Viața exemplară a
fericitului Brodski
Viața
lui Iosif Brodski a fost exemplară pentru un artist dăruit propriului destin, iar fericirea sa este postumă – o operă. Vom căuta să dovedim
aceste afirmații. Pe scurt, câteva
date – s-a născut la 24 mai 1940, la Leningrad, actual Sankt- Petersburg, a
murit la vârsta de 55 de ani, în Brooklyn, SUA, la 28 ianuarie 1996, după
mai multe infarcturi, este înmormântat la San Michele ( Italia) ca și
Axel Munthe, pe care îl admira ca destin. A dorit să-și păstreze cetățenia
sovietică, deși regimul nu-l dorea și l-a persecutat cu perseverență.
Cunoștea limba engleză la fel de bine ca și rusa, limbă în care și-a creat o
operă neperisabilă prin volumele –„Poezii
și poeme” ( 1965), „Popas în pustiu” ( 1970), „Sfârșitul epocii minunate”
(1977), „Parte de vorbire” ( 1977), „Noi stanțe în august”(1983), „
Urania”(1987), ca și numeroase
articole, eseuri, lecții, conferințe, el fiind numit profesor
universitar în SUA, deși în URSS nu
terminase decât opt clase.Ascris și proză, a tradus enorm din engleză pentru
a-și câștiga existența în URSS.În 1987 i s-a conferit Premiul Nobel pentru
literatură, pe care îl merita fiind unul dintre cei mai importanți poeți de
limba rusă, alături de Țvetaeva și Ahmatova , pe care le admira nespus, de
Pasternak, Esenin, Maiakovski. Nu a fost angajat politic, deși în adolescență
visa să producă o revoluție a elitelor, impresiona prietenii și cunoștințele
prin vervă și cultură. Era un răzvrătit, fără a fi alcoolic ca Esenin, gloria
sa a început în Occident, apoi a fost recuperat ca scriitor în patria care îl
izgonise. Înainte de a pleca, i-a scris lui Brejnev că poetul aparține limbii
și poporului care vorbește acea limbă, iar opera sa va fi moștenită de
cultura rusă. Deși a fost numit și la modul peiorativ – „jid” , nu i-a păsat,
a respectat cultura. În timpul vieții a refuzat interviurile și scrierea unor
biografii despre el , era modest, chiar timid uneori, dar avea orgoliul
artistului autentic. La procesul care i s-a intentat la Leningrad pentru
„trândăvie”, a declarat simplu – „ Sunt poet”. Judecătoarea la întrebat dacă
a studiat sau i s-a spus că este calificat ca poet. Răspunsul lui Brodski
este exemplar – „ Poezia nu se învață,
vine de la Dumnezeu”. Drept care a fost trimis în lagăr pentru cinci ani. La
intervenția lui Sartre către Mikoian, pedeapsa a fost redusă la un an și
jumătate, după care i s-a pregătit expulzarea, fiind indezirabil pentru comunismul
din URSS. A fost judecat în public,
ziarele oficiale l-au numit în mod repetat „trântor” , deși Brodski a muncit
enorm la traduceri pentru edituri de stat. Clasa muncitoare nu avea nevoie de
Brodski, sarcinile de partid erau mai importante. Ca și Mandelștam , el nu
era iubit și nu iubea dictatura, dar Brejnev nu mai avea un GULAG. Tatăl lui
|Brodski, Aleksandr Ivanovici era fotograf, avea simț artistic, mama, Maria Moiseeva Volpert, era contabil,
dar iubea literatura. Familia trăia într-o cameră și jumătate, cum glumea
Brodski, adică a doua cameră era ocupată de patul tânărului, iar jumătate era
atelierul de fotograf al tatălui. La izbucnirea războiului, tatăl a fost trimis
pe front ca fotocorespondent, iar mama cu micul Osia s-au refugiat la
Cerepoveț, la rudele ei, pentru a evita blocada ce a adus zeci de mii de
jertfe. Mama își amintea că la trei ani copilul avea în mâini o carte a lui
Nietzsche, amănunt puțin plauzibil, dar prevestitor pentru preocupările de mai târziu ale lui Brodski.
După război, tatăl a fost trmis în China, astfel că tatăl și fiul s-a
cunoscut târziu. Osia învăța destul de prost, mânca și bătaie de la tatăl
său, dar învățătura era în atenția părinților. Elevul Brodski făcea desene pe
caietele de la toate materiile, enerva profesorii. A schimbat școala de șapte
ori. Se bătea cu cei care îl numeau „jid”. La 15 ani s-a angajat la uzina „Arsenal”,
lucra la freză, dar mergea și la universitate să asculte cursurile. A
încercat și medicina, a lucrat la farul portului la Baltica, a plecat în
expediții în nord, apoi în Extremul Orient, în Iacuția, la Marea Caspică.etc,
era plin de energie .În 1958 i-a fost refuzată primirea în armată, inima era deja o
problemă. O moștenire de la tatăl său. Spunea – „ Dickens este mai real decât
Stalin și Beria”. Kafka și Camus nu se traduceau în rusă, i-a citit în
polonă, pe care a învățat-o de dragul lor. Poezia l-a interesat de la 16 ani,
dar nu scria încă versuri. Citea mult din literatura universală. Dintre poeții
ruși, contemporani, îl admira pe
Sluțki. În 1960 a publicat cinci poeme în revista „ Sintaxis”, puțin
cunoscută., redactată de un student, Al. Ghinsburg. KGB-ul se interesa de
studenții cu inițiative necomsomoliste, Brodski a intrat în vizorul serviciului
secret. Un amic a fost arestat pentru că plănuia o deturnare de avion. În
1961, brodski o cunoaște pe Anna Ahmatova, care avea o vârstă, dar era mult
admirată de tineri, ca poetă. A vut o relație
capricioasă cu frumoasa Marina Basmanova, care l-a părăsit în final. În
acea perioadă a început o campanie publică de denigrare a poetului, numele
său era cunoscut. Pe 8 ianuarie 1964 au apărut în „Vecernyi Leningrad” scrisori ale oamenilor muncii ,pline de
calomnii, astfel că pe 13 februarie are loc primul arest al lui Brodski. A
făcut un infarct chiar în celulă. A fost internat la un spital de psihiatrie
unde era chinuit îngrozitor. Metodele aminteau de Evul Mediu. Pe 13 martie a
fost adus la un club muncitoresc al unei uzini pentru a fi rejudecat și
condamnat. Intelighenția rusă s-a mobilizat, au intervenit Kornei Ciukovski,
Samuil Marșak, Constantin Fedin, Alexei Surikov, ș.a. Brodski a fost exilat în regiunea
Arhanghelsk, aproape de Cercul Polar, într-un cătun. A primit în dar de la
prieteni, o mașină de scris a pregătit
prima cartye de versuri. A revenit la Leningrad, a fost primit în filiala
Uniunii Scriitorilor din Leningrad. În 1968, volumul „ Popas în pustiu” a
trecut granița în Vest. George |Klein, un admirator, i-a publicat-o la New
York, în 1970. Brodski avea un fiu, Andrei, dar mama copilului, Marina
Basmanova i-a părăsit. El se gândea să plece în Israel, oficialii nu au fost
de acord, a fost chemat , totuși , la
secția de pașapoarte, în 1972, astfel cvă la 4 iunie era la Viena. W.H.
Austen, laureat cu Nobel, poet american s-a adresat lui Brodski, invitându-l
în SUA. Brodski îi tradusese mai multe poeme în rusă. A juns la New York, prin
Londra. De aici începe drumul glorios al poetului, însoțit de boala sa gravă de inimă. La un moment dat s-a propus un
transplant. Soarta a vrut altceva. Poezia sa se îmbogățea an de an, alături
de el era o nouă iubire, Maria Sozziani, preda ,la Universități, era
înconjurat de admiratori. Cum am spus, s-a stins la vârsta de 55 de ani.
Titlul acestui scurt itinerar este metaforic.
BORIS
MARIAN MEHR
|
