Academia ROMÂNĂ PUBLICĂ O ISTORIE A EVREILOR La ultimul Târg Gaudeamus din noiembrie 2017/ București a fost lansată ” O istorie altfel a evreilor din România” de Teșu Solomovici, cunoscut publicist și istoric, editor în Israel și în România, la care au participat acad. Nicolae Breban, reputat romancier, jurnalistul Sorin Roșca Stănescu, numeroși specialiști și iubitori de istorie. Este un eveniment ce merită salutat nu numai pentru efortul autorului, dar și pentru atenția acordată de înaltul for științific care este Academia. La ora actuală este prima lucrare de amploare în acest domeniu. Cartea este autentificată prin prefețele semnate de două personalități – acad. Dinu C. Giurescu și acad. Răzvan Theodorescu. Aceștia își exprimă deschis sentimentele de simpatie și înțelegere a istoriei etniei greu încercate care sunt evreii, ca și admirația pentru incursiunea curajoasă, benefică a autorului într-o istorie ce mai are lacune pentru oricare specialist. Bazată pe o bibliografie bogată de sute de surse și nume de autori, într-un volum de peste 600 de pagini cartea merită citită cu toată atenția pentru obiectivitatea și erudiția demonstrată de Teșu Solomovici. Privind numai coperta, cititorul este atras spre lectură prin numele și portretele postate – Gaster, Filderman, Barasch, Dobrogeanu- Gherea, Alexandru Șafran, Sebastian, Zissu, Wiesel, Goldfaden, Solomon Marcus, Tzara, Moses Rosen, Ana Pauker, Victor Brauner,Marcel Iancu, Moshe Idel , cei doi Președinți ai FCER, acad. Nicolae Cajal z. L. și acad. Aurel Vainer, actualul președinte, ș.a. Vom parcurge 47 de capitole, punțnd în evidență noutatea acestei istorii scrisă „altfel”. Tot în preambul se dau citate despre rolul evreilor din România în evoluția țării de-alungul secolelor, semnate de cărturari și oameni politici de la Alexandru Macedonski la Klaus Iohannis, actualul președinte al României. Apoi intrăm în conținutul cărții. La întrebarea cțnd au venit evreii pe aceste meleaguri se pot da multe răspunsuri, Se pare că înaintea romanilor, grecii au antrenat și venirea unor evrei, ceea ce înseamnă câteva secole înainte de creștinare. Apoi, însuși Decebal a căutat o alianță cu evreii în lupta contra cuceritorilor romani. Sfântul Apostol Pavel a călătorit în Balcani, iar Sf. Andrei este considerat părintele creștinismului în Daco-Romania. El era originar din Palestina, fiind evreu. Mai devreme, Zamolxis, zeul legendar al dacilor a avut relații cu esenienii de la Marea Moartă. Tot esenieni au inspirat și pe creștini. Este vorba de cercetări arheologice cunoscute și publicate în ultimele decenii. Istoria khazarilor , un popor înrudit cu ugro-finii și cu turcii, se întinde pe mai multe veacuri, de la sec. V la XIII, deși imperiul lor a fost distrus în sec. X. În sec. VIII regele Bulan a trecut la mozaism și cu el un număr însemnat de khazari. Legendele despre Uriașii Jodovi se explică prin venirea khazarilor pe teritoriul actual al României. Parțial s-au amestecat cu evreii existenți, alții au fost asimilați de popoarele vecine. Nume ebraice, monede, inscripții în piatră dovedesc prezența evreilor și khazarilor iudaizați. Alexandru Odobescu, un cercetător pasionat de arheologie menționează acest fenomen. Uneori khazarii erau confundați cu tătarii. În Evul Mediu exodul evreilor din sud, din est și din nord duce la creșterea numărului lor în țările române. Antievreismul, diabolizarea evreilor se instaurează în Europa, implicit și aici. Deicidul, o acuză adusă de creștini se impune ca normă de respingere a evreilor. La fel și tendința de respingere a unui popor ce nu mai avea o patrie proprie. Apare calomnia de omor ritual, adică sacrificiul uman pe care evreii l-ar fi practicat de sărbători are o influență negativă asupra unor mase ușor influențabile. În alte țări evreii sunyt agresați și uciși, fie obligați să poarte semne distinctive. În țările române nu s-a ajuns la aceste măsuri. Dimpotrivă , au fost domni și boieri care au chemat evrei și s-au folosit de ei pentru împrumuturi de bani, tranzacții, etc. Nicolae Iorga nu a acceptat ideea existenței evreilor până la anul 1600. Ulterior el și-a mai revizuit concepția. În oastea lui Mihai Viteazu au fost prezenți evrei, fie militari, fie furnizori de alimente, mărfuri, arme. În sec. XVIII apare funcția de Hahambașa, conducător al obștii evreilor din Moldova și Țara Românească. Un subcapitol al cărții are titlul – Bani evreiești într-o lume stagnantă. Este util să se înțeleagă rostul evreului neguțător, zaraf, etc. de a sprijini , desigur nu fără un beneficiu, activitatea social-economică a țărilor române. Trecem peste asăectele cunoscute în sec. XVIII-Xix, hasidismul, Haskala ( iluminismul), revoluția de la 1848. Se știu încă puține aspecte ale activității Bnei- Brith ( Fiii legământului), dar efectele au fost vizibile – emanciparea evreilor, solicitarea unor drepturi egale, cetățeniei, multiplicarea relațiilor economice cu exteriorul, etc. Un rol l-a jucat consulul SUA Peixotto, a oamenilor de afaceri Abraham Cohen Lânaru,A. Blumenfeld, publicistului N.C. Popper, ș.a. Masoneria nu s-a apropiat , ci chiar s-a opus un timp emancipării evreilor, ceea ce spulberă mitul subordonării masoneriei de către evrei. Răspunsul a fost creșterea tendinței pro-sioniste. Primul istoriograf al evreilor din România a fost Iakov Psanter ( 1820-1903).Rolul evreilor sefarzi, veniți în sec. XVI-XVIII începe să scadă, așkenaziții ( evreii veniți din Germania, Austria, Polonia) devin preponderenți. Limba idiș , un dialect format pe baza lexicului german din sec. XII-XIIi, cu adausuri românești, slave, se vorbește în toate orășelele ( ștetlurile) României. Totuși sefarzii au încă poziții puternice în lumea financiară – Hilel Manoah, Bally, Halfon, Elias. Sefarzii , care vorbeau ladino, un dialect spaniol, aveau un nivel cultural ridicat și peocupări artistice. Unii considerau că antisemitismul era provocat de îmbrăcămintea și aspectul așkenaziților. Mulți evrei adoptă obiceiurile occidentale pentru a intra în cercurile mai înalte. În Ardeal antisemitismul provine din Austria, Ungaria. Un exemplu de multiculturalism îl dă Cernăuți, unde trăiesc romțni, evrei, germani, polonezi, ucrainieni. Apar personalități, pe lângă rabinii hasizi, adică apar oamenii modernității, Iuliu Barasch, Iuliu popper, „regele Țării de Foc”, Solomon Schechter, descoperitorul Genisei din Cairo ( depozit de documente), ajuns în America, poi teatrul evreisc al lui Goldfaden. Unii artiști ajung vedete internaționale. Arhitecții evrei se remarcă prin talentul lor. Dar destui evrei sunt meseriași apreciați de populația română- croitori, tinichigii, agricultori. Evreii participă la Războiul de Independență din 1877-78, la Războiul de Întregire a Neamului din 1916-1919. Constituția din 1923 aduce cu mare întțrziere dreptul meritat la cetățenie tuturor evreilor. Reacția cercurilor naționaliste a devenit acută. Rabinul Șef dr. Niemirower, avocatul liberal Wilhelm Filderman apără în continuare etnia evreiască. Profesorul A C Cuza promovează un antisemitism deșănțat ( cuzismul), preluat de Mișcarea Legionară, care se desparte de mentorul ei, grupându-se în jurul lui Corneliu Zelea Codreanu. În Parlamentul de după Primul Război Mondial au intrat destui aleși din partea evreilor, care formează un Club al parlamentarilor evrei. România este vizitată de doi lideri importanți evrei – Chaim Weizman, viitorul președinte al Israelului și Vladimir ( Zeev) Jabotinski, promotorul luptei cu arma în mână pentru eliberarea Palestinei. Actorul Constantin Tănase care vorbea curent idiș, român fiind, vizitează Palestina. Vasilache, român și N. Stroe , evreu formează un cuplu artistic de succes. Totodată apare tendința românizării numelor evreiești pentru a evita discriminarea, dar și cea de convertire la creștinism. Lazăr Șăineanu, Tudor Vianu, Eugen Ionescu, Nicolae Steinhardt ( după al Doilea Război, în închisoare fiind ) sunt cazuri ilustre. La fel Marcel Avramescu, Richardt Wurmbrand. Dar Sebastian scria cu multă clarviziune – din calitatea de evreu nu poți demisiona. Istoria sionismului romțnesc este cunoscută din alte lucrări, una fiind chiar a lui Teșu Solomovici. Dureros este faptul că sioniștii plecați din România ca și liderii evrei din Palestina nu au înțeles la timp pericolul grav pentru evreii rămași pe care îl reprezenta extremismul naționalist reprezentat de Germania nazistă și de cercurile extremiste românești, inclusiv dictatura militară a generalului Antonescu. Desigur, puțini au realizat potențialul genocidar al nazismului, atât cercurile din Anglia, Franța, dar și din SUA. La fel s-a întâmplat cu evreii din România care puteau fi îndrumați să emigreze la timp din fața Holocaustului. Chiar bunicii subsemnatului au plătit cu viața dorința de a rămâne în Cernăuți, în anii războiului. Puțini știau ce însemna Auschwitz sau Transnistria. Zadarnic falși istorici edulcorează realitatea, chiar aghiotanții lui Antonescu făceau rapoarte cutremurătoare despre situația evreilor din Transnistria – lipsă hrană, șomaj total, frig, lipsă asistență medicală. La fel cu Pogromurile de la Dorohoi ( 1940), București, Iași( 1941).Nu reluăm. Teșu Solomovici nu ascunde nimic din realitățile istorice. Faptul că el îl numește pe Antonescu un mare patriot nu înseamnă negativism, generalul a văzut istoria prin prisma pierderii Ardealului de Nord, Basarabiei, Bucovinei, Dobrogei de Sud. România a fost lovită în egală măsură de Germania nazistă pornită pe cucerirea lumii și de URSS, condusă de un dictator paranoic și de o dictatură sângeroasă. Mulți ani adevărul a fost ascuns de istoricii nu numai comuniști, dar și de unii occidentali. Faptul că Antonescu a învinuit pe evrei de trădare este o dovadă de îngustime și chiar cruzime. Evreii au suferit mult de-a lungul secolelor, stigmatul „trădării” le-a fost pus în urmă cu două mii de ani. Armata română nu a fost maltratată de civilii bătrânii sau tinerii evrei, poate că au fost cazuri izolate. Evreii nu aveau drept de a purta arme. Partizanii sovietici erau de toate etniile. Odessa a fost un caz tragic, incredibil de crud. Au plătit 20.000 de nevinovați pentru acțiunile partizanilor. La fel la Kiev, un caz similar, 60.000 de evrei au fost mitraliați pentru o diversiune a partizanilor. Revenim la realitățile românești.

Academia    ROMÂNĂ  PUBLICĂ O  ISTORIE A EVREILOR

La ultimul  Târg Gaudeamus  din noiembrie 2017/ București a fost lansată  ” O istorie altfel a evreilor din România”  de Teșu Solomovici, cunoscut  publicist și istoric, editor  în Israel și în România, la care au participat  acad. Nicolae Breban, reputat romancier, jurnalistul Sorin Roșca Stănescu, numeroși   specialiști și iubitori de istorie.  Este un eveniment ce merită salutat nu numai pentru efortul autorului, dar și pentru atenția acordată de  înaltul for științific  care este Academia. La ora  actuală este  prima lucrare de amploare în acest domeniu. Cartea  este autentificată prin  prefețele semnate de două personalități – acad. Dinu C. Giurescu   și   acad. Răzvan Theodorescu. Aceștia își exprimă  deschis  sentimentele de simpatie și înțelegere a istoriei  etniei greu încercate care sunt evreii, ca și admirația pentru  incursiunea  curajoasă, benefică a autorului într-o istorie  ce mai are lacune  pentru oricare specialist. Bazată pe o bibliografie  bogată de sute  de surse  și nume de autori, într-un volum de peste 600 de pagini   cartea merită citită cu toată atenția pentru  obiectivitatea și  erudiția demonstrată de Teșu Solomovici. Privind numai coperta,  cititorul este  atras spre lectură prin numele și portretele  postate – Gaster, Filderman, Barasch, Dobrogeanu- Gherea, Alexandru Șafran, Sebastian, Zissu, Wiesel, Goldfaden, Solomon Marcus, Tzara, Moses Rosen, Ana Pauker, Victor Brauner,Marcel Iancu, Moshe Idel , cei doi Președinți  ai FCER, acad. Nicolae Cajal z. L. și acad. Aurel Vainer, actualul președinte, ș.a. Vom parcurge  47 de capitole, punțnd în evidență  noutatea  acestei istorii  scrisă „altfel”.   Tot în preambul  se dau citate despre   rolul evreilor din România în  evoluția țării   de-alungul secolelor, semnate  de cărturari  și oameni politici de la Alexandru Macedonski la Klaus Iohannis, actualul președinte al României.  Apoi   intrăm în conținutul cărții. La întrebarea cțnd au venit evreii pe aceste meleaguri  se pot da multe răspunsuri,  Se pare că  înaintea romanilor, grecii au antrenat și  venirea unor evrei, ceea ce înseamnă  câteva secole înainte de  creștinare. Apoi, însuși Decebal  a căutat o alianță cu evreii în lupta contra cuceritorilor romani. Sfântul Apostol Pavel a călătorit în Balcani, iar  Sf. Andrei este considerat  părintele creștinismului în Daco-Romania. El era originar din Palestina, fiind evreu.  Mai devreme, Zamolxis, zeul legendar al dacilor  a avut  relații cu esenienii de la Marea Moartă. Tot esenieni au inspirat și  pe creștini. Este vorba de cercetări arheologice  cunoscute și  publicate în ultimele decenii.  Istoria khazarilor , un popor înrudit cu ugro-finii și cu turcii, se întinde pe mai multe veacuri, de la sec. V la XIII, deși imperiul lor a fost distrus în sec. X. În sec. VIII  regele Bulan a trecut la mozaism și cu el  un număr însemnat de khazari. Legendele despre Uriașii Jodovi  se explică prin venirea khazarilor pe teritoriul actual al României. Parțial s-au amestecat cu evreii  existenți, alții au fost asimilați de popoarele vecine. Nume ebraice, monede, inscripții în piatră dovedesc prezența evreilor și khazarilor iudaizați. Alexandru Odobescu, un cercetător pasionat de arheologie  menționează  acest fenomen. Uneori khazarii erau confundați cu tătarii. În Evul Mediu  exodul evreilor  din sud, din est și din nord duce la creșterea numărului lor în țările române. Antievreismul, diabolizarea evreilor  se instaurează în Europa, implicit și aici. Deicidul, o acuză  adusă de creștini se impune ca normă de  respingere a evreilor. La fel și tendința de respingere a unui popor ce nu mai avea o patrie proprie.  Apare calomnia de omor ritual, adică sacrificiul uman pe care evreii l-ar fi practicat  de sărbători are o influență negativă asupra unor mase ușor influențabile. În alte țări  evreii sunyt agresați și uciși, fie obligați să poarte semne distinctive. În țările române  nu s-a ajuns la aceste măsuri. Dimpotrivă , au fost domni și boieri care au chemat evrei și s-au folosit de ei pentru împrumuturi de bani, tranzacții, etc. Nicolae Iorga  nu a acceptat  ideea existenței evreilor până la anul 1600. Ulterior el și-a mai revizuit  concepția. În oastea lui Mihai Viteazu  au fost prezenți evrei, fie militari, fie furnizori de  alimente, mărfuri, arme. În sec. XVIII apare funcția de Hahambașa, conducător al obștii evreilor din Moldova și Țara Românească. Un subcapitol al cărții are titlul – Bani evreiești  într-o lume stagnantă. Este util să se înțeleagă rostul evreului neguțător, zaraf, etc. de a sprijini , desigur nu fără un beneficiu, activitatea  social-economică  a țărilor române. Trecem peste asăectele cunoscute în sec. XVIII-Xix,  hasidismul, Haskala ( iluminismul), revoluția de la 1848. Se știu încă puține aspecte ale activității  Bnei- Brith ( Fiii legământului), dar  efectele au fost  vizibile – emanciparea evreilor, solicitarea unor drepturi egale, cetățeniei, multiplicarea relațiilor economice cu exteriorul, etc. Un rol l-a jucat consulul SUA Peixotto, a oamenilor  de afaceri Abraham Cohen Lânaru,A. Blumenfeld, publicistului  N.C. Popper, ș.a. Masoneria  nu s-a apropiat , ci chiar s-a opus un timp emancipării evreilor, ceea ce spulberă  mitul  subordonării  masoneriei de către evrei. Răspunsul a fost creșterea tendinței pro-sioniste. Primul istoriograf al evreilor din România a fost Iakov Psanter ( 1820-1903).Rolul evreilor sefarzi, veniți în sec. XVI-XVIII începe să scadă, așkenaziții ( evreii veniți din Germania, Austria, Polonia) devin  preponderenți.  Limba idiș , un dialect format pe baza lexicului german din sec. XII-XIIi, cu adausuri  românești, slave, se vorbește în toate orășelele ( ștetlurile)  României. Totuși sefarzii au încă poziții puternice în lumea financiară – Hilel Manoah, Bally, Halfon, Elias.  Sefarzii , care vorbeau ladino, un dialect spaniol, aveau un nivel cultural ridicat și peocupări artistice. Unii  considerau că antisemitismul era provocat de  îmbrăcămintea și aspectul așkenaziților. Mulți evrei adoptă  obiceiurile occidentale pentru a intra în cercurile  mai înalte. În Ardeal antisemitismul provine din Austria, Ungaria. Un exemplu de multiculturalism îl dă Cernăuți, unde trăiesc romțni, evrei, germani, polonezi, ucrainieni.  Apar personalități, pe lângă rabinii  hasizi,   adică apar oamenii modernității, Iuliu Barasch, Iuliu popper, „regele  Țării de Foc”, Solomon Schechter, descoperitorul Genisei din Cairo ( depozit de documente), ajuns în America, poi teatrul evreisc al lui Goldfaden. Unii artiști ajung vedete internaționale. Arhitecții evrei  se remarcă prin talentul lor. Dar destui evrei sunt meseriași apreciați de  populația română-  croitori, tinichigii, agricultori. Evreii participă la Războiul de Independență din 1877-78, la Războiul de Întregire a Neamului din 1916-1919. Constituția din 1923 aduce cu mare întțrziere  dreptul meritat la cetățenie  tuturor evreilor.  Reacția cercurilor naționaliste a devenit acută.   Rabinul Șef  dr. Niemirower, avocatul liberal Wilhelm Filderman  apără în continuare etnia evreiască.  Profesorul A C Cuza  promovează un antisemitism deșănțat ( cuzismul), preluat de Mișcarea Legionară,  care se desparte de mentorul ei, grupându-se în jurul lui Corneliu Zelea Codreanu. În Parlamentul de după Primul Război Mondial au intrat destui aleși  din partea evreilor, care formează un Club al parlamentarilor evrei. România este vizitată de doi lideri  importanți evrei – Chaim Weizman, viitorul președinte al Israelului și Vladimir ( Zeev) Jabotinski, promotorul  luptei cu arma în mână pentru eliberarea Palestinei. Actorul Constantin Tănase care vorbea curent idiș, român fiind, vizitează Palestina.  Vasilache, român și N. Stroe , evreu formează un cuplu artistic de succes.  Totodată apare tendința românizării numelor evreiești pentru a evita discriminarea, dar și cea de convertire la creștinism. Lazăr Șăineanu, Tudor Vianu, Eugen Ionescu, Nicolae Steinhardt ( după al Doilea Război, în închisoare fiind ) sunt cazuri ilustre. La fel Marcel Avramescu, Richardt Wurmbrand. Dar Sebastian scria cu multă clarviziune – din calitatea de evreu nu poți demisiona. Istoria sionismului   romțnesc este cunoscută din alte lucrări,  una fiind chiar a lui Teșu Solomovici. Dureros este faptul că sioniștii plecați din România ca și  liderii evrei din Palestina nu au înțeles la timp  pericolul  grav pentru evreii  rămași  pe care îl reprezenta  extremismul naționalist reprezentat de Germania nazistă și de cercurile extremiste românești, inclusiv  dictatura militară a generalului Antonescu.  Desigur, puțini au realizat potențialul  genocidar al nazismului, atât cercurile din Anglia, Franța, dar și din SUA. La fel s-a întâmplat cu evreii din România care puteau fi îndrumați să emigreze la timp din fața  Holocaustului. Chiar bunicii subsemnatului au plătit cu viața  dorința de a rămâne în Cernăuți, în anii războiului. Puțini știau ce însemna Auschwitz sau Transnistria. Zadarnic  falși istorici  edulcorează realitatea, chiar aghiotanții lui Antonescu făceau rapoarte  cutremurătoare despre situația evreilor din Transnistria – lipsă hrană, șomaj total, frig, lipsă asistență medicală. La fel cu Pogromurile de la Dorohoi ( 1940), București, Iași( 1941).Nu reluăm. Teșu Solomovici nu ascunde nimic din realitățile istorice.  Faptul că el îl numește pe Antonescu  un mare patriot nu înseamnă negativism, generalul a văzut istoria prin prisma  pierderii  Ardealului de Nord, Basarabiei, Bucovinei, Dobrogei de Sud. România a fost lovită   în egală măsură de Germania nazistă  pornită pe cucerirea lumii și de URSS, condusă de un dictator paranoic și de o dictatură sângeroasă. Mulți ani adevărul a fost ascuns de istoricii nu numai comuniști, dar și de unii occidentali. Faptul că Antonescu a învinuit pe evrei de trădare  este o  dovadă de îngustime și chiar cruzime. Evreii au suferit mult de-a lungul secolelor, stigmatul  „trădării”  le-a fost pus în urmă cu două mii de ani. Armata română nu a fost maltratată de  civilii bătrânii sau tinerii evrei, poate că au fost cazuri izolate. Evreii nu aveau drept de a purta arme. Partizanii sovietici erau de toate etniile. Odessa a fost un caz tragic, incredibil de crud. Au plătit 20.000 de nevinovați pentru acțiunile partizanilor. La fel  la Kiev, un caz similar, 60.000 de evrei au fost mitraliați pentru o diversiune a partizanilor. Revenim la realitățile românești. 

Academia    ROMÂNĂ  PUBLICĂ O  ISTORIE A EVREILOR

La ultimul  Târg Gaudeamus  din noiembrie 2017/ București a fost lansată  ” O istorie altfel a evreilor din România”  de Teșu Solomovici, cunoscut  publicist și istoric, editor  în Israel și în România, la care au participat  acad. Nicolae Breban, reputat romancier, jurnalistul Sorin Roșca Stănescu, numeroși   specialiști și iubitori de istorie.  Este un eveniment ce merită salutat nu numai pentru efortul autorului, dar și pentru atenția acordată de  înaltul for științific  care este Academia. La ora  actuală este  prima lucrare de amploare în acest domeniu. Cartea  este autentificată prin  prefețele semnate de două personalități – acad. Dinu C. Giurescu   și   acad. Răzvan Theodorescu. Aceștia își exprimă  deschis  sentimentele de simpatie și înțelegere a istoriei  etniei greu încercate care sunt evreii, ca și admirația pentru  incursiunea  curajoasă, benefică a autorului într-o istorie  ce mai are lacune  pentru oricare specialist. Bazată pe o bibliografie  bogată de sute  de surse  și nume de autori, într-un volum de peste 600 de pagini   cartea merită citită cu toată atenția pentru  obiectivitatea și  erudiția demonstrată de Teșu Solomovici. Privind numai coperta,  cititorul este  atras spre lectură prin numele și portretele  postate – Gaster, Filderman, Barasch, Dobrogeanu- Gherea, Alexandru Șafran, Sebastian, Zissu, Wiesel, Goldfaden, Solomon Marcus, Tzara, Moses Rosen, Ana Pauker, Victor Brauner,Marcel Iancu, Moshe Idel , cei doi Președinți  ai FCER, acad. Nicolae Cajal z. L. și acad. Aurel Vainer, actualul președinte, ș.a. Vom parcurge  47 de capitole, punțnd în evidență  noutatea  acestei istorii  scrisă „altfel”.   Tot în preambul  se dau citate despre   rolul evreilor din România în  evoluția țării   de-alungul secolelor, semnate  de cărturari  și oameni politici de la Alexandru Macedonski la Klaus Iohannis, actualul președinte al României.  Apoi   intrăm în conținutul cărții. La întrebarea cțnd au venit evreii pe aceste meleaguri  se pot da multe răspunsuri,  Se pare că  înaintea romanilor, grecii au antrenat și  venirea unor evrei, ceea ce înseamnă  câteva secole înainte de  creștinare. Apoi, însuși Decebal  a căutat o alianță cu evreii în lupta contra cuceritorilor romani. Sfântul Apostol Pavel a călătorit în Balcani, iar  Sf. Andrei este considerat  părintele creștinismului în Daco-Romania. El era originar din Palestina, fiind evreu.  Mai devreme, Zamolxis, zeul legendar al dacilor  a avut  relații cu esenienii de la Marea Moartă. Tot esenieni au inspirat și  pe creștini. Este vorba de cercetări arheologice  cunoscute și  publicate în ultimele decenii.  Istoria khazarilor , un popor înrudit cu ugro-finii și cu turcii, se întinde pe mai multe veacuri, de la sec. V la XIII, deși imperiul lor a fost distrus în sec. X. În sec. VIII  regele Bulan a trecut la mozaism și cu el  un număr însemnat de khazari. Legendele despre Uriașii Jodovi  se explică prin venirea khazarilor pe teritoriul actual al României. Parțial s-au amestecat cu evreii  existenți, alții au fost asimilați de popoarele vecine. Nume ebraice, monede, inscripții în piatră dovedesc prezența evreilor și khazarilor iudaizați. Alexandru Odobescu, un cercetător pasionat de arheologie  menționează  acest fenomen. Uneori khazarii erau confundați cu tătarii. În Evul Mediu  exodul evreilor  din sud, din est și din nord duce la creșterea numărului lor în țările române. Antievreismul, diabolizarea evreilor  se instaurează în Europa, implicit și aici. Deicidul, o acuză  adusă de creștini se impune ca normă de  respingere a evreilor. La fel și tendința de respingere a unui popor ce nu mai avea o patrie proprie.  Apare calomnia de omor ritual, adică sacrificiul uman pe care evreii l-ar fi practicat  de sărbători are o influență negativă asupra unor mase ușor influențabile. În alte țări  evreii sunyt agresați și uciși, fie obligați să poarte semne distinctive. În țările române  nu s-a ajuns la aceste măsuri. Dimpotrivă , au fost domni și boieri care au chemat evrei și s-au folosit de ei pentru împrumuturi de bani, tranzacții, etc. Nicolae Iorga  nu a acceptat  ideea existenței evreilor până la anul 1600. Ulterior el și-a mai revizuit  concepția. În oastea lui Mihai Viteazu  au fost prezenți evrei, fie militari, fie furnizori de  alimente, mărfuri, arme. În sec. XVIII apare funcția de Hahambașa, conducător al obștii evreilor din Moldova și Țara Românească. Un subcapitol al cărții are titlul – Bani evreiești  într-o lume stagnantă. Este util să se înțeleagă rostul evreului neguțător, zaraf, etc. de a sprijini economic, desigur nu fără un beneficiu, activitatea  social-economică  a țărilor române. 

Academia    ROMÂNĂ  PUBLICĂ O  ISTORIE A EVREILOR

La ultimul  Târg Gaudeamus  din noiembrie 2017/ București a fost lansată  ” O istorie altfel a evreilor din România”  de Teșu Solomovici, cunoscut  publicist și istoric, editor  în Israel și în România, la care au participat  acad. Nicolae Breban, reputat romancier, jurnalistul Sorin Roșca Stănescu, numeroși   specialiști și iubitori de istorie.  Este un eveniment ce merită salutat nu numai pentru efortul autorului, dar și pentru atenția acordată de  înaltul for științific  care este Academia. La ora  actuală este  prima lucrare de amploare în acest domeniu. Cartea  este autentificată prin  prefețele semnate de două personalități – acad. Dinu C. Giurescu   și   acad. Răzvan Theodorescu. Aceștia își exprimă  deschis  sentimentele de simpatie și înțelegere a istoriei  etniei greu încercate care sunt evreii, ca și admirația pentru  incursiunea  curajoasă, benefică a autorului într-o istorie  ce mai are lacune  pentru oricare specialist. Bazată pe o bibliografie  bogată de sute  de surse  și nume de autori, într-un volume de peste 600 de pagini   cartea merită citită cu toată atenția pentru  obiectivitatea și  erudiția demonstrată de Teșu Solomovici. Privind numai coperta,  cititorul este  atras spre lectură prin numele și portretele  postate – Gaster, Filderman, Barasch, Dobrogeanu- Gherea, Alexandru Șafran, Sebastian, Zissu, Wiesel, Goldfaden, Solomon Marcus, Tzara, Moses Rosen, Ana Pauker, Victor Brauner,Marcel Iancu, Moshe Idel , cei doi Președinți  ai FCER, acad. Nicolae Cajal z. L. și acad. Aurel Vainer, actualul președinte, ș.a. Vom parcurge  47 de capitole, punțnd în evidență  noutatea  acestei istorii  scrisă „altfel”.   

Doi mari poeți de acum o mie de ani -Solomon ibn Gabirol și Iehuda Halevi Solomon ibn Gabirol s-a născut la Malaga, a rămas orfan de mic, a suferit de boli grave, dar într-o viață de numai 37 de ani( 1021-1058) a lăsat o moștenire uriașă, sute de poeme, o parte liturgice, eseuri filosofice, parte traduse în arabă , latină ( sub nuele de Avicebron).În sec. XIX Salomon Munk a reevaluat și completat această moștenire repunând-o în circulație. Era un neoplatonician.I-a inspirat pe Moses ibn Ezra, Avraham ibn Ezra, Albertus Magnus, Toma de Aquino.Nu se cunosc prea multe amănunte despre viața lui Gabirol. A fost protejatul lui Yekutiel ben Itzhak ibn Hassan, ministru evreu al regelui Zaragozei, Ahmad ben Suleyman al-Muqtadir. Moartea lui Yekutiel Hassan, asasinat din motive politice, reprezintă pentru Ibn Gabirol o sursă de inspirație poetică, având drept rezultat o elegie de peste 200 de versuri. Și moartea rabinului Hai ben Sherira (Hai Gaon) prilejuiește un poem similar. Rolul său poate fi comparat cu cel al filozofului evreu alexandrin Philon. Dacă Philon a fost un intermediar între filozofia elenistică și lumea orientală, Gabirol, un mileniu mai târziu, redă valențe occidentale filozofiei greco-arabe pentru a o transmite Europei.În lucrarea Fons Vitæ ("Izvorul de viață") (în ebraică Meqor Hayyim), Gabirol își prezintă o parte din sistemul său filozofic. Fons Vitæ este formată din cinci părți:materia și forma în general și legătura dintre acestea și corpurile fizice,substanțele care stau la baza corporalității lumii,dovada existenței acelor "substantiæ simplices", adică a legăturii dintre divinitate și lumea fizică;materia universală și forma universală Fons Vitæ a fost tradusă din arabă în latină, cam pe la jumătatea secolului al XII-lea, de către filozoful scolastic spaniol Dominicus Gundissalinus.În domeniul eticii, Avicebron a scris lucrarea Îmbunătățiea (corectarea) calităților morale (în ebraică, "Tikkun Middot HaNefesh" . Și aici, principiile etice sunt prezentate fără a se face vreo referire la dogmele religioase.Dacă Ibn Gabirol este puțin cunoscut ca filozof de către comunitatea evreiască, poeziile sale se bucură de mai multă popularitate. Cel mai cunoscut poem al său este Keter Malkut ("Coroana regală"), un adevărat tratat filozofic, un fel de replică lirică a lui "Fons Vitæ".De asemenea lui Ibn Gabirol i se atribuie unul dintre cele mai cunoscute poezii liturgice de tip piyyut . Judah(Iehuda) Halevi a trăit între anii 1075 – 1141, în Spania, a fost medic, poet și filosof. A murit , se pare ucis de un localnic, la porțile Ierusalimului. Lucrarea sa de căpătâi este „Kuzari”, o explicitare a esenței iudaismului, la nivelul sec. XII.A trăit în vremea când musulmanii dominau Spania, dar lupta creștinilor se apropia de eliberare. Granada era un centru încă înfloritor, sub aspect cutural. I-a fost îndrumător Moses Ibn Ezra. A compus la început o elegie în memoria învățatului Isaac Alfasi, conducătorul Academiei din Granada. Cunoștea pe lângă ebraică, araba, latina, greaca veche. A și scris proză în arabă, poezie în ebraică. A fost unul dintre cei mai prolifici și dăruiți poeți ai timpului.A adus contribuții la tehnica versului- monorime, noi forme prozodice. A scris panegirice, ode, poeme de viață, epigrame, poezie gnomică( morală), satirică.Poezia sa are o sonoritate originală. Avea o fiică și un fiu, dar se pare că mai avea și alți copii. „ Mi-e inima la Răsărit, iar eu sunt la Apus”, a rămas în memoria urmașilor, primul îndemn „proto-sionist”. Mesianismul a preluat din creația lui Halevi. În 1140 a ajuns la Alexandria, în Egipt, fiind primit cu onoruri. În anul următor s-a îndreptat spre Ierusalim și i s-a pierdut urma. Moartea sa a intrat în legrendă. A avut o contribuție însemnată în literatura teologică și laică. Poemul Kedushah a intrat în patrimoniul religios iudaic. De asemenea cântecele de Shabat au fost apreciate și reluate de-a lungul secolelor. BMM. . Ep.3 Muzicieni evrei- sec.XVI-XX În sec. XVI apar în Europa formații muzicale fără sedii stabile, oferind programe originale,laice la diverse ocazii. Adesea își găseau protectori/sponsori la curțile nobiliare, la primării. Astfel, la Mantua, familia Gonzaga a luat sub protecție o formație de cameră care a dăinuit aproape două secole. Multe comedii muzicale, madrigaluri erau susținute de artiști evrei. Un muzician cunoscut în Italia, compozitor,dirijor,interpret a fost Salamone Rossi (m.1628). La curtea împăratului habsburgic Ferdinand II era,în acea perioadă compozitorul mantovan Allegro Porto Ebreo. În Franța și Germania ,muzicienii evrei nu au fost încurajați. În schimb Praga i-a primit cu brațele deschise. În sec. XVIII, Anglia încurajează prezența muzicienilor evrei, îar în sec. XIX, majoritatea țărilor Europei cunosc prezența unor formații și personalități evrei. Mozart era în bune relații cu muzicieni și cu sponsori evrei. Devin cunoscuți Halevy, Mendelsohn- Bartholdy, Meyerbeer. Liszt era în relații excelente cu confrați evrei, spre deosebire de ginerele său,genialul Wagner. Opera din Paris datorează înființarea și renumele participării multor muzicieni și sponsori, multor evrei. Hiller, Moscheles,Thalberg,Herz, Rubinstein,Tausig,Goldmark,Bruell, strălucitul Jacques Offenbach, Zepler sunt doar câteva nume care au rămas în istoria muzicală a Parisului și a lumii.Gustav Mahler,la care vom reveni a dat un impuls memorabil muzicii moderne. Libretele, textele literare care au motivat multe creații muzicale aveau și autori evrei.Arnold Schoenberg a fost unul din inițiatorii muzicii moderne în secolul XX, urmat de Ernest Bloch, apoi de Darius

Doi mari poeți de acum o mie de ani -Solomon ibn Gabirol și Iehuda Halevi

            Solomon ibn Gabirol s-a născut la Malaga, a rămas orfan de mic, a suferit de boli grave, dar într-o viață de numai 37 de ani( 1021-1058) a lăsat o moștenire uriașă, sute de poeme, o parte liturgice, eseuri filosofice, parte traduse în arabă , latină ( sub nuele de Avicebron).În sec. XIX Salomon Munk a reevaluat și completat această moștenire repunând-o în circulație. Era un neoplatonician.I-a inspirat pe Moses ibn Ezra, Avraham ibn Ezra, Albertus Magnus, Toma de Aquino.Nu se cunosc prea multe amănunte despre viața lui Gabirol. A fost protejatul lui Yekutiel ben Itzhak ibn Hassan, ministru evreu al regelui Zaragozei, Ahmad ben Suleyman al-Muqtadir. Moartea lui Yekutiel Hassan, asasinat din motive politice, reprezintă pentru Ibn Gabirol o sursă de inspirație poetică, având drept rezultat o elegie de peste 200 de versuri. Și moartea rabinului Hai ben Sherira (Hai Gaon) prilejuiește un poem similar. Rolul său poate fi comparat cu cel al filozofului evreu alexandrin Philon. Dacă Philon a fost un intermediar între filozofia elenistică și lumea orientală, Gabirol, un mileniu mai târziu, redă valențe occidentale filozofiei greco-arabe pentru a o transmite Europei.În lucrarea Fons Vitæ ("Izvorul de viață") (în ebraică  Meqor Hayyim), Gabirol își prezintă o parte din sistemul său filozofic. Fons Vitæ este formată din cinci părți:materia și forma în general și legătura dintre acestea și corpurile fizice,substanțele care stau la baza corporalității lumii,dovada existenței acelor "substantiæ simplices", adică a legăturii dintre divinitate și lumea fizică;materia universală și forma universală Fons Vitæ a fost tradusă din arabă în latină, cam pe la jumătatea secolului al XII-lea, de către filozoful scolastic spaniol Dominicus Gundissalinus.În domeniul eticii, Avicebron a scris lucrarea Îmbunătățiea (corectarea) calităților morale (în ebraică, "Tikkun Middot HaNefesh" . Și aici, principiile etice sunt prezentate fără a se face vreo referire la dogmele religioase.Dacă Ibn Gabirol este puțin cunoscut ca filozof de către comunitatea evreiască, poeziile sale se bucură de mai multă popularitate. Cel mai cunoscut poem al său este Keter Malkut ("Coroana regală"), un adevărat tratat filozofic, un fel de replică lirică a lui "Fons Vitæ".De asemenea lui Ibn Gabirol i se atribuie unul dintre cele mai cunoscute poezii liturgice de tip piyyut .

Judah(Iehuda) Halevi  a trăit între anii  1075 – 1141, în Spania, a fost medic, poet și filosof. A murit , se pare ucis de un localnic, la porțile Ierusalimului. Lucrarea sa de căpătâi este „Kuzari”, o explicitare a esenței iudaismului, la nivelul sec. XII.A trăit în vremea când musulmanii dominau Spania, dar lupta creștinilor se apropia de eliberare. Granada era un centru încă înfloritor, sub aspect cutural. I-a fost îndrumător Moses Ibn Ezra.  A compus la început o elegie în memoria învățatului Isaac Alfasi, conducătorul Academiei din Granada. Cunoștea pe lângă ebraică, araba, latina, greaca veche. A și scris  proză în arabă, poezie în ebraică. A fost unul dintre cei mai prolifici și dăruiți poeți ai timpului.A adus contribuții la tehnica versului- monorime,  noi forme prozodice. A scris  panegirice, ode, poeme de viață, epigrame, poezie gnomică( morală), satirică.Poezia sa are o sonoritate originală. Avea o fiică și un fiu, dar se pare că mai avea și alți copii. „ Mi-e inima la Răsărit, iar eu sunt la Apus”, a rămas în memoria urmașilor,  primul îndemn „proto-sionist”.  Mesianismul a preluat din creația lui Halevi. În 1140 a ajuns la Alexandria, în Egipt, fiind primit cu onoruri. În anul următor s-a îndreptat spre Ierusalim și i s-a pierdut urma. Moartea sa a intrat în legrendă. A avut o contribuție însemnată în literatura  teologică și laică. Poemul Kedushah a intrat în patrimoniul religios iudaic. De asemenea cântecele de Shabat au fost apreciate și reluate de-a lungul secolelor.

BMM.  

.

Ep.3 Muzicieni evrei- sec.XVI-XX

În sec. XVI apar în Europa formații muzicale fără sedii stabile, oferind programe originale,laice la diverse ocazii. Adesea își găseau protectori/sponsori la curțile nobiliare, la primării. Astfel, la Mantua, familia Gonzaga a luat sub protecție o formație de cameră care a dăinuit aproape două secole. Multe comedii muzicale, madrigaluri erau susținute de artiști evrei. Un muzician cunoscut în Italia, compozitor,dirijor,interpret a fost Salamone Rossi (m.1628). La curtea împăratului habsburgic Ferdinand II era,în acea perioadă compozitorul mantovan Allegro Porto Ebreo. În Franța și Germania ,muzicienii evrei nu au fost încurajați. În schimb Praga i-a primit cu brațele deschise. În sec. XVIII, Anglia încurajează prezența muzicienilor evrei, îar în sec. XIX, majoritatea țărilor Europei cunosc prezența unor formații și personalități evrei. Mozart era în bune relații cu muzicieni și cu sponsori evrei. Devin cunoscuți Halevy, Mendelsohn- Bartholdy, Meyerbeer. Liszt era în relații excelente cu confrați evrei, spre deosebire de ginerele său,genialul Wagner. Opera din Paris datorează înființarea și renumele participării multor muzicieni și sponsori, multor evrei. Hiller, Moscheles,Thalberg,Herz, Rubinstein,Tausig,Goldmark,Bruell, strălucitul Jacques Offenbach, Zepler sunt doar câteva nume care au rămas în istoria muzicală a Parisului și a lumii.Gustav Mahler,la care vom reveni a dat un impuls memorabil muzicii moderne. Libretele, textele literare care au motivat multe creații muzicale aveau și autori evrei.Arnold Schoenberg a fost unul din inițiatorii muzicii moderne în secolul XX, urmat de Ernest Bloch, apoi de Darius 

Else Laker Schuler – „Pianul albastru”

Am reluat titlul ultimului volum antum al cunoscutei poete născute la 11 februarie 1869, în Germania, la Elberfeld.  Familia ei era înstărită, tatăl –un arhitect, constructor, antreprenor  de succes, dar fiica a preferat din adolescență o viață de boem, a cunoscut personalități precum Trakl, Gottfried Benn, Karl Krauss, Werfel,  Arnild Schoenberg,pictorii Kokoschka, Grosz,ș.a. După o carieră strălucită de poet a primit în 1932  Marele  Premiu Kleist, dar anul 1933 i-a adus  perspectiva unui sălbatic rasism, prin venirea naziștilor la putere. S-a refugiat în Elveția, apoi în Palestina,, unde a fost înmormântată  pe Muntele MĂSLINILOR în 1945. De la „ Un vechi covor tibetan” , poem publicat în 1910 până la „Pianul meu albastru” din 1943, poezia Elsei  a cunoscut multe avataruri, fiecare impunțndu-se în ochii și inima cititorilor prin forța expresiei și a sincerității. Unii critici au numit-o o Sapho modernă. Veronica Porumbacu și Maria Banuș au oferit reușite traduceri din opera ei. „Prin trupul lui Cain  trec gropile orașilui/… Când ultimul om va fi ultimul hotar/ n-ai să m lași/ un glob pămțntesc se va închide iar”. Ea este una dintre promotoarele expresionismului  german în poezie, Susținută de soțul ei, H. Walden, a scris și  proză, teatru,  a scris și „ Balade ebraice”, în 1913. Celebritatea ei a început după Primul Război Mondial, în 1920 i-au fost editate zece volume, iaf postum, în anii 1959-1962 au fost publicate în RFG  trei volume de opere alese.  Ea obișnuia să-și ilustreze cărțile, fiind și o artistă-graficiană. Gottfried Benn care era îndrăgostit de ea a  apreciat că a fost cea mai mare autoare de lirică germană, a secolului. „ Eu mor grăind ca să renasc pictând”, scria autoarea. A pierdut ăn viață ființe dragi, părinții, două surori, un frate, un fiu, Paul, artist plastic, avea 21 de ani. „ Mică de statură, zveltă, băiețoasă, cu părul ca păcura, cu ochii negri ca pana corbului,  mari, mobili…Lumesa ăntorcea ochii după ea pe stradă, purt inele zornăitoare, tot felul de bijuterii, fuste scurte ori pantaloni largi, bluze imposibile”, așa o descria Benn. Era înainte de 1933.  Cărțile ei au fost arse în perioada nazistă. Înainte de a muri a spus –„ S-a zis cu mine, nu mai pot iubi”,  La noi a fost elogiată de Baconski, de Otto Walter Cisek, care au ți tradus din opera ei.  Poezia ei are uneori inflexiuni ce amintesc de lirica hindusă.  Karl Kraus spunea că de la Goethe încoace nu a mai citit asemenea versuri armonioase, simbol-cuvânt, imagine-limbaj-suflet.

BMM 

Marele  solist, scriitor    Leonard Norman Cohen

Cine ar putea să-l uite pe  Leonard Cohen, vocea sa răgușită, inconfundabilă, tandră, scrierile sale romantice? S-a născut în septemmrie 21, anul 1934, la Montreal, a murit la 7 noiembrie 2016, la Los Angeles.  A fost  un consacrat al soft-rock-ului, a scris texte poetice, romane, a cântat la chitară, a condus orchestre, a fost în turnee în mai toată lumea.  D-a preocupat de religii diferite, de politică, a combătut izolaționismul, a comentat moravurile, exacerbarea sexualității A fost onorat cu Ordinul Canadei, Premiul Asturiei, Glenn Gould, ș.a.Se spune că ar fi fost propus și la Premiul Nobel. În 1967 i-a apărut primul album de cântece, urmate de Songs from a Room (1969), Songs of Love and Hate 1971)În 1977  a apărut discul  Death of a Ladies' Man, în colaborare cu Phil Spector. În  1979, Cohen revine cu cțntece inspirate de  jazz și de muzica din Orient, muzica mediteraneeană. Cea mai cunoscută a devenit  "Hallelujah".  După o pauză de circa 20 , în care scrie și călătorește revine la muzică, scoate trei albune de mare succes. Nu se oprește din activitate până în preajma morții. Familia lui Cohen a fost de vază, mama fiică de rabin , venită din Lituania, tatăl a fondat Congresul Evreilor din Canada. Cohen spunea adesea că se trage din Preotul Aaron, fratele lui Moise. Spunea , mai mult în glumă, că ar avea un rol mesianic de a aduce pace și alinare oamenilor. A studiat în tinerețe muzica și literatura la colegii  de reputație. Îl admira pe Garcia Lorca. Mama sa avea o voce frumoasă și l-a îndemnat să cânte. Cunoștea bine repertoriul cânteelor rusești. Proza lui a fost tradusă la noi de Mircea Mihăieș , un fan al lui Cohen.  În poezie era influențat de Yeats, Whitman, în proză de Henry Miller, ș.a. A terminat studfiile la Columbia University. În 1964 a publicat celebrul poem – Flori pentru Hitler, în care evocă Holocaustul. A urmat volumul – Paraziți pentru Cer.Romanul cunsocut la noi   se numește „ Frumoșii învinși”, o proză excepțională. Se inspira adesea din BIvlie și din învățăturile Zen. A făcut multe pentru muzică, literatură, neobosit și plin de har. Suzanna este un cțntec de neuitat.A apărut des la TV, pe diverse programe. Era asociat în memoria ascultătorilor cu Joan Baez, iar Judy Collins vorbea de fundamentul iudaic al artei sale. El wera atras și de budism, a cunoscut viața monahilor budiști. Dar a vizitat și Israelul unde a fost bine primit. A lăsat în urmă doi fii și trei nepoți, ca și o operă impresionantă, viața sa  fiind ea însăși un mare roman.

BMM

“             

]

]

Osip Mandelştam - rebelul ”pedepsit” Postumitatea poetului Osip Mandelștam a fost tulburată mai mulți ani de zvonuri diverse despre supraviețuirea sa în GULAG. Soți a sa , Nadejda a încerca zadarnic să afle împrejurările și data în care a murit marele poet. Calvarul său a început în 1933, cțnd a citit unor prieteni o poezie satirică despre dictatorul Stalin „ Noi trăim, nu simțim nici pământul… dar nicio o jumătate de frază nu poate să se lipsească de o laudă adusă munteanului de la Kremlin… are degete ca viermii apucători…are mustăți precum gândacii….are pieptul larg să ne cuprindă…câte capete n-au căzut în jurul său ” ( trad. aproximativă). A fost arestat în mai multe rânduri, Pasternak a reușit un timp să-l salveze, fiind în grațiile dictatorului, Gorki se pare că nu a intervenit, oamenii erau speriați de mașinile negre ale NKVD-ului. Mandelștam a încercat să sinucidă, Buharin l-a mai salvat o dată, înainte de a cădea și el sub gloanțele vigilentei poliții. Mandelștam a fost trei ani exilat la Voronej, scria în continuare, primea vizite, Anna Ahmatova era o admiratoare, ambii poeții fiind fondatori ai cercului akmeist din 1918. Nimeni nu se aștepta ca delicatul Osip Mandelștam, cu versurile sale diafane și totodată cizelate, amintind și de Pasternak, în stilul primelor versuri, va izbucni scriind o satiră atât de mușcătoare. Atmosfera semăna cu aceea din Roma imperială, în anii decadenței. Intrigi, denunțuri la care s-au pretat și fruntași ai breslei scriitoricești din URSS, Alexei Tolstoi, Pavlenko, ș.a. au dus la condamnrea poetului ca dușman de clasă și deportarea la Vladivostok, în Extremul Orient. Acolo , citea celor din baraca în care era închis versuri de rară frumusețe. A murit de tifos exantematic, care era tratabil, dar deținuții politici nu beneficiau de asemenea favoare. Data găsită în arhive, despre decesul lui a fost 26 decembrie 1938. Nu se știe cțt de sigură este. Familiile celor deținuți primeau anunțul morții acestora fie mult după, fie, cu tot cinismul, chiar mai devreme. Undeva poetul s ria „ Ce stradă e asta? Strada Mandelștam? Ce nume ciudat, cum îl întorci tot strâmb iese”. … ” M-am născut în noaptea dintre doi și trei ianuarie / într-un an de mari speranțe/ iar în jurul meu secolele mă înconjurau cu focul lor”. Nu a apucat Holocaustul, dar l-a ucis GULAG-ul. În română a apărut cu mai multe volume, inclusiv în colecția Cele mai frumoase poezii, traducerea lor fiind semnată de Puiu Brăileanu și Valeriu Bucuroiu. În Europa și în SUA au fost traduse mai multe poeme. În poemul „ Versuri pentru soldatul necunoscut”, el scrie despre oceanul fără ferestre în care se simte îngropat. A mai scris și un excelent Eseu despre Dante. Era un stilist și un critic literar de mare clasă. Revoluția din octombrie l-a îndurerat ,dar nu s-a exprimat direct, invita cititorii să se reculeagă în lumea melosului. În 1972 au appărut în Franța trei volume de memorii ale Nadejdei Mandelștam despre soțul ei și despre creația sa. La noi au fost traduse parțial. Opera poetului martir merită cercetată cu atenție și iubire. BMM

Osip Mandelştam -  rebelul   ”pedepsit”(1891-1938)

Postumitatea  poetului Osip Mandelștam a fost  tulburată mai mulți ani de zvonuri diverse despre  supraviețuirea sa în GULAG.  Soția sa , Nadejda a încercat zadarnic să afle împrejurările și data în care a murit marele poet. Calvarul său a început în 1933, când a citit unor prieteni  o poezie satirică despre dictatorul Stalin „ Noi trăim, nu simțim nici pământul… dar  nicio  jumătate de frază  nu poate să se lipsească  de o laudă adusă  munteanului de la Kremlin… are degete ca viermii apucători…are mustăți  precum  gândacii….are pieptul larg  să ne cuprindă…câte capete n-au căzut în jurul său ” (  trad. aproximativă).  A fost arestat în mai multe rânduri, Pasternak a reușit un timp să-l salveze, fiind în grațiile dictatorului, Gorki se pare că nu a intervenit, oamenii erau speriați de mașinile negre ale NKVD-ului. Mandelștam a încercat să sinucidă, Buharin l-a mai salvat o dată, înainte de a cădea și el sub gloanțele  vigilentei poliții. Mandelștam a fost trei ani exilat la Voronej, scria în continuare, primea vizite, Anna Ahmatova era o admiratoare, ambii poeți fiind fondatori ai cercului akmeist din 1918. Nimeni nu se aștepta ca  delicatul Osip Mandelștam, cu versurile sale diafane și totodată cizelate, amintind și de Pasternak, în stilul  primelor versuri, va izbucni scriind o satiră atât de mușcătoare.  Atmosfera semăna cu aceea din Roma  imperială, în anii decadenței. Intrigi, denunțuri la care s-au pretat și fruntași ai breslei scriitoricești  din URSS, Alexei Tolstoi, Pavlenko, ș.a. au dus la condamnarea poetului ca dușman  de clasă și deportarea la Vladivostok, în Extremul Orient.  Acolo , citea celor din baraca în care era  închis versuri de rară frumusețe. A murit de tifos exantematic, care era tratabil, dar deținuții politici  nu beneficiau  de asemenea favoare. Data găsită în arhive, despre decesul lui a fost 26 decembrie 1938. Nu se știe cât de sigură este. Familiile celor deținuți primeau anunțul  morții  acestora fie mult după, fie, cu tot cinismul, chiar mai devreme. Undeva poetul scria „ Ce stradă e asta? Strada Mandelștam? Ce nume ciudat, cum îl întorci tot strâmb iese”. … ” M-am născut în noaptea dintre doi și trei ianuarie / într-un an de mari speranțe/ iar în jurul meu secolele mă înconjurau cu focul lor”. Nu a apucat Holocaustul, dar l-a ucis GULAG-ul.  În română a apărut  cu mai multe volume, inclusiv în colecția Cele mai frumoase poezii, traducerea lor fiind semnată de Puiu Brăileanu și  Valeriu Bucuroiu. În Europa și în SUA au fost traduse mai multe  poeme. În poemul „ Versuri pentru soldatul necunoscut”, el scrie despre oceanul fără ferestre în care se simte îngropat. A mai scris și un excelent Eseu despre Dante. Era un stilist  și un critic literar de mare clasă. Revoluția din octombrie l-a îndurerat ,dar  nu s-a exprimat direct, invita cititorii să se reculeagă în lumea melosului. În 1972 au apărut în Franța trei volume de memorii ale Nadejdei Mandelștam despre soțul ei și despre creația sa.  La noi au fost traduse parțial. Opera  poetului martir merită  cercetată  cu atenție și iubire.

BMM 

 

Umberto Saba a fost un mare poet Triestinul Umberto Poli( 1883-1957) și-a luat pseudonimul de Saba, adică „bunic” în ebraică, deoarece nu și-a cumnoscut tatăl decât la majorat. El exprimă în versuri această tragică perioadă-„Când mă născui/mama-ncepu a plânge/singură în patul ei pustiu…Tata a fost pentru mine asasinul/ până la vârsta când l-am cunoscut/ atunci văzui că era un copil/ și darul care-l am e de la dânsul”.(trad. A. E. Baconschi). Străbunicul matern al scriitorului a fost un învățat ebraist în sec. XIX, S.D. Luzzatto, urmaș la rândul lui al unor ebraiști din Evul Mediu. Acest antecesor a tradus în italiană din Halevi, mare poet din sec. XI, a scris exegeze despre Cabala, fiind profesor la Colegiul rabinic din Padua. Umberto Saba era apropiat de cultura iudaică, în egală măsură și de cea italiană. În 1912, după ce încearcă să-și câștige traiul în marină, în armată, publică primul volum de versuri, „ Cu ochii mei”, participă la viața literară interbelică, pleacă la Paris, când atmosfera regimului mussolinian devine sufocantă, revine în 1943 la Triest. Și-a publicat numai parțial opera antumă. În 1963 i s-a publicat un minunat volum „ Canzoniere”, ca și opere complete în 12 volume. Era un admirator și cunoscător al creației lui Petrarca, la fel din cea a lui Umberto Foscolo, un preromantic, Pascoli și D”Annunzio, dintre contemporani. A încercat să-și trateze depresia cu ajutorul lui Freud. A fost comparat cu Trakl, iar la noi, cu Bacovia. „ Iată-mă acum, știi că printre fericiți nu-i casa noastră/că viața cu o privire lacomă/ e tyoată plină doar de lacrimi”. Ultimul traducător în română a fost Ilie Constantin. BMM

Umberto Saba a fost  un mare poet

Triestinul Umberto Poli( 1883-1957) și-a luat  pseudonimul de Saba, adică „bunic” în ebraică, deoarece nu și-a cumnoscut tatăl decât la majorat. El exprimă în versuri această tragică perioadă-„Când mă născui/mama-ncepu a plânge/singură în patul ei pustiu…Tata a fost pentru mine asasinul/ până la vârsta când l-am cunoscut/ atunci văzui că era un copil/ și darul care-l am e de la dânsul”.(trad. A. E. Baconschi). Străbunicul matern al scriitorului a fost un învățat ebraist  în sec. XIX, S.D. Luzzatto, urmaș la rândul lui al unor ebraiști din Evul Mediu.  

Acest antecesor a tradus în italiană din Halevi, mare poet din sec. XI, a scris exegeze despre Cabala, fiind profesor la Colegiul rabinic din Padua. Umberto Saba era apropiat de cultura iudaică, în egală măsură și de cea italiană. În 1912, după ce încearcă să-și câștige traiul în marină, în armată, publică primul volum de versuri, „ Cu ochii mei”, participă la viața literară interbelică, pleacă la Paris, când atmosfera  regimului mussolinian devine sufocantă, revine în 1943 la Triest. Și-a publicat numai parțial opera antumă. În 1963 i s-a publicat un minunat volum „ Canzoniere”, ca și opere complete în 12 volume. Era un admirator și cunoscător al creației lui Petrarca, la fel din cea a lui Umberto Foscolo, un preromantic, Pascoli și D”Annunzio, dintre contemporani. A încercat să-și trateze depresia cu ajutorul lui Freud. A fost comparat cu Trakl, iar la noi, cu Bacovia. „ Iată-mă acum, știi că printre fericiți nu-i casa noastră/că viața cu o privire lacomă/ e tyoată plină doar de lacrimi”. Ultimul traducător în română  a fost Ilie Constantin.

BMM

Yvan Goll-„ Nu cred în tăcerea pietrei” Pentru a salva viața poetului Yvan Goll, și-au oferit sângele necesar ransfuziilor numeroși poeți francezi, germani, americani, norvegieni, austrieci. Era în anul 1950, la mijlocul unui veac zguduit de două conflagrații mondiale, de Holocaust, de comunism, dar solidaritatea umană nu a murit. La acest sentiment, la cultivarea acestei flori de care se îngrijea și Micul Prinț al lui Exupery și-a adus obolul și poetul Yvan Goll, undul dintre cei mai de seamă poeți moderni. Născut la Sainte-Die, în Alsacia, în anul 1891, el obține titlul de doctor în filologie, la.Strasbourg,după.care.urmează.un.periplueuropean, face cunoștință cu James Joyce, traduce în germană romanul acestuia „Ulysse”. Goll a publicat mai multe volume de versuri în franceză, germană, ajutat fiind de soția sa , Claire. Din păcate, victima zelului acestei cultivate doamne a fost Paul Celan, acuzat de aceasta de plagiat, ceea ce i-a produs poetului cernăuțean o depresie fatală. Yvan Golla s-a lăsat inspirat și de teme biblice, de ex. în poemul „ Noemi” – „ Eu port povara unui crud destin/al mamelor mele/al reginelor mele/ al profeților mei/vuiesc prin negura trecutului anii Dumnezeului/anii Templului/anii ghetoului// în sțngele-mi nebun blestemă soarta Patriarhii// eroii și copiii”. Volumele de poezie ale lui Goll au fost ilustrate de Chagall, Picasoo, Matisse, Dali, George Grosz,Hans Arp, ș.a.A scris și drame cu filon politic, în spiritul lui Brecht, dar admirația poetului a fost constant îndreptată spre doi scriitori – Walt Whitman și Dostoievski, ceea ce pare oarecum eclectic. Apocaliptic, obsedat de comandamente morale, permanent rănit, , debordțnd totodată de un temperament exploziv el scrie-„Apă și om//voi sunteți eterna mișcare/ strălucirea voastră despică blocurile de granit/sub vocile voastre plesnesc tăcerile morții”… „ Cânt temerile mele și tremurul / din gongul tibiei mele/îndoliata mea inimă bate toba/ în marșul spre libertate” În timpul războiului, poetul s-a refugiat în SUS, revenind la Paris în 1945. Goll a murit de același morb ca și Rilke, leucemie, există o filiație și în operele lor. În limba română el a fost adus de Ion Pillat, Petre Stoica ș.a. BMM

Yvan Goll-„ Nu cred în tăcerea pietrei”

Pentru a salva viața poetului Yvan Goll, și-au oferit sângele necesar ransfuziilor numeroși poeți francezi, germani, americani, norvegieni, austrieci. Era în anul 1950, la mijlocul unui veac  zguduit de două conflagrații mondiale, de Holocaust, de comunism, dar solidaritatea umană nu a murit. La acest sentiment, la cultivarea acestei flori de care se îngrijea și Micul Prinț al lui Exupery și-a adus obolul și poetul Yvan Goll, undul dintre cei mai de seamă poeți moderni. Născut la Sainte-Die, în Alsacia, în anul 1891, el obține titlul de doctor în filologie,

 la.Strasbourg,după.care.urmează.un.periplueuropean, face cunoștință cu James Joyce, traduce în germană romanul acestuia „Ulysse”. Goll a publicat mai multe volume de versuri în franceză, germană, ajutat fiind de soția sa , Claire. Din păcate, victima zelului acestei cultivate doamne a fost Paul Celan, acuzat de aceasta de plagiat, ceea ce i-a produs poetului cernăuțean o depresie fatală. Yvan Golla s-a lăsat inspirat și de teme biblice, de ex. în poemul „ Noemi” – „ Eu port povara unui crud destin/al mamelor mele/al reginelor mele/ al profeților mei/vuiesc prin negura trecutului anii Dumnezeului/anii Templului/anii ghetoului// în sțngele-mi nebun blestemă soarta Patriarhii// eroii și copiii”. Volumele de poezie ale lui Goll au fost ilustrate de Chagall, Picasoo, Matisse, Dali, George Grosz,Hans Arp, ș.a.A scris și drame  cu filon politic, în spiritul lui Brecht, dar admirația poetului a fost constant îndreptată spre doi scriitori – Walt Whitman și Dostoievski, ceea ce pare oarecum eclectic. Apocaliptic, obsedat de comandamente morale, permanent rănit, , debordțnd totodată de un temperament exploziv el scrie-„Apă și om//voi sunteți eterna mișcare/ strălucirea voastră despică blocurile de granit/sub vocile voastre plesnesc tăcerile morții”… „ Cânt temerile mele și tremurul  / din gongul tibiei mele/îndoliata mea inimă bate toba/ în marșul spre libertate” În timpul războiului, poetul s-a refugiat în SUS, revenind la Paris în 1945. Goll a murit de același morb ca și Rilke, leucemie, există o filiație și în operele lor. În limba română el a fost adus de Ion Pillat, Petre Stoica ș.a.

BMM

Yvan Goll-„ Nu cred în tăcerea pietrei” Pentru a salva viața poetului Yvan Goll, și-au oferit sângele necesar ransfuziilor numeroși poeți francezi, germani, americani, norvegieni, austrieci. Era în anul 1950, la mijlocul unui veac zguduit de două conflagrații mondiale, de Holocaust, de comunism, dar solidaritatea umană nu a murit. La acest sentiment, la cultivarea acestei flori de care se îngrijea și Micul Prinț al lui Exupery și-a adus obolul și poetul Yvan Goll, undul dintre cei mai de seamă poeți moderni. Născut la Sainte-Die, în Alsacia, în anul 1891, el obține titlul de doctor în filologie, la.Strasbourg,după.care.urmează.un.periplueuropean, face cunoștință cu James Joyce, traduce în germană romanul acestuia „Ulysse”. Goll a publicat mai multe volume de versuri în franceză, germană, ajutat fiind de soția sa , Claire. Din păcate, victima zelului acestei cultivate doamne a fost Paul Celan, acuzat de aceasta de plagiat, ceea ce i-a produs poetului cernăuțean o depresie fatală. Yvan Golla s-a lăsat inspirat și de teme biblice, de ex. în poemul „ Noemi” – „ Eu port povara unui crud destin/al mamelor mele/al reginelor mele/ al profeților mei/vuiesc prin negura trecutului anii Dumnezeului/anii Templului/anii ghetoului// în sțngele-mi nebun blestemă soarta Patriarhii// eroii și copiii”. Volumele de poezie ale lui Goll au fost ilustrate de Chagall, Picasoo, Matisse, Dali, George Grosz,Hans Arp, ș.a.A scris și drame cu filon politic, în spiritul lui Brecht, dar admirația poetului a fost constant îndreptată spre doi scriitori – Walt Whitman și Dostoievski, ceea ce pare oarecum eclectic. Apocaliptic, obsedat de comandamente morale, permanent rănit, , debordțnd totodată de un temperament exploziv el scrie-„Apă și om//voi sunteți eterna mișcare/ strălucirea voastră despică blocurile de granit/sub vocile voastre plesnesc tăcerile morții”… „ Cânt temerile mele și tremurul / din gongul tibiei mele/îndoliata mea inimă bate toba/ în marșul spre libertate” În timpul războiului, poetul s-a refugiat în SUS, revenind la Paris în 1945. Goll a mureit de același morb ca și Rilke, leucemie, există o filiație și în operele lor. În limba romțnă el a fost adus de Ion Pillat, Petre Stoica ș.a. BMM

Yvan Goll-„ Nu cred în tăcerea pietrei”

Pentru a salva viața poetului Yvan Goll, și-au oferit sângele necesar ransfuziilor numeroși poeți francezi, germani, americani, norvegieni, austrieci. Era în anul 1950, la mijlocul unui veac  zguduit de două conflagrații mondiale, de Holocaust, de comunism, dar solidaritatea umană nu a murit. La acest sentiment, la cultivarea acestei flori de care se îngrijea și Micul Prinț al lui Exupery și-a adus obolul și poetul Yvan Goll, undul dintre cei mai de seamă poeți moderni. Născut la Sainte-Die, în Alsacia, în anul 1891, el obține titlul de doctor în filologie,

 la.Strasbourg,după.care.urmează.un.periplueuropean, face cunoștință cu James Joyce, traduce în germană romanul acestuia „Ulysse”. Goll a publicat mai multe volume de versuri în franceză, germană, ajutat fiind de soția sa , Claire. Din păcate, victima zelului acestei cultivate doamne a fost Paul Celan, acuzat de aceasta de plagiat, ceea ce i-a produs poetului cernăuțean o depresie fatală. Yvan Golla s-a lăsat inspirat și de teme biblice, de ex. în poemul „ Noemi” – „ Eu port povara unui crud destin/al mamelor mele/al reginelor mele/ al profeților mei/vuiesc prin negura trecutului anii Dumnezeului/anii Templului/anii ghetoului// în sțngele-mi nebun blestemă soarta Patriarhii// eroii și copiii”. Volumele de poezie ale lui Goll au fost ilustrate de Chagall, Picasoo, Matisse, Dali, George Grosz,Hans Arp, ș.a.A scris și drame  cu filon politic, în spiritul lui Brecht, dar admirația poetului a fost constant îndreptată spre doi scriitori – Walt Whitman și Dostoievski, ceea ce pare oarecum eclectic. Apocaliptic, obsedat de comandamente morale, permanent rănit, , debordțnd totodată de un temperament exploziv el scrie-„Apă și om//voi sunteți eterna mișcare/ strălucirea voastră despică blocurile de granit/sub vocile voastre plesnesc tăcerile morții”… „ Cânt temerile mele și tremurul  / din gongul tibiei mele/îndoliata mea inimă bate toba/ în marșul spre libertate” În timpul războiului, poetul s-a refugiat în SUS, revenind la Paris în 1945. Goll a mureit de același morb ca și Rilke, leucemie, există o filiație și în operele lor. În limba romțnă el a fost adus de Ion Pillat, Petre Stoica ș.a.

BMM

Sylvia Plath-suprema solidarizare cu viața

Poate că printre poeți  , chiar printre cei mai importanți  ai sec. XX, Sylvia  Plath constituieun caz singular, ea nu numai că ți-a asumat un destin pe care, ne amintim, eroina romanului lui William Styron, Sophia încerca cu disperare să-l uite, ci și-a dus supliciul  până la sinucidere,

a murit sufocată de gazele lăsate intenționat deschise, de la mașina de gătit. Pentru cei cu imaginație puțină, fie zeflemiști, acest gest ar putea să pară  excentric, rezultatul unei deviații psihice. Este foarte posibilă și explicația bazată pe un comportament despre care nici soțul, criticul literar Ted Hughes( a editat o carte pe această temă, Birthday Letters, în 1998))nu avea o părere bună. În schimb, jurnalele Sylviei Plath apărute la Gallimard ( 1950-1962), volumul de versuri „Colosul”( 1960), romanul „ The Bell Jar ”( 1963), apărute antum, apoi „ Ariel”, „ Străbătând  apa”.,Copaci de iarnă”, antologii postume, adică după 1963, au venit să demonstreze capacitatea unei poetese – eroine, cu o viață de numai 31 de ani, de a înțelege soarta oamenilor, a celor apropiați, ca și cumplita tragediei a evreilor în al doilea război mondial. Deși era numai pe linie  maternă evreică, ea simțea cu sufletul orice oprimare a acestui popor, chiar pe tatăl ei îl compara cu un nazist, desigur, fără  reținere, pentru observațiile sale crude, în copilărie. Țvetaeva a spus pentru generațiile viitoare – „ Poeții sunt cu toții doar evrei”, în sensul destinului tragic al acestora. Poemele ei sunt exclamațiile  unui condamnat înainte de execuție – „ Pur, ce înseamnă pur? ….Limbile iadului sunt plicticoase…Dragostea te-a început ca pe un ceasornic greu, de aur…Fțntănile au secat și trandafirii au murit/Parfumul morții…Înmormțntarea mea / și această colină/ și această strălucire de cadavre”. Ne amintescv aceste versuri de poezia Ilenei Mălăncioiu, una dintre poetele cele mai importante în literatura română. În poemul „ Lady Lazarus”, invectiva devine spectaculară și cutremurătoare – „ Herr Dumnzeu, Harr Satan/ Atenție, totuși atenție/ din cenușă am să mă nalț cu plete de de flăcări/ jur să mistui tot  ce rămase în jur”. Despre tragedia Holocaustului au scris mulți poeți, Paul Celan în germană, Geo Bogza, Grigore Hagiu ș.a. în română. Nu de mlt , pe Internet  a apărut un remember pentru Sylvia Plath, în engleză, care a avut ecou la peste 100.000 de audienți, o uriasță cutie de rezonanță cu simțirea

poetei Sylvia Plath.

BMM

　

Rahel într-un secol lipsit de legende De mult poeții nu mai constituie subiecte de legendă, doar de biografii, analize critice, etc. Într-o țară ca Israel se mai nasc și legende. Este cazul Rahelei Bluwstein, născută în 1890 la Saratov, în Rusia, stabilită în Ereț Israel în 1909, părăsind această viață la 41 de ani, într-o viață de sărăcie și boală, tuberculoză. Cine făcea alia în acei ani era un erou. La mormântul ei de pe malul Mării Galileei , anual vin iubitori de poezie și turiști să depună o pietricică. În semn de omagiu. Crescută într-o familie cu stare bună, cunoscătoare a literaturii ruse ( a tradus din Pușkin, Esenin, Ahmatova), ea era atașată tradiției limbii și literaturii ebraice. De tuberculoză s-a îmbolnăvit în anii Primului Război Mondial. Poeta a reușit în scurta ei viață să publice două volumașe, în schimb postumitatea a fost mai darnică. La fiecare doi-trtei ani se pun în circulație poezii păstrate în manuscrisele poetei, Se simte influența stilului diafan al lui Heine, Francis Jammes. Compozitori israelieni au preluat texte poetice din creația Rahelei.Unul dintre traducătorii în română a poeziei Rahelei a fost regretatul Sebastian Costin. „ Și ziua se trecu treptat/ și se umbri/ cerul și munții par scăldați / în aur gri”. ” Un zâmbet de flori crește-n preajma cărării/ pentru trecerea mea”…„ Atunci am știut că s-a surpat/ străvechiul pod de fier/pe care, între azi și ieri/ sta timpul suspendat”…Poeta se simțea ce „un pom sădit pe malul înclinat”, avea viziunea tragică a sfârșitului, însoțită de o mare dragoste de tot ce este viu sau veșnic. „Și sângele din cântec în jur mă podidește”. Bolnavii de tuberculoză, cum era , de pildă Chopin, au un simț infinit al tragicului. ”Rănește-mă cu vorba/dar numai nu tăcea”, amintește de tonul liric al celebrei Edith Piaf. „Fii gata, surioară”, își spune ea însăși în fața iminentei dispariții. Cititorii nu sunt uitați – „ Doar ei mai sunt cu mine/doar în făptura lor/ nu-și va înfige moartea cuțitul sclipitor”. BMM Îmi place Vezi mai multe reacţii Comentează Distribuie 14 Tu, Dank Emil, Milo Weinstein şi alţi 11 Comentarii Aurelian Musat Aurelian Musat Sublim! Nu am stiut de ea. Lumina vesnica sa aiba. Mie mi-a luminat minute formate din clipe ce par ferestre catre vesnicie Îmi placeVezi mai multe reacţii · Răspunde · 1 · 17 ore Şterge Boris Mehr Boris Mehr MĂ Bucur

Rahel într-un secol lipsit de legende

De mult poeții nu mai constituie subiecte de legendă, doar de biografii, analize critice, etc. Într-o țară ca Israel se mai nasc și legende. Este cazul Rahelei Bluwstein, născută în 1890 la Saratov, în Rusia, stabilită în Ereț Israel în 1909, părăsind această viață la 41 de ani, într-o viață de sărăcie și boală, tuberculoză. Cine făcea alia în acei ani era un erou. La mormântul ei de pe malul Mării Galileei , anual vin iubitori de poezie și turiști să depună o pietricică. În semn de omagiu. Crescută într-o familie cu stare bună, cunoscătoare a literaturii ruse ( a tradus din Pușkin, Esenin, Ahmatova), ea era atașată tradiției limbii și literaturii ebraice. De tuberculoză s-a îmbolnăvit în anii Primului Război Mondial. Poeta a reușit în scurta ei viață să publice două volumașe, în schimb postumitatea a fost mai darnică. La fiecare doi-trtei ani se pun în circulație poezii păstrate în manuscrisele poetei, Se simte influența stilului diafan al lui Heine, Francis Jammes. Compozitori israelieni au preluat texte poetice din creația Rahelei.Unul dintre traducătorii în română a poeziei Rahelei a fost regretatul Sebastian Costin. „ Și ziua se trecu treptat/ și se umbri/ cerul și munții par scăldați / în aur gri”. ” Un zâmbet de flori crește-n preajma cărării/ pentru trecerea mea”…„ Atunci am știut că s-a surpat/ străvechiul pod de fier/pe care, între azi și ieri/ sta timpul suspendat”…Poeta se simțea ce „un pom sădit pe malul înclinat”, avea viziunea tragică a sfârșitului, însoțită de o mare dragoste de tot ce este viu sau veșnic. „Și sângele din cântec în jur mă podidește”. Bolnavii de tuberculoză, cum era , de pildă Chopin, au un simț infinit al tragicului. ”Rănește-mă cu vorba/dar numai nu tăcea”, amintește de tonul liric al celebrei Edith Piaf. „Fii gata, surioară”, își spune ea însăși în fața iminentei dispariții. Cititorii nu sunt uitați – „ Doar ei mai sunt cu mine/doar în făptura lor/ nu-și va înfige moartea cuțitul sclipitor”.
BMM

De la izvoare la marea cea mare În anul 1753 apare la Oxford, Anglia, o scriere „ De sacra poesi hebraerorum praelectiones”, reeditată la Londra, în engleză în 1787, iar în franceză la Lyon, în 1812. Autorul nu este prea cunoscut, Robert Lowith( 1710-1788), dar studiul merită toată atenția. Se afirmă că Vechiul Testament, care este , de fapt, Biblia ebraică, .poate fi citit ca un mare poem al elanurilor sublime. Desigur textul biblic este aparent mai naiv decât operele literare ale diverșilor autori, dar trebuie căutate sensurile ascunse,Implicit religioase și uneori mistice. Autorii anonimi ai textelor biblice sunt poeți sacri și astfel ei pot fi superiori ca mesaj poeților laici, profani. Filosoful german Johann Gottfried von Herder a studiat și el izvoarele literaturii scriind ”Despre spiritul poeziei ebraice” (1782). El consideră că limba ebraică este o „fiică” a unei limbi mai vechi, semitice. O bună parte din lucrările lui Herder sunt dedicate poeticii antice, în raport cu limba veche ebraică. De acest domeniu s-au mai ocupat Renan și Saussure, în Franța. În textele vechi, ebraice se regăsesc imnuri scrise folosind acrostihul ( citind pe verticală prima literă al fiecărui rând rezultă titlul imnului). Se pare că aici este originea acrostihului folosit și azi de unii poeți. În Talmud, cunoscătorii știu că este inclusă Hagadah, adică o culegere de fabule, povestiri poetice, folclor, toate cu semnificație religioasă, studiate și azi de talmudiști( a nu se confunda cu textul care se citește de Pesah, despre fuga din Egipt). Se regăsesc texte poetice în apocrife, adică în textele non-canonice. Binecuvântările din cadrul ritualului iudaic sunt adesea versificate. Cantorii ( hazanii) care slujesc în sinagogi cântă și recită versuri. Imnurile liturgice se cunosc din vechime, iar în sec. IX e.a. a fost menționat și imnul evreilor așkenazi ( originari din Europa centrală și de est) – En Ke-Elohenu. Texte poetice se regăsesc cu prilejul tuturor sărbătorilor iudaice din calendar. Cei care cunosc ebraica veche sau ivritul , adică ebraica modernă, pot constata muzicalitatea unor termeni. Cei care au adus un nou impuls muzicii și poeziei iudaice au fost hasidimii, începând cu secolul XVII. Azi în Israel, dar și în SUA, în multe alte țări unde se află evrei cântecele sunt la mare cinste. Formații de muzică se produc în public, adesea cu participarea altor etnii. Imnul național al Israelului, Hatikvah ( speranță) a fost conceput în 1882 de poetul Naphtali Herz Imber și pus pe note de Samuel Cohen, după un motiv din Moldova de nord, preluat și de Smetana în poemul simfonic „Vltava”. Pentru

De la izvoare la  marea cea mare

În anul 1753 apare la Oxford, Anglia, o scriere „ De sacra  poesi  hebraerorum  praelectiones”, reeditată la Londra, în engleză în 1787, iar în franceză la Lyon, în 1812. Autorul nu este prea cunoscut, Robert Lowith( 1710-1788), dar studiul merită toată atenția. Se afirmă că Vechiul Testament, care este , de fapt, Biblia ebraică, .poate fi citit  ca un mare poem al elanurilor sublime.  Desigur  textul biblic este aparent mai naiv decât operele literare  ale  diverșilor autori, dar trebuie căutate sensurile  ascunse,Implicit religioase și uneori mistice. Autorii  anonimi ai textelor biblice sunt  poeți sacri și astfel ei pot fi superiori ca mesaj poeților laici, profani. Filosoful german Johann Gottfried von Herder a studiat și el  izvoarele literaturii  scriind ”Despre spiritul  poeziei  ebraice” (1782). El consideră că limba ebraică este o „fiică” a unei limbi mai vechi, semitice. O bună parte din lucrările lui Herder sunt dedicate poeticii antice, în raport cu limba veche ebraică.  De acest domeniu s-au mai ocupat Renan și Saussure, în Franța. În textele vechi, ebraice se regăsesc imnuri scrise folosind acrostihul ( citind pe verticală prima literă al fiecărui rând rezultă titlul  imnului). Se pare că  aici este originea acrostihului folosit și azi de unii poeți. În Talmud, cunoscătorii știu că este inclusă Hagadah, adică o culegere de fabule, povestiri poetice, folclor, toate cu semnificație religioasă, studiate și azi de talmudiști( a nu se confunda cu textul care se citește de Pesah, despre fuga din Egipt).  Se regăsesc texte poetice în apocrife, adică în textele non-canonice. Binecuvântările din cadrul ritualului iudaic   sunt adesea versificate.  Cantorii ( hazanii)  care slujesc în sinagogi cântă și recită versuri. Imnurile liturgice se cunosc din vechime, iar în sec. IX  e.a. a fost menționat și imnul evreilor așkenazi  ( originari din Europa centrală și de est) – En  Ke-Elohenu. Texte poetice se regăsesc cu prilejul tuturor sărbătorilor iudaice din calendar. Cei care cunosc  ebraica veche sau ivritul , adică ebraica modernă, pot  constata muzicalitatea unor termeni. Cei care au adus un nou impuls muzicii și poeziei   iudaice au fost hasidimii, începând cu secolul XVII. Azi în Israel, dar și în SUA, în multe alte țări unde se află evrei cântecele sunt la mare  cinste. Formații de muzică se produc în public, adesea cu participarea altor etnii. Imnul național al Israelului, Hatikvah ( speranță)  a fost conceput în 1882 de poetul Naphtali Herz  Imber  și pus pe note de Samuel Cohen, după un motiv din Moldova de nord, preluat și de Smetana în poemul simfonic „Vltava”. Pentru  poezia  rituală se folosește termenul de piyut ( sing.)-piyutim ( pl.). Există antologii de piyutim. Pentru cântece se folosește termenul de Șir , iar Cântarea Cântărilor se numește Șir-Hașirim .La sărbătorile din familie, de Șabat se cântă „Zemirot”,  cântece  cu ocazia servirii mesei. Modernizarea  muzicii și poeziei evreilor se datorează sionismului, iar muzica și poezia din Israel  este extrem de variată, influențele orientale și occidentale fiind ușor de recunoscut. Dar să nu uităm că marii poeți  care au trăit la începutul mileniului al doilea, Ibn Gabirol și Halevi  nu pot fi ignorați, prin harul pe care nu l-au dovedit de-a lungul secolelor.

BMM

La un interval de un secol – două nume Meyerbeer și Gershwin Muzica a avut o evoluție spectaculoasă în secolul XIX și în XX. Pentru exemplificare ne oprim la doi titani – Giacomo Meyerbeer și George Gershwin. Giacomo Meyerbeer ( 1791-1864) s-a născut sub numele de Jakob Liebmann Beer, la Vogelsdorf, lângă Berlin, într-o familie înstărită. În casa lor se întâlneau personalități culturale, iar primele lecții viitorul compozitor le-a primit de la un profesor trimis de Curtea Regală. În 1820 , Meyerbeer și-a prezentat prima lucrare în public, la Darmstadt, oratoriul „ Dumnezeu și natura”. La sfatul lui Antonio Salieri s-a apropiat de muzica italiană, de melosul ei, devenind popular chiar în Italia, la Veneția, Mantua, Torino. În 1831 vine la Marea Operă din Paris cu „ Roberto diavolul”, care îl consacră drept un muzician de talie europeană. După cinci ani urmează „Hughenoții”, tema fiindu-i apropiată compozitorului prin paralelismul cu persecuțiile îndurate de evrei în Evul Mediu. Primește Legiunea de Onoare și un loc în Academia Franceză, primul evreu german onorat astfel. În 1841, regele Prusiei îl numește în fruntea Orchestrei Operei din Berlin, dar este concediat după șase ani și revine la Paris. Compune „ Profetul”, o operă ce impresionează pe contemporani. A murit la Paris, fără a reuși să finalizeze opera „ Africana”. A fost înmormântat cu onoruri la Berlin. Gioacchino Rossini a deplâns moartea sa , fiindu-i admirator fidel. Deși l-a susținut pe Wagner în timpul șederii acestuia la Paris, ulterior Richard Wagner l-a declarat netalentat, fără a-și ascunde și antipatia față de evrei în genere. Berlioz i-a apreciat operele, în care Meyerbeer s-a dovedit un inovator. După circa un secol de la nașterea lui Meyerbeer, avea să se nască la New York, în familia unor imigranți ruși, Jacob Gershovitz, cunoscut ulterior drept George Gershwin ( 1898-1937). A fost însoțit în cariera sa strălucită de fratele său Ira, care a avut o viață mai lungă. Opera ca gen muzical nu mai era dominanta vieții artistice, dar își păstrase un loc de onoare în inima iubitorilor acestui gen. Gershwin a pornit de la muzica americană, influențată de tradiția afro-americanilor. Irving Berlin care l-a apreciat era deja regele muzicii ușoare. Gershwin s-a făcut cunoscut cu șlagăre și muzică pentru comedii. Dinamismul acestuia a deschis un nou drum în lumea muzicală, a trecut oceanul și a devenit popular și în Europa. În 1924 compune Rapsodia albastră care a fost primul experiment reușit prin introducerea unor elemente de jazz. ”Un american la Paris” cu Fred Astaire și Adele Astaire, apoi cu Ginger Rogers a fost ani de zile un succes de neuitat. În 1931, Gershwin primește Premiul Pulitzer pentru spectacolul „ Cânt pentru tine”, pe Broadway. . În 1935 a fost pusă în scenă ”Porgy and Bess”, devenită clasică. A murit timpuriu, de o boală necruțătoare. Unul dintre urmașii săi a fost Leonard Bernstein. BMM Îmi place Comentează Distribuie 18 Tu, Lia Grimberg, Yonny Rafael Maaxberg şi alţi 15 Comentarii Cornel Dolana Cornel Dolana Happy Birthday www.nopavedroadtofreedom.com Vezi traducerea No Paved Road To Freedom- Book about a man, Cornel Dolana, who escaped… NOPAVEDROADTOFREEDOM.COM Îmi place · Rspunde · Şterge previzualizarea · 1 · 5 ore

La un interval de un secol – două nume
Meyerbeer și Gershwin

Muzica a avut o evoluție spectaculoasă în secolul XIX și în XX. Pentru exemplificare ne oprim la doi titani – Giacomo Meyerbeer și George Gershwin.
Giacomo Meyerbeer ( 1791-1864) s-a născut sub numele de Jakob Liebmann Beer, la Vogelsdorf, lângă Berlin, într-o familie înstărită. În casa lor se întâlneau personalități culturale, iar primele lecții viitorul compozitor le-a primit de la un profesor trimis de Curtea Regală. În 1820 , Meyerbeer și-a prezentat prima lucrare în public, la Darmstadt, oratoriul „ Dumnezeu și natura”. La sfatul lui Antonio Salieri s-a apropiat de muzica italiană, de melosul ei, devenind popular chiar în Italia, la Veneția, Mantua, Torino. În 1831 vine la Marea Operă din Paris cu „ Roberto diavolul”, care îl consacră drept un muzician de talie europeană. După cinci ani urmează „Hughenoții”, tema fiindu-i apropiată compozitorului prin paralelismul cu persecuțiile îndurate de evrei în Evul Mediu. Primește Legiunea de Onoare și un loc în Academia Franceză, primul evreu german onorat astfel. În 1841, regele Prusiei îl numește în fruntea Orchestrei Operei din Berlin, dar este concediat după șase ani și revine la Paris. Compune „ Profetul”, o operă ce impresionează pe contemporani. A murit la Paris, fără a reuși să finalizeze opera „ Africana”. A fost înmormântat cu onoruri la Berlin. Gioacchino Rossini a deplâns moartea sa , fiindu-i admirator fidel. Deși l-a susținut pe Wagner în timpul șederii acestuia la Paris, ulterior Richard Wagner l-a declarat netalentat, fără a-și ascunde și antipatia față de evrei în genere. Berlioz i-a apreciat operele, în care Meyerbeer s-a dovedit un inovator.
După circa un secol de la nașterea lui Meyerbeer, avea să se nască la New York, în familia unor imigranți ruși, Jacob Gershovitz, cunoscut ulterior drept George Gershwin ( 1898-1937). A fost însoțit în cariera sa strălucită de fratele său Ira, care a avut o viață mai lungă. Opera ca gen muzical nu mai era dominanta vieții artistice, dar își păstrase un loc de onoare în inima iubitorilor acestui gen. Gershwin a pornit de la muzica americană, influențată de tradiția afro-americanilor. Irving Berlin care l-a apreciat era deja regele muzicii ușoare. Gershwin s-a făcut cunoscut cu șlagăre și muzică pentru comedii. Dinamismul acestuia a deschis un nou drum în lumea muzicală, a trecut oceanul și a devenit popular și în Europa. În 1924 compune Rapsodia albastră care a fost primul experiment reușit prin introducerea unor elemente de jazz. ”Un american la Paris” cu Fred Astaire și Adele Astaire, apoi cu Ginger Rogers a fost ani de zile un succes de neuitat. În 1931, Gershwin primește Premiul Pulitzer pentru spectacolul „ Cânt pentru tine”, pe Broadway. . În 1935 a fost pusă în scenă ”Porgy and Bess”, devenită clasică. A murit timpuriu, de o boală necruțătoare. Unul dintre urmașii săi a fost Leonard Bernstein.
BMM

Î

La un interval de un secol – două nume

Meyerbeer și Gershwin

Muzica a avut o evoluție spectaculoasă în secolul XIX și în XX.  Pentru exemplificare ne oprim la doi titani – Giacomo Meyerbeer și George Gershwin.

Giacomo Meyerbeer (  1791-1864)  s-a născut sub numele de Jakob  Liebmann Beer, la Vogelsdorf, lțngă Berlin, într-o familie înstărită. În casa lor se întțlneau personalități culturale, iar primele lecții viitorul compozitor le-a primit de la un profesor trimis de Curtea Regală. În 1820 , Meyerbeer și-a prtezentat prima lucrare în public, la Darmstadt, oratoriul „ Dumnezeu și natura”. La sfatul lui Antonio Salieri s-a apropiat de  muzica italiană, de melosul ei, devenind popular chiar în Italia, la Veneția, Mantua, Torinp. În 1831 vine la Marea Operă din Paris cu „ Robertp diavolul”, care îl consacră drept un muzician de talie europeană. După cinci ani urmează „Hughenoții”, tema fiindu-i apropiată compozitorului prin paralelismul cu persecuțiile îndurate de evrei în Evul Mediu.  Primește Legiunea de Onoare și un loc în Academia Franceză, primul evreu german onorat astfel. În 1941, regele Prusiei îl numește în fruntea Orchestrei Operei din Berlin, dar este concediat după șase ani și revine la Paris. Compune „ Profetul”, o operă ce impresionează pe contemporani. Amurit la Paris, fără a reuși să finalizeze opera „ Africana”. A fost înmormântat cu onoruri la Berlin. Gioacchino Rossini a deplâns moartea sa , fiindu-i admirator fidel.  Deși l-a susținut pe Wagner în timpul șederii acestuia la Paris, ulterior   Richard Wagner l-a declarat  netalentat, fără a-și ascunde și antipatia față de evrei în genere. Berlioz i-a apreciat operele, în care Meyerbeer s-a dovedit un inovator.

După circa un deceniu de la nașterea lui Meyerbeer, avea să se nască  la New York, în familia unor imigranți ruși, Jacob Gershovitz, cunoscut ulterior drept George Gershwin ( 1898-1937).  A fost însoțit în cariera sa strălucită de fratele său Ira, care a avut o viață mai lungă. Opera  ca gen muzical nu mai era dominanta  vieții artistice, dar își păstrase un loc de onoare în inima iubitorilor acestui gen. Gershwin a pornit de la  muzica americană, influențată de tradiția afro-americanilor. Irving Berlin care l-a apreciat era deja regele muzicii ușoare. Gershwin s-a făcut cunoscut cu șlagăre și muzică pentru comedii.  Dinamismul acestuia a  deschis un nou drum în lumea muzicală, a trecut oceanul și a devenit populară și în Europa. În 1924 compun Rapsodia albastră  care a fost primul experiment reușit prin introducerea unor elemente de jazz. ”Un american la Paris”  cu Fred Astaire și  Adele Astaire, apoi cu Ginger Rogers a fost ani de zile un succes  de neuitat. În 1931, Gershwin primește Premiul Pulitzer pentru spectacolul „ Cânt pentru tine”, pe Broadway. . În 1935 a fost pusă în scenă ”Porgy and Bess”, devenită  clasică. A murit timpuriu, de o boală necruțătoare. Unul dintre urmașii săi a fost Leonard Bernstein.

BMM

La cincizeci de ani de la dispariția Tritonicului, un grup de entuziaști au pornit în căutarea sa. După  luni de investigații în apele Nordului, au găsit epava  la o adâncime de circa 150 de metri, au scos de acolo numeroase obiecte de preț, fotografii  intacte, alimente, dar cel mai curios lucru, peștii care îi însoțeau  la fiecare scufundare  erau extrem de inteligenți, unii recitând și versuri.  Printre ei se numărau și critici literari. Acest amănunt a rămas inexplicabil, iar istoriile îl ignoră. În cel mai apropiat port  nebunii  strigau în norvegiană – să fim veseli. Deși adevărul a murit,  să-i  edităm memoriile. În piață, un mânz înghețat, ridicat pe două picioare  mieuna ca un cotoi. Într-o locuință de la marginea orășelului, o fată  cu mâini de pianistă cânta la clavecin și aștepta să vină prințul de Monaco. Prin centru circulau prizonieri fugiți din Siberia, mâncau zăpadă și  visau să ajungă acasă. Norii făceau infarct, se prăbușeau cu zgomot. O portocală guița în  sacoșa  unei gospodine spre mirarea trecătorilor. În acel an a fost împușcat JFK. După un an a zburat Nichita  voluntar , în cosmos. Pietrele filosofale se găseau pe toate drumurile, dar nimeni nu mai avea nevoie de ele, prețul aurului scăzuse uluitor. Nimic nu era ca înainte. Asinii triști traversau Viena. Despre regăsirea Tritonicului nu vorbea nimeni.

L. 

Landowska Wanda (1879-1950)- clavecinistă celebră, născută la Varșovia, a cultivat muzica din sec. XVII-XVIII,a scris o carte despre muzica veche, împreună cu Henry Lew, iubitul ei,în timpul Primului RM a trăit în Germania,  apoi a făcut turnee în multe țări de pe trei  continente, s-a stabilit un timp în Franța, în 1940 a ajuns în Elveția, apoi în SUA.  Manuel de Falla și Francois Poulenc au fost convinși de ea să compună muzică  pentru clavecin.

Lasker- Schueller Else (1869-1945) – cunoscută poetă de limba germană, a publicat volume cu tendință expresionistă, dar și cu tematică iudaică, , „Balade evreiești”,  în 1939 s-a stabilit în Palestina, fiind recunoscută drept o mare poetesă.

Lazarus Emma ( 1849-1887)- poetă născută la New York, a debutat la 17 ani, fiind remarcată de Emerson, , a tradus din vechea poezie ebraică, Gabirol, Halevi,  s-a făcut cunoscută și prin sonetul dedicat Statuii Libertății, „Noul Colos” .

Levi  Herman (1839-1900) -  dirijor german, a fost  șeful orchestrei din Muenchen, a participat la primele festivaluri de la Bayreuth, cu compoziții de Mozart, Schumann, Brahms, Wagner, în ciuda unor conflicte de familie cu acesta din urmă.

Lewandowski Louis (1821-1894)compozitor german de muzică sinagogală și laică, a fost primul evreu primit la Academia de Arte din Berlin, a fost un remarcabil dirijor și compozitor în muzica religioasă evreiască.

Luzzatto Moise Haim (1707-1747)- poet mistic și moralist italian, se credea  uneori reîncarnarea lui Moise, în 1743 pleacă în Palestina, fiind izgonit de rabinii din Italia, s-a ocupat și de literatură, dovedind  un talent strălucit.   

 

L. 

Landowska Wanda (1879-1950)- clavecinistă celebră, născută la Varșovia, a cultivat muzica din sec. XVII-XVIII,a scris o carte despre muzica veche, împreună cu Henry Lew, iubitul ei,în timpul Primului RM a trăit în Germania,  apoi a făcut turnee în multe țări de pe trei  continente, s-a stabilit un timp în Franța, în 1940 a ajuns în Elveția, apoi în SUA.  Manuel de Falla și Francois Poulenc au fost convinși de ea să compună muzică  pentru clavecin.

Lasker- Schueller Else (1869-1945) – cunoscută poetă de limba germană, a publicat volume cu tendință expresionistă, dar și cu tematică iudaică, , „Balade evreiești”,  în 1939 s-a stabilit în Palestina, fiind recunoscută drept o mare poetesă.

Lazarus Emma ( 1849-1887)- poetă născută la New York, a debutat la 17 ani, fiind remarcată de Emerson, , a tradus din vechea poezie ebraică, Gabirol, Halevi,  s-a făcut cunoscută și prin sonetul dedicat Statuii Libertății, „Noul Colos” .

Levi  Herman (1839-1900) -  dirijor german, a fost  șeful orchestrei din Muenchen, a participat la primele festivaluri de la Bayreuth, cu compoziții de Mozart, Schumann, Brahms, Wagner, în ciuda unor conflicte de familie cu acesta din urmă.

Lewandowski Louis (1821-1894)compozitor german de muzică sinagogală și laică, a fost primul evreu primit la Academia de Arte din Berlin, a fost un remarcabil dirijor și compozitor în muzica religioasă evreiască.

Luzzatto Moise Haim (1707-1747)- poet mistic și moralist italian, se credea  uneori reîncarnarea lui Moise, în 1743 pleacă în Palestina, fiind izgonit de rabinii din Italia, s-a ocupat și de literatură, dovedind  un talent strălucit.   

 

K

Eroare din naștere? Capul   plecat,

Urechea  astupată,  facem modificări,

Dovlecel, adu o speranță în spirt,

Un spermanțet, o mie de trompete,

Copii bătuți, violați, unde ești , Doamne?

Unii vând cenușa morților, martori?

Poeții mor în duel cu acefalii.

Am văzut un izvor, curgea fără apă.

Marele Măcelar  este etern.

Am fruntea zdrobită, nu văd nimic,

Spune prizonierul. Apoi tace.

Mușcătura  vampirului real pe buza  fecioarei.

Spectacolele sunt suspendate,

Trăiască tropăitul cizmelor.

Oasele se topesc în crematoriu.

Unde e sediul morții, la dreapta, la stânga?

Poemele nu se vând , nu se prostituează.

Solemni  părem, dar ce râdem în noi, ce râdem,

În vise întuneric nu există.    

BMM

Am ajuns la țărmul mării,

Am întrebat-o, ce faci,

mi-a spus, am ajuns la capătul puterilor,

ce să fac?  Exist, așa, în epuizare continuă,

fă ca mine, să ascultăm muzica sferelor,

auzi trompetele zărilor?

Eu nu știu cine mă mai locuiește, tu știi?

Nu, eu nu știu, e bine, spuse marea,

Râde privind îngândurată, e obosită, dar există,

Cum ai trăi fără mine? Nicicum, i-am răspuns,

Bine, îți voi trmite un somn adânc,

Să nu  te gțndești la nimic,

A venit o nimfă și ne-am iubit, ne-am iubit,

m-am trezit în zori, singur, fără pantofi, brichetă, țigări,

doar o mușcătură pe gât , era sărutul mării. 

K.

Kalir Eleazar ( 570-630)-important poet  liturgic din epoca gheonimilor, a fost exemplu pentru generații de poeți, a trăit  la Tiberiada, s-au păstrat peste două sute de imnuri scrise de el, se rostesc și.azi.

Katznelsohn Itzhak (1886-1944)-poet și dramaturg de limba idiș și ebraică,  născut în Bielorus, în familia unui rabin, a tradus din Heine în ebraică, a călătorit în Europa, America, Palestina. În 1940 se afla în Polonia ocupată, la Varșovia, colaborează cu publicația evreiască ilegală ”Dror”, unde publică mai multe poezii.A fost cel mai prolific dintre scriitorii ghetoului, scrie piese de teatru pe teme biblice, mai cunocută fiind „IOV”. Trăiește în ghetou cu unul din fiii săi, reușește să ajungă în Franța, în 1943.În 1944 este trimis la Drancy, apoi la Auschwitz unde moare. . A rămas celebru ”Cântecul națiunii.evreiești.ucise”.

Kern Jerome David (1885-1965)- compozitor american, s-a format în Europa, apoi s-a afirmat în SUA,păstrează legătura cu producători din Londra, scrie compoziții – șlagăre, colaborează cu studiouri de la Hollywood.

Kiss Josef (1873-1921) – poet de limbă maghiară,  primul în  această nouă tendință  modernă, a combătut antisem itismul prin două poeme devenite cunoscute. Copiii săi au fost victime ale deportării  în timpul Holocaustului. I s-a ridicat o statuie la Budapesta în 1967.

Klemperer  Otto ( 1886-1973) – dirijor și compozitor născut la Breslau, a studiat la Berlin, unde a dirijat „Orfeu în infern” de Offenbach, în montajul lui Max Reinhardt., a colaborat cu Mahler la concertul public cu „ Simfonia mileniului”, în 1917 devine dirijorul orchestrei din Koeln, apoi la Opera Kroll din Berlin. A dirijat concerte ale lui Schoenberg, Stravinski, , în 1933 e emigrat în SUA, devenind dirijor la Los Angeles. Deși operat de tumoare la creier, s-a refăcut și a condus după război Orchestra din Budapesta. În 1954 a plecat la Londra, , la Filarmonica din capitala Angliei. În 1970 primește cetățenia israeliană . S-a stabilit apoi în Elveția. Ca dirijor a fost considerat genial, a compus și o operă simfonii, etc/

Koussevitzki Serge ( 1874-1951)-dirijor, născut în Rusia, s-a convertit pentru a putea intra la o școală , a studiat la Moscova, la Conservator, contrabasul, în 1901 fiind  prim contrabasis la Operă, a debutat în același an la Balșoi ca dirijor,apoi la Berlin, unde s-a stabilit în 1908, revenit în Rusia, o părăsește în 1920, ajungând la Paris., în 1924 ajunge la Boston Symphony,  a dirijat la Rio de Janeiro, la Ierusalim, etc.  

Kovner Abba (1918-1988)- poet și luptător sionist, născut la Sevastopol,  a condus în anii războiului Rezistența partizanilor evrei în zona Vilnei, în 1945 ajunge în Palestina, a luat parte la Războiul de Independență, în 1970 a fost distins cu Premiul Israel ca poet, a depus mărturie în procesul lui Eichmann de la Ierusalim.

Kraus Karl  (1874-1936) – poet și publicist satiric, austriac, născut  în Boemia, a trăit la Viena, avea o activitate bogată, ediyor, librar, poet, publicist.  Era un moralist conservator, dar s-a convertit, a devenit antisionist și chiar antisemit.

L. 

Privighetoarea  priveghează,

Mierla o poate chiar mierli,

Hipopotamu-i la popotă,

Greierul cântă în ton gri.

Desigur, moartea-i în unghi drept,

Viața nu e în deșert,

Cartagina nu are un catarg,

Poete, nu te da-n vileag,

Tu ești mereu informator

Pentru un for interior.