|
Farmecul discret
al burgheziei
Tatăl meu s-a născut într-o familie cu o stare materială
bună, aveau bonă, mergeau la băi. Bunicul
a murit în aceeași lună cu tovarășul Stalin, pe care îl detesta. Îi
luase tot. Era un om firav ca fizic, dar înțelept. Când a murit nu mi-a venit
să cred. Îl cunoșteam puțin, locuia la Rădăuți, dar l-am iubit pentru că mă lua
pe genunchi și vorbea cu mine despre orice chestiune. Era religios, practicant
fervent. Bunicul din partea mamei , un
zdrahon, negustor cam prăpădit, a fost împușcat în 1942. Istorie. Tata a studiat la Viena și la Rouen, chimia, s-a
atașat de comuniști, a luptat în Spania ca apărător al Republicii, a trăit puțin,
s-a stins la vârsta de 50 de ani. Era un comunist moderat, dar principial. De
la el am preluat credința în binele
omenirii, o noțiune nebuloasă, nerealizată. Ce m-a îndepărtat de idealuri a fost
propaganda amețitoare și ilogică,
lichelismul aserviților regimului, de
aceea m-am făcut inginer și m-am apucat de scris versuri. A fost și este o salvare. În 1989, deși nu
credeam în fragilitatea sistemului, m-am bucurat că a căzut. Nu știam că dintr-un cadavru pot ieși atâția viermi. Am
început treptat să realizez că economia
de piață este o economie bazată pe furt și corupție. Desigur sunt și oameni
care muncesc cinstit, dar cum poți fi cinstit până la capăt într-un nou sistem,
moralmente la fel de depravat ca și cel dinainte, mai cinic. Dacă trăiau Robespierre sau Hebert, multe capete
cădeau. Burghezia nouă și-a arătat fundul care seamănă cu fața. Îi înțeleg pe
avangardiști, deși nu practic avangardismul, este prea permisiv pentru
cabotini. Timpul va readuce pe tapet conflicte majore. Omul nu este un animal
dresat. Polarizarea socială este contrară naturii umane, omul nu este nici
bestie, nici lup.
Mă gândesc la Madame
Bovary. O sete nebună pentru mărire, înnobilare. Anna Karenina este cu totul
altceva. A fost o jertfă a iubirii și a luptei împotriva convențiilor. O luptă
inegală. Burghezia iubește convențiile, familia perfectă, discreția perversă,
ea este mereu mulțumită cu ce are și va mai obține. Nu fac parte din sărăcime,
nu mă simt proletar, dar ceva este rău , fundamental rău în sistemul capitalist. Cică evoluează, se
umanizează. Nici vorbă, crimele se țin lanț. Masacre în toată lumea, bombardarea
Belgradului, intervențiile în Afganistan, Irak, presiunile economice sunt niște
porcării. Scuze pentru limbaj, porcul nu
este de vină. Este și el o jertfă. Terorismul nu are nicio scuză, dar s-a
născut din cauza pauperizării unei
treimi din populația globului, dacă nu mai mult. Oamenii se pervertesc, umilii
devin călăi, călăii devin profeți. Un
artist nu poate fi burghez, el este un răzvrătit, Goethe a fost singurul artist
cu spirit de curtean , un hibrid de
nobil-burghez. Villon, Rimbaud, Baudelaire, Maiakovski cel tânăr, Esenin, Silvia Plath ș.a. nu puteau să nu se răzvrătească. Unii nu-i
înțeleg. „Stați liniștiți, așezați-vă la
locurile voastre”, au fost ultimele cuvinte spuse în public de handicapatul
Ceașcă. Știa ce spune. Nemulțumiții, agitații nu plac niciunui regim totalitar.
Iar democrația nu este niciodată cinstită.
Este mereu subminată de mafioți.
Farmecul discret al burgheziei este , de fapt, o duhoare. Cine va curăța
grajdurile lui Augias?
BORIS MARIAN
Cruzime
Mai bine să fii
dalmațian, decât cruelă. Omul nu are nevoie de cap. În timpul vieții
sufletul stă în cap. El tulbură dreapta judecată, luciditatea. Există capete
fără suflet? Poate. Inima este doar un mușchiuleț. S-a creat un mit în jurul
inimii. Toate ființele vii au inimă, la ora de zoologie, la școală, am văzut o
broscuță tăiată pe mijloc, îi bătea inima. Asta spune tot.
Acum despre poezie. Autorul trebuie să fie el însuși, să nu se gândească la
cititor. Calofilia, excesul de metafore, de
sentimente comune strică. Suntem
niște păcătoși, nu suntem sfinți, nici îngeri. Exemplu – Beethoven, Whitman,
Esenin, ș.a. Puterea lor stă în sinceritate. Artistul este credibil și atrage
prin directețea cu care se exprimă, desigur , fără a părăsi arta.Asta depinde
de talent. Mai departe. În viață există sentimentele de prietenie și dragoste.
Ele nu se amestecă, dar nici nu se separă. Iubirea este impură , implică
atracția sexuală, orgoliul celui iubit, gelozia, trădarea, etc. Prietenia, rară
în esență, este mai pură. Înseamnă chiar jertfă. Aici se apropie de dragoste. Dar
eu nu am avut un prieten adevărat, poate că este și firea mea devină. Am
pretenția să găsesc pe cineva care să gândească la fel ca mine, în ce privește
prietenia. Castor și Pollux. Oreste și Pillade. Nu există. Orice relație ruptă
produce răni. Durerea poate fi acută, latentă, de durată. Ochii mei devin
violeți, scriu cu cerneală simpatică, dacă mă doare ceva. Majoritatea oamenilor
monologhează. Și eu. Dar am firea amerindianului, fierbinte, iar din romane, îi admir pe Julien
Sorel, Fabrice, adolescentul din „Vă place Brahms?”, ș.a. Femeile pot fi dure,
de necucerit, trufașe, viclene, dar pot
fi și zeițe, mame, amante extraordinare. Sunt mai complexe decât noi, bărbații, care
suntem uneori niște animale. Iubirea are fragilitatea firului de păianjen. Prietenia
este ca un odgon. Cunosc mai bine iubirea, ea îți dă libertate și robie, are
savoare. Femeile iubesc stabilitatea. Sunt burgheze. Se cred nobile, pot fi și
nobile, dar simțul datoriei este mai puternic. Se tem de aventură. Au motive.
Cel mai crud la o femeie este râsul. Râsul îi ucide pe cei slabi. Eu repet după
Nietzsche – ce nu mă ucide, mă face mai puternic.
Cruzimea este de gheață, gheața se topește, nu rămâne nimic.
Adevărul este din diamant. Cred că arta ar trebui să slujească adevărul, iar
frumosul să-i fie subordonat. Ghiocelul crește din pământ. Ghiocelul artificial
nu valorează nimic.
BORIS MARIAN
Aiureli
de print
Nu se poate vorbi. Lucrurile stau diferit. Cu capul în jos.
Ne răspândim gândurile, ca pe viruși. Nu a existat niciodată un singur gând.
Totul pare mai complex B. Chestie de măsură.
Ta-ta-ta, până la DADA. Incontestabil
este că s-a ucis. Orice se explică, numai iubirea mea pentru tine, nu.
Sunt oameni care vor răspunsuri exacte. Ei bine, nu se poate. De aceea este un
Dumnezeu. Mai este și premoniția și muniția, municipalitatea, muncile lui
Hercule, neplătite. O picătură în ocean, o fi cianură? Scriitorul știe, nu
spune. În plin deșert, în drumul spre Canaan, oamenii păreau uniți. Căutări, destine, destinde ,
dragă, arcul, doare. Tangențe, tangaje,
Tanathos. Azorel moare, dar nu se predă. Nu manipula frazele, peștele oricum
vine la musca artificială. Permiteți-mi
să corectez câteva neadevăruri. Doar o clipă. De fapt , nu știu ce să răspund.
Să spună clownul, el este Cel Mare.
Țineam cartea lipită de piept, degetele în buzunar. Mă fur singur. Adam devine
un personaj după ce plonjează pe Pământ.
Natura este desăvârșită, tu ești strâmb. Fii binecuvântat din înalturi și de pe pământ.
Amin. Supravegheați scena cu ochi bănuitori, mai știi? Să revenim, să ne
revenim, reverență, maestre Gaga. Rătăciții
nu au nevoie de călăuză, rătăcirea este un dar. Cine nu știe, să încerce.
Acestea sunt cuvintele unui bărbat. Binele este de partea ininteligibilului.
Înțelepciunea, cumințenia, dreptatea, sfințenia se aseamănă, de aceea fugim de
ele. Integrismul etic este numai o iluzie pioasă. Vă sărut, doamnă, frumos și
pe față și pe dos, mă scuzați că sunt vulgar, dar mă trag din vechi barbari ce
străbăteau stepele călare pe iepele albe precum laptele. Din copaci cad
coaptele capete de regi și prinți, ispitit sunt de dorinți ca Sfântul Antonie
din cea Macedonie. Simetrie – mister, act sexual. Sensurile trec, întrebările
petrec la banchet, perechi, perechi.
Nu există erori pure. Pygmalion a creat o femeie, a uitat să
o îmbrace, să-i dea educație. În toată lumea există statui, statui de femei
goale. Ce-i cu obsesia asta? La ce
folosește, întreabă cerșetorul.
Intensitatea pasională a contemplării. În Univers, omul constituie rezerva de
libertate. Dar această libertate îl poate și distruge. Spre deosebire de orice
altă ființă, de orice alt obiect, omul are de ales. Nimeni nu alege în locul său.
Riscul este al nostru. Dumnezeu privește, el nu este nici educatorul, nici
temnicerul nostru. Faust a ales, nimeni
nu l-a obligat. A ales dragostea, bogăția, a pierdut totul. O noapte-ntreagă
soarele mi-a râs în vis. Asta nu este o alegere. Mai înțelegi ceva?
BORIS MARIAN
Abonați-vă la:
Postări (Atom)