Ah, masele
Am urmărit multe mişcări de mase în viaţa mea, de la mitingurile organizate de UTM-UTC, PMR-PCR, apoi cele de după 1989, unele violente. Din lecturi cunosc un singur caz, în China, în secolul XX, în care un demnitar, cred ministru a fost sfâşiat ca o cârpă de către mulţime. Fiecare şi-a luat o bucăţică. La noi, toate schimbările majore s-au petrecut cu aranjamente, de aceea moartea a sute, mii de oameni de după 22 decembrie 1989 a fost provocată, nu era necesară. Cinste celor care au crezut. Ceauşescu a căzut în plasa propriei megalomanii şi a unui aranjament exterior. Masele sunt, prin definiţie, manevrabile, psihoza colectivă este un fenomen bine cunoscut de specialişti.
Revoluţia este un vis spulberat încă de la Căderea Bastiliei. Se ştie cine era acolo şi ce s-a întâmplat. Tineri şi neliniştiţi se găsesc întotdeauna. Unul dintre ei l-a ucis pe kronprinţul Franz Ferdinand la Sarajevo, provocând primul război mondial. Păcatele trecutului nasc noi masacre. Executanţii sunt urmaşii unor călăi mai vechi. Misiunea de pace este o misiune imposibilă. Se spune că salvarea vine din adânc. Eu cred că este invers. Salvarea vine de la elite. Când oamenii nu mai cred nici în Paradis, revoluţia este coaptă. Iar revoluţia nu te învaţă să iubeşti, ci să urăşti cu ură de moarte. Nimeni nu este perfect, dar mai teribil şi mai nedrept poate fi colosul numit MASE. Hitler şi Stalin nu ar fi fost nimic fără mase. Să ne rugăm să avem cât mai multe dimineţi liniştite.
Canetti spunea că teama de necunoscut este fermentul maselor. Descărcarea şi patima distrugerii de aici pornesc. Apoi- sentimentul persecuţiei, panica, uneori solidaritatea religioasă. Masele au nevoie de densitate, de lozinci şi de o direcţie. De asemenea ritmul evoluţiei poate stimula sau poate destrăma o acţiune de mase. Lentoarea, ţelul îndepărtat le anihilează. Mişcarea devine latentă, aşa numitele mase invizibile. .Cultul morţilor, martirilor întreţine acest foc latent. Masele pot fi fugare sau agresive, dar se pot comporta în ambele feluri.
Războiul era. o confruntare a maselor, el devine astăzi, tot mai mult, un exerciţiu al elitelor militare şi politice.
La originea maselor sunt haitele – de vânători, de nomazi, deci din străvechime. Egalitatea dintre membri şi supunerea absolută în faţa unui lider este condiţia existenţei unei haite, iar masele copiază modelul.
Când a scris despre dictatura proletariatlui, Marx se gândea, cred , la aces mod de organizare. Manifestul Partidului Comunist pregătea acest mod de a acţiona, detaşamentul cel mai „înaintat” era gruparea închisă, cu un lider principal. Dar el nu a vorbit până la capăt, ştiind că dictatura personală nu este compatibilă cu idealul comunist promis. De aici ipocrizia marxistă, apoi lipsa de scrupule a lui Lenin, Stalin. Masacrele care s-au produs după al doilea război mondial, în Africa, Asia au fost rodul nenorocit al unor descărcări violente de energie a maselor. În timp ce Holocaustul, Gulagul erau dirijate, oarecum controlate, cu numeroşi executanţi pe numeroase trepte ierarhice, masacrele din Africa au fost şi mai sunt spontane, desigur ca reacţie la provocări. Ele se aseamănă cu pogromurile lui Hmielniţki, cu năvălirea barbarilor în trecut, a tătarilor din secolul XIII. Canetti afirma, încă din anii 30 că Islamul este o religie războinică. Desigur, numeroşi lideri religioşi, musulmani neagă această caracterizare, dar să nu uităm că Mahomed a ridicat lumea islamică la rang de putetre mondială, într-un timp extraordinar de scurt. După primul război mondial rolul maselor a început să scadă , diverse forme de organizare, intensa propagandă pro-pace, etc. au avut un timp efecte beneficie, dar nazismul a răsturnat situaţia. Şi-a găsit aliat în URSS, o structură bazată pe teoria luptei de clasă, adică a răzbunării sociale.
Cum este cu masele astăzi? Nici o societate care nu prosperă, nu este preocupată de educaţie, asistenţă socială, medicală, indiferent de ideologie, de felul proprietăţii se degradează şi masele revin ca un dinozaur gigantic, cum îl vedeam eu pe Godzilla, pe ecrane, în copilărie.
Boris Marian
Tracomania
Tracomanie vs. balcanism vs. criză
Trăiesc în România din 1945, nu am strămoşi traci, dar nu sufăr din această cauză. Personal, tracomania mi se pare o deviaţie psiho-intelectuală. Nici un popor nu are o origine esenţială, toate popoarele s-au mixtat. Ceea ce nu înseamnă că specific naţional nu există. Blaga a încercat să demonstreze existenţa unui spaţiu mioritic, unei unduiri ale reliefului, reflectate în conştiinţa naţională. Am un mare respect pentru Blaga, poezia sa este o minune, dar în domeniul filosofiei culturii a avut şi unele abordării pe care nu le-am apreciat. Desigur, pare o obrăznicie, poate chiar faptul că eu, un ne-trac discut specificul naţional. Caragiale nu i-a desfiinţat pe rromânii verzi, i-a ironizat, dar nu i-a desfiinţat. Ca să nu mai vorbim de excesele din secolul XX. Fiecare popor ştie să spună ceva rău şi ceva bun despre alte popoare cu care este în contact. Mă refer la mentalităţi populare, pentru că intelectualii au o viziune, sper, mai deschisă, să-i spunem în limba de lemn, „internaţionalistă”. Europenismul care a devenit o realitate în ultimele decenii este un câştig în evoluţia gândirii multora dintre noi. Extremismul naţionalist este şi va fi o manifestare a unor categorii nedreptăţite, lovite de accidente sau nefericiri ale istorie. Nu cred în conspiraţii mondiale, deşi grupuri de influenţă există, Dar istoria este mult mai complexă şi mai imprevizibilă decât ne închipuim.
Despre nemţi, se spune că sunt ordonaţi, muncitori, ceea este perfect adevărat, dar se poate adăuga şi spiritul teuton, care este o moştenire, ca şi vehemenţa lutherană, cu care reformiştii din Germania au combătut unele valori europene. Astfel, se explică parţial şi dominaţia nazistă din anii 1933-1945. Despre francezi se spune că iubesc vinul, femeile, că sunt veseli şi neseriosşi, nu sunt buni luptători, dar putem generaliza? Să nu uităm de cultura franceză, cum şi la nemţi am trecut, din neatenţie, peste geniile pe care le-au dat culturii universale. Spaniolii sunt un rezultat al mixtării civilizaţiilor antice, celtice, latine, apoi, peste secole, germane, arabe, evreieşti. Ne oprim şi revenim la moştenirea daco-tracă. Sunt uluit de afirmaţiile unor presupuşi savanţi care încearcă să demonstreze că întreaga Asie vorbea limba tracă, deşi noi nu ştim bine cine au fost tracii. Nu ştim cine au fost sciţii. Nu ştim bine cine au fost carpii, care au dat numele munţilor. Nu ştim rolul slavilor, Despre latini se vorbeşte cu precădere, pentru că limba română este o limbă din grupa latină, dar numărul romanilor veniţi în Dacia a fost mult mai mic decât se crede. Român curat etnic sună a rasism. La fel ca şi arian curat. În „Mein Kampf”, Hitler îşi exprimă dispreţul faţă de popoarele de origine latină, inclusiv faţă de români. Unii nu ştiu, unele pasaje au fost trunchiate.
Acum despre balcanism . Este vorba, de fapt de influenţa otomană., care a dăinuit timp de circa cinci secole. Pe lângă prădăciunile produse, otomanii au avut o calitate – toleranţa, ei nu au desfiinţat culte şi culturi. Este adevărat că o parte dintre slavii de sud şi albanezi au trecut la islamism, dar nu se ştie bine cum şi de ce. Românii nu au fost obligaţi să renunţe la creştinism. Nici evreii nu au fost persecutaţi în imperiul otoman. Ce este spiritul balcanic? O fi vorba de lenea orientală, de miturile orientale, de dansuri, de proverbe, balade, muzică, multe. Să mai adăugăm obiceiurile cu ciubucul, care nu era numai instrument pentru fumători, dar şi de corupţie, peşcheşul, darurile care ţin şi ele de corupţie.
În încheire vorbim despre criză. Mircea Dinescu a spus o frază memorabilă, eu nu fac aici aprecieri asupra omului, dar reproduc ce a spus în 1990 – „Ne-am bătut joc socialism, o să ne batem joc şi de capitalism”. Poate că a dat şi Dinescu un exemplu. Corupţia nu este o invenţie nici balcanică, nici românească. Criza din România se datorează în primul rând corupţiei, este clar pentru toată lumea. Nici Ţepeş cu tatăl său, Vlad Dracul nu s-ar mai descurca în situaţia actuală. A doua cauză este incompetenţa care a dus la distrugerea urgentă a cooperaţiei, care nu este o formă socialistă, cum a fost prosteşte caracterizată, ci o formă necesară pentru o agricultură modernă şi eficientă. De asemenea, sub pretextul retehnologizării a fost distrusă industria, în special în ramurile care puteau face concurenţă produselor europene. Jaful s-a produs din afară şi din interior. Că banul nu are miros este clar, dar că omul poate fi atât de lacom încât să uite şi de tracii lui din vechime, de vitejii din Evul Mediu, de patriotismul celor care au făurit România Mare ( nu ne referim la demagogii de la revista cu acest nume) , puţini ar fi crezut. Astăzi Ceauşescu, din omul detestat de majoritatea populaţiei devine un sfânt. O fi ceva balcanic şi în schimbarea aceasta de mentalitate. De curând un înalt personaj politic a afirmat că românilor nu le place munca. Este o mare minciună, pentru că în străinătate, muncitorii,eu nu mă refer la cerşetori, vagabonzi, indiferent de etnie, eu nu pot fi rasist, fiind şi eu un semit, acolo, sunt apreciaţi şi plătiţi mai bine decât în propria ţară. Lipseşte spiritul german de ordine, organizare, lipseşte inventivitatea latină, în schimb xenofobia, cea mai proastă marfă cu care poate ieşi un incult pe post, pe Intertnet se lăţeşte. Vinovaţi sunt străinii, toţi complotează împotriva românilor. Din păcate , Eminescu, cel mai mare geniu al culturii române, a dat un semnal negativ cu privire la străini, la alogeni. El a uitat că imperiul habsburgic pe care îl cunoştea oarecum s-a dezvoltat şi datorită multietnicităţii, multiculturalismului.
Boris Marian.
Trăiesc în România din 1945, nu am strămoşi traci, dar nu sufăr din această cauză. Personal, tracomania mi se pare o deviaţie psiho-intelectuală. Nici un popor nu are o origine esenţială, toate popoarele s-au mixtat. Ceea ce nu înseamnă că specific naţional nu există. Blaga a încercat să demonstreze existenţa unui spaţiu mioritic, unei unduiri ale reliefului, reflectate în conştiinţa naţională. Am un mare respect pentru Blaga, poezia sa este o minune, dar în domeniul filosofiei culturii a avut şi unele abordării pe care nu le-am apreciat. Desigur, pare o obrăznicie, poate chiar faptul că eu, un ne-trac discut specificul naţional. Caragiale nu i-a desfiinţat pe rromânii verzi, i-a ironizat, dar nu i-a desfiinţat. Ca să nu mai vorbim de excesele din secolul XX. Fiecare popor ştie să spună ceva rău şi ceva bun despre alte popoare cu care este în contact. Mă refer la mentalităţi populare, pentru că intelectualii au o viziune, sper, mai deschisă, să-i spunem în limba de lemn, „internaţionalistă”. Europenismul care a devenit o realitate în ultimele decenii este un câştig în evoluţia gândirii multora dintre noi. Extremismul naţionalist este şi va fi o manifestare a unor categorii nedreptăţite, lovite de accidente sau nefericiri ale istorie. Nu cred în conspiraţii mondiale, deşi grupuri de influenţă există, Dar istoria este mult mai complexă şi mai imprevizibilă decât ne închipuim.
Despre nemţi, se spune că sunt ordonaţi, muncitori, ceea este perfect adevărat, dar se poate adăuga şi spiritul teuton, care este o moştenire, ca şi vehemenţa lutherană, cu care reformiştii din Germania au combătut unele valori europene. Astfel, se explică parţial şi dominaţia nazistă din anii 1933-1945. Despre francezi se spune că iubesc vinul, femeile, că sunt veseli şi neseriosşi, nu sunt buni luptători, dar putem generaliza? Să nu uităm de cultura franceză, cum şi la nemţi am trecut, din neatenţie, peste geniile pe care le-au dat culturii universale. Spaniolii sunt un rezultat al mixtării civilizaţiilor antice, celtice, latine, apoi, peste secole, germane, arabe, evreieşti. Ne oprim şi revenim la moştenirea daco-tracă. Sunt uluit de afirmaţiile unor presupuşi savanţi care încearcă să demonstreze că întreaga Asie vorbea limba tracă, deşi noi nu ştim bine cine au fost tracii. Nu ştim cine au fost sciţii. Nu ştim bine cine au fost carpii, care au dat numele munţilor. Nu ştim rolul slavilor, Despre latini se vorbeşte cu precădere, pentru că limba română este o limbă din grupa latină, dar numărul romanilor veniţi în Dacia a fost mult mai mic decât se crede. Român curat etnic sună a rasism. La fel ca şi arian curat. În „Mein Kampf”, Hitler îşi exprimă dispreţul faţă de popoarele de origine latină, inclusiv faţă de români. Unii nu ştiu, unele pasaje au fost trunchiate.
Acum despre balcanism . Este vorba, de fapt de influenţa otomană., care a dăinuit timp de circa cinci secole. Pe lângă prădăciunile produse, otomanii au avut o calitate – toleranţa, ei nu au desfiinţat culte şi culturi. Este adevărat că o parte dintre slavii de sud şi albanezi au trecut la islamism, dar nu se ştie bine cum şi de ce. Românii nu au fost obligaţi să renunţe la creştinism. Nici evreii nu au fost persecutaţi în imperiul otoman. Ce este spiritul balcanic? O fi vorba de lenea orientală, de miturile orientale, de dansuri, de proverbe, balade, muzică, multe. Să mai adăugăm obiceiurile cu ciubucul, care nu era numai instrument pentru fumători, dar şi de corupţie, peşcheşul, darurile care ţin şi ele de corupţie.
În încheire vorbim despre criză. Mircea Dinescu a spus o frază memorabilă, eu nu fac aici aprecieri asupra omului, dar reproduc ce a spus în 1990 – „Ne-am bătut joc socialism, o să ne batem joc şi de capitalism”. Poate că a dat şi Dinescu un exemplu. Corupţia nu este o invenţie nici balcanică, nici românească. Criza din România se datorează în primul rând corupţiei, este clar pentru toată lumea. Nici Ţepeş cu tatăl său, Vlad Dracul nu s-ar mai descurca în situaţia actuală. A doua cauză este incompetenţa care a dus la distrugerea urgentă a cooperaţiei, care nu este o formă socialistă, cum a fost prosteşte caracterizată, ci o formă necesară pentru o agricultură modernă şi eficientă. De asemenea, sub pretextul retehnologizării a fost distrusă industria, în special în ramurile care puteau face concurenţă produselor europene. Jaful s-a produs din afară şi din interior. Că banul nu are miros este clar, dar că omul poate fi atât de lacom încât să uite şi de tracii lui din vechime, de vitejii din Evul Mediu, de patriotismul celor care au făurit România Mare ( nu ne referim la demagogii de la revista cu acest nume) , puţini ar fi crezut. Astăzi Ceauşescu, din omul detestat de majoritatea populaţiei devine un sfânt. O fi ceva balcanic şi în schimbarea aceasta de mentalitate. De curând un înalt personaj politic a afirmat că românilor nu le place munca. Este o mare minciună, pentru că în străinătate, muncitorii,eu nu mă refer la cerşetori, vagabonzi, indiferent de etnie, eu nu pot fi rasist, fiind şi eu un semit, acolo, sunt apreciaţi şi plătiţi mai bine decât în propria ţară. Lipseşte spiritul german de ordine, organizare, lipseşte inventivitatea latină, în schimb xenofobia, cea mai proastă marfă cu care poate ieşi un incult pe post, pe Intertnet se lăţeşte. Vinovaţi sunt străinii, toţi complotează împotriva românilor. Din păcate , Eminescu, cel mai mare geniu al culturii române, a dat un semnal negativ cu privire la străini, la alogeni. El a uitat că imperiul habsburgic pe care îl cunoştea oarecum s-a dezvoltat şi datorită multietnicităţii, multiculturalismului.
Boris Marian.
Postavangardismul
Post-avangardismul ca post-poezie SAU la început a fost scandalul
Câtâ revoltă poate să încapă într-un trup? Multă. Zadarnică. Câtă poezie încape într-un text avangardo-postavangardist? Multă sau deloc. Uneori nici autorii nu ştiu. La început a fost scandalul, este titlul unei cărţi despre arta modernă. Aşa este. Şi Facerea Lumii a fost un scandal. Adam cu Eva au făcut şi ei scandal.
La început a fost arta antică, inclusiv poezia. Apoi, după multe secole, Renaşterea, perioadă neîntrecută nici azi de nici o producţie artistică. Este o părere persoanală. Romantismul a fost un semn de decădere în abisul eului, dar geniile nu s-au sfiit să dea ce au putut. Apoi, triumfător a apărut modernismul cu piscul său înnegurat – avangardismul. Ce este el, nimeni nu ştie. Curios este că teoreticienii Breton, Tzara, Voronca, Pană, care au fost şi poeţi , nu erau de primă mână în arta lor. Fundoianu, care nu era numai pro-avangardist, i-a întrecut cu mult. Gellu Naum, un mare creator de farse avangardiste, are poeme aproape ininteligibile şi nesugestive. Ba, unele au fost dedicate marii construcţii a socialismului. Ok, nu este vina lui. Avangardiştii erau de stânga, că nu degeaba la Cabaretul Voltaire se duceau şi Lenin şi Tzara. Fiecare cu drumul său. Lenin a făcut mai mult rău, nu se compară. Eu mă consider de stânga, adică nu suport sărăcia şi inegalitatea în şanse. Se spune că democraţia acordă şanse egale. Teoretic, da. Dar nimic de mâna omului nu este făcut cu dreptate. Revin la avangarda care are milioane de aderenţi şi astăzi. Noroc că nu sunt şi extremişti sau, poate, sunt. Unii sunt simpatici, alţii deloc. Am încercat să fac experienţe avangardiste, am simţit că nu sunt eu, a scrie despre ficaţi, rinichi, falusuri, organe femeieşti, viori cu fibre de om, etc. nu mi se pare a face artă. Cred că unii creatori de aşa zisă artă se droghează. Treaba lor, dar să-şi ţină producţiile unde vor, să nu facă scandal. Un scandal ieftin. Dacă nu recunoşti genialitatea unui postavangardist cu mustaţa pusă sub braţ şi organul lipit pe fund se supără. Ştiu că în această clipă vor fi unii să mă compare cu Sorin Toma care a scris un mizerabil atac împotriva lui Arghezi. Dragi poatavangardişti – Arghezi era şi este unul din marii poeţi, avangarda nu are nimic de a face cu Arghezi.
Ce părere aveţi de organul masculin care a dat titlul unei publicaţii din interbelic? Bogza, devenit apoi un scriitor normal, Paul Păun, care avea un nume predestinat pentru numele organului masculin, Paul, prin anagramare, nu mai sunt. Dar iubitorii de postavangardism se agită în continuare. Nu le pot nega dreptul de existenţă şi de manifestare. Recunosc că de multe ori producţiile avangardiste mă amuză, coloritul unor tablouri este excepţional, ideile lui Dali, Victor Brauner, ale altora sunt extraordinare, dar avangarda are un mare dezavantaj – personalitatea artistului care crede că îşi exhibă toate dorinţele, în fapt se atrofiază. După ce priveşti o sută de producţii avangardiste, după ce citeşti o sută de poeme de tip postavangardist ( mă joc cu „post”, pentru că avangarda a murit de mult, de fapt ea a împlinit aproape un secol) nu mai ştii ce ai simţit, nu mai ştii cine sunt autorii. Vrem să mergem spre arta anonimă, spre folclor? Folclorul nu este avangardă, dimpotrivă, e tradiţie. Dar nu apăr tradiţia cu orice preţ. Îmi place autorul neînregimentat, exact ce voiau avangardiştii la început. Dar la fel ca protestanţii lui Luther şi Calvin, ca bolşevicii lui Lenin, au devenit ei înşişi autorităţi de care nu te mai poţi atinge. Tot ce am scris aici pare exagerat, dar conţine un crez – îndemnul ca fiecare să scrie, să creeze cum simte, nu cum crede că place sau nu place cuiva care se crede un geniu. Geniile nu sunt ca ţigările. Ard şi se duc. Geniul este în fiecare, la unii el doarme, la alţii se mai trezeşte uneori. Punct.
BORIS MARIAN
Câtâ revoltă poate să încapă într-un trup? Multă. Zadarnică. Câtă poezie încape într-un text avangardo-postavangardist? Multă sau deloc. Uneori nici autorii nu ştiu. La început a fost scandalul, este titlul unei cărţi despre arta modernă. Aşa este. Şi Facerea Lumii a fost un scandal. Adam cu Eva au făcut şi ei scandal.
La început a fost arta antică, inclusiv poezia. Apoi, după multe secole, Renaşterea, perioadă neîntrecută nici azi de nici o producţie artistică. Este o părere persoanală. Romantismul a fost un semn de decădere în abisul eului, dar geniile nu s-au sfiit să dea ce au putut. Apoi, triumfător a apărut modernismul cu piscul său înnegurat – avangardismul. Ce este el, nimeni nu ştie. Curios este că teoreticienii Breton, Tzara, Voronca, Pană, care au fost şi poeţi , nu erau de primă mână în arta lor. Fundoianu, care nu era numai pro-avangardist, i-a întrecut cu mult. Gellu Naum, un mare creator de farse avangardiste, are poeme aproape ininteligibile şi nesugestive. Ba, unele au fost dedicate marii construcţii a socialismului. Ok, nu este vina lui. Avangardiştii erau de stânga, că nu degeaba la Cabaretul Voltaire se duceau şi Lenin şi Tzara. Fiecare cu drumul său. Lenin a făcut mai mult rău, nu se compară. Eu mă consider de stânga, adică nu suport sărăcia şi inegalitatea în şanse. Se spune că democraţia acordă şanse egale. Teoretic, da. Dar nimic de mâna omului nu este făcut cu dreptate. Revin la avangarda care are milioane de aderenţi şi astăzi. Noroc că nu sunt şi extremişti sau, poate, sunt. Unii sunt simpatici, alţii deloc. Am încercat să fac experienţe avangardiste, am simţit că nu sunt eu, a scrie despre ficaţi, rinichi, falusuri, organe femeieşti, viori cu fibre de om, etc. nu mi se pare a face artă. Cred că unii creatori de aşa zisă artă se droghează. Treaba lor, dar să-şi ţină producţiile unde vor, să nu facă scandal. Un scandal ieftin. Dacă nu recunoşti genialitatea unui postavangardist cu mustaţa pusă sub braţ şi organul lipit pe fund se supără. Ştiu că în această clipă vor fi unii să mă compare cu Sorin Toma care a scris un mizerabil atac împotriva lui Arghezi. Dragi poatavangardişti – Arghezi era şi este unul din marii poeţi, avangarda nu are nimic de a face cu Arghezi.
Ce părere aveţi de organul masculin care a dat titlul unei publicaţii din interbelic? Bogza, devenit apoi un scriitor normal, Paul Păun, care avea un nume predestinat pentru numele organului masculin, Paul, prin anagramare, nu mai sunt. Dar iubitorii de postavangardism se agită în continuare. Nu le pot nega dreptul de existenţă şi de manifestare. Recunosc că de multe ori producţiile avangardiste mă amuză, coloritul unor tablouri este excepţional, ideile lui Dali, Victor Brauner, ale altora sunt extraordinare, dar avangarda are un mare dezavantaj – personalitatea artistului care crede că îşi exhibă toate dorinţele, în fapt se atrofiază. După ce priveşti o sută de producţii avangardiste, după ce citeşti o sută de poeme de tip postavangardist ( mă joc cu „post”, pentru că avangarda a murit de mult, de fapt ea a împlinit aproape un secol) nu mai ştii ce ai simţit, nu mai ştii cine sunt autorii. Vrem să mergem spre arta anonimă, spre folclor? Folclorul nu este avangardă, dimpotrivă, e tradiţie. Dar nu apăr tradiţia cu orice preţ. Îmi place autorul neînregimentat, exact ce voiau avangardiştii la început. Dar la fel ca protestanţii lui Luther şi Calvin, ca bolşevicii lui Lenin, au devenit ei înşişi autorităţi de care nu te mai poţi atinge. Tot ce am scris aici pare exagerat, dar conţine un crez – îndemnul ca fiecare să scrie, să creeze cum simte, nu cum crede că place sau nu place cuiva care se crede un geniu. Geniile nu sunt ca ţigările. Ard şi se duc. Geniul este în fiecare, la unii el doarme, la alţii se mai trezeşte uneori. Punct.
BORIS MARIAN
Poruncile
Poruncile sau scrisoare unui tânăr
Am ajuns la vârsta patriarhilor, dacă am considera că vârsta acestora, în Biblie, ar trebui împărţită la patru, după fazele lunii. Mă întorc la Decalog, care prin porunca a patra ne îndeamnă să ne iubim sau cel puţin să ne respectăm părinţii. Ştiind că însuşi Dumnezeu este Părintele nostru, ar trebuie să ne avem ca fraţii. Adrian Păunescu, căruia nu i-am negat, nici nu aş fi avut cum, talentul, dar am pus în discuţie versatilitatea sa, ca politician, excesele şi superproducţia de versuri, a lăsat în nemurire două poeme dedicate bătrânilor, una devenind şlagăr. Jos pălăria. Mi-au venit şi mie lacrimile. La fel cum, ascultând un concert la ruşi ( am antenă specială), am ascultat un cântec, „ Dragii mei bătrâni, astăzi aş vrea să vă sărut pe toţi” , la fel de emoţionant. Sunt născut la 19 noiembrie 1941 ( nu vă grăbiţi să mă felicitaţi), în Caucazul de nord, cum apare şi în borismarian.blogspot.com/.Am vorbit limba rusă până la vârsta de cinci ani. Un amănunt, nu ne oprim aici.
De când există acest Decalog, cam de trei-patru mii de ani, care, se pare, nici nu a aparţinut la început nomazilor hebrei, hibru, cum se numeu cei veniţi de dincolo de Eufrat, acesta nu a fost respectat, deci ce spun eu aici este doar o floare cu care nu facem primăvară. Prietene mai tânăr, mă adresez eu, indiferent de studiile pe care le ai, le urmezi, mai mult, dacă nu ai studii, nu contează aici, respectă vârsta, este un îndemn milenar, pentru cel religios, este de la Dumnezeu. Noi nu putem fi judecătorii altora, înainte de a ne judeca pe noi. Una dintre marile păcate este să arunci cu piatra, iar într-un bătrân este şi mai mare păcatul. De când începe bătrâneţea? De la naştere. Dar, pe la patruzeci apar fire albe, pe la cincizeci, apar unele boli, pe la şaizeci apar ticurile, pe la şaptezeci slăbeşte memoria, pe la optzeci încep să dispară speranţele, pe la nouăzeci nu mai apare nimic, dacă moartea nu a trecut deja cu coasa ei ascuţită. Trăim puţin. Clipele sunt multe, anii sunt puţini. Ticăloşi există şi tineri şi bătrâni, departe de mine ideea de a face o discriminare pe vârste, nici inteligenţa nu este în procente diferite. Dar, de când postez pe Internet, de prin 2008, am dat peste unii tineri „furioşi”, nu că mi-ar fi ruşine că i-am întâlnit, dar sunt uluit. Se uită faptul că anticii nu erau mai proşti decât noi. Gradul de inteligenţă umană nu a crescut în ultimii cinci mii de ani, sunt convins de acest lucru. A crescut cantitatea de informaţii, unele inutile , altele , desigur necesare. Nici un filosof de azi, nici un poet de azi nu este mai talentat decât cel din antichitate. Atunci, cum poate să creadă un om cu zece, douăzeci , treizeci, patruzeci de ani mai tânăr decât mine că este automat mai inteligent? Nu neg faptul că am judecat şi eu greşit pe mulţi oameni mai în vârstă, când aveam 20-30 de ani. Nu este o justificare vârsta. Mi se dau lecţii de educaţie, de politică ( chestia cu comuniştii, securiştii a devenit un laitmotiv la fel de urât ca şi a fi mic burghez în anii 50). Nu apăr aici fosta Securitate, fostul PCR, am avut contacte, am fost şi membru, nu mă consider o fosilă „comunistă”, am avut mereu o părere proprie, dar am ţinut-o în buzunar, că nu-mi plac bătaia şi închisorile.
Încă o chestiune. Tinerii şi mai puţin tinerii care au trecut prin învăţământul liceal în anii 1980-2010 au, în mare parte, lacune imense în cultura generală, în istorie în special, ca să nu mai vorbesc de gramatica limbii române. Unii cunosc mai bine engleza, foarte frumos.
Am constatat că prin căderea unui regim total compromis, nu a venit nimic să înlocuiască propaganda idioată „comunistă”, nici religia nu are un rol atât de mare, cum s-ar crede. În numele credinţei în Dumnezeu se fac multe rele. Oamenii nu se purifică doar spunând o rugăciune. Cultul unor falşi eroi se lăţeşte. În schimb marii oameni de cultură, români sunt uitaţi cu totul. Oricare tânăr ştie de Legiune, de Antonescu, dar de Eminescu, Sadoveanu, Rebreanu, de „Mioriţa”, ehei, mai lasă-ne moşule, cu prostiile astea. Nu sunt moş, dar destui tineri aşa mă văd. Le urez să fie nişte moşi mai respectaţi. Nu vorbesc de cultura universală, de arte, muzică. Incultura devine o regulă de viaţă. Înţeleg că puterea şi nevoia banului este presantă. Ar fi o justificare, dar tot la îngustimea judecăţii duce. Întotdeauna un prost are o părere mult diferită despre el, decât ce este el în realitate. Un om deştept are îndieli, oare nu am spus o prostie? Nu, omul îngust la minte este foarte sigur pe el. Acesta este simptomul, la care se adaugă paranoia omului cu bani, cu putere.
„Ce este lumea? Un poem în veci de unde străluceşti, Divinitate, vinul înţelepciunii îl petreci spre noi prin glasul dragostei chemate” ( Hugo von Hofmannsthal, în traducerea frumoasă a lui Miron Kiropol). „Fiinţa ta nevârstnică, în mine aş fi sorbit-o” ( acelaşi autor, tradus de N. Argintescu –Amza).”Sufletu-i dor izgonit din grădină” ( Else Lasker – Schueler), „Păzeşte-te de cinisme, în special de al tău” ( Danilo Kish).
BORIS MARIAN
Am ajuns la vârsta patriarhilor, dacă am considera că vârsta acestora, în Biblie, ar trebui împărţită la patru, după fazele lunii. Mă întorc la Decalog, care prin porunca a patra ne îndeamnă să ne iubim sau cel puţin să ne respectăm părinţii. Ştiind că însuşi Dumnezeu este Părintele nostru, ar trebuie să ne avem ca fraţii. Adrian Păunescu, căruia nu i-am negat, nici nu aş fi avut cum, talentul, dar am pus în discuţie versatilitatea sa, ca politician, excesele şi superproducţia de versuri, a lăsat în nemurire două poeme dedicate bătrânilor, una devenind şlagăr. Jos pălăria. Mi-au venit şi mie lacrimile. La fel cum, ascultând un concert la ruşi ( am antenă specială), am ascultat un cântec, „ Dragii mei bătrâni, astăzi aş vrea să vă sărut pe toţi” , la fel de emoţionant. Sunt născut la 19 noiembrie 1941 ( nu vă grăbiţi să mă felicitaţi), în Caucazul de nord, cum apare şi în borismarian.blogspot.com/.Am vorbit limba rusă până la vârsta de cinci ani. Un amănunt, nu ne oprim aici.
De când există acest Decalog, cam de trei-patru mii de ani, care, se pare, nici nu a aparţinut la început nomazilor hebrei, hibru, cum se numeu cei veniţi de dincolo de Eufrat, acesta nu a fost respectat, deci ce spun eu aici este doar o floare cu care nu facem primăvară. Prietene mai tânăr, mă adresez eu, indiferent de studiile pe care le ai, le urmezi, mai mult, dacă nu ai studii, nu contează aici, respectă vârsta, este un îndemn milenar, pentru cel religios, este de la Dumnezeu. Noi nu putem fi judecătorii altora, înainte de a ne judeca pe noi. Una dintre marile păcate este să arunci cu piatra, iar într-un bătrân este şi mai mare păcatul. De când începe bătrâneţea? De la naştere. Dar, pe la patruzeci apar fire albe, pe la cincizeci, apar unele boli, pe la şaizeci apar ticurile, pe la şaptezeci slăbeşte memoria, pe la optzeci încep să dispară speranţele, pe la nouăzeci nu mai apare nimic, dacă moartea nu a trecut deja cu coasa ei ascuţită. Trăim puţin. Clipele sunt multe, anii sunt puţini. Ticăloşi există şi tineri şi bătrâni, departe de mine ideea de a face o discriminare pe vârste, nici inteligenţa nu este în procente diferite. Dar, de când postez pe Internet, de prin 2008, am dat peste unii tineri „furioşi”, nu că mi-ar fi ruşine că i-am întâlnit, dar sunt uluit. Se uită faptul că anticii nu erau mai proşti decât noi. Gradul de inteligenţă umană nu a crescut în ultimii cinci mii de ani, sunt convins de acest lucru. A crescut cantitatea de informaţii, unele inutile , altele , desigur necesare. Nici un filosof de azi, nici un poet de azi nu este mai talentat decât cel din antichitate. Atunci, cum poate să creadă un om cu zece, douăzeci , treizeci, patruzeci de ani mai tânăr decât mine că este automat mai inteligent? Nu neg faptul că am judecat şi eu greşit pe mulţi oameni mai în vârstă, când aveam 20-30 de ani. Nu este o justificare vârsta. Mi se dau lecţii de educaţie, de politică ( chestia cu comuniştii, securiştii a devenit un laitmotiv la fel de urât ca şi a fi mic burghez în anii 50). Nu apăr aici fosta Securitate, fostul PCR, am avut contacte, am fost şi membru, nu mă consider o fosilă „comunistă”, am avut mereu o părere proprie, dar am ţinut-o în buzunar, că nu-mi plac bătaia şi închisorile.
Încă o chestiune. Tinerii şi mai puţin tinerii care au trecut prin învăţământul liceal în anii 1980-2010 au, în mare parte, lacune imense în cultura generală, în istorie în special, ca să nu mai vorbesc de gramatica limbii române. Unii cunosc mai bine engleza, foarte frumos.
Am constatat că prin căderea unui regim total compromis, nu a venit nimic să înlocuiască propaganda idioată „comunistă”, nici religia nu are un rol atât de mare, cum s-ar crede. În numele credinţei în Dumnezeu se fac multe rele. Oamenii nu se purifică doar spunând o rugăciune. Cultul unor falşi eroi se lăţeşte. În schimb marii oameni de cultură, români sunt uitaţi cu totul. Oricare tânăr ştie de Legiune, de Antonescu, dar de Eminescu, Sadoveanu, Rebreanu, de „Mioriţa”, ehei, mai lasă-ne moşule, cu prostiile astea. Nu sunt moş, dar destui tineri aşa mă văd. Le urez să fie nişte moşi mai respectaţi. Nu vorbesc de cultura universală, de arte, muzică. Incultura devine o regulă de viaţă. Înţeleg că puterea şi nevoia banului este presantă. Ar fi o justificare, dar tot la îngustimea judecăţii duce. Întotdeauna un prost are o părere mult diferită despre el, decât ce este el în realitate. Un om deştept are îndieli, oare nu am spus o prostie? Nu, omul îngust la minte este foarte sigur pe el. Acesta este simptomul, la care se adaugă paranoia omului cu bani, cu putere.
„Ce este lumea? Un poem în veci de unde străluceşti, Divinitate, vinul înţelepciunii îl petreci spre noi prin glasul dragostei chemate” ( Hugo von Hofmannsthal, în traducerea frumoasă a lui Miron Kiropol). „Fiinţa ta nevârstnică, în mine aş fi sorbit-o” ( acelaşi autor, tradus de N. Argintescu –Amza).”Sufletu-i dor izgonit din grădină” ( Else Lasker – Schueler), „Păzeşte-te de cinisme, în special de al tău” ( Danilo Kish).
BORIS MARIAN
Abonați-vă la:
Postări (Atom)