Omul care râde

Omul care râde

 

Îl iubesc pe Victor Hugo. Mulți îl iubesc. Cândva  i-am citit poemele cu dicționarul.„Mizerabilii” a fost romanul  primelor lecturi mai serioase. Dar nu voi uita povestirea „Omul care râde”, un personaj care s-a născut cu un defect facial, a fost folosit  drept clovn. În             „Notre Dame” personajul Quasimodo este rudă cu acest tragic erou din povestirea amintită. Hugo pune pe tapet o întreagă istorie a stigmatului. Cowboy-i își însemnau animalele cu fierul roșu. În Evul Mediu, infractorii erau și ei stigmatizați. Nu-mi plac nici tatuajele, un semn al prostului gust. Dar noi, oamenii, am avut din vechime  răul obicei de a stigmatiza pe cineva. Îmi amintesc de o anecdotă despre un clovn care plângea pe marginea unui trotuar. Ce faci? L-au întrebat. Mă odihnesc, a răspuns înțeleptul clovn. Din nefericire, în istorie au fost stigmatizate popoare, rase. La Moscova am avut un amic, congolez, care avea o aversiune pentru albi. Mi-a explicat și de ce.  Eram la Gara Kievskaia, mare, plină de provinciali. Majoritatea se uitau la congolez și el fierbea de mânie. Uite cum mă privesc, ca pe o maimuță. Niciodată nu voi lua o nevastă albă. Unii afirmă că oamenii de culoare au un miros specific. Eu nu cred, congolezul meu era elegant și deștept, vorbea trei limbi străine, era creștin, studiase la un colegiu franțuzesc. Stigmatizați sunt și handicapații, bolnavii de SIDA, homosexualii, etc. Nu fac aici propagandă pentru gay. Dar evit să-i disprețuiesc. Se sare în altă extremă, unii vor să devină travesti, alții fac tărăboi, demonstrații, este o formă opusă a discriminării negative. Nu știm să apreciem  rasa umană – există o singură rasă –umană. Este adevărat că ura față de animale este la fel de condamnabilă. Dar regnul animal  este diferit de rasa umană. Nu putem să râdem de bâlbâiți,  surzi, orbi, bătrâni, cocoșați, pitici, etc. Sunt frații noștri. Nu te obligă nimeni să-i iubești, să-i iei în casă, dar fii omenos. Sărăcia poate deveni un stigmat. Nu putem urî sărăcia, deși unii sărăcesc din cauza viciilor, lenei, unii din cauza unor boli, ș.a. Mă înclin în fața celor care își păstrează demnitatea. Lumea e plinp de prejudecăți – rasiale, sociale. O femeie care nu a avut norocul să aibă o viață de familie devine obiectul bârfelor. Cine știe ce este în sufletul ei?  Deși nu sunt practicant religios, admir îndemnul care se regăsește în mai toate religiile moderne ( nu cele primitive) – toți suntem egali în fața lui Dumnezeu. Negrii îl văd pe Iisus negru. Foarte bine. Chinezii  cred în divinități cu trăsături mongole. La fel eschimoșii. Ei și?  Nu spun nimic nou, îmi exprim durerea pentru că rasismul de orice fel, extremismul de orice fel, religios,naționalist îmi sunt străine, le combat cum pot. Repet – a fi om înseamnă a iubi orice ființă umană,  oricine poate ajunge în situația unui „stigmatizat”. Sunt convins că Hugo la asta s-a gândit. Hohotul de durere se confundă uneori cu râsul, batjocura cu umorul. Numai cultura poate salva omenirea de stigmate.

BORIS MARIAN

Între secole

Între secole

 

O ascultam într-o seară pe Ana Blandiana și am reținut , cred, una dintre  îndemnurile esențiale formulate de poetă- generațiile viitoare să nu uite  ce a fost. Am privit în urmă, ca un om născut  înainte de jumătatea secolului XX și m-am îngrozit. Cred că acel secol se poate asemăna numai cu epoca ciumelor din Evul Mediu european. Dar ciuma nu este decât o lucrare a microorganismelor. Nefiind în relație directă cu Dumnezeu, nu pot să fac previziuni. Nu știu cum va fi secolul XXI sau următoarele. Dar cred că Dumnezeu ne-a trimis în secolul trecut două calamități făptuite de oameni – ciuma roșie și ciuma brună, nu există o deosebire esențială între ele.  Adolf Hitler și Iosif Stalin vor rămâne , probabil, cele mai odioase personaje  istorice, față de care  Nero, Atila sau Cenghiz Han par niște copii. Poate că El a vrut să ne arate cât de jos poate fi coborâtă demnitatea umană, în ciuda culturii, religiilor, tradițiilor acumulate în cinci mii de ani de civilizație. Disprețul pentru viața a milioane de oameni a atins cele mai „înalte ”cote. Inconștiența și ura față de semeni au devenit legi de stat. Aici nu se pune problema care popoare s-au dovedit mai implicate. Masacrele din Indochina, din Africa dovedesc că niciun popor , nicio rasă nu se deosebesc în neputința lor de a preveni asemenea crime monstruoase. Acum se ridică un alt balaur – islamismul extremist. Dar nu religia, nici popoarele dominate de islamism sunt de vină. Există un rău social, o ură care nu poate fi încă stăpânită.  Se vorbește de dominația economică, financiară, dar  nimic nu se compară cu genocidul. Ciuma roșie a început cu ura față de bogați, cu invidia justificată a sărăcimii față de bogăția unei pături. Bolșevicii au înlocuit un sistem nedrept cu sistemul genocidar, sub masca egalitarismului utopic. Nazismul a pornit tot de la nemulțumirea unei mase nemulțumite, sărăcite și au îndreptat această ură împotriva concetățenilor evrei, apoi împotriva Europei, împotriva lumii.  Niciun sistem, nicio ideologie nu oferă soluții pentru egalitarism. Egalitarismul este contrar firii omenești. Dar noi, oamenii secolului XXI nu înțelegem nici acum că A  NU UCIDE  este cel mai sfânt  comandament din Decalog. Nu numai a nu ucide, a nu împila, a nu înjosi  Omul. Simfonia a IX-a a lui Beethoven, Oda bucuriei a lui Schiller ar trebui să fie imnul unei Noi Lumi. Fără Internaționala, care conține îndemnul la crimă, fără Sieg Heil , ne trebuie o religie unică. Vom ajunge oare la acest stadiu sau ne așteaptă o dispariție  totală, un război total,  o catastrofă cosmică, ce o vrea destinul sau Dumnezeu, cum vreți să-i spuneți?

BORIS MARIAN