Charlie Chaplin-comicul
genial
Charles Spencer Chaplin s-a născut
la 16 aprilie 1889, Walworth, Londra, Anglia și a murit la 25 decembrie
1977 , Vevey, Elveția. Părinții săi au fost evrei, Hannah
Chaplin și Charles Chaplin Sr., a avut un frate, Sydney care l-a ajutat mult,
surori. A fodt căsătorit cu Mildred Harris (1918-1921),Lita Grey (1924-1927),Paulette
Goddard (1936-1942),Oona O'Neill (1943-1977), copii-Charles Chaplin,Sydney
Chaplin,Geraldine Chaplin( actriță),Michael Chaplin, Josephine Chaplin, Victoria
Chaplin,Eugene Chaplin,Christopher Chaplin,Jane Chaplin. A fost actor de film, regizor, producător fdiind o celebritate
mondială. L-a imitat pe Hitler în filmul „Dictatorul”, pe care dictatorul l-a
vizionat, nu se cunoaște reacția, dar Stalin a refuzat să-l vadă. A fgos premiat cu Oscar, BAFTA, etc. A fost
Comandor al Legiunii de Onoare franceze, Ordinul
britanic, etc. Este considerat a fi unul
dintre cele mai mari staruri de cinema din secolul XX. Cele mai renumite filme
ale sale sunt City Lights (Luminile orașului), Modern Times (Timpuri noi) și
The Great Dictator (Marele dictator).Tatăl lui Chaplin era solist și actor, ca
și mama sa. Bunica sa din partea mamei era jumătate țigancă, lucru de care era
extrem de mândră.
Condiția laringelui a
încheiat cariera muzicală a mamei lui Chaplin. Prima criză a lui Hannah a fost
în anul 1894, în timpul unui spectacol de la teatrul The Canteen din Aldershot.
Teatrul era frecventat de protestanți și soldați. Hannah a fost rănită de
obiectele pe care publicul le-a aruncat spre ea. În spatele scenei, ea a plâns
și s-a certat cu managerul ei. Între timp, Chaplin, care avea 5 ani, a urcat pe
scenă și a cântat celebrul cântec „Jack Jones”.După ce mama lui Chaplin (care
avea numele de scenă Lilly Harley) a fost acceptată din nou la azilul Cane
Hill, fiul ei a fost la casa de săraci din Lambeth, în sudul Londrei și a fost
mutat după câteva săptămâni la școala pentru săraci Central London District,
din Hanwell. Tinerii frați Chaplin au avut o relație strânsă pentru a supraviețui.
Aceștia au urmat cariera muzicii încă din tinerețe și au dovedit un talent
natural pe scenă. Primii ani de sărăcie disperată l-au influențat pe Chaplin
când a creat multe din personajele sale.Primul tur în America a lui Charlie
Chaplin a fost cu grupul lui Fred Karno între anii 1910 și 1912. După cinci
luni pe care le-a petrecut în Anglia, acesta s-a întors în Statele Unite pentru
un al doilea tur, ajungând cu trupa Karno pe data de 2 octombrie 1912. În
aceeași companie se afla și Arthur Stanley Jefferson, care va fi mai târziu
cunoscut ca Stan Laurel. Aceștia au fost colegi de cameră într-o pensiune. Stan
s-a întors în Anglia, dar Chaplin a rămas în SUA. În anul 1913, Chaplin a fost
văzut cu trupa de către Mack Sennett, Mabel Normand, Minta Durfee și Fatty
Arbuckle. Sennett l-a angajat în studioul lui, Keystone Studios, ca înlocuitor
al lui Ford Sterling.[ După prima apariție în lumea filmului a lui Chaplin, în
filmul „Making a living”, Sennett a simțit că a făcut o greșeală costisitoare. Primele
filme ale lui dr Chaplin au fost făcute pentru studiourile Keystone ale lui
Mark Sennett, unde și-a dezvoltat personajul Vagabondul și a învățat foarte
repede arta de a face filme. Publicul l-a văzut pe Vagabond când Chaplin avea
24 de ani, în cel de-al doilea film al carierei sale, lansat pe data de 7
februarie 1914 „Kid Auto Races at Venice” (Puștiul face curse de mașini în
Veneția).Cu toate acestea, el a inventat costumul de vagabond pentru un film
realizat cu câteva zile înainte, dar lansat mai târziu, pe data de 9 februarie
1914, „Mabel's strange Predicament” (Ciudata situație neplăcută a lui Mabel).
Mark Sennett i-a cerut lui Chaplin să „preia un machiaj de comedie”.„N-am avut
idee ce machiaj să îmi fac. Nu mi-a plăcut cel de reporter (în „Making a
Living”). Cu toate acestea, în drum spre dulap, m-am gândit să îmi pun niște
pantaloni lăbărțați, pantofi mari, un baston și un melon. Am vrut ca totul să
fie contadictoriu: pantalonii foarte largi, haina strâmtă, pălăria mică, iar
pantofii mari. Nu eram decis dacă să arăt tânăr sau bătrân, dar mi-am amintit
că Sennett se aștepta să fiu mai bătrân și am adăugat o mustață mică, pe
motivul că mă va îmbătrâni puțin, fără să îmi ascundă expresia. Nu știam nimic
de personaj. Dar când m-am îmbrăcat, hainele și machiajul m-au făcut să mă simt
că sunt chiar el, în persoană. Am început să-l cunosc, iar când am urcat pe
scenă era deja născut.”Fatty Arbuckle a contribuit cu melonul socrului și
proprii săi pantaloni (de dimensiuni generoase). Chester Conklin a contribuit
cu un palton, iar Ford Sterling cu pantofii de mărime 14, care erau așa de
mari, încât Charlie trebuia să îi poarte pe dos ca să nu îi cadă. Și-a conceput
mustața din păr artificial care aparținea lui Mack Swain. Singurul lucru care
îi aparținea lui Chaplin era bastonul său din bambus.Personajul Vagabondul s-a
bucurat de o popularitate deosebită în audiențele de cinema.La început, Chaplin
folosea formula lui Sennett de a face comedii, bazând-se pe gesticulări și alte
elemente fizice. Pantomima lui Chaplin era mai subtilă și mai adecvată pentru
farsele romantice sau domestice. Glumele vizuale, erau totuși în stilul
Keystone; vagabondul atacându-și dușmanii în mod agresiv cu șuturi și cărămizi.
Amatorilor de film le-a plăcut acest nou personaj vesel, chiar dacă criticii
l-au catalogat uneori drept vulgar. Chaplin a fost apoi lăsat să își redacteze
și regizeze propriile filme. El a realizat 34 scurt-metraje în primul său an.Principalul
personaj al lui Chaplin a fost „Vagabondul” (cunoscut ca „Charlot” în Franța și
țările francofone, Italia, Spania, Portugalia, Grecia, România și Turcia,
„Carlitos” în Brazilia și Argentina, și „Vagabond” în Germania). „Vagabondul”
este un personaj fără adăpost cu maniere rafinate, haine și distincția unui
gentleman. Odată cu grupurile numeroase de imigranți veniți în America, filmele
mute au putut să treacă toate barierele dintre limbi și vorbeau cu toate
nivelele Turnului Babel american, tocmai pentru că erau mute. Chaplin ieșea în
evidență pentru că el însuși era emigrant din Londra. Vagabondul lui Chaplin a
adoptat problemele oamenilor și a imigranților, lupta constantă de la fundul
prăpastiei și supraviețuia adversităților fără să ajungă în vârf și astfel și-a
păstrat audiența. Filmele lui Chaplin erau de asemenea foarte subversive. Micii
funcționari cu ifose erau făcuți de imigranți să râdă la cei de care se temeau.În
anul 1916, Corporați Filmelor Mute i-a oferit lui Chaplin 670 de mii de dolari
americani pentru a produce o duzină de filme de câte două role de peliculă. I-a
fost dat aproape tot controlul artistic și a produs 12 filme într-o perioadă de
18 luni și este considerat unul dintre cele mai influente filme de comedie din
istoria cinematografiei. Practic, toate comediile mute sunt clasice: Easy
Street, One AM, The Pawnshop, și The Adventurer sunt probabil cele mai
cunoscute. Edna Purviance a rămas interpreta rolului principal feminin, iar
Chaplin i-a adăugat pe Eric Campbell, Henry Bergman și Albert Austin. Chaplin a considerat perioada filmelor mute
drept cea mai fericită din cariera sa, deși își făcea griji că filmele sale
deveneau superficiale din cauza termenelor de finalizare pe care le impuneau
contractele. Când Statele Unite au intrat în primul Război Mondial, Chaplin a
devenit purtătorul de cuvânt al Liberty Bonds, împreună cu prietenii săi
apropriați Douglas Fairbanks și Mary Pickford. Colegii lui Chaplin remarcau faptul că acesta
filma aceeași scenă de aproape 100 de ori până când aceasta a ieșea cum și-a
dorit el. Combinația dintre improvizările poveștilor și un perfecționism
neînduplecat (care rezulta zile întregi de efort și metri de peliculă irosiți,
toate la un preț uriaș) s-a dovedit a fi foarte costisitoare pentru Chaplin,
care din cauza frustrării își certa actorii, îi punea să aștepte degeaba ore
întregi sau, în cazuri extreme, închidea producția cu totul. Chaplin și-a creat
propriul studio la Hollywood și, folosindu-și independența, a creat un corp de
lucru care a rămas distractiv și influent. Deși First National se aștepta ca
Chaplin să vină cu niște comedii scurte, precum filmele sale mute, însă acesta
a devenit mai ambițios și și-a extins proiectele în filme mai lungi, printre
care și Shoulder Arms (1918), The Piligrim (1923) și filmul clasic The Kid
(1921).În anul 1919, Chaplin a fost co-fondator al companiei de distribuție
United Artists, împreună cu Mary Pickford, Douglas Fairbanks și D.W.Griffith,
care voiau să scape de puterea în creștere a distribuitorilor din sistemul
studiourilor din Hollywood. Această mișcare, împreună cu controlul total al
producțiilor, datorată studioului său, au asigurat independența lui Chaplin ca
producător de film. A făcut parte din United Artists până în anii 1950.Toate
filmele sale din cadul acestei companii începeau cu o dramă, în care Chaplin
avea doar un rol superficial. Niște exemple pot fi A Woman of Paris (1923),
care a fost urmat de clasicele The Gold Rush (1925) (Goana după aur) și The
Circus (1928) (Circul).După ce au apărut filmele cu sunet, Chaplin a făcut
filmul City Lights (1931), precum și Modern Times (1936) înainte să treacă la
sunet. Acestea era filme mute, la care a adăugat propria muzică și efectele
sonore. City Lights a fost filmul în care a combinat cel mai bine comedia cu
sentimentalismul. Despre ultima scenă, criticul James Agee a scris în revista
Life în anul 1949 că este „cea mai bine jucată scenă care a fost văzută într-un
film”.Filmele cu dialog ale lui Chaplin pe care le-a făcut la Hollywood sunt:
The Great Dictator (1940), Monsieur Verdouse (1947) și Limelight (1952)Cu toate
că filmul Modern Times (1936) este mut, conține replici, care vin de la obiecte
neanimate, precum un radio sau un televizor. Acesta a fost creat pentru
audiențele din anii 1930, în care oamenii nu mai erau obișnuiți să urmărească
filme mute. Modern Times a fost primul film în care s-a auzit vocea lui Chaplin
(în cântecul de la sfârșit, care a fost scris și interpretat de Chaplin). Cu
toate acestea, pentru majoritatea spectatorilor acesta este tot un film mut—și
sfârșitul unei ere.Cu toate că filmele cu dialog au devenit dominante la scurt
timp după ce au fost introduse, în anul 1927, Chaplin a refuzat să facă un
astfel de film în anii 1930. El considera că arta pantomimică este esențială
pentru cinematografie. El a declarat că „Acțiunea este înțeleasă mult mai
general decât cuvintele. Precum simbolurile chinezești, aceasta reprezintă
lucruri diferite, în funcție de contextul scenic. Ascultă descrierea a ceva
necunoscut - un facocer, de exemplu; apoi privește o poză a animalului și vei
vedea ce surprins vei fi. Cele mai cunoscute cântece compuse de el sunt
„Smile”, compus pentru filmul Modern Times (1936) și a folosit versurile pentru
a promova o revenire a filmului în anii 1950, cântat de Nat King Cole. „This is
my song”, din ultimul film al lui Chaplin „A Countess From Hong Kong” a fost
nr. 1 în mai multe limbi în anii 1960 (mai ales versiunea lui Petula Clark și o
versiune care nu a fost publicată, descoperită în anii 1990 înregistrată de
Judith Durham de la trupa The Seekers, precum și piesa lui Chaplin din
Limelight, care a fost un hit în anii 1950 cu titlul „Eternally”.Primul film cu
dialog al lui Chaplin, The Great Dictator (Dictatorul, 1940), este o parodie la
adresa dictatorului german Adolf Hitler și a nazismului. Filmul a fost realizat
și lansat în Statele Unite, cu un an înainte ca S.U.A. să intre în cel de-al
Doilea Război Mondial. Chaplin a jucat rolul lui „Adenoid Hynkler”,,dictator în
Tomania, personaj care îl parodiază și îl ridiculizează pe Hitler. În acest
film a jucat și Jack Oakie în rolul lui „Benzino Napaloni”, dictator în
Bacteria. Acest personaj îl parodiază pe dictatorul italian Benito Mussolini și
fascismul.Paulette Goddard a filmat din nou alături de Chaplin, jucând rolul
femeii din ghetou. Filmul, perceput ca un act de curaj dacă luăm în considerare
climatul politic din acea vreme, ridiculizează nazismul și pentru că conține
personaje evreiești, ilustrând persecuția acestora. Chaplin a jucat atât rolul
lui Adenoid Hynkler, precum și a unui frizer evreu care arăta la fel ca acesta
și era persecutat de naziști. Frizerul seamănă la fizic cu vagabondul lui
Chaplin dar nu este considerat ca fiind acesta. Ca o concluzie, cele două
personaje ale lui Chaplin fac schimb de locuri printr-un șir complex de
evenimente și filmul părăsește caracterul său comic, frizerul adresându-se
mulțimii printr-un discurs în care denunță dictatura, lăcomia, ura de rasă și
intoleranța caracteristice nazismului și se pronunță în favoarea libertății și
a fraternității. În 1941, filmul a fost nominalizat pentru Premiile Oscar ale
Academiei de Teatru și Film la cinci categorii.Simpatiile politice ale lui
Chaplin au fost în mod constant de stânga. Politica sa pare moderată conform
standardelor moderne, dar în anii 1940, gândirea sa, bine cunoscută din cauza
influenței, faimei și statutului său, era considerată de mulți oameni ca fiind
comuniste. Filmele sale mute din prima perioadă nu au mesaj politic, cu
excepția poate a unora in care vagabondul intră în conflict cu legea, dar
filmele sale de mai târziu, din anii 1930, au fost mai tranșante din punct de
vedere politic. Timpuri Noi (Modern Times) înfățișează muncitori care sunt
exploatați și oameni care trăiesc în condiții mizere. Discursul dramatic de la
sfârșitul filmului The Great Dictator, care critică naționalismul deșănțat și
necenzurat și suportul fără echivoc pe care Chaplin l-a manifestat public
pentru deschiderea în anul 1942 a unui nou front în Europa, care să ajute
Uniunea Sovietică în cel de-al Doilea Război Mondial au fost mai târziu
criticate. Chaplin s-a confruntat cu acuzații penale și civile pentru relația
sa cu actrița Joan Barry. După război, criticii săi s-au concentrat pe ceea ce
Chaplin considera capitalism în comedia neagră Monsieur Verdoux, ceea ce a dus
la și mai multă ostilitate, filmul având ca subiect protestele din mai multe
orașe din Statele Unite. A satirizat persecuția politică și paranoia epocii
McCarthy, care îl făcuseră să părăsească SUA cu 5 ani înainte. După acest film,
Chaplin a renunțat să mai facă filme cu subiect politic, declarând mai târziu
că comedianții ar trebui să fie „deasupra politicii”. În anul 1952, Chaplin a părăsit SUA cu
intenția de a face o excursie scurtă acasă, în Marea Britanie, pentru premiera
de la Londra a filmului Limelight. Hoover a aflat de această excursie și a
negociat cu cei de la Serviciul Imigrări pentru a-i anula actorului permisiunea
de a reintra în țară. Chaplin a decis să nu se întoarcă în Statele Unite,
scriind: „... De la sfârșitul ultimului război mondial am fost ținta unor
minciuni și a propagandei unor grupuri puternice care, prin influența lor și cu
ajutorul primit de la presa americană, au creat o atmosferă nesănătoasă în care
liberalii pot fi marginalizați și persecutați. În aceste condiții îmi este
imposibil să îmi continui munca în SUA, așa că am renunțat la rezidența mea în
această țară.” Chaplin s-a mutat la Vevey, în Elveția. Mai târziu, în 1972,
Chaplin a revenit pentru scurt timp în SUA în aprilie 1972 împreună cu soția sa
pentru a primi un premiu Oscar și pentru a discuta despre cum vor fi
redistribuite filmele sale, fiind primit cu căldură.Ultimele două filme ale lui
Chaplin au fost făcute în Londra: A King in New York(1957) în care a fost
actor, regizor, producător și scenarist; și A Countess from Hong Kong(1967), pe
care l-a scris și a fost regizor și producător. În cel din urmă joacă Sophia
Loren și Marlon Brando, iar Chaplin și-a făcut ultima apariție în rolul unui
stewart cu rău de mare. De asemenea, a compu muzica pentru ambele filme,
cântecul din filmul A Countess from Hong Kong, „This is my song” ajungând pe
locul 1 în Marea Britanie cu varianta cântată de Petula Clark. De asemenea,
Chaplin a compilat filmul The Chaplin Revue din trei filme care le-a făcut la First
National A Dog's Life(1918), Shoulder Arms(1918) și The Piligrim(1923) pentru
care a compus muzica și a înregistrat o narațiune introductivă. Pe lângă
regizarea acestor ultime filme, Chaplin a scris My Autobiography (autobiografia
mea), între anii 1959 și 1963 care a fost publicată în anul 1964. În
autobiografia sa pictorială My Life in Pictures, publicată în anul 1974,
Chaplin indica faptul că a scris un scenariu pentru fiica lui, Victoria,
intitulat The Freak, ea având rolul unui înger. Din anul 1969 până în 1976,
Chaplin a scris melodii originale pentru filmele sale mute, iar apoi le-a
relansat. A compus melodii pentru toate scurt-metrajele sale de la First
National The Idle Class în 1971 (împerecheat cu The Kid pentru a fi relansat în
1972), A Day's Pleasure în 1973, Pay Day în 1972, Sunnyside în 1974, iar pentru
lung-metrajele sale au fost The Circus și The Kid în 1969 și 1971. Chaplin a
lucrat la melodiile sale împreună cu Eric James.Ultima lucrare a lui Chaplin a
fost o melodie pentru filmul său din anul 1923 „A Woman of Paris”, care a fost
terminată în anul 1976. La acea vreme Chaplin era extrem de fragil, chiar și
comunicarea fiindu-i dificilă.Sănătatea robustă a lui Chaplin a început încet
să se deterioreze spre sfârșitul anilor '60, după terminarea ultimului său
film, „A Countess from Hong Kong” și într-un ritm mai accelerat după primirea
Premiului Oscar al Academiei de Film (Academy of Motion Picture Arts and
Sciences (AMPAS)) în anul 1972. În 1977 avea deja dificultăți în comunicare și
se deplasa într-un scaun cu rotile. Chaplin a murit în somn în ziua de Crăciun
a anului 1977, la vârsta de 88 de ani.
Chaplin a fost înhumat în
cimitirul Corsier-Sur-Vevey, Vaud, Elveția. Pe data de 1 martie 1978, cadavrul
său a fost furat de un mic grup de mecanici elvețieni, cu scopul de a cere bani
de răscumpărare de la familia lui Chaplin. Planul lor a eșuat. Aceștia au fost
prinși , iar cadavrul a fost recuperat după 11 săptămâni lângă lacul Geneva.
Corpul său a fost reînhumat sub 1,8 metri de beton pentru a preveni alte
incidente. Bibliografia despre acest actor genial ar umple o bibliotecă universitară.
Fie-i gloria neuitată.
Boris M. Marian
