de mulrtitudinea e fenimene naturale, fără a mai vorbi de evoluția socității. Husserl a fost și un promotor al multidisciplinarității, al aplicațiilor matematice în diverse domenii, inclusiv în psihologie și filozofie. Urmașii săi au beneficiat de noi deschideri în propriile cercetări. Cantor, celebru matematician a găsit numeroase aplicații.La fel și Schroeder. Husserl a combătut și unele derapaje numite psihologiste, în domenii adiacente ale științei. Cel mai ilustru urmaș al lui Husserl a fost Heidegger. Au mai fost  dintre foștii lui studenți  și discipoli Adolf Reinach care a murit prematur, Edith Stein, Ludwig Landgrebe,Eugen Fink, Roman Ingarden,Max Scheler, Nicolai Hartman,Levinas, Sartre, mulți alții, și chiar Karol Wojtyla, devenit Papa Ioan Paul II, care s-a referit la etica lui Husserl.  Paul Ricœur  tradus în franceză omare parte din opera filosofului, Jacques Derrida a scris comentarii pe marginea unor teze ale luo Husserl, Stanisław Leśniewski și Kazimierz Ajdukiewicz s-au inspirat din analiza formală a limbajului și gramatica categorială. Ortega y Gasset l-a vizitat pe  Husserl la Freiburg in 1934, contribuind apoi la cunoașterea contribuțiilor sale în America Latină. Chiar și în secolul XXI au apărut numeroase studii despre sau cu referiri la Husserl. Biobibliografia lui Husserl și despre opera sa este impresionantă. În multe țări el este studiat în universități. Sectoare bogate cu bibliografia husserliană se află în marile biblioteci ale lumii.  Sesiuni științifice au fost dedicate acestui filosof multilateral.Tăcerea este mai grea decât moartea,
Fie prieteni, fie dușmani, dar nu am dușmani,
Iar prietenii sunt  lumea largă,
Sunt prieten cu marea, cu munții,
Cu poeții cei mari, cu cărțile mele,
A fugit ceata  singuratică de palmieri,
Luna a stat pe loc, unii bat câmpii,
Alții  îți bat copiii, Doamne, usucă-le mâna,
Mișună strigătele unui vânt nou,
Vechile oglinzi te reprezintă,
Ești 0m,  ești. Ai auzit , madam buhalca  lina bucea?
Mângâietoare muzică, de unde vii?
Numai din ceruri, din Marile împărății ale iubirii,
Tristețea mea se va topi încet în valurile tale ca sărutul,
Cum pot uita acele clipe de lângă locurile sfinte,
Am fost acolo, am auzit și vocile profeților   iubiți,
Și marea am văzut-o și pe Iona  cel adus de chit,
Unde vom merge? Vrea îngerul să ne arate el ceva,
Nu e departe, viața este scurtă ca o clipă,
Ca înțeleptul ce-mi vorbea-n copilărie,
Eu am ajuns să-mi spun că el avea dreptate,
Nimic nu-i veșnic  decât viața, altfel tot ceea ce trăiești
 Se spulberă   precum  cuvintele pe care noi le risipim.
ÎN URMĂ CU O SUTĂ DE ANI...( POATE DEVENI UN REPER/ număr)La 9 aprilie , prin Înalt Decret Regal nr. 830, aviatorul evreu , sublocotenent Marcel Drăgușanu a fost decorat cu Ordinul„ Mihai Viteazul”  pentru vitejia cu care  s-a oferit ca voluntar să execute acțiuni aeriene riscante, doborârea unor avioane inamice în   septembrie și octombrie 1917. Era printre puținii aviatori  de care dispunea armata română. Din documentele  referitoare la Primul Război Mondial rezultă că Marcel Drăgușanu a participat și la luptele de la Cosna. El este menționat șide Lucian Boia în cartea sa despre Războiul de Întregire.  Cunoscut și sub numele  de Marcel  de Sano , el era evreu convertit la lutheranism, a călătorit de tânăr în Occident, mai mult în Franța  unde a cunoscut și stadiul evoluției în construcția unor avioane, de care s-a simțit atras. Plecase de acasă de la vârsta de  nici 17 ani, a  ajuns  pe un vas din Constanța la Marsilia. Era un imigrant ilegal și dorea să intre în Legiunea Străină. A reușit să fie primit în cadrul  forțelor ariene franceze.  În 1916 a primit Legiunea de Onoare și Crucea de Război din partea Statului Francez. În 1917, trupele germane conduse de Mackensen ocupau o parte din Muntenia și Moldova. Marcel Drăgușanu a cerut să fie trimis  pe frontul din Moldova cu un avion aflat sub culorile Franței. A fost distins de regele Ferdinand împreunăcu alți zece combatanți, printre care și căpitanul Grigore Gafencu, observator militar. Una dintre biografele sale, Alexandra Popescu a descris circumstanțele morții   în 1936,  a eroului. În perioada 1918-1936 a  devenit producător de filme, a călătorit în Italia, în SUA,  a colaborat cu Cecile de Mille, avea succes și o carieră promițătoare.  Nu se știe de ce s-a sinucis.
Într-o carte citeam că un erou s-a sinucis,
Avea multe decorații, o singură iubire,
s-a sinucis, ca să mă întorc la tine
 nu este nevoie să ne despărțim,
tu ești ca mrea printre stânci,
cine e marea, cine – stâncile?
Singur am venit către tine,
Eu te-am atins primul,
Acum parcă suntem gemeni,
Pot fi bunicul, tatăl, soțul tău,
Copilul tău, ai să râzi,
Te-m asimilat ca un șarpe,
Râzi ? Da , eu sunt șarpele din poveste.
Veninul meu este dragostea. The newspapers brought the news that a Romanian who settled abroad many years ago committed suicide in a strange and horrible way. Marcel Dragusanu was found dead near Ville d’Array in his car set on fire. At first  it was thought that it was an ordinary accident as his car hit a concrete pillar and the engine exploded. Research police found out that Marcel Dragusanu fixed a rubber tube to the car’s exhaust and giving way, the tube inserted in his mouth, the poisonous gases suffocated him. As he fainted, the car hit the concrete pillar and the engine exploded. Within minutes there was nothing left of the most beautiful Paris car, nor of the most charming adventurer who ever lived. Marcel Dragusanu chose the original death as was original all his life, putting a sudden end to it, in full force and youth.In 1914, then a pupil of the Evangelical Lutheran high school in Bucharest, Marcel  Dragusanu disappeared one day from home. He embarked on a ship carrying wheat from Constanta to Marseille and crossed la Mediterranean Sea in 14 days without eating anything but crackers and drinking fresh water found in the lifeboat where he stood hidden. Arriving exhausted at Marseille, he barely managed to get out of the boat in a night fog. He came to France with the precise purpose to join the Foreign Legion.He has been personally decorated by the King Ferdinand I with the “Michael the Brave” medal and was quoted on the “Order of the day”. The end of the war was a moment of considerable hardship for him. So much accustomed to the exciting atmosphere of the aviation, he no longer understood life than near the fighter with which he had fought in countless air battles. He tried to remain in the army, nevertheless it was not the same. The war was over and his service became common like any other job.So, after six month he resigned from the army with the lieutenant rank. He went to Paris and then to Rome where he dealt intensely with cinema production. At that time Italy was the center of European cinema. He played leading roles in several films along with Francesca Bertini, Pina Menichelli, Lyda Borelli etc.Between him and Lyda Borelli a beautiful romance of love was born which ended with marriage, but that was not to be a too happy one. Lyda Borelli went on a tour in South America and Dragusanu, alone and abandoned by all his friends, fell seriously ill.Fortunately for him, arrived in Italy the great Romanian statesman Take Ionescu who knew the heroic adventurer in Iasi an loved him as a father. He cared of Dragusanu and helped him to go to Paris where just started to assert the film industry of the brothers Nathan, also of Romanian origin. Dragusanu had his first disappointment. But he was quickly reconciled by a new romance, a fatal one, which led to his ill-fated fact. He accepted to become the great singer Jeanette MacDonald’s “manager” for Europe. Dragusanu fell in love with the singer who responded to his love. They became engaged, but didn’t get married. Being in Europe, Dragusanu left his fiancée for two weeks in Italy and came to see his parents and relatives in Romania. He came as a silver-haired, entirely Americanized man, his eyes shining an invincible will, a man who earned successes in life. He charmed everybody he met and left some female victims, of which, a cousin, tried to commit suicide.Dragusanu left to fulfill his destiny. The designed marriage with Jeanette Macdonald was over. He was seen in Paris and in fashionable spas driving alongside to a small Siamese woman who followed him everywhere like a faithful dog.This is the most troubled period in his life. And ends with the tragic suicide that nobody is able to explain.Marcel Dragusanu as a heroic adventurer couldn’t support the decay of the times.   Marcel de Sano -movie director  23 March 1918, had distinguished himself on 13 August 1917 when, during a recon mission, was attacked by 3 enemy aircraft and he shot down one of them and the other two retreated quickly.
 8. cpt. obs. Grigore Gafencu (obsever), awarded by Royal Decree No. 830/9 April 1918, executed several recon missions at Namoloasa and Marasesti, where between 3 and 6 August 1917 he distinguished himself. He engaged an enemy aircraft and shot it down. (he occupied important offices in the Foreign Affairs Ministry during the inter-war era). This is all,be continued.
BMM