Cred și nu cred  în anticomunism

 

Un site pe care nu-l stimez, dar care mai are și condeie bune, unde am încercat să mă exprim, fără succes, mi-a inspirat acest articol - mărturie . Ca orice site fanatic anticomunist,  șefii lui nu acceptă opinii decât pe măsura slabei lor înțelegeri. Nu-i numesc, pentru că nu sunt singurii.  Nu sunt nici un avocat al comunismului prăbușit în 1989.

Să fac puțină istorie personală. Am încetat să cred  în comunism în jurul anilor 80. Sunt născut în 1941, în Caucaz, acolo s-au refugiat și s-au ascuns părinții mei, fără aprobarea Cominternului, de ocupanții  germani năvăliți în 22 iunie 1941 în URSS. Bunicii mei din partea mamei, cernăuțeni, au fost împușcați pe malul Bugului, în 1942. Eu nu sunt holocaustolog. Nu particip la dispute legate de aritmetica Holocaustului. Voi spune doar, că  indiferent cine a fost Stalin, ce a fost URSS,  salvarea a șase milioane din cele 12   milioane de evrei europeni, a venit în principal de la victoria URSS, aliată cu SUA și Anglia împotriva lui Hitler.

În anii 1936-1939, tatăl meu  a fost , alături de 800 de voluntari din România, participant la războiul  din Spania, împotriva lui Franco. Acest război a fost pierdut din vina Franței și a URSS ( în speță, Stalin) . Dar aceasta este o altă temă.  

În 1945, tatălui meu i s-a refuzat reprimirea în Partid, din motive absolut absurde , deși cunoștea mulți dintre noii lideri ai PCR. A suferit enorm, era un naiv, s-a rugat în mii de scrisori, până în 1954, să fie reprimit. A fost, dar sănătatea i-a fost zdruncinată ( și de  cele două războaie), a murit în 1960, fără a dori să ocupe un post important,  fără a fi nomenclaturist. Tovarășii m-au convins să accept incinerarea, că așa e la comuniști, ceea ce era o minciună. I-am scos , în 1990 urna de la „colțul roșu” al Crematoriului Cenușa. Îmi era urât acel loc. Dar tatăl meu, care cunoștea câte ceva din luptele interne din mișcarea comunistă, mi-a spus – comunismul e bun, evreii ar trebui să-l susțină. A greșit .  Iartă-mă , tată, nu am crezut niciodată că evreii trebuie să susțină un regim care se baza pe ura permanentă față de dușmanii de toate etniile. Procesul halatelor albe, al medicilor de la Kremlin, din care 90% erau evrei, aiureala cu Birobidjanul, pogromismul  din vremea țarilor, antisemitismul „popular” nu promiteau nimic bun. În  1956, Hrușciov a  dat, în sfânta lui ipocrizie, o lovitură fatală stalinismului ca teorie și practică, dar nu s-a dezis de sistem. În 1964 și-a început  cariera marele demascator al Gulagului, Alexandr Soljenițân. În 1980, am citit romanul lui Marin Preda „ Cel mai iubit dintre pământeni”. M-am întrebat adesea, ce ar fi spus tatăl meu? Mulți evrei, comuniști dezamăgiți sincer, nu din interese materiale, au părăsit țările socialiste, inclusiv din România. Ceea ce mă miră peste poate este anticomunismul înverșunat al  fiilor , fiicelor celor care erau în familii de nomenclaturiști,  unii mai nemulțumiți, alții , buni profitori. Nu mă refer la evrei în mod special, ipocriți au fost de toate etniile, așa cum au fost și comuniști foști legionari, așa cum  în partidul nazist au intrat foști comuniști, în 1933-1934.  În ce mă privește, am studiat chimia la Moscova, în anii 1961-1965, mi-a plăcut traiul de student cu 70 ruble lunar, mergeam la filme, teatre. Intrarea în producție, la București, în 1965, m-a readus cu picioarele pe pământ.  Ședințe, urlete, frica de secretarul de partid, de președintele de sindicat, de secretarul de UTC,  mitingurile tâmpești pentru NC, pentru pace, pentru oaspeții de peste hotare…. În 1983 eram propus să fiu dat afară din PCR, am scăpat cu un avertisment sever, pt. că am citit o carte în timpul unui miting pentru pace, nu am strigat că NU VREM BOMBE NUCLEARE.  Unii credeau, probabil, că eu le vreau. În anii 1978-1983 am  condus ca director tehnic o uzină, în provincie. Directorul fusese secretar de partid la alt combinat, era un analfabet sub aspect tehnic, deși avea diplomă,  lingău și intrigant de prima mână, secretarul cu probleme economice era un pitic ( 123 de cm. cred că avea), venea de la județeană să ne sperie și să ne dea îndrumări, ofițerul Secu, aluneca  zilnic, din birou în birou și se interesa de sănătatea mea, a altora.  Munca, totuși, mi-a plăcut, simțeam că fac ceva, nu pentru socialism, pentru o uzină care putea hrăni  un număr de oameni  amărâți. Începuseră lipsurile, ouă, lapte, carne,  pâine, iarna frig. Revenirea la București, în 1983 mi-a adus aceleași „bucurii”. Visatul rai se prăbușea.  Ce ar fi  spus tatăl meu? I-am văzut de aproape, i-am auzit pe N. Ceaușescu, Dincă, Bobu, Winter ș.a. Nu erau oameni ce inspirau încredere. Vorbeau ca niște stăpâni. Nici prea inteligenți. ”Inteligență nativă”? Povești.

În 25 decembrie 1989 NC a fost împușcat  ca un infractor. Nu am regretat, m-a mirat  calmul sau „tăria ” sa. Nu cred că Elena ar fi fost de vină pentru dezastrul în care ne aflam. Dar …

Din peste trei milioane de membri PCR nu mai găsești un fost comunist. A apărut o clasă de 10.000 ( aprox.)  de capitaliști născuți peste noapte. Industria românească, fără a avea performanțe  la nivel occidental, , funcționa. Agricultura  stătea prost, acum nu mai este decât un ciot de agricultură. OLTCHIMUL, una din puținele supraviețuitoare ale jafului național este  disputat de un pișpirică precum DD. În timp ce semidoctul NC era plimbat cu careta de regina Angliei, acum liderii europeni râd de liderii de la București. Rusia, care a fost mereu o mare putere,  care a adus mari necazuri României este desconsiderată, deși are mari resurse. Nu s-a luat exemplul Chinei, care a păstrat parțial avuția națională, a practicat politica pașilor mărunți și a ajuns o mare putere. Tinerii de azi nu au perspective, locuri de muncă, educație, posibilități de a-și face un cămin.  România, încotro?  Iar spre dictatură, de dreapta, de stânga? Doamne ferește. Viitorul este dependent de factorul demografic. Treptat se va ajunge la concluzia necesității unei coordonări  a dezvoltării economice și sociale pe plan global. Nu asta dorea și Marx?

Cât timp vom da vina pe comuniști, pe evreii care au adus comunismul ( ei, dar creștinismul nu l-au adus evreii? ) ? Stalin a fost un fascist-comunist, dacă se poate spune așa, la fel și clonele sale din țările socialiste. Ne trebuie un fascism, un stalinism? Nu, nu pot fi un nostalgic. Nu sunt nici viitorolog. Dar m-am cam săturat de veșnicele demascări, de anticomunismul de operetă. Știu, au fost oameni care au murit în închisori, la Canal, mulți. Generația mea a fost o generație mințită. Dar generația de azi nu este mințită de politicieni?  Se vorbește de corupție ca  de un fenomen natural.  În Cișmigiu vin ciori în fiecare seară și mânjesc parcul, nimeni nu a găsit o soluție să scape de urâtele  zburătoare. Așa este și cu corupția. Ce să-i faci, și în capitalism este corupție. De ce?  Că doar capitalismul este bun, stimulează valorile. Poate, așa o fi,  Occidentul este mult înaintea restului lumii, mai sunt Japonia, China, Coreea de Sud. Este frumos să-ți iubești patria, dar ce faci pentru ea?  Așa au întrebat Kennedy și Ben Gurion.  Nu erau comuniști. Ce facem, fraților?

BORIS MARIAN

Sunetul 2

Cum poate frumuseţea să sporească,
Când e perfectă? Iartă-mi întrebarea.
Lumina cum pătrunde? O fereastră
E tot ce-i trebuie: Dar numai până seara.
Apoi se face întuneric, vin strigoii,
În febra nopţii frumuseţea nu se vede,
În întuneric mor şi laşii, mor eroii,
Numai poetul a rămas, el crede
Că totul neschimbat rămâne,
Iar ceasul bate, bate, Doamne, câine.

Sunetul 2

Eu nu mă tem de bătrâneţe
De mine însumi nu mă tem
Şi morţii chiar îi dau bineţe
Ştiind că pot mereu s-o chem
Dar chipul tău, iubito, singur
Rămâne neatins de timp
De arşiţele mari, de friguri
In visul meu diamantin
În el te voi păstra o viaţă
Şi poate dincolo de ea
În spaţiul luminos, de gheaţă
Ce înconjoară orice stea

Sunetul 3

Învingătoare iarna acoperă poteci,
Dispar şi amintiri din ruginite teci,
O tinereţe mândră se duce-ncovoiat
Cuvintele-s puţine, departe un lătrat
De javră obosită, revendicând un os
Ne aminteşte, suntem la Dunărea de Jos,
Iar zilele de joacă, de jocuri de noroc
Cu filele căzură, ca părul dintr-un coc
Şi unde-s succesorii bogatelor poveşti?
Mai bate orologiul sub ape. Tu descreşti.

Sunetul 4

-- CelebrulCilibi Moise

Trubadur, autor de aforisme, veșnic călător, un „Anton Pannal evreilor”, Cilibi Moise  s-a  aflat în atenția contemporanilor din secolulXIX, i s-au dedicat studii, la care se adaugă volumul  apărut recent la Editura Hasefer,  sub titlul „ Cilibi Moise , un filozofpopular”, semnat de Țicu Goldstein. Redactorul cărții este George Gîlea, iarCuvântul Înainte aparține profesorului Carol Iancu, cunoscut  istoric, șef de catedră la Universitatea Montpellier III ( Franța).  „ Moise , evreul” , cum era știut, s-anăscut  în 1812, la Focșani, sub numelede Froim Moise Schwarz și a murit la vârsta de 58 de ani, în 1870, laBucurești. Cilibi, în turcește înseamnă „înțelept”. Este considerat primulscriitor evreu de limbă română. În septembrie 2001, la sesiunea științificădedicată iudaismului, din Montpellier, Țicu Goldstein a prezentat lucrarea defață, fiind remarcat de forurile științifice din Franța. Despre Cilibi Moise ascris cu entuziasm G. Călinescu în Istoria sa. Cel care a popularizatmoștenirea  „filozofului popular” a fostMoses Schwarzfeld ( 1857-1943), care a publicat propriul studiu și antologiaaforismelor în trei ediții – în 1881, 1901 și 1936. Caragiale a remarcat primaediție. Contribuția lui Țicu Goldstein constă în descoperirea la BibliotecaAcademiei a uneia  din cărțilenecunoscute ale lui Cilibi , publicată în 1864. De-a lungul timpului, Hașdeu,dr. Alexandru Șafran, Zigu Ornea , ș.a. au exprimat opinii despre Cilibi Moise,considerând că el este fie un reprezentant tipic al evreimii din vremea sa, fieun autor de interes general, în mediul românesc.
Cilibi Moise și-a publicat prima carte de mic format, în anul1858, dictând direct zețarului. A editat și în anii următori alte cărticelecare s-a difuzat rapid. Moses Gaster era unul dintre achizitorii pasionați. Lafel și Moses Schwarzfeld. Studiul lui Țicu Goldstein este împărțit pe capitole,sunt reproduse diverse ecouri, se face analiza societății  românești, a nivelului de receptare culturală. Este un studiu bine documentat. Înanexă se reproduc pagini din epocă. Din păcate partea cea mai atractivă,„pildele” lui Cilibi Moise  este preasumară, dar ele sunt cunoscute din alte cărți editate anterior. Reproducemcâteva – „ Lucrul cel mai greu este  sădai socoteală prostului”, „ Viața e lungă, dacă e plină”, „Două feluri deindivizi  sunt fuduli pe această lume –un slujbaș mic și un prost mare”, „Decât cu un mojic în lojă, mai bine cu unfuilozof la arest”, ș.a.
Felicităm autorul, pe colegul Țicu Goldstein pentrucontribuția sa la cunoașterea  mereunecesară a personalității unuia dintre cei mai originali autori de limbă română– Cilibi Moise.
Boris MARIAN

Boris

Sub frunte

Sub frunte am un continent de vise,

Spumoase valuri bat neîntrerupt,

Pictez tablouri în culori închise,

Sub frunte, azi, iar mâine dedesubt.

Cu inima  o ducem greu, se pare,

Cu creierul  noi ne luptăm   absurd,

Un chip se întrevede, nu e oare

Adevăratul nostru chip de kurd?

Loviți de neadevăr și ură,

Dar mângâiați de dragoste , eu cred

Că viața asta n-are numai zgură,

Și nu oricare om e patruped.

Pe piept purtăm diverse decorații,

Noi fără laude nu putem trăi,

Urechile și inima în spații

Ascultă-ndemnul – fii, orice ar fi.

Un ochi ne urmărește, Domnul este,

Cu El vom trece dincolo de creste.

BORIS MARIAN

Fenomenul Kapitza

 

Am mai scris despre poetul Constantin Kapitza, care și-a ales  drept pseudonim numele unui fizician de renume. Nu despre nume voi vorbi, ci despre  faptul că există în România poeți de valoare pe care critica  „de nivel înalt” îi neglijează din lene sau indolență. Ba îi mai și  ironizează amuzându-se de propria lor „finețe”. Această atitudine se remarcă după 1989 când spunem că am scăpat de activiști inculți. Autor a zece volume de poezie, cu versuri incluse în diverse antologii, Kapitza scrie  cu o vigoare în crescendo, de la volum la volum. Este un înțelept care nu se joacă „de-a arta”, are ceva de spus, este înțelept, ironic, autoironic, tandru li stăpânește metafora, având o personalitate proprie, fără influențe vizibile. „Viața meșterilor este o înșiruire de șanse”, citează autorul volumului recent, „ Meșterul visului de apă”, din George Astaloș, poet prestigios, trăitor la Paris. ”Întâmpină-te, singur amintește-ți norul”, ne atenționează, „și lasă-ți viața în propria cadență”. Cu o experiență de viață traumatizată uneori de fragilitatea fizică a corpului, poetul învinge prin vers, supraviețuiește prin vers,  singurătatea fiind o condiție  în actul creației artistice, chiar dacă omul este înconjurat de dragostea celor apropiați. El  nu mai vrea să rătăcească printre oameni, nu vrea să imagineze viața de apoi,  trăiește intens clipa, recunoaște – „oscilez între picături de sânge și noapte”, tremură în „secundele flămânde”, urcă pe „valul mareei, balansat”, dar își „întâlnește propriul drum”, deși „uitarea crește”, „și-a schimbat lanțurile”, și-a ascuns „lacrimile sub rouă”, „a ucis atenția stelelor”. „ Meșterul viselor de apă nu va fi un gropar” ( splendidă metaforă), dar „la mersul grăbit, viața e neluminată ( înțelept spus),„binele și răul se comprimau/ se făceau pastile de înghițit la ore fixe”( filozofie poetică). Un poem este dedicat cu delicatețe regretatului Mircea Micu (”Trandafirii albi”). Uneori este exuberant, amkintind de Florin Mugur  – „ Să fii  viu și să te recunoști  și să te recunoști în nicăieri”. Își retrăiește viața, spiritul său este tânăr, el  ascultă poveștile altora și ale sale, „ le ascultam tinerețea vibrând”, deși „mușcase din moartea înconjurătoare”, ne spune că  „primăvara  este înțelegătoare”. Un poem remarcabil este ” Doar sufletul”, reproducem aici un vers – „ zbura amintirea  albastră a copilăriei/ printre adulți”. De asemenea „ Ochi de vânător”, un poem paralel  cu „Mistrețul  cu colți de argint” al lui Șt. Augustin Doinaș. Putem cita numeroase versuri memorabile, ne vom opri la final – „ Cântecul pescărușului strânge /toate visele păsărilor/ce nu ajung niciodată/la mări și oceane”. Sunt de acord cu afirmația lui Emil Lungeanu,   reprodusă pe coperta a patra, Kapitza aduce „o contribuție personală, semnificativă” la poezia română contemporană.

BORIS MARIAN

Exorcismul

 

Toți știm ce este exorcismul, dar am să repet – o practică magică/ mistică de a scoate diavolul din trupul unui semen sau auto-exorcism , din trupul propriu. Regretele, reproșurile, tot ce ține de  păcate mai vechi și mai noi se „rezolvă” prin exorcism – flagelare, autoflagelare, tortură fizică și psihică, etc.

După 24 de ani, cât a domnit megalomanul Ceaușescu, la care se adaugă  alți 20 de dictatură colectivă și apoi unipersonală, dejistă, populația României, iar aici includ absolut întreaga populație, indiferent de etnie, a suportat într-o tăcere aproape totală jugul umilinței pe care unii l-au adoptat cu entuziasm, alții cu resemnare. După 1989, societatea românească s-a împărțit în – foști comuniști deveniți anticomuniști, adică oportuniști, foști securiști sau securiști reactivați, unii îmbogățiți, foști anticomuniști care s-au simțit marginalizați și dezamăgiți, nostalgici ceaușiști, nostalgici legionari, ș.a. Iliescu s-a folosit cu îndemânare  de această dezbinare nefericită, a adus și jertfe, începând cu 22 decembrie 1989, apoi, mineriadele, care nu trebuie uitate, a urmat un Emil fără vlagă, o marionetă nu se știe a cui, apoi a venit Năstase cu micile/mari furtișaguri, ca prim-ministru și realmente câștigător  al alegerilor prezidențiale, fiind  „păcălit” de  jucătorul Băsescu, apoi mult contestatul Băsescu, care a devenit acum ținta celor mai fanteziste acuze, singurul președinte cu oarecare dorință de a opri corupția, însă total inconsecvent și vorbăreț  peste poate. Norocul său este încă  sprijinul din Vest, care nu dorește un haos favorabil infiltrării Rusiei, ca și incompetența „tinerilor” V. Ponta și Crin A.

Niciodată nu a fost mai crâncenă lupta pentru scaunul prezidențial, parlamentar, cum este acum. Principala acuză nu este corupția, deși corupția este cauza tuturor relelor, ci  apartenența la comunism, la Securitate, când , de fapt PCR a numărat peste 3 milioane și jumătate de membri, numărul activiștilor de partid și securiștilor fiind în 1989 greu de apreciat, dar nu greșesc dacă vorbesc de peste 100.000., cred că mai mult.

Ceea ce se uită este că FĂRĂ  TRĂDAREA SECURITĂȚII,  Ceaușescu ar fi murit liniștit în scaun și nu se știe ce mai urma. Puteau ieși un milion de oameni, fără Securitate nu ieșea nimic, în afară de arestări masive după calmarea spiritelor. Desigur, situația externă nu era favorabilă lui Ceaușescu, dar  povestea se lungea. Acum vin și mă explic – ne este rușine să recunoaștem că în afară de câțiva dizidenți, unii fugiți în Vest, noi am acceptat dictatura comunistă, ca și alte popoare din „lagărul socialist”. Ar trebui să se  șteargă la gură de rahatul pe  care îl mănâncă băieții și fetele de la Antena 3 și mulți vocaliști de pe stradă. Să încerce o exorcizare. Toți trebuie să trecem prin exorcizare. Atunci vom începe să întrăm într-o atmosferă respirabilă.

BORIS MARIAN