Taci din gură, nu vezi că ești prost? MAREA MANIPULARE
Mă simt asediat, pândit, marginalizat, disprețuit, mai exist? În prima clasă primară, învățătorul mi-a tras zece „la palmă”. Mama l-a reclamat, iar învățătorul a venit vesel de la cancelarie și a anunțat că sunt din sticlă și nimeni nu are voie să se atingă de mine. Am stat izolat zile în șir. Nimeni nu mai vorbea cu mine.
Cred că Dumneazeu ne-a lăsat doar două daruri – cunoașterea și ura.
Iubirea ne-o inventăm noi. Veți spune că sunt un eretic. Sunt.
Am cunoscut trei indivizi, X,Y, Z.. X era înalt de trei metri, mi-a strigat – TACI, MĂI DIN GURĂ, NU VEZI CĂ EȘTI PROST? Nu vedeam. Omul m-a pus în lanțuri, într-o celulă, un lup păzea ușa, m-a lăsat să mor de foame., de singurătate. Y era un tip firav, cu ochelari negri, de spion, deștept foc, mi-a strigat – TACI DIN GURĂ, NU VEZI CĂ EȘTI PROST? Nu vedeam. M-a înjurat, m-a scuipat, și-a stins țigara în palma mea și dus a fost. Z a fost mai blând la început. Mi-a spus că suntem prieteni, că mă apreciază, apoi, brusc a scos un bulan de cauciuc, m-a lovit în moalele capului și mi-a strigat – NU VEZI CĂ EȘTI PROST? Nu vedeam, eram și amețit de la lovitură. Omul mi-a promis că-mi sparge dinții, mă bagă la pârnaie, îmi ia casa, slujba, tot, mă las gol-goluț.
Adevărul este că am întâlnit în viață tot atâta ură, cât și posibilități de cunoaștere. Nimeni nu a regretat niciodată nimic. Se bucură de viață și de bucuriile ei.(sic!). Mă refer la X,Y,Z. Din dragoste nu am învățat nimic, pentru că inima este un copil prost, de aceea, probabil, mi se striga – NU VEZI CĂ EȘTI PROST?
Marea manipulare nu a început cu vizita doamnei Herta Muller. Ea a început imediat după împușcarea ... împușcatului. Populația, intelectualii în special au fost învinuiți că au asigurat longevitatea unei dictaturi care se născuse în 1944. Voi ce ați făcut, de ce ați tăcut? Corect. O distinsă doamnă mă întreabă dacă nu am procese de conștiință. Am, i-am răspuns, dar toți ar trebui să le avem ori nici unul. Să vedem. În primul rând nu este Herta Muller cea mai indicată persoană să arate cu degetul spre populația acestei țări. Nu vă speriați , nu sunt vadimist, Doamne ferește, dimpotrivă. Eu nu voi justifica represaliile staliniste împotriva a milioane de oameni, dar printre etnicii germani, ca și alți etnici, s-au găsit oameni care au îmbrățișat nazismul cu mare entuziasm. Nu știu sigur nimic despre Harta Muller, familia ei, dar nu cred că nu a mai pus ceva deoparte din propriul trecut.Dacă eu greșesc, să mă ierte Cel de Sus, că noi, mai de jos, am auzit unele și altele. În 1944 s-a prăbușit o dictatură militară de tip para-fascist, s-a născut alta, mai dihai, de tip stalinist, desigur, nu dintr-o dată. PCR a fost unul dintre cele mai mărunte partide comuniste din Europa. Manipulat, cu secretari generali schimbați peste noapte, ultimul ilegalist, Ștefan Foriș a fist ucis prin zdrobirea craniului cu o rangă, precum Troțki în Mexic( mâna lungă a Moscovei?), tocmai în 1946. PCR, devenit PMR s-a „umplut” cu tot ce s-a găsit la îndemână. Inclusiv legionari mărunți, mai puțin mărunți. Securitatea s-a născut din Siguranța Statului, că doar nimic din nimic se naște și invers. Au venit comisari sovietici, indiferent de etnie, alegerile din 1946 au fost cele mai măsluite alegeri din istoria unei țări europene. Din țară au fugit numeroși oameni politici și de cultură. În închisori au intrat tot intelectuali, foarte puțini țărani și muncitori, că ajunsesem eu, ca pionier să cânt – „țărani și muncitori noi suntem”. În RDG, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, chiar și în Bulgaria au fost mișcări, revolte, în interiorul partidelor din aceste țări s-au produs mutații de concepție. La noi, Dej s-a făcut naționalist în ultimii șase ani de viață, fără a slăbi șurubul, dimpotrivă, Ceaușescu a strâns cât a putut, până s-a rupt șurubul. A fost în fruntea partidului un Dubcek, un Nagy, Kadar, Gomulka, Den Siao Pin ( în marea Chină comunistă)? Nu. Socialismul nu se clatină de jos, Gorbaciov a dovedit acest adevăr. Socialismul se ridică și cade din vârf. Mulți poate că au uitat că PCR număra peste trei milioane de membri, adică 15% din populație, restul fiind sindicaliști supuși partidului. FUS era peste tot, adică Frontul Unității Socialiste. Un agramat ca NC plus a lui consoartă au condus cu ușurință și cu o armată de băieți buni, militari, activiști o țară pornită spre un final de tip nord-coreean. Unde sunt executanții direcți și indirecți, unde sunt acei activiști, acei frumoși îmbrăcați în civil ? Ei ne acuză pe noi că nu ne-am luptat cu ei. Noi le cerem azi să nu scadă salariile, pensiile, ajutoarele sociale, medicale. Azi sunt capitaliștii mult visați de ei înșiși. TACI DIN GURĂ CĂ EȘTI PROST.
Boris Marian
Anna Karenina și tăcerea intelectualilor.
Anna Karenina și ... tăcerea intelectualilor
De la Anna Karenina pornește totul. Am citit de mult timp romanul, avea ceva emoționant și excitant. Amanta, femeia /mamă, rebela, geloasa, neputincioasă în fața Legii kafkiene, dar deasupra tuturor IUBIREA, strălucirea de foc a unui astru pe care unii nu-l văd într-o viață. Deși nu este în stil rusesc, recomand varianta americană cu Jacqueline Bisset. Filmul cu Tatiana Samoilova, poate mai fidel, era mai dulceag. Lev Tolstoi ar fi putut mărturisi într-un cerc restrâns că „Anna Karenina c”est moi”. Părea un tip robust, dar nu era, dovadă și condițiile în care a murit.
Acum pornind de la acest film am dat peste remarca unui june, legat de ceea ce am scris undeva că înțeleptul se remarcă prin ceea ce nu face, nu spune ( este din învățătura DAO). Junele confrate întreba - a tăcea sub dictatură, a fi comod și liniștit este bine?. Grea întrebare. O iau invers. Ce se întâmplă acum este sub raportul logicii istoriciei este o involuție. Domnia tot mai nerușinată a omului cu bani, dar nu bani „curați” ( există bani curați), ci bani furați, bani murdari este mai bună decât bâlba, demagogia inconștientă a unui decrepit ca Nicolae C. ? Presiunea extraordinară, în special psihică prin care regimul PCR-PMR-PCR ( și-a schimbat de două ori numele) s-a impus asupra unei populații care abia învăța ce înseamnă liberalism, proprietate privată, abia ieșită la lumina unei Europe moderne, după Primul Război Mondial,apoi împunsă în al Doilea Război Mondial, este greu de înțeles de către un om născut după 1970. O spun în cunoștință de cauză. Fiul meu s-a născut în 1966, acum este american, slavă Domnului. Dar putea populația României „să se mute în altă țară”? Iar el a plecat după 1989, simțind că răii dinainte vor deveni beneficiarii noii cotituri. Așa a fost. Așa este. Eu m-am certat cu un secretar de raion și am primit toate voturile de blam posibile, doar că nu m-au dat afară din serviciu, că șomeri nu „ezistau” în socialismul multilateral nedezvoltat. Erai ori la lucru ori la pârnaie.
Acum vine Herta Muller și cu un tupeu pe care eu, fără a-l fi citit pe Cărtărescu cu toată atenția, îl constat cu multă silă și ne dă lecții de curaj cu ce au făcut ungurii, polonezii, nemți, cehii. Cu ce drept? Nu apartenența la etnia germană mă poate supăra, dimpotrivă, germanii au suferit și ei enorm, o dată din partea paranoicului Hitler, apoi din cauza ocupației sovietice.
Intelectualii au fost ca ... Anna Karenina. Unii vor râde. Mă explic. O mică parte dintre intelectualii care s-au opus regimului au „fugit” în Vest ( așa se spuea), unii au intrat la pârnaie, de unde au ieșit bătuți, obligați să mai semneze și angajamente cu Secu, alții au scris ce se putea scrie și publica, iar o bună parte au devenit susținători ai unui regim care părea solid ca un Reich de o mie de ani. Să-mi spună mie cineva că a visat înainte de 1989, ce se va întâmpla la finele acelui an. Când un inginer ca Gh. Ursu, un om pașnic, necunoscut decât de prieteni, este arestat și bătut până la moarte numai pentru că a scris un jurnal pe care l-a ținut în sertar, cum poți vorbi de o rezistență activă?
Sânge fierbinte și curaj postbelic dovedesc unii în a-și judeca părinții și bunicii. Să mori fără nici un rost, aruncat într-o groapă comună nu este o perspectivă fericită. Viața este dată să o trăiești, iar dacă mai publici o proză , o poezie nepolitizată, mai mergi la un cenaclu, mai asculți un banc politic, merge. Când sărăcia și frigul au lovit în mase mari de oameni, când Vestul s-a simțit interesat într-o schimbare, atunci roata s-a pus în mișcare. Fără sprijin occidental, o spun cu toată convingerea, NC ar fi murit în scaun. Știa el ce era cu „agenturili”. Iar Moscova și-a făcut jocul pe seama României și a altor state, foste satelite. Îmi amintesc că am scris un poem numit MARELE CASTRAT. Nu știu ce mi-a venit și m-am dus cu el la poetul Florin Mugur. Urma să scot un volum la Ed. Cartea Românească. L-a citit și a tăcut. Apoi a spus - schimbă titlul! Apoi a recitit, a zis, scoate jumătate, apoi s-a enervat , deși îi venea să râdă și să plângă totodată și a spus - arunc-o în Dâmbovița, să n-o vadă nimeni. Așa am făcut. Nu era o poezie bună, dar îl uram pe NC la fel ca mulți alții. Aveam multe motive . Deci, intelectualii își iubeau mediul, limba, știința, literatura, urau lipsa de libertate a expresiei, dar nu puteau pleca toți din țară, nici nu era posibil, nici nu era drept. Unde s-a văzut o țară să se golească de intelectuali? Acum, da, se vede, am ajuns unde nu s-a ajuns sub regimul comunist – tinerii intelectuali pleacă din țară. Nu se luptă aici pentru o țară normală, ei pleacă. Înainte de 1989 plecai fie înot peste Dunăre, fie fugind într-o deplasare oficială, turistică, fie dacă erai german sau evreu, atât.
Ce a făcut Karenina? S-a aruncat sub tren. Intelectualii trebuiau să se arunce sub trenuri sau să accepte situația de prizonieri ai unor legi.
Acesta este răspunsul meu dat unui tânăr confrate.
Boris Marian
De la Anna Karenina pornește totul. Am citit de mult timp romanul, avea ceva emoționant și excitant. Amanta, femeia /mamă, rebela, geloasa, neputincioasă în fața Legii kafkiene, dar deasupra tuturor IUBIREA, strălucirea de foc a unui astru pe care unii nu-l văd într-o viață. Deși nu este în stil rusesc, recomand varianta americană cu Jacqueline Bisset. Filmul cu Tatiana Samoilova, poate mai fidel, era mai dulceag. Lev Tolstoi ar fi putut mărturisi într-un cerc restrâns că „Anna Karenina c”est moi”. Părea un tip robust, dar nu era, dovadă și condițiile în care a murit.
Acum pornind de la acest film am dat peste remarca unui june, legat de ceea ce am scris undeva că înțeleptul se remarcă prin ceea ce nu face, nu spune ( este din învățătura DAO). Junele confrate întreba - a tăcea sub dictatură, a fi comod și liniștit este bine?. Grea întrebare. O iau invers. Ce se întâmplă acum este sub raportul logicii istoriciei este o involuție. Domnia tot mai nerușinată a omului cu bani, dar nu bani „curați” ( există bani curați), ci bani furați, bani murdari este mai bună decât bâlba, demagogia inconștientă a unui decrepit ca Nicolae C. ? Presiunea extraordinară, în special psihică prin care regimul PCR-PMR-PCR ( și-a schimbat de două ori numele) s-a impus asupra unei populații care abia învăța ce înseamnă liberalism, proprietate privată, abia ieșită la lumina unei Europe moderne, după Primul Război Mondial,apoi împunsă în al Doilea Război Mondial, este greu de înțeles de către un om născut după 1970. O spun în cunoștință de cauză. Fiul meu s-a născut în 1966, acum este american, slavă Domnului. Dar putea populația României „să se mute în altă țară”? Iar el a plecat după 1989, simțind că răii dinainte vor deveni beneficiarii noii cotituri. Așa a fost. Așa este. Eu m-am certat cu un secretar de raion și am primit toate voturile de blam posibile, doar că nu m-au dat afară din serviciu, că șomeri nu „ezistau” în socialismul multilateral nedezvoltat. Erai ori la lucru ori la pârnaie.
Acum vine Herta Muller și cu un tupeu pe care eu, fără a-l fi citit pe Cărtărescu cu toată atenția, îl constat cu multă silă și ne dă lecții de curaj cu ce au făcut ungurii, polonezii, nemți, cehii. Cu ce drept? Nu apartenența la etnia germană mă poate supăra, dimpotrivă, germanii au suferit și ei enorm, o dată din partea paranoicului Hitler, apoi din cauza ocupației sovietice.
Intelectualii au fost ca ... Anna Karenina. Unii vor râde. Mă explic. O mică parte dintre intelectualii care s-au opus regimului au „fugit” în Vest ( așa se spuea), unii au intrat la pârnaie, de unde au ieșit bătuți, obligați să mai semneze și angajamente cu Secu, alții au scris ce se putea scrie și publica, iar o bună parte au devenit susținători ai unui regim care părea solid ca un Reich de o mie de ani. Să-mi spună mie cineva că a visat înainte de 1989, ce se va întâmpla la finele acelui an. Când un inginer ca Gh. Ursu, un om pașnic, necunoscut decât de prieteni, este arestat și bătut până la moarte numai pentru că a scris un jurnal pe care l-a ținut în sertar, cum poți vorbi de o rezistență activă?
Sânge fierbinte și curaj postbelic dovedesc unii în a-și judeca părinții și bunicii. Să mori fără nici un rost, aruncat într-o groapă comună nu este o perspectivă fericită. Viața este dată să o trăiești, iar dacă mai publici o proză , o poezie nepolitizată, mai mergi la un cenaclu, mai asculți un banc politic, merge. Când sărăcia și frigul au lovit în mase mari de oameni, când Vestul s-a simțit interesat într-o schimbare, atunci roata s-a pus în mișcare. Fără sprijin occidental, o spun cu toată convingerea, NC ar fi murit în scaun. Știa el ce era cu „agenturili”. Iar Moscova și-a făcut jocul pe seama României și a altor state, foste satelite. Îmi amintesc că am scris un poem numit MARELE CASTRAT. Nu știu ce mi-a venit și m-am dus cu el la poetul Florin Mugur. Urma să scot un volum la Ed. Cartea Românească. L-a citit și a tăcut. Apoi a spus - schimbă titlul! Apoi a recitit, a zis, scoate jumătate, apoi s-a enervat , deși îi venea să râdă și să plângă totodată și a spus - arunc-o în Dâmbovița, să n-o vadă nimeni. Așa am făcut. Nu era o poezie bună, dar îl uram pe NC la fel ca mulți alții. Aveam multe motive . Deci, intelectualii își iubeau mediul, limba, știința, literatura, urau lipsa de libertate a expresiei, dar nu puteau pleca toți din țară, nici nu era posibil, nici nu era drept. Unde s-a văzut o țară să se golească de intelectuali? Acum, da, se vede, am ajuns unde nu s-a ajuns sub regimul comunist – tinerii intelectuali pleacă din țară. Nu se luptă aici pentru o țară normală, ei pleacă. Înainte de 1989 plecai fie înot peste Dunăre, fie fugind într-o deplasare oficială, turistică, fie dacă erai german sau evreu, atât.
Ce a făcut Karenina? S-a aruncat sub tren. Intelectualii trebuiau să se arunce sub trenuri sau să accepte situația de prizonieri ai unor legi.
Acesta este răspunsul meu dat unui tânăr confrate.
Boris Marian
Never
Never say never
Parcă Shakespeare a zis chestia asta, poate cineva în LOVE STORY, dar sună bine. Mulți mi-au spus să nu-i mai caut NICIODATĂ.
M-am gândit, dacă vine o catastrofă, rămânem numai noi, doi pe Pământ, ce facem, nu mai vorbim între noi?
Mi-a spus cineva și gata a fost. Nici un semnal. Puteau să se scufunde ambele continente americane. Mi-a spus altcineva, a revenit, dar revenirea nu a fost de bun augur. Porumbelul Păcii a zburat alături. Un critic serios, pe care îl simpatizez mi-a spus, niciodată și dus a fost. Am rămas ca oază în pustiu. Eu nu cred în acest niciodată. Nimic nu este definitiv, nimic nu este complet finit, nici faptele rele nu sunt perfecte. Prea ușor ne condamnăm la o moarte civică.
Iar asta este doar o jumătate din amar. Ninsoare cu ploaie și soare. Exact cum este uneori viața. Rezemat de un zid, simți că zidul se topește, este un zid de zăpadă. Avem impresia, uneori, că spunem ceva rezonabil, dar nu este așa. Putem, avem dreptul să retractăm. Numai ordinele militare nu se mai pot întoarce după ce au zburat în eter. Parcă ar trebui să fim mai elastici, mai oportuniști, mai mincinoși, lași, iubitori, să lăsăm ștaiful, ori e laie, ori bălaie. Este bălălalie. Principii? Ele există exact ca și legile, unii spun că le respectă și le calcă în picioare, alții nu spun nimic și le respectă.
Mă îngrozește cuvântul niciodată, este corbul lui Poe- NEVERMORE! Citiți poemul și nu veți rosti niciodată acest cuvânt îngrozitor. Noi, europenii ne deosebim de orientali și de alte populații prin relativism. Einstein s-a născut în Europa. Dacă era un pui de amerindian sau un japonez sau un mandarin chinez , nu aveam nici un Einstein. Eu admir tăria de caracter a celor pomeniți mai sus, dar eu sunt pentru Pantagruel, Gargantua, Don Quijote, baronul Muenchhausen, Jules Verne, Dumas, alți inventatori de minciunele. Chiar și Hugo îmi place. Eu nu tai nodul gordian, ca Alexandru. De fiecare dată când spun niciodată, nu mă țin de cuvânt. M-am lăsat de fumat când am spus – voi încerca. Dacă spuneam „niciodată”, a doua zi eram cu țigara în gură. Lucru verificat. Tenacitatea este verificabilă în timp. Bine, stimate lector, nu ne vom mai citi niciodată. Este bine?
BORIS MARIAN
Parcă Shakespeare a zis chestia asta, poate cineva în LOVE STORY, dar sună bine. Mulți mi-au spus să nu-i mai caut NICIODATĂ.
M-am gândit, dacă vine o catastrofă, rămânem numai noi, doi pe Pământ, ce facem, nu mai vorbim între noi?
Mi-a spus cineva și gata a fost. Nici un semnal. Puteau să se scufunde ambele continente americane. Mi-a spus altcineva, a revenit, dar revenirea nu a fost de bun augur. Porumbelul Păcii a zburat alături. Un critic serios, pe care îl simpatizez mi-a spus, niciodată și dus a fost. Am rămas ca oază în pustiu. Eu nu cred în acest niciodată. Nimic nu este definitiv, nimic nu este complet finit, nici faptele rele nu sunt perfecte. Prea ușor ne condamnăm la o moarte civică.
Iar asta este doar o jumătate din amar. Ninsoare cu ploaie și soare. Exact cum este uneori viața. Rezemat de un zid, simți că zidul se topește, este un zid de zăpadă. Avem impresia, uneori, că spunem ceva rezonabil, dar nu este așa. Putem, avem dreptul să retractăm. Numai ordinele militare nu se mai pot întoarce după ce au zburat în eter. Parcă ar trebui să fim mai elastici, mai oportuniști, mai mincinoși, lași, iubitori, să lăsăm ștaiful, ori e laie, ori bălaie. Este bălălalie. Principii? Ele există exact ca și legile, unii spun că le respectă și le calcă în picioare, alții nu spun nimic și le respectă.
Mă îngrozește cuvântul niciodată, este corbul lui Poe- NEVERMORE! Citiți poemul și nu veți rosti niciodată acest cuvânt îngrozitor. Noi, europenii ne deosebim de orientali și de alte populații prin relativism. Einstein s-a născut în Europa. Dacă era un pui de amerindian sau un japonez sau un mandarin chinez , nu aveam nici un Einstein. Eu admir tăria de caracter a celor pomeniți mai sus, dar eu sunt pentru Pantagruel, Gargantua, Don Quijote, baronul Muenchhausen, Jules Verne, Dumas, alți inventatori de minciunele. Chiar și Hugo îmi place. Eu nu tai nodul gordian, ca Alexandru. De fiecare dată când spun niciodată, nu mă țin de cuvânt. M-am lăsat de fumat când am spus – voi încerca. Dacă spuneam „niciodată”, a doua zi eram cu țigara în gură. Lucru verificat. Tenacitatea este verificabilă în timp. Bine, stimate lector, nu ne vom mai citi niciodată. Este bine?
BORIS MARIAN
Ahasverus
Necunoscutele căi ale lui Ahasverus
Evreul rătăcitor nu a fost inventat de evrei. Nici numele său nu este evreiesc. Regele Persiei, Ahasverus, pomenit în Meghilat Esther, a împrumutat,, cu contribuția ignoranților, numele său acestui „ewige Jude”( veșnic evreu).
Citesc cu mare nedumerire pe site AGONIA.RO, care are circa 50.000 de aderenți, articole semnate de un vechi prieten și colaborator al altui site, RLIV/ACUM. Ce face acest amic? Translează toate, dar toate articolele de pe ACUM la AGONIA, să știe tot omul opiniunile sale prețioase. Eu știam că era poet. Nu mai este sau s-a lăsat de o vreme. Păcat. Acum este specialist în previziuni și evaluări politice.
Un articol al domniei sale se numește - „De ce nu mă simt acasă în România”. Eu cred că este normal. Născut în 1951, face Alia cu familia în 1970, la vârsta de 19 ani, eu îl invidiez, nu toți evreii fac Alia, apoi ce casă ar mai avea el în România? Poate una moștenită. Dar el nu se simte, așa înțeleg, prea bine nici în Israel, din moment ce ne anunță în trei articole publicate în AGONIA.RO că Statul Israel ar putea să dispară. Eu aș spune că peste nu știu câți ani și Pământul o să dispară, dar nu aș vrea să apuc așteptata catastrofă.
Autorul nu locuiește în Mea Shearim, nu este un habotnic, nu a fost încă la Ahmadinedjad, are multă minte, multe diplome, îi lipsește, cred eu, idișe neșume, adică suflet evreiesc. Eu nu fac paradă de sufletul evreiesc din mine. Dar când citesc asemenea bazaconii scrise de un om cu doar zece ani mai tânăr decât mine, care nu știu ce vrea, care nu știe ce vrea, nu pot înțelege de ce nu pleacă undeva unde evreul este în deplină siguranță - Antarctida, Noua Zeelandă (mai știi?) , Cuba, Coreea de Nord, China, Oceania, deși nicăieri nu am văzut să fie pace totală? Ce bucurie pe capul boșilor de la ACUM și de la AGONIA?. Cineva pe care îl mai stimez, de la ACUM, mi-a declarat că scopul lor este unul educativ. Oh, mein Gott! Un boss de la AGNIA mi-a spus mai în scârbă, mai în dispreț că a întâlnit și evrei deștepți. Eu nu cred, eu știam că noi, evreii suntem niște proști. Singurul deștept este autorul de care scriu eu aici. Să-l aibă Alah în paza lui.
BORIS MARIAN
Evreul rătăcitor nu a fost inventat de evrei. Nici numele său nu este evreiesc. Regele Persiei, Ahasverus, pomenit în Meghilat Esther, a împrumutat,, cu contribuția ignoranților, numele său acestui „ewige Jude”( veșnic evreu).
Citesc cu mare nedumerire pe site AGONIA.RO, care are circa 50.000 de aderenți, articole semnate de un vechi prieten și colaborator al altui site, RLIV/ACUM. Ce face acest amic? Translează toate, dar toate articolele de pe ACUM la AGONIA, să știe tot omul opiniunile sale prețioase. Eu știam că era poet. Nu mai este sau s-a lăsat de o vreme. Păcat. Acum este specialist în previziuni și evaluări politice.
Un articol al domniei sale se numește - „De ce nu mă simt acasă în România”. Eu cred că este normal. Născut în 1951, face Alia cu familia în 1970, la vârsta de 19 ani, eu îl invidiez, nu toți evreii fac Alia, apoi ce casă ar mai avea el în România? Poate una moștenită. Dar el nu se simte, așa înțeleg, prea bine nici în Israel, din moment ce ne anunță în trei articole publicate în AGONIA.RO că Statul Israel ar putea să dispară. Eu aș spune că peste nu știu câți ani și Pământul o să dispară, dar nu aș vrea să apuc așteptata catastrofă.
Autorul nu locuiește în Mea Shearim, nu este un habotnic, nu a fost încă la Ahmadinedjad, are multă minte, multe diplome, îi lipsește, cred eu, idișe neșume, adică suflet evreiesc. Eu nu fac paradă de sufletul evreiesc din mine. Dar când citesc asemenea bazaconii scrise de un om cu doar zece ani mai tânăr decât mine, care nu știu ce vrea, care nu știe ce vrea, nu pot înțelege de ce nu pleacă undeva unde evreul este în deplină siguranță - Antarctida, Noua Zeelandă (mai știi?) , Cuba, Coreea de Nord, China, Oceania, deși nicăieri nu am văzut să fie pace totală? Ce bucurie pe capul boșilor de la ACUM și de la AGONIA?. Cineva pe care îl mai stimez, de la ACUM, mi-a declarat că scopul lor este unul educativ. Oh, mein Gott! Un boss de la AGNIA mi-a spus mai în scârbă, mai în dispreț că a întâlnit și evrei deștepți. Eu nu cred, eu știam că noi, evreii suntem niște proști. Singurul deștept este autorul de care scriu eu aici. Să-l aibă Alah în paza lui.
BORIS MARIAN
Anticomunismul
Anticomunismul de tip ”bolșevic”
A fi anticomunist fanatic azi, mi se pare la fel de reprobabil cu a fi fost comunist fanatic în anii 50-80, de pildă, în România. Unii, de la noi și de peste mări și oceane mă vor condamna, o să-mi strige în ureche ori pe Internet, comunistule, dacă nu chiar, idiotule! În accepția lui Dostoievski, da, mă simt onorat de asemenea țipete. Bolșevicii spuneau, cine nu este cu noi, este împotriva noastră. Naziștii erau mai drastici, alături de noi (la putere) nu are loc nimeni.
Ei , bine. Cine sunt acești anticomuniști fanatici și de ce trebuie să fie fanatici? Am să o iau mai de departe, din China. O conducere mult mai inteligentă, a unui partid mai comunist decât multe altele, în trecut, a reușit discret și fără debandadă ( desigur nu se pot trece cu vederea represaliile din centrul Beijingului, din provincii, din Tibet) să aducă pe porțiuni un capitalism autentic. Adică o economie liberă, de piață, fără o politizare demagogică, așa cum se practică la noi și în alte părți.
Trecerea de la un sistem represiv, stalinist, național-comunist la un liberalism fără legi, strategii, controlat de grupuri formate ad-hoc din foști profitori ai regimului răsturnat în 1989 sau din norocoși veniți cu mâinile goale, dar cu o poftă de furat ce depășește închipuirea noastră naivă nu trebuie privită și nu poate fi privită cu mare simpatie, iar pentru cei care au sărăcit întretimp sau nu au câștigat nimic pare chiar o calamitate. Rezultatele se văd. Apar personaje dubioase, cefe îngroșate de multe bunătățuri aduse cu facturi false în sânul familiei, se plimbă acești răsfățați ai soartei pe la DNA, apoi la TV, amenință, râd, plâng, se înmulțesc, aud că s-au făcut 500, eu cred că sunt peste 10.000, un circ în regulă. Înainte de 89 știam că erau cam 70.000 de activiști civili și încadrați la Secu, poate mai mulți, poate 700.000 care o duceau bine, adică aveau casă, mâncare, haine și mai mergeau printr-o țară, acolo, în Europa. Dar acești 10.000 nu numai că s-au umflat de o mie de ori mai mult, dar au adus și țara la sapă de lemn, au nimicit agricultura, turismul ( era el tare bolnav și înainte), industria de toate tipurile, grea, mijlocie, ușoară, au adus produse din import de toate soiurile, comerțul, bugetul fiind în mâna unor gestionari pe care nu îi cunoaștem. Atunci, cum vii tu, mare teoretician și lauzi un liberalism care nu satisface decât o oligarhie?
Nu ajung noțiunile de democrație și liberalism ( de la libertate), niște baloane umplute cu aer curat? Vedeam mai deunăzi, pe un post TV, un personaj care se lăuda ce bine a condus el propriile afaceri și dorește să ajute țara să iasă ... din noroi. Păi el cum a adunat propria avere, că nu avea nimic în 1989 sau avea la fel ca restul populației? .
Mi se va spune că nu poți avea o categorie de biznesmeni fără a-i ajuta să se îmbogățească. Este adevărat că egalitarismul ne-a cam costat, am ajuns săraci cu toții (aproape toți) înainte de 89. Dacă este bine acum, atunci ar trebui să tăcem din gură. Dar nu se tace. Sindicatele, mult timp ținute în hamuri, au pornit în stradă. Extremismul de dreapta, așa, discret, se mișcă, un CUVÂNT LEGIONAR pe ici, pe colo, un îndemn la dictatură, pe undeva, iar așa numita stângă comunistă nu există, nici cea social-democrată, cu tradiții europene nu se vede, că PSD are viraje și este plin de viermișori, vorba cronicarului, pe dinafară măr înflorit, pe dinăuntru lac împuțit. Sunt absolut de acord cu ceea ce mi-a spus deunăzi cineva- vechiul sistem a desființat elitele, a desființat libertatea de expresie, de comunicare. Dar în istorie economicul primează, oricare sistem care nu poate asigura un trai decent unei întregi populații nu are cum să reziste mult timp. De fapt are - faraonii și alți monarhi în antichitate au dăinuit mult timp, dar imperiile lor s-au prăbușit la un moment dat, tot din motive economice și sociale. La fel și URSS, statele cu regim totalitar de tip sovietic au căzut. Personal nu am soluții, dar nici fanatismul nu este o soluție, bolșevismul este o boală , de fapt intoleranța la dialog politic, social sunt boli grele, cine crede că poți ideologiza la nesfârșit ceva ce nu funcționează, se înșeală.
Acolo unde începe lupta pentru idei, cad oameni, scria Kafka, iar Canetti i-a reluat ideea, scriind ”Masele și puterea”. Nu ne place cuvântul ”mase”, dar nici nu dorim funeralii cu Missa solemnis după bătălii sângeroase.
Boris Marian
A fi anticomunist fanatic azi, mi se pare la fel de reprobabil cu a fi fost comunist fanatic în anii 50-80, de pildă, în România. Unii, de la noi și de peste mări și oceane mă vor condamna, o să-mi strige în ureche ori pe Internet, comunistule, dacă nu chiar, idiotule! În accepția lui Dostoievski, da, mă simt onorat de asemenea țipete. Bolșevicii spuneau, cine nu este cu noi, este împotriva noastră. Naziștii erau mai drastici, alături de noi (la putere) nu are loc nimeni.
Ei , bine. Cine sunt acești anticomuniști fanatici și de ce trebuie să fie fanatici? Am să o iau mai de departe, din China. O conducere mult mai inteligentă, a unui partid mai comunist decât multe altele, în trecut, a reușit discret și fără debandadă ( desigur nu se pot trece cu vederea represaliile din centrul Beijingului, din provincii, din Tibet) să aducă pe porțiuni un capitalism autentic. Adică o economie liberă, de piață, fără o politizare demagogică, așa cum se practică la noi și în alte părți.
Trecerea de la un sistem represiv, stalinist, național-comunist la un liberalism fără legi, strategii, controlat de grupuri formate ad-hoc din foști profitori ai regimului răsturnat în 1989 sau din norocoși veniți cu mâinile goale, dar cu o poftă de furat ce depășește închipuirea noastră naivă nu trebuie privită și nu poate fi privită cu mare simpatie, iar pentru cei care au sărăcit întretimp sau nu au câștigat nimic pare chiar o calamitate. Rezultatele se văd. Apar personaje dubioase, cefe îngroșate de multe bunătățuri aduse cu facturi false în sânul familiei, se plimbă acești răsfățați ai soartei pe la DNA, apoi la TV, amenință, râd, plâng, se înmulțesc, aud că s-au făcut 500, eu cred că sunt peste 10.000, un circ în regulă. Înainte de 89 știam că erau cam 70.000 de activiști civili și încadrați la Secu, poate mai mulți, poate 700.000 care o duceau bine, adică aveau casă, mâncare, haine și mai mergeau printr-o țară, acolo, în Europa. Dar acești 10.000 nu numai că s-au umflat de o mie de ori mai mult, dar au adus și țara la sapă de lemn, au nimicit agricultura, turismul ( era el tare bolnav și înainte), industria de toate tipurile, grea, mijlocie, ușoară, au adus produse din import de toate soiurile, comerțul, bugetul fiind în mâna unor gestionari pe care nu îi cunoaștem. Atunci, cum vii tu, mare teoretician și lauzi un liberalism care nu satisface decât o oligarhie?
Nu ajung noțiunile de democrație și liberalism ( de la libertate), niște baloane umplute cu aer curat? Vedeam mai deunăzi, pe un post TV, un personaj care se lăuda ce bine a condus el propriile afaceri și dorește să ajute țara să iasă ... din noroi. Păi el cum a adunat propria avere, că nu avea nimic în 1989 sau avea la fel ca restul populației? .
Mi se va spune că nu poți avea o categorie de biznesmeni fără a-i ajuta să se îmbogățească. Este adevărat că egalitarismul ne-a cam costat, am ajuns săraci cu toții (aproape toți) înainte de 89. Dacă este bine acum, atunci ar trebui să tăcem din gură. Dar nu se tace. Sindicatele, mult timp ținute în hamuri, au pornit în stradă. Extremismul de dreapta, așa, discret, se mișcă, un CUVÂNT LEGIONAR pe ici, pe colo, un îndemn la dictatură, pe undeva, iar așa numita stângă comunistă nu există, nici cea social-democrată, cu tradiții europene nu se vede, că PSD are viraje și este plin de viermișori, vorba cronicarului, pe dinafară măr înflorit, pe dinăuntru lac împuțit. Sunt absolut de acord cu ceea ce mi-a spus deunăzi cineva- vechiul sistem a desființat elitele, a desființat libertatea de expresie, de comunicare. Dar în istorie economicul primează, oricare sistem care nu poate asigura un trai decent unei întregi populații nu are cum să reziste mult timp. De fapt are - faraonii și alți monarhi în antichitate au dăinuit mult timp, dar imperiile lor s-au prăbușit la un moment dat, tot din motive economice și sociale. La fel și URSS, statele cu regim totalitar de tip sovietic au căzut. Personal nu am soluții, dar nici fanatismul nu este o soluție, bolșevismul este o boală , de fapt intoleranța la dialog politic, social sunt boli grele, cine crede că poți ideologiza la nesfârșit ceva ce nu funcționează, se înșeală.
Acolo unde începe lupta pentru idei, cad oameni, scria Kafka, iar Canetti i-a reluat ideea, scriind ”Masele și puterea”. Nu ne place cuvântul ”mase”, dar nici nu dorim funeralii cu Missa solemnis după bătălii sângeroase.
Boris Marian
Confraţii noştri
Confraţii noştri, poeţi israelieni de limbă română
Poeţii israelieni de limbă română au, evident, mai mulţi cititori în ţara unde s-au născut, pentru că în Israel numărul cititorilor în această limbă scade în mod natural. Mesajul pe care ni-l transmit, talentul, accesibilitatea, toate diferă, dar ceea ce au comun aceşti creatori este dragostea de limba în care s-au exprimat şi se exprimă pe undele poeziei.
Despre Shaul Carmel şi Bianca Marcovici, vocile mai audibile în momentul actual, am mai scris şi vom mai scrie. Ne vom opri la cei despre care , cu tot regretul nu am scris deloc sua prea puţin.
Andrei Fischof ( n. 1940, Turda) este unul dintre poeţii productivi, expresia artistică este rafinată, poate fi pus alături de cei mai buni poeţi din peisajul literar românesc, a fost dinstins ci premii, colaborează la numeroase publicaţii din diverse ţări. La Ed. Hasefer i-a apărut în anul 2003 volumul ” Prefăcuta linişte” ( redactor Ştefan Iureş). „Scriind, trăiesc încă o viaţă” este crezul său, este şi autor de literatură în limba ebraică. „Din războiul acela, bătrâne domn, mi-aduc aminte doar trenul culegând oamenii precum panglica lipicioasă muştele vara” . Al. Cistelecan îl consideră din aceeaşi generaţie cu Ioan Alexandru şi Ana Blandiana.”Durerea de a scrie, diabolică, surdă, ca dorul după cineva care încă este cu tine”. Andrei Fischof este din spiţa nobilă a poeţilor care se iau în serios şi îşi respectă cititorul, ceea ce devine o atitudine tot mai puţin luată în seamă acum.
Sandu David ( n.1923, Târgovişte) scrie mai mult în ebraică, dar are şi o operă scrisă în limba română. La Ed. Cartea Românească a apărut în 1996, volumul „Dacă poezia mea”, întâmpinată cu elogii de Dan Laurenţiu, ş.a., iar la Ed. Hasefer a fost publicat volumul „Timp fără trup”, cu versueri traduse din ebraică de Elena Tacciu. Un poet de o mare sensibilitate, un vers ales, ne referim la cele în limba română, nu la traduceri – „ „Te-am găsit în fiece frunză vibrând, în fiece grăuntede lumină umflându-se, ca mireasma arăturii din câmp, privirile tale dau foc nopţii”. Poemele sale au darul de a ne duce pe plaiuri româneşti, dar ne aduc aminte şi de marea nenorocire a secolului, Holocaustul. „Amintirile sunt istoria noastră, sunt lumina şi întunericul greşelilor noastre, tu şi trupuş tău care nu mai este”. Greşeli? Cine ştie cu ce au greşit victimele? Poate din prea mare încredere în umanitate.
Tot la Ed. Hasefer a apărut şi volumul poetului Eran Sela ( n. 1940, Bârlad), „Cruzimea detaliilor”, un autor modern, subtil, deşi îşi deplânge vârsta, trecerea anilor. Nu are de ce, versul său este proaspăt şi în aceste auto-jeluiri. „Somnul cade peste mine ca un clopot de zăpadă, noaptea întinzându-şi umbra îi pătează castitatea şi zăcând în nemişcare, fără scop sau trebuinţă, ponegreşte amintirea viselor neslobozite”.... „Gheţari de lână plâng în noapte minciuni melancolice la lumina lunii şi din lacrimile lor se nasc câmpuri magnetice cu graniţe labile”.
La îndemâna cititorului român se mai află antologia „ În noi e un cer mai adevărat” ( Ed. Fundaţiei Culturale Române – 1991, antologator Carmen Firan, prefaţa de Sergiu Levin) şi „Arborele memoriei”( Ed. Orion- 1997, antologie bilingvă, engleză-română, editor –poetul Radu Cârneci). Luiza Carol (n.1847), Sebastian Costin ( 1939-1997), unul dintre cei mai importanţi poeţi, un Radu Stanca al generaţiei sale, Solo Har-Herescu (n.1928), Tania Lovinescu ( n.1924, revenită în România), Noemi Pavel ( n. 1972), o surpriză la vremea debutului, regretaţii M. Rudich, I. Schechter, Benedict Solomon, apoi Felix Caroly( n. 1933), actor şi poet, Solo Juster (n. 1922), Radu Klapper ( n.1937), Maria Găitan –Mozes ( n.1928), Vlad Solomon ( n.1951), medic, jurnalist, poet, Elena Esther Tacciu ( n.1933), critic literar, poet, Ion Atlas ( n.1927), ş.a. se regăsesc în aceste antologii.
Ignoraţi, din păcate, de Istoriile literare elaborate în ultimii ani de Nicolae Manolescu, Alex. Ştefănescu, Marian Popa, confraţii noştri din Israel poartă lumina şi căldura căminului unde şi-au ivit sufletele, limba română.
Boris Marian
Poeţii israelieni de limbă română au, evident, mai mulţi cititori în ţara unde s-au născut, pentru că în Israel numărul cititorilor în această limbă scade în mod natural. Mesajul pe care ni-l transmit, talentul, accesibilitatea, toate diferă, dar ceea ce au comun aceşti creatori este dragostea de limba în care s-au exprimat şi se exprimă pe undele poeziei.
Despre Shaul Carmel şi Bianca Marcovici, vocile mai audibile în momentul actual, am mai scris şi vom mai scrie. Ne vom opri la cei despre care , cu tot regretul nu am scris deloc sua prea puţin.
Andrei Fischof ( n. 1940, Turda) este unul dintre poeţii productivi, expresia artistică este rafinată, poate fi pus alături de cei mai buni poeţi din peisajul literar românesc, a fost dinstins ci premii, colaborează la numeroase publicaţii din diverse ţări. La Ed. Hasefer i-a apărut în anul 2003 volumul ” Prefăcuta linişte” ( redactor Ştefan Iureş). „Scriind, trăiesc încă o viaţă” este crezul său, este şi autor de literatură în limba ebraică. „Din războiul acela, bătrâne domn, mi-aduc aminte doar trenul culegând oamenii precum panglica lipicioasă muştele vara” . Al. Cistelecan îl consideră din aceeaşi generaţie cu Ioan Alexandru şi Ana Blandiana.”Durerea de a scrie, diabolică, surdă, ca dorul după cineva care încă este cu tine”. Andrei Fischof este din spiţa nobilă a poeţilor care se iau în serios şi îşi respectă cititorul, ceea ce devine o atitudine tot mai puţin luată în seamă acum.
Sandu David ( n.1923, Târgovişte) scrie mai mult în ebraică, dar are şi o operă scrisă în limba română. La Ed. Cartea Românească a apărut în 1996, volumul „Dacă poezia mea”, întâmpinată cu elogii de Dan Laurenţiu, ş.a., iar la Ed. Hasefer a fost publicat volumul „Timp fără trup”, cu versueri traduse din ebraică de Elena Tacciu. Un poet de o mare sensibilitate, un vers ales, ne referim la cele în limba română, nu la traduceri – „ „Te-am găsit în fiece frunză vibrând, în fiece grăuntede lumină umflându-se, ca mireasma arăturii din câmp, privirile tale dau foc nopţii”. Poemele sale au darul de a ne duce pe plaiuri româneşti, dar ne aduc aminte şi de marea nenorocire a secolului, Holocaustul. „Amintirile sunt istoria noastră, sunt lumina şi întunericul greşelilor noastre, tu şi trupuş tău care nu mai este”. Greşeli? Cine ştie cu ce au greşit victimele? Poate din prea mare încredere în umanitate.
Tot la Ed. Hasefer a apărut şi volumul poetului Eran Sela ( n. 1940, Bârlad), „Cruzimea detaliilor”, un autor modern, subtil, deşi îşi deplânge vârsta, trecerea anilor. Nu are de ce, versul său este proaspăt şi în aceste auto-jeluiri. „Somnul cade peste mine ca un clopot de zăpadă, noaptea întinzându-şi umbra îi pătează castitatea şi zăcând în nemişcare, fără scop sau trebuinţă, ponegreşte amintirea viselor neslobozite”.... „Gheţari de lână plâng în noapte minciuni melancolice la lumina lunii şi din lacrimile lor se nasc câmpuri magnetice cu graniţe labile”.
La îndemâna cititorului român se mai află antologia „ În noi e un cer mai adevărat” ( Ed. Fundaţiei Culturale Române – 1991, antologator Carmen Firan, prefaţa de Sergiu Levin) şi „Arborele memoriei”( Ed. Orion- 1997, antologie bilingvă, engleză-română, editor –poetul Radu Cârneci). Luiza Carol (n.1847), Sebastian Costin ( 1939-1997), unul dintre cei mai importanţi poeţi, un Radu Stanca al generaţiei sale, Solo Har-Herescu (n.1928), Tania Lovinescu ( n.1924, revenită în România), Noemi Pavel ( n. 1972), o surpriză la vremea debutului, regretaţii M. Rudich, I. Schechter, Benedict Solomon, apoi Felix Caroly( n. 1933), actor şi poet, Solo Juster (n. 1922), Radu Klapper ( n.1937), Maria Găitan –Mozes ( n.1928), Vlad Solomon ( n.1951), medic, jurnalist, poet, Elena Esther Tacciu ( n.1933), critic literar, poet, Ion Atlas ( n.1927), ş.a. se regăsesc în aceste antologii.
Ignoraţi, din păcate, de Istoriile literare elaborate în ultimii ani de Nicolae Manolescu, Alex. Ştefănescu, Marian Popa, confraţii noştri din Israel poartă lumina şi căldura căminului unde şi-au ivit sufletele, limba română.
Boris Marian
Rădăcinile extremismului de dreapta
Rădăcini ale extremismului în România
Cartea lui Z. Ornea, „ Anii treizeci. Extrema dreaptă românească” rămâne, în ciuda timpului care ne-a adus multe alte contribuţii şi ... dezinformări, deformări ale adevărului istoric, o carte de referinţă.
O analiză care începe cu anul revoluţionar 1848 ( paşoptismul a fost respins de extremişti), refuzul occidentalismului în favoarea unei exaltări a ortodoxismului oriental, a autohtonismului, apoi combaterea democraţiei pluripartite, a parlamentarismului, rolul lui Nichifor Crainic, admirator al fascismului italian, al lui Nae Ionescu în dicreditarea partidelor politice, al lui Mihail Manoilescu, partizan al corporatismului, elogiile aduse dictaturii din partea tinerilor intelectuali de vârf, Cioran, Mircea Eliade, Noica, Polihroniade,Nicolae Roşu ( obscur ca talent, dar foarte vehement)ş.a.
Reacţiile lui MihaiRalea, Ion Vinea, Şerban Voinea, Sandu Tudor, Tudor Vianu, apărători ai democraţiei, apoi disputa filosofie naţională – filosofie universală, antieuropenismul, etnicismul şi rasismul în plină desfăşurare, opoziţia unor Ibrăileanu, PP Negulescu, opiniile lui Sedxstil Puşcariu, D. Stăniloaie, latinitate şi ortodoxie, poziţia echilibrată a lui Blaga, Mircea Florian, C. Rădulescu-Motru ( cu oscilări), Şerban Cioculescu,. Rolul publicaţiilor „Vremea”, „Criterion”, „Gândirea”, „Buna Vestire”, „Cuvântul”, „Calendarul”, „Sfarmă-Piatră”, „Adevărul”, „Dimineaţa, publicaţii de orientări diverse, unele total opuse. Un capitolspecial şi extins se ocupă de fenomenul legionar. Menţionăm că lucrarea lui Ornea nu a fost aprobată de cenzur comunistă, PCR a ocultat cu bună ştiinţpă multe aspecte ale extremismului politic. Regretabilă este cosmetizarea care se practică tot mai larg de tineri şi relativ-tineri intectuali, în prezent.
Interbelicul a fost dominat la început de Brătieni, apoi au fost la putere
Ţărănişti, apoi liberalul Guţă Tătătrăscu, un servil politician carlist, Carol II, un spirit autoritar şi iresponsabil, industriaşii joacă un rol în politică, iar pe fundal se desfăşoară cuzismul susţinut de ardeleanul Goga, legionarismul. În 1930, Lgiunea număra 6000 de membri, în 1937 ea avea 272.000 de membri, iar la alegeri obţine peste 15% din voturi.
Care erau ideologii extremismului interbelic? Ne rfererim la cel de dreapta, pentru că stânga, în România, nu a fost niciodată puternică, social-democraţii au jucat un rol minor,iar comuniştii erau subordonaţi Internaţionalei cu centrul la Moscova. Nichifor Crainic scria în „Gândirea” despre şansele ortoxismului, eliminând orice deschidere spre Europa, Nae Ionescu, În „Roza vânturilor” propaga ideea „lichidării romantismului paşoptist”, Nicolae Roşu se aventura în a-l numi pe Kant şi urmaşii săi „ revoluţionari ficţionişti”, Vasile Marin care a plecat apoi în Spania să apere franchismul scria despre „Stat şi cultură”, adică o politică pe care comuniştii o vor aplica ei înşişi, după 1947, etc. Un moment de cumpănă a fost dizidenţa lui M. Stelescu în cadrul MişcăriiLegionare, acesta fiind un critic al „cruciadei românismului”. Stelescu a fost ucis în patul său de spital de camarazii care erau trimişi de Zelea Codreanu. Ca şi în PCR, în cadrul legiunii critica nu avea nici un drept. Românismul s-a manifestat nu numai ca ideologie, dar şi ca mijloc de jefuire a populaţiei evreieşti în 1940, idee preluată şi de generalul Antonescu. Termenul de „jidan” a devenit peiorativ în special datorită propagandei asurzitoare xenofobe şi antisemite a legionaruilor. Dacă li se poate imputa ceva şi multe li se pot imputa, apoi ura faţpă concetăţenii şi ne-concetăţenii evrei a fost dusă la paroxism. Chiar dacă Holocaustul din România nu poartă marca Legiunii, pentru că în ianuarie 1941 ea a pierdu lupta pentru putere, pregătirea masacrelor din Moldova, Basarabia, Transnistria se datorază în mare parte ACTIVITĂŢII tranşant antievreieşti a Legiunii.
Ce vedem astăzi? Pe fondul unei crize agravate de factori externi şi de incompetenţe interne, nostalgia procomunistă, prolegionară, pro-antonesciană devin fenomene de masă. Mai lipseşte fitilul – cine sunt de vină? Evident „străinii”. Niciodată omul de pe stradă nu a ştiu să vadă că oricare curăţenie începe din ograda proprie.
BORIS MARIAN
Cartea lui Z. Ornea, „ Anii treizeci. Extrema dreaptă românească” rămâne, în ciuda timpului care ne-a adus multe alte contribuţii şi ... dezinformări, deformări ale adevărului istoric, o carte de referinţă.
O analiză care începe cu anul revoluţionar 1848 ( paşoptismul a fost respins de extremişti), refuzul occidentalismului în favoarea unei exaltări a ortodoxismului oriental, a autohtonismului, apoi combaterea democraţiei pluripartite, a parlamentarismului, rolul lui Nichifor Crainic, admirator al fascismului italian, al lui Nae Ionescu în dicreditarea partidelor politice, al lui Mihail Manoilescu, partizan al corporatismului, elogiile aduse dictaturii din partea tinerilor intelectuali de vârf, Cioran, Mircea Eliade, Noica, Polihroniade,Nicolae Roşu ( obscur ca talent, dar foarte vehement)ş.a.
Reacţiile lui MihaiRalea, Ion Vinea, Şerban Voinea, Sandu Tudor, Tudor Vianu, apărători ai democraţiei, apoi disputa filosofie naţională – filosofie universală, antieuropenismul, etnicismul şi rasismul în plină desfăşurare, opoziţia unor Ibrăileanu, PP Negulescu, opiniile lui Sedxstil Puşcariu, D. Stăniloaie, latinitate şi ortodoxie, poziţia echilibrată a lui Blaga, Mircea Florian, C. Rădulescu-Motru ( cu oscilări), Şerban Cioculescu,. Rolul publicaţiilor „Vremea”, „Criterion”, „Gândirea”, „Buna Vestire”, „Cuvântul”, „Calendarul”, „Sfarmă-Piatră”, „Adevărul”, „Dimineaţa, publicaţii de orientări diverse, unele total opuse. Un capitolspecial şi extins se ocupă de fenomenul legionar. Menţionăm că lucrarea lui Ornea nu a fost aprobată de cenzur comunistă, PCR a ocultat cu bună ştiinţpă multe aspecte ale extremismului politic. Regretabilă este cosmetizarea care se practică tot mai larg de tineri şi relativ-tineri intectuali, în prezent.
Interbelicul a fost dominat la început de Brătieni, apoi au fost la putere
Ţărănişti, apoi liberalul Guţă Tătătrăscu, un servil politician carlist, Carol II, un spirit autoritar şi iresponsabil, industriaşii joacă un rol în politică, iar pe fundal se desfăşoară cuzismul susţinut de ardeleanul Goga, legionarismul. În 1930, Lgiunea număra 6000 de membri, în 1937 ea avea 272.000 de membri, iar la alegeri obţine peste 15% din voturi.
Care erau ideologii extremismului interbelic? Ne rfererim la cel de dreapta, pentru că stânga, în România, nu a fost niciodată puternică, social-democraţii au jucat un rol minor,iar comuniştii erau subordonaţi Internaţionalei cu centrul la Moscova. Nichifor Crainic scria în „Gândirea” despre şansele ortoxismului, eliminând orice deschidere spre Europa, Nae Ionescu, În „Roza vânturilor” propaga ideea „lichidării romantismului paşoptist”, Nicolae Roşu se aventura în a-l numi pe Kant şi urmaşii săi „ revoluţionari ficţionişti”, Vasile Marin care a plecat apoi în Spania să apere franchismul scria despre „Stat şi cultură”, adică o politică pe care comuniştii o vor aplica ei înşişi, după 1947, etc. Un moment de cumpănă a fost dizidenţa lui M. Stelescu în cadrul MişcăriiLegionare, acesta fiind un critic al „cruciadei românismului”. Stelescu a fost ucis în patul său de spital de camarazii care erau trimişi de Zelea Codreanu. Ca şi în PCR, în cadrul legiunii critica nu avea nici un drept. Românismul s-a manifestat nu numai ca ideologie, dar şi ca mijloc de jefuire a populaţiei evreieşti în 1940, idee preluată şi de generalul Antonescu. Termenul de „jidan” a devenit peiorativ în special datorită propagandei asurzitoare xenofobe şi antisemite a legionaruilor. Dacă li se poate imputa ceva şi multe li se pot imputa, apoi ura faţpă concetăţenii şi ne-concetăţenii evrei a fost dusă la paroxism. Chiar dacă Holocaustul din România nu poartă marca Legiunii, pentru că în ianuarie 1941 ea a pierdu lupta pentru putere, pregătirea masacrelor din Moldova, Basarabia, Transnistria se datorază în mare parte ACTIVITĂŢII tranşant antievreieşti a Legiunii.
Ce vedem astăzi? Pe fondul unei crize agravate de factori externi şi de incompetenţe interne, nostalgia procomunistă, prolegionară, pro-antonesciană devin fenomene de masă. Mai lipseşte fitilul – cine sunt de vină? Evident „străinii”. Niciodată omul de pe stradă nu a ştiu să vadă că oricare curăţenie începe din ograda proprie.
BORIS MARIAN
Abonați-vă la:
Postări (Atom)