Boris Marian Mehr - articole: ianuarie 2018

Maia Morgenstern - o stea for ever Născută la 1 mai 1962( nu-și ascunde vârsta, dar o învinge) la_București, este una dintre cele mai apreciate actrițe de teatru și film din România. A studiat la Academia de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București ( 1981-1985), după ce absolvise liceul Zoia Kosmodemianskaia (cum se numea pe atunci școala)). A jucat la început la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț până în 1988,.apoi a apărut pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din București, după care s-a alăturat trupei de la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale”. Printre rolurile notabile pe scena de teatru se numără Lola Lola din Îngerul albastru (Der Blaue Engel) sau Kathleen Hogan în Park Your Car in Harvard Yard. Ea este cunoscută publicului român mai ales pentru rolurile din filmele Balanța, Cel mai iubit dintre pământeni, Patimile lui Hristos ( filmul lui Mel Gibson, era în rolul Fecioarei Maria). Maia Morgenstern a fost căsătorită în perioada 1983-1999[3] cu actorul Claudiu Istodor și cu medicul Dumitru Băltățeanu în perioada 2001[4]-2015. Are trei copii: Tudor Aaron Istodor (născut în 1984 din căsătoria cu Claudiu Istodor), care este actor. Eva Leea Cabiria (născută în 1999 dintr-o relație cu actorul András István Demeter și Ana Isadora (născută în 2003 din căsătoria cu medicul Dumitru Băltățeanu).Din 2010 este numită ambasador pentru Alianța Civilizațiilor în România. A jucat în filmele Secretul lui Bachus (1984),Maria si marea (1989),Marea sfidare (1990),Rămânerea (1991),Balanța (1992) – film de mare succes, Cel mai iubit dintre pământeni (1993),Trahir (1993),Nostradamus (1994) ,A șaptea cameră (1995),Privirea lui Ulyse (1995)Fiii Witman (1997),Omul zilei (1997),Triunghiul morții (1999) în rolul Reginei Maria,Patul lui Procust (2001),Patimile lui Hristos (2004),Orient Express (2004) ,)Eva (2010) Sânge tânăr, munți și brazi (2010)La fin du silence (2011),The Secret of Polichinelle (2013) ,Domnișoara Christina (2013) ,#Selfie 69 (2016),, în serilae TV.Premii și distincții=Ordinul Artelor și Literelor în grad de Cavaler (Franța, 2012), ș.a. A partivcipat la numeroase interviuri, îăn presă, TV. Este o actriță extrem de cunoscută, știe să ia atitudine față de multele neajunsuri din viața socială, politică, este și director al Teatrului Evreiesc contribuind la revigorarea acestuia ca și la refacerea clădirii. Personal o apreciez în mod deosebit nu numai ca actriță, dar și ca om de înaltă moralitate, modestie, generozitate. BMM

Maia Morgenstern - o stea for ever

Născută la 1 mai 1962( nu-și ascunde vârsta, dar o învinge) la_București, este una dintre cele mai apreciate actrițe de teatru și film din România. A studiat la Academia de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București ( 1981-1985), după ce absolvise liceul Zoia Kosmodemianskaia (cum se numea pe atunci școala)). A jucat la început la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț până în 1988,.apoi a apărut pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din București, după care s-a alăturat trupei de la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale”. Printre rolurile notabile pe scena de teatru se numără Lola Lola din Îngerul albastru (Der Blaue Engel) sau Kathleen Hogan în Park Your Car in Harvard Yard. Ea este cunoscută publicului român mai ales pentru rolurile din filmele Balanța, Cel mai iubit dintre pământeni, Patimile lui Hristos ( filmul lui Mel Gibson, era în rolul Fecioarei Maria). Maia Morgenstern a fost căsătorită în perioada 1983-1999[3] cu actorul Claudiu Istodor și cu medicul Dumitru Băltățeanu în perioada 2001[4]-2015. Are trei copii: Tudor Aaron Istodor (născut în 1984 din căsătoria cu Claudiu Istodor), care este actor. Eva Leea Cabiria (născută în 1999 dintr-o relație cu actorul András István Demeter și Ana Isadora (născută în 2003 din căsătoria cu medicul Dumitru Băltățeanu).Din 2010 este numită ambasador pentru Alianța Civilizațiilor în România. A jucat în filmele Secretul lui Bachus (1984),Maria si marea (1989),Marea sfidare (1990),Rămânerea (1991),Balanța (1992) – film de mare succes, Cel mai iubit dintre pământeni (1993),Trahir (1993),Nostradamus (1994) ,A șaptea cameră (1995),Privirea lui Ulyse (1995)Fiii Witman (1997),Omul zilei (1997),Triunghiul morții (1999) în rolul Reginei Maria,Patul lui Procust (2001),Patimile lui Hristos (2004),Orient Express (2004) ,)Eva (2010) Sânge tânăr, munți și brazi (2010)La fin du silence (2011),The Secret of Polichinelle (2013) ,Domnișoara Christina (2013) ,#Selfie 69 (2016),, în serilae TV.Premii și distincții=Ordinul Artelor și Literelor în grad de Cavaler (Franța, 2012), ș.a. A partivcipat la numeroase interviuri, îăn presă, TV. Este o actriță extrem de cunoscută, știe să ia atitudine față de multele neajunsuri din viața socială, politică, este și director al Teatrului Evreiesc contribuind la revigorarea acestuia ca și la refacerea clădirii. Personal o apreciez în mod deosebit nu numai ca actriță, dar și ca om de înaltă moralitate, modestie, generozitate.

BMM

Yehuda Amichai – un mare scriitor. Recent la ICR din Tel Aviv a fost lansat un volum de poezii alese, traduse în română de Emanuel Pope din Yehuda Amihai, un mare poet izraelian, aproape necunoscut la noi. S-a născut la 3 May 1924, Würzburg, Germania, sub numele de Ludwig Pfeuffer. A murit la22 september 2000 în Israel. A scris în ivrit, limbă poe care a adoptat-o prin stabilirea în patria strămoșilor. S-a afirmat din anii 60. A fost distins cu premii - Shlonsky, 1969, Brenner 1976,Bialik și Prremiul Israel în 1982, ca și în 1994, Malraux Prize, International Book Fair (France), 1995, Macedonia`s Golden Wreath Award, ș.a.A emigrat din Germania la vîrsta de 11 ani, stabilindu-se în Palestina , la Petah Tikva, în 1935, în timpul mandatului britanic. A urmat o școală religioasă la Ierusalim, a făcut parte din unitățile militare Palmach, Haganah, de apărare față de agresiunile arabe. A făcut parte din armata britanică în al doilea Război Mondial .În 1946, Amichai a fost student la David Yellin Teachers College in Jerusalem, devenind profesor la Haifa, apoi a studiat la Univerdsitatea din Ierusalim. Încurajat de profesorii săi, a publicat primul volum de versuri, Now and in Other Days, in 1955.In 1956, Amichai a participat la războiul din Sinai,iar în 1973 în războiul de Yom Kippur. Amichai și-a publicat primul roman, Not of This Time, Not of This Place, in 1963. A fost unul dintre primii scriitori israelieni care a vizitat Germania după război, reevocîbdu-și copilăria. A doilea roman, Mi Yitneni Malon, despre un poet izraelian care a trăit la New York a fost publicat în 1971, Amichai fiind profesor în California, la Universitatea Berkeley. A fost și profesor la New York University in 1987, apoi la Universitatea Ebraică din Ierusalim..În 1994 a fost invitat de primul ministru Yitzhak Rabin să vorbească despre propriile poeme la ceremonia acordării Premiului Nobel la Oslo. Câteva străzi din Israel și din Germania poartă numele său. Poezia sa are mai multe repere, unele autobiografice, altele filosofice, cu accente ironice care contribuie la înțelegerea concepțiilor sale despre viață și moarte. A fost caracterizat ca un poet umanist post-teologic. Imaginația sa este debordantă, fiind criticat de unii ca eretic. El scria –„ Dumnezeu se schimbă, rugăciunile rămân aceleași”. Unele poeme au fost puse pe muzică corală și orhestrală. Amichai a poeminit de poeții care l-au impresionat și l-au influențat - Dylan Thomas, T. S. Eliot, W. H. Auden. Criticii literari au elogiat opera și stilul lui Amichai. A suferit în viață traume psihice, printre care și moartea primei femei pe care a iubit-o, Ruth Hanover, ucisă în Holocaust, după ce fusese accidentată și pierduse un picior, a urmare a unui accident. I-a dedicat poemul – „Mica Ruth”. Amichai a evitat în poezie să evoce Holocaustul din acest motiv. Dar în proză și în scenarii pentru radio a evocat victimele Shoah-ului. În timpul vieții a fost cel mai cunoscut poet izraelian, unii numindu-l poet național. El a refuzat acest titlu. Se considera pur și simplu poet. La unele festivaluri nmele său a apărut alături de cele ale lui Ezra Pound, W.H. Auden, Pablo Neruda ș.a.Paul Celan i-a scris lui Amichai, cu admirație. Octavio Paz l-a elogiat ca pe un mare poet. Merita, probabil, Pfremiul Nobel. Opera sa a fost tradusă în 40 de limbi. A fost membru onorifica a umeroase universități și instituții culturale internaționale. În 1992, la Editura Cartea Romînească , a apărut volumul „ La marginea cerului”, antologie și traducere de Sebastiasn Cotin, cu poeți ebraici contemporani. Yehuda Amichai este prrezent cu câteva poeme memorabile –Ierusalim 1967, Norii sunt morții dintâi,Dumnezeu plin de-ndurare, Mamei, ș.a. BORIS MARIAN MEHR

Yehuda Amichai – un mare  scriitor.

Recent  la ICR din Tel Aviv a fost lansat un volum de poezii alese, traduse în română de Emanuel Pope din  Yehuda Amihai, un mare poet izraelian, aproape necunoscut la noi.   S-a născut la 3 May 1924, Würzburg, Germania,  sub numele de Ludwig Pfeuffer. A murit la22 september 2000  în Israel. A scris în ivrit, limbă poe care a adoptat-o prin stabilirea în patria strămoșilor. S-a afirmat din anii 60. A fost distins cu premii - Shlonsky, 1969, Brenner 1976,Bialik  și Prremiul Israel în 1982, ca și  în  1994, Malraux Prize, International Book Fair (France), 1995, Macedonia`s Golden Wreath Award, ș.a.A emigrat din Germania la vîrsta de 11 ani, stabilindu-se în Palestina , la Petah Tikva, în 1935, în timpul mandatului britanic. A urmat o școală religioasă la Ierusalim, a făcut parte din unitățile militare Palmach, Haganah, de apărare față de agresiunile arabe. A făcut parte din armata britanică în al doilea Război Mondial .În 1946, Amichai a fost student la David Yellin Teachers College in Jerusalem, devenind profesor la Haifa, apoi a studiat la Univerdsitatea din Ierusalim. Încurajat de profesorii săi, a publicat primul volum de versuri, Now and in Other Days, in 1955.In 1956, Amichai a participat la războiul din  Sinai,iar în 1973 în războiul de Yom Kippur. Amichai și-a publicat primul roman, Not of This Time, Not of This Place, in 1963. A fost unul dintre primii scriitori israelieni care a vizitat Germania după război, reevocîbdu-și copilăria. A doilea roman, Mi Yitneni Malon, despre  un poet izraelian care a trăit la New York a fost publicat în  1971, Amichai fiind profesor în California, la Universitatea Berkeley. A fost  și profesor la  New York University in 1987, apoi la Universitatea Ebraică din Ierusalim..În 1994 a fost invitat de primul ministru   Yitzhak Rabin să vorbească despre propriile poeme la ceremonia acordării Premiului Nobel la Oslo.  Câteva străzi din Israel și din Germania poartă numele său. Poezia sa are mai multe repere, unele autobiografice, altele filosofice, cu accente ironice care contribuie la înțelegerea concepțiilor sale despre viață și moarte. A fost caracterizat ca un poet umanist post-teologic. Imaginația sa este debordantă, fiind criticat de unii ca eretic. El scria –„ Dumnezeu se schimbă, rugăciunile rămân aceleași”. Unele poeme au fost puse pe muzică  corală și orhestrală. Amichai a poeminit de poeții care l-au impresionat și l-au influențat - Dylan Thomas, T. S. Eliot, W. H. Auden. Criticii literari au elogiat  opera și stilul lui Amichai. A suferit în viață traume psihice, printre care și moartea primei femei pe care a iubit-o, Ruth Hanover,  ucisă  în Holocaust, după ce fusese accidentată și pierduse un picior, a urmare a unui accident. I-a dedicat poemul – „Mica Ruth”.  Amichai a  evitat  în poezie să evoce Holocaustul din acest motiv. Dar în proză și în scenarii pentru radio a evocat victimele Shoah-ului. În timpul vieții a fost cel mai cunoscut poet izraelian, unii numindu-l poet național.   El a refuzat acest titlu. Se considera pur și simplu poet. La unele festivaluri nmele său a apărut alături de cele ale lui Ezra Pound, W.H. Auden, Pablo Neruda ș.a.Paul  Celan i-a scris lui Amichai, cu admirație. Octavio Paz l-a elogiat ca pe un mare poet. Merita, probabil, Pfremiul Nobel. Opera sa a fost tradusă în 40 de limbi. A fost membru onorifica a umeroase universități și instituții culturale internaționale. În 1992, la Editura  Cartea Romînească , a apărut  volumul „ La marginea cerului”, antologie și traducere de Sebastiasn Cotin, cu poeți ebraici contemporani.  Yehuda Amichai este prrezent cu câteva poeme memorabile –Ierusalim 1967, Norii sunt morții dintâi,Dumnezeu plin de-ndurare, Mamei, ș.a.

BORIS MARIAN MEHR

Tu nu scrii, prietene, mai exiști? Nu mă citești, mai gândești? Iertare, nu asta am vrut să spun, Sunt oameni pentru care numai concretul, Știrea fierbinte, mersul șurubului, al electronului, Ehei, sunt mai atractive, o, Ponte Ormo, Învață-i pe oameni ce-i arta, Cică suntem hono sapiens, nu cred, Suntem clăbuci de săpun, pictorul cunoaște secretul, El leagă imaginarul de ochiul atent, Ne plac și umbra, taina, visul, Tâlhari cinstiți adună scrisul, Duioșii criminali se roagă, Ateul recitește-o sagă, Lăsați politica, pistolul Și mititeii și rasolul, Prostia nu poate fi solo, Să meargă plebea spre oceane, Destui sunt carnivori cu blană, În liniștea zăpezii pure Poieții mor ca-ntr-o pădure, De rupi din codru-o rămurea ce-i pasă lui Coșbuc de ea? Din mândrul Paradis cobor doar umbre, Felină noapte, iubiri sumbre. BMM

Tu nu scrii, prietene, mai exiști?

Nu mă citești, mai gândești?

Iertare, nu asta am vrut să spun,

Sunt oameni pentru care numai concretul,

Știrea fierbinte, mersul șurubului, al electronului,

Ehei, sunt mai atractive, o, Ponte Ormo,

Învață-i pe oameni ce-i arta,

Cică suntem hono sapiens, nu cred,

Suntem clăbuci de săpun, pictorul cunoaște secretul,

El leagă imaginarul de ochiul atent,

Ne plac și umbra, taina, visul,

Tâlhari cinstiți adună scrisul,

Duioșii criminali se roagă,

Ateul recitește-o sagă,

Lăsați politica, pistolul

Și mititeii și rasolul,

Prostia nu poate fi solo,

Să meargă plebea spre oceane,

Destui sunt carnivori cu blană,

În liniștea zăpezii pure

Poieții mor ca-ntr-o pădure,

De rupi din codru-o rămurea ce-i pasă lui Coșbuc de ea?

Din mândrul Paradis cobor doar umbre,

Felină noapte, iubiri sumbre.

BMM

S.

S. Sava Iosif (1933-1998)-muzicolog, instrumentist, autor de cărți din istoria muzicii, emisiuni strălucite cu invitați de prestigiu în cultură la Radio și la TV,Premiul Academiei, al Uniunii Compozitorilor,ș.a. O piațetă în București poartă numele lui. Săculeț Emil (1915- ?)- compozitor,folclorist, a făcut școala la Botoșani, din 1935 s-a stabilit la București, s-a preocupat de folclorul idiș, inclusiv de cântecele evreilor din Transnistria,în 1949 a fost primit în Uniunea Compozitorilor, a fost premiat pentru activitatea sa artistică. Schmidt Joseph(1904-1942)- tenor celebru născut în Bucovina, a fost cantor după război,la Rădăuți și Cernăuți, iar în 1924 a debutat în concert public cu arii din opere,lieduri,balade. A cântat la București,Berlin, a studiat la Conservator, a cântat la Radio, devenind celebru, a fost solictat în filme, a lansat șlagărul Un cântec străbate lumea, cu mesaj pacifist. A cântat la Paris și Monte Carlo, în Elveția, unde a fost samavolnic internat într-un lagăr, în 1940,la presiunea Germaniei, murind de pneumonie după doi ani. Avea doar 38 de ani,victimă a indiferenței criminale. Sesto Pals (1912-2002)- poet avangardist, a plecat în Israel, în 1998 i-a apărut singurul volum de versuri OMUL CIUDAT, antologie de autor,remarcabilă. Socor Matei(1908-1980)- compozitor,dirijor,folclorist, din 1944 a condus Orchestra Radio. Sperber -Margul Alfred(1898-1967)-poet de limba germană, a studiat la Paris și la New York, a tradus cu har din Eminescu,Arghezi.,ș.a. Steinbarg Eliezer(1880-1932)- fabulist de limba idiș, cel mai însemnat în sec.XX. Tradus în cini limbi, română, ebraică, engleză,ș.a. Sternberg Jacob(1890-1985)-poet, dramaturg, editor născut în Basarabia, a condus trupa de teatru VILNA din București, în 1935 a publicat voluumul de versuri ORAȘ ÎN PROFIL (editat la Kriterion, în română, în 1983). După război a fost arestat la Chișinău și trimis în GULAG. Ulterior a colaborat cu TES-București. Steuerman-Rodion Avram( 1872-1918)-poet, prozator, dramaturg, critic literar a trăit la Iași, a fost redactor la OPINIA din Iași. A scris și a tradus în diverse domenii. Mutilat grav în război, s-a sinucis. Sulițeanu Ghizela(1920-2006)- etnomuzicolog laureat cu Premiul Uniunii Compozitorilor în 1976, al Academiei în 1990, s- a ocupat cu folclorul românesc, evreiesc, unor etnii conlocuitoare.

Max Jacob- poet asasinat Recent pe un post TV a fost redat un film francez despre Max Jacob, poetul,romancierul, eseistul, pictorul, criticul de artă, prietenul lui Picasso, Cocteau, suprarealistul de o mare delicatețe și enorm talent, care a murit în 5 martie 1944, la Drancy, lagărul intermediar dintre viață și Auschwitz. Prietenii obținuseră eliberarea sa, pe motiv că Jacob era evreu convertit, dar pneumonia i-a răpit această șansă, probabil, nici Dumnezeu nu a intervenit la timp. Iubit de parizieni,cunoscut pentru umorul și farmecul său intelectual, Max Jacob era dăruit necondiționat artei, frumosului, binelui. Era distins cu Legiunea de Onoare în grad de Cavaler. Era născut la 12 iulie 1876, a lăsat o operă de mare valoare în care converg burlescul, fantezia populară și ironia sarcastică, scepticismul, efuziunea sentimentală și cultivarea iraționalului la modul suprarealist.A fost unul dintre fondatorii cubismului. Sunt mimul superior, se autoironiza el. ...Amintim câteva titluri- 1911: Coasta ("La Côte"),1911: Saint Matorel1919: Apărarea lui Tartuffe ("La Défense de Tartufe"),1921: Laboratorul central ("Le Laboratoire central")1921: Regele Beoției ("Le Roi de Béotie")1922: Cabinetul negru ("Le Cabinet noir")1923: Filibuth sau Ceasornicul de aur ("Filibuth ou la Montre en or")1925: Pocăiții în maiouri roz ("Les Pénitents en maillots roses")1938: Balade ("Ballades")1945: Meditații religioase ("Méditations religieuses"). În 1974 , apărut la Editura Univers volumul tradus de Vasile Nicolescu,„Cornetul de zaruri”. Lectura acestei cărți de numei 82 de pagini aduce mari satisfacții – „Eu nu am venit pentru a-mi fi frică”. A introdus, înainte de Eugen Ionescu termenul de rinocerii, opera sa are multe afinități cu acea a lui Kafka, prevăzând gigantica închisoare ce se pregătea pentru Europa fascizată. „ Viziunea sinistră a morții germane”. Din păcate, realitatea s-a adeverit, desigur, parțial, nazismul a fost învins, apoi și comunismul. BORIS MARIAN

Max Jacob- poet asasinat

Recent pe un post TV a fost redat un film francez despre Max Jacob, poetul,romancierul, eseistul, pictorul, criticul de artă, prietenul lui Picasso, Cocteau, suprarealistul de o mare delicatețe și enorm talent, care a murit în 5 martie 1944, la Drancy, lagărul intermediar dintre viață și Auschwitz. Prietenii obținuseră eliberarea sa, pe motiv că Jacob era evreu convertit, dar pneumonia i-a răpit această șansă, probabil, nici Dumnezeu nu a intervenit la timp. Iubit de parizieni,cunoscut pentru umorul și farmecul său intelectual, Max Jacob era dăruit necondiționat artei, frumosului, binelui. Era distins cu Legiunea de Onoare în grad de Cavaler. Era născut la 12 iulie 1876, a lăsat o operă de mare valoare în care converg burlescul, fantezia populară și ironia sarcastică, scepticismul, efuziunea sentimentală și cultivarea iraționalului la modul suprarealist.A fost unul dintre fondatorii cubismului. Sunt mimul superior, se autoironiza el. ...Amintim câteva titluri- 1911: Coasta ("La Côte"),1911: Saint Matorel1919: Apărarea lui Tartuffe ("La Défense de Tartufe"),1921: Laboratorul central ("Le Laboratoire central")1921: Regele Beoției ("Le Roi de Béotie")1922: Cabinetul negru ("Le Cabinet noir")1923: Filibuth sau Ceasornicul de aur ("Filibuth ou la Montre en or")1925: Pocăiții în maiouri roz ("Les Pénitents en maillots roses")1938: Balade ("Ballades")1945: Meditații religioase ("Méditations religieuses"). În 1974 , apărut la Editura Univers volumul tradus de Vasile Nicolescu,„Cornetul de zaruri”. Lectura acestei cărți de numei 82 de pagini aduce mari satisfacții – „Eu nu am venit pentru a-mi fi frică”. A introdus, înainte de Eugen Ionescu termenul de rinocerii, opera sa are multe afinități cu acea a lui Kafka, prevăzând gigantica închisoare ce se pregătea pentru Europa fascizată. „ Viziunea sinistră a morții germane”. Din păcate, realitatea s-a adeverit, desigur, parțial, nazismul a fost învins, apoi și comunismul.

BORIS MARIAN

Radu Lupu – o stea a muzicii de pian L-am cunoscut în 1961, era un adolescent timid, obișnuit cu protecția familiei și dascălilor care îl remarcaseră. Venise la Conservatorul din Moscova să-și desăvârșească pregătirea. Astăzi este o celebritate, a călătorit mult, a încântat publicul din zeci de țări. Pianist, compozitor, are un stil personal, este pasional, este bolnav de muzică, de la Enescu la Beethoven, Brahms, Ceaikovski, Rahmaninov, etc.S-a născut la 30 noiembrie 1945, la Galați, a studia la Brașov, cu Florica Muzicescu, azi este Comandor al Ordinului Imperiului Britanic, poartă Ordinl Steaua României, ș.a.dar nu-l preocupă onorurile, merge unde dorește, cântă ceea ce dorește. Trăiește pentru muzică și pentru bucuria celor care îl ascultă. Trăiește în Anglia și , uneori, în Elveția, dar este o fire neliniștită, nu știi unde va merge mâine. S-a născut la Galați, în familia avocatului evreu Meyer Lupu și a profesoarei Ana Gabor.La vârsta de 6 ani începe să studieze pianul cu Lia Busuioceanu și la vârsta de 12 ani debutează cu un program complet de muzică compusă de el însuși. Urmează liceul la Galați. După absolvirea Școlii Populare de Artă din Brașov, își continuă studiile la București, cu Florica Musicescu și Cella Delavrancea. La șaisprezece ani, în 1961, primește o bursă de studiu la Conservatorul din Moscova, unde va studia 2 ani cu Galina Eghiazarova, apoi cu Heinrich Neuhaus și, mai târziu, cu Stanislav Neuhaus.În 1966, în perioada studiilor din Rusia, concertează la Moscova și Leningrad, și participă la Concursul de pian "Van Cliburn" de la Fort Worth, Texas, unde câștigă premiul I. Își reia studiile la Moscova și, înainte de finalizarea acestora, va câștiga încă două prestigioase premii I: la Festivalul Internațional „George Enescu”, în 1967, și la Concursul internațional de pian de la Leeds, în Marea Britanie, în 1969. În noiembrie 1969 debutează pe scena londoneză, înregistrând un mare succes. Despre interpretarea sa a Sonatei pentru pian Op.10 No.3 de Beethoven, Joan Chissell de la ziarul The Times scrie: El a adus pe scenă ceea ce părea o întreagă experiență de viață, cu alternanțele sale de dezolare și mândrie. Cariera lui Radu Lupu continuă alături de cele mai prestigioase orchestre și cei mai mari dirijori ai lumii: în 1972 el cântă în SUA, la New York, cu Orchestra din Cleveland, dirijată de Daniel Barenboim, și cu Orchestra Simfonică din Chicago, sub bagheta lui Carlo Maria Giulini. Apoi face un turneu de doi ani prin America, cu Orchestra Filarmonică din New York. Ulterior întreprinde cu regularitate turnee în Europa și Statele Unite, dar și în Asia (în Israel și în China). A fost onorat cu Premiul I la Concursul internațional de pian Van Cliburn, ediția 1966,Premiul I la Festivalul Internațional „George Enescu”, ediția 1967 (împreună cu Dan Grigore),Premiul I la Concursul Internațional de pian de la Leeds, ediția 1969,Premiul Abbiati, acordat de Asociația Criticilor Italieni, în 1989, Premiul Grammy, ediția 1995, pentru Cea mai bună înregistrare instrumentală a anului, cu Sonata în Si bemol major și Sonata în La major de Franz Schubert (la patru mâini, cu Daniel Barenboim),Premiul Edison, ediția 1995, pentru Cea mai bună înregistrare instrumentală a anului, cu sonate de Robert Schumann(Kinderszenen, Kreisleriana și Humoresque),Premiul Arturo Benedetti Michelangeli, ediția 2006, are o discografie bogată, au scris depre el Ion Andreiță( Scrisori pariziene, Editura Silviu Popescu, Râmnicu Vâlcea, 2000, pag. 273-277), Claudia Daboveanu: Artiștii noștri la superlativ, Jurnalul Național, ediție de colecție din 22 mai 2005, Radu Lupu – o audiție privilegiată, în deschidere la Festivalul Enescu, 18 aprilie 2013, Adina Scorțescu, Ziarul Metropolis, ne referim doar la presa română, dar este prezent și în presa străină( SUA, Germania, Israel,Italia etc). Un nume de neșters în patrimoniul universal al muzicii. BMM

Radu Lupu – o stea a muzicii de pian

L-am cunoscut în 1961, era un adolescent timid, obișnuit cu protecția familiei și dascălilor care îl remarcaseră. Venise la Conservatorul din Moscova să-și desăvârșească pregătirea. Astăzi este o celebritate, a călătorit mult, a încântat publicul din zeci de țări. Pianist, compozitor, are un stil personal, este pasional, este bolnav de muzică, de la Enescu la Beethoven, Brahms, Ceaikovski, Rahmaninov, etc.S-a născut la 30 noiembrie 1945, la Galați, a studia la Brașov, cu Florica Muzicescu, azi este Comandor al Ordinului Imperiului Britanic, poartă Ordinl Steaua României, ș.a.dar nu-l preocupă onorurile, merge unde dorește, cântă ceea ce dorește. Trăiește pentru muzică și pentru bucuria celor care îl ascultă. Trăiește în Anglia și , uneori, în Elveția, dar este o fire neliniștită, nu știi unde va merge mâine. S-a născut la Galați, în familia avocatului evreu Meyer Lupu și a profesoarei Ana Gabor.La vârsta de 6 ani începe să studieze pianul cu Lia Busuioceanu și la vârsta de 12 ani debutează cu un program complet de muzică compusă de el însuși. Urmează liceul la Galați. După absolvirea Școlii Populare de Artă din Brașov, își continuă studiile la București, cu Florica Musicescu și Cella Delavrancea. La șaisprezece ani, în 1961, primește o bursă de studiu la Conservatorul din Moscova, unde va studia 2 ani cu Galina Eghiazarova, apoi cu Heinrich Neuhaus și, mai târziu, cu Stanislav Neuhaus.În 1966, în perioada studiilor din Rusia, concertează la Moscova și Leningrad, și participă la Concursul de pian "Van Cliburn" de la Fort Worth, Texas, unde câștigă premiul I. Își reia studiile la Moscova și, înainte de finalizarea acestora, va câștiga încă două prestigioase premii I: la Festivalul Internațional „George Enescu”, în 1967, și la Concursul internațional de pian de la Leeds, în Marea Britanie, în 1969. În noiembrie 1969 debutează pe scena londoneză, înregistrând un mare succes. Despre interpretarea sa a Sonatei pentru pian Op.10 No.3 de Beethoven, Joan Chissell de la ziarul The Times scrie: El a adus pe scenă ceea ce părea o întreagă experiență de viață, cu alternanțele sale de dezolare și mândrie. Cariera lui Radu Lupu continuă alături de cele mai prestigioase orchestre și cei mai mari dirijori ai lumii: în 1972 el cântă în SUA, la New York, cu Orchestra din Cleveland, dirijată de Daniel Barenboim, și cu Orchestra Simfonică din Chicago, sub bagheta lui Carlo Maria Giulini. Apoi face un turneu de doi ani prin America, cu Orchestra Filarmonică din New York. Ulterior întreprinde cu regularitate turnee în Europa și Statele Unite, dar și în Asia (în Israel și în China). A fost onorat cu Premiul I la Concursul internațional de pian Van Cliburn, ediția 1966,Premiul I la Festivalul Internațional „George Enescu”, ediția 1967 (împreună cu Dan Grigore),Premiul I la Concursul Internațional de pian de la Leeds, ediția 1969,Premiul Abbiati, acordat de Asociația Criticilor Italieni, în 1989, Premiul Grammy, ediția 1995, pentru Cea mai bună înregistrare instrumentală a anului, cu Sonata în Si bemol major și Sonata în La major de Franz Schubert (la patru mâini, cu Daniel Barenboim),Premiul Edison, ediția 1995, pentru Cea mai bună înregistrare instrumentală a anului, cu sonate de Robert Schumann(Kinderszenen, Kreisleriana și Humoresque),Premiul Arturo Benedetti Michelangeli, ediția 2006, are o discografie bogată, au scris depre el Ion Andreiță( Scrisori pariziene, Editura Silviu Popescu, Râmnicu Vâlcea, 2000, pag. 273-277), Claudia Daboveanu: Artiștii noștri la superlativ, Jurnalul Național, ediție de colecție din 22 mai 2005, Radu Lupu – o audiție privilegiată, în deschidere la Festivalul Enescu, 18 aprilie 2013, Adina Scorțescu, Ziarul Metropolis, ne referim doar la presa română, dar este prezent și în presa străină( SUA, Germania, Israel,Italia etc). Un nume de neșters în patrimoniul universal al muzicii.

BMM

Ion Barbu- întâlnirea cu un Mare poet Pe Ion Barbu nu l-am cunoscut direct, am citit cu enormă admirație moștenirea poetică, biografia cu pete, care nu m-au făcut să uit că este un Mare Poet. Am fost coleg cu un presupus nepot al său, care graseia, o fi graseind și Barbu, așa, aristocratic? Știu că a adus-o pe Nina Cassian în așternutul său , ceea ce nu era greu, dar a scris – „nespus de alba Nină”, adică era un om de „noblesse”. Tudor Vianu i-a fost bun amic. Nimic din ce s-a scris despre el nu întrece farmecul poeziei barbiene, poate cea mai europeană poezie românească. Acum citez pe nerăsuflate – sunt numai o verigă din marea îndoire/fragilă, unitatea mi-e pieritoare….Aduc Înaltei Cumpeni povara mea bogată….Tentacule lichide îți adâncești în spațiu….Așteaptă infinită și limpede ca marea/ să te cununi cu somnul și-n unde să te pierzi…”/ I-a admirat pe cei care îi erau aproape spiritual – Nietzsche, Pitagora ( îmi dezvelește-n Număr vertebra ei de fier”. Barbu nu era nici mistic, nici șovin, era genial. Din sufletul său cad fulgi, el este sus, în cer. Îmi amintește uneori de Bach și de Beethoven. „ Prin marea de funingini, năvodul plin cu aur…Castelul tău de ghiață l-am cunoscut, Gândire Mitologiile greacă, latină, ebraică, germanică se regăsesc în aluzii frumos îmbinate. Îl readuce pe Anton Pann cu balcanismele sale, ex. Cântec de rușine, Răsturnica, apoi ecouri din Poe, cu Maelstromul său, apropierea simpatetică de Mateiu Caragiale, „arta marelui Mateiu”, vrea să încropească un club cu numele rebelului fiu al lui Ion Luca, îl plânge pe Bălcescu, pe care noi îl trecem în uitare, preia ceva din „aridul Arghezi”, din lirica evreului Baltazar, inventează Jocul secund, care devină o mascotă, amintește pe severul Șerban Cioculescu ( un ciclu este schema opritelor elanuri), se adresează lui Marcel Iancu, sincer admirat de Barbu, E. Lovinescu devine „scepticul mântuit”, nu-l uită pe generosul Al. Rosetti, pe Vladimir Streinu, prin Germania trece inventând rime bizare și încântătoare, Tudor Vianu este servit cu glume spumoase, etc. „ După melci” este un poem -ciclu strălucit care nu este defel schema opritelor elanuri, cum scria mai înainte, apoi , apogeul , Joc secund – sub influența vagă a lui Mallarme, „Din ceas, dedus adâncul acestei calme creste…răsare din coasta bărbătească al Evei trunchi de fum”. Citind pe Barbu trebuie să fii foarte atent la punctuație, altfel unele expersii ți se par negramaticale, când Barbu era un maestru al prozodiei și gramaticii. Urmează „Uvedenrode”, la același nivel cu Jocul secund, ex. – Păunul – se ploconea răsăritean și moale, „cripto”-balada- Riga Crypto și lapona Enigel, unicat în literatura română, Oul dogmatic ce amintește de Brâncuși, Ritmuri pentru nunțile necesare, un fel de Cântare a Cântărilor de un erotism exploziv și drapat artistic, ș.a. Nu puteau lipsi Nastratin Hogea, mai degrabă român decât ismaelit, Domnișoara Hus cea venită din mistica evomediană, Isarlîkul otoman, etc. Barbu a tradus puțin , dar pe alese, Rilke, Buadelaire, Shakespeare ( extraordinară incursiune în drama Richard III). "Hipnotizat de - adânca și limpedea lumină/A bolților destinse deasupra lui, ar vrea/Să sfărâme zenitul și - ncremenit să bea/Prin mii de crengi crispate, licoarea opalină"…"Din aspra contopire a gerului polar/Cu verzi și stătătoare pustietăți lichide,/Sinteze transparente , de străluciri avide,Zbucnesc din somnorosul noian originar.", iată două citate care împiedică orice înregimentare a poeziei barbiliene strict într-un curent literar determinat. Poezia Umanizare scoate în evidență un conflict dramatic al ființei umane, care, în aspirația ei spre absolut, trebuie să opteze între două principii: intelectual și senzual, între contemplația " apolinică" și trăirea "dionisiacă". Poezia, declara Ion Barbu, le împacă pe amândouă într-un proces unic, într-o sinteză în care Gândirea se transfigurează luând forme concrete de " sunet, linie, culoare ".Ideea devine "muzică a formei în zbor, Euritmie", deci intuiție a esenței lumii. Aspirația spre cunoaștere are, în prima perioadă, un caracter cam abstract, de unde și, frecvent, răceala versurilor. Încercarea de concretizare se sprijină pe împrumuturi din mitologie, care lasă de obicei o impresie puternică de livresc. Recurgerea la elemente mitologice grecești și preocuparea deosebită pentru expresie i-au făcut pe unii cercetători (E. Lovinescu) să vorbească de un parnasianism al începuturilor literare ale lui Ion Barbu.Dacă poezia parnasiană franceză, reprezentată prin Leconte de Lisle sau José Maria de Hérédia, era fundamental decorativă și antiromantică în conținut neîngăduind elanuri sufletești, pe când la Ion Barbu, sub împietrita și recea marmură a versului, se răsucesc pasiuni violente, neliniști și aspirații tulburi, ceea ce denotă o structură romantică . Probabil că aceasta este și cauza pentru care și le-a refuzat mai târziu, socotindu-le că " decurg printr-un principiu poetic elementar ". El tinde spre o altă formulă poetică, depărtată de romantism, spre "un lirism omogen, instruind de lucrurile esențiale, delectând cu viziuni paradisiace ", pe care a realizat-o în următoarele etape ale creației sale. Îi sunt datori prin creație, Augustin Doinaș, Radu Stanca, ș.a. Călinescu și Cioculescu, admiratori ai poeziei barbiene nu au înțeles unele etape ale creației sale, socotind că el ar fi devenit artificial. Este o curioasă nereceptare a ceea ce înseamnă modernitatea în artă, în special în cazul lui Șerban Cioculescu.În Ritmuri pentru nunțile necesare sunt evocate trei căi de cunoaștere: prin eros ( sau senzuală), reprezentată astral prin Venus, prin rațiune, având simbol pe Mercur, și prin contemplație poetică, care e tutelată de Soare. Fiecare experiență este o "nuntă", adică o comuniune cu esența lumii, dar prin primele două contopirea nu este perfectă. Senzațiile permit numai un contact fulgerant , iar intelectul ignoră, pentru a face operațiile proprii cunoașterii logice, condiția fundamentală a universului, care este devenire continuă.Aspirația spre absolut se împlinește doar prin atingerea contemplației poetice, prin viziunea directă a principiului universal când: "intrăm Să ospătăm În cămara Soarelui Marelui Nun și stea, Aburi verde să ne dea, Din căldări de mări lactee, La surpări de curcubee, În Firida ce scântee / Etern" În termeni mai simpli poezia pune problema raportului dintre cunoașterea logică și cea metaforică așa cum o pusese și Blaga în Eu nu strivesc corola de minuni a lumii.În Uvedenrode pe aceeași temă a nunții e reluată într-un material poetic, ideea erosului ca încercare eșuată de cunoaștere. Titlul, inventat de poet, definește un spațiu de coșmar, "o râpă a gasteropodelor ", reprezentare a purei vieți vegetative. Faza de tranziție este de o puternică originalitate, derutantă pentru cititor, căruia i se solicită un efort mult mai mare decât de obicei pentru sesizarea semnificațiilor, a viziunii ample închise în imaginile concrete ale poemului. Limbajul este dens, termenii neobișnuiți, mulți neologistici sau rari. Este un ultim pas până la concentrarea extremă a expresiei din ciclul Joc secund.Ciclul Joc secund a fost tradus în franceză și în maghiară. Există și traduceri ale unor poezii în limba germană. În volumul apărut în 1970, la Ed. Albatros, au fost incluse și memorii, ecouri de mare folosință și interes. Între 1921-1964 i-au apărut numai trei volume, dar numărul emulilor barbilieni este mare, nedeterminat. Boris Mehr _________________________________________________ps._. Pentru cei care nu cunosc personalitatea lui Ion Barbu ( Dan Barbilian) dăm câteva repere – poet, matematician, născut 18 martie 1895,Câmpulung-Muscel, decedat 11 august 1961,înmormântat la Cimitirul Bellu , căsătorit cu Gerda Barbu, studii Facultatea de Științe din București, la Göttingen, Tübingen și Berlin. Activitatea literară-1919 – 1961,curente literare parnasianism, ermetism, expresionism, ș.a..În matematică i-a avut dascăli pe Gheorghe Țițeica, Dimitrie Pompeiu, David Emmanuel, Traian Lalescu și Anton Davidoglu.A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 20 decembrie 1936. Originalitatea ideii matematice a lui Barbilian constă în reexaminarea modelului Poincaré al geometriei neeuclidiene a lui Lobacevski. Acest model generează în mod natural o distanță care poate fi reprezentată ca oscilație logaritmică. " " Îmi place Vezi mai multe reacţii Comentează Distribuie 5 Tu, Carti Faine, Al Amin şi alţi 2 Comentarii Boris Mehr Scrie un comentariu... Choose File

Ion Barbu- întâlnirea cu un Mare poet

Pe Ion Barbu nu l-am cunoscut direct, am citit cu enormă admirație moștenirea poetică, biografia cu pete, care nu m-au făcut să uit că este un Mare Poet. Am fost coleg cu un presupus nepot al său, care graseia, o fi graseind și Barbu, așa, aristocratic? Știu că a adus-o pe Nina Cassian în așternutul său , ceea ce nu era greu, dar a scris – „nespus de alba Nină”, adică era un om de „noblesse”. Tudor Vianu i-a fost bun amic. Nimic din ce s-a scris despre el nu întrece farmecul poeziei barbiene, poate cea mai europeană poezie românească. Acum citez pe nerăsuflate – sunt numai o verigă din marea îndoire/fragilă, unitatea mi-e pieritoare….Aduc Înaltei Cumpeni povara mea bogată….Tentacule lichide îți adâncești în spațiu….Așteaptă infinită și limpede ca marea/ să te cununi cu somnul și-n unde să te pierzi…”/ I-a admirat pe cei care îi erau aproape spiritual – Nietzsche, Pitagora ( îmi dezvelește-n Număr vertebra ei de fier”.
Barbu nu era nici mistic, nici șovin, era genial. Din sufletul său cad fulgi, el este sus, în cer. Îmi amintește uneori de Bach și de Beethoven. „ Prin marea de funingini, năvodul plin cu aur…Castelul tău de ghiață l-am cunoscut, Gândire Mitologiile greacă, latină, ebraică, germanică se regăsesc în aluzii frumos îmbinate. Îl readuce pe Anton Pann cu balcanismele sale, ex. Cântec de rușine, Răsturnica, apoi ecouri din Poe, cu Maelstromul său, apropierea simpatetică de Mateiu Caragiale, „arta marelui Mateiu”, vrea să încropească un club cu numele rebelului fiu al lui Ion Luca, îl plânge pe Bălcescu, pe care noi îl trecem în uitare, preia ceva din „aridul Arghezi”, din lirica evreului Baltazar, inventează Jocul secund, care devină o mascotă, amintește pe severul Șerban Cioculescu ( un ciclu este schema opritelor elanuri), se adresează lui Marcel Iancu, sincer admirat de Barbu, E. Lovinescu devine „scepticul mântuit”, nu-l uită pe generosul Al. Rosetti, pe Vladimir Streinu, prin Germania trece inventând rime bizare și încântătoare, Tudor Vianu este servit cu glume spumoase, etc. „ După melci” este un poem -ciclu strălucit care nu este defel schema opritelor elanuri, cum scria mai înainte, apoi , apogeul , Joc secund – sub influența vagă a lui Mallarme, „Din ceas, dedus adâncul acestei calme creste…răsare din coasta bărbătească al Evei trunchi de fum”. Citind pe Barbu trebuie să fii foarte atent la punctuație, altfel unele expersii ți se par negramaticale, când Barbu era un maestru al prozodiei și gramaticii. Urmează „Uvedenrode”, la același nivel cu Jocul secund, ex. – Păunul – se ploconea răsăritean și moale, „cripto”-balada- Riga Crypto și lapona Enigel, unicat în literatura română, Oul dogmatic ce amintește de Brâncuși, Ritmuri pentru nunțile necesare, un fel de Cântare a Cântărilor de un erotism exploziv și drapat artistic, ș.a. Nu puteau lipsi Nastratin Hogea, mai degrabă român decât ismaelit, Domnișoara Hus cea venită din mistica evomediană, Isarlîkul otoman, etc. Barbu a tradus puțin , dar pe alese, Rilke, Buadelaire, Shakespeare ( extraordinară incursiune în drama Richard III).
"Hipnotizat de - adânca și limpedea lumină/A bolților destinse deasupra lui, ar vrea/Să sfărâme zenitul și - ncremenit să bea/Prin mii de crengi crispate, licoarea opalină"…"Din aspra contopire a gerului polar/Cu verzi și stătătoare pustietăți lichide,/Sinteze transparente , de străluciri avide,Zbucnesc din somnorosul noian originar.", iată două citate care împiedică orice înregimentare a poeziei barbiliene strict într-un curent literar determinat. Poezia Umanizare scoate în evidență un conflict dramatic al ființei umane, care, în aspirația ei spre absolut, trebuie să opteze între două principii: intelectual și senzual, între contemplația " apolinică" și trăirea "dionisiacă". Poezia, declara Ion Barbu, le împacă pe amândouă într-un proces unic, într-o sinteză în care Gândirea se transfigurează luând forme concrete de " sunet, linie, culoare ".Ideea devine "muzică a formei în zbor, Euritmie", deci intuiție a esenței lumii. Aspirația spre cunoaștere are, în prima perioadă, un caracter cam abstract, de unde și, frecvent, răceala versurilor. Încercarea de concretizare se sprijină pe împrumuturi din mitologie, care lasă de obicei o impresie puternică de livresc. Recurgerea la elemente mitologice grecești și preocuparea deosebită pentru expresie i-au făcut pe unii cercetători (E. Lovinescu) să vorbească de un parnasianism al începuturilor literare ale lui Ion Barbu.Dacă poezia parnasiană franceză, reprezentată prin Leconte de Lisle sau José Maria de Hérédia, era fundamental decorativă și antiromantică în conținut neîngăduind elanuri sufletești, pe când la Ion Barbu, sub împietrita și recea marmură a versului, se răsucesc pasiuni violente, neliniști și aspirații tulburi, ceea ce denotă o structură romantică . Probabil că aceasta este și cauza pentru care și le-a refuzat mai târziu, socotindu-le că " decurg printr-un principiu poetic elementar ". El tinde spre o altă formulă poetică, depărtată de romantism, spre "un lirism omogen, instruind de lucrurile esențiale, delectând cu viziuni paradisiace ", pe care a realizat-o în următoarele etape ale creației sale. Îi sunt datori prin creație, Augustin Doinaș, Radu Stanca, ș.a. Călinescu și Cioculescu, admiratori ai poeziei barbiene nu au înțeles unele etape ale creației sale, socotind că el ar fi devenit artificial. Este o curioasă nereceptare a ceea ce înseamnă modernitatea în artă, în special în cazul lui Șerban Cioculescu.În Ritmuri pentru nunțile necesare sunt evocate trei căi de cunoaștere: prin eros ( sau senzuală), reprezentată astral prin Venus, prin rațiune, având simbol pe Mercur, și prin contemplație poetică, care e tutelată de Soare. Fiecare experiență este o "nuntă", adică o comuniune cu esența lumii, dar prin primele două contopirea nu este perfectă. Senzațiile permit numai un contact fulgerant , iar intelectul ignoră, pentru a face operațiile proprii cunoașterii logice, condiția fundamentală a universului, care este devenire continuă.Aspirația spre absolut se împlinește doar prin atingerea contemplației poetice, prin viziunea directă a principiului universal când: "intrăm Să ospătăm În cămara Soarelui Marelui Nun și stea, Aburi verde să ne dea, Din căldări de mări lactee, La surpări de curcubee, În Firida ce scântee / Etern" În termeni mai simpli poezia pune problema raportului dintre cunoașterea logică și cea metaforică așa cum o pusese și Blaga în Eu nu strivesc corola de minuni a lumii.În Uvedenrode pe aceeași temă a nunții e reluată într-un material poetic, ideea erosului ca încercare eșuată de cunoaștere. Titlul, inventat de poet, definește un spațiu de coșmar, "o râpă a gasteropodelor ", reprezentare a purei vieți vegetative. Faza de tranziție este de o puternică originalitate, derutantă pentru cititor, căruia i se solicită un efort mult mai mare decât de obicei pentru sesizarea semnificațiilor, a viziunii ample închise în imaginile concrete ale poemului. Limbajul este dens, termenii neobișnuiți, mulți neologistici sau rari. Este un ultim pas până la concentrarea extremă a expresiei din ciclul Joc secund.Ciclul Joc secund a fost tradus în franceză și în maghiară. Există și traduceri ale unor poezii în limba germană.
În volumul apărut în 1970, la Ed. Albatros, au fost incluse și memorii, ecouri de mare folosință și interes. Între 1921-1964 i-au apărut numai trei volume, dar numărul emulilor barbilieni este mare, nedeterminat.

Boris Mehr
_____________________________________________________ps._____. Pentru cei care nu cunosc personalitatea lui Ion Barbu ( Dan Barbilian) dăm câteva repere – poet, matematician, născut 18 martie 1895,Câmpulung-Muscel, decedat 11 august 1961,înmormântat la Cimitirul Bellu , căsătorit cu Gerda Barbu, studii Facultatea de Științe din București, la Göttingen, Tübingen și Berlin. Activitatea literară-1919 – 1961,curente literare parnasianism, ermetism, expresionism, ș.a..În matematică i-a avut dascăli pe Gheorghe Țițeica, Dimitrie Pompeiu, David Emmanuel, Traian Lalescu și Anton Davidoglu.A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 20 decembrie 1936. Originalitatea ideii matematice a lui Barbilian constă în reexaminarea modelului Poincaré al geometriei neeuclidiene a lui Lobacevski. Acest model generează în mod natural o distanță care poate fi reprezentată ca oscilație logaritmică.

Ion Barbu- întâlnirea cu un Mare poet Pe Ion Barbu nu l-am cunoscut direct, am citit cu enormă admirație moștenirea poetică, biografia cu pete, care nu m-au făcut să uit că este un Mare Poet. Am fost coleg cu un presupus nepot al său, care graseia, o fi graseind și Barbu, așa, aristocratic? Știu că a adus-o pe Nina Cassian în așternutul său , ceea ce nu era greu, dar a scris – „nespus de alba Nină”, adică era un om de „noblesse”. Tudor Vianu i-a fost bun amic. Nimic din ce s-a scris despre el nu întrece farmecul poeziei barbiene, poate cea mai europeană poezie românească. Acum citez pe nerăsuflate – sunt numai o verigă din marea îndoire/fragilă, unitatea mi-e pieritoare….Aduc Înaltei Cumpeni povara mea bogată….Tentacule lichide îți adâncești în spațiu….Așteaptă infinită și limpede ca marea/ să te cununi cu somnul și-n unde să te pierzi…”/ I-a admirat pe cei care îi erau aproape spiritual – Nietzsche, Pitagora ( îmi dezvelește-n Număr vertebra ei de fier”. Barbu nu era nici mistic, nici șovin, era genial. Din sufletul său cad fulgi, el este sus, în cer. Îmi amintește uneori de Bach și de Beethoven. „ Prin marea de funingini, năvodul plin cu aur…Castelul tău de ghiață l-am cunoscut, Gândire Mitologiile greacă, latină, ebraică, germanică se regăsesc în aluzii frumos îmbinate. Îl readuce pe Anton Pann cu balcanismele sale, ex. Cântec de rușine, Răsturnica, apoi ecouri din Poe, cu Maelstromul său, apropierea simpatetică de Mateiu Caragiale, „arta marelui Mateiu”, vrea să încropească un club cu numele rebelului fiu al lui Ion Luca, îl plânge pe Bălcescu, pe care noi îl trecem în uitare, preia ceva din „aridul Arghezi”, din lirica evreului Baltazar, inventează Jocul secund, care devină o mascotă, amintește pe severul Șerban Cioculescu ( un ciclu este schema opritelor elanuri), se adresează lui Marcel Iancu, sincer admirat de Barbu, E. Lovinescu devine „scepticul mântuit”, nu-l uită pe generosul Al. Rosetti, pe Vladimir Streinu, prin Germania trece inventând rime bizare și încântătoare, Tudor Vianu este servit cu glume spumoase, etc. „ După melci” este un poem -ciclu strălucit care nu este defel schema opritelor elanuri, cum scria mai înainte, apoi , apogeul , Joc secund – sub influența vagă a lui Mallarme, „Din ceas, dedus adâncul acestei calme creste…răsare din coasta bărbătească al Evei trunchi de fum”. Citind pe Barbu trebuie să fii foarte atent la punctuație, altfel unele expersii ți se par negramaticale, când Barbu era un maestru al prozodiei și gramaticii. Urmează „Uvedenrode”, la același nivel cu Jocul secund, ex. – Păunul – se ploconea răsăritean și moale, „cripto”-balada- Riga Crypto și lapona Enigel, unicat în literatura română, Oul dogmatic ce amintește de Brâncuși, Ritmuri pentru nunțile necesare, un fel de Cântare a Cântărilor de un erotism exploziv și drapat artistic, ș.a. Nu puteau lipsi Nastratin Hogea, mai degrabă român decât ismaelit, Domnișoara Hus cea venită din mistica evomediană, Isarlîkul otoman, etc. Barbu a tradus puțin , dar pe alese, Rilke, Buadelaire, Shakespeare ( extraordinară incursiune în drama Richard III). "Hipnotizat de - adânca și limpedea lumină/A bolților destinse deasupra lui, ar vrea/Să sfărâme zenitul și - ncremenit să bea/Prin mii de crengi crispate, licoarea opalină"…"Din aspra contopire a gerului polar/Cu verzi și stătătoare pustietăți lichide,/Sinteze transparente , de străluciri avide,Zbucnesc din somnorosul noian originar.", iată două citate care împiedică orice înregimentare a poeziei barbiliene strict într-un curent literar determinat. Poezia Umanizare scoate în evidență un conflict dramatic al ființei umane, care, în aspirația ei spre absolut, trebuie să opteze între două principii: intelectual și senzual, între contemplația " apolinică" și trăirea "dionisiacă". Poezia, declara Ion Barbu, le împacă pe amândouă într-un proces unic, într-o sinteză în care Gândirea se transfigurează luând forme concrete de " sunet, linie, culoare ".Ideea devine "muzică a formei în zbor, Euritmie", deci intuiție a esenței lumii. Aspirația spre cunoaștere are, în prima perioadă, un caracter cam abstract, de unde și, frecvent, răceala versurilor. Încercarea de concretizare se sprijină pe împrumuturi din mitologie, care lasă de obicei o impresie puternică de livresc. Recurgerea la elemente mitologice grecești și preocuparea deosebită pentru expresie i-au făcut pe unii cercetători (E. Lovinescu) să vorbească de un parnasianism al începuturilor literare ale lui Ion Barbu.Dacă poezia parnasiană franceză, reprezentată prin Leconte de Lisle sau José Maria de Hérédia, era fundamental decorativă și antiromantică în conținut neîngăduind elanuri sufletești, pe când la Ion Barbu, sub împietrita și recea marmură a versului, se răsucesc pasiuni violente, neliniști și aspirații tulburi, ceea ce denotă o structură romantică . Probabil că aceasta este și cauza pentru care și le-a refuzat mai târziu, socotindu-le că " decurg printr-un principiu poetic elementar ". El tinde spre o altă formulă poetică, depărtată de romantism, spre "un lirism omogen, instruind de lucrurile esențiale, delectând cu viziuni paradisiace ", pe care a realizat-o în următoarele etape ale creației sale. Îi sunt datori prin creație, Augustin Doinaș, Radu Stanca, ș.a. Călinescu și Cioculescu, admiratori ai poeziei barbiene nu au înțeles unele etape ale creației sale, socotind că el ar fi devenit artificial. Este o curioasă nereceptare a ceea ce înseamnă modernitatea în artă, în special în cazul lui Șerban Cioculescu.În Ritmuri pentru nunțile necesare sunt evocate trei căi de cunoaștere: prin eros ( sau senzuală), reprezentată astral prin Venus, prin rațiune, având simbol pe Mercur, și prin contemplație poetică, care e tutelată de Soare. Fiecare experiență este o "nuntă", adică o comuniune cu esența lumii, dar prin primele două contopirea nu este perfectă. Senzațiile permit numai un contact fulgerant , iar intelectul ignoră, pentru a face operațiile proprii cunoașterii logice, condiția fundamentală a universului, care este devenire continuă.Aspirația spre absolut se împlinește doar prin atingerea contemplației poetice, prin viziunea directă a principiului universal când: "intrăm Să ospătăm În cămara Soarelui Marelui Nun și stea, Aburi verde să ne dea, Din căldări de mări lactee, La surpări de curcubee, În Firida ce scântee / Etern" În termeni mai simpli poezia pune problema raportului dintre cunoașterea logică și cea metaforică așa cum o pusese și Blaga în Eu nu strivesc corola de minuni a lumii.În Uvedenrode pe aceeași temă a nunții e reluată într-un material poetic, ideea erosului ca încercare eșuată de cunoaștere. Titlul, inventat de poet, definește un spațiu de coșmar, "o râpă a gasteropodelor ", reprezentare a purei vieți vegetative. Faza de tranziție este de o puternică originalitate, derutantă pentru cititor, căruia i se solicită un efort mult mai mare decât de obicei pentru sesizarea semnificațiilor, a viziunii ample închise în imaginile concrete ale poemului. Limbajul este dens, termenii neobișnuiți, mulți neologistici sau rari. Este un ultim pas până la concentrarea extremă a expresiei din ciclul Joc secund.Ciclul Joc secund a fost tradus în franceză și în maghiară. Există și traduceri ale unor poezii în limba germană. În volumul apărut în 1970, la Ed. Albatros, au fost incluse și memorii, ecouri de mare folosință și interes. Între 1921-1964 i-au apărut numai trei volume, dar numărul emulilor barbilieni este mare, nedeterminat. Boris Mehr _________________________________________________ps._. Pentru cei care nu cunosc personalitatea lui Ion Barbu ( Dan Barbilian) dăm câteva repere – poet, matematician, născut 18 martie 1895,Câmpulung-Muscel, decedat 11 august 1961,înmormântat la Cimitirul Bellu , căsătorit cu Gerda Barbu, studii Facultatea de Științe din București, la Göttingen, Tübingen și Berlin. Activitatea literară-1919 – 1961,curente literare parnasianism, ermetism, expresionism, ș.a..În matematică i-a avut dascăli pe Gheorghe Țițeica, Dimitrie Pompeiu, David Emmanuel, Traian Lalescu și Anton Davidoglu.A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 20 decembrie 1936. Originalitatea ideii matematice a lui Barbilian constă în reexaminarea modelului Poincaré al geometriei neeuclidiene a lui Lobacevski. Acest model generează în mod natural o distanță care poate fi reprezentată ca oscilație logaritmică. " " Îmi place Vezi mai multe reacţii Comentează Distribuie 5 Tu, Carti Faine, Al Amin şi alţi 2 Comentarii Boris Mehr Scrie un comentariu... Choose File

Ion Barbu- întâlnirea cu un Mare poet

Noi aspecte ale tradiției antisemite

În aproape oricare țară așa zis civilizată există , printre alte boli transmisibile, tradiția antisemită. Impropriu termen, corect ar fi antievreismul, dar un neamț din sec. XIX așa a botezat una dintre cele mai detestabile forme de ură interetnică. Nu sunt dintre aceia care caută cu lumânarea orice aluzie, orice respingere. Nici nu voi afirma că toți evreii sunt sfinți sau deștepți. Un exemlu negatic este producătorul de film Weinstein din SUA. Îmi este rușine pentru că îi sunt conațional. Dar fiecare răspunde pentru sine.
. Nu se poate nega rolul Bibliei ebraice în evoluția spirituală a lumii, iar Noul Testament nu ar fi de conceput fără cel Vechi. Într-o ediție germană a traducerii lui Martin Luther, Vechiul Testament cuprinde 800 de pg. , iar Noul Testament puțin peste 200, desigur cu trimiteri nenumărate la Vechiul Testament. Decalogul este „prima Constituție” , fiind parte a Bibliei ebraice, oprirea jertfei umane, prin salvarea lui Itzhak este primul salt spre civilizația noastră, umană. Așa numita trădare a Mântuitorului de către Iuda, dar nu numai de Iuda, ci și de Petru au condus la crucificarea Acestuia, deci la apariția creștinismului. Istoric, esenienii sunt precursorii învățăturii Apostolului Pavel. Nu fac teologie aici. Deicidul a fost prima acuzație gravă adusă evreilor ca etnie, subliniez, ca etnie și nu ca adepți ai altei religii. Înaintea Holocaustului din sec. XX câți evrei nu au murit din cauza acestei absurde acuzații.? Am întâlnit și azi intelectuali, mai exact, pseudointelectuali care mai păstrează această prejudecată. Ciudat , evreilor nu li se neagă competența sau inteligența, deși multe legi rasiale au blocat drumul spre afirmare a unor oameni capabili. Einstein a plecat din Germania, în 1933 știind mai bine ca alți conaționali, ce vrea Hitler și ciracii săi. Unii au inenventat și originea iudaică a lui Hitler, ba chiar și a lui Stalin ( adică , în gruzină,Djugașvili, ar însemna, fiul evreului, dar eu nu cunosc gruzina, iar Stalin era osetin). Să presupunem că marii călăi ar fi fost evrei, fie fasciști, fie comuniști. Antisemitul bine dresat, autodotat cu ură rasială strigă - ați văzut? De fapt, astăzi conceptul de vină colectivă, în oricare situație este considerat de lumea civilizată o aberație periculoasă. În Africa au avut loc și mai au loc inimaginabile conflicte sângeroase numai din cauza conceptului de vină colectivă. La fel s-a întâmplat cu cei peste un milion de armeni uciși în 1915 și mai târziu. De curând, la Librăria Humanitas am zărit o carte despre Corneliu Zelea Codreanu, nu am avut timp să o răsfoiesc, nu știu autorul , dar am zis - cred că nu este laudativă, la care o cumpărătoare de cărți,, cu figură de profesoară pensionară ripostează - de ce nu? Da, dragi cititori români, istoria nu este nici bine cunoscută, nici recunoscută. Degeaba amintești de esența antisemită a ideologiei legionare, despre asasinarea prefectului de Iași , în 1923 , despre mișcările violente din Cluj la cîțiva ani după, la asasinarea premierului Duca în 1934, ,, apoi a lui Armand Călinescu, Iorga, Madgearu, ș.a. Crima politică devenea ... legală. Pogromul din 21-23 ianuarie 1941 a fost făcut de legionarii conduși de urmașul Căpitanului Zelea, universitarul Horia Sima. Se pare că acest criminal a vizitat țara după 1989 de două ori, cine l-a ferit de judecată? Regimul comunist a ascuns multe crime nu numai ale sale , dar și ale extremiștilor din interbelic și din timpul celui de al doilea război mondial. Elie Wiesel a devenit „un dușman” cînd a afirmat , desigur nu foarte corect lingvistic - România a ucis”. Cred că a vrut să spună că în România - s-a ucis, era mai exact. Dar Wiesel era un om traumatizat de piederea întregii familii la Auschwitz, poate fi înțeles și el cumva? El nu a acuzat niciodată popoare, nici german, nici româm, dintr-o eroare de exprimare, Wiesel a devenit un dușmn al poporului român, este drept? Acum sunt revalorificate moștenirile unor intelectuali de valoare care în tinerețe au îmbrăcat , unii da, alții nu, cămașa verde legionară. Dar Eugen Ionescu, evreu după mamă era prieten,la Paris cu Eliade. Normal, Eliade nu a agățat evrei la abator , pe cârlige pentru vite. Este derutantă dragostea sa pentru idealul ortodox-legionar, la fel ca și prietenia dintre Sebastian și Nae Ionescu. Torționarul comunist Vișinescu a fost pedepsit abia de curând. Poți rezolva chestiuni istoricce doar prin acuze și contraacuze ilogice? I-am spus cuiva că bunicii mei au murit în Transnistria, iar respectivul a spus- nemții au fost de vină. Ce se înțelege? Că o parte din populație nu cunoaște mai nimic din istoria anilor 1941-1944, poate nici mai recentă. Inerția și ignoranța sunt dușmanii creierului și sufletului. În Cișmigiu, o doamnă, tot poensionară, profesoară, este indignată de decizia lui Trump de a recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului, când, de fapt, guvernul Statului Israel, stat suveran și cu drepturi egale la existență cu ale oricărui stat de drept consideră încă din 1948 și mai mult după 1967, Ierusalimul drept capitală. Nu, vai, bieții palestinieni, ce ne facem cu ei să-i salvăm? Cine pe cine omoară?. Cuvântul palestinian provine din filistinean, popor al mării,în antichitate, rudă cu grecii , se pare. Palestinienii de azi sunt arabi ce au trăit și trăiesc în Orient, au drept limbă araba, nu au avut niciodată un stat, cum nici kurzii, care ar avea , poate mai multe pretenții la a avea un stat, nu primesc nicio încurajare. Palestinienii, în ciuda a zeci de mii de oameni ucișți de extremiști de diverse dogme, au primit miliarde de dolari , doar să-și încropească o economie pe teritoriile primite la inițiativa SUA și a Occidentului. De ce ar fi un creștin, fie el român sau altă nație atât de milos față de extremiști, când țările române, de pildă au stat sub apăsarea otomană, deci islamică timp de secole? De fapt nu este un interes pentru frații palestinieni, cum îi numeau sovieticii și, azi, rușii, ci vechiul antisemitism, de care eu nu pot acuza acum nominal pe cineva anume. Să se gândească fiecare cu mintea lui. Eu sunt trist că răzbunarea cu glonțul, bomba, vorba mincinoasă au încă un loc de cinste. Minciuna stă cu regele la masă, spunea poetul, dar nu este vorba de un rege anumit, ci de un neom care nu recunoaște civilizația. Nu mai vorbesc despre altă gogoriță - Guvernul Mondial condus de evrei. Dar povestea este veche, de la bietul Dolfi Hitler. Repetiția este mama proștilor. Punct.
B. Marian
6. ianuarie 2018.

Pirul- poem în proză pe o roză

Înșelată de soțul ei, Bob, cu medicinista-batista Gaby-Baby, Lola-Corola caută o compensație- rație în brațele- rațele vărului Titu- Pilitu, care însă și el, mișel, captat –ratat de aceeași prietenă a casei din Scropoasei nu admite mite, nici ca soția să-l trădeze cu coafeze, acest drept- inept avându-l numai el- voinicel. Lola- Corola se sinucide cu un caporal pe post de pumnal. În acest timp, Ana- Borcana, iubita lui Mircea-Elicea și mai târziu fratele soției acestuia, care acestuia, întreabă un drumeț. Ei bine, se sinucide și el, la fine, spre confirmarea blestemului bunicei din Ohio, mama fiind întoarsă acasă după o lungă absență de la subiectul-esență, logodnicul nu spune nimic atunci când este răpit cu aprobarea sa la vila Luminița. Se reține din text faptul că gura cuiva burează dor, deși râsul altuia pe suflet îi șivoaie, trupul șopotă plâns, carnea se bătătorește țol, o zăpădire nemaivăzută se lasă din cer, undoiarea nu are suflare, meu, seu , greu , Mardoheu, sfârcuri doldorate zboară prin aer, pleoapele mâinilor nu se mai văd, zăbrelele degetelor opresc năvala, mâini înghiocate înalță rugi și fugi, casa chihlimbară începe a vorbi pe limba castravetelui, aur obrintit nu se mai caută, amploarea de rai terestru nu se mai poate, cetluirea cu aromă specifică, naivă îngerire, etc. No more, spuse yankeul din liceul Sf. Sava. Brava.
BMM

Această postare nu va apărea în secţiunea Noutăţi a altor persoane decât dacă o distribui

Vezi mai multe amintiri

Woody Allen- UN FENOMEN Allen Stewart Königsberg, cunoscut sub numele de Woody Allen s-a născut la 1 decembrie 1935, la New York, a fost regizor, scenarist,producător de filme, actor, scriitor de mare succes în toate aceste domenii,scenarist, era și clarinetist, dramaturg, autor de jazz, jurnalist. Mic de statură(1,65 m), mimica, talentul și expresivitatea sa au cucerit lumea( Alvy Singer în Annie Hall 1977, Isaac Davis în Manhattan -1979, ș.a a fost distins cu Premii Oscar,Cel mai bun regizor (1978),Cel mai bun scenariu original (1978),Cel mai bun scenariu original (1987),Cel mai bun scenariu original (2012) pentru Midnight in Paris,Premii Globul de Aur,a realizat pelicule precum Trandafirul roșu din Cairo,premiat în 1985, a fost onorat cu Premii BAFTA,Premii César,Writers Guild of America Award,Donostia Award -2004, Premiul Sindicatului American al Regizorilor,Premiul pentru Arte al Prințesei Asturiilor,British Academy of Film and Television Arts ,ș.a. Filmul său preferat din copilărie este Double Indemnity, în regia lui Billy Wilder. NU a iubit de copil școala, devenind un rebel,nu-și făcea temele pentru acasă, fiind nepoliticos cu profesorii și indisciplinat. Era foarte bun în sport ,baschet, fotbal,box.. Îi plăcea boxul și se antrena serios timp de mai multe luni, până când părinții i-au cerut să abandoneze. În orice caz, sportul și filmul nu au fost singurele sale interese. A devenit obsedat de muzică și de magie (mai târziu acestea vor deveni elemente caracteristice filmelor sale). În jurul vârstei de 15 ani a dat o audiție pentru un program de televiziune The Magic Clown: a făcut un truc Passe-passe bottles, dar fiindcă făcuse să apară o sticlă de lichior, i s-a interzis difuzarea în emisiunea pentru copii. Va începe să cânte la clarinet și o va face de atunci în fiecare zi. La 16 ani, semnând Woody Allen a început să scrie glume pe care le-a trimis principalelor ziare newyorkeze, apărând nesemnate sub rubrica Earls Pearls.În 1953, Woody s-a înscris la facultatea de artă cinematografică la Universitatea New York. Nefiind interesat să asiste la o mare parte din cursuri , și având note insuficiente la sfârșitul semestrului, va fi în cele din urmă exmatriculat. În 1959, simțindu-se melancolic, Woody Allen a început o terapie psihanalitică, va vizita un psihanalist săptămânal, pentru a vorbi cu o persoană obiectivă. Datorită acestei lungi experiențe, psihanaliștii și glumele despre ei vor fi o temă constantă în creațiile sale. Psihanaliza devine soclul pe care își configurează întrebările despre lumea înconjurătoare, dezvoltând o serie de pelicule, care aduc în fața publicului o împletire de elemente comice cu cele tragice, ironie dar și meditație. Woody va compune monologuri și glume pentru actori comici, la prețul de 100$ de fiecare minut "recitat" de aceștia. A început colaborarea cu NVC. Spectacolul, cu faimosul Sid Caesar, a rulat la televiziune vreme de 10 ani. Noii săi impresari au negociat pentru Woody Allen contracte în valoare de milioane de dolari. A scos tei albume cu numele său, devenind celebru. S-a lansat în cinema ca scenarist pentru What´s New Pussycat. Ca autor și ca personaj de interviuri, biografii au apărut zeci de cărți, din 1967 și până azi. Agreat și atacat , el este o glorie a vieții culturale. BMM

Woody Allen- UN FENOMEN

Allen Stewart Königsberg, cunoscut sub numele de Woody Allen s-a născut la 1 decembrie 1935, la New York, a fost regizor, scenarist,producător de filme, actor, scriitor de mare succes în toate aceste domenii,scenarist, era și clarinetist, dramaturg, autor de jazz, jurnalist. Mic de statură(1,65 m), mimica, talentul și expresivitatea sa au cucerit lumea( Alvy Singer în Annie Hall 1977, Isaac Davis în Manhattan -1979, ș.a a fost distins cu Premii Oscar,Cel mai bun regizor (1978),Cel mai bun scenariu original (1978),Cel mai bun scenariu original (1987),Cel mai bun scenariu original (2012) pentru Midnight in Paris,Premii Globul de Aur,a realizat pelicule precum Trandafirul roșu din Cairo,premiat în 1985, a fost onorat cu Premii BAFTA,Premii César,Writers Guild of America Award,Donostia Award -2004, Premiul Sindicatului American al Regizorilor,Premiul pentru Arte al Prințesei Asturiilor,British Academy of Film and Television Arts ,ș.a. Filmul său preferat din copilărie este Double Indemnity, în regia lui Billy Wilder. NU a iubit de copil școala, devenind un rebel,nu-și făcea temele pentru acasă, fiind nepoliticos cu profesorii și indisciplinat. Era foarte bun în sport ,baschet, fotbal,box.. Îi plăcea boxul și se antrena serios timp de mai multe luni, până când părinții i-au cerut să abandoneze. În orice caz, sportul și filmul nu au fost singurele sale interese. A devenit obsedat de muzică și de magie (mai târziu acestea vor deveni elemente caracteristice filmelor sale). În jurul vârstei de 15 ani a dat o audiție pentru un program de televiziune The Magic Clown: a făcut un truc Passe-passe bottles, dar fiindcă făcuse să apară o sticlă de lichior, i s-a interzis difuzarea în emisiunea pentru copii. Va începe să cânte la clarinet și o va face de atunci în fiecare zi. La 16 ani, semnând Woody Allen a început să scrie glume pe care le-a trimis principalelor ziare newyorkeze, apărând nesemnate sub rubrica Earls Pearls.În 1953, Woody s-a înscris la facultatea de artă cinematografică la Universitatea New York. Nefiind interesat să asiste la o mare parte din cursuri , și având note insuficiente la sfârșitul semestrului, va fi în cele din urmă exmatriculat. În 1959, simțindu-se melancolic, Woody Allen a început o terapie psihanalitică, va vizita un psihanalist săptămânal, pentru a vorbi cu o persoană obiectivă. Datorită acestei lungi experiențe, psihanaliștii și glumele despre ei vor fi o temă constantă în creațiile sale. Psihanaliza devine soclul pe care își configurează întrebările despre lumea înconjurătoare, dezvoltând o serie de pelicule, care aduc în fața publicului o împletire de elemente comice cu cele tragice, ironie dar și meditație. Woody va compune monologuri și glume pentru actori comici, la prețul de 100$ de fiecare minut "recitat" de aceștia. A început colaborarea cu NVC. Spectacolul, cu faimosul Sid Caesar, a rulat la televiziune vreme de 10 ani. Noii săi impresari au negociat pentru Woody Allen contracte în valoare de milioane de dolari. A scos tei albume cu numele său, devenind celebru. S-a lansat în cinema ca scenarist pentru What´s New Pussycat. Ca autor și ca personaj de interviuri, biografii au apărut zeci de cărți, din 1967 și până azi. Agreat și atacat , el este o glorie a vieții culturale.

BMM

Boris Marian Mehr - articole

S.

Comentarii

Comentarii

Noi aspecte ale tradiției antisemite

Arhivă blog

vizitatori

numărul total de accesări